MARCIAN PETRESCU, THE PUB, 3 FEV 2024

Ca un meteorit a căzut vestea concertului lui Marcian Petrescu în Giurgiu. Parcă un tsunami a bătut coasta dunăreană a orașului. Toată omenirea la The PUB în București, sâmbătă 3 fev 2024. Ne-am îmbrăcat și noi cu ce-am putut, Mira o cămașă roșie din liceu, eu un palton alb din armată, foto, ne-am luat câțiva pepeni în Clio ca să avem ce mânca dacă ăia la PUB n-au și ne-am dus.

Noi doi eram mai interesați pentru că Marcian Petrescu e Capricorn ca și noi, născut pe 1 ian acum 50 de ani. Și p-ormă că e un virtuos al muzicuței în bluesul și rockul autohton și p-ormă că după concertul de la PUB solistul pleca la Braga, în nordul Portugaliei unde în fiecare an au loc manifestări culturale populare și nu numai. La Braga Marcian nu mai avea locuri ca să ne ia și pe noi, așa că am șezut și ne-am pus pe ascultat. Nu mai spun că atmosfera încinsese audiența deja. Birișteică dansa cu IceMan pe o masă centrală, Vintilă la fel cu Stranschi, iar Vali Vasilesu și Lupașcu aduseseră vopsele să-și dea pe păr.

Braga ăsta, îi zic lui IceMan, este un fel de Sighișoară portugheză. Au loc festivaluri de teatru, de muzici aici. Au și o Catedrală veche, foto. Aici au cântat Charlie Musselwhite, Rick Estrin și Sugar Blue. Ca să vezi. Brusc, concertul lui Marcian începe cu atitudine, ritmat, o declarație a ce avea să urmeze. Multe melodii trase de solist în notă proprie au valoare, altele nu. Față de concertul de acum un an, fev 2023, concertul din seara asta are o notă mai slabă. Secția ritmică a trupei lui Marcian sună bine, este riguros pezentă și astupă chitara solo, asta în funcție de ce parte a sălii stăteai. Melodiile alese de Marcian sunt preluări internaționale. Trase, cum spuneam, în notă proprie. Astfel că ajungi ca pe unele să nu le recunoști. Dar nu-i niciun bai. În seara asta, lumea de aici a venit să socializeze, nu să dea note. Să mănânce, nu să lălăie cine știe ce blues din 1950 pe care-l are și-acasă.

Trupa lui Marcian e solidă. Se văd și se aud repetițiile, profesionismul. Sunt Mihai Tacol chitară solo, Matei Pușcaru chitară bas, Sabin Dobranovici, tobe și organistul Vlad Briciu. Tineri, valoroși. European Blues Challenge de la Braga este de fapt un concurs. Unde vin anual nume deja celebre ale bluesului sau care-și obțin aici confirmarea. Marcian și trupa o vor obține, suntem convinși. Le-o dorim chiar. Ba chiar, le dorim o Bragă permanentă, pentru că la Românica nu au alături de cine cânta. Poate cu Beth Harth. Cine știe. La plecare ne-am căutat geaca. Aia roșie pe care o știți. Ba nu, aia galbenă pe care n-o știți. Mă rog, am luat una neagră, mi-am propus să-mi cumpăr o muzicuță și ne-am cărat. DENIS DINULESCU.

PORTRETUL VIITORULUI PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI

Coada la Vama Giurgiu ține până la Uzunu. Camioanele stau, câteodată, și zile întregi, pentru că pe pod spre bulgari se trece pe un singur fir dus întors. Șoferii socializează pe marginea drumului. Sunt cehi, unguri, polonezi, turci, bulgari, nemți și români care n-au altă treabă în Europa. La cât de greu se trece șpaga e foarte mare. Poa’ să fie și 500 de camion dacă am auzit bine. Șoferii își fac nevoile pe marginea drumului, mănâncă la volan zile întregi, sporovăiesc, cântă de prin părțile lor: li, ciuruc, ciuruc, ciorba, ciorba!! E an de alegeri în România și șoferii știu. Vorbesc și ei, pentru că știu cel mai bine. Dintr-un Renault mai nou, încărcat cu săpun pentru Imperiul Otoman, vorbește un urs șofer zăpăcit de viață. Are basma roșie și o tejghea pe cap. Îl ascultă cu toții. Se vede că e un fost evreu cu afaceri prin Dardanele ajuns acum la șoferie din cauza dizabilității. Noul președinte al românilor, zice, trebuie să fie cărturar, nu fizician. El trebuie să fie mai înalt decât media cu vreo patru metri ca să vadă până unde bate cultura în țara lui. Trebuie obligatoriu să umble cu un Cantemir sub braț. Și o lăută. Cântă și recită. E tot ce vrea țara asta care n-a fost la nicio școală. Și nu e târziu, vă dați seama. O vulpe îl urmărește entuziasmată. E sigura femeie șofer, dar face și prostituție. Așa e, așa e!, spune mereu, bătând cu pumnul în tejgheaua ursului. Dintre fustele ei sar copii în toate părțile. I se mai spune și Barza. Acum cară, întrun Iveco uriaș, copii de toate națiile, de pe unde stă la cozi. În vorbă se bagă și un arici șofer. În Merțanul lui cară sandale de iarnă pentru armata bulgară. Ăsta nou al României, de peședinte zic, trebuie să fie și umpic vesel. Veselia domnește România sau cam așa ceva. Zic și eu, vă dați seama. Când a rostit ’’veselie’’ bucuria a cuprins toată coloana de camioane. Râdeau lopătari, negri, bursuci, vidanjori, securiști în fașă, trecători prin Călugăreni sau Comana. Dinspre Vamă trece pe lângă coloană un Duster alb. Aduce vestea: Azi, șpaga e de 400. Merg și de 20. Abăr discret!

TELEGRAFIC DE LA GIURGIU

Ghirlande de flori împodobeau clădirea spitalului. Brazi clocotind de verdeață agățați de pereții exteriori. Globuri de ciocolată și aur. Albine deghizate cu pașapoarte maro, urși de chihlimbar cu poșete albe. Așa arăta Spitalul Carol Davila când m-am externat. A fost sărbătoare. Cu Mirela direct la Sabatini unde sărbătoream ziua mea cu familia: Luiza, Cristiana, Luca și noi doi. Cinci șnițele mari și cârciuma s-a umplut instantaneu. Folosesc stilul telegrafic pentru că sunt foarte grăbit. Oboseală mare. De la Sabatini spre Giurgiu. Acolo altă masă cu Daponte, Dănuț, Giorgiana, Petronela, Silvana și iar noi doi. Local nou, lume ceva mai multă, șnițele mai mari la care eu nu am mai ajuns. De epuizare. Urșii care ne urmăreau aveau acum poșete negre. Când să dau cu spatele în parcarea din fața blocului pocnesc un Duster negru cu o polițistă frumoasă la volan. Albinele deghizate au mediat conflictul. Apoi în casă. Amânasem totul. Mă încui. Mirela și Giorgiana pac la ușă ca să vadă ce fac. N-am putut să le deschid ușa. Au spart-o în mijlocul nopții. Au trezit blocul. Vulpi șirete prinse la furat. Batiste albastre în geamuri. Tipii din bloc cu cuțite și topoare. Ce s-a întâmplat? Nimic. S-a încuiat ăla de la doi în casă. Albinele, oricât de curioase, s-au cărat. Duceau polenul în comunele învecinate. Polen de varză, de sfeclă de exemplu. Ușa a cedat. Am dansat de bucurie. Un lăcătuș sosit la fața locului s-a aplecat pe fereastră și mi-a zis: Mașina s-o pui acolo. Și a arătat un deal împădurit, mai bine zis învelit în ziare. A fost deci panică în toată regula la Giurgiu în acea seară de 14 ianuarie. Ne-am liniștit și am stat de vorbă: ai lovit-o pe polițista aia și acum trebuie s-o iei de nevastă. Așa sunt regulile pe aici. Voi, bucureștenii n-aveți de unde ști. În același stil telegrafic în care scriu îmi calc o cămașă. Îmi aleg o cravată siclam cu dungi și papagali. Tare frumoasă. Că mă-nsor.

REVELION 2024, 2

Așa că ne-am trezit dimineață cu chef mare de petrecut. Am convenit cu toții să sărim peste ziua de 30 și s-o luăm în piept pe 31. Să mâncăm, să bem, să dansăm, să citim, artificii, bradul. Dar parcă lipsea ceva. Și atunci ne-a scos Giorgiana din încurcătură. La primăria din Giurgiu se închiriau urși pentru noaptea de revelion. A dat telefon și ne-am trezit cu el în curtea Mellei. Urs mare, arătos, numit Radu, foto. El ne-a zis: hai, că arătați giugiuc, ne vom simți bine, mor, mor, mor și făcea din coadă întrun fel care amintea de filmele lui Radu Beligan cu care era rudă. Radu ne-a mai cerut 2.000 de euro pentru prezență, o cameră la Mella, neapărat cu vedere la muntele Nistorești, cartea lui Denis Tatiana de Rosnay și a adormit că făcuse călătorie lungă, cu folos. Noi ne-am repsit în tombolă. Io am tas un pix, Daponte alt pix, Dănuț și el un pix, așa că ne-am apucat să scriem Opera de trei parale pentru pix. Ce ne doream noi pentru anul care vine? Sănătate, sănătate și iar sănătate și pentru că începuse să se arate sănătatea la orizont am ieșit în curte să jucăm fotbal. Ultimul pe 2023. Pocnea Breaza. Se colorase cu artificii. Urări. Radu s-a sculat și a ieșit în oraș să se plimbe. Cu Giorgiana, care-i știa obiceiurile din primărie: somn, plimbare, conferințe de presă, asfalt la tot orașul, podul Prieteniei, și câte un pește din când în când când băga congelat la piață. A venit și ora 12 și am început să ne mințim că o să fie mai bine în 2024. Cu banii, cu familia, că fetele, cu Izvoru, Lizica, cu Schengenu’, cu pensiile. Am reluat fotbalul. Io am tras un șut. Am pierdut mingia. A găsit-o Radu în oraș. Era s-o mănânce, dar și el și mingia erau pe inventarul de la primăria Giurgiu. Am zis să petrecem 2025 tot aici, că ne plăcea, și curcanu’ Mirei era foarte bun, foto.

Dacă a văzut, un curcan, Radu s-a apucat să vorbească cu el: bă, cum te chiamă? El: Rebecca. Radu: Păi, bă, Rebecca, tot din Giurgiu ești? El: da, ies numa’ la deszăpezit, d-asta nu mă știi. Radu: parcă te-am văzut și-n Vamă. El: trec des pe-acolo. Strâng banii de la camionagii turci și-i depun la bancă. Radu: mulți? El: nu, nu așa mulți, depinde de conturi. Unele-s la București, altele aiurea, așa că LA MULȚI ANI!, Radule! Radu: La mulți ani, Rebecca, la mulți ani!

REVELION 2024, 1

Vesela și Pestrița gașcă de băieți și fete din Giurgiu, foto, trebuia să facă Revelionul undeva. La Turda? La Tâncăbești? Nu. Mi se pare că io am fost ăla care a zis: bă, facem la Breaza! Aer curat, chestii! Da, dar pe care? Care Revelion? Cel din 2035? Din 2067? Aici a obiectat Giorgiana: Până atunci mi se strică piftia. Cu piftia a avut o obiecție și Mella, gazda noastră: Păi, măi, copii, până atunci mi se strică piftia! Tot io am fost ăla care a zis: Nu, bă, pe ăla din 2024! Așa că ne-am suit în mașini și am aburcat spre DN1. Ne era teamă de o coadă nasoală, teamă că coada începe încă de pe la Ploiești, că așa-s românii: stau pe DN1 cu anii pentru binele copiilor și nu numai. Frumos afară. Drum bun. Muzică. Dialog, io: Mira, dacă i se strică piftia Giorgianei? Mira: Sau a Mellei? Pericol mai era și cu curcanul congelat din mașina noastră. Dacă-și lua zborul? Cântam Delicated sound of thunder, o melodie populară scrisă de Pink Floyd. E așa: Deeeeeeliiiii….. Cateeeeedîdîdî…!!! Am ajuns. Să mâncăm la Carmangeria Poliției. Era închis. Dănuț, soțul Giorgianei: Ia, vezi, s-a stricat piftia? Breaza așa cum o știți. Nenea cu brânza n-avea brânză. Mâine aduc. Ne-am retras. Ne-am uitat pe calendarul majorării pensiilor. Se majorează de la 1 ianuarie, dar de fapt de la 1 sept. Sunt doar câteva zile diferență, o minciună micuță, dar cine să-i zică ceva lui Ciolacu? Jucăm remi. Etalarea la 45 de puncte. Daponte se etalează cu 46. Asta e. Mira joacă cel mai bine și se hotărăște să încerce piftia. Cald rău. Silvana face tombola. Cel mai mai baban obiect de la tombolă este o chiuvetă care n-a fost adusă că n-a-ncăput în nicio mașină. Am tras-o io. Ați luat artificii? Am luat! Le tragem mâine în grădină. La fix. Ascultăm mesajul de Anul Nou al lui Ionel Muscalu, vice în Giurgiu: Vă doresc în anul care vine șosele și grădinițe! Mella ne aduce ecler făcut de ea. Am rețeta pe undeva, v-o dau după sărbători. Adunat în cer grămadă, întunericul își face de cap. Câteva luminițe pe terasa noastră. Facem poze. Programe de toată rușinea pe teveuri. Manele, populare, ușoară cum nu se mai cântă nicăieri în lume. Oprim și cântăm Delicated sound of thunder. E așa: Deeeeeeeeeliiiiiicaaaateeeedîdîd soooooouuuund….în timp ce piftia s-a teminat. Și asta a fost doar prima zi, dați-vă seama! Da, doar prima zi. Legendă foto, de la stânga: Daponte, Dănuț, Silvana, io, rândul de jos. Rândul de sus: Giorgiana, Mira. Va urma.