12 iulie 2022

AMINTIRILE UNEI ELEVE CARE A LUAT MEDITAȚII LA FIZICĂ CU PROFUL KLAUS IOHANNIS

Doamna Elena Plopșoreanu, fostă elevă, clasa a II a la o școală din Sibiu, nu-i dăm numele: ’’Noi nu făceam fizică într-a doua, dar părinții mei, subtili cunoscători ai viitorului imediat din țara noastră, au catadicsit să mă mediteze la fizică din timp. Așa l-am cunoscut pe domnul profesor Klaus Iohannis. De cum a intrat s-a descălțat la ușă, spunând că fizica e o materie curată și, ca să nu mint, era așa de înalt că încălțat nu încăpea în casă. Și-a scos câteva creioane colorate, și cu unul roșu și albastru mi-a explicat prima lege, Legea Mișcării. Adică doi elevi merg la pescuit cu aceeași undiță. Pe drum se bat, întrebarea e care dă mai tare. Aici, a spus dânsul, problema e la părinți, că părinții trebuie să aibă bani de două undițe, undița B și undița C, fiecare undiță având propria mișcare. Dacă am înțeles? Cu cele două viitoare undițe se pescuiesc trei pești. Toți trei au mușcat dintr-o singură momeală. Întrebare: Mișcarea aici este rectilinie sau promtilinie. Dânsul mi-a dat această problemă pentru acasă. Apoi, a tăcut o juma de oră. Ai mei i-au adus salată de boeuf, cartofi cu smântână și piper, două felii de pepene. După această pauză binevenită, dânsul a continuat cu cea de-a doua lege, Legea Densității. Adică un corp solid de 5 cm cubi care este densitatea lui, ținând cont că Pî este densitatea, Mî este masa și Vî egal volumul. De când cu densitatea asta, mama ne striga la masă: hai, la Mî, copii. Și când vorbea de densitate, am uitat să vă spun, domnul profesor se lovea cu creionul în cap. Pac, pac, pac, așa. Eu n-am știut, și cred că nici dânsul că a început să caute prin cartea dex litera V și tot zicea Voioșie, Voltaren, Vigilent sau cam așa ceva până au sunat la ușă după dânsul. Mama i-a dat banii de meditație, cincizeci de bani, dânsul i-a numărat și l-am auzit spunând: ăștia-s de primele două case. Noi n-am înțeles ce spune, da’ ne-am închipuit că este o problemă de fizică, vreo lege care spune ceva de primele două case: o casă nu vine niciodată singură. M-am simțit foarte bine după meditație. Abia o așteptam pe a doua. Până la a doua mi-am făcut tema, prima pe care mi-a dat-o pentru acasă, aia cu undițele. M-am dus la pescuit și am pus o momeală rectilinie, ceva mămăligă, unt, brânză, smântână, că ai mei erau morți după smântână și cu momeala asta am prins șase pești. Unul mare, doi mici mici de tot și trei le-am dat drumul. O să vedem ce zice domnul profesor data viitoare. Că sigur vine, banii noștri sunt foarte buni’’.

11 iulie 2022

BAZACONII DE LA NOI DIN SAT

Ieri preotul de la noi din sat n-a tras clopotele. A fost plecat, s-a confirmat. Era la un botez, la o nuntă, la o întrunire de partid pentru că e PSD. Voiam să vorbesc cu el despre benzină și despre curentul electric. De exemplu, la noi în sat se oprește curentul. Voiam să-i spun să aranjeze cu Domnul să nu-l mai întrerupă. El vorbește cu Domnul și aranjează toate astea, altfel de ce s-ar suci toată ziua prin lăcașul sfânt prefăcându-se că-l interesează ce spovedim noi ăștia de 95 de ani, viitorul țării. Voiam să-i spun și despre copiii mei. Cresc cu manele, țuică și vin și când e să treacă clasa trimitem la școală ouă, carne de miel, brânză. Și proful îi trece, deși de multe ori eu îi țin la câmp toată ziua. Toată ziua. Tot satul s-a neliniștit că n-a bătut clopotul. Ne-am adunat la poarta bisericii toți tinerii din sat, adică noi ăștia de peste 80, că ăia tineri de-adevăratelea nu-i calcă pragul. Nu. Nina, fosta învățătoare din lunca râului, voia să-i trimită fiicei ei din Spania mulțumiri pentru suta de euro pe care i-o trimite lunar și găsea că Domnul o poate face cel mai bine. Apoi, mai erau destule de vorbit, de aflat de la Domnul: cum va fi vremea în 2024 de alegeri, dacă ne mai dau ăștia 700 lunar sau doar odată la cinci ani, dacă acciza la benzină depinde de numărul de bugetari angajați de ăștia, dacă noi putem plagia liniștiți La Steluța câte o bere, două din aia zece litri de doi lei sticla că altfel nu putem plagia bancnote și mai voiam să aflăm dacă din convorbirile lui Liiceanu cu șeful de post de la noi rezultă ceva că altfel ce-ar vorbi, ce-ar vorbi cu lumea Liiceanu ăsta, nu știu dacă i-am scris numele corect, deci ce-ar vorbi? Toate astea și multe altele, ne frământă, da, ne frământă și vrem ca părintele să bată clopotul din sat minut de minut și-apoi toaca în ritm de Metallica, pentru că credința la noi e numai când bate clopotul altfel nimeni nu are ce căuta la biserică că nu interesează pe nimeni cuvântul Domului, ce-a fost a fost dar s-a dus. Noi, ăștia din sat, viitorul țării, nu credem acum decât în talonul de pensie. Da, în talonul de pensie și nici barza nu mai aduce copii la noi în sat că bietul păsăroi nu mai aude clopotul și nu știu dacă se-nțelege ceva din ce zicem noi aici, dar asta este. Asta este.

06 iulie 2022

NE MAI UITĂM ȘI NOI LA TV

Din bilanțul la 7 luni al plagiatorului Ciucă nu aflăm nimic despre bunăstarea noastră. Așa că trebuie să ne ducem pe media cele mai importante ca să aflăm câte ceva. Dăm pe Tucă Show. Ion Cristoiu zice că lebedele din cel de-al doilea război mondial atacă mai ceva decât cele din primul și că liberalii de la vremea aia nu țineau cont de bietele păsări și au influențat deseori soarta țării care nici așa nu era prea bună pentru că regele Mihai cum ar veni a abdicat mai repde sau mai târziu și asta se vede acum cu Ucraina. Nimic despre noi. Așa că dăm pe Robert Turcescu Show. Ion Cristoiu zice că Iohannis e cel mai slab președinte de țară și că asta ne bucură foarte tare întrucât lebedele sunt albe ca la țară și asta se vede cum vin americanii și apără coasta de est a României dimpreună cu trupele franceze de unde că-l vom avea pe Cioloș președinte. Nu sună a bunăstarea noastră așa că mergem mai departe, căutăm până o găsim. Pe bunăstare. Dăm pe Ionuț Cristache Show. Ion Cristoiu zice că poate face pariu pe douăzeci de vedre de ceva că pacea în Ucraina e valabilă dar și grânele ce trebuie să treacă prin portul Constanța, grânele lor, nu vor trece întrucât Podul de la Brăila n-are nici intrări nici ieșiri și că te poți rătăci dacă nu ști istorie ca el ca Ion Cristoiu, așa că e mai bine că Centura Zero a capitalei nu va funcționa niciodată pentru că Grindeanu nu e ca lebedele alea de la început. Deci, stimați cititori, nici aici nu-i vorba despre bunăstarea noastră. Dar unde e? Deschidem telefonul și aflăm știrile de pe Google. Ion Cristoiu zice că va veni vremea aia în care noi românii, precum bulgarii, armenii și regele Mihai, deci noi românii vom putea afla de la CNSAS ce-a vrut Băsescu atunci când turna lebedele la securitatea aia că la asta nouă degeaba o face că se știe și că biserica ortodoxă e plină de turnători dar asta a zis-o cu glas mai moale. Nicio vorbă despre pensii, salarii, sau de ce a băgat Ungaria 4 goluri lu’ Anglia la Londra. La fotbal. Așa că dăm pe Podcast Evz. Ion Cristoiu zice că e déjà prea târziu, lebedele s-au căcat în lac și lacul e de acum vulnerabil, că să-l ocolim, că la Amara n-a secat lacul din cauza imbecilității autorităților care-l vedeau scăzând an de an, ci din cauza ploii care pic, pic, pic, pic, așa face pic, pic, pic, pic!!

05 iulie 2022

BAZACONII

Nu cu mult timp în urmă apărea simultan în Mexic, Argentina, în țările Comunității Aldine și de partea cealaltă a Oceanului, în Lumea Veche, în Spania și Barcelona o carte apreciată la unison drept evenimentul literar și editorial al ultimelor decenii. Impactul produs a fost fără precedent: în Mexic, cartea s-a vândut sub protecția transportoarelor blindate, în Columbia, un camion cu volume a fost pur și simplu luat cu asalt, iar prima ediție de peste un milion de exemplare a dispărut din librării în doar câteva zile. Principalele edituri din Europa au inițiat o adevărată cursă contracronometru pentru a obține drepturile de autor și a tipări într-un timp record tălmăcirea acestei cărți în principalele limbi de circulație. Asta a fost cam prin anii 80 ai secolului trecut și este vorba de primul volum din trilogia memoriilor lui Gabriel Garcia Marquez, laureat Nobel în 1982, volum numit Un veac de singurătate. Peste ani, că aici am vrut să ajungem, Klaus Iohannis va scrie cartea sa de căpătâi Pâș, Pâș. Dacă Iohannis va mai fi luat în seamă de istorie, volumul său se va tipări în milioane de exemplare și va fi distribuit de pe Podul de la Brăila care nu va avea niciodată intrări sau ieșiri. Cine cumpără această capodoperă a literaturii române va rămâne prizonier pe pod, la citit, până se vor face ieșiri spre Brăila. Va fi aprofundată acolo sus, în timp ce pe sub inutilul și mărețul pod vor trece alte capodopere ale literaturii române: Niște Țărani, Frații Jderi, Moromeții și Cireșarii acompaniate de umorul inegalabil al inegalabilului umorist Radu Paraschivescu. Vă dați seama.

01 iulie 2022

TOȚI ARE DREPTATE

1. Deunăzi Iohannis volare NATO adunare in Madrid parcare. Marea Neagră strategic garantare, apoi Iohannis fly to la mare unde cerut de mâncare hamsie cutare. Hamsie cutare dar scump, scump durere mare. Iohannis cerut 50 de bani compensare, dar soft guvern Ciucă stricare. Ciucă lacrimi amare. Iohannis cerut derogare și 50 de bani azi, 50 de bani la buzunare făcut avere mare cu care plecat la Sibiu unde ecrivare opere literare de anvergurare: România parcare, România educare, România normare. El vândut lucrare cu lucrare în Ucraina la armata română militare pe care Ciucă conduce la înaintare spre plagiare. Apoi, ballare, ballare, cantare Zuchero Fornaciare, and România salvare de înnecare și pe-alocuri de căcare. 2. Cică s-a supărat Umbrărescu, nenea ăla cu afaltul din țara noastră, și a cerut guvernului să-i dea voie să oprească toate lucrările. Amiabil. Omul nu mai vrea să asfalteze nimic, acum când e nevoie, că statul nu-i dă banii iar electrica s-a scumpit rău. Dar statul i-a tot dat bani până acum și România e o groapă, curentul a fost ieftin iar asfaltul lui nenea Umbrărescu crăpa din toate încheieturile și se scufunda când ți-e lumea mai dragă. 3. Căutăm rețeta Bookfest-ului 2022. Nicăieri, deși am luat la rând site-uri, INS-ul, media. Nimic. Nici câte cărți vândute, nici număr de vizitatori. În alți ani rețeta unui târg de carte apărea imediat după eveniment și-ți puteai face o părere despre nivelul de cutare cutare din țara noastră. Acum, în interviurile acordate de câțiva editori nu aflăm decât că pe 1 iunie la târgul bucureștean au fost atât de mulți copii că a fost înduioșător. Lacrimi și cam atât. Am fost și noi pe 1 iunie și copiii nu cumpărau nimic, se jucau doar cu coifuri, baloane și telefoane. 4. România are 20 de porturi la Dunăre. Așa și? 5. Iohannis s-a văzut cu Erdogan. Am aflat pe surse că Erdogan i-a atras atenția că Turcia are în depozite prea multă făină nevândută și că e cazul s-o ia România ca să le facă cozonaci soldaților americani și francezi care păzesc flancul NATO. Iohannis i-a zis c-o să ia de 50 de bani azi, de 50 de bani mâine. 6. Premierul Ciucă a declarat că țara noastră și-a atins toate obiectivele strategice la Madrid. Acum Emilia Șercan și Ion Cristoiu cercetează dacă nu cumva declarația este un plagiat. 7. Protestatarii din benzinării, mai ales cei din Constanța unde o parcare pe zi costă 94 de lei, au declarat că-și vor cumpăra avioane F 35, d-astea noi. 8. ”Trăim vremuri grele, situația nu se va ameliora peste noapte și cred că abordarea Guvernului, care este una foarte sobră, serioasă și bazată pe calcule concrete pe buget, este una care va avea susținerea mea și asta am spus-o și până acuma”, a zis Klaus Iohannis. Păi, da, dar vremurile grele sunt din cauza lui și a lui Ciucă. 9. În Bărăganul profund, să zicem că undeva prin județul Giurgiu, o gospodărie cu două mașini de spălat, baie în casă, teve, și aspirator a plătit pe luna aprilie 1.500, o mie cinci sute de lei, curentul electric. În zona Mihăilești, tot jud Giurgiu, un prieten de-al meu a plătit tot pe aprilie 2.000, două mii lei, curentul. Acum când vorbim. Cam asta e abordarea guvernului Ciucă, una concretă, serioasă, bazată pe calculele unor specialiști. 10. Evenimente tari în București. Azi, 1 iuli, a.c.:
11. La toamnă:
12. Și volum de excepție:
13. Terminăm rubrica de azi într-o notă sobră, una care are susținerea lui Iohannis, și anume cu un vers din poezia lui Gabriel Chifu, Univers înșelător: ‘’Mă apropii pășind pe podul de nisip/și surprinzător podul nu se destramă sub pașii mei’’. Ca să vezi.