SECRETUL FERICIRII, remake de gen Manole ben Manole după SECRETUL FERICIRII de Vlad Zamfirescu, producător Cristina Dobrițoiu

Un oraș prăpădit. Trece tramvaiul 21, un mall ceva, troleul 66, pensionari, mașini, aglomerație. Aparatul trece ușor peste. Apoi se proptește într-un balcon de la etajul 9 al unui bloc de lângă Dna Ghica. Cum vii de la Bucur pe mâna dreaptă. E cald, muște, flori. În balcon sunt Laura și Bogdan, soț și soție, și prietenul loc cel mai bun Octav. Beau, râd, povestesc, alcoolul se suie la cap. Vorbesc despre ce-i dragostea. Vorbesc despre ce-i fericirea. Cine știe semn de-ntrebare. Fericirea asta e când nu te aștepți, ha, ha, ha! Uite, mama mea n-a fost niciodată fericită cu taică-miu, erau nasoleli mari între ei, că mama a plecat cu mine în traistă. Beau, alcoolul se suie și mai bine la cap. E deja spre seară bine de tot. Asfințit cumva, copacii din stația lui 66. Un București palid de la luminile bulevardului. Beau mereu, sunt chercheliți bine. Bogdan îi spune lui Octav: Bă, hai să ne culcăm cu nevastă-mea. Numai așa aflăm ce-i fericirea, nu crezi semn de-ntrebare. Octav se face că n-a auzit bine, deși a cam stat cu ochii pe fundul Laurei. Zice: Crezi c-o să vrea semn de-ntrebare. Laura nu aude, e la bucătărie unde face sanvișuri cu parizer, pate, brânză. Păi, ce!, tre’ să vrea semn de-ntrebare. Când vine acum de la bucătărie, îi aruncăm platoul peste balcon și-o ducem în dormitor, pac în pat, nu-i bine semn de-ntrebare. Octav e mai rușinos, zice: Știu io, măi, Bogdane semn de-ntrebare. Ce!, nu-ți place gagica semn de-ntrebare. Păi, bă, Octave, mă știi, luam io una fără țâțe, fără fund semn de-ntrebare. Nu, bă, Bogdane, da nu se face, nu se face, cum mă mai uit io în ochii ei semn de-ntrebare. Se auzeau claxoane. Zgomot de oraș în surdină. O salvare din aia a lu’ Arafat. Octav, beat bine: Bă, dacă-i așa, vin singur odată, când nu ești tu acasă, mă-nțelegi. Da, și așa e bine, da’ mai bine să fiu și io, ăsta e secretul fericirii bă, când suntem mai mulți și profităm. Românii sunt nefericiți că nu sunt mulți, bă, altfel...!! Nu termină vorba. Tac amândoi, a apărut Laura cu platourile. Le așează pe măsuța mică din balcon. Le zâmbește. Pe Colentina, chiar pe sub balconul lor trece o piscină mobilă, din aia din care dă Nicușor Dan duminica la cartiere. Bogdan și Octav o apucă pe Laura de subțiori, o saltă peste balustrada balconului și o aruncă pe biata fată de la etajul 9. Foto. Un strigăt de groază peste cartier. Cei doi băieți râd peste balustradă. Atât sunt de beți, foarte beți.

LUCA by HORAȚIU MĂLĂELE

LUCA, ultimul film semnat Horațiu Mălăele, nu-i doar despre LUCA, personajul principal al peliculei. Nu. În LUCA este vorba despre noi toți, despre noi cu cruzimile noastre, cu crimele noastre, cu iubirile noastre, cu spaimele, speranțele, cu America, cu securitatea și poliția noastră sau a lor, cu lașitățile, cu canarii, demnitatea, cu băuturile noastre, cu iluziile, cu Rodica Mandache din noi, cu urile, cu îndoielile, cu abuzurile și cu toate cele care ne caracterizează. Calitățile și defectele noastre, setul de valori și argumentele noastre și așa. Ia să vedem: Luca, tânăr, 20 de ani, este prins trecând Dunărea spre o lume mai bună. Înot. Bătaie soră cu moartea de la autorități. Reușește să fugă însă, peste o vreme, în Statele Unite, în acea Americă pe care ne-o dorim toți. Visul lui este să se facă actor. Socoteala de-acasă însă nu funcționează, așa că se bagă șofer de taxi în New York. Întâmplarea îl face martor la o crimă nasoală. Ca să scape de mafia care-l vânează ca posibil turnător, FBI îl aranjează în programul de protecția martorilor. Noul său loc de domiciliu, ca să vezi: România, București. Securitatea română, vigilentă și mână în mână cu cea americană, îl descoperă ca fiind acel Luca Plătici de dinainte de revoluția din 1989 care fugea pe la sârbi sau bulgari peste Dunăre. Începe un șantaj odios din partea aceluiași anchetator, Nedelcu, din anul 89, care acum, în două mii și ceva este mare chestor în poliția română și răspunde de programul american de protecție a martorilor. Aici, în blocul din București în care sunt ’’cazați’’ toți cei cu identități false, Luca o cunoaște pe Giulia, o prostituată ascunsă de mafioții itaieni pentru care fata nu mai vrea să ’’producă’’. E o poveste scurtă de dragoste. Sau poate ea mai rezistă și acum, nu știm. În final, într-o clipă de demnitate, Luca îl ucide pe anchetatorul Nedelcu care devenise odios în pretențile lui. Fuge cu Giulia peste graniță. Un film despre două lumi paralele, română și americană, la fel de mizerabile sau frumoase, grotești sau burlești, depinzând de unghiul în care te pune destinul, lumi legate între ele de personaje ca Luca, fugar de pe meleaguri dâmbovițene, și de Nedelcu, groaznicul anchetator român valabil și în poliția americană. Tensiunea fimului crește gradat, regizorul sparge așteptarea cu umor și dezinvoltură, făcându-ne să urmărim fantasmele lui Luca în varianta în care ar fi ajuns actor. Comedian poate. Sau bufon, naiba știe. Aceste refulări ale personajului fac deliciul filmului, sparg monotonia unei anchete polițiste obișnuite cu care suntem asaltați. Castingul actorilor denotă o mare pricepere a regizorului Horațiu Mălăele. Talent mai bine zis. La cote înalte Andi Vasluianu, anchetatorul Nedelcu, apoi în rolul vieții ei pe peliculă Rodica Mandache, rol bijuterie, mama lui Luca, Mădălina Craiu, prostituata, Bogdan Mălăele, mâna dreaptă a lui Nedelcu, și nu în ultimul rând Istvan Teglas, alias Luca, cărora le dorim să mai prindă roluri atât de generoase și bune. O notă specială pentru baritonul care ilustrează ultima secvență a filmului cu o voce extraordinară. Versurile cântecului sunt cam așa: Viața mea dragă te salut, draga mea viață te-ai scurs, subliniind fatalismul rușilor și crima lui Luca din final. Câteva secvențe rețin atenția: Cea în care mama lui Luca primește de la acesta imaginarul premiu Oscar, genială Rodica Mandache, apoi cea în care Luca și Giulia fac dragoste pe marginea căzii din baie, secvență în care li se văd doar picioarele, și cea în care Luca și Giulia își beau cafeaua într-un alb strălucitor, de poveste, simbolizînd puritatea celor doi protagoniști. Și mai sunt. Film cu treceri spectaculoase de la burlesc la umor solid, de la puritate la realitatea odioasă a vieții, film care nu rulează în sălile obișnuite de cinema și bine face. În săli n-ar fi intrat nimeni, iar dacă suntem în epoca online-ului îl putem vedea liniștiți acasă. Film care trage o mare linie de valoare între mediocritatea cinematografiei autohtone și cea de calitate. De ținut minte. De jos pălăria. Pe final, ca să zic așa, o notă specială pentru scenariul lui Adrian Lustig și pentru regizorul Horațiu Mălăele care de la Nunta Mută sau Funeralii Fericite se află pe o pantă ascendentă. Ne-am uitat în dicționar și ‘’ascendent’’ este atunci când mergi în sus. Nu cu picioroange sau baloane, ci cu talent. Zic și eu. DENIS DINULESCU.

KIRITZA de GIGI CĂCIULEANU, premieră la TNB

A’ma, se punea problema, joi 14 oct 2021, dacă să mergem la premiera Naționalului Bucureștean Kiritza pentru textul lui Vasile Alecsandri sau pentru montarea lui Gigi Căciuleanu semn de-ntrebare. Știam că textele lui Vasile Alecsandri n-au trecut timpul, nu le mai știe nimeni, așa că am ales să vedem ce-a făcut Gigi Căciuleanu cu mitocana și grobiana Kiritza. Mai ales că pe dl Gigi Căciuleanu îl știam din celebrele, în epocă, Nocturne 9 ½, anii 70, de la Teatrul Țăndărică, Victoria, nocturne în care dânsul se producea alături de Miriam Răducanu, Tatiana Iekel dacă nu greșim, și în care evoluau Mircea Crișan, Cătălin Ilea, Anda Călugăreanu și mulți, mulți alții și vai ce tineri eram!

Pretextul spectacolului Kiritza, măritișul Luluței și Aristiței, fetele madamei, spoiala de fripturision cu domnul Șarl, zestrea fetelor și exagerările de tot felul ale eroinei principale trec în planul doi de la primele acorduri musicale și replici repetitive sacadat pe o coregrafie modernă, atractivă care fac din prezența grupului bijuterii ale dansului, foto 3. Grupul subliniază ritmat, cu voce, cu mișcare excelentă poziția plină de țâfnoșenie și ocări ale boieroaicei Kiritza în raport cu ele. Sunt momente pe care le aștepti cu plăcere.

Reușita montării lui Gigi Căciuleanu începe cu alegerea pentru rolul Kiritza a Oanei Berbec, foto 1 și 2, absolventă de canto, și a tinereții din scenă. Pur și simplu avem de-a face cu actori foarte tineri, care se achită cu brio de exigențele și provocările spectacolului: dans, cântec, mișcare susținută, apartheuri, culoare, bucurie și umor. Reușită la care participă din plin și folosirea lavalierelor. Încet, dar sigur, sub ochii noștri spectacolul Kiritza devine o comedie burlescă. Te ține cu sufletul la gură. Ai vrea ca unele tablouri să țină mai mult. Ai vrea ca unele părți ale muzicii să nu se termine. Îți dorești ca tambour d’instruction să-l folosești și acasă când îți cerți motanul. Și uite-așa! Desigur că muzica face toți banii. Cea a spectacolului vrem să spunem. Ce-a mai rămas din compozițile lui Offenbach, 1850, ilustratorul inițial al Kiritzei, nu știm, cert este că actualul compozitor Paul Ilea, poate vreun urmaș al violonistului Cătălin Ilea, a adăugat ritmuri moderne cu accente rock, vals sau foxtrot, alungând plictisitoarea muzică a secolului XIX. Și în felul acesta acțiunea piesei capătă modernitate de secol XXI, ușor de urmărit, pentru că coana Kiritza e printre noi, Șarl la fel, Guliță, Luluța, Aristița așișderea și așa mai departe, știți ce spun. Lista actorilor este foarte lungă. Îi felicităm pe toți. Ies în evidență Oana Berbec, Lari Gerogescu, Aylin Cadîr. Muzica Jaques Offenbach și Paul Ilea, scenografia Liliana Cenean. Despre Gici Căciuleanu am mai zis. Despre faptul că Kiritza de la Național, 2021, este o adaptare liberă după Coana Chiriția te miri unde, 18 sute și ceva, a lui Alecsandri n-am mai spus, dar spunem acum.

Pur la bon buș, foto 4 cu afișul Coanei Chirița din 1987, lungmetraj, cu Draga Olteanu, Dem Rădulescu și așa. Regia Mircea Mureșan, film mediocru, ca și regizorul. Ce ne spune nouă asta semn de-ntrebare. Că s-a dus o generație și a venit alta. La fel de bună, da, la fel de bună. DENIS DINULESCU

HOROSCOP de ieri și alaltăieri

Orice om îi place Dacian Cioloș, așa că nativii lu’ toate zodiile își vor pune paltoane albastre, chipie la fel, pantaloni cu vipușcă roșie, adică costumațiile de milițieni și vor merge la guvern să-l felicite. Îl vor găsi pe Dacia Cioloș lucrând la bunăstarea poporului român, capitol esențial în programul său de prim ministru. Program care începe așa: Vom mări, nu știm cui, pensiile, vom asigura, nu știm cui, bunăstarea, vom importa mai multe borcane pentru zacusca casnică, cacofonie necesară pentru a lua în serios acest program inedit, așa, vom introduce nu știm ce și toate astea nu știm de când pentru că n-am primit încă ordin și nici nu-l vom primi. Dar să vedem fiecare zodie în particular. CAPRICORN. Pe nativi i-a durut gâtul sau cam așa ceva inexplicabil, pentru că Pluto a făcut casă bună cu Marte, se vedea cu ochiul liber, adică stăteai cu ochii pe cer, ascultai Enescu și vedeai chestia asta. Cu banii nasol. Cu toate nasol, pentru că programul lui Dacian Cioloș e nasol. Nu există. BALANȚĂ. Nativii se vor pune pe ouat. Nu vor mai exista ouă, pentru că programul lui Cioloș prevede că după Programele Roșia și Usturoiul care n-au salvat România, e necesar acum Programul Oul, adică fiecare român să aibă oul lui și dacă e clocit de el însuși cu atât mai bine, altfel dispărând concurența, sarea și lingurița din fiecare gospodărie. Toate astea până la vaccinul al optă-lea. LEU. Păi, Leii n-au încotro, se vor uita cum le dispare bunăstarea din bătătură, pentru că în programul oricărui guvern român n-a existat nicio preocupare în sensul ăsta de la Carol încoace. Spre finalul lunii octombrie ceva în casa a patra, dar pe nativi îi doare-n cur. TAUR. Nativii sunt privilegiați. Se uită la Florin Călinescu șou fără să aibă Prima TV pe canal. Jupiter coace ceva, Saturn la fel, dar spre finalul anului se vor îmbogăți, scrie asta și în programul lui Cioloș. Mai vedem.

DOI PE O BANCĂ

Am ieșit să-mi cumpăr gutui. Sunt două aprozare mici lângă mine iar din gutui îmi fac compot, cremă supă și o mâncărică bună de mazăre. Multe bănci în oraș. Toate ocupate de pensionari. De pensionari săraci. Orașul este plin. Sărăcia te îmbătrânește definitiv. Se vede. Mă așez și eu pe o bancă lângă o doamnă grasă, foarte grasă cam de vârsta mea. Pun gutuile lângă mine. Așa că doamna mi s-a adresat imediat: Nu sunteți din oraș. Se vede după baston, după pantofi, după privire. Stați cu chirie? Și fata mea stă cu chirie la București pe la Doamna Ghica pe-acolo, știți?, e un bloc cu nouă etaje, îl știți?, și ea a luat la etajul nouă o garsonieră de cincșpe metri pătrați fără despărțeală între bucătărie și cameră cu o ușă doar la baie. Dă o mie. Muncește ca menajeră la mai mulți, că aici la noi în oraș nu găsești nimic, domnule, e un oraș sărac, foarte sărac. A născut și mă mai duc pe la ea să am grijă de ăla mic și stăm toți trei în garsoniera aia, cam strâmt dar e bine că e la București, ai mall, tamvai, adică imediat ajung în centru, în Centru’ Vechi unde cică e crema orașului. Da, crema, așa îmi zice fata. Acolo a rămas gravidă nu știu cum. Cred că l-a adus pe ăla la ea sau s-a dus ea că nu-mi explic. Că eu dacă aveam o pensie mai mare o țineam aici, acasă, aici avem două camere, uite, după Profi, blocul ăla de patru. Am o mie de lei, că ăștia nu măresc, n-ai să vezi vreun ban de la ei. Și mă doare și coloana, văd că pe dta la fel. Stau la patru și urc zilnic, că mai ies în piață mai fac câte ceva că bărbată-miu nu mai poate, e la pat. Ne mai uităm seara la teve, dta te uiți, nu?, e bine că poți, dar noi ce să facem? Nu mai vorbim de mult nimic, eu mă mai bucur când mă duc la București la fie-mea, că mai plânge ăla mic, mai facem o tocană, că mai ajut și eu cu pensia mea. Poate ne mai vedem, uite, stăncuțele alea, dacă ai struguri la tine vin imediat, gutui aveți?, foarte bine, știu o dulceață de gutui mamă, mamă, dar vă trebuie și zahăr, să-o fierbeți mult. În sfârșit, poate ne mai vedem pe aici, că valul ăsta patru nu ne interzice să stăm pe bancă, încă nu. Dacă dau ăștia alarmă în oraș, să știți că să nu vă speriați, e numai așa, ca să vadă ăia de vin din Bulgaria că avem alarmă, că adică ferim cetățenii de covid,lovi-l-ar damblaua. La revedere. Mi-am luat gutuile și m-am mișcat și eu spre casă. Peste Giurgiu cădea o burniță deasă, rece, de făcut copii. Mă rog, nu era cazul, dar vă spun ca să știți.