Fata din Astra.
Foto Mirela G, Tic Petroşel.
Sibiul este atestat documentar de foarte mulă vreme, am şi uitat. Ca şi trestia de zahăr din Hawaii, mierea carpatină sau minele din Valea Jiului. De-o vreme atestările astea au devenit de prisos de când s-a descoprit că sibienii se ocupau din cele mai vechi timpuri cu meditaţiile la fizică. Einstein spunea: De treci codrii de aramă ajungi la Sibiu de unde ieşi tobă de fizică.
Credem şi noi marelui savant şi o luăm spre Sibiu. Ne-am luat doar căciula aia roz cu care mă duc de obicei la Târgul de Fete de pe muntele de fete. Pe autostradă, un dac mai vechi, cu o grămadă de miere de vânzare ne-a spus că e ziua Lui Valentin Leahu. Ca să vezi ce potriveală. Că-l găsesc la Nicu, gazda noastră din Sibiu. Toată lumea era la Nicu numai Leahu nu. Aşa că am început să bem ţuică şi să mâncăm din friptura Lilianei Popa, care era de nemâncat. Era prea sărată.
Ne-am dus la Biblioteca Astra unde era serbat Valentin. Unii au zis una, alţii alta, dar la final a cântat Tic Petroşel. Jos pălăria. Pe versurile lui Emil Brumaru şi pe tonurile de fado, Mariţa sau Evoria, Tic ne-a bucurat seara. Excelent. Ne-am întors veseli la Nicu unde ne aşteptau grătarele. A mai venit lume, eram vreo 20, plus Mara şi Ioana Crăciunescu. Valentin era treaz ca de obicei, aşa că şi-a scos pălăria. Avea un cucui cât masa. Noua modă de Sibiu. Ioana a citit o poezie. Apoi două, de la nişte nene cu cărţi la ei. Subţiri, de poezie. Lumea s-a-nveselit. Apăreau grătarele, se terminau instant. A apărut piureul făcut de Liliana, nu l-a mâncat nimeni. Era prea apos. Spuneam glume peste masă din care nu se înţelegea nimic. Ne promiteam că cutare o s-o facem şi mai lată, dar cu toţii ştiam că nu va mai fi la fel. Ne-am pupat cu Leahu, i-am dat cu smântână pe cucui. Şi-altă dată, şi-altă dată, chestii.
Ne-am dus spre hotel, io şi Mirela. Treci de Ramada şi vezi hotelul. Faceţi stânga, e o cantină, e un stop, şi vedeţi stadionul. Jucaţi ce jucaţi şi vedeţi hotelul. Sau ţineţi dreapta, vedeţi o cămilă, o lăsaţi să treverseze şi cum trece vedeţi hotelul. Ceva mic, urât cu camered de 30 de lei. Hotelul Sport.
De dimineaţă, la fereastră. Sibienii aveau cu toţii cucuie. Şi le vopsiseră cu smântână. Ce vă spuneam? Am plecat. Treci de Ramada şi e semn spre Bucureşti. Aşa am făcut.
Denis Dinulescu
