Taica Lazăr

Nu este adevărat că nu plecați cu nimic după voi pe lumea cealaltă. Cumpărați volumul Călimara cu Cerneală și-o să vă fie bine. Vine, de exemplu, Taica Lazăr și vă întreabă: bă, ai o Călimară? Voi: Da și pac, Taica Lazăr vă dă 10 lei. Vine apoi Sfânta Madonna, fără prunc că pruncul e deja la Bruxelles europarlamentar român: bă, ai o Călimară? Și voi: da!!! Și Sfânta dă 100, o sută de euro. Și uite și așa mai departe.

D.

HOROSCOP 2018

Doamna Sistermorphine prezintă anul 2018 cu realizări, proiecte și idei:

AVÂNTUL. Avântul României este moderat cu vreo 15 m pe secundă în subCarpați, scade la Dunăre cu zece cm, crește la deal fără să ne dăm seama și scade, scade spre sfârșitul anului până când Clujul va deveni centrul mondial al IT-ului de performanță într-o țară fără nicio performanță.

CÂINELE PRIETENUL OMULUI. Acest concept va deveni proiect de țară. Susținut puternic de Viorica Dăncilă, câinele își va alege câte un om și va relansa România. De exemplu, abandonul școlar: cu cât mai mulți câini se vor înscrie la școală, cu atât de mult va crește educația omului trăitor pe pământ românesc.

PETROL ȘI GAZE. La Facultățile de Petrol și Gaze se vor instala țevi prin care, în fiecare clasă, va curge ba petrol, ba gaze, în funcție de orar. Când cele două lichide nu vor putea curge liber pe țevi, ele vor fi înlocuite de geologie, adică de șuvoaie de pietre, care vor ostoi dorul de învățătură al studenților, unii din ei ajunși președinți. Vezi Emil Constantinescu.

SPORT. Pe tot parcursul anului 2018, România va bate pe toată lumea cu 3 la 2. Asta denotă un grad de înțelepciune ridicat, din ce în ce mai ridicat, datorat educației, agriculturii și sanitarului de la noi, și ele în continuă creștere. De exemplu, în mediul spitalier vor fi mai multe paturi.

CAPRA VECINULUI. De acum înainte Capra Vecinului va fi numai a noastră, vecinul în lipsa ei procurându-și un Xerox cu care va asculta pe la colțuri tot ce vorbesc, iubesc sau pizduiesc românii.

FILMUL. Filmul românesc în 2018 va însemna emoție și platitudine, poveste și prostii de neurmărit, acțiune, inundații și cine verite. Cu multe premii la Sarajevo, Hanul lui Manuc și Sinaia.

PROGRESUL. Cam atât.

D.

Cocoșul Galic

Că cocoșul Galic n-a fost întotdeauna Galic este adevărat. Și lucrurile au stat cam așa: într-un sat de pe Dunăre, de lângă Giurgiu, sat în care Burebista experimenta fără succes interzicerea cultivării viței de vie, deci în satul ăsta s-a sculat într-o dimineață Cocoșul Dac Matache și a vrut să bea o damigeană de vin. A zis: Cucuriguuuuu!!! Găinile n-au avut de unde să-i dea că securitatea păzea butucii de vie și neam struguri. Cocoșul Dac s-a supărat și a luat-o, ca tot dacul serios spre Trieste.

În Italia a băut la vin de era să-i crape creasta. Nu era bine. Și ce era mai grav, era că toate puicuțele din peninsluă făceau la ouă de se împânzise lumea cu ele, că ajunsese să se întrebe: ce a fost mai întâi?, oul să io. Și-a cumpărat o casă în Florența și a pus de-o vie la poalele unui deal. Pe deal nu era numai vie, ci și terenuri de sport. Unde într-o zi, pe un teren, a venit o echipă de rugby din Galia, țara vecină. Și lu Cocoșul Dac i-a plăcut. Așa că a plecat cu francezii.

S-a stabilit la Givry unde, de bine ce juca, localnicii i-au făcut o statuie din oțel și l-au numit Mataș. A fost propus emblemă națională a Franței moderne. Și așa din oțel cum era, Cocoșul Dac devenit pentru totdeauna Galic a zis: Cucuriguuuuuuu!!!!

D.

Beaune

Francezii pronunță Beoooon, nemții Bon, rușii Bîn, cu semn moale, românii Bine, tunisienii Bîs, portughezii cu rădăcini germane Bitte, iar americanii Beyonce, ceea ce contravine tratatelor dintre cele două țări, USA și Franța, și va lăsa loc pe viitor unor războaie. Doamne Ferește!!

Situat în Burgundia, în regiunea Cote D'Or, Beaune te întâmpină cu câteva terase, multe, la care trebuie să-ți iei prânzul. Ceea ce facem și noi, halind o tocană de vită cu sos negru, împănată cu cartofi noi albi. Vită în alb și negru, foarte gustoasă. Cu apă de la robinet? Da. Aia plată e o escrocherie, am mai spus. Mâncăm și mergem la spital. Nu de dureri, nu de foame, nu de aiureli. Ci la spitalul monument din Beaune, cel mai vechi din Franța, poate din lume, construit la 1400 și care a funcționat până în 1980, 500 de ani. Incredibil.

Pe vremea aia, Filip cel Bun, șeful Burgundiei, ducea războiul de 100 de ani. Nemaiștiind să numere după 100 a trebuit să facă pace. În urma războiului a rămas mizerie și foamete, ca la noi azi. Și atunci, cancelarul lui, bogătanul Nicolas Rolin, s-a gândit să facă un spital pentru săraci. L-a făcut cu ajutorul arhitectului ducelui Filip cel Bun. O clădire severă, dreptunghiulară, cu o curte de 200 mp, cu două etaje. În interiorul clădirii principale este spitalul. O cameră uriașă, fără saloane, în care paturile, 30 sau 40 la număr, sunt dispuse paralel cu laturile uriașei săli, lăsând în mijloc un spațiu baban în care surorile aveau loc de mișcare: aducea căldări cu ciorbe, trăgeau la interval morții din paturi. Pentru că mai toți cei internați în spitale mureau, medicina pe vremea aia însemna doar niște sânge scos bolnavului într-o găleată, și evaluarea cu nasul a fecalelor fiecăruia. Lângă această uriașă sală se află farmacia, ea însăși prevăzută cu medicamente care te omoară instant. Dar așa era farmacia la vremea aia: niște frunze îmbibate în tot feluri de nisipuri, metale, licori, coji și rășini de copaci care te ucideau instantaneu. Bucătăria adiacentă era un spectacol: recipiente uriașe de ciorbe și tocăni enorme, altele de salate, pește și așa mai departe. Pleci de acolo cu un sentiment de demnitate, demnitate că acest om, Nicolas Rolin, a clădit un edificiu al salvării omului, monument care a funcționat până în anul 1980, aducând Beaunului o grămadă de glorie.

Beaunul are vreo 6.000 de locuitori, are o grămadă de monumente ca acest spital, o cârciumă cu stele Michelin, și ne gândeam că e cam ca Bolintinul de Jos. Dar nu e.

D.

Chagny

Ceaușescu ne interzisese toate formele de socializare și de comunicare. În piață n-aveai voie, de exemplu în Amzei, să-ți vinzi fierul de călcat, râșnița sau pălăria veche a bunucii, pe care nici nu te interesa să le vinzi, voiai doar să socializezi cu oameni ca tine care aveau și ei de vânzare un butoi, o călimară, bețe de chibrit ți-n papagal care te trăda că asculți Europa Liberă. Ca să obții un telefon fix îți trebuiau ani de așteptare. Mii de ani, Butelie la fel. O butelie costa cât o Dacie 1300. Oare de ce? Era greu de făcut din tablă? Totuși, după ani grei de suferințe morale, informația a pătruns și la noi prin muzică, blugi, filme, în talciocul de la capul tramvaiului 19, Titan, găseai Salut les Copaines și New Musical Expres din care mai aflai ce fac France Gall, Michel Pollnareff, Mick Jagger, Petula Clarc, Sylvie Vartan, Giani Morandi și alții.

Noi, acum, românii, vrem să aungem din urmă țări care n-au întrerupt niciodată socializarea, comunicarea, muzica locuitorilor săi. Țări ca Franța, Anglia, Italia, Suedia sau Spania. Locurile de socializare ale bătrânului continent au rămas piețele rurale. Chiar dacă vin la Paris, tot rurale se chiamă. Câteva tarabe, câteva șorțuri, obraji roșii, zâmbet cât casa și oamenii ăștia din spatele tarabelor se întrețin cu tine despre stridii, porumb, ficat de gâscă, vin de cutare, gâscă vorbitoare de engleză, spanac, ouă și ceasuri dar nu chinezești. Acest gen de piețe volante există în vestul Europei de mii de ani întreținând idei, stabilind revoluții, schimbări de regimuri.

Un asemenea târg este Chagny. Un orășel de 5.000 de locuitori care duminica, în fiecare duminică, sunt pe strazi vânzând tot felul: caise, ananas, roșii, claponi de cutare, gâscă de cutare, bibilici de cutare, mere, gutui, varză cu cârnați, varză cu ciolan, pantaloni, broșe din argint, genți de căcat, pantofi de căcat, că adică nu-s din piele dar arată bine, pălării, sparanghel, mii de feluri de pâine, brânzuri, bere, cafea, portofele, cartofi, varză roșie și cartofi gratinați cu o brânză mamă, mamă.

La intrarea în Chagny te întâmpină un cocoș uriaș, cam 5 metri înălțime. E din fier. Nu știm de din care fier, că îți vorbește. Zice, dând din aripi: tot oarșul e o piață, băi, copii, bani să aveți, bucurie să aveți, copilărie în voi, ochii deschiși și parcați mașina cu atenție că vă ia mama dracului. După care cântă: Cucurigu, gauuuuuu!!!!! Cucurigu, gaguuuuuuu!!!! Mă rog, un cântec de când a fost el în armată, că de-asta e și așa mare.

În piață e tot orașul. Femeile cele mai urâte din lume, bărbați eleganți, tineri în blănuri, tniere îmbrăcate sexos, moși impenetrabili care stau rapid la câte o coadă de salată, la te miri ce sau la castraveți. Printre ei și noi. Lumea ne arată cu degetul. Au ghicit că venim din Chalon. Unul a zis: i-am văzut în Chalon, la concertul Mettalica. Ăla-i basisul, ăla cu pălărie, iar ăla cu geaca aia chinezească e solistul vocal, Hartfeld Cumva, că nu știu cum se scrie.

Denis