Cahul 2

Foto D.D.

Sediile Partidului Comunist Moldovean de pe bulevardul principal din Cahul nu lasă să se întrevadă vreo opoziție. Nu că ceva liberali sau social democrați n-ar avea loc prinre magazinele de nimicuri din centru. Nu. Ci pentru că cahulenii n-au niciun interes pentru vreo politică. Dacă erau liberali la putere tot pepeni mâncau la toate cele trei mese. Dacă erau țărăniști așișderea. Iar de social democrați ce să mai zicem? Că nu-i interesează nimic pe cahuleni se vede după cum arată. Am mai spus, ca-n piețe. Pantaloni din alte epoci, coafuri la fel, machiaje oribile pentru femei. Nu știm ce fel de informații pătrund aici, de la seriale americane la știri românești sau de la filme italiene la festivaluri Cannes, nu, nu știm, cert e că strada arată de parcă aici lumea nu s-a schimbat niciodată. Toți cahulenii au plase strâmbe în mâini, pălării neghioabe, zâmbete deșuchiate. Capitalismul dă totuși un semn firav: din metru în metru, pe bulevard sunt Case de Schimb. Am schimbat și noi. Un leu românesc pe patru moldoveni. La Casa de Schimb unde am făcut tranzacția am întrebat: Se mai schimbă și alte valute? Nu. Niciodată? Niciodată.

Ne-am întors tot prin Oancea, evident. Aveți rovignetă? Nu, n-am luat. Mergeți la Banca aceea. Dar de ce nu ne-ați spus? Păi, trebuia să știți. Ne-am dus la Banca aceea. Era berechet coadă. Un nene a cumpărat 100 de rovignete pentru nu știm ce fel de trafic. Luăm și noi după o oră. Explicăm că cumpărăm rovignetă de-o zi, deși n-am stat decât vreo două ore. Nu se poate. Minima este pentru șapte zile. Păi, da, dar e un abuz. Nu, nu e, e lege. Cât costă? 21 de lei românești. Dai banu' și ți se dă restul un leu moldovean.

Am părăsit Oancea cu părere de rău. Începuseră să ne placă gropile, clădirile din anii 50, vameșii serioși care ne întrebau dacă avem țigări de contrabandă. Pentru asta îți dădeau portbagajul jos. Nu, n-aveam și-am luat-o spre Suceveni. Când să facem cotul la stânga spre sat, o capră ne-a făcut semn cu copita. Ne-a întrebat dacă nu mergem la București. I-am zis că da, și acum suntem pe Calea Victoriei arătându-i animalului pista de biciclete. Și ce-o mai fi!!

Denis.

Cahul 1

Foto C.S.

Excursie la Cahul, orașul moldovean de peste Prut. Luăm aparatul foto, bani, câte o cămașă, suntem doar Christiana și io, și oprim la Vama Oancea. Din Suceveni la Vama Oancea sunt 10 km, din Vama Oancea la Cahul sunt vreo 8. O nimica toată. Vama Oancea putea să se cheme oricum: Luminița, Vasile, Tudorică, Nelu că tot aia era. N-are față de Oancea. În primul rând că un Oancea e chel, solid, și îi plac gagicile strâmbe, ori aici, în Vamă, nu era vorba despre așa ceva. Aveți ceva de declarat? N-aveam nimic de declarat, dar ne întrebam ce căutăm, de fapt, la Cahul, oraș care nu există pe nicio hartă a lumii. Portbagajul la control. Actele.

Când intri în Cahul te întâmpină o groapă imensă. Ține cât tot orașul. Sunt mii de gropi care unite între ele și umplute cu apă ar da Marea Cahul, probabil cucerită de tătari acum mii de ani. Și secată. Secată degeaba. Da. O grafică imensă din fier forjat ne atrage atenția, în fața Primăriei, că: I love Cahul cu o inimă mare, roșie, la mijloc. Cam atât. Întrebăm de podgoriile Cricova, poate luăm un vin. Da, e a treia stradă la stânga. Acolo nu e nicio Cricova, ci un depozit de vinuri găgăuze. Luăm și bem. Bune. Mai departe prin Cahul. Adică, mai departe nu poți, pentru că orașul se termină după o sută de metri. Trebuie mers înapoi pe partea cealaltă. Poate găsim o jucărie pentru Luiza.

Toți oamenii din Cahul sunt îmbrăcați ca țăranii din piețele noastre. Să zicem Obor. Să zicem Rahova. Să le zicem pe toate. Toți, pe marele bulevard, vând pepeni, usturoi, morcovi. Tone de usturoi, pepeni și morcovi. În mijlocul acestor sute de oameni, de fapt toată populația Cahulului, este o statuie uriașă reprezentând trei păsări Flamingo. Roz. Stau să-și ia zborul. Ar fi în stare, dar sculptorul le-a prins picioarele în asfalt. În gropile din asfalt. Ce să zici?

Denis.

Suceveni 2

Foto, D.D.

Sucevenii au luptat de când se știu cu toți dușmanii țării. După care au luat o pauză, au băut Voiosul de Buciumeni, vin local, și și-au ridicat un monument în centrul satului. S-au trecut toți acolo: Cutare Cutare, Cutare, Cutare și iar Cutare Cutare pe toate fețele. Au pus o cruce, au construit trei buticuri, două farmacii, o cârciumă și-o poliție. O parcare la singurul bloc cu două etaje din centru. Trece o căruță, trec două și gata.

Parcăm, intrăm în cârciumă și tragem la măsea un vin numit 9 Poloboace. Prost și la litru. Încercăm alt vin, Curtea Taichii. Nu bun. Și atunci intrăm la gazdele noastre Bunica, Irina, Nelu, Fănel, Luiza, Christiana și o pisică sosită de la slujbă. Aveam să aflăm mai târziu că pisoiul lucrează în Vama Oancea, deci era vameșă acolo și ne-am bucurat. Cu mirosul ei fin depista traficul de țigări, de arme, de bani, de cine știe.

Aflată lângă Prut, la 70 km nord de Galați, Suceveni este un sat mic. Ai cărui locuitori ai zice că nu se ocupă cu nimic. Poate doar cu apăratul țării dacă e să ne luăm după monumentul din centru unde Cutare Cutare din 1941 până în 1945 și poate și azi. Trec tractoare, combine, mașini, biciclete. Prin curți se văd struguri, mere, pere, ardei, toate alea. Mulți au găini. Le taie, halesc. Nu se vinde niciun gram de carne nicăieri. Iar la Farmacie te-ntreabă dacă ai rețetă și tu spui că da. Și asta e tot.

La blocul din centru e o masă pe scări. Bărbații beau bere. Timișoreana. Noutăți? Păi, ce-i cu pensiile alea? De ce-s așa mari? Noi abia ne tragem sufletul cu o sută, două. Moldova asta, domle, e sărăcie mare. Păi, zic, nu-i a voastră. Dar a cui? A urmașilor, urmașilor voștri. Ne uităm pe stradă. Trece un urmaș. Are 8 ani și cară o sticlă de vin pentru taică-său. Cam așa.

Denis

Suceveni 1

Imagini din Suceveni, foto, D.D.

Galați, mon amour, a fost întotdeauna o melodie cu care se mergea la Eurovision. Un așa mare succes s-a transformat, în timp, într-un oraș de la Dunăre, Prut, toate alea. Și prin care trebuie să treci din când în când. Noi, de exemplu, spre Suceveni. Pe Prutul superior. Un sat în care ne așteaptă nepoata.

În Galați, de exemplu, nu este niciun indicator valabil. Se lucrează intens și toate arată alte direcții mai puțin Parisul sau Zimnicea. Așa că intri într-o benzinărie. Zici: spre Suceveni. Păi, băi, nene, o iei spre Galați, e un peco, faci stânga și e un Lukoyl. După Lukoyl faci centura cam cinci kilometri și-ai ajuns. Așa repede? Mi s-a spus că până la Suceveni sunt 70 km. Păi, nu, abia ieși din Galați, și mai e un peco lângă un Lidl, o iei pe lângă, la dreapta și iarăși ieși din oraș și vezi indicator cu Vama Oancea. O iei într-acolo, acolo e Suceveni. Mai întrebi, că te văd băiat mare. Dar dacă pun gps-ul? Nu merge. Se lucrează.

O luăm după peco la stânga și iar la stânga și mai întrebăm. Nu-i bine pe-aici, trebuie să țineți drumul Bârladului. Apoi, vedeți Tecuci, da, Tecuci, și de la Tecuci urci 'mneata la, la, la , mai în sus spre Suceveni, adică la stânga. Un șofer aude discuția. Nu dom'le, Bârladul nu e bun, încurci omul. Ia-o spre Oancea, e vamă mare, semnalizată, vezi și Prutul, și treci de Vânători, treci de nu mai știu ce și apare Vama asta, cu granița la Cahul, apoi, cinci, șase km și vezi indicator stânga Suceveni. Cam așa. Da' de unde veniți? Din București. Aha, păi, e simplu.

Gonim înspre Oancea. Vamă mare. Asfaltul e peticit nevoie mare. Mașina hurducăne ca-n filmele alea americane când sujnt bătăi într-un bar în care o gagică rânjește cu un pai în gură. Apoi, scoate paiul, aruncă o sută pe bar și se cară. Așa și noi. Am văzut indicatorul cu Suceveni și-am ajuns.

Denis

Găina Electrică

Ni s-a stricat mobilul. Adică dădeam cu palma pe ecran și aparatul ne arăta toate faptele rele pe care le-am făcut. Și pe care le mai facem. Cum ar fi magiun de cireșe făcut din floarea soarelui. Deci trebuia schimbat. Ne-am dus la Vodafone să ne luăm unul mai sofisticat, care nu arată nimic. Acolo, la intrare, era Găina Electrică. Mânca un pepene. Scuipa sâmburii sub pantofii cu toc ai femeilor. Unele cădeau și-și rupeau gâtul, altele își păstrau echilibrul, smulgeau Găinii câte o pană, zâmbeau și ziceau ceva de ciorbă. Că adică Găina Electrică face ciorba cu becuri bună sau cam așa ceva.

Găina ne-a cerut biletul de intrare. Avem bilet să intrăm la Vodafone? Nu. Păi, vă dau io, a mai zis și a scos un teanc de bilete nevândute la spectacolele rurale cu Găini. Poftim!! A mai zis: așa sunteți voi ăștia, scriitorii, întâi ziceți, apoi tăceți, că nu se înțelege nimic de când vă puneți pălăria și până o dați jos, că de-asta nu se dau bani pe Bolborea ci numai pe Buculei, că monumentul lui Buculei poate fi pus și în piața Alba Iulia că tot de Unire e vorba și nu dai banii de două ori sau putea fi pusă în Pasajul Sudului, pe mijloc sau la Obor, ca să geamă țara de statui, de o singură statuie semnată Buculei, și, uite, omul e singurul animal din univers care dă bani pe țoale, păi, ai văzut dta veveriță în palton?, nu, dar urs cântând melodii de Frank Sinatra?, nu, așa că ce vrei?, meditații la fizică sau pensie specială de un milion de lei?, că io trebuie să știu, noi, Găinile Electrice electrificăm totul pentru bunăstarea țării,a acestor români care părăsesc țara cu ghiotura, poftim, intră și i-ați un telefon cu o singură tastă.

Așa am făcut.

Denis.