21 dec 1989 - partea a II a

În jur de ora 12 s-a format un nucleu la Inter, care nu avea să mai plece acasă cam două zile. * La ora aia toată lumea care fugea de la Sala Palatului gonea spre metrou sau pur şi simplu pe jos, plutea o frică de moarte. * Dinspre Sala Palatului încă se mai auzeau lozinci de susţinere pentru Ceauşescu, dar brusc s-a făcut linişte, semn că tovarăşul îşi cam terminase discursul iar cei care mai stăteau în piaţă, sub balcon, stăteau de frica securităţii şi a miliţiei. * Fără să ne pese dacă vom căpăta vreun sprijin vreodată, fără să ştim dacă vom mai apuca ziua următoare, noi, cei adunaţi la Inter, am început să scandăm lozinci defăimătoare regimului ceauşist. * Cineva făcuse rost de steaguri, altcineva zicea că în curând vor veni maşini blindate şi camioane care să ne ridice de acolo. * Dar mai are un lucru sigur: din cei care plecau spre casă, mulţi se întorceau şi rămâneau alături de noi. * De unde fuseserăm o sută pe la ora 11, la ora 13 eram o mie, iar pe la 14 eram câteva mii. * Care dintr-o dată era altă situaţie. * Nu-i mai puţin adevărat ca la acea oră veniseă deja TAB-urile, câteva autobuze ale poliţiei, şi că se formase un cordon de militari care nu mai dădea voie nimănui să iasă din încercuire, care totuşi nu era încercuire decât spre Magheru şi Batiştei, pentru că spre Unirii, Republicii sau Universitate se putea circula. * Din cele două, trei mii de oameni care stăteau compact în faţa armatei, spre seară începuseră să se cam ducă acasă, aşa că atunci când a venit noaptea în piaţă mai eram vreo 5oo de oameni. * Acestor oameni, pe de-o parte, le datorăm libertatea. * În proporţie de cam 30% . * Restul de 70%, nu aveam să ştim atunci, se datorau "băieţilor" care au aranjat acest miting, acele simulatoare, acel etaj 11 al TVR, acele dezinformări cu apa otrăvită, atacul de la TVR şi, din ziua de 22, apariţia teroriştilor. * Noi, ca să vedem mai bine ostilităţile, ne-am instalat deasupra ieşirilor din metrou. * Baricada de la Batiştei fumega sau lua foc din când în când, spre Teatrul Naţional nu se putea trece, pe deasupra noastră treceau gloanţe reale, iar de sub noi, din metrou, veneau năvalnic tineri care nu erau lăsaţi să iasă la suprafaţă. * Apoi, pe la 1 cred, tancurile au rupt cordonul de la Batiştei şi au început să prindă viteză spre centrul pieţei Universităţii. * Şenilele călcau pe oricine în picioare. * Noi am luat-o la fugă spre Ministerul Agriculturii, am cotit apoi pe Calderon şi ţuşti acasă. * În noapte aceea tevatura s-a stins. * N-aveam de unde să ştim că a doua zi, 22 decembrie, "băieţii" aveau să scoată muncitorii în stradă şi că abia atunci avea să cadă regimul. * Muncitori care în noaptea din 21 de la Inter au stata acasă şi s-au uitat la televizor sau au ascultat la radio evenimentele. * A doua zi, cum spuneam, au ieşit în coloane spre balconul CC-ului. * Cântau şi strigau Jos Ceauşescu. * Dar din clipa aia ne-am dat seama că totul este o cacealma şi ne-am retras în căşile noastre, nemaieşind decât pentru peştele motanului pe care-l durea în cur de revoluţie. * Şi aşa mai departe.

Denis

Filmul de duminică: 21 decembrie 1989

Mă sculasem de 10 minute când a sunat la interfon. Erau Meluş şi Tică, tovarăşii mei de slujbă. * Haide, bă, te-ai sculat? * Era ora 5 dimineaţă şi am plecat cu Dacia personală spre sediul ITB din Şerban Vodă. * Cum am ieşit de la mine, din Piaţa Lahovari, am observat agitaţie pe stradă. * Pe Magheru, Bălcescu şi chiar prin piaţa Romană treceau autobuze ale ITB-ului pline de oameni şi lozinci scrie pe pancarte mari. * Toate o coteau pe str G. Enescu şi coborau la Sala Palatului. * Ne-am zis că trebuie să ne luăm după ele, şi să-l dăm dracului de serviciu în ziua aia de 21 decembrie, pentru că simţeam că se va întâmpla ceva ieşit din comun. * Am parcat Dacia jos la blocurile sălii Palatului. * O mare de oameni cobora din autobuze, o alta venea pe jos pe Calea Victoriei cu pancarte, cu lozinci strigate: Ceauşescu PCR, Ceauşescu şi Poporul şi altele. * La un moment dat, puţina circulaţie auto a străzii s-a întrerupt. Nu veneau decât coloane de oameni ai muncii pe jos, într-o singură direcţie: Piaţa de sub balconul CC-ului. * Ne-am instalat şi noi la artezianele de sub balcon, cele care sprijină clădirea securităţii de vizavi de CC. * Apoi, s-a auzit că va fi un miting la care va vorbi tovarăşul Ceauşescu. * Ne-am dat seama că nu mai putea fi vorba de niciun serviciu, am rămas pironiţi, împreună cu sute de mii de ochi, pe balconul CC-ului. * La ora 9 Ceauşescu a început să vorbească. * Nu-l asculta nimeni, în schimb, din mulţime, se auzeau sloganurile cunoscute: Ceauşescu, Viitorul, Ura, Ura şi poporul sau cam aşa ceva. * Omul n-a vorbit mult. Dinspre Atheneu, cumva de deasupra noastră, s-au auzit hiuduieli. Era de necrezut. Huiduielile s-au amplificat, iar apoi, brusc, de lângă noi, cineva a rupt cordonul de miliţie care ne înconjura şi a luat-o la goană spre Inter. * Am intrat şi noi în coloană, de fapt mulţimea care fugea spre Inter, în timp ce în piaţa de sub balcon se auzeau în continuare şi huiduieli şi sloganurile cunoscute: Ceauşescu şi Poporul. * Era ora 11. * Am ajuns şi noi la Inter şi ne-am hotărât să rămânem în stradă toată ziua, ba chiar şi noaptea dacă era nevoie. * La Inter eram deja 100 de oameni, care n-au mai fugit nicăieri. * Se striga Jos Ceauşescu. * Se dansa. * Dinspre Batiştei a apărut Adrian Păunescu. Un tânăr a încercat să-i bage un steag pe gât. Dizgraţiosul poet a fugit. * Apoi, dracu' la pus, a apărut un miliţian, care a observat că dispozitivul Inter nu era apărat de nimeni, toată miliţia fiind în Piaţa Palatului. * Gradatul a fost linşat. * Încet, încet rândurile celor care am rămas la Inter s-au îngroşat. * Veneau şi alţi prieteni: Pepi Preda, Carmen Paraschivescu, Milu Hossu, cu toţii actori la Nottara. * Era abia ora 12. *  În clipa aceea noi, io, Meluş şi Tică, ne-am jurat că ne vom schimba meseriile. Vom face, din acea zi de 21 decembrie meseriile care ne erau dragi şi pe care comunismul idiot al ăstora ni le interzisese. * Io, am zis, voi lucra în presă, apoi mă voi dedica scenariilor de film. * Din 1990 am lucrat Caţavencu, iar astăzi, în 2013 asta fac, scenarii de film. * Meluş a declarat că se va duce acasă, omul e din Braşov, şi se va întoarce la meseria lui, prof de filozofie. * Acum e director de liceu în Braşov. * Tică a spus ce se va ocupa de afaceri. * Acum are pământ mult în zona Bârladului şi face export de grâne şi nu-i merge rău. * Dar filmul ăsta, 21 decembrie, abia începea. * A suivre.

Denis

Dăruieşti, primeşti

Vi s-a întâmplat vreodată să primiţi ceva gratis atunci când aveţi nevoie cel mai mult de acel lucru? Nu mă refer la cadourile livrate de Moș Crăciun, nici la haina care nu-i mai vine unchiului, nici la ofertele din magazine, de 2 produse la preţ de 1. Ceva cu adevărat gratis, fără condiţii de cumpărare, fără altă obligaţie decât cea morală, de a mulţumi și a dărui mai departe, dacă se poate.

În alte ţări se întâmplă deja și e vorba de un act anonim de generozitate: cineva, care are posibilitatea financiară, oferă ceva altuia, aflat la nevoie. Atât donatorul, cât și primitorul sunt anonimi. Spre deosebire de pomană sau alte gesturi de caritate, acest transfer se realizează în baruri, cafenele și restaurante. Concret, un consumator cumpără două cafele: una pentru el și una zisă în așteptare, suspendată sau solidară, dupa cum vreţi să traducem acest concept pe care îl putem importa și noi. Caffè sospeso, pentru că tradiţia vine din Napoli și e deja centenară, café en attente / suspendu / solidaire, pending / suspended coffee, toţi acești termeni se referă la același gest, generos și anonim. În Italia se serbează chiar, pe 10 decembrie, Ziua Cafelei în așteptare. Nu e obligatoriu să plătim în avans neapărat o cafea, ci putem oferi un ceai, un sandvici sau o ciorbă. În loc să-i aruncăm cerșetorului niște bani în poală, îl invităm simbolic la masa noastră și-i facem cinste.

Vă gândiţi, poate, că occidentalii nu știu ce să mai inventeze ca să reînvie spiritul caritativ pe care noi, creștini milostivi, nu l-am pierdut niciodată. Cu atât mai bine, putem să-l modernizăm și să dăm dovadă de el și în afara ocaziilor prevăzute în calendarul ortodox sau cauzate de tragediile familiale. Putem da curs acestui sentiment colectiv de empatie și grijă faţă de celălalt în mod curent, nu numai în zilele de pomană sau la inundaţii. Să știm că, la nevoie, putem intra într-o cîrciumă și întreba dacă există vreo cafea în așteptare și să ni se ofere una. Acum cîţiva ani eram în pelerinaj la mănăstirile din nordul Moldovei. Într-o seară de duminică, pe timpul unei vizite, mi-am dat seama că nu aveam unde să merg să mănânc – unde să găsesc un restaurant deschis în pustietatea aceea? Şi atunci s-a întâmplat un lucru extraordinar: călugării de la mănăstirea respectivă ne-au invitat la masă pe toţi cei care eram de faţă. Francezul de lângă mine rămâne uimit, dar își face conștiincios crucile și repetă Tatăl nostru, altfel părintele nu-i dă voie să mănânce. Așa e la mănăstire. Însă mici minuni necondiţionate putem face fiecare dintre noi.

Îndrăznesc să visez la un lanţ de solidaritate, în care să antrenăm cât mai multe persoane în a face gesturi binevoitoare, nu neapărat materiale. Un Caritas care să-și respecte numele, în care să investim cât mai mult suflet, fără siguranţa unui câștig însutit, ci cu speranţa de a ni se întoarce măcar o parte, la nevoie. Poate există proprietari de cafenele și restaurante care vor să fie și ei o verigă puternică din acest lanţ. În Bulgaria, cafeaua în așteptare a fost vândută, chiar la lansarea proiectului în luna martie a acestui an, în peste 150 de cafenele din Sofia și din tară. E nevoie doar de o mână de oameni cu iniţiativă și de o siglă, care să fie afișată de către participanţi. Mesajul, pe care îl putem răspândi din om în om, e unul singur: dăruiești, primești!

De citit si comentat si în Ziarul de Vrancea!

Moşule,

Ce să-ţi mai scriu io, Moşule? Ce să-ţi mai cer? * Lucrurile au luat-o razna şi e cazul să ne luăm tălpăşiţa. * Dacă au ajuns să se gândească la Stelian Tănase ca şef al TVR, nu-i normal să mergem cu toţii după Badea Cârţan? * Au fost ani în care am crezut că dacă dispare Cozmâncă de pe micul ecran lucrurile în România s-or drege. * El a dispărut, dar a venit Stolojan. * Ne-am zis că dacă dispare Stolojan de pe micul ecran România mai are o şansă. * A cam dispărut. * Dar acum cu Tănase, ce să mai zicem? *  Da' chiar, ce să mai zicem? * Să ne gândim până mâine, să vedem, poate nu-l votează.

Denis

Ştiri pe scurt

* Nu ştim unde să facem revelionul. Noi ăştia din ultima bancă, şi mai ales io, un tip cu părul claie, bun la geografie alternativă.
* USL se va rupe până de Craciun, zice un ziar de stânga, unul de dreapta, doi moderatori tv, Bogdan Chirieac, Florin Iaru şi livada cu cireşe a lu' o femeie din satul Obedeni.
* USL nu se va rupe de Craciun a asigurat Traian Băsescu. Ce să se rupă acolo? Izmenele lu' Antonescu? Izmenele lu' ăia de nu-i ştie nimeni, da' au bani?
* Nu vom avea zăpadă de revelion. Şi nici la vară.
*PUBLICITATE. Două babe la pescuit. Una cade în apă şi se înneacă. Cealaltă, de necaz, zice: bine că avem convorbiri internaţionale nelimitate.
* Contrucţia autostrăzii Comarnic Braşov a fost atribuită şi va începe să fie executată în 2089 puţin înainte de alegerile din 2300, dată la care se împlinesc nişte ani de când Badea Cârţan a ajuns la Roma pe jos.

* Gazele de şist vor încălzi România de la Sud la Est, de la Nor la Vest şi în unele zone subcarpatice din Bulgaria.

* După ce la Mondialele de Hanbal fete am fost eliminate de Polonia, Polonia a bătut tot, de unde că n-a fost o greşeală tactică a polonzelor.
*PUBLICITATE. Baba înnecată la pescuit în primul spot, a revenit la suprafaţă cu un moş după ea. Şi ăla chel şi fără dinţi. Dar se iubeau şi atunci li s-a aplicat Ulcosilvanil, un medicament pentru senilitate.
* Pactul pentru cucerirea Bulgariei a încetat.
* El nici n-a existat.
* Pe lângă plopii fără soţ.
* A murit Titus Munteanu, cel care a făcut Şcoala Vedetelor. Păi, le va face în continuare. Aşa e contractul dintre el şi TVR.
* Una caldă, una rece.

Agenţia Denis