10 octombrie 2013

Previziunile lui Geldof

Nea' Bob Geldof dacă nu mai cântă şi nu mai dansează, dacă nu mai scrie şi nu mai merge la piaţă se ţine de previziuni şi zice că omenirea va dispărea de pe planetă în 2030. * În loc s-o mai tragă cu Pink Floyd, cu Wallul, bagă spaima în omenire, de te apucă tremuriciul numai când te gândeşti, d-apoi când numeri banii pe care i-ai furat de vreo 23 de ani încoace cum ar fi unii de pe la noi: Năstase, Videanu, Varujan, Iliescu şi mulţi alţii, adică aproape toţi. * Ce-i de făcut? Cum să ne protejăm de sinistru? Că nu ştim cum va fi: foc mare, cutremur, tsunami, un vulcan noroios, dracu' ştie. * Şi atunci, mai bine să nu mai facem autostrăzi, spitale, pensii, salarii, copii, roşii, fotbal, bacşişuri, furăciuni cu licitaţii aranjate, privatizări precum CFR sau Oltchim, prosteli ca la Roşia Montană şi aşa mai departe. * Păi, şi ce să facem? * Păi, să lăsăm banii pe mâna lui Vosganian şi ai lui Isărescu, că ştiu ei ce să facă, să lăsăm casele pe mâna lui Năstase şi ale lui Băsescu, să lăsăm copiii la armata care pleacă ori în Afganistan, ori unde nu este nevoie de ea, doar ca să se mândrească Oprea că a mai luat nişte şpăgi de la militarii care luptă "pentru patrie" prin căldurile alea, şi aşa mai departe. * Dar rămân femeile, bun de preţ pentru orice patrie sau bărbat. Cu ele ce facem? * Păi, le ducem în pădure, după un obicei mai vechi, şi când trece ursul pe acolo le lasă însărcinate. * Şi unele vor face pui albi, altele panda, negri sau blonzi după cum le e portul, părul sau poziţia copilului. * Şi aşa mai departe.

Denis

09 octombrie 2013

Stiri suedeze la minut - 2

Pen'ca am trecut peste niste dead-line-uri de la scoala fara sa-mi fi rupt picioarele, îmi permit o scurta pauza de rasfoit ziare. Iata ce-am aflat:
  • în Malmö traieste un cetatean care s-a visat într-o noapte justitiar. De atunci, cutriera strazile orasului pe timp de noapte, deghizat într-o combinatie superman-spiderman-motanman-solistul-de-la-Kiss si îi trage de mîneca pe cei care tulbura linistea publica. Asta daca nu e prea ocupat sa acorde primul ajutor celor pe care i-a bagat în adînci sperieti.
  • mobilizare a unei clase de liceu pentru o tînara de 18 ani din Kosovo, care e trimisa acasa dupa 4,5 ani de rezidenta în Suedia. Autoritatile i-au respins mamei cererea de permis de sedere, asa ca trebuie sa plece în tara de origine, cu catel, cu purcel. 
  • din ciclul: cine face ca el, o îmbulineaza pîna la urma. un domn de 62 de ani e judecat pentru ca ar fi mintit autoritatile ca are handicap fizic si a încasat vreo 400 000 de euro (!!!) pentru asistenta sociala, bani nemeritati. Cum e, mai tata, sa-ti dea statul atîtia gologani?
  • mînuitori de tablete: atentie la infestarea cu scabie!
  • noua regula în spitale: cei care se supun unei operatii în regiunea în care traiesc (Skane) trebuie sa se lase de fumat cu 6-8 saptamîni înainte si sa se abtina tot pe atît dupa operatie. Cica s-a demonstrat stiintific ca operatiile înregistreaza cu 40% mai putine complicatii la pacientii care fac o pauza de fumat. Asta zice mult si despre cît timp asteapta aici un pacient pîna intra la taiere.
  • uite ca p'asta n-o stiam: daca joci Counter-Strike se cheama ca faci e-sport! Exista si un Campionat Mondial: Dreamhack Winter. Ia sa m-apuc si eu de Solitarire, poate mai capat ceva masa musculara... macar la antebrate.

Interviu plauzibil

Domnu' Mircea este şeful radioului Vocea Rusiei, post la care face, din când în când, referire toată presa din România. Vom afla de ce. Iar domnului Mircea nu i-am aflat numele de familie, pentru că nu ni l-a spus iar noi n-am insistat.

Călimara cu Cerneală: Pe ce frecvenţă emite postul dvs Vocea Rusiei?
Dl Mircea: Nu emite. Noi dăm doar nişte telefoane unde trebuie şi băgăm materiale.
C.C.: Materiale?
Dl M.: Da, materiale le spunem noi, pentru că dezinformări e mai greu, cuvântul e cunoscut şi poate trezi suspiciuni asupra "informaţiilor" pe care vrem să le dăm.
C.C.: Ce fel de informaţii? Daţi-ne un exemplu.
Dl M: Dacă cumva USL se rupe, noi dăm în eter vestea că se supără Rusia şi că Putin a declarat că va desfiinţa G8, iar dacă cumva USL nu se rupe, noi dăm în eter vestea că la marginea Mării Negre importante convoaie de submarine ruseşti, ucrainene, georgiene şi turceşti stau să invadeze Eforie, evident de bucurie.
C.C.: Vorbiţi în versuri. De unde vă luaţi banii, cum vă luaţi salariile?
Dl M: De la SRI-ul românesc, pentru că noi n-avem de-a face cu nicio Rusie, cu nicio Voce, noi suntem slujbaşi ai SRI şi nu facem decât o treabă de dezinformare.
C.C.: Păi, şi cine vă ia informaţiile? Nu se ştie că sunt dezinformări?
Dl M. : Ba da. Dar materialele noastre sunt  luate de toată presa română la ordin. Fiecare şef de presă este omul nostru, altfel nu i-ai mai apărea gazeta sau cotidianul, care-o fi el.
C.C.: Ce dezinformare pregătiţi?
Dl M.: Ea este în curs de desfăşurare şi este cea referitoare la cutremur. Liniştim populaţia, în sensul că următorul cutremur nu se ştie dacă va avea loc, că va fi de scurtă intensitate, ceva de gradul 2, 2 şi aşa mai departe.
C.C.: Asta-i o dezinformare minoră, ne referim la ceva mai baban.
Dl M. : Alea babane nu trebuie să le dăm noi, le dau oamenii voştri politici şi le vedeţi zilnic pe televizor, locul în care se întâmplă politica voastră.
C.C.: Un exemplu?
Dl M: Hm. Nu vedeţi circul cu Videanu, Voiculescu, Vosganian, cei trei V ai societăţii române?
C.C. : Ba da.
Dl M: Şi?

A consemnat Denis

07 octombrie 2013

Nimicuri de luni dimineaţă

Teatrele ar trebui desfiinţate. * Să funcţioneze numai cele mici, pe proiecte valabile, aducătoare de bani şi de audienţă, de interese pentru generaţii mai tinere. * Pentru că în teatre s-au format colective de actori şi regizori dinainte de 89, şi care nu mai au niciun proiect, nu aşteaptă decât pensia şi nu lasă locul unor tineri care vor altceva de la viaţă, de la meserie. * Exemple sunt multe, de teatre şi regizori încremeniţi în trecut, cu bune beneficii pentru buzunarele lor proprii: Metropolis, care "pune" într-o veselie Moliere (????) şi Neveste, Naţionalul cu Cehov, sau, am aflat, Iaşul cu Golem, regizat de Hausvater, unul din cei mai mari impostori şi regizori netalentaţi ai teatrului românesc. * Morala: impostura şi corupţia din ţară s-a propagat definitiv şi în teatru, altfel cum? Am luat o singură medalie la mondialele de gimnastică, la sol, datorită Larisei Iordache. * Pentru ca să nu se mai repete această ruşine, de la viitoarele mondiale vor merge la "aparate" cei din guvernele actuale şi trecute care au gestionat problema sportului şi în particular a gimnasticii. ? Astfel ne vom trezi la bârnă cu Dan Agaton, la inele cu Elena Udrea, la paralele cu Hrebenciuc sau la cal cu mânere cu Radu Berceanu. *  Ca să nu mai zicem de Piţurcă şi Asociaţii. * Obama a zis că într-un an Iranul va avea prima bombă atomică. * Ea va fi experimentată pe România, pentru că, ştim din surse, s-a constatat că trebuie o altă ţară aici în Carpaţi, cea de acum fiind greşită, veche, plină de impostori şi de corupţie. * S-a găsit după 500 de ani un portret al lui Da Vinci într-o bancă elveţiană. * Tabloul îl reprezintă pe Hausvater colectând bani din toate teatrele din ţară, bani în schimbul cărora nu "pune" nimic. * Nu suntem prea veseli în această dimineaţă, deşi a ieşit soarele, ascultăm Dream Theatre, curăţăm cartofi, spălăm pisica, mergem cu găleata la râu suflecată pân' la brâu, ne punem două pălării nu una şi ne gândim să candidăm, pe strada pe care stăm, la prezidenţiale. * Şi aşa mai departe.

Denis

05 octombrie 2013

Filmul de duminică: Clepsidra

Un film care a câştigat prin simplitate, poveste de dragoste şi care este evident românesc. * Ninel se gândeşte să-şi construiască o clepsidră. * De mic face asta. *  Dar n-a reuşit niciodată să lipească gâtul a două sticle, să le umple cu nisip şi să vadă cum curge prin ele timpul. * Un prieten îi spune: n-ai topitorie, deci cu sticla nu reuşeşti, fă-ţi clepsidra din două cazane. Le pui unul lângă altul, le umpli, şi dai nisipul dintr-un cazan în altul cu lopata. Când îl treci pe tot dintr-o parte în alta se chiamă că a trecut o zi. Sau o oră. Sau o săptămână, depinde cât nisip pui în cazane. * Zis şi făcut. * Acum Ninel este orologiul oficial al satului în care locuieşte: Obedeni, judeţ Giurgiu. * Iese primarul şi-l întreabă: Ninel cât e ceasul. Ninel răspunde: două lopeţi până-n prânz. * Şi aşa mai departe. * Într-o zi, în dreptul lui Ninel se opri Kira, cea mai frumoasă fată din sat. * Ninel tocmai terminase cazanul şi timpul stătea în loc. * Aşa că Kira îi spuse: hai să ne scăldăm. * Se aruncară în apele Neajlovului., * Goi amândoi. * Ea îi spuse: te iubesc. * El îi spuse: te iubesc şi io. * Dar ea, mai vicleană, mai hotărâtă, mai aprigă şi mai avangardistă, zice: hai să luăm cazanele şi să fugim. * O luară spre Budapesta. * Un ţăran ungur le cumpără afacerea. * Cu banii, Ninel şi Kira se stabiliră în Oregon, Statele Unite. * De aici începură încurcăturile. * Ea vroia să joace în filme cu Alec Baldwin, el vroia să muncească, adică să-şi facă o nouă clepsidră şi să arate americanilor cât e ceasul. * Într-o seară sună cineva la uşa lor. * Era Alec Baldwin. * Care îi spuse lui Ninel: Avem nevoie de clepsidra ta într-un film despre indieni în care joc şi io şi o gagică, una, Cate Blanchet. Secvenţa e cum indienii sar s-o fută pe Cate, io sunt la pământ, iat tu te repezi cu cazanul peste ei şi-i măcelăreşti până la unul. Banii sunt buni, cam 2 milioane de euro pentru tine şi un milion pentru cazan. * Şi Alec Baldwin a plecat, lăsând în urma sa o secretară pentru contract. * De prisos să spunem că, cât a vorbit, Alec Baldwin nici nu s-a uitat la Kira, da' de loc, lucru' care a umilit-o pe tânăra fată definitiv. * Aşa că atunci când au început filmările s-a ascuns în cazan şi s-a dus pe platoul de filmare cu gândul să-l omoare pe Baldwin. * Dar Baldwin nu filma în ziua aia, erau numai duble cu cazanul şi Ninel, aşa că atunci când Kira a scos mitraliera, l-a secerat pe bărbatul ei. * Desigur că secvenţa a intrat în film, dar iubirea dintre Kira şi Ninel se terminase. * Prost. * Kira l-a pus pe Ninel în cazan şi s-a întors acasă. * I-a dat drumul pe Neajlov. * Cazanul a  mai plutit până la Dunăre şi s-a scufundat. * Un film românesc, cu un mesaj puternic: dragostea trece prin cazan. * Şi aşa mai departe.

Denis