D'aiurea

Cât a stat Denis de sase si cap limpede la Calimara, eu mi-am vazut de drumuri si poze.

În Bucuresti, desigur, nu vazusem înca minunea de piata cu ochii mei.

 În aula Inspectoratului Scolar Vrancea, nihil sine Deo, dupa cum se vede deasupra usii.

 Da, e chiar tavanul de sticla al aceleiasi institutii, cu vitraliu, sa se stie.

 O fosta abatie, devenita muzeu, în Franta (Abbaye de l'Etoile).

 O ciudata expozitie de instrumente de percutie, la Loudun, Franta.

 Un apus de soare în Lübeck, Germania.

 Camionul unui - am presupus eu - întreprinzator român curajos, altfel nu-mi explic prezenta steagului nostru pe un camion în Paris.

 Un put în Zons, Germania.

 Bar pentru câini, ca si ei sunt însetati - Düsseldorf, Germania.

Înghesuiala mare la beraria Uerige - în Düsseldorf.

Doua la un leu - 49

1. Unde fugim de pe planeta asta? Bunatatea de apa canceroasa de la Fukushima si-a luat talpasita catre ocean. În curînd si în robinetele noastre!

2. Vedea-te-as tunsa, vedeto! Parul scurt reprezinta ultima moda lansata de vedetele shoubizului american. Oare pe care mare doamna a muzicii românesti o s-o prinda paparazzii cu foarfecele-n par?

Pe când excepţia ca normalitate?

Cu fiecare vizită pe care o fac în România, mă simt tot mai străină și departe de viaţa cotidiană a românilor din ţară. Să vin aici e ca și cum m-aș muta de pe un aisberg pe altul. Diferenţele dintre ţara mea de adopţie și cea natală sunt din ce în ce mai mari, iar direcţia spre care se îndreaptă România mi se pare din ce în ce mai nebuloasă. E drept că înstrăinarea se produce natural prin simplul fapt că, trăind într-o nouă societate, mă rup de cea veche, mai ales că e atât de îndepărtată geografic și cultural. Prin urmare văd societatea românească cu ochelari “occidentali” sau cel puţin “suedezi”.

Înainte eram ca dumneavoastră, dragi conjudeţeni: indiferentă, neputincioasă, revoltată, într-un grad mai mic sau mai mare, în funcţie de capacitatea mea de a depăși starea sau situaţia care-mi declanșa o astfel de reacţie. Era normal, ce să-i faci, asta e, las’că merge și asa, să zicem mersi că nu-i mai rău, sănătate să fie, ia sa-mi vad eu de treaba mea. De câţiva ani însă, trăiesc într-o altă lume, în care poţi să faci, să schimbi, să nu te lași copleșit de pesimism și fatalism, în care se poate și mai bine, dacă te implici și faci lucruri pentru tine și pentru comunitate. O lume în care cetăţeanul se simte parte dintr-un întreg cu care interacţionează și pe care îl influenţează cu actele sale. O lume în care vorbele, în general, nu rămân doar lipite pe pereţi, ca de exemplu “Păstraţi bonul fiscal până la ieșirea din unitate” sau “Spuneţi NU corupţiei”. Oamenii printre care trăiesc nu sunt nici mai frumoși, nici mai deștepţi decât românii. Sunt doar mai conștienti de rolul de pe care îl au în societate și și-l asumă activ.

Această vizită în România m-a vindecat definitiv de sindromul sistemului opresiv care a pus jugul pe noi iremediabil. Sistemul presupune un minim de organizaţie, de elemente corelate, o structură… Or, eu am văzut mulţi oameni căutând să se strecoare, să înșele și să trăiască mai bine ciupind de la vecin și de la stat; instituţii care nu comunică între ele; goană disperată după profit. Să nu tăiati chitanţă, dragi prestatori de servicii, să nu plătiţi TVA la stat, să nu vă miraţi că nu-s bani pentru bugetul public. Şi nu e vina numai a celor de sus care se-mbogăţesc exponenţial pe măsură ce poporul sărăcește metodic. E și vina noastră de-a ne fi lepădat de orice valori morale și civice, de-a fi ridicat mahalaua la rang de salon și de-a considera șmecheria și hoţia ca fiind indispensabile pentru a reuși în viaţă.

În cele 340 de zile pe care le petrec în afara României, normalitatea se prezintă altfel. E mai puţin agresivă, tensionată și vulgară. Nu ești îmbrâncit, într-un spatiu public, de un cetătean căruia i se pare ca i-ai luat locul la coadă. Nu negociezi data de pe chitanţa fiscală. Nu ești servit de vânzatoare care nu se dezlipesc de telefonul mobil. Şoferii de taxi au aparatul de taxat în funcţiune. Nu alegi de 4 ori un primar care nu-și face treaba bine. Nu stai la coadă la leagăn pentru copil. Sau poate că există lucruri de genul acesta, dar nu mi s-au întâmplat mie toate într-un timp record. Respectul faţă de celălalt?! Ǎsta da subiect de bacalaureat și de talk-show la oră de maximă audienţă. Nu eroii fac o naţiune, nu-l avem în minte pe Ştefan cel Mare când stăm la coadă să platim utilităţile, ci gesturile mărunte, cum ar fi acel Bună ziua pe care îl astept în van de la casiera prost-dispusă.

Da, normalităţile noastre, a dumneavoastră și a mea, nu se mai suprapun. Ba am senzaţia că se îndepărtează din ce în ce mai mult. Port cu mine o imagine idealizată a ţărișoarei care se sparge de fiecare dată când mă întorc în ea. Nu-i nimic, strâng cioburile în pașaport și, odată ajunsă în “exil”, le lipesc cum știu eu mai bine, cum era “odată” – cel mai probabil momentul în care am plecat din ţară pentru prima dată, înainte de a mă fi expus modelului occidental. Astfel, refac o imagine care are din ce în ce mai puţin în comun cu ceea ce am văzut în timpul ultimei călătorii în România, o imagine frumoasă, dar neconformă cu realitatea, și încerc să păstrez doar excepţiile la normalitate. Mă refer la oamenii dedicaţi pasiunii, meseriei sau afacerii lor, care te primesc în cabinet la ora 10 noaptea, care îţi înţeleg urgenţa și nu te văd (pe tine, căpșunar) ca pe un bancomat.

Am plecat din Focșani tocmai când începeau Zilele municipiului Focșani. Nu-mi amintesc să fi întâlnit un singur focșănean entuziasmat de acest eveniment. Toţi cei cu care am vorbit aveau păreri mai degrabă negative și-l considerau inutil, în general o sursă de neplăceri pentru mulţi, de umflare a buzunarelor pentru puţini aleși, banii publici fiind cheltuiţi aiurea. Cert e că nu mai știm să ne bucurăm împreună, cu sau fără motiv, cu sau fără tradiţii, cu sau fără exces de alcool și carne. Cum nu prea mai știm să fim atenţi unii cu alţii în relaţiile de zi cu zi. Nu cred că sistemul ne impune să fim mitocani, nesimţiţi sau pasivi. Ne contaminăm unii pe alţii și împiedicăm excepţiile să devină normalitate. 

De citit si comentat si în Ziarul de Vrancea.

Viata în afara serviciului dauneaza grav sanatatii

Noi, aici, pe plantatia Calimarii cu cerneala, am lasat (pentru moment) deoparte integramele si cancan-blitzurile si ne-am apucat de lecturi stiintificoase. Bunaoara Denis, fin analist si curios al naturii umane, ne învata cum sa decelam caracterul femeii în functie de sâni. Am dat si eu peste rezultatele unei cercetari, prezentate într-un ziar gratuit, prin urmare mult citit în Suedia. 

Începe asa (titlu mare, ochi cât cepele): "Mâncatul împreuna cu tovarasii de munca poate afecta memoria". Aoleu. Citind eu mai departe descopar ca ziaristul, în ciuda titlului senzationalist, si-a facut bine treaba, în sensul ca a cerut si parerea unui psiholog specialist în productivitate si eficienta la locul de munca. Zice specialistul ca nu recomanda mâncatul în fata calculatorului, care cica ar creste creativitatea, ci pauzele mici si dese, deoarece creierul nostru se concentreaza bine doar vreo suta de minute, dupa care zice piua. Pfiuuu, ce frica mi-a fost! Mai bine la o pizza cu proletarii, sa ne destindem bârfindu-i pe sefi si pe partenerii de viata, decât sa muncim suplimentar în pauza de masa pentru a ne pastra capacitatile cognitive si o memorie buna, nu?

Caracterul femeii în funcţie de sâni

Normal că niscaiva cercetători au băgat de seamă că, cu ajutorul plantelor sânii femeilor cresc mai mari şi mai fermi. *  Şi în funcţie de planta pe care o consumă, se poate determina caracterul femeii. * Un fel de zodiac, am spune noi. * Da, aşa am spune. * Să luăm de exemplu o femeie care mănâncă numai spanac. * Sânii ei cresc ca două frunze de spanac mari, tinere, voluminoase, verzi, şi nu s-a descoperit încă sutienul care să-i acopere. * Caracterul acestei femei este ambiguu, să zicem, dar ea ajută mulţi bătrâni să treacă strada, însuşindu-şi apoi plasele acestora, ceea ce o face să intre în categoria femeilor anormale la cap. * Să luăm o femeie care mănâncă numai păpădie. * Sânii ei devin două păpădii mari, în care sufli cu plăcere, iar caracterul acestor femei este unul timid. * De exemplu, o femeie cu sânii păpădie coboară cu liftul şi-l opreşte cam cinci ore între etaje, numai şi numai ca să stârnească nemulţumiri colegilor cu salarii mai mari. * Femeia cu sânii margarete, sunt femei care îşi bat bărbaţii. * El se întoarce de la servici, să zicem, ea îi dă o palmă. El merge la piaţă, ea îi dă un picior în fund. El se uită la televizor cu copilul, ea îi toarnă ciorba în cap, ceea ce denotă o anume veselie în comportamentul şi caracterul ei de margaretă declarată. * Mai sunt femeile cu sânii băşina porcului, pizda tigăncii sau mireasa nopţii care au caractere mizerabile, absconse şi în contradicţie cu nevoile familiei. * De exemplu, bărbatul şi cei cinci copii vor la mare. Ea nu, vrea la spital, unde să stea tot wendul. În pat, cu perfuzii, deşi n-are absolut nimic. * Mai sunt femei cu sânii ciuboţica cucului, muşcată, lotus, urzică, care au caractere ferme, cumva verticale, împăciuitoare, elegante, cu părul verde ca noaptea. * Adam a zis: Eva dacă e deşteaptă, o să se străduiască să gătească bine, pentru ca io, bărbatul ei, să mănânc mult. * Şi a pornit s-o caute. * Aşa a fost începutul lumii şi nu ăla cu şarpele şi mărul. * Şi a plecat Adam peste nouă mări şi nouă ţări. * A ajuns după 60 de ani în ţara Piticilor. * Aici, Eva, care avea cam 20 de cm, cu sânii în formă de floarea soarelui, gătea halva. * S-a aşezat Adam şi a mâncat-o pe toată. * Apoi, mi se pare că şi-a rupt o coastă în oasele halvalei şi a murit. Nu înainte de a se înscrie în PSD. * Cam aşa a fost începutul începutului, spun niscaiva cercetători americani, normal. *  S-a întâmplat şi Ziua Mondială a lenjeriei intime, ieri, alaltăieri. * Multe femei, dar şi mulţi bărbaţi, au venit la paradă fără lenjerie intimă întrucât cheile de la vestiar erau la Cătălin Botezatu, iar acesta era plecat cu Bianca Drăguşanu pe un câmp de mărar din care tânăra femeie mânca cu poftă. * Şi aşa mai departe.

Denis