Colegul meu de salon, mecanicul auto, îmi făcu semn la buze de mare tăcere. Brusc, la gură îmi apăru un fermoar. Se așeză pe marginea patului meu, opri perfuzia și tensiometrul, televizorul. În salon mai erau directorul spitalului, medicul șef chirurgie, asistenta șefă, asistenta de tură, ceva gras cu mult umor, un brancardier, o infirmieră cu multe pături în cap, patru soliști de muzică folk aterizați în salon de pe Calea Victoriei de la evenimentele alea duminicale. Toți își luau notițe. Denis, hai să evadăm. De unde? Păi, de aici, din spital. Din spital? Nu te-ai săturat? Nu simți cum te stresează pătura asta albastră? Perna? Emisiunile politice? Și cum să facem? Uite, la vizită, cerem rudelor să ne aducă târnăcoape, lopeți, saci de rafie, beton, scară, electrică, un cărucior pentru subteran cum am văzut în filme, o gură de canal pe unde să ieșim. Toți cei din salon își notau. Apoi, continuă colegul, săpăm cam cinci zile. Pe unde? Păi, de la noi din salon, pe sub cabinetul șefului, prin curte, lift, parcare, până ajungem în stația lui 133, că la final vom lua autobuzul. Are și condiționat. Ca să facem ce afară? O afacere. O afacere cu globuri de anul nou. Să vând cel mai bine acum. Cum cu globuri? Păi, cumpărăm o instalație de umflat globuri, le umflăm, fraierii le cumpără, iar ele se-ntorc dezumflate la noi. E destul să cumpărăm zece globuri, foto, investiția-i mică. Ne-mbogățim stând în spital. Păi, ne-ntoarcem? De-asta evadăm? Da. Vindem numai în duminicile stradale, când lumea e puhoi pe Calea Victoriei. Da’, nu-i mai simplu să luăm bilet de voie? Păi, și tunelul? Tunelul pe sub cabinetul directorului. Dă-l încolo, nu-l mai facem. Nu se poate. Că atunci nu-i evadare. Nu e, spuse șeful spitalului. Nu e, spuse asistenta șefă. Nu, nu e spuse infirmiera nervoasă. Cum să fie evadare, spuse pompierul spitalului, aflat și el în salon pentru ’’în orice caz’’. Da, de ce nu evadați pe geam?, întrebă un solist folk care avea un acordeon în bandulieră. În situația asta, evadarea vostră ar putea fi preluată de televiziuni. Ceva nu e în regulă, spuse autoritar șeful spitalului. Uite cum facem! Evadăm noi, personalul medical, umflăm globurile alea, facem banul gros și-l împărțim și cu voi. Nu e bine? Ba da, am spus ușurat. Instant, în salon a apărut material minier. Au început săpăturile. Au zis că durează ceva, trebuie avut grijă să nu se surpe spitalul. Cam opt zile. Timp în care noi și personalul medical vindem globuri umflate pe Calea Victoriei. Zilnic între 17 și 21.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: