CICLOTURISTUL NICOLAE CIUCĂ LA GIURGIU

Fin’că era deja zece și lucrurile se puseseră în mișcare de vreo oră de când pescărușii năvăliseră pe lăzile de gunoi ale spitalului, și din curtea lipită de ambulatoriu a unui tip care avea o canisă vreo opt câini lătrau cu stoicisim la o gagică dintr-un Volvo din curtea Camerei de Gardă, un brancardier a intrat pe ușa salonului nostru și a întrebat de domnul Păun. Cine-i domnul Păun?, așa a zis. Domnul Păun nu eram eu și vecinul meu de salon s-a ridicat într-un cot și a zis încet că nu s-a auzit: eu sunt. Brancardierul a dat să plece și atunci colega de salon a lătrat cu vigoare: eu sunt! Vă caută la telefon din sat, de-acasă, din Roata. Așa și? Pe telefonul fix de la camera de gardă. N-aveți mobil? Ce să le spun? Ce vor să știe? Dacă sunteți bine, dacă ați ajuns. Domnul Păun era bine, ajunsese din câte-mi dădeam eu seama, iar la întrebarea cu mobilul n-a știut ce să răspundă. Ca mâța-n calendar. Domnul Păun venise la spital fără încălțări, fără haine, doar într-o pijama roasă de găini, câini și fluturi, roasă de o sărăcie lucie. Așa și arăta. Așa și vorbea. Așa și stătea pe pat. Așa arătau toți pacienții etajului 3 Medicină Internă. Aici se vedea sărăcia severă a locuitorilor județului. A județului de la Dunăre adică. Și cum vă spuneam, stăteam noi la geam și admiram parcarea, canisa, câteva pisici fără grai, biserica din lemn, biserica din beton, farmaciile, vreo opt, că era singura distracție pe care o aveam la salon deci cum ne uitam noi așa și vedeam trenurile dinspre Bulgaria, TIR-urile dinspre Bulgaria, leka noci dinspre Bulgaria, țânțarii din salon, cu nemiluita acum în plină iarnă, deci ne uitam și spre primărie și spre consiliuil județean și pac!, facem stop pe consiliuliul județean că acolo, pe trepte a apărut ditai prim ministrul Nicolae Ciucă. Cum vă spun. Dădea mâna cu județul, foto. Domnul Ciucă m-a-ntrebat: e ăla în pantaloni scurți. Foto.

I-am dat peste-ntrebare și am căscat urechile amândoi că să ne dăm seama ce vorbesc oamenii ăștia importanți acolo la consiliu și ei vorbeau adică d-asta venise Ciucă până aici că să se facă în Giurgiu din PNRR patru piste cicloturistice care să lege cicloturismul giurgiuvean de ăla teleormănean, ăla ilfovean, agrar, ăla de pe DN1 mi se pare, până în inima Europei ca să fie conectate toate județele la nivelul de trai al Elveției. Inclusiv satul Roata, asta pentru prietenul meu domnul Păun. Îmi părea rău că nu sunt și io acolo ba chiar și domnul Păun ba chiar și sora noastră de la salon Antonia ba chiar și brancardierul care a venit să-ntrebe de domnul Păun ba chiar și câțiva câini din canisa vecinului spitalului că voiam să aloce o parte din sumă schimbării numelui teatrului giurgiuvean din Vianu în Brebenel. Da. Doamne, ce vremuri trăim, ne spuneam io și domnul Păun așteptând marmelada de dimineață. Să fii de Dragobete 2023 la Giurgiu și să-l vezi pe Ciucă, mamă, mamă! Ne ciupeam. Ne-am stăpânit emoțiile. Lacrimile. Bucuria cicloturismului. Când brusc ‘ce domnul Păun, căutând un strop de sare pentru macaroane: puteți forma la telefonul dvs 112? Da. Pentru ce? Vreau să plec acasă. Ploua carvazică și chestii d-astea.