Ba la târg, ba la rusalii

Foto Laura Luca.

Păi, ne-am suit în mașină, ne-am adus aminte de toate îndemnurile securiste precum că să nu ne mai amintim de Ceaușescu ci să privim spre viitor, care viitor ne-a adus-o pe Dăncilă, așa da, și ne îndreptam spre târgul de sh din Mediaș. Păi, era soare, era frumos și io mă gândeam la o pereche de pantaloni, la o cămașă. Scoteam mâna pe geamul mașinii și, întradevăr, era soare,era frumos. Așa că io și Ioana, vezi foto, nu ne mai gândeam la Ceaușescu, ci la Cramele Recaș, că să nu închidă. Târgul era plin. Mărfuri germane. Țigani înstăriți cu mărfuri germane pe hârtii, pe covorașe. Mii de farfurii, mii de scule ceva, roți, borcane, priviri, glume, ochiade. Toată suflarea târgului avea în priviri același îndemn: nu mai priviți înapoi, ci înainte. Io mi-am luat pantalonii și cămașa și am privit înainte: un copac, bere, mici, Orban, cazaci, ????, și Radu Jude, care blestemă poporul român deși poporul român îi dă banii să-și faci filmele. Așa că ne-am dus la biserică. La Ațel.

Foto Laura Luca.

Aici ne-am așezat lângă doamna din foto, am intrat în incintă și, fără să ne privească, zicea preotul: a ajuns oare omul pe lună? Poate că nu. Ca și în dragoste unde trebuia să fim trei. Unul așa, altul așa, și unul în interior. Și-i trăgea în continuare la platitudini de te apuca râsul, că totul era cu morgă ortodoxă cumva, că erai pus în situația să-i spui: bă, omule, viața nu-i despre religie, așa că ce ne toci cu basmele tale?

Am ieșit, și am aflat că preotul e un fost șofer de tir, că s-a stabilit în satul Alma Vii și așa mai departe. Cum ar veni, și așa mai departe. Apoi, ne-am dus la Căminul Cultural. Asta-i altă poveste.

D.

Marghidoala, satul cu un singur locuitor

Foto Laura Luca

Mara Cumva a dat ordinul: azi mergem în satul cu un singur locuitor. Undeva pe lângă Boița cum iei drumul Sibiului din Mediaș. Interesant, ne-am zis troscănind la ceapa verde de dimineață. Dar pe la 12 ne-am urnit cu două mașini. Că acolo, a mai zis Mara Cumva, vine un jeep și ne ia și încăpem toți șase. Așa a și fost, numai că jeepul n-avea decât un singur scaun lângă șofer iar în spate era deschis pentru vreo zece oameni. Așa că tovarășii mei s-au așezat în spate cu o oală de ouă la picioare. Și-așa am plecat, din Boița, la Marghidoala. Un drum desfundat rău, ca după război, care te trecea prin tavan sau îți rupea oasele. Dar echipa de atac a rezistat până sus.

Echipa de atac, de la stânga la dreapta: Dl colonel Cutare, Tara 2, Mara Cumva, Laura Luca, jos Dan, și io. Foto, Andra.

Un sat fără niciun locuitor. Părăsit de ani de zila de șașii care s-au mutat în Germania. Un sat care poate concura ca cel mai frumos la toate concursurile internaționale. Cu case în paragină, fără garduri, cu viță de vie crescută în plopi, cu o iluzorie tiroliană peste o prăpastie, cu o biserică săracă rău cu care singurul locuitor, Tara, vrea să admenească turiști. Dar drumul, întreb. Pe unde vin americanii? Păi, băgăm buldozerul și facem drum nou, că ăsta din toamnă până-n primăvară nu merge. Apoi, natura, Aici e lovitua lui Tara, care a cumpărat în timp câteva case și le renovează pe banii lui deocamdată. Bani nu mulți.

Stăm la taclale în căbănuța construită de frații Tara pe tăpșanul de lângă biserică. Ar trebui investiții. Femei. Satul s-a depopulat din gauza lor. Pentru că bărbații lor nu le-au asigurat condiții pentru copii, mașini de spălat, foenuri, apă caldă, cearceafuri curate și altele, pentru că bărbații din Marghidoala plecau dimineață la ceva porumb și veneau seara beți cu câte o găină în spate, un jder, fasole. Când satul a rămas fără femei, bărbații au luat-o după ele și acum sunt în Munchen, Frankfurt sau Berlin. Trebuie bani mulți ca să miști locul. Da, foarte mulți.

Am coborât cu amintiri plăcute: frații Tara, berea, coniacul făcut de ei, viitorul turistic al României, Simona Halep, iluzoria tiroliană pe care ar urma să se plimbe doar Prințul Charles și noi dac-om mai trece pe acolo, că Mara Cumva a zis, hai!!!, și-am șters-o spre Mediaș.

D.

Două la un leu - 71

Suedisme, așa cum v-ați obișnuit:

 

1. Situația meteo-politică e în grafic. Canicula se permanentizează, iar dreapta câștigă teren, ca-n toată Europa. Motive pentru a merge în vacanță în România sînt din ce în ce mai puține, că amandine și salam de Sibiu se găsesc și la Malmo.

2. Din poziția ei de influencer-ă, deschizătoare de pîrtii în high tech și pentru Moș Crăciun, și, mai ales, din cea vulnerabilă de apendice în coasta Rusiei, Suedia trimite sfaturi cetățenilor de urmat în caz de criză sau război. O să fie înfiorător, așa că nu uitați de încărcătorul de mașină a telefonului mobil.

Luli și Buli

Luli și Buli sunt gemene. Atât de gemene că lumea le strigă Lulibuli și ele răspund. Stau la etajul patru. Scara A. Pentru amatori, prin dreptul blocului lor trec 86, 79, 133, 90, 313, 301, căruțe cu caprifoi, scafandri, candidați la ceva, fotografi, balerini și bucătari tineri, mustăcioși. Unul din ei, odată, le-a vorbit. Hei, fetelor, hai să gătim ceva împreună.

Și a ieșit mâncarea Lulibuli care acum a împânzit mapamondul mai rău ca burgerul din ce carne vreți. Iată o simplă rețetă: Se iau câteva Luli bine făcute, bine coapte adică. Se face rântaș din patru cepe ușor pârguite, din alea care dau spre galben cu pistrui, se fierb împreună, se amestecă de zor. În timpul ăsta muiem buli în zeamă de mazăre din aia din care cei cu gută n-au voie, se pune la foc circa o oră și când e gata se amestecă luli cu buli. Se mai adaugă mirodenii: pește congelat, dacă se ooate din plastic, usturoi, chimen, sâmburi de pepene. Odată gata, preparatul LuliBuli se servește în farfurii adânci verzi.

Terminând de gătit, bucătarul se uita fix la Luli, dar și la Buli că nu le puteai deosebi, Nu știu, zău, ce să spun. Ce vrei, zise Luli cu polonicul în mână. Nu știu, ce vrei zise și Buli cu ciocanul de carne în bandulieră. Uneia aș fi vrut să spun c-o iubesc, celeilalte la fel. Așa, și cine te împiedică? E prea fierbinte. Cine? Lulibuli pe care am făcut-o.

Dezamăgite, gemenele Luli și Buli îi fărâmară polonicul în cap. După care puseră sare după gust, leuștean, mărar, apă fiebinte și-l băgară la cuptor. Mirosul ieși pe fereastră. Dărâmă un cireș. Da, cu tot cu cireșe.

D.

O banală salată de boeuf

Te-ai dus după carne de vită pentru salata de boeuf. N-ai mai venit. Părul meu, după cum vezi, a luat-o razna. Nu că nu-i frumos, dar a luat-o razna. Te iubesc la fel de mult ca atunci când culegeam amândoi pietricele la mare și mi-ai spus: ești frumoasă, trebuie să te-nvăț să fac salată de boeuf. Și imediat m-ai băgat în bucătărie și m-ai pus în fața unui camion de cartofi. Conduceai o cantină și nu mi-ai spus. Nu că nu te-aș fi iubit, dar trebuie să-mi spui. Întâi am făcut piureuri, tone, apoi, ciorbă de cartofi pentru două mii de elevi veniți în tabăra noastră, apoi am trecut la salata asta de boeuf.

Ai plecat după gogoșari și n-ai mai venit. Indiferent de care, dar n-ai mai venit. Piața-i la colț, dar tu poate ești deja la mare cu alta. Am un miros fin. Foarte fin. Am să iau o sticlă de ulei, am să scriu un răva și-am să-l arunc în mare. Într-o zi îl vei găsi.

Un bărbat înalt, frumos, se apleacă din barcă și agață o sticlă în care era un mesaj. Desface și citește: se iau trei morcovi, trei ardei, gogoșari, se face maoineză din patru ouă, cartofii tăiați pătrățele, se fierbe, iar se fierbe și la final se amestecă și se dă cu maioneză. Te iubesc.

D