Poveste de dragoste recentă

Cetăţeanul Vasile Frecvent era un vestit atlet la probele sărituri garduri şi aruncarea ciocanului. Patronul său, însă, îl folosea numai la săritura gardului. Îi spuse într-o dimineaţă: Vasile, sări gardul la vecinul Lomonosov, ce nume avea şi ăsta, şi ia-i ouăle. Vasile sări neatingând ulucile şi deschise uşa cuibarului. Mare-i fu surpriza să găsească acolo o femeie venită şi ea la furat. Da' femeia l-a întrebat prima: Vasile, mănânci cu mine un ou. Şi din ou în ou se îmbătară, astfel că traseră concluzia că se iubesc şi că merită să trăiască până la adânci bătrâneţi. Da, da' cum? Cu ce bani? Păi, cu banii de pe ouă, zise tot femeia, care se dovedi mai pragmatică şi pe care o chema Leana Moanonplu. Vândură cele şase ouă şi fugiră în lume. Se opriră la Beijing. Aici era hărmălaie mare şi ei nu mai aveau ce mânca. Astfel că trebuiră să se angajeze. Leana găsi să îngrijească de un bărbat, iar Vasile ceva la o bucătărie. Da, da' bărbatul Leanei avea 30 de ani şi juca baschet în Statele Unite la Chicago Bulls. Se urca, de exemplu, pe casă şi trăgea cu mingia în capul Leanei. Azi aşa, mâine aşa, până făcură un copil. De bucurie se duseră să petreacă la cârciuma lui Vasile. Fostul iubit al Leanei le găti un tort cu şoricioaică din care baschetbalistul gustă şi muri pe loc. Când a veni poliţia, copilul lor crescuse mare, aşa că s-a împotrivit la arestarea lui Vasile. Ieşi bătaie. Mai băură o bere, iar se bătură şi aruncau sticlele goale într-un sac de iută. Fundul sacului cedă, iar Vasile îşi dădu seama că încă o mai iubeşte pe Leana. Aşa că fugi cu ea în România. Aici deschiseră un magazin de sticle goale. Ba vindeau ba nu vindeau, da' cel mai des venea la magazin un bărbat înalt care trăgea cu mitraliera la ţintă în sticlele goale şi nu plătea nimic. Vasile îl strânse de gât şi-l puse în vitrina magazinului, de se înţelegea că acolo e frizerie. Oamenii se îmbulzeau să se tundă, femeile să se vopsească. Banii curgeau. Şi d-abia d-aci înainte, trăiră până la adânci bătrâneţi, că Vasile, om la 109 ani, îi spuse Leanei: Leano, dacă ne înteabă cineva cum de am ajuns noi la vârsta asta, să spui că am trăit cumpătat. Carne n-am mâncat, n-am fumat, n-am băut, da' ne-a ţinut dragostea.

Vasile o sărută pe un umăr. Ea la fel. Apăru soarele. Ea la fel. El îi fură banii. Ea la fel. Pe scurt, tot ce făcea el făcea şi ea. Sfârşit.

Denis

Interviu plauzibil cu Meryl Streep

Pe marea actriţă, Meryl Streep, am găsit-o culegând ouă din cuibarul propriu unde creşte păsări de o rară frumuseţe: fazani, găini, lebede, cocostârci, bibilici şi struţi. Cu poala plină de ouă a a avut amabilitatea să ne răspundă la întrebări.

- Aţi regretat că v-aţi început cariea în Statele Unite?
- Binenţeles. Regret enorm că n-am început-o în România, pentru că mi-aş fi dorit enorm să fi debutat în Păcală al lui Geo Saizescu. Vă daţi seama, eu vroiam să fiu uşa, şi ce hohote de râs s-ar fi iscat. De altfel, noi, acolo la Hollywood râdem numai când auzim că Saizescu a mai scos un film, o comedie, pentru că de văzut nu le vedem. Într-adevăr, marele regizor-comediant ar fi avut loc la studiourile noastre cu un film ca Astă seară dansăm în familie. Lua nu un Oscar cu el, ci şase.
- V-aţi mai exprimat dorinţa de a juca în Mere Roşii, filmul de debut al lui Alexandru Tatos.
- Da, când am auzit că există un scenariu numit Mere Roşii al domnnului Thassos....
- Tatos.....
- Mă scuzaţi.... Deci l-am citit imediat, dându-mi seama că problema merelor roşii nu-i de-aici de colea, ea trebuie pusă în prim plan cu talent, ori este ceea ce a reuşit domnul Thassos....
- Tatos....
- Cum spuneţi...Sunt mere roşii şi în Thassos, am fost....
- Să revenim....Cum vă place Noul Val al cinematografiei româneşti.... Ne referim la Mungiu, Şerban, Netzer, Porumboiu...
- Puţin prea milităros, 4, 3, 2....Fluieră, fluieră....Adică filmele nu trebuie să aibă desfăşurare exactă, matematică dacă mă înţelegeţi....Trebuie să fie puţin ca-n Comoara dlui Porumboiu, pe care dacă a găsit-o şi nu i-a luat-o statul, n-are decât să trăiască din ea şi să se lase de film....Înţelegeţi?
- Da.... Încă ceva despre Ilustrate cu Flori de Câmp, un film demiurgic.....
- Da, îmi amintesc de el.... Nu l-am văzut, dar m-a uimit la el uşurinţa cu care voi, românii, culegeţi aceste ilustrate de pe câmp fără să vă facă nimeni nimic... La noi în State, culesul acestor ilustrate este aspru pedepsit....Excelent film...Da...
- Vă mulţumim....

A consemnat Agenţia CĂLIMARA

Lampa lui Aladin

La mine în cadă este o corabie micuţă, doi pe doi cm, care este condusă de Aladin. Corăbioara se chiamă chiar Aladin, de ce să minţim? Aladin apare în fiecare dimineaţă şi mă întreabă ce vreau să fac. Io mă uit la vreme, la cafea, în ochii gen Gabriel Oprea, la genunchiul lui V. Ponta, la minciunile Monicăi Macovei şi zic: Hai la 2 Mai. Şi-am ajuns la mare într-o clipită.

Coborâm pe plajă în dreptul taberei. În dreapta saltele, în stânga la fel, tot în dreapta marea a dărâmat malul de cinci metri înălţime şi a făcut pe lângă cazemată un drum lat de patru metri pe care se poate merge cu maşina la Golf unde este o cârciumă. Uleiul e rânced, aştepţi o oră să fii servit, aşa că te alegi cu o marinată bună, adică ceva hamsie cu multă ceapă şi oţet.

Da, da' poţi să mănânci la Petya, pe Corso, la intersecţia mare de la Bazar. Comanzi şniţel de porc. E doar un zgârci. Mai zici: şniţel de porc cu cartofi piure. Piureul e din ăla la plic şi e numai apă. Vrei să bei un Recaş, că aşa scrie că are. Nu e Recaş, e un vin comun care se bea foarte rece, ca toate vinurile proste. Îi spui la La Petya: Dle, totul a fost prost. Omul zice: Vă dau banii înapoi. Şi cu asta basta.

În rest, la noi în curte, cumva lângă Dinamo: wi-fi, o pisică, vişine, varză, ceapă, fasole păstăi, loc de joacă pentru copii, loc de joacă profesionist, ieşit la gard şi admirat babele, a plouat, a nins, a fost frig, am băut un Pelin cu Brânduş, de fapt am băut numai noi cu Aladin şi Aladin a zis, scoţând o lampă uriaşă: Denis, hai acasă.

Şi ne-a întors la Bucureşti, unde stăm cu ochii pe gen Gabriel Oprea, pe genunchiul lui V. Ponta şi pe Monica Macovei, care când nu minte, minte grosolan ceva cu corupţia.

Denis

Convorbiri aeriene 3

Pe urmă, numa' ce-a-nceput lumea din avion să arunce oasele de pasăre, că se dăduseră aripioare de halit, că căpitanul lu' Wizzu' a urlat: bă, fiţi atenţi,, că se apropie un mesaj într-o sticlă. Adică o sticlă în care este un mesaj. Şi toată lumea de pe norul pe care era andocat Wizzu a prins să arunce cu ochii prin văzduh să prinză sticla, care de fapt era din 1770. Deci înăuntru era un mesaj din secolul 18. Da' sticla a prins-o Aida, aşa că toată omenirea de la bord a început: Citeşte mesajul tare, tare de tot!!

"Mă poţi bate la tenis, ba chiar şi la aruncatul potcoavelor, dar îmi amintesc că nu ai fost niciodată agresivă, îmi amintesc că am pescuit împreună pe Neajlov. Îţi aduci aminte? Am locuit în conacul acela frumos împreună cu o adunătură de albine ce ne halea mierea adusă din Irlanda de Nord. Iar ceaiul ne era servit de o servitoare cu bonetă din Clejani. Îţi aduci aminte? Ajutorul meu la pescuit era bolnav şi atunci am mers amândoi în susul râului unde se prinde peşte cu mâna. Şi n-aveam voie să pescuim decât câte un somon pe zi, îţi mai aduci aminte? Şi după ce am prins câte un somon, dintr-o dată mi-ai spus: Te iubesc!! Mai ţii minte?"

Apoi avionul a prins un vânt ceva şi a luat-o din loc spre Bucureşti. A cui era scrisoarea, mesajul, către cine, erau întrebările din avion. Mesaj care l-a răscolit până şi pe Ion Cristoiu.

Înainte de aterizare a apărut regina Bucureştiului. A zis, către pasageri: Cine mi-o aduce pe Botezatu de nevastă îi dau juma' de oraş şi de făcut Comarnic Braşov. Şi toţi pasagerii s-au repezit în cala de bagaje ca să-şi ia gipiesurile, ca să afle şi unde-i Botezatu, da' şi unde-i Comarnic Braşov.

A ieşit o năzdrăvenie veselă, o îmbulzeală harnică, cumva de neprivit.

A suivre, Denis.

Convorbiri aeriene 2

Cât a stat Wizzu' de Bucureşti în aer şi-a depus Donald Trump candidatura la preşedinţia USA. A promis omu' că e mai tare ca China, Japonia şi India la un loc, că el are un bloc şi că averea lui reală e alta, başca locurile de muncă, adică va umple America de locuri de muncă, că vor fi de dat şi la alţii. De gardul cu Mexicul ce să mai fi zis bietul Trump, îl face într-o secundă, că de ce să râdă mexicanii, să-şi bată joc de americani, că nu ei cară droguri săracii ei doar le halesc. Imaginea lui Trump ar fi trebuit extinsă şi pe Balcani, adică să fi zis viitorul preş american de Comarnic Braşov, de mascarada asta cu arestările acasă, şi de ideea de a-l coopta în guvernul american pe Gabriel Oprea.

Apoi, mă sună Aida şi-mi explică inutilitatea învăţământului românesc: Este posibil să mai înveţi Slavici în sec 21? Sadoveanu? În Suedia copiii învaţă lucruri trebuincioase vieţii: ce este un ţânţar, cum deosebim balega de cal de cea de om, cum bem apă pe stradă şi tot aşa, lucruri din viaţa de zi cu zi ca să nu fie nevoiţi copiii să intre la mall şi să recite Luceafărul iar casiera să-i dea pe mâna poliţiei.

Elena Udrea a scăpat. Mai toţi au scăpat. Să te ţii acum literatură. Dacă în detenţie au reuşit să scrie câte patru cinci capodopere de om, ce-o să fie acum, mamă, mamă. Parcă şi văd titlurile viitoarelor cărţi al Elenei Udra: Bica, Bica, la mămica sau Cucurigu Gagu, Coldea şi toiagu şi aşa mai departe.

Wizzairu' a părăsit norul pe care staţiona şi zbura spre Bucureşti. Convorbirea mea cu Aida continua: Rockul suedez îl bate pe ăla românesc. Normal, răspund, noi am falsificat ce-am crezut din rock şi abia acum ne-am găsit exprimarea în manele, pe când voi, suedezii, o ardeţi pe rock de la vikingi încoace. E o diferenţă. Când vikingii cucereau America cu ritmurile alea de tobe, în Carpaţi ciobanul moldovean îi fura căciula celui transilvan şi se ducea la cel muntean zicând că a fost furat, şi-i vindea căciula cu cinci mii de euro.

A, uitasem: Donald Trump a mai declarat că vrea să cunoască perechea Zina Dumitrescu Călin Popescu Tăriceanu, că fără ea peisajul media e trist. Şi i-au dat lacrimile.

A suivre, Denis.