Cine n-a auzit vorba asta: “numai în România
se întâmplă aşa ceva!”. De exemplu, numai în România găseşti produse
perimate în magazine, numai în Romania eşti tratat prost de către
funcţionari, numai în România aştepţi cu anii să intri în cabinetul
doctorului. Numai în România merge totul prost
Implicit, “dincolo” merg
lucrurile bine. Cel mai tare mă amuză să aud sentinţe de acest fel la
persoane care nu au ieşit niciodată din ţară, deci nu au cum să compare
şi să ajungă la această fără de speranţă constatare.
Pe lângă faptul că e expresia sonoră a
ridicatului neputincios din umeri, a nădufului defulat în spume, mai e
şi manifestarea unei revolte fără rezultat precis, altul decât
eliberarea tensiunii interioare. Un soi de “o dăm anonimă”.
Numai aici e răul cel mai rău, negrul
cel mai negru şi tunelul cel fără de lumină la capăt. Aşa e. Aceste
convingeri sunt atât de bine înrădăcinate în mentalul colectiv românesc
încât eu nu-mi permit nici măcar să le scutur, darămite să le elimin.
Ȋnsă pot să adaug altele, aşa cum le percep eu de departe.
Numai în România există fobia curentului. “Ai grijă cum traversezi strada şi vezi să nu te tragă curentul”
sunt cele două recomandări ale mamei, însoţite de o căciulă bine
înfiptă pe cap şi de fularul tras peste nas. Cred că suntem ţara cu cei
mai îmbrobodiţi şi înfofoliţi copii de pe lumea asta. Ȋn autobuz, tren,
maşină mică, în general în toate mijloacele de transport răsuna
tradiţionalul: “Ȋnchide geamu’ ăla, că e curent!”
Numai în România mai există teama de
“ce zice lumea”, în special în micile comunităţi, dar în nici un caz pe
micile ecrane, unde lumea e chiar provocată la indignare sufocantă. „Ai văzut-o, dom’ne, pe aia aseară?”.
Ȋncă din copilărie ni se transmite teama de „ce zice lumea” şi mai ales
că “râde lumea de noi”. Să nu cumva să ne ridiculizăm în ochii
celorlalţi, Doamne fereşte să ieşim din rândul lumii!
Numai în România te descalţi când
mergi în vizită. Ȋn manualele de bune maniere scrie că gazda trebuie
să-i ofere oaspetelui papuci atunci când acesta dă semne că ar vrea să
se descalţe. Sau măcar să-i spună: nu, nu te descălţa, e frig sau murdar
(pretextul ăsta nu e permis, totuşi, în casa unei românce vrednice că,
de’, ce-ar spune lumea?!) Ei bine, mitul acesta mi s-a spulberat în
Suedia, unde nu numai că esti descălţat automat la uşă, ci trebuie şi
să-ţi aduci papuci de-acasă, dacă ţi-e teamă să nu răceşti. Până şi
mitul „codrul, frate cu romanul” trebuie să-l împărţim cu suedezii, care
se laudă şi ei că trăiesc în simbioză cu natura.
Cât despre produse perimate,
funcţionari aroganţi sau neştiutori şi doctori suprasolicitaţi, am o
veste proastă: se găsesc şi în alte ţări, despre care credem că sunt
perfecte. Oricât de greu ar fi de crezut, şi pe-acolo circulă maşini din
care se revarsă asurzitoare acorduri orientale. Funcţionarul răspunde
la telefon, e drept, dar se întâmplă frecvent să fii plasat de la unul
la altul până afli un răspuns concret sau să primeşti atâtea răspunsuri
după câte persoane ai întrebat. Străzi neîngrijite, clădiri abandonate,
nefericiţi care dorm în case de carton? Sunt şi “dincolo”, precum şi
alte elemente negative pe care noi nu le-am importat (încă?).
Eu aş spune mai degrabă aşa: numai la
noi legumele au, încă, gust. Numai la noi mai putem scoate apa de la
fântână. Numai la noi mai sunt crescuţi nepoţii de către bunici, nu doar
de babysitter. Cu voia dumneavoastră, să mai vedem şi jumătatea plină a
paharului.
De citit si comentat si in Ziarul de Vrancea!
