29 aprilie 2018

Poveste de dragoste


Curtea generalului Manole Ben Manole de pe Neajlov era plină de rapiță. O cultiva nu ca să facă cozonaci. Nici bijuterii. Nici măcar ceva țoale. O făcea pentru că galbenul era culoarea preferată a soției sale, Florica Ben Florica. Se cunoscuseră la alimentară unde ea cumpăra ouă, trei ouă, și viitorul mare general, care era în spatele ei, îi spuse: te iubesc!! Florica i-a zis la fel: te iubesc!! Și de atunci ei sunt împreună, la casa lor. El a mai întrebat-o: ce culoare îți place cel mai tare și mai tare. Galben, a răspuns ea, învârtind ouăle în tigaie. Și mie la fel și, de doua zi, generalul îl chemă pe adjunctul său Costache Ben Costache să pună rapiță în curte. Câteva hectare. Da' de ce îți place galbenul și nu roșul sau verdele, mai întrebă generalul cu lacrimi în ochi de atâta iubire, cu emoție în glas de năvalnica dragoste ce-l cuprinsese față de această fată micuță, cu fustă mov și papuci cam roși în picioare. Păi, spuse Florica înroșită toată, păi pentru că când eram mică ai mei mi-au cumpărat o bicicletă. Așa. Și mi-a furat-o instant un tip cu basca galbenă și de atunci țin minte culoarea ca să-l găsesc pe hoț. Bravo, iubita mea, de acum îl căutăm împreună. Și se tăvăliră în pat în toarte direcțiile. În toate direcțiile, până făcură trei copii. Apoi, așa gol cum era, generalul îi dădu îngrozitoarea veste: io, Florico, plec la război. Florica îi privi ispititoarea goliciune și-i zise: au atacat pe la Bulbucata? Da.

Acum, generalul era în tranșee. Zgomotul tancurilor care venea dinspre Clejani și Vadu Lar era înebunitor. Nu se putea concentra la Real cu Bayern, nu putea să-și dea mailurile, era foarte nervos. Luă mitraliera și trase și el în direcția dușmanului pe care nu-l vedea, dar așa văzuse în filme. Poc, poc, poc, poc!!! Fiu, fiu, fiu, fluierau gloanțele. Apoi liniște. Ei bine, incredibil moment, dar în acea clipă pe șoseaua care despărțea cele două armate trecu pe bicicletă un tip cu basca galbenă. Toate sentimentele generalului se răscoliră, își aduse brusc aminte de cât de goală era Florica-n pat, îi dădură lacrimile. Era hoțul. Puse mitraliera la ochi, armă, puse un glonț de argint, tot cum văzuse în filme și trase în direcția hoțului. Acesta căzu într-o baltă de sânge. Așa a fost. Generalul primi chiar o decorație inventată pe loc de băieții de la garnizoană. Pe loc.

Seara, generalul veni cu bicileta Floricăi acasă. Așa de mult o iubea.

D.

28 aprilie 2018

Fetele M din Lamermoor


Fetele M din Lamermoor curăță usturoi de la stângă la dreapta, vezi foto. Așa cum face și Generalul Manole Ben Manole pe Neajlov. Diferența este că Generalu'-l mănâncă, fetele M din Lamermoor nu. Așa cum curăță ele usturoi gura le merge. Povestesc. Cerul e ușor albastru, scările scârțâie iar cea mai mare dintre ele zice: prima mea căsătorie a fost cu un iepure uriaș. Alb. Avea niște urechi ca de Boeing 747 și niște patru picioare superbe. Seara, când ne băgam în pat, îmi spunea povești. Povești iepurești, cu iepuri balauri, iepuri cârtițe de-ți era mai mare dragul să-l asculți. Erau și albine în poveștile astea care nu făceau miere, ci smântână. Puneam la sarmale și la ciorba de burtă pe care el o făcea demențial. Într-o zi au apărut niște vânători și soțul meu a luat-o la goană pe câmp. Au tras după el: poc, poc, poc, poc!!! De mai multe ori: poc, poc, poc, poc!!!

Io am fost măritată cu Făt Frumos. Și nu numai, i-am mai avut ca soți și pe instalatorul Viorel, pe fochistul Mazăre, pe unchiul de nevastă al lui Popescu, unul Popescu nu-l știți voi, dar cel mai mișto dintre toți era Făt Frumos. Își lua sabia în fiecare dimineață și seara venea beat. Nu știu de unde. Am zis să-l urmăresc într-o zi și am ajuins în Țara Oamenilor Galbeni, un lut ceva care emana alcool. Și erau cârciumi acolo puzderie. Vă dați seama. Vă dați seama. Fetele în cor: ne dăm!!! Apoi, mergeam cu Făt Frumos la munte. Urcam, urcam și iar urcam până ne plictiseam și ne luam la bătaie. El mi-a făcut o cicatrice cu sabia, eu l-am aruncat într-o prăpastie. Fără telefon mobil. I l-am oprit. Îl auzeam în telefon: Lenuțo, Lenuțo, ești cea mai frumoasă M din Lamermoor, de ce-mi faci una ca asta? L-au găsit mort după vreo zece ani. Încă mai respira.

Io l-am iubit pe Gigi din Lamermoor. Mezelarul. Avea o pălărie din maț de porc. Făcea salam de capră și cânta Traviata. Așa m-a cucerit. Mi-a spus: te iubesc Margot, iar eu i-am zis: te iubesc, Gigi. Pusesem nunta pe 12 mai, dar el s-a spânzurat din greșeală. Ce-am mai plâns, ce-am mai plâns, da, ce-am mai plâns.

Fetele M din Lamermoor terminaseră toate căpățânele. Două sute. Miros de usturoi, de parfumuri. S-au auzit aripi de barză și imediat a apărut deasupra lor o barză uriașă cu un copil în cioc. Cam de cinci ani. Fetele M din Lamermoor l-au luat și l-au pus în cada cu mujdei. Da, așa au făcut: l-au pus în cada cu mujdei că doar penru asta curățaseră atâtea zile.

D.

27 aprilie 2018

HOROSCOP 30 mai - 6 iunie


Sfântul Găleată cel Frumos, revenit din Brazilia, vă prezintă astăzi Horoscopul săptămânii viitoare:

PATEFON Nativii, sub protecția lui Saturn aliniat cu Jupiter, dau buzna la cel mai apropiat mall și-și cumpără tone de zahăr, până marți 1 iunie, ora 17. Zahărul aduce fericire după calendarul indian, și-atunci cei din Patefon își organizează în liniște fericirea lor conjugală etc. E o săptămână plină de bucurii: rața naște, o corabie vă aduce o sticlă cu mesaj vechi, ați fost dat afară de la slujbă, fiți vesel. Duminică 6 iunie o invitație în Herăstrău. Nu-i dați curs, apele cresc și s-ar putea să vă înnecați.

FECIOARĂ O săptămână plină de boli și probleme. Ba un guturai, ba un cancer mamar, depinde de dispoziția nativilor de a se băga în pătratul 5 al lui Pluto. Vă cad rufele de la balcon. Într-un buzunar aveați 300 de euro, cu care acum, cel care i-a găsit își cumpără benzină pentru a se căra în Turcia. Spre finalul săptămânii o cerere în căsătorie. Nu refuzați chiar dacă sunteți însurat. Două femei nu strică. Până sâmbătă 5 iunie.

SĂGETĂTOR O săptămână armonioasă pentru nativi. N-are rost să insistăm. Dăm câteva repere: butelia ia foc, casa ia foc, mașina la fel. Este de mers la Balamuc și de vorbit cu medicul cel mai bun. Până vineri, 4 mai.

TAUR E ziua Simonei și-ajunge. La mulți ani!!!!

Agenția CĂLIMARA

26 aprilie 2018

Călimara cu cerneală, megastar de televiziune

Ațti fost prezenți în număr mare la nemaipomenita a doua lansare a Călimării pe hârtie - vă foarte mulțumim!
 Puteți fi și mai numeroși la vizionarea reportajului realizat de TVR Internațional. Se difuzează chiar în seara asta, în jurul orelor 22 (ora României), în cadrul emisiunii Corespondent TVRi. Hai, toată lumea la televizor!

Cu drag,
Aida & Denis


La ziua lui Ionuț


Io și Ionuț, foto Anca Vidal.

Terasa era goală când am ajuns. Doar io și Groșan. Hai să ne jucăm de-a trenulețul electric, am zis, și imediat am început să facem curse regulate între Amara și Pucioasa. La Bolintin s-a suit un tip cu soacră-sa în spate. Legată fedeleș, cum numai în filmele western vezi. Omul a stat la geamul compartimentului și și-a aruncat soacra pe câmp. Nimeni n-a zis nimic. Soacra s-a dezlegat, s-a pieptănat și a luat-o spre Costa Rica. Asta a fost la prima cursă. La a doua am nimerit un bețiv care vindea farfurii zburătoare. Erau cu echipaj în ele și controlorul i-a prins pe toți fără bilet. I-a dat jos și i-a alergat spre un lac din apropierea gării. O gară tardivă. Extratereștrii s-au înnecat cu toții și s-a luat măsura, Raed Arafat a luat-o, ca în jurul lacului să stea permanent o echipă de scafandri și de câte ori trece cursa noastră, a mea și a lui Groșan, să zbiere, să urle, să sperie mecanicul ca să nu mai oprească. La a treia cursă a venit lume, așa că am oprit trenul.

La mulți ani, la mulți ani am zis cu toții: io, Adilă, Andra, Suciu, Alex, Tina Cumva, Doru, Sandi, Puiu, Anca, Șeri, doi cuci, ospătarii, și masa s-a umplut de bere, vin, uiski, alte alea, o pizza ceva. Numai intelectuali. Am vorbit de depănușarea porumbului, de analfabeția din țară, de roșiile necopate ale țăranilor, de friptane, de Răzvan Petrescu, de nimicuri și melancolii. Andra ne-a luat tensiunea la toți și aveam 3 cu 3, adică trebuia să fim salvați prin și mai multă bere sau vin și am cântat Happy Birthday to you pe mai multe glasuri și tonalități, io în do major că n-am putut prinde la minorul în care cântau ei și cântecul, urarea de la mulți ani s-a auzit până în piața Amzei la băieții ăia care vând marafeturi de argint și au râs și ei și au cântat la mulți ani. Ionuț a zis la final ceva memorabil dar nu era chiar așa de memorabil pentru că cu toții am uitat instant ce-a zis, așa că a venit o porție mare de humus cu pâine prăjită. Petreceam bine, petreceam vârtos.

Se întunecase. Vârcolaci pe Calea Victoriei. La subsolul terasei avea loc un spectacol. Poate bun. Ne-am ridicat și-am plecat. Un zmeu s-a luat după noi prin Amzei. Zicea: nu v-a dat pachet pentru acasă, fraierilor!! Așa era, dar nu ne-am mai întors. M-am suit în 300.

D.