Țara Secretelor

Printre zgomotele burghielor, ridicarea mușuroaielor de furnici, ușa liftului, printre stropii de ploaie și nervii întinși la maxim se aude o bătaie la ușă: cioc, cioc, cioc. Mă apropii. Mirosea a halva. Din aia bună cu cacao, vinete și cartofi. Am deschis. Era Generalul Manole Ben Manole prietenul meu. Cu o pălărie roșie. Cu un arc, venea de la trageri mestecând halva. Fără uniformă, un tip anost. Ce faci? Ascult Firepower. Poftim? Ultimul Judas Priest, 2018. Bun. Foarte bun. Nouă nu ni l-au pus la cazarmă. Ai un vin?

Știi de ce am venit? Vreau să înființez cu tine o Agenție de Păstrat Secrete. Are omul un secret și n-are un' să-l țină? Pac, vine la noi. Taxa 50 lei. Noi îl încuiem în fișet și moare acolo sau i-l dăm omului înapoi ca scrisorica la războiu'. Înțelegi? Ce fel de secrete? Păi, de toate. Uite, de exemplu, o nevastă îi umblă bărbatului în palton și-i ia banii. Îi pune sub cămașa din sifonier. Ea vine la noi cu secretul și noi tăcem mâlc, chiar dacă bărbatul găsește banii și secretul nu mai are nicio valoare. Sau copilul ia trei la școală, vine la noi îl băgăm la secret. Părinții lui află din catalog, dar asta nu înseamnă că serviciul ăsta de păstrat secrete nu e valabil, nu funcționează. De la niște bani sau o notă proastă putem păstra secrete politice, sportive, militare, înțelegi? Da. E foarte simplu și ne umplem de bani. Io, ca militar, că păzitor al Contituției pe Neajlov, n-am voie să fac bani, dar tu da. Și extindem această agenție pe toată planeta. Îți dai seama? Se va face coadă. Vom avea de lucru mii de ani de acum încolo, mii de ani. Hoții, pungașii, oamenii cinstiți, femeile cu sânii mari, veverițele, lupii, munții vor apela la noi. Putem face și o aplicație pe telefon. Ai un secret și ești departe de noi sau nu poți online?, îl spui în telefon și gata. Și dacă multe sunt minciuni? Nu contează, sunt minciuni secrete, vom avea o secție separată, secrete din astea de manipulare pe care le vom vinde la ziare, în media. Ne vom juca. Cu banii vom construi pe Neajlov o altă țară, că asta nu mai e bună. Țara Secretelor. Cu ieșire la Mihăilești și la Dunăre prin Giurgiu. Omenirea va fi condusă de aici. Fiecare locuitor al țării noastre va lucra pentru noi, vor fi păstrători de secrete și îi vom specializa în femei, în mere, ce?, n-ai văzut minciuni cu mere?, în pești și așa mai departe. Te bagi? Da. Uite buletinul meu. Ce-ți mai trebuie?

Generalul coboară scările, bum, bum, bum. Îl urmăresc invidios. Putea să-mi treacă mie o asemenea idee prin cap, mie care îmi doresc de trei zeci de ani să mă îmbogățesc. Dar așa e viața. Am închis ușa, Am oprit Judas Priest, cred că de două ori l-am oprit. Sau de trei. Am aprins televizorul și mi-am dat seama că deja am un secret. Nu vi-l spun, aștept să-l depun la agenție.

D.

Poliția Română în acțiune

M-am suit în 105 la Gara Basarab și cum eram avec ma gueule de meteque m-am așezat pe scaunul de interior. Et meux cheveux aux quatre vents a atras o grupare du șuți, așa că am ajuns la AFI fără acte. La film, la AFI, așa ne-am pornit ignorând merii înfloriți, castanii inexistenți, lumea buluc la intersecția de la Leu, io și Tina Cumva să vedem un film. Că să bem un suc și ia actele de unde nu-s: buletinul, carnetul de șofer, dudele păstrate de astă vară, o balama, o carte a lui Bolano, cheile mașinii, Mandarina lui Răzvan Petrescu, o potcoavă pe care o țineam că ne poartă noroc, cardurile, o scrisoare a lui Zarifopol în care spune că, la Berlin, Caragiale a fost coleg de etaj cu Mata Hari mamă ce film ce piesă, o bujie că eu le schimb mereu și niște ață ceva pe care mi-a lăsat-o Marius să fac nu știu ce la dinți. Am căzut lați amândoi în barul din fața AFI. O bere. Silva. Așa că am blocat mai întâi cardurile. Pentru că era sâmbătă seara.

Ce te faci însă fără buletin? Fără carnet auto? Fără cardul CASMB? Păi, le declari pierdute pe toate. Pe toate ale tale și ale altor prieteni care vor să fie solidari cu tine. Ale lui Mihnea T, de exemplu. Și pe-ale lui Marius B, acum în Franța. Și uite-așa a sunat telefonul pe la 11 noaptea și o voce neobișnuită cu vorbele mi-a spus alo, domnul, v-ați pierdut buletinul și alea, alea, io sunt cu tomberonul la Cotroceni, la Iohannis, și te aștept aici să ți le dau. Fericit. În mașină fericit. Tânăra țigancă mă aștepta gata să mă ia de bărbat. I-am dat banul, i-am zis c-o iau altă dată de nevastă și pac, aprind becul. Inventar. Toate la locul lor în afară de carnetul de șofer. Nasol. Îmi închipuiam ce trebuie să fie ca să-ți scoți altul. Îmbătrânești. Îți crește burta. N-ai adeverință c-ai fost la cor. În Pipera nu se ajunge niciodată, n-ai ce mânca, milioane de oameni care fac ceva cu mașinile, cară marfă, gâște, așa că m-am dus a doua zi la Pipera să-mi fac alt carnet.

Poliția duduia de lume. Un milion își luau carnete, alte două declarau pierdut ceva, alții vindeau sucuri, te uitai după gagicile de vizavis de la Oracle, oare ce fac acolo? ce e aia IT?, mulți întrebau la ce ghișeu, cu ce bon, cu ce fustă, cum ies de aici, de ce așa departe, de ce așa aproape vorba lui Holograf, gropi în parcare și ne-a chemat la ghișeul 8. Era o polițistă drăguță. Vă dăm carnetulș pe loc. Am rămas uimit. Nu vreți să declar că n-am pisică? Nu. Nici că n-am înjurat de două luni? Nu. Polițista, impasibilă, m-a pus să semnez. M-a-ntrebat: îl luați acum sau vi-l trimitem acasă? Acum. Așteptați ceva și vi-l dăm la ghișeul 15. Așa fost. Deci se poate, bravos!!!

În 135 la întoarcere. Bară la bară. Suntem tot în 135 și acum, deși am plecat de la ghișeul 15 de lunea trecută, 16 aprilie. Să-mi fi luat un măr.

D.

Că vorba aia: da' noi cu cin' să votăm?

Duminică, 15 aprilie, alegeri la Uniunea Scriitorilor. Pe scaun este tot Nicolae Manolescu și vrea să-i ia locul senatorul Dan Lungu. Mergem și noi ca să vedem cum ni se va schimba în bine viața de scriitor în următorii cinci ani de mandat al unuia din ei. Așa că am pășit într-o cameră de zece mp cam 70 de scriitori din cei cam 100 care veniserăm. Stăteam claie peste grămadă, aerul s-a încins, Vosganian a deschis o fereastră care s-a închis instant pentru că pe lângă ea a trecut o doamnă bătrână, ca la 200 de ani, care avea o pălărie cu borurile mov de zece metri diametrul, deci cât camera, cu care a iscat un curent alternativ, ca la formația aia AC/DC, din care baba chiar fredona unduindu-și șoldurile. Începem? Începem, că e duminică și mai are omul, chiar dacă scriitor, și alte treburi.

I se dă cuvântul lui Dan Lungu, că el e primul în ordine alfabetică. Lungu se ridică cu un braț de dosare ale căror pagini sunt toate ștampilate de cineva. Fraților, începe, la Neptun, la Casa Scriitorilor, se fură de se rupe. Și agită dosarele din care ștampilelel zâmbesc ca la mort. Se fură tot. Io am băut o bere și mi-au luat 9 lei în loc de 7. Apoi, nea' Vasile ăla, patronul, fură și el tot. Angajează oameni și iarna când la mare, se știe, nu e sezon. Furturile de la Neptun sunt apocaliptice și am să dovedesc asta la tribunal. Dan Lungu nu spune nimic de condiția scriitorului, de marginalizarea lui, de faptul că-și plătește cărțile din buzunarul propriu și că sub conducerea lui va fi mai bine. Lumea nu-l mai ascultă, termometrul arăta 60 de grade, așa că au început dezbaterile.

Se ridică la cuvânt Bujor Nedelcovici. Mamă, mamă, ce-o să urmeze, îmi zic. Bujor își scutură capul și-l lasă în piept și cu o voce sfârșită zice: domnilor, io sunt Bujor Nedelcovici. Cand a termina cuvântul Nedelcovici și-a umflat pieptul, și-a deschis cămașa la gât și arăta ca Florin Piersic. Zice: Pe mine m- urmărit securitatea de când aveam doi ani, și-apoi, la Paris, unde am scris cu nemiluita, de la opt ani. Să nu credeți c-a fost ușor, și și-a povestit viața vreo juma' de oră. Moșul, Bujor, agita o carte în care era vorba de cineva care descoperise ce și cum face securitatea. L-am crezut, iar mai târziu, la cârciumă, i-am reproșat că nu veniserăm până acolo să ne povestim viețile și că cu securitatea lui avem îndoieli.

Cam asta fost preț de vreo 4 ore, după care m-am retras cu Ștefania Coșovei la Radu, în piața Sfinții Voievozi. Am comandat bere, mici, cașcaval pane, Bujor chiar m-a-ntrebat: sunt buni micii, și mai aveau și ciorbă de burtă, și alegerile astea, ziceam noi, desuete așa cum sunt, vechi și neatente cu oamenii seamănă cu România: bătrâne, fără nicuun orizont, fără vlagă, fără idei, și-am cerut și-un ardei iute, ba chiar și muștar, care era prost, așa că m-au sunat Doina Ruști și Bogdan Hrib, pierzătorul la secția proză.

A trecut un troleu și l-am luat. Spre Green Hours, acolo măcar puteam vedea tineri ca lumea, care scriu și ei dar nu-i bagă nimeni în seamă, dar n-am stat la Green că era nuntă.

Alegerile continuă până pe 1 mai, dar așa a fost dumincă 15.

D.

Ups!!!

Mi se șterg postările!!! Ca să vezi!!!

D.

Cana Mov

Seara vine frecvent pe Neajlov. Păsările din tot ținutul Giurgiu se adună, vezi foto, își pun filme și vorbesc: Bă, Amalia, Serafimul ăla din stânga nu e băiatul tău? Nu, soro, ce-ți veni? Păi are nasul tău. Și penele. Sau: E și o gagică, nu vezi? Am văzut, e Smaranda, contabila de la Evelyn. De la Evelyn. A băgat azi bere din aia care ne place nouă, Triferment, făcută la București. Dar pasărea aia nu muncește, se vede pe ea. Da, cam așa. Lucra până mai ieri la Fabrica de Căni Roșii. Și într-o zi a fost prinsă cu o Cană Albastră. Albastră? De unde până unde? Făcea cercetări. De exemplu, cerceta așa și așa și-i dădea o Cană Mov. Mișto. Ăsta e titlu de ziar: Cana Mov. Mai bine decât Gândul. Da, mult mai bine, mai atractiv. Și decât Adevărul. Adevărul cui? Normal. În afară de Cana Mov, un ziar, la noi, ar trebui să se cheme Pantalonul. Câte sunt în Pantaloni? Îți dai seama? Își luau zborul, după aia, spre Zimnicea.

Generalul Manole Ben Manole înțelegea păsăreasca. Din școală. Se învăța, de exemplu, și urseasca, limba ursitoarelor din Balcani. Un dialect. O ursitoare d-asta a venit într-o zi cu o Cană Mov la școală. Și-a pus-o pe cap și au înflorit teii. Și-a pus-o pe cap și ăia mici au început să vorbească engleza și germana fluent, pe dinafară. Apoi, Cana Mov și-a luat zborul. S-a făcut ziar. Cotidian.

Florica Ben Florica se uita și ea după Cana Mov. Frumusețe mare. Sătulă de privit, îl strigă pe Manole: Bă, am făcut o piftie grozavă în Cana aia Mov pe care ai adus-o după războiul din Siria. Hai la masă!!!

Generalul trecu Părăsile în Constituția României, își puse în caschetă un Tangerine Dream și intră în casă. Bătu întâi la ușă: cioc, cioc, cioc!!!

D.