Cochilia zburătoare 6

Cochiliei îi lipsește un eleron. Apoi, nici escalatorul nu-i merge. Rezervele de apă sunt puține, de carne la fel iar de vin, păi, de vin ne-a apucat disperarea când Mihnea a zis Tinei Cumva, șefei adică: Șefa, butoaiele sunt goale și fără vin nu ajungem la Văratec și Agapia. Ne-a salvat Puica. A zis: Prin râu, la anumite ore curge vin. Și era taman ora. Am umplut butoaiele cu riesling de Tohani, ăsta curgea la ora aia, și cu roze de Săbăreni, asta curgea la ora aia, deci în jur de 1.000 de litri și am ambalat motoarele să pornim. Cochilia n-a pornit, era prea grea din cauza vinului. Atunci am făcut o pantă spre vârful muntelui. Ne-am zis că dacă o împingem în sus își ia zborul. Așa fost. Nu ne-am oprit decât la Agapia. Puica a fost cea care a strigat: Uite Agapia, o recunosc după cantina BRD.

Am legat Cochilia de un brad, mai la înălțime, ca să nu ne bea vinul turiștii de pe-acolo sau Laura și cu Puica, și ce să vezi? Am intrat în mănăstire. Păi, măi oamani buni, Agapia asta este prima așezare monahală ortodoxă din România. Aici a venit pe la 1400 un călugăr și și-a construit o mică bisericuță din lemn cu gândul ca mai târziu să facă din ea un birt cu mici și cașcaval. Dar n-a fost așa. Că a venit Nicolae Grigorescu și și-a făcut atelier de pictură aici. Și de aici până la pictarea viitorului birt n-a fost decât un pas. Așa, birtul s-a transformat în mănăstire. Ctitorii ei au fost Petru Rareș și Elena Doamna. Aflând de mănăstire și de viitorul birt, sora lui Vlahuță, doamna Elisabeta Vlahuță s-a retras lângă mănăstire, și și-a constuit o căsuță. Unde mai venea frate-său. Și când venea Alexandru Vlahuță ea, Elisabeta, îi scria cu el de față o scrisoare prin care-i cerea să deschidă mai repede cârciuma. Până atunci s-a apucat de făcut șerbet. Din muguri de pin, urzici, păpădie, ștevie și roșii de câmp.

Pictura mănăstirii nu mai au fiorul, religiozitatea și severitatea picturiolor lui Grigorescu. Acum e ceva cu multe farfurii pe cap și mult aur. Picturile n-au măreția, discreția, eleganța celor datorate lui Grigorescu, astfel că Agapia a devenit de nevizitat.

Am ieșit și am observat că din Cochilie picura vin și veverițele erau deja bete. Dan a zis să le lăsăm în pace. Io am zis la fel. Mihnea doar s-a dus să vadă din care vin picura, ca să știe cu care rămânem.

Puica a zis să mâncăm la BRD. Bani n-aveau de nicio culoare, c-am fi mâncat fiecare câteva zeci de mii de euro, dar am luat câte o ciorbă, două, că a luat și Dan, trei că a luat și Tina Cumva, ba chiar patru că și Puica a vrut, până a sunat Cochilia de plecare.

Ne-am înălțat spre Văratec, se și vedea, că șefa, Tina Cumva, a zis: Să aterizăm repede, să prindem asfințitul. Da, da, asfințitul și ne-am pus cu toții ochelarii de protecție. Trecea și-un stol, ceva, nu mai știu.

A suivre, Denis.

Cochilia zburătoare 5

Mihnea era la butoane și Cochilia zbura peste Bicaz, peste Cheile Bicazului. Încet, nu ne grăbeam. Așa a și zis Mihnea: Ne grăbim? Sau: Nu stau io la butoane? Dar și Dan a întrebat: Nu stau și io la butoane. Și acum sunt amândoi și plutim peste Cheile magnifice ale Bicazului, sparte din loc în loc, ca pe Valea Prahovei, de popasuri care vând sâni de plastic, cururi de tablă, penisuri din gumă de mestecat. Noi, ceilalți, eram cu hărțile în mână. Alții cu Wikipedia. Ca sa aflăm, ca să știm.

Ei bine, Lacul Roșu era o chestie itinerantă. Azi aici, mâine în Titikaka, azi la Berlin, mâine în Dr Taberei, mâine la Moscova, azi în Cheile Bicazului. Peste tot pe unde oprea avea o culoare locală. La Berlin, de exemplu, a fost alb. Din nu-ș ce cauze. La Praga negru. Ei bine, la noi este roșu. Mi se pare că de la mătasea broaștei sau cam așa ceva. Broaștele stau pe fundul lacului, soarele le bate în mătase și o înroșește. Lacul mai are o calitate: Răpește oamenii care stau ca proștii pe malul lui, și-i duce în adâncuri. La noi, în Cheile Bicazului, a răpit o tipă grasă din Germania și n-a mai dat-o înapoi. Ba a dat-o, dar a trebuit să vină Drăcușorii care păzesc lacul și să ne provoace la duel. Pe noi, care căscam gura cum nemțioaica răpită își dădea sufletul. Drăcușorii au strigat: Îi dăm drumul dacă vreunul din voi zice cea mai frumoasă înjurătură. Aici am simțit că puteamn să ne băgăm. Io, Mihnea și Dan am început și am înjurat șase ore. Ale noastre au fost cele mai frumoase. I-au dat drumul hitleristei și noi am aruncat-o pe fundul Cochiliei. Să fezandeze.

În sfârșit, am aterizat și ne-am pus pe bere. Lacul Roșu este o adunătuă chicioasă de lume, bețe, ghioage, tatuuri, mingii, iar bețe, măști, pălării, eșarfe și niciun wc. Nici o terasă n-are toaletă. În mijlocul acestui perimetru, cu bărci cu tot, este un wc. Toți turiștii fac acolo contra 2 lei de persoană.

Lumea Behăia în jurul lacului, în lac cu bărci, copii, moși, babe, bunici, tipe tinere cumva, soare, praf. Lacul Roșu, de fapt, e o promenadă. Vi, te plimbi, îți cerți sau îneci copilul, îți bați nevasta și te întorci acasă cu o grămadă de poze cu care n-ai ce face.

Noi, înapoi la Cochilie. Eram mai grași cu beri, mici, ciulamale, vorbe despre taxe, Cod Fiscal și despre Pas cu Pas. Din nou peste Bicaz până în tabăra noastră. Se chema că am făcut o plimbare babană, mișto.

În Cochilie Mihnea a găsit un gândac, Dan o moară, io un mic tratat de încrucișarea zmeilor, Tina Cumva nu știu ce și asta a fost tot, că se înoptase și am dormit în Cochilie.

A suivre, Denis.

Știri pe scurt

Strâns cu ușa prin mijloace specifice de către polițiști, criminalul Agigea Loretti din com Nisa, județ Franța, a mărturisit: Am intrat și mi-am văzut victimile în apartament. Una era cheală, una nu. Ba avea un păr prea lung, cu niște table în el, cu cercei, șuvițe de macaroane și suluri de bani și asta m-a enervat. I-am tăiat capul ca să-l arăt la copii. Am patru, doi băieți și două fete.

Plouă pe suprafețe întinse. Atât de întinse încât guvernul român a apelat la domnul Gabriel Oprea.

De la TVA de 20% se va ajunge în 20 de ani la TVA de 1%. Dar atunci țara va fi goală.

PUBLICITATE Maria mănâncă mazăre. Lui Marin nu-i place, că-i prea ca la țară. Atunci Maria ia un topor, retează mâna lui Marin și apare sloganul: Numai cu Clorofila dinții se albesc!!!

Partidul Americanilor Muncitori, PAM, cere de la guvern numai pâine neagră. Reporterul nostru, Cătălin Burcea Comeagă este acolo și ia primele declarații de la fața locului: Bună ziua Andreea, Palade, Gâdea, ăia de la B1, Ion Cristoiu, Mugur ciuvică, Bogdan Chireac, Tudor Octavian, Monica Tatoiu și așa mai departe.

În vestul țării mama-i numai una.

PUBLICITATE Maria numără boabele de mazăre. Lipsește una. Ia toporul și-i taie o mână lui Marin. Apare sloganul: Cine fură azi un bob, să-l stăpânească sănătos, dar să nu-l văd io.

Marja de tristețe a românilor este prea mare. Insuportabilă.

SPORT O normativă europeană va face ca panourile de baschet să fie înălțate cu încă șase metri, iar jocul în sine să se desfășoare pe tavan.

VREMEA Cerul e închis până ieri.

Agenția CĂLIMARA

Cochilia zburătoare 4

Cochilia noastră tremura din toate încheieturile. Semn că avea ceva. Singurul care se pricepea era Mihnea, care s-a băgat sub ea, așa în mers, și a degajat un flipper sau cam așa ceva, dar ea tremura și mai tare. Expicația? Eram acum, cu Mihnea și Laura mai mulți la bord. Atunci, ca să nu pățim ceva și cerul să se înnoreze brusc, s-a apucat și Dan să vadă care e situația. A dat drumul la turbina principală a Cochiliei și asta a fost tot, Cochilia și-a continuat zborul liniștită spre Bicaz.

Ca să depășim momentul, adică emoțiile celor pertrecute, Tina Cumva, șefa noastră, a zis: Să facem un concurs de vise și cine iese pe locul întâi om vedea noi. Sau nu, dar nu-i frumos? Am adormit imediat cu toții, măcar că eram nemâncați iar până la grătarul lui Ljuba, care avea să declanșeze indigestiile mai erau șase ore, dar așa a fost. Eram dornici să visăm, să devenim ireali, să uităm că nu ne spălasem pe mâini, că pas cu pas excursia noastră se desfășura foarte bine.

Până la vise, să vă spun că Bicazul e un oraș muncitoresc, sărac, în care nu se pot mânca mici. Prin care se trece ca să te duci la Lacul Roșu. Și că singura lui calitate e că aici stă și trăiește Puica, gazda noastră.

Io horcăiam ce horcăiam și se făcea că sunt un iepure. Un iepure de vânătoare. Vânam zilnic cinci, șase vulpi sau urși, după cum era cazul și mă duceam cu ei la Gabriel Oprea, ministrul apărării și prim ministru când lipsește nu știu cine. Dânsul lua ursul sau cangurul, ce-mi cădea, zicea ceva cu interesul național și-mi plătea animalele în viu, că eu le vânam vii. P-ormă m-m sculat și am ieșit pe terasă. Ceahlăul. Durăul. Muntele din fața mea. Peisaj cu râu pe mijloc. Adică printr-o vale adâncă trecea un râu. Excelent.

Ceilalți, Mihnea, Laura, Adriana Zburător, Dan, Puica și Ljuba au visat că sunt iepuri de vânătoare. Vânau zilnic cinci, șase urși sau maimuțe, mamă câte sunt în Ceahlău, și se duceau să le vândă. Nimereau la Gabriel Oprea, ministrul învățământului, care zice ceva de pusul lor în cărți și asta era tot.

Tinei Cumva i-au plăcut visele, a zis că al nostru e cel mai bun, adică ăla colectiv și ne-a încolonat spre Cochilie, pentru că urma să înnotăm în Lacul Roșu. A zis: Încolonarea!!! A mai zis: Spre Lacul Roșu. Iar a zis: Să duduie motoarele!!! Și dintr-o dată peisajul a început să tremure, o muzică eoliană, parcă a lui Michel Jarre a izbucnit din cireada de vaci care traversa dealul și Cochilia s-a ridicat de la pământ.

Ieșise soarele, și deodată ne-am dat seama că Adriana Zburător nu era la bord. Își uitase visul.

A suivre, Denis.

Cronica de Suedia în poze

La concret si cu proba oculara.
Pastrati Suedia curata! (Restul lumii? Planeta?)

Joc educativ pentru copii: ghiceste cine a produs rahatul!

 Pizza din bomboane.

 Cea mai trista pisica pe care am vazut-o vreodata. Clona cheala a lui Hitler pazînd o narghilea.