HOROSCOP 13 - 19 nov

Așa cum ne-a obișnuit doamna Sistermorphine ne prezintă horoscopul săptămânal:

SĂGETĂTOR Vara viitoare, cam prin iulie, vă veți afla la mare, la Costinești. Acolo, ce să vezi, se aliniază pe plajă Venus, Pluto și Jupiter. Măcar că Venus era singură, dar i-a bătut pe moftangii ăia de i-a lăsat lați. Bagabonții au depus plângere la Poliție, până duminică, 19 noiembrie.

FECIOARĂ La Poliție era de gardă Polițista Roșie, una grasă, cu barbă cum se poartă acum și cu un pistol enorm, enorm. A-ntrebat=-o pe Venus ce și cum. Pe Jupiter la fel. Dar Jupiter avea o privire languroasă că imediat între polițistă și el s-a legat ceva la prima vedere. Mă iubești? Da. Joi, 16 nov masă mare la Chez Marie unde e foarte scump, dar merită.

LEU Dacă a văzut Pluto că nu merge cu vorba bună sau cu violul vesel s-a dus la Vox Maris. Acolo troznea un dans patriotic, că era repetiție pentru nunta Polițistei Roșii cu Jupiter. Așa că Pluto, pe marți seară mi se pare, s-a aliniat dansului cu gândul să-i împuște pe cei doi. Și dăi, și dăi, și dăi.

AMARCORD Nici n-au trecut două ture de dans că a sosit și perechea mirilor. Aruncau cu halva și semințe de floare în invitați. Pluto a scos pistolul, dar nu s-a descărcat. Și a luat-o la fugă. Polițista după el. L-a prins cam la Medgidia și au rămas împreună tot restul vieții. Sâmbătă 18 vom avea vești de la ei.

Agenția de previziuni Călimara

Jocurile sunt făcute - REVISTA IOCAN 4

E ciudat să scriu taman eu despre Iocan nr. 4. Arbitru, antrenor și oleacă jucător, pentru că recenta apariție a Editurii Vellant stă în cîrca mea. Dacă îi laud pe autori, mi se va spune pe bună dreptate că sînt ca copiii mei. Dacă îi critic, mi se va da peste nas: “Păi, cum, tu ne dai de citit ce nu îți place?”. Grea misie – misia de cronicar literar. Cum să fac? Păi, simplu, mă împiedic și, din poziția asta confortabilă, pot să spun, ca un marțian căzut în România, ce se vede de la nivelul ierbii. În primul și-n primul rînd se văd niște personaje albastre care se uită spre noi, din spatele geamurilor zgîriate ale unei săli de așteptare de nicăieri, fără să ne vadă. Exact așa arată această nouă apariție: un dicționar de personaje care mai de care mai special și mai dus cu capul. La un prim nivel, personajul populează cotidianul. Melancolic, ca în cazul lui Claudiu Constantinescu, în evocarea tatălui însoțit toată viața de un geamantan sau de o servietă etern burdușită. Sau absurd și ridicol, cum se desfășoară într-o realitate paralelă Evelyn, Ion Similadru, Angela Busuioc ori Vasilica Milion din prozele foarte scurte ale lui Denis Dinulescu. Ca să înțelegeți pe unde și cum se învîrt respectivii, ajunge să spun că Evelyn intră pe o ușă și ajunge taman în America, unde îl întîlnește taman pe Forrest Gump. Tot din registrul banalității care naște probleme și drame insolvabile fac parte eroii Anei Erde, plecați în excursie la turci. Și, se putea altfel, niște cioflingari le sparg mașina pentru a le fura radioul. Ei bine, acolo există un subaltern al lui Allah care le aranjează ploile. Bogdan Coșa stă la periferie și cumpără gumă de mestecat, ca să viseze. Felix Tzele (da, chiar unul dintre autorii uriașei farse de la România literară!) plimbă o englezoaică aiurită pe Transfăgărășan, iar contactul ei cu lumea crudă și extrem de precisă a locului îi dă fiori. Distanța dintre copilăria superioară a vizitatoarei și autenticitatea superioară a locuitorilor face toate paralele.
Alunecosul SF al povestirii merge mînă în mînă cu umorul lui Răzvan Popa, care pune crucișătorul intergalactic Simona Halep să distrugă o civilizație extraterestră. Lumea nu se schimbă, spune el, oamenii se vor manifesta și în viitor precum în ridicolul prezent. Un alt tip de SF propune Ioan Maxim, unul bucureștean, cu joint-uri și corporatiști în căutare de senzații tari, pentru a compensa sau șterge neîmplinirile. Foarte curios, replica i-o dă, într-o proză psihologic-realistă, Nicoleta Balaciu. Personajul ei își trăiește bătrînețea ca pe o ieșire din decor. Dispare treptat din peisaj, odată cu amintirile celor din jur. Tot amintirile Angelicăi Stan ne urcă pe un bloc, pentru o lecție de mers pe bicicletă cu final schimbat. O lume impenetrabilă și o aventură la marginea ei propune și Adrian Georgescu jr., în stilul lui flamboaiant.
Dar amintirile par a fi partea întunecată a prozei lui Cristian Boricean. O poveste nereușită de dragoste și niște personaje prieteni pe care eroul i-ar vrea șterși pentru totdeauna. Memoria e martorul solitar, sordid sau solidar al lui Radu Aldulescu și al Adelei Greceanu. Cînd personajele povestesc, nu mai e nimic de făcut. Elocvența strînge gîtul realității insuportabile pînă la sufocare. Marginea societății, lumpenproletariatul au o cu totul altă dimensiune decît în articolele de propagandă. Îi citești cu dinții strînși. În schimb, serena armonie contradictorie a unui cuplu “mic-burghez”, aflat în faza terminală a relației (din povestirea lui Bogdan Răileanu), pare multă vreme o joacă a povestitorului cu amînarea. Ceea ce urmează e atît de năpraznic, că nici nu te prinzi că-n început i-a fost sfîrșitul. Uite-așa arată realitatea românească în octombrie!
Partea cea mai haioasă a revistei e că, nici de data asta, cei care o comentează nu vor cădea de acord. Fiecăruia o să-i placă altceva!

Florin Iaru

O zi din viața domnului Major

Ursul Major se măritase cu pădurea verde și virgină de la marginea luncii Neajlovului. Un animal puternic, dar veșnic îndrăgostit. Își lua chitara, se așeza în fața plasei de pescuit și îi cânta Matildei, iubita lui, o frumusețe de melodii trecătoare, în sensul că le compunea pe loc și le uita. De exemplu: Matildaaaaaa, Matildaaaaaa, ți-a crescut păăăăăărul, haaaaaaai la frizer. Închiea într-o tonalitate majoră, așa cum făcea toate lucrurile și pleca la potcovărie. Din urmă îl ajungea Matilda care era o veveriță verde ca pădurea. Dragul meu Major, nu uita capacele. Nu, le am la mine. De bere ai? Da. De țuică ai? Da. De de toate am. Și unde ne uităm la ele? În Poiană. În Poiană nu era nimeni. Major dădu jos de pe umeri sacul cu capace și înepură să se uite la ele. Nici unul nu avea vreun câștig inscripționat, nici măcar mai trage odată, nici măcar nimic. Campanile de capace câștigătoare erau mincinoase, spusese Major odată, dar Matilda nu l-a crezut.

Major a ajuns la Sala de Conferințe. Trebuia să vorbească despre tractoarele de pe Neajlov. Că cum e cu ele. Lume multă adunată, preoți, mucenici, spioni, curve, puști de clasa a 9 a, imbecili cu trăsuri de aur, turiști cu pălării bengale și tot așa. Major începu: Tractoarele, dragii mei, sunt expresia înaltă a tehnologiei. Nu știm câți dintre noi vom avea roboți în viitor, dar tractoare da. Tractoare care să ne spele pe picioare, care să trăiască cu nevestele noastre, care să cultive, să are, să bea apă sau vin în locul nostru. Aplauze.

Pe la amiază Major se duse să se scalde. Prinse un somn. Somnul i-a dau un pumn, de săracul Major și-a piedut dinții. Au început să-i caute și au găsit o pereche de dinți de-a lui Sinan Pașa care trecuse pe-acolo. Și-o puse.

Seara, în pat, Major citea ziarul. Venea Matilda și-i trăgea pantalonii. Restul se știe.

Denis.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?

În restrânsul pluton de frunte al oamenilor de teatru cu certe calități de manager se înscrie și Liana Ceterchi care a dovedit știința dezvoltării unor proiecte originale în peisajul teatral bucureștean. Personalitatea acestui manager s-a manifestat de curând și prin lansarea unei noi săli de teatru MACAZ, aflată pe Calea Moșilor 106.
Spectacolul, printr-o emoționantă și elegantă folosire a textului, devine un “on woman show” susținut de Liana Ceterchi, anchetator, localnic din Harghita, învățător, acompaniată de celelalte personaje, în special de Mihaela Drăgan și Zița Moldovan care caută relaționarea cu Szomna, tinerele interprete aplicând un stil de joc nuanțat. Regia nu speculează substanța relațiilor dintre personaje.
Scenografia concepută de Elena Dobândă are o funcționalitate realistă, multifuncțională prin plasarea unei platforme în decor care sugerează biroul anchetei, interiorul casei țigănești sau exteriorul școlii în care Szonma ar fi vrut să învețe.
Dar, vorba prietenului nostru Vlad Leu: despre ce vorbim? Despre Szonma Grancsa, evident, și despre gestul ei fatal: spânzurătoarea. O țigancă de 17 ani a fost găsită spânzurată în șura casei părintești. Povestea ei nu poate fi descifrată nici de comunitate, nici de autorități. Explicațiile se contrazic. Toată obștea e vinovată sau are sentimentul nevinovăției.

Denis.

Cu Generalul Manole în 41

După o citeală la Gallery din operele Generalului Manole Ben Manole ne-am transportat în oraș. Am zis că un mic și-o bere. Tramvaiul 41. În fața noastră, pe scaun, un bostan. Vine de la Halloween. Are urechile scobite, deci aude și din cauza asta vorbește la telefon: Bă, sunt în 41, vin de la Halloween de la Doina, da, bă, de la Doina, de ne-a furat banii, eu aveam două mii de lei într-o sacoșă mică, din aia de ținut la piept, și niște poezii pentru Cristina că dacă-ți zic una mori. Ia, fii atent: Iubita mea, cerul e cu tine, în tramvaiul 21, troleul a căzut pe tine și a făcut scântei...Bună, bună poezie, bă....Ce faci? Tot de la Halloween?

Ne deranjează omul, ne mutăm cu un scaun mai în față. Aici dăm peste unul costumat în iepure, tot de la Halloween. Vorbește și el la telefon: Bă, aveam la mine 3.000 de lei și niște poezii pentru Carmen. Să-ți zic una: Carmen, Carmen, io te iubesc de crapă izmenele pe mine, deși nu am, c-am venit pregătit, și dacă nu mă crezi, nu mă crezi, m-apucă plânsul. Și ce să vezi, bă, mi-au dispărut și poeziile și banii. Nu știu ce să fac acum, dar văd un general în spatele meu. Vorbesc cu el.

N-am vrut să vorbim cu el, așa că ne-am mai mutat un scaun. Pe el stătea Muma Pădurii, care venea și ea, evident de la Halloween. Vorbea la telefon: Da, le-am luat banii, unul avea 2.000 altul 3, deci cinci mii de lei și două poezii mișto. Le-am luat și p-alea. Să-ți zic una: Mioaro, Mioaro, Mioarooooooo, unde căcat ești, nu vezi că mi s-a descusut cravata? Nu vezi că mi s-a pus pata? Nu vezi că-mi cade vata? Nu-ți dai seama că am să mă-ntorc cu rata, idioato!!! Uite, e un general în spatele meu, am să vorbesc cu el s-o aresteze pe Mioara.

Ne-am ridicat rapid. Odată cu noi toată gașca care fusese la citeală: Big, Relu, Mircea, Ljuba, Cristina, Candid, Julia, Daniel Sur, soția lui, Sorin Tudor, io, Sorin patronul, și Crisbășan care expunea nuduri în Galerie. Ușile s-au deschis brusc și ne-am aruncat de pe pod.

Așa a fost.

Denis