28 ianuarie 2016

Interviuri plauzibile și Impozitul pe Profit

Ni se cer interviuri reale, plauzibile, probabile, imaginare etc de către diverși politicieni aflați în lupta împotriva corupției, a implantării unui sistem sănătos de recoltarea broaștelor și a mașinilor cu girofar. Să vedeți cum a fost.

L-am sunat pe Nicolae Bălcescu. Era ocupat, ne-a spus, cu găsirea unei modalități de a se afla în cât mai multe buzunare ale compatrioților aflați în necazuri financiare, precum și de găsirea tot a unei modalități de a avea o valoare mai mare pe bancnota de 100 de lei. 104 lei, de exemplu, sau chiar 199. Ne-a răspuns la o singură întrebare. Noi: La alegerile locale din 2016 se vor aproba două tururi. E bine? Răspuns: Câte două tururi pe tur, adică patru? Da, e foarte bine, pentru că între cele patru tururi vor fi pușcăriași care-și vor termina cărțile și vor fi liberi să candideze. Vă mulțumim.

Pe FB l-am găsit pe Andre Malraux, celebrul scriitor francez, primar al Parisului după WW2. Ne-a răspuns și dânsul amabil la o singură întrebare, întrucât era ocupat cu aflarea brandului de identitate al Parisului și oscila între un fluture galben, o frunză galbenă și un mușchetar, fie el și Porthos, cu o pălărie galbenă în cap. Noi: Ați rezolvat într-un timp record, în condiții grele fiindcă era după război, ați rezolvat spuneam canalizarea Parisului, care culmea, nu avea la acel moment. Ați pus lifturi în toate blocurile de peste trei etaje, ați văruit toate clădirile care erau negre de la suflul bombelor. Cum ați procedat? El: De unde ați spus că sunteți? Din România. Și urmează localele și am vrea să împărtășim din experiența dvs noului primar. El: Păi, nu se poate. Noi: De ce? El: Păi, că e butada aia a lui Balzac care spune că la Porțile Orientului nu se poate face nimic pentru că se mănâncă prea mlte dulciuri. Noi: Dar acum e desuetă chestia cu dulciurile. El: Normal, acum se mănâncă bani, asfalt, ciment, mall-uri, Snagov și altele asemenea și nu e timp de inițiative sociale sau de infrastructură. Vă mulțumim.

Deci cu interviurile am dat-o în bară, altădată, stimați prieteni, poate vom avea mai mult noroc, și ne-am dus să încasăm Impozitul pe Profit de la locuitorii străzii Echinocțiului din București, sect 5. Bum, bum, la poartă. Iese cetățeanul Marin Lafontaine, prim mezelar la o fabrică de măsluit salamurile nevândute. Zice: Nu-l dau pe Impozit pe Profit. Noi: Sunteți obligat. El: Nu-l dau și gata. L-am crescut de mic, toți angajații mei au girjă de el, mama, sora mea, nevasta, înțelegeți? Și rămânem fără o bucurie în casă. Noi: Ne pare rău, asta este legea. Ce valoare are? El: E neprețuit. Pentru noi este peste Picasso sau cine vreți dvs. Și acum, valea, că-l strig și vă mușcă. Și începe să strige ca un nebun, Profit!!! Impozit!!! Din fundul curții a apărut un dulău de dimensiuni considerabile, patru pe patru și cinci înălțime, furios, vesel că ar fi avut ce mușca și mânca, care s-a gudurat întâi pe lângă stăpân. Care ne-a spus: El e Impozit pe Profit, așa îl chiamă. Vă mulțumesc!!

Agenția CĂLIMARA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: