POȘTA REDACȚIEI

ION IONESCU, Turda. Ați strâns, spuneți, două găleți cu fise de 50 de bani. Ați depus mica avere la guvern pentru mărirea pensiilor. Cum e salariul minim pe economie, trebuie să fie și pensia minimă pe țară. Spuneți că fără 3.000 de lei nu se poate trăi decent. Și-așa-s puțini. Ce punct de pensie?, ce socoteli?, pur și simplu câte 3.000 de lei fiecărui pensionar. Și dacă mai rămân bani, spuneți mai la vale, vă așteptați să fie rezolvate wc-urile din fundul curții, legatul șiretelor, spălarea vaselor, dărnicia, furia, acreala, asfințitul, ciorba de lobodă, doctoratele lui Bode și Ciucă, marmelada, barul din colț, căldura, studiile copiilor, podul de la Brăila, desființarea echipelor de fotbal Steaua și Dinamo, minciuna, deruta, schengenul, mita din vămi, literatura și filmul. Da, filmul românesc. Care uite cum crește, uite cum crește. Ne cereți, că de-asta ne-ați scris, ca din cele două găleți pline cu fise de 50 de bani să ne luăm și noi darul pentru că vă publicăm. Vai, dle Ionescu, noi nu facem așa ceva, noi nu facem așa ceva! SVETLANA NEMEȘ, Iași. Domnul Ion Ionescu căruia i-ați publicat mai sus scrisoarea minte de-ngheață apele. În găleți sunt numai fise de 40 de bani și nu se așteaptă să facă nimeni ceva cu ele. Mie, dl Ion Ionescu, mi-a dat un telefon prin care-mi propunea o întâlnire. La el acasă. Se parfumase, se spălase pe dinți. Simțeam asta prin receptor. Nu m-am dus. Îl duceam pe ăla micu’ al meu la facultate cu mașina. Că dacă nu-l duc eu nu se duce. Nu-i mai puțin adevărat că dacă tot a dus gălețile la guvern ăia măcar pensiile să le mărească. Câte 4.000 de lei pensia minimă pe țară. Că ăsta mic al meu se descurcă cu patru mii. Îi mai dau eu zece mii, tac-so unșpe și nu are nevoie de nicio facultate. La noi în oraș statuia lui Ștefan cel Mare a început să dea din mâini. Vă dați seama! Vă dați seama! RADU CLONDESCU, Pitești. Autostrada București Pitești va avea trei benzi pe sens. Considerați că e foarte bine. Pe al treilea sens poate trece domnul Ion Ionescu cu gălețile lui. Care nu sunt pline cu fise de 50, ce minciună, ci cu fise de 20 de bani, că le-a înlocuit guvernul. 20 de bani azi, 20 de bani mâine! Oare cine a spus asta?

UIMITORUL CAZ AL VECINULUI LUI MARCIAN PETRESCU

Bluesul e atunci când îți pleacă gagica de-acasă. Dispar odată cu ea tandrețea, ciripitul de dimineață, florile de pe masă, zâmbetul, foșnetul unei rochii verzi cumpărate la Paris, căldura și promisiunea. Câteodată ea se întoarce și îți recapeți vigoarea, atenția, cafeaua, încrederea, bunătatea, dorința. Dar bluesul e și atunci când ai un vecin de căcat. Omoară pisicile, are trei aparate de găurit toate în funcțiune, se pișă în lift, ascultă tare numai manele, înjură, te face de râs la cârciuma din colțul blocului.

Marcian Petrescu, că la el am vrut să ajungem, surprinde în ‘’bluesul vecinului’’ acest comportament antisocial, înțelegând că bluesul nu e pe versuri de Adrian Păunescu ci este dintr-un social care de multe ori nu are de-a face cu poezia. Ci cu starea de suflet. Cele mai tâmpite versuri, tot de la Marcian și alți bluesmani citire, sunt pe melodiile cele mai bune. Marcian Petrescu, după gustul nostru, a ajuns o figură emblematică a muzicii românești. Spunem ‘’muzicii românești’’, pentru că locul lui este, nu ne-nșelăm, în panoplia marilor soliști ai istoriei muzicii autohtone. Cu discul MAI MULT DECÂT BLUES Marcian Petrescu dă o mică lovitură pe plan intern. Un disc care nu se vrea moralist ci un critic serios al vremurilor. Vezi Odă proștilor sau Bluesul vecinului. Odată cu acest disc al lui Marcian bluesul românesc își face serios loc în muzica de gen internațională, aducând în prim plan și povești de viață românești. Vezi Popa Nan sau Pe Corso. Cu asemenea texte și melodii, credem că Marcian Petrescu își poate lansa o carieră internațională. Ceva european la-nceput, de ce nu? Coverurile după celebri soliști străini, vezi Elton John, Mick Jagger, sunt solid reluate.

Reluate cu ajutorul unei trupe excelente, de concert, care se vede că repetă zilnic. Este genul de trupă, vezi AC/DC, căreia dacă-i dai de exemplu, o melodie de muzică ușoară, poate Macarale, îți scoate din ea un hit rock de mare valoare. Îi pomenim pe băieți: chitară solo Mihai Taco, bas Mike Dragomir, baterie Sabin Dobranici. Ca niciodată, THE PUB a fost arhiplin.

S-a stat în picioare. Sunetul excelent. Organizarea, Radu Lupașcu, jos pălăria. Noi, cei din linia-ntâi care am fost vreo 30 plus perechile de tineri din foto, după concert ne-am dus la Hala Traian și am luat tramvaiul până în Vitan. Că așa spune cântecul. Acolo, în Vitan, am ascultat de la capăt MAI MULT DECÂT BLUES. Făceți-o și voi.

EL ZORAB

În curtea țăranului Loft Vasilescu din comuna Bab El Mandeb, județ Giurgiu, trăiau laolaltă sute de animale. Erau porci, dropii, elefanți, găini, berze. Și-un cal superb. Era un animal arătos, înaripat, un armăsar de culoare după preceptele de azi, cu o bogată coamă albastră dar care nu suporta sărăcia. El Zorab se numea. Stăpânul lui, Loft Vasilescu, tot așa-l alinta: El Zorab. Și numai ce dădu păpădia că El Zorab porni la drum ca să scape, cum am mai spus, de sărăcia din Bab El Mandeb. Își luă o desagă cu mazăre congelată, o tavă cu jăratec și porni spre Mamaia, unde a auzise el că sunt baruri cu iepe dolofane cum îi plăceau lui. D-alea care beau wiski, care petreceau până dimineață și n-aveau nicio treabă cu nivelul de trai. Pe centura capitalei, o autostradă cu șase benzi pe sens construită de comicul și celebrul cuplu Umbrărescu-Grindeanu, întâlni un om cu o fosă în spate. Un’te duci cu fosa aia?, îl iscodi pe El Zorab curiozitatea. Mă duc s-o înregistrez și nu știu un’ s-o golesc că-i prea plină și-mi pun ăștia taxă mare. Lasă, zice El Zorab liniștit, hai cu mine, te duc io la guvern. În pasajul Berceni demolau comicii ăia de zor. Sub pasaj era un tip cu un rucsac în spate. În rucsac era un baston de mareșal. Ăl’ de-l purta pe rucsac era Ciucă. El Zorab îi luă bastonul și-i spuse: Iau io bastonul să-l duc stăpânului meu Loft, tu fă-te general, luptă prin Noi Înșine, fă-te că te-agiți prin bătălii, pune de-un plagiat știi tu unde. Și așa a fost. Și cei trei, El Zorab, fosa și omul care-o purta, își continuară drumul. Soarele asfințea cum se spune. Cete de pisici treceau centura capitalei. Și uite-așa în noapte mica gașcă ajunse la Iași. Era ziua Unirii și vorbea unul Ciolacu. Vorbea și i se auzeau în gură fisele de 50 de bani adunate la îndemnul lui Iohannis. Ciolacu dădea citate din Petre Țuțea: Io sunt român că sunt mândru, d-aia! Citatul nu era exact și-atunci El Zorab își luă mica ceată și se întoarse la Bab El Mandeb. Loft săpa grădina. Punea tuberose că n-avea. Da’ mai punea și ananași că n-avea. Și ștevie și busuioc și coco chanel și-ncepuse să plouă. Bucuria revederii fu colosală. Se pupară vreo trei ceasuri. De emoție, fosa se crăpă și din ea curseră în curte milioane de euro. În fișicuri, în lingouri, în hârtii. El Zorab era mândru. Era mândru și căuta morala acestei călătorii. Loft Vasilescu la fel. Cântară împreună un hit celebru: Ligheanul e pe câmp. Până în noapte. Până se sculară liliecii. Până se rupseră corzile de la chitară. Până am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea-așa. Altfel cum?

TOȚI ARE DREPTATE

1. Sindicatele ies în stradă. Grevă generală. Că nu se mai poate. Lefurile-s mici, pe DN1 nu se circulă, salamurile se strică de cum ieși din magazin, la mare e scump, nimeni nu citește nicio carte, Micutzu e un actor genial și câte și mai câte. E greu de organizat o asemenea manifestare? Nu, nu e greu. Se obține acordul SRI, se fac la croitorie veste galbene, se pictează banere cu chestii grave, se obține acordul lui Budăi, al lui Ciucă, sunt înștiințati Iohannis și Bode, primarul capitalei, sunt chemate CNN, EuroNews ca să vadă Europa că nici noi nu stăm, se cere voie de la neveste și uite-așa o mulțime de muncitori se adună în Piața Victoriei. Se filmează, se strigă. Și cu asta basta. E ca atunci când la meciurile de Liga 1, să zicem FC Giurgiu - FC Bolintin, suporterii vin cu petarde deși sunt controlați la sânge. De ce? Păi, ca să vadă Europa că și noi avem derbiuri ca Barcelona-Real Madrid. 2. Ministrul Culturii va debloca în trimestrul 2 al acestui an schema de ajutor pentru industria cinematografică autohtonă doar doar de-om reuși să facem și noi un film cu Cate Blanchet. S-a luat țeapă cu acest ajutor, noi personal avem o grămadă de prieteni care au investit bani de acasă în producții și n-au văzut niciodată niciun ban. Așa va fi și în continuare. Suntem convinși. Cât despre Cate Blanchet vă zicem că va lua Oscarul feminin pentru rolul din Tar. 3. Lichidul seminal al eroilor ucraineni va fi folosit în clinicile de reproducere asistată ale țării vecine pentru a se obține specimene de oameni absolut fabuloși. La noi, numai Ciucă este erou al unor bătălii din nu știm care orient, și treaba asta trebuie discutată neapărat în CSAȚ. 4. Ciolacu vrea un intelectual la prezidențiale. Cristoiu nu mai poate că s-a dovedit că-i Coroiu, dar poate Dimitrie Cantemir? Olga Bancic? Mihai Șora? Gigi Marga? Are de unde alege nenea ăsta care nu face nimic. 5. Guvernul s-a hotărât să lupte împotriva abandonului școlar dând fiecărei familii cu probleme câte 10 lei. Dacă sunt familii cu câte doi copii se va acorda câte o hârtie de 20 de lei și așa mai departe. De menționat că hârtiile de 80 de lei nu le primește nimeni că-s false. 6. Germanul Nimic nou pe frontul de vest Oscar pentru cel mai bun film străin. Mai sunt pe-acolo și Tar al lui Cate Blanchet și Elvis și Avatar și Fabelmans și The Banshees of Inisherin și țin-te lupte, țin-te greve în Piața Victoriei. Banere cu Noi vrem Avatar mai mare sau Noi vrem Fabelmans mai încet. 7. Suntem singura capitală europeană care nu are o centură ocolitoare a orașului. Și e bine să rămână așa. Astfel giratoriul de la Berceni se demolează pentru a fi mutat pe aeroportul Otopeni, pentru că sindicatele au constatat fără să le spună nimeni că decolarea de pe pod este mai bună. La fel se va întâmpla și cu inelul giratoriu de la Domnești. Acesta va fi remontat în piața Victoriei pentru ca sindicatele să-și dea seama pe unde trece linia STB a lui 300. 8. O femeie ucisă de câini pe Lacul Morii din București. Nasol. Se pune întrebarea: ce dracu mai căuta ea pe-acolo. Era pățită în același loc la o altă alergare. Credea ea că primăria 6 s-a ocupat de câinii vagabonzi? 9. Asteroidul 2023 BU va trece la 3.500 de km de Pământ. Sursa NASA. Singura lui oprire va fi în piața Victoriei unde va sta de vorbă cu greviștii. Într-o asteroideză veche greviștii români specializați în greve generale îi vor cânta lui 2023 BU o melodie de Cătălin Crișan. 10. Un studiu pe mai mult de 30.000 de persoane arată tipul de alimentație care crește riscul de depresie. Cartofi prăjiți nu, roșii da. E doar un exemplu. Sunt și personaje politice pe care văzându-le zilnic duc la depresie. Ciucă, Iohannis, Bode. E doar un exemplu. 11. RECLAMĂ. Două babe stau într-un picior. Una-i mai înaltă, are doi metri. Zice: Uite, dragă, greviștii ăștia din piață! În loc să-i ducă pe DN1 încurcă circulația în oraș! Cealaltă, cu o găleată plină de fise de 50 de bani pe umăr: Ce vrei, dragă, azi 50 de bani, mâine 50 de bani! Tâmpită reclamă.

ZECE LEI, film românesc despre viitorul copiilor noștri

E mijlocul iernii de-acu’ și din curtea lui Ion Fărăteamă se aude un zgomot. Ceva se târăște pe lângă casă. Cad câteva frunze de busuioc. Chiar și de mentă pe care Ion le-a plantat astă vară. Ion aude și-și dă seama că începe o nouă zi. Cădeau portocalele din copac când s-a hotărât să intre în camera copiilor. Avea șase și trebuiau sculați ca să meargă la școală. Primul i-a spus, băiat de șase ani, că el abandonează școala și se căsătorește cu vecina de trei. Al doilea, fată de cinci ani, abandonează și ea școala și se duce în Ucraina ca să numere tancurile care iau foc. Ca să n-o mai lungim, următorii patru copii, cam de patru, șase ani, abandonau și ei școala pentru a urma școlile de preoți că e meserie bănoasă, melodioasă, și cu haine de la stat. Ion era terminat. Cu șase copii care abandonau școala era tare greu. Închise ușa camerei și îi zise Doinei, nevastă-sa: Ce ne facem, fată? Și deschise televizorul. Pe ecran era primul ministru Ciucă, care anunța cu veselie că guvernul a adoptat o lege acum la început de an 2023 prin care se luptă împotriva abandonului școlar. Prin această lege se dădeau fiecărei familii care aveau copiii în această situație câte 10 lei. Ion și Doina calculară că la șase copii le revenea 60 de lei. Bani buni. De bucurie făcură dragoste pe aragaz. În timp ce se zbenguiau în cuptor veni poștașul și le aduse banii. Guvernul era prompt. Cu banii, o hârtie de 60 de lei, Ion intră din nou în camera copiilor. Victorios. Io-te, domle, își zicea, un guvern care are grijă de viitorul nației. Împărți banii în așa fel cât să-i mai rămână și lui vreo 40 de lei. Trebuia să-și achite caietul de la cârciumă. Filmul continuă cu aventurile celor șase copii ai perechii. Nici vorbă să se ducă la școală. Unul își deschise un videochat cu fete de patru și șase ani, altul o șaormărie cu carne de câine, altul cine știe altul cine știe și așa mai departe că pelicula nu-i urmărește pe toți. Un film de dragoste cu șase copii. Un film despre abandonul școlar, despre ajutorul de 10 lei al guvernului, despre importanța școlii la copiii de până în șapte ani, un film duios, pur românesc. Regia Alexander Hausvater. În rolul copiilor Șerban Pavlu. Apoi, Doina Ghițescu, Nicolae Ciucă, și Lucian Bode. Deja filmul face furori prin Europa. Hârtiile de 10 lei s-au epuizat. Un film voios, cum sunt toate filmele românești care contează. De văzut.

NEVERMORE ACADEMY, GOYA ȘI DALI

Să ai talentul đe a duce o viață mizeră. Și să și scrii despre ea. Curse de cai, femei de trei parale, vodcă, o mașinuță, vodcă, bere, multe pisici, din nou vodcă, Los Angeles, o revistă literară care-ți trimite regulat câte un cec cu care să-ți permiți toate astea. Cam ăsta era Bukovski gândeam încă în pat când cineva a bătut la ușă cioc cioc cioc cioc. Nu așteptam pe nimeni. Mi-era teamă că era pisica vecinilor de la parter care-mi aduce știri de la București. Știri de căcat cu horoscoape și recalculări de pensii. Dar din nou cioc cioc cioc cioc. Insistent. Teama-i un cartof fierbinte de care trebuie să scapi, altfel te frigi rău de tot. Deschid. Este Wednesday. Trebuie să mergem sus la castel, la Cantacuzino, unde încep cursurile Nevermore Academy. Ne-am dus. Tăpșanul pe care este castelul era plin de lume. Mulți studenți de culoare. Probabil din America Latină. N-au ce vedea. Curtea și castelul în care s-a filmat serialul lui Tim Burton Wednesday sunt goale goale, chele aș putea spune. Autoritățile din Bușteni fac reclamă unui loc în care n-au investit nimic.

Câteva cartoane cu Jenna Ortega ici și colo. Bagi capul și zici nu știu ce zici că-i mai mare rușinea. Turiștii pun capul, fac foto, e soare, e bere, e cald, e acolo și un magazin de suveniruri în care nu găsești nimic. Turiștii se-nvârt de colo colo fără niciun scop. Wednesday, care ne-a însoțit peste tot, ne spune că la etajul doi al castelului e ceva care merită văzut. Urcăm și așa e. Este vorba de Expo Goya/Dali controversials. Această Expo de la Bușteni este rodul colaborării dintre Muzeul Național Brukenthal, Colecția George Șerban și Castelul Cantacuzino. Expoziția prezentă la Bușteni aduce în premieră mai multe lucrări realizate de Dali folosindu-se de gravurile lui Goya. Este cea mai mare expoziție cu lucrări Goya și Dali realizată în România. Proiectul “Goya & Dali. Controversials” aduce în atenția publicului două personalități artistice spaniole pe cât de diferite, pe atât de asemănătoare. Concentrându-se în jurul faimoasei serii de 80 de gravuri, intitulată “Los Caprichos” și realizată prima dată de Goya spre finalul secolului XVIII, fiind reluată, apoi, de Salvador Dali în secolul XX, expoziția prezintă satira celor doi artiști la adresa societății, valabilă până în zilele noastre.

Mișto, ce să zic. Uiți de Nevermore Academy, spaniolii merită toți banii. Prin castelul gol spre ieșire. Prin curtea cheală spre ieșire. Un bar cu ceva bere. Vedere spre Caraiman. Sau nu e Caraiman? Nu contează. Soarele te-ndeamnă la hălăduială. Oare ce-ar fi făcut Bukovski? În care cârciumă ar fi intrat? Căutăm și noi. Toate sunt pline. S-o luăm spre Breaza, am zis, și ne-am oprit la Athos, o cârciumioară vizavi de Liceul Militar. Am comandat ciolan cu varză. Am împărțit în trei, era foarte mare. Varza era dulce, ciolanul sărat. Mihaela a spus că n-o freacă cu sare. Mirela a spus că, da, n-o freacă de loc cu sare. Iar io mi-am dat seama că e nesărată numai uitându-mă la ea. La varză. Cânta Andra.

LIGHEANUL E PE CÂMP sau LA O LANSARE

Totul a început atunci când s-a descoperit că pe câmp era un lighean. Au trecut armate străine, s-au perindat domnitori, aventurieri și cosmonauți și toți au văzut ligheanul dar nu s-au apropiat de el. N-au avut curajul. M-am apropiat eu. L-am ridicat. Dar nu era singur. Avea o nevastă. I-am luat și nevasta care însă avea un palton. Și-n cur un tirbușon.

Nu puteam ține această descoperire numai pentru mine, așa că m-am dus la Green Hours și am dat totul la iveală.

Sâmbătă 14 ianuarie 2023. Când au auzit că Ligheanul de pe câmp este în centrul Bucureștiului, imediat au venit Lia Doru, Laura Tăutu, Mihnea, Dan Păduraru, Gigi, Rita, Sonia, Magda Tudose, Nelly, Tibi, Pătrunjel, Raisa, Alina Amza, Alina Rontescu, Cristi, Monica, Cătălin Mirea, Mirela, Cornișteanu, Maggie, Luca, Luiza, Oana Bucur, Adilă, Andra Țicărău, Radu Lup, Radu Biri, Relu, Cornel Stranschi, Adi, Miruna, Mihai, Luminița Radu, Madi Cornea, Simona Tănăsescu, Vlad Leu, Laura lui Tibi, Cristi al Alinei, Cristiana, Miha de la Giurgiu, Mircea Ice Man, Gabi Mirea, care au vrut și ei o parte din lighean. Dar, ce să vezi, Ligheanul nu era de dat, era într-o carte care se lansa atunci: Eu, BU și Viezurele Marin, pe loc.

Așa că au cântat cu toții hitul Ligheanul e pe câmp și s-au dat autografe și a fost mișto, mișto de tot. Că pozele vorbesc de la sine. Da, de la sine.

CAPITOLUL 27

Și așa a și fost. Budapesta fierbea, stătea agățată de poduri ca să ne vadă, să ceva autografe, să vadă cum arătăm. Pe toate canalele media audio din metropola maghiară nu se auzea decât melodia compusă de Bu peste noapte: Ligheanul e pe câmp. Delir. Pupăza din Tei ne-a spus că s-au vândut toate biletele, cam o sută de mii. Un freamăt pe stadion, un vacarm. Am început în forță cu Ligheanul e pe câmp, nu de alta dar era pe toate buzele, în toate casele, în toată politica europeană: Ligheanul e pe câmp, ligheanul e pe câmp/Ura drăguța mea ligheanul e pe câmp/El are și-o nevastă, el are și-o nevastă/Ura drăguța mea el are și-o nevastă. Stadionul cânta cu noi. Pe un ecran mare o aveam pe nevasta cu ligheanul. Era îmbrăcată în alb cum sunt toate țărăncile de la noi din România când merg la muncile câmpului și trecea cu ligheanul prin imagine și o ceată de flăcăi toți în alb cum sunt țăranii români în filmul Ion, deci flăcăii o priveau și-și șopteau bă, ce gagică, bă, ce lighean! Multă vreme nu ni s-au auzit instrumentele, tobe, chitări, de-astea vorbesc. Imaginile și ritmul melodiei erau năucitoare, nu aveai cum să reziști. Într-un colț al stadionului Pupăza din Tei amenajase un stand cu vânzare unde omenirea în ritmul îndrăcit al hitului nostru cumpăra ligheane. Pupăza din Tei ne făcea semn că deja vânduserăm un milion de vase de diferite dimensiuni că aveam ligheane mici, ligheane mari și mijlocii. Pe fundul ligheanului era pictată nevasta ligheanului la câmp cum zice versul din cântec. Ea împarte cu mâna dreaptă indulgențe flăcăilor care nu dormeau noaptea lângă neveste și cu mâna dreaptă petale de trandafir albastru pentru ceai. Concertul a ținut vreo trei ore și eram sfârșiți. Ne-am retras în camionul nostru și am depănat impresii. Formidabilul eveniment, ne-a spus Pupăza din Tei, a atras atenția administrației stadionului Saint Denis din Paris și ne-au programat și ei pe 25. Am mâncat dulceață de banane, ceva legume la grătar și Bu a deschis o sesiune de întâmplări politice din ultima perioadă. România, zicea, se va uni cu Bulgaria și va propune de comun acord o melodie pentru Eurovision 2025. Pupăza din Tei va face toate diligențele ca melodia să fie hitul nostru Ligheanul e pe câmp.

O ZI DIN VIAȚA UNUI FUNCȚIONAR AL RELIGIEI

Preotul Greier Grigore, Grigri pentru apropiați, se scoală în fiecare dimineață la ora 4. Că e soare sau întuneric sau încă nu se dă jos din pat el își face o cafea mare, neagră, fără mult zahăr. Grigri are 60 de ani și se ocupă de biserica din Putineiu, județ Giurgiu. Da. Prima ființă umană cu care vorbește este o enoriașă de 18 ani cu care împarte gospodăria de când e divorțat deși nu avea voie. Interzice religia. Tânăra femeie îi aduce pixul și câteva foi de hârtie. Grigri, la cafea, trebuie să facă raportul zilei de ieri, raport care trebuie trimis zilnic la Bolintin ca să știe prelații de acolo ce se întâmplă în sudul țării. Păi, ce se întâmplă? Baba Nina i-a spus că se duce la Ruse să-și ia ulei. E mai ieftin acolo. Pavel, omul pe care-l plătește pentru toacă, se duce la oraș ca zilier. Și multe alte nume și exemple de enoriași care nu complotează împotriva regimului. Putineiu, de altfel, este un sat liniștit și în afară de faptul că de pe terasa cârciumii se vede Ruse nu se întâmplă nimic. Grigri știe că guvernele se răstoarnă la București, nicidecum aici unde abia pâlpâie Neajlovul. Dar odată terminat raportul Grigri se dă jos din pat. Enoriașa, parcă Gina sau cumva, deci enoriașa îi aduce pantofii, anteriul, gluga, mănușile, patrafirul, cutia milei și însemnările despre slujba din ziua aia. Însemnările ei, că Grigri n-are timp. În mașină cu el se suie și veverița Matilda. O ia în fiecare zi. Matilda îl întreabă în fiecare zi același lucru: Cum ne dăm seama pentru ce trăim. Grigri nu știe să răspundă, el personal vrea doar să apuce o parohie mai bună, ceva Bolintin, Giurgiu, Alexandria sau Oltenița. P-acolo banii-s mai buni. Mor și se nasc mai mulți creincioși că salariul nu-i ajunge. La primul semafor Matilda scoate din husă chitara și dă tonul la Fecioara Maria naște pe Mesia. Da. În biserică nu-i nimeni și e frig. Apare mai tărziu un cârd de cocostârci care își închipuie că au treabă cu ortodoxia. Și vine seara. Matilda îi aduce lui Grigri mașina. Cutia milei e goală pentru că la biserica din Putineiu nu vine mai nimeni la slujbe. Românii sunt plecați în Italia, în Spania, în Germania, în Ucraina, în Egipt. Da. Așa că Grigri pleacă acasă. Trebuie să inventeze ceva pentru raportul zilnic, ca să nu creadă mai marii lui că aici, în parohia lui, nu se întâmplă nimic, nu sunt revolte, nu se pun la cale răsturnări. Gina îi aduce pixul și hârtia. Matilda pune chitara înapoi în husă. Deși întuneric beznă, pe geam se uită un cocoș.

VIAȚA MERGE ÎNAPOI

Am făcut revelionul pe Insula Pisicilor. Scria Piticilor când am cumpărat biletul dar proprietarii agenției mi-au spus cu zâmbetul pe buze că au voie se schimbe orice. Așa că au schimbat T cu S. O insulă în care ajungi numai cu vaporul care pleacă în fiecare dimineață din fața casei mele de pe strada Ghelmez 37 et 2. Până acolo am fost puși să cântăm Noi suntem floarea mândr’-a țării și Prin noi înșine ca să ne veselim și să curățăm peștele mai bine. Eu am fost luat în primire de o pisică concavă. Nu știam că sunt pe insulă, era o noutate, dar era atrăgătoare, vorbea puțin, știa limbi străine. Așa că a luat un hârleț, încă din prima zi, mi-a arătat un loc și m-a pus să sap un wc în fața camerei mele, wc care avea să-mi fie de folos cât aveam să petrec de revelion. Adică vreo patru zile. M-am arătat indignat de povestea cu wc-ul, mai ales că toți turiștii din serie făceau același lucru și-n felul ăsta eram expuși îngrijorării, mirosurilor și icnelilor. Mi-a spus cu o voce concavă: Viața merge înapoi. După ce mi-am terminat groapa de sub fereastră au început artificiile. După artificii aveam program. Trebuia să scoatem oasele cam la vreo douăjde mii de pești și să strigăm pe insulă pis, pis, pis, pis! În timp ce-nfloreau portocalii. În timp ce se arăta o furtună în larg. În timp ce în port naufragia o corabie venită cu linte și abajururi din Stale Unite. În timp ce gazda, adică ghida mea, pisica concavă îmi repeta mereu obsesiv: Viața merge înapoi. Și mi-a arătat o tipă cu care să dansez. Una mare, oblică. Tipa n-avea sâni că nu-i permitea unghiul sub care trăia. Dar o chema Ler. Era din Pensylvania și avea acasă opt pisici. D-asta venise. Puțea a pește și soarele ieșea încet încet chiar dacă era revelion. Moment în care ghida mi-a zis că pot să ies cu sorcova. Dar nu că ‘’Sorcova veselă’’ cum știam eu ci cu ’’Sorcova tristă’’ că viața merge înapoi și nu-i pe veselie. Și mi-a rătat niște timbre în care erau mai multe pisici concave. Printre ele și unele moi, din aluat de înghețată. Am luat de zece lei, de fapt ăsta era scopul. Făceai revelionul ca să cumperi timbre de câți bani aveai. Insula era bogată rău și era a patra economie a lumii înaintea sectorului 1 din București. Am ascultat jazz la acordeon și anul 2023 se arăta așa cum îmi spunea ghida: ca în anii 50 din secolul trecut când berzele duceau corcodușe prin casele oamenilor. I-am cerut hârlețul trofeu. Mi l-a dat, amintindu-mi concav: Viața merge înapoi, ai grijă!

TOȚI ARE DREPTATE

1. Moda funcționarilor religiei de pe tot mapamondul se va schimba în 2023. Anteriile domniilor lor vor fi mai scurte, până deasupra genunchilor. Iar munca dânșilor va fi mult mai ușoară. Cabinele de spovedanie vor fi cuplate la câte un STS local. 2. Armata rusă susține că a doborât un OZN în zona Rostov din sudul Rusiei. Din OZN au coborât Ciucă și Ciolacu și Iohannis și Bode și Orban care credeau c-au ajuns la finala Franța Argentina din Quatar. Acolo le-a spus Burleanu să se dea jos. 3. Locurile în care s-a filmat Wednesday la Buftea se pot vizita. Se fac tururi de câte 30 de turiști care se uită la nimic pentru că Tim Burton a turnat la Bușteni în palatul Cantacuzino. Vizitatorilor li se servește o masă caldă formată din pui prăjit. Și le cântă Smiley. Și Cătălin Crișan. Și Loredana Groza. Și cine mai știe. 200 lei de persoană. 4. Roselyne Bachelot, fosta ministră a culturii din Franța schimbată deunăzi de Macron, scrie în jurnalul său că doamna Brigitte Macron a dorit cu turla Notre Dame distrusă de incendiu în 2019 să fie reconstruită sub formă de falus cu bile de aur. Proiectul n-a trecut, dar a fost cumpărat de o firmă românească. Astfel că falusul cu bile de aur va înlocui Arcul de Triumf din București. Pentru când trece p-acolo armata. 5. HOROSCOP. Toți nativii vor face studii de fezabilitate. Că iei banu’ și nu te-ntreabă nimeni nimic. Alți nativi, care n-au încăput la fezabilitate, se vor ocupa cu achizițiile de creioane și gume pentru guvern. Și aici e cu bani, stați liniștiți! 6. Filmările la Gladiator 2 încep în mai 2023. Va fi casting internațional. De la noi merg Pavlu, Micutzu, Loredana Groza și Ana Maria Prodan. Deși, după gustul nostru, cea mai bună ar fi Dana Budeanu în tandem cu Mihai Gâdea: când unul luptă în arenă, celălalt vorbește la telefon cu gladiatorii. Și tot așa. 7. ‘’Primii doi ani de război, ultimul cu Klaus Iohannis’’. Film românesc. În rolul lui Klaus Iohannis va fi Șerban Pavlu. În rolul cum întoarce România armele tot Șerban Pavlu. 8. Zice Eugen Jebeleanu, regizor Pescărușul la TNB: ’’Am crescut în cartierul Iosefin din Timișoara. Câteodată mergeam la piață cu bunicii mei, care aveau grădină, și îmi plăcea să fiu comerciant la tarabă’’. Și, adăugăm noi, într-o zi la tarabă a venit un Pescăruș. Unul mic cu blană roșie. Care l-a-ntrebat: nu vrei să mă pui la TNB. Și direcția TNB a acceptat.

9. Cele două J ale cinematografiei mondiale, Lopez și Ortega, foto, vor juca în filmul românesc ‘’E Vremea Schimbării’’, un film despre Ciucă și Ciolacu și cum se schimbă ei pe 25 mai 2023. 10. RECLAMĂ. Două babe stau cu cardurile de 250 de lei în mână. Una zice: nu vrei să-ți dau restul? Și-i dă celeilalte babe 100 de lei pe cartonul de 250. Tâmpită reclamă, dar plină de duioșie. 11. Primăria capitalei a alocat aproape 50 de milioane lei la începutul 2022 pentru noi piste de biciclete în București. Nu a făcut niciun metru. Anul ăsta suma ar trebui dublată.