31 decembrie 2016

Tot ce se întâmplă în București, rămâne în București

Am pus în pom ouă roșii, benzi de magnetofon redând sunetul zăpezii ce cade în India, poezii tangibile, scrise sau nescrise, mașini care plâng, vorbesc, cântă sau indică timpul, două schițe ale unor case prin care bate vântul, o portocală maro cu sâmburi lilas, tablouri realizabile doar în imaginație, unelte de grădinărit, de exemplu o grapă, existente doar în găuri de cer, ceață pe post de beteală, scrisori, poate doar una, și multe răspunsuri, muzică imaginară de Metallica sau Dan Spătaru, lenjerie de corp prin care ies în evidență deformările corpului, ediții de cărți nepublicate, doi porci de lapt mici, mici de tot, din care pe unul îl chema Emil, un volum Revoluție și Reformă, altul Pas cu Pas, amintind de tinerețea noastră revoluționară, cinci steme ale unor prieteni evrei, un film de nota 10 în care Tom Hanks zice vorba aia celebră: Unde dai și unde crapă, referindu-se la cât de lejer se circulă pe Valea Prahovei, da, așa am făcut, am mai pus beteală de vreo sută de lei, da, de vreo sută și am aprins artificiile.

Ne-am pus un coniac în două pahare și am așteptat. De fapt noi nu bem coniac, așa că ne-am pus uiski și am așteptat invitații. Și nu oricum, ci cu o pancartă scrisă cu cerneala din călimara noastră: "Respirați numai 2017, expirați 2016", și când am fost întrebați care an a fost mai bun, ăla care a trecut sau ăla care stă să vină, am spus că ce vine e întotdeauna mai bun, nu neapărat 2017. Acum, ce să spun, discuțiile nu erau atât de interesante cu invitații noștri, nu, deloc. Unul cu părul albastru susținea că a bătut un cui în vârful Hymalaiei, altul că a stat o noapte cu degetele-n priză la 220 de volți, și că nimic, nimic, n-aveam decât să-l pipăim, altul, cu niște buze făcute la imprimanta 3D, a zis că e în stare să ia premiul Nobel la literatură fără să scrie un rând, altul că va ajunge prefect fără școala SRI, iar pe ultimul dispus să-l ascultăm l-am dat afară.

Au venit platorurile cu mâncare și era mult, mult ananas. Tăiat în două, în patru, ceva verde cu etichetă pe care scria brocoli cu tăieței, și o broască vie care ne-ndemna să-i mâncăm picioarele. Da, stătea pe platou și striga: "Hai, mâncați-mi picioarele, mâncați-mi picioarele!!!" Cineva i-a rupt un picior să-l guste și broasca a sărit la bătaie. Urât a fost, urât de tot.

Așa că noi ne-am ridicat din mijlocul revelionului și am ieșit în noaptea Bucureștiului. Treceau capre, zurgălăi, colindători, tramvaie, un urs de-adevăratela, ciobani, muncitori, intelectuali, unii beți mangă și ne-am dat seama că tot ce se-ntâmplă în București, rămâne în București.

LA MULȚI ANI!!!

Aida și Denis

30 decembrie 2016

Satul Obedeni, județ Giurgiu

Spre deosebire de satele în formă de cerc, de paralelipiped, de triunghi, dreptunghi sau gumă de mestecat, satul Obedeni, judeţ Giurgiu este pătrat. Cu laturile egale, primitoare, plictisitoare şi ofilite vara din cauza secetei. Da, aşa e.
Doar seara, pe la asfinţit, se mai animă uliţele şi văzduhul la fel de pătrat al Obedeniului, pentru că fix la ora opt trece cursa Tarom de Istanbul. Şi atunci, bătrânii satului, aflaţi de mult la portiţe, zic: cum trece timpul. Mai zic: niciodată n-a oprit la noi în sat. Iar zic: de ce dracului nu trece decât prin aer? De ce nu şi pe stradă? Mai vorbeam şi noi cu ei, chiar dacă nu în turceşte. Un moş cu nas acvilin şi aripi de vultur, zice şi el: le e frică de noi, bă! Mai zice, scărpinându-se-n nas: ce să vorbim cu ei? Îi luam pe sus şi-i duceam direct la pista de popice şi le trăgeam o bătaie soră cu moartea. Sau cam aşa ceva.
„Soră cu moartea” şi „luatul pe sus” aprindeau imaginaţia unor babe care n-aveau loc pe băncuţe, ci erau căţărate pe gard. Le amintea ceva de sex, de luatul în braţe care se termina tot cu sex şi de ciobanul Mihai, spânzurat mai târziu, care le chema la stână şi le arăta tot ceva cu sex la un ecran de calculator. Şi cam atât. După ce-şi aprindeau imaginaţia, bătrânele nu ştiau ce să mai facă şi tăceau.
Pista de popice, pomenită mai sus, era una din laturile satului. Cea dinspre nord. Da, dinspre nord. Era de fapt un trotuar de asfalt lung de zece metri, lat de unul, care la un capăt avea căuşuri pentru popice. Trebuie să mai adăugăm că pista era proprietatea lui Evelin, cel care ţinea şi cârciuma din faţa pistei. Adică beai o bere şi jucai popice, asta era şmecheria, preocupare care atrăgea ca un magnet şi ţărani din satele vecine Vadu Lat, Clejani, Bucşani şi Podişor, toate din judeţul Giurgiu. Da, din judeţul Giurgiu.
Latura dinspre est a satului, da dinspre est, era formată din Steluţa şi Tanţa. Două femei aprige. Frumoase şi aprige sau cam aşa ceva. Tanţa şi Steluţa, ca ultime bastioane ale Obedeniului, apărau hotarul de est, da, de est, de animalele care ar fi putut ataca din pădurea Uieşti. Erau urşi cu două capete, crocodili înaripaţi, zmei roşii şi verzi, care făceau prăpăd la culesul de roşii, vinete sau ardei. Da, prăpăd făceau, nu aveau nicio ruşine. Şi dacă nu erau cele două femei, satul ar fi dispărut de mult de pe harta judeţului şi am fi vorbit acum despre Clejani, un sat mai vesel şi mai mohorât din vecinătate. Da, din vecinătate.
Latura vestică a Obedeniului era formată din satul Vadu Lat, care se vedea de departe, adică de fapt nici nu-l vedeai, că era după un deal, şi oamenii locului îl ştiau şi-l simţeau după câte o adiere de vânt, după câte un zgomot îngrozitor. Atunci ziceau: miroase a porci de la ăia din Vadu. Sau: iar s-au îmbătat şi dărâmă cârciuma ăluia, proştii naibii! Aşa că, dacă tot n-o vedeai, nici nu merită să insistăm pe latura vestică, ci să trecem urgent la cea sudică a satului despre care cu dragoste vorbim. Da, vorbim.
Ei bine, prin sudul aşezării trece Neajlovul. Râu cu istorie. Cu istorie veche-medievală, recent-capitalistă şi viitoare, pentru că în capătul dinspre Vadu Lat al râului câţiva puşti construiau un cosmodrom. Da, un cosmodrom despre care vom vorbi mai târziu.
După ce trecea cursa Tarom de Istanbul, bărbaţii satului se adunau la Evelin, la pista de popice. Desfăceau berile şi formau echipele. Un moş năclăit cu marmeladă zicea: bă, io nu mai joc cu Tudor, că nu mi-a dat ăia zece lei. Mai zicea: mai bine nu jucăm în seara asta, mai bine mergem şi ne udăm curţile, n-a mai plouat de trei luni. Şi ce dacă?, se băga de fiecare dată în contradictoriu Anghel, un bărbat roz cu cămaşa pe dinafară, ce dacă? Au zis că fac irigaţii ăia de la uniunea europeană. Păi, da, dar avem Neajlovul la doi paşi, se băga şi Finul, un bărbat cu mustăţi atât de lungi că şi le ţine-ntr-o geantă. Mai mare ruşinea, continua, şi căuta să-şi pună geanta într-un colţ al pistei ca să n-o lovească nimeni.
Cearta degenera de obicei într-un scandal monstruos, scandal în care erau pomenite toate necazurile, neajunsurile, nefericirile şi hoţiile Obedeniului, scandal în care nu existau vinovaţi, ci numai păgubiţi. Toţi erau păgubiţi, da, toţi.
Apoi, Evelin strângea mesele. Punea sticlele cumva. Stingea lumina. Trecea cu caietul pe la fiecare, ca să-i arate sumele de bani datorate.
Oamenii o luau înspre case. Tăcuţi. Doar un tânăr cu geacă de motociclist cumpărată de la Urziceni, zicea: ce ţară de căcat, băi, ce ţară de căcat. Cam atât, şi întunericul cădea vârtos şi liniştit peste toate.

Din volumul de proză scurtă Pista de Popice, de Denis Dinulescu, în curs de apariție 2017

29 decembrie 2016

Principiul precauției

Generalul Manole Ben Manole se uita precaut/suspicios la ușa camerei în care nevasta lui, Florica Ben Florica, citea Sadoveanu cu adjunctul său, Costache Ben Costache. Suspicios mai mult. Aplica, cum bine scria în Constituția României, pricipiul suspiciunii. Pentrui că-i rugase, își aducea aminte bine, să citească tare, să audă și el isprăvile Hanului Ancuței, haiducul ăla înalt cam ca Florin Piersic, dacă nu era chiar el. Dar din cameră nu se auzea nimic. O liniște mormântală de parcă cei doi ar fi dormit pe paginile Neamului Șoimăreștilor. Se ridică precaut de pe scaun și se duse la gaura cheii. Dar Moș Crăciun îl opri. Nu plecase încă, și vroia să mai stea de vorbă. Îi zise în șoaptă: Nu aplica principiul precauției oricum. Ce, mai spuse, dacă o roșie e albastră n-o mănânci? Hai, să-ți spun mai departe.

Cum îți spuneam, treceam prin pădure cu miliardele de cadouri pentru copiii lumii. Dintr-un copac mi-a răsărit în față o veveriță. Care, ciudat, mi-a spus: lași cadourile aici și vii cu mine. În mod inexplicabil am urmat-o. M-a dus într-un lăstăriș, unde mă așteptau un preot, două domnișoare de onoare, mii de veverițe și-un ofițer de armată din alte timpuri într-o uniformă necunoscută. Preotul m-a-ntrebat: o iei pe veveriță de nevastă. Io, ca vrăjit, am zis da. Și ne-am dus în vizuina ei, nu departe de locul ăla. A început să mă giugiulească, să mă descoasă. Dar punea niște întrebări tare nasoale, de parcă era la curent cu tot ce se întâmpla la București. N-am fost suspicios, ce să zic? Zicea că cum nea Grindăverde ăsta nu-i acoperit când a făcut cursuri SRI și a fost ministrul comunicațiilor? Că ce-i cu Institutul Noua Europa a lui Pleșu? Că de ce nu-l condamnă odată pe Iliescu ăsta? Înțelegi? Era tobă de evenimente d-astea noi, și spunea totul fără nicio precauție, cu nume, cu grade, cu date, că mi-era frică, că odată ce era nevasta mea avea să fie scalpată de acoperiții din pădure. Vai, vai!! Și nu mi-ar fi fost nicio nimic, dacă nu începusem s-o iubesc. Da, o iubeam cu patimă, cu suspiciune, cu precauție.

Moșu a plecat. Lăsase în urma lui câteva sticle de coniac franțuzesc. Conform principiului precauției, Manole se ridică ușor din fotoliu și-și lipi ochii de gaura cheii. În camera de alături, nevastă-sa și adjunctul, în pielea goală se sărutau fără nicio suspiciune. Da, fără nicio precauție.

Și-atunci, generalul își dădu seama că acest princpiu e greșit și că trebuie scos din Constituție. Îl scoase degrabă și ascultă mai departe cum adjunctul îi apăra onoarea de familist.

Denis

27 decembrie 2016

Sebastian Ghiță n-a fugit, este la Kiev unde se pregătește de Eurovision 2017

De 27 de ani suntem mințiți, dezinformați, cum vreți, de instituțiile așa zise servici secrete ale statului, de aparatul politic și de media, fie ea scrisă sau nu. Cu bună știință. Amintiți-vă că de 27 de ani autostrada Comarnic Brașov va fi gata mâine, că Ion Iliescu le-a mulțumit minerilor, dar a făcut-o ca să n-o ia pe coajă că ei tot veniseră să planteze flori, că moscheea islamă din sectorul 1 e necesară, că pădurile cresc într-un an cât altele în zece, că ne luăm vizele de America, că metroul acuși acuși e gata până la Otopeni, că naționala de fotbal va ajunge într-un viitor apropiat pe primul loc în lume, că Gigi Becali, că Hagi, că Videanu, că autostrada Sibiu Orăștie, că regele vroia să fure România și s-o ia cu el cu tot cu Duda, că învățământul românesc e pe culmi, că biserica e săracă și-i trebuie bani de la buget, că Canalul Dunăre Marea Neagră, că infractorii dovediți vor fi haliți de bani, că toată țara vrea meditații le fizică și altele mai năstrușnice pe care nu ni le aducem aminte acum. Zilele astea, bomboana de pe tort este fuga ofițerului de securitate Sebastian Ghiță. Undeva în Israel sau în dunele Saharei. Cu valize de bani. Cu femei. Cu coduri secrete. Cu filme compromițătoare. Ori, săracul om, știm din sursa Agenția Călimara, a ajuns la Kiev unde și-a închiriat un acordeon și-o tobă ca să se pregătească temeinic pentru Concursul din Mai, când România și-a propus să ia toate cele trei locuri la Eutovision cu un singur solist și acela să fie Ghiță al nostru, cel care acum câțiva ani stătea modest la portiță cu un buchet de flori. Pe care le-a vândut e-adevărat și s-a umplut de bani.

S-a dat startul TVR 1 pentru selecțiile Eurovision 2017. S-a stabilit și tematica melodiilor. Ele trebuie să fie mai angajate, chiar dacă în limba engleză, și trebuie să reprezinte interesele, preocupările, tradițiile, fotbalul și fizica poporului român. Astfel că vor trebui să existe melodii care-l vor cânta pe Ion Iliescu, pe Cazimir Ionescu sau Petre Roman, melodii care să amintească de Comarnic Brașov, care va fi gata mâine, de profii deștepți din învățământul românesc, de preocupările Rovanei Plumb, de privirea plină de ură a Ecaterinei Andronescu, de tenacitatea lui Răzvan Burleanu căruia serviciile îi șoptesc că vom avea o echipă bună de fotbal în doi trei ani și tot așa. România, cum reiese și din materialul solistului Sebastian Ghiță, va trebui să ia toate cele trei locuri cu un singur solist, astfel că în 2018 celebrul concurs să aibă loc la București pe Arena Național.

Aseară târziu ne-am trezit cu Moșul la ușa noastră. Bucuros de oaspeți? Și-a lăsat sacul jos, și-a scos mantia, căiula și barba și s-a așezat pe un fotoliu din fața televizorului. Era liniște, niște ouă fierbeau cu zgomot, o albină culegea nectar și fierul de călcat din priză fumega vesel. Ne-am privit o vreme și-am început să râdem amândoi. De ce? Pentru că pe televizor vorbeau Andrei Pleșu și Rareș Bogdan. Și Rareș spunea: ne aflăm la Institul Noua Europă, condus de domnul Andrei Pleșu. Și-atunci am izbucnit în râs.

Denis

25 decembrie 2016

Convoiul condamnaților

În ubicuul cețos al dimineții, spre spaima celor câteva pisici și a razelor timide de soare se aude un zgomot surd. Cocoțat pe casă, îmbrăcat în Moș, testând cărămizile coșului prin care dădea să intre, generalul Manole Ben Manole ciulește urechile. În surdină roți de tractoare, motoare de camioane vechi sau căruțe la care sunt înhămate câte opt perechi de cai. Se aud și vorbe: E o minciună, o manipulare, nu mă simt vinovat cu nimic, Justiția română e așa și pe dincolo cum a fost și în alte cazuri în care n-a dat de niciun vinovat, voi face la CEDO, voi face la Trump, voi face pe mine. Generalul desluși vocile lui Ion Iliescu, Petre Roman, Adrian Sârbu, Ștefan Cazimir și Gelu Voican Voiculescu, condamnații mineriadei. Era, deci, convoiul care-i ducea pe condamnați la Poarta Albă. Ori drumul spre Poarta Albă trecea prin Neajlov. Era un pod acolo spre satul Vadu Lat pe unde încăpeau vehiculele, convoiul. Convoiul era urmat de țărani care vindeau mere viitorilor pușcăriași, ciorapi de lână, era urmat de magazine de papetărie cu creioane colorate și de scris, cu unelte muzicale, nai, acordeon, pian cu patru colțuri sau cam așa ceva, și de biblioteci pline cu cărțile unor Vișniec, Cărtărescu sau Manea. Norman Manea. Actori acoperiți le îndulceau drumul condamnaților, jucând Hamlet, Fata babii și fata Moșului, iar fetele lui Petre Roman și ProTV-ul transmiteau cu zâmbetul pe buze toată tărășenia. Generalul Manole Ben Manole aruncă sacul cu cadouri pe coșul casei, auzi cum acesta căzu în patul nevesti-sii și coborî în calea convoiului. Vorbi cu Ion Iliescu, îi zise: Revoluție și Reformă. Da, bătrâne, răspunse șeful minerilor, Sinergia n-a mers și nici nu mă simt vinovat, înțelegi? Justiția va trage de timp, asta, ce vezi, e manțocăreală, una la care justiția se pricepe. Dar am să ies sau nici n-am să intru și pe mulți am să popesc și eu. Pe mulți. Mersi de vorbe, du-te acum și fă pe Moșul până nu se culcă nevastă-ta cu Costache Ben Costache, altfel onoarea dumitale de familist s-a dus dracului. Așa!!

Cea mai frumoasă poveste de dragoste din 2017. El, Tudor, e un patiser cum n-ați mai văzut. Ea, Tudorița, e o elevă silitoare cu codițe galbene. Vine în fiecare zi la patiseria lui și cere un cataif. Tudor n-are întotdeauna cataif, așa că-i oferă ba o amandină, ba un ecler, ba o felie de tort cu alune. Cei doi tineri vorbesc cu ochii aprinși de dragoste: Aifonul meu e foarte bun. Și al meu la fel. Și astfel, cei doi îndrăgostiți trăiesc fericiți până la 80 de ani cu Aifoanele lor, pe ecranul cărora se văd Liviu Dragnea și Ion Iliescu.

Moș Crăciun s-a rătăcit în Militari ieri sau alaltăieri. S-a oprit să întrebe de-o stradă. Nimeni nu știa de nicio stradă. S-a oprit să-ntrebe de-un număr de bloc. Nimeni nu știa nimic. A vrut să ia troleul. Dar după o juma de oră acesta n-a venit. S-a enervat. Normal că s-a enervat. Era pe la piața Gorjului sau cam așa ceva. A scos din sac dosarul mineriadei. Vede pe copertă ce el e rezolvat, adică e gata cu făptași cu tot din 2007. Nu-i vine să creadă. Păi, își zice, de ce convoiul condamnaților a plecat abia acum la Poarta Albă? De ce au trebuit 10 ani pentru ca românii să afle vinovații? Ce-i cu poporul ăsta? Ce-i cu Justiția asta? Supărat, Moșul a închiriat o tarabă în Gorjului, și-a dat țoalele de Moș jos și acum vinde mere. Mere acre românești, din care se face Cidrul.

Denis

24 decembrie 2016

Variantele lui Ion Iliescu

După învinuirea sa în dosarul mineriadei, Ion Iliescu are mai multe variante de a depăși momentul. Un moment greu pentru dânsul, vesel pentru noi care așteptăm rezolvarea acestui dosar de 27 de ani. Mai sunt în acest dosar și alți învinuiți la fel de importanți ca Ion Iliescu, dar de dânșii ne vom ocupa anul viitor, în funcție de sentințele pe care le vor primi. Sau nu, pentru că cu Justiția română nu te pui, frate!! Ia să vedem:

Dacă Ion Iliescu primește 80 de ani cu executare, dânsul va nimeri la Poarta Albă la secția apă, dată fiind meseria dânsului. Aici se ve ocupa de spălatul pe jos cu apă din canalul Dunăre Marea Neagră, cu făcutul ciorbei cu aceeași apă, cu gargara, cu spălatul pe dinți și cu gazeta de perete în care deținuții își vor trece zilnic consumul de apă caldă, apă rece, apă minerală și apa din cafea. Apoi, dacă are chef de scris, fostul președinte se poate retrage într-un bazin gol pe jumătate și acolo, în apă până la brâu, poate scrie volumul vieții sale, Apa nu-i ca apa!! Va ma scrie și altele până când pedeapsa i se va reduce la 79 de ani.

Mai departe. Dacă dânsul primește 60 de ani cu suspendare, pentru crimele din 13-15 iunie 1990, va trebui să se însoțească cu eternul Ștefan Hrușcă în turnee prin țară pentru a promova frumosul și nedefinitul cântec românesc. Ei vor cânta cum ar veni melodii celebre: Apa, apa a Loredanei Groza, Apa ca un bivol negru a nu știm cui, Apa e-n noi, tot a nu știm cui, și Apă, floare de nu mă uita a unui compozitor necunoscut dintre cele două războaie punice.

Dacă Justiția îl condamnă la 70 de ani muncă silnică în folosul societății, atunci Ion Iliescu va trebui să ia o mătură și să cutreiere cu ea toate râurile, bălțile și fluviile din țară. De pe malul lor să curețe hârtiile, bomboanele de plastic, chiloții uitați, cojile de banane și, în general, toate gunoaiele țării.

Dacă va căpăta 55 de ani la domiciliu, Ion Iliescu va dispărea ca Sebi Ghiță în străinătate, adică într-un cuib de securiști din județul Argeș crescuți de el după învățăturile căpătate la Moscova.

Dacă va fi pus să plătească daune de două miliarde de lei urmașilor celor înmpușcați mortal la mineriadă, dânsul va fi împrumutat de grabă de cei pe care i-a îmbogățit la revoluția din decembrie de acum 27 de ani. Această ultimă variantă fiind cea mai posibilă, întrucât vârsta înaintată a fostului președinte îi recomandă a sta în Cișmigiu pe o bancă lângă lacul plin de bărci, bărci în care copiii vor trece aruncând cu coji de pâine în el.

Să vedem cum o fi.

Denis

23 decembrie 2016

CTP la un Show Păcătos? Se poate

Ursul ăla care l-a sfâșiat pe DiCaprio în The Revenant a fost dat afară din Canada și Statele Unite. A luat o barcă și a nimerit pe Neajlov, în bătătura generalului Manole Ben Manole. Au băut o cafea. Ursul a zis: Ce film prost, generale!! Calul ăla vroiam să-l halesc io, da s-a băgat DiCaprio în el. Un căcat, că avea cabina aproape, cabină încălzită, că pe cine mai minte el că te bagi în cal ca să nu-ți degere deștele de la picioare? Apoi, i-ai văzut pe sălbaticii ăia, fie indieni, fie oșteni, cum își coseau rănile? Aveau pensete la ei? Aveau dezinfectant? Nu, că era ca în spitalele de la voi, nu era nimic. Nici wc n-aveau, făceau în natură, da' în film n-a arătat. Filmul are și părți bune, ca alea în care DiCaprio înoată cu blana pe el la minus 60 de grade, că așa e acolo, ori ai blană ca el și nu te bagi în niciun cal, ori te bagi la căldurică în cabină tot ca el. Ce să mai zic? Ai văzut cum aprindeau focul? Imediat, instant. Suflau în câteva paie, frecau două pietre și pac, ditai pălălaia. Hai să încercăm și noi aici, să vezi că nu se aprinde nimic. Și-apoi acțiunea, povestea filmului. Ai mai văzut o asemenea prostie? Un subiect atât de ridicol? Ditai Innarritu ăsta, ce să zic? Ce să zic? Sunt revoltat, și am venit să organizez, aici în Carpați, o revoltă a urșilor, pentru că filmul ăsta e o prostie. Și noi ne-am făcut de râs. Nici diurnă n-am luat, înțelegi, generale? Ce pui la cafea? Zahăr sau sare? Că nouă la filmări, în Canada, ne puneau sare. Îi nenorocesc, îi halesc, mă auzi? Ce zice în Constituția dumitale de noi? De urși? Zice că avem drepturi? Păi, atunci să ne dea nouă Oscarul ăla. Ne susții? Bravos, hai să te pup. Pu, pu, pu, pu!!!!

Când se scumpesc ciorapii în România, când chibritele nu mai iau foc, când ușile de la sobă devin albastre de la jeratec, când ouăle de Paște sunt vii, când apele fac și dreg, când aia și ailaltă prin țară pe ProTv nu mai este chemat, ca pe vremuri, Silviu Brucan, ca să ne explice, ci Cristian Tudor Popescu. Așa a fost și acum când a fost nominalizată Sevil Saiddeh sau cam așa ceva la prim ministru. CTP-ul nu era revoltat, nu era vesel, nu era indignat, nu era nicicum, nu avea adică poza aia de Che Guevara cu care ne-a obișnuit, ci era apropae sulgarnic, dar nu cu noua ministreasă, ci cu noua putere. Oare de ce mai avem nevoie de sfaturile, părerile acestui personaj? Au contat vreodată? A pus el umărul la vreo chestie importantă pentru noi? Ceva referitor la fiarele de călcat? La veverițe? Nu. Ba din contră, a behăit în Adevărul din 13 iunie 1990 că e bine că au venit minerii. Îi recomandăm lui CTP să ia el fost emisiune nocturnă a lui Capatos. Atunci să vezi veselie și divertisment. Să vezi gagici.

Când a auzit de Capatos, Ursul din The Revenant a trântit cât colo cafeau oferită de general, s-a suit în barcă, a luat Dâmbovița în piept și s-a dus direct la Ion Iliescu. Ion Iliescu tocmai cântărea apa din România, că el asta e: inginer de ape. Ursul l-a întrebat: Bătrâne, cum stai cu apa de la revoluție din 89? Hai, nu te fă că nu-nțelegi. Ia-ți o cană de doi litri, umple-o cu ce vrei și du-te de dă socoteală, nu te sfii, că justiția la voi e dreaptă, e așa și pe dincolo. Hai, te aștept să te-mbraci!!

Denis

22 decembrie 2016

De-o vreme, anii ne trec degeaba

A mai trecut un an în care n-am aflat nimic din dosarele revoluției. În care n-am aflat autorii mineriadei, că, știm bine, Ion Iliescu n-a fost singurul vinovat.

A mai trecut un an în care abandonul școlar al copiilor noștri continuă masiv, iar exodul românilor spre alte zări s-a ridicat la cote universale.

A mai trecut un an în care ne-am uitat doar la autostrăzile chinezești sau la cele americane din filmele cu Ben Alflek sau Jude Law. Un an în care autostrăzile noastre se fărâmă pe zi ce trece și încep să nu ducă nicăieri.

A mai trecut un an de când infractorii își spală banii cu pedepse reduse. Ei nu trebuie să mai scrie cărți, ci trebuie să umble la cumințenie și la reducerea pedepsei, pentru a-și hali banii furați în liniște.

A mai trecut un an în care șomajul mascat din universități continuă, un an de când absolvenții noștri își caută de muncă aiurea prin Europa.

A mai trecut un an de când problema gravă a circulației din București nu s-a rezolvat, și nu credem că are leac deocamdată.

A mai trecut un de când CNSAS nu face public pe Internet niciun dosar, deși după 27 de ani este obligatoriu.

A mai trecut un an de când nu mai avem niciun fotbal, nicio sănătate, nicio educație, nicio pădure, niciun cinematograf, nicio politică externă, nici una internă, niciun vinovat la Colectiv, nicio gimnastică, nicio justiție, nicio media, niciun munte, nicio canalizare, nicio demnitate, nicio speranță și tot așa.

E-adevărat că, în mijlocul acestor ani degeaba, 60% dintre români își văd de treabă (ne referim la cei care n-au ieșit la vot): fac copii, pun murături, fug din țară, lasă școlile românești, cântă, iubesc, scriu, joacă fotbal, fac medicină, ajung la Hollywood, ajung pictori celebri, gătesc, ascultă Miles Davis și altele, dar o fac într-un climat de nesiguranță, de șiretenie politică, de viclenie asumată a impostorilor care stăpânesc țara.

Pac!! Pac!!

Denis

21 decembrie 2016

Lumea se șchimbă, soro, și noi scrijelim cârnați!!

În 20 decembrie, acum 27 de ani, la ușa mea de serviciu a bătut Horia Ivan. Vecin cu mine pe scara de serviciu, înalt, logoreic, beam împreună, doi copii și mi-a zis: Diseară, Denis, să ieșim la statui, la Universitate, pe la 7, 8, că deja a început ceva la Timișoara o revoltă împotriva lui Ceaușescu și vine și aici. Să fim acolo. Ăla trebuie răsturnat de noi, de noi doi. N-ai ascultat la radio? Ce radio? Europa Liberă. Nu, că n-am radio. Și ca să ascult astăzi ce-au zis ăia ieri mi se pare o nerozie. Și-apoi, ceva nu e-n regulă cu Europa asta, nu-mi plac ăia care vorbesc, îi știu din țară și știu cum au plecat și în ce condiții, înțelegi?, dar bine, ieșim pe la 7.

La statui nu era nimeni. Lumea aștepta troleul. 84, 85, ce-or mai fi fost. Nimeni nu părea preocupat de nicio revoluție. Nici fata aia cu ochelarii opaci, cu plasele pline de cartofi, nici băieții ăia cu ghiozdane, nici nimeni. Venea troleul, se cobora, se urca și gata. Noi tremuram pe acolo. Mai stăm puțin, zicea Horia. Numai puțin, abia e șapte jumate. Am mai stat până la zece și n-a venit de la Timișoara nimic. Ne-am dus acasă. Mai ales că io mă sculam la patru. Pisica m-a așteptat și mi-a zis că la televizor au vorbit Ceaușeștii de dușmanii țării, de agenturile străine, de am uitat ce.

Pe 21 decembrie 1989 când am ieșit în oraș, pe la cinci, am știut că se va întâmpla ceva. Sute de autobuze de la ITB cu oameni cărați de prin instituții așteptau să vie duse undeva. Io și Meluș Negrescu nu ne-am mai dus la serviciu. În lumina a ceea ce se auzea era clar că va fi o revoltă. Trebuia însă să vedem cum și unde și mai ales să participăm și noi. Să știm că l-am dat jos pe tărănoiul ăla de Ceaușescu. Piața Sălii Palatului se umplea de lume. Acolo avea să fie, ne-am zis. Iar lângă noi au apărut colegii noștri Țiței Dumitru, Leahu Valentin și Cătălin Trandafirescu. Când s-a rupt manifestația, noi ne-am dus la Inter și n-am mai plecat de acolo. Doar Cătăin a fost arestat în gura mnetroului și dus la Jilava. Noi am rămas până au golit tancurile piața, pe la ora două din noapte. Ne-am dat seama atunci și ne-am și spus-o că lumea se va schimba și pentru noi, că ne putem face alte cariere, că, în sfârșit, vom putea călători, că în sfârșit aia, în sfârșit aialată și că viitorul este al nostru și al oamenilor de pe lângă noi, care unii mureau alții nu. Am părăsit Piața de la Inter împreună cu Irina Corbu, (între timp decedată) și Radu F. Alexandru, repetând ce vorbisem cu băieții: libertate, ceva, ceva mai bine, ceva, ceva și mai bine. Era ora 6 a dimineții de 21 decembrie 1989.

Au trecut 27 de ani și lumea s-a schimbat într-adevăr în mai bine și în mai rău. Între timp, în anii ăștia, românii au început exodul, au început să abandoneze școala, guvernele care i-au condus au renunțat la autostrăzi, sănătate, sport și învățământ, reușind să aducă România la starea primitivă de a cultiva cârnați și a-i scrijeli. Unul scrie pe ei cârnați Trandafir, alții cabanoși, dar cârnatul e același.

Că de lumea de afară noi ce să mai spunem? Societatea aia e și ea într-o continuă mișcare: se omoară ambasadori, se intră cu camioane în mulțime după o veche melodie românească. Dar noi nu participăm la tevatura mondială. Nici la aia culturală, nici la aia spațială, nici la aia muzicală, nici la ailaltă. Noi stăm și șergem cârnații vechi cu ulei ca să fraierim un cumpărător că-s proaspeți.

Și ar mai fi de zis, dar după 27 de ani te revolți că-l mai vezi pe Ion Iliescu dând sfaturi de una alta.

Denis

P.S. În același an, 1990, Horia Ivan a emigrat în Italia, la Roma. A arhitecturit ceva pe acolo, că era arhitect. Am auzit de la Costin Petrescu, fostul Phoenix, că a murit acum vreo cinci ani. Dumnezeu să-l odihnească!

19 decembrie 2016

Revoluția în șoaptă a PSD-ului

Citat aproximativ din Liviu Dragnea: În ultimul an a avut loc o revoluție șoptită în partidul nostru. Am aflat pe surse cum a fost, ia să vedem. Intră în sediu Lia Olguța Vasilescu și zice: șșșșșșșșșșșt, șșșșșt, șop, șop!!! Vin apoi Doina Pană și Ecaterina Andronescu: șop, șop, ști, ști, că nimeni nu șip, șop, șap, înțelegi? Da, cirip, cirip, înainte!!! Trece și Nicolae Bănicioiu pe culoar și aude șușotelile. Știe că e vorba de reorganizarea partidului, așa că se bagă și el: Io, șop, șop, șop, nu știu câți bani, șip, șip, șap!!! Trece și Sorin Oprescu, care e independent al PSD-ului, și zice: Nu, nu, că șapa, șapa, șopa, șopa, șipa, șipa, dar la vară după ce cade Codul Penal!!Apare cu o cutie de mici bine făcuți Mihai Tudose. Aude șușoteala. Zice: Păi, io, micii, șop, șop, șop, șop, nu așa am vorbit? Ba da, îi răspunde Mihai Chirică, ba da, dar șt, șp, șc, vai de mama lor cu salariile astea. La final, Vlase Petru Gabriel zice o poezie mobilizatoare: Șopa, șopa sus pe gard/Șipa, șipa jos pe gard/Trece partidu'/Trece partidu'/Mama lui de gard!!!

Din 2017, cică din martie, fiecare cetățean al României va fi obligat să rezolve o problemă de fizică. Cine nu va putea s-o rezolve nici singur nici cu meditatorul suprem va fi pasibil de o amendă usturătoare, de ridicarea mașinii, și de dublarea taxei de stâlp. Suntem în măsură să facem publică prima problemă cu condiția să nu mai spuneți la nimeni. Deci: Doi elevi au de parcurs de la școală până acasă aceeași distanță, 300 m. Ei pornesc de la școală în același timp, dar unul merge pe jos cu viteza de un metru pe secundă, iar celălalt cu bicicleta cu viteza de 16 km/h. Întrebare: Cu cât timp ajunge acasă al doilea elev față de primul. Se rezolvă așa: facem apel la Legea mișcării: viteza egal cu lungimea deplasării înmulțit cu timpul în care ceva cumva. Cam așa ceva, dar ce nu spune enunțul problemei este că primul elev a uitat la școală un caiet în care scria poezii iubitei, iar cel de-al doilea nu venea de la școală, doar se prefăcea ca să dea bine în problemă. Și nici nu era bicicleta lui, ci o șparlise de la fata unui prieten, fată cu care se bătuse suficient cât să-i fure bicicleta, pe care de altfel a și vândut-o imediat ce a fost văzut în problemă. După ce aflăm toate astea, trebuie aplicate mai multe legi, ori de legi se ocupă numai Curtea Constituțională a României. Succes.

Emisiunea lui Capatos de pe Antena 1 s-a închis, Slavă Domnului. De atunci el este invitat să facă turul televiziunilor. La TVR 1 a și fost la emisiunea lui Mircea Dinescu. Urmează emisunile lui Gâdea, Ciutacu, Eugenia Vodă, Teo Trandafir, Măruță, Dan Negru, iUmor, Las Fierbinți, Vine mama la cireașă sau cam așa ceva, aia de pe Prima, la cele fotbalistice unde vorbesc urâții ăia, la CNN, la Radio Iași, la TV Neptun și în final la Rareș Bogdan, care-l va anunța ca prim ministru.

Agenția CĂLIMARA

18 decembrie 2016

Hoțul de timp face predicții politice

Am un prieten care fură timpul în favoarea noastră. Nu-i dăm numele, pentru că într-o zi s-ar putea să ajungă pșreședintele țării. E un băiat prezentabil, cu părul și urechile lungi, ochi negri, părul chiar dacă lung e albastru, nasul galben și veștejit cum se cere în meseria asta. Vine, de exemplu, la dvs acasă și vă distrage atenția. Vă uitați pe fereastră după cai verzi, iar el vă fură o oră, adică dă limba ceasului mai spre prânz. Apoi pleacă bucuros, vă spune o glumă, vă dă un chibrit. Fură așa, pe zi, cam patru ore, după cum are chef și cu ele vine la mine. Vorbim doar pe timpul furat, pentru că eu n-am chef de aiureli și el știe.

Zice: După un an excelent la guvernare, PSD va da drumul pe cerul României la mii de turme de bibilici. Legate la gât cu funde roșii. Bibilicile bibilicesc în aer o infrastructură imaginară. Adică una care ar trebui dă fie pe toată lungimea și lățimea României, dar nu s-a făcut. Autostrăzi în aer, drumuri europene în aer, județene în aer și tot așa, străbătute de viaducte și tunele. Din când în când, există și un pod de ți-e mai mare dragul. Pe el, poporul român va sta la soare și va recita Matei Vișniec, care până atunci va avea sarcina să devină poet. Apoi, la semnale regulate, părți din popor se culcă. Alții ascultă Tudor Gheorghe și tot așa. Seara, bibilicile sting instalația și poporul doarme fericit. Va dura mult chestia asta, până când, dintr-o văgăună, va veni Arsenie Boca. Și-o să mai vedem.

Mai zice: După un senzațional an de guvernare, PSD va transforma toată România într-un câmp de iasomie. Întins pe iarbă, poporul român va face lecții de fizică, pentru ca meditatorul suprem să nu-l prindă nepregătit. Apoi, meditat temeinic la fizică, românii se vor îndrepta spre Europa pentru a duce Legea lui Ohm pe toate coclaurile. Asta va dura mai mult, probabil un secol. Da, un secol. Nu-i mult pentru istorie, dar nici pentru proștii ăștia care cred că libertatea și democrația cresc pe câmp.

Obosit, hoțul de timp își aprinde o țigară. Îmi spune: Prima lege a fizicii este următoarea: Fumul de țigară nesupravegheat plutește nesupravegheat înmulțit cu doi, dacă forța lui este necesară.

Și a plecat. Mi-a spus că mai trece după 21 decembrie, când se vor fi împlinit 27 de ani de la revoluție. Că o să-mi mai zică atunci câte ceva de Ion Iliescu. Îl aștept.

Denis

17 decembrie 2016

Promisiunile lui Liviu Dragnea sunt sublime, necesare, dar nu știm dacă mai interesează pe cineva

Să vii în secolul XXI și să mai promiți 200 de lei, o ambulanță prin pustiurile sătești ale țării sau gratuitate pe CFR înseamnă o slabă consolare pentru un popor căruia, de fapt, îi trebuie o altă țară. O altă Românie. Schimbată din temelii. În primul rând, o Românie cu autostrăzi, subiect de nimeni discutat în campania electorală, o Românie cu oameni care stau acasă și-și vând forța de muncă cui vor ei, obțin bani cu ea și-și cresc copiii, o Românie cu vinovații de mineriade la bulău, o țară fără gargarele lui Ion Iliescu, o țară cu parcări, cu spitale noi funcționale, cu irigații, cu fotbal fără acoperiți, cu instituții fără acoperiți, cu pensii onorabile nu doar pentru acoperiți, cu slujbe nu doar pentru fiii acoperiților, cu stadioane elegante, cu metrou în toate cartierele, cu o educație modernă, cu profesori și doctori bine plătiți, și așa mai departe într-o listă care ar consuma tot calculatorul. Pentru multă lume 200 de lei nu mai înseamnă nimic. Sunt români plecați definitiv, copii crescuți de oameni cu scaun la cap, adică vreo 5 milioane, iar o ambulanță pe noroaiele patriei este cu desăvârșire inexistentă. Onorabilă și corectă promisiunea PSD, Liviu Dragnea, dar cumva nu mai mulțumește pe nimeni atâta timp cât nu există un proiect de țară de care tot pomenim. Nu numai noi, ci și fel de fel de lume. Un proiect prin care să fim siguri că acești 200 de lei nu ni-i va mai lua nimeni. Nici la benzină, nici la medicamente, nici la nimic. Uf!!! S-a-nțeles ceva? Că dacă nu, o luăm de la capăt mult mai rău.

Klaus Iohannis zice că nu vrea ca Radio și TVR să fie bugetare. Că să plătim tot noi ca să nu vedem niciun program pe TVR1.

Finala la Vocea României. Primii doi concurenți falsează grosolan. Schimbi canalul și dai de Delia pe Antena 1. Ceva mai bine, dacă ar fi fără Dan Negru.

Câteva milioane de tineri din România au fost surprinși scriindu-i Moșului. Din toate, am făcut o scrisoare tip. Iat-o: Dragă Moșule, mie să-mi aduci bani să plec în vest. Să lucrez într-un spital, la o creșă, într-o fabrică IT, într-un loc în care demnitatea mea să nu poate fi terfelită de salariul mic, de fiul vreunui securist care este șeful șefilor, de fusta prea scurtă și ști tu mai bine. Vreau să trăiesc în secolul ăsta, nu ascultându-i pe Ion Iliescu, pe Fuego, pe Ecaterina Andronescu, pe aceeași Rovana Plumb, aceiași Oreste sau Ciutacu. Mă-nțelegi? Mai sunt de spus, dar mă duc la concert. La Londra, la Dream Theatre. Pa!!!

Agenția CĂLIMARA

16 decembrie 2016

Președintele României și partidele negociază un prim ministru care va veni în plic de la Bruxelles

Cum știm din Scrisoarea pierdută a lui Caragiale, Tipătescu este șantajat de Cațavencu cu o scrisorică de amor. Epistolă din care reiese legătura nepermisă dintre el, ditai prefectul de județ, și coana Joițica, ditamai nevasta lui Trahanache, lider local absolut. De ce tot șantajul ăsta? Ce vrea de fapt Cațavencu? Să fie ales la locale pentru a merge a București, la cameră. Simplu. Altfel dă drumul scrisoricii în presă. Cațavencu va fi sprijijnit, cum știm, de toată suflarea, opoziție sau nu, dar nu va câștiga alegerile, pentru că de la centru, într-un plic, vine numele catindatului care trebuie musai ales: Agamiță Dandanache. Și așa se termină comedia: Cu mici, cu bere, cu lăutari, cu pupat Piața Independenței, în care rolul principal este jucat de Cațavencu, învins fără drept de apel.

Mascarada catindatului continuă și astăzi la noi, în secolul XXI, cu negocieri între președintele Iohannis și partide. Vine USR și zice ceva de Cioloș. Vine PNL și zice ceva de Cioloș. Vin ALDE, PSD, UDMR și te mai miri cine și zic ceva de un om modern, vizionar, bun economist, dar nu-i spun numele și tot așa. În mijlocul amuzantelor negocieri vine un plic de la Bruxelles, cum s-a întâmplat și cu negocierile trecute de la preluarea mandatului lui Iohannis când în plic era numele lui Dacian Cioloș, în care numele primului ministru poate fi al Ecaterinei Teodoroiu. Avantajele acestei numiri ar fi superbe: Ecaterina Teodoroiu are casa lângă a lui Brâncuși în Tg Jiu, și-atunci omenirea ar vizita România cum n-o face acum și s-ar umple de bani. România, nu omenirea. Dar în plic mai pot fi și alte nume: Ecaterina Băsescu, Ecaterina Tăriceanu, Ecaterina Cioloș sau Arsenie Boca.

De netăgăduit că PSD a câștigat alegerile. Glumă, neglumă, penali, nepenali, dar acum va trebui să facă ceva: autostrăzi, rezolvarea dosarelor Revoluției și Mineriadei pe care Ion Iliescu abia le-așteaptă cu valizele făcute, circulația Bucureștiului, probabil cea mai gravă din Europa, să însănătoșească sănătatea, sportul, educația, învățământul, emigrația, locurile de muncă pentru oricine, șomajul mascat prin numeroasele universități în care nu se învață nimic și așa mai departe. Sunt destule de făcut, iar dacă nu fac, cred că la alegerile viitoare țara asta va ieși din starea de PSD, nu de alta dar zeci de mii de români s-au săturat să mai umble cu traista-n băț prin lume după 100 de euro în plus.

Monstrul din Loch Ness a început să se arate din ce în ce mai des, punând oamenii de știință pe jar. La ultima ieșeală, Monstrul a zis: Aveți grijă să nu scape Ion Iliescu în dosarele Revoluției și Mineriadelor. Nu numai el, ci și ceilalți, că n-a fost singur.

Pe ultima sută guvernul Cioloș mărește punctul de pensie. Te duci la Mall și te-ntreabă vânzătoarea: Câte puncte ai. Tu zici: Patru, după mărire. Păi, ești retrogradat, n-ai ce să iei de la noi, altul!!! Hai, altul!!!

Agenția CĂLIMARA

15 decembrie 2016

Profilul primului ministru român

Datorită maturității, înțelepciunii și tăriei de caracter de care dăm dovadă, nouă, celor de la Călimara cu Cerneală, ni s-a cerut să dăm o mână de ajutor la numirea primului ministru român pentru ca acesta să poată fi înscăunat cât mai repede, pentru a scăpa Europa și toată suflarea pământului de incertitudine, povară și neliniște. Nu facem decât câteva recomandări, cine va avea de înțeles ceva va înțelege, întrucât nu suntem nici noi în posesia unui nume, fie obiect, fie persoană de prim ministru, să fie clar. Iată raportul nostru, adresat forului de la Bruxelles: "Primul ministru român, cu voia dvs, va trebui să fie vesel ca Rovana Plumb, trist ca Ecaterina Andronescu, învingător ca Adriean Videanu, posomorât ca Iohannis, deștept ca Tăriceanu, deschis ca Monica Macovei, perpetuu ca Elena Udrea, elegant ca Liviu Dragnea, incoruptibil ca Vasile Blaga, cinstit ca Ion Iliescu, neprefăcut că Nicolae Văcăroiu, ager la privit ca Victor Ciorbea, neînfricat ca Dorin Cocoș, maleabil ca Arsenie Boca, vizionar tot ca Arsenie Boca, în balcon ca Marian Munteanu, neliniștit ca Rodica Prună, integru ca Ionescu Quintus, bun fizician ca Iohannis, de el am mai zis, dar repetiția este mama cuiva, neînduplecat ca Emil Constantinescu, major ca Ilie Pintilie acum bulevard, stabil emoțional ca Adrian Severin, mincinos ca Adrian Năstase și așa mai departe, se înțelege".

Ce noroc pe noi că Bob Dylan n-a citit Hanul Ancuței, Frații Jderi, Neamul Șoimăreștilor și nu mai știm ce aiureli de Mihail Sadoveanu, ci Kipling, B. Shaw, Thomas Mann, Camus sau Hemingway, pentru că am fi putut auzi melodii ca Jderule, Jderule sau Neamule, Neamule, cântate pe undeva pe la vreo casă de cultură din Zimnicea. Pentru că dacă mai și trăia în România, Bob Dylan n-ar fi trecut de fina ureche a vreuni metodist local cu multe stele pe umăr care nu i-ar fi apreciat vocea mai specială. Din discursul lui la premiile Nobel asta s-a înțeles. Bob Dylan n-a fost prezent la discurs. I l-a citit cineva. Apoi, Patti Smith a interpretat celebra lui melodie It's gona fall. Solista a plâns în timpul cântecului. Emoție mare. Mare de tot. Pentru că însuși Patti este un monument din istoria universală a muzicii.

USR amenință cu ieșirea în stradă. Motivele sunt mai multe: Cămașa lui Nicușor Dan nu mai poate fi spălată de atâta purtat, românii n-au înțeles programul economic al partidului și nici programul electoral al acestuia și în general pentru că Vrem Anticipate. Ieșitul în stradă se va întâmpla în modul următor: Coloanele din Iași se vor uni cu cele din taigaua ucraineană la Bârlad. De la Bărlad, puhoiul uman se va scurge spre spălătoriile din București, din spălătorii, oameni și mașini de spălat vor merge spre Bruxelles, de la Bruxelles, cei o mie de demonstranți se vor împrăștia pe vapoarele din Rotterdam și se vor duce în China să aducă alte cămăși spre a dezvolta economia României. Este, constatăm, un exercițiu de democrație bine înțeles, bine ecologizat, bine laudrupat (din limba engleză, că ăștia de la USR o vorbesc la întruniri).

Și câte și mai câte.

Agenția CĂLIMARA

14 decembrie 2016

Există viață și după elegerile din 11 decembrie 2016

Generalul Manole Ben Manole dădu urgent ordin ca noaptea să se retragă în fântâna din fața casei. Să dispară urgent și atunci apăru un soare orbitor care bătea printre crengile liliacului neînflorit din fața geamului său. Ieșise PSD-ul și avea nevoie de puțină liniște, vroia să vegheze la trebile casei și la apărarea Constituției pe Neajlov, chestie cu care se ocupa de mai bine de 50 de ani. Trebuia să vorbească cu nevastă-sa. Ea era mai supărată puțin, că mizase pe Nicușor Dan și n-a ieșit Nicușor Dan. Generalul privi pe gaura cheii. Florica Ben Floirca era în pat cu Costache Ben Costache, cel care-i apăra onoarea de familist.

Nu vă deranjați, nu vă deranjați, le spuse generalul Manole. Am adus niște cafea să bem. Și niște biscuiți că să-i înmuiem în cafea. Sunt din ăia căpătați înainte de alegeri de la PSD ca să-i votăm. Uite care-i treaba, io zic să ne continuăm viața liniștiți, ca și până acuma. Ce, ne ia cineva porcul? Nu. Începe cineva vreo autostradă? Nu. Copiii noștri devin alfabeți? Nu. Nu mai pleacă la căpșuni? Nu. Din contră, nemaiplecând nicăieri se apucă de dat meditații la fizică. Vă dați seama ce-ar însemna să dechidem un birou de meditații la fizică pe Neajlov? Și-ar lua cu toții mașini, bibelouri și jocuri d-alea erotice. Înțelegeți? Noi o să ne sfârșim bătrânețile cum om ști, dar ei au viitorul înainte. Se vor stabili în Spania, America, Japonia sau Madagascar și vor răspândi fizica în lume. Pentru că, până la urmă, PSD-ul ăsta de ce să ne schimbe viața? Care viață? Oricum ea-i în altă parte, cum zice prozatorul ăla de nu știu unde. Așa zicea: Viața e în altă parte, și se referea la mine și la voi, adică voi stați în dormitor aveți o viață, io stau singur în bucătărie și am altă viață. Înțelegeți? Apoi, brusc, Manole trecu din social în politică. Vroia să testeze nivelul celor doi, pentru că onoarea de familist impunea o mare implicare politică. Să vedem.

Să zicem că Elena Udrea n-a intrat în Parlament. Și? S-a sfârșit cu viața ei? Se tunde la chelie? Se mărită cu Nicușor Dan? Nu, domnule!! Se va înscrie în PSD la Fonduri Europene și va redeveni ce-a fost ba chiar mai mult decât atât. Pentru că viața merge înainte, nu înapoi. Așa a fost și votul ăsta, pentru înainte, nu pentru înapoi. Odată instalată la Fonduri Europene, Udrea își va face partid. Unul la care vor adera și Nicușor Dan, că tot n-avea nicio țintă, și PMP, că tot caută aliați de zor. Și-uite-așa PSD se va mări, va exploda în toată țara, ajungând în 2020 să iasă 30 de milioane la vot. Da, 30 de milioane.

Și asta nu-i nimic. Imediat ce se va simți mirosul de bani dinspre UE, cu Fondurile astea, marii regizori Tudor Giurgiu și Cristian Mungiu vor face un film despre viața Elenei Udrea, pe care o să-l bage la Oscar. Filmul va fi, dacă vreți, o îngemănare a vieții dulci din Carpați, viață netulburată nici de alegeri, nici de frizeri, nici de fotbaliști, nici de nimic. Pentru că viata merge, cum spuneam, tot înainte sau tot înapoi, dar merge. Vă las acum, sunt mulțumit de voi, să nu faceți porcării, că viața nu iartă.

Generalul a ieșit în grădină. S-a urcat într-un păr. De acolo văzu un avion PSD trecând peste moară. Îi făcu cu mâna și din avion câzu o pâine albă din făină de castan.

Denis

13 decembrie 2016

Schimbarea este sub nasul nostru și noi habar n-avem

Ne bate la ușă Ecaterina Andronescu. Aceeași Ecaterina Andronescu. Are o mustață uriașă, ceva roz, sub nas, pe care și-o piaptănă, în timp ce vorbește cu noi, cu un pieptăn Svarovski. Zice: Partidul nostru s-a schimbat. Învățământul s-a schimbat. Pe viitor nu mai chinuim copiii cu școala, nu-i mai silim să ia sau să dea meditații la fizică. Va fi mult mai simplu. Fiecare elev va face doar clasa de liceu care-l interesează și la care îl pot ține părinții. Vrea ăla mic numai clasa XII? Păi, se înscrie de la 6 ani la ea și gata, o absolvă și poate trece mai departe. Vrea ăla mic doar cinci clase, păi, se bagă în clasa a cincea direct. Ați înțeles? Apoi, programul cornul și laptele va deveni numai cu mere acre românești după care copiii se dau în vânt, și ăia de a douășpea, cum zisei, și ăia de a cincea, cum zisei. Marea noastră schimbare este un vehicol spre bunăstare, spre popor, dacă vreți să știți. Și a ieșit, așa schimbată cum era, așa cu mustața aia roz cu pene galbene.

Ne bate la ușă Rovana Plumb. Aceeași Rovana Plumb. Are o mustață uriașă albastră sub nas pe care și-o piaptănă cu o furcă de depănușat porumbul. Zice: Partidul nostru s-a schimbat. Țara i-a cerut-o și s-a conformat. De-acum înainte mediul, dezvoltarea regională, mama naibi la ce minister m-or mai da, deci aceste ministere se vor schimba. Nu mai mergi la munte să iei aer cu familia, ci vine aerul la tine. Vor fi niște cutii mici cu aer, ca alea franceze, pe care fiecare din voi le va ține la nas. Respirați până vă reveniți ca să vă întoarceți la ghișeu. Acum, la ghișeu e online, că așa a zis Cioloș, mânca-l-ar mama, dar nu tot românul știe online așa că mergeți prin case și luați taxele la voi și nu vă mai spun ce să faceți. Marea schimbare a partidului nostru este una modernă, cum nu se vede nici în Europa, nici în America, nici la ceilalți alegători care nu pot ieși din starea de PSD. Și a ieșit, așa schimbată cum era, așa cu mustața aia sub care mocnea un jeraec clotildic armandin sau nicușoresc dănuț.

Ne bate la ușă Elena Udrea. Aceeași Elena Udrea, recuperată din afara Parlamentului și făcută membru PSD, pentru ca să i se dea Ministerul pe care-l știe ea cel mai bine. Are o mustață uriașă sub nas, care-i modelează vorbele, i le face dulci-mieroase, aspre-scârțâit, leneș-apoase. Zice: Partidul nostru s-a schimbat. De ieri până azi. Noi ținem cont de alegători. Dar de acum nu mai merge, că aceste mustăți ale schimbării ne împiedică să mai fim corupți, pentru că mustățile sunt tratate cu mărghiran de fier și se înroșesc când iei mită peste un milion de euro. Mitele mai mici sunt la ministere mai mici. Știu ăia de la Taxi care sunt, așa că nu vă mai obosiți. Partidul nostru a vrut schimbarea, alegătorii au vrut-o, așa că ce vă mai căcați pe voi, ieșiți în stradă pentru a vă apăra slujbele, alea prin care încasați taxele, că online-ul ăsta nu-i de voi. Și a ieșit, așa schimbată cum era, așa cu mustața aia care-i atârna până la șold ca să-i astupe geanta în care avea milioanele.

Ne-au mai bătut la ușă Alina Gorghiu, Corina Șuteu, Monica Macovei și Arsenie Boca. Toți cu niște mustăți serioase. Că vorba lui Lenin, când a constatat că nu mai avea bani de revoluție: Să-mi rad mustața? Nu e bine, că vine altul și-o ridică și-l apucă schimbarea. Ori noi suntem gata schimbați.

Denis

11 decembrie 2016

România vrea schimbarea fix pe 11 decembrie 2016

Noi, cei de la Agenția Călimara cu Cerneală, în loc să fim repartizați la Exit Poll, ca să putem spune lucrurilor pe nume, am fost repartizați, eu și Aida, la Enter Poll, adică atunci când lumea intră în secția de votare și deja a votat. Ne facem evident datoria. Să vedem:

Secția 44, 7 dimineața, Denis. Un grup de femei frumos lustruite, matusalemice, cu glasuri argintii: Noi am votat schimbarea de la ora de iarnă la ora de vară. Adică invers, hi, hi, hi!!! Pentru că fiind iarnă, frig și mult de mers la serviciu stăm acasă. Înțelegeți? Schimbarea asta trebuie să ne găsească mai deștepți, că iarna te scoli mai devreme că să iei lapte și iaurt. Câteodată mai vrea și soțul câte ceva, ce să-i faci? Înțelegeți? Ori noi am observat că Nicușor Dan are aceeași cămașă cu Arsenie Boca și-atunci înseamnă că schimbarea a avut loc.

Secția 34, ora 8 dimineața, Aida. Un domn bine îmbrăcat, fără bujii, cu geamurile trase: Categoric, fără schimbare nu se mai poate. Dar cu mici excepții. Adică ăia de la GDS, și nu mai spun care că se știu ei. Poate să vie schimbarea prin vot, mă întreb. Da, poate. Și atunci, dacă ai plecat de acasă cu gândul la PMP, acum voi votezi PSD. Este firesc.

Secția 5, ora 8,01 dimineața, Denis. Un grup de elevi fără drept de vot: Noi am venit la secție să așteptăm schimbarea. Până o ieși. Nu contează 50 de ani. Poate mai mult. Avem programul laptele și cornul doar cu mere acre românești și suntem dispuși să așteptăm până când România se schimbă. Adică până diseară, că așa a zis mama unuia dintre noi: Duceți-vă la schimbare, că eu am meditație la fizică cu profesorul de sport, și a început să-și lepede țoalele.

Secția 6, de lângă Podul Grand, Aida, ora 8,33. Un domn șofer cu o Skodă în brațe: Schimbarea, doamnă, înseamnă autostradă. Dacă nu se poate una mare, de la București la Timișoara, că fie vorba între noi, ce să caute românul de la București la Timișoara?, o nouă revoluție?, ei bine nu, se va putea și una mai mică, de la Cinema Patria la Cărturești, la librărie mă refer, că vorba lu' proștii ăia de la Taxi: lucrurile mici cumva ceva. Înțelegeți? Că doar schimbare de dragul schimbării nu merge. Nu mai trăim în comunism, să știți. După ce votez, mă duc să schimb parizerul pe salam de vară, că acum se poate, acum după 11 decembrie.

Secția 12, ora 9 dimineață, Aida și Denis. Un grup de marmote cu insignele lui Ponta, Dragnea, Nicușor Dan, Popescu Tăriceanu, Ion Iliescu, Alina Gorghiu, de două ori Alina Gorghiu, Marian Munteanu, Nicolae Văcăroiu, Traian Băsescu, Arsenie Boca, Gh Dej, Monica Macovei și Elena Udrea: Domnule, doamnă, vă văd schimbați. Așa trebuie, fără schimbare nu se mai poate. Noi vrem ca cu schimbarea asta să se schimbe și securistul de la editură și teatru că noi marmotele scriem și vedem multă dramaturgie. Nu contează de care, cu lebede, cu trei surori, cu o scrisoare, nu contează. Pentru că vorba lui Caragiale: iubim schimbarea, dar vrem să-i știm pe schimbători. Așa!!!

Agenția CĂLIMARA

10 decembrie 2016

Știri pe scurt

Un corp solid scufundat într-un lichid rămâne acolo. Dar nu pentru mult timp. El se scoală, se îmbracă și se duce să voteze cu PSD.

Cine sapă groapa altuia, dă pe fundul gropii de ALDE și votează cu ea.

După marea schimbare votată de români pe 11 decembrie 2016, Nicușor Dan își va vinde cămașa la Plafar.

Cetățeanul Izmir Panaitescu din Uiești, județ Giurgiu cultivă de când se știe cauciuc și îi merge foarte bine. Deunăzi l-a vizitat securistul șef al cauciucului din România și i-a spus: Vrei să nu te dăm afară din afacerea ta? Vrei să nu te trimitem după cauciuc în Siberia? Votează PSD.

Votând marea schimbare sistemul se va schimba și el. Acoperiții și turnătorii din teatre, stadioane, fotbal, librării, edituri, cinemauri, sănătate, agricultură, benzinării, IT-uri, multinaționale, advertising, croitorii, revoluții, parlament, ong-uri, adică din toată țara vor fi schimbați și ei cu alții mai tineri sau deloc.

PUBLICITATE Două babe își dispută un tânăr de 22 de ani. Io îl iubesc mai tare ca tine! Ba io!! Începe lupta. Una retează capul celeilalte. Cu el tăiat baba votează PSD.

Parapsihologul Lenin Delavrancea, profesor la SNSPJ, a declarat: Electoratul român, orice ai face, n-a depășit starea de PSD. Din mai multe motive: teama de securitate și de pierderea locului de muncă, furtul, evaziunea tacit acceptată de autorități a alcoolului casnic, melodiile de muzică ușoară, minciunile media și fotbalul cu tentă securistică. Vor mai trece vreo cinci generații pentru a accede la etapa superioară, aceea de ALDE.

La ieșirea de la urne, cetățeanul Gospodin Vlădescu din Teleorman, lângă gară, a declarat: Am votat schimbarea, vreau s-o schimb pe nevastă-mea cu secretara mea, că ea, secretara, e mai înțeleaptă, mai harnică, are fundul mai mișto și ne uităm împreună la toate filmele românești în care joacă Florin Piersic Senior, Junior și Mediu. Dacă toată lumea ar vota schimbarea, ca mine, România n-ar mai avea nevoie de investitori.

PUBLICITATE Trei babe își dispută un tânăr de 24 de ani. Acesta se uită în valurile mării după o sirenă de 20 de ani, cu coada de aur, părul mov și sânii din alabastru negru. Începe bătaia. Sirena scoate o sabie. Le taie pe babe. Apare sloganul: Internet mai rapid pentru sirenele de la malul mării.

Unde dai și unde PMP.

SPORT Începe un meci, nu știm care.

Agenția CĂLIMARA

09 decembrie 2016

Citiți cu atenție prospectul

Doamna din fața mea, pe care întâmplător o cunosc, are nevoie de două pastile de kerosen multiplu, pentru a-i opri creșterea năvalnică a părului. Se scoală, de exemplu, cu părul cam de zece cm și când ajunge la slujbă îl are deja de doi metri. Și asta în fiecare zi, că biata femeie nu se mai poate urca în mașină, nu mai poate bea cafea, nu mai poate iubi, nici lătra, nici nimic. M-am dus la farmacie și i-am luat pastilele. Am desfăcut cutia ca să i le dau. Din cutie a căzut și un prospect. E ăla după care luăm pastilele, și pe care scrie Citiți cu atenție prospectul. L-am citit:

"Dimineața devreme, baba Cloanța se scoală și dă cu mătura prin tindă. Dă toată mizeria afară: coji de bicicletă, nuci roșii, pălării de soare, bikini ale unot verișoare din alte păduri, un cazan, două cișmele. E curat, închide fereastra și se așează la cafea. Cu o mână bea cafea, cu alta își piaptănă părul albastru cu ștrasuri albe de catifea. Ce-ar fi, își zice, să fac un sondaj în pădure? Să întreb unde este kerosenul care mi-a dispărut. Cu el făceam pastilele care opreau creșterea părului la femei și la animalele mari, cum ar fi elefantul.

Ajunse la cârciuma principală din pădure, Mongolul. Aici toți erau îmbrăcați în roșu, semn că băuseră kerosen, cu pălării galbene și cizme albastre, cam ca tricolorul, așa, dar care nu era chiar tricolorul nostru că pe alocuri era rupt. Un tip cu cărare pe după ureche i-a zis la mișto: Kerosenul l-a luat Trump. Hă, hă, hă, hă!!! Un altul cu două pălării pe ceafă: Ca să i-l dea lu' gagica lui, sârboaica, că să țină la pat. Ha, hă, hă, hă!!! Baba Cloanța tăcea și scria mai departe. O ospătăriță frumoasă, care ieșise acum zece ani Miss Mongolul, îi aruncă de la tejghea: Fă, babo, nu vezi că te caută moartea pe-acasă și nici nu mai apuci 11 decembrie ca să lămurim povestea asta cu România? Ce tot îi dai cu kerosenul? Clienții o aplaudară și începură să arunce cu sticle goale în Baba Cloanța.

Ajunse acasă. Intră în grajd și se duse la mielul Panait, cel care dădea Kerosen. Mai ai? Cam un litru, răspunse mielul sfârșit. Baba Cloanța îl mulse, făcu două pastile și le băgă în cutia asta pe care ați cumpărat-o voi. A se lua numai seara una, dimineața alta și cam atât, că nu știm dacă mai fabricăm, sunt multe pericole."

Am dat o pastilă doamnei, pe care întâmplător o cunosc. S-a ridicat, și-a pus o rochie roșie și a ieșit pe fereastră. A luat-o spre Casa Scânteii, cum nu mă așteptam. A cotit pe după ea și s-a îndreotat, în zbor, spre Germania. O veți vedea trecând pe deasupra voastră oriunde v-ați afla. Făceți-i un semn cu mâna.

Denis

07 decembrie 2016

Moș Nicolae e supărat rău de tot pe noi din mai multe cauze

Moș Nicolae avea părul încâlcit de nervi. Poalele halatului îi fluturau pe vreo zece metri de stradă. Barba și părul erau negre de supărara, și, mai ales, nu avea nimic de pus în bocanci pentru noi. Tremurând, zice: Bine, bă, la aproape 30 de ani de la revoluție voi tot nu aveți cu cine vota? Tot vă mai îmbulziți la sticlele de ulei ale securității? La minciunile cu autostrăzile? Tot mai credeți că Nicușor Dan este o alternativă? Ce mama dracului, ați înebunit? Proștii ăia de pe teveuri v-au sucit mințile?

S-a așezat cu picoarele în lighean. Mi-a zis că, pe drum, zăpada i-a intrat în sanie, sania nu a intrat pe coș, că copiii din România n-au fost cuminți, că așa și pe dincolo și a continuat: Bine, bă, și știi de ce toate astea?, de ce sunteți alandala la cap? Pentru că de atâța ani n-ați rezolvat nicio problemă. Cum ce problemă? Îți aduci aminte că n-aveați voie să beți cafea? Mă refer la epoca de dinainte de 89. Că n-aveați lapte condensat la copii? Unt? Carne? Muzică? Păi, cine a făcut toate astea? Alde ăștia de acum, în frunte cu Iliescu, Cozmâncă, Văcăroiu și mai sunt. I-ați lăsat să vă conducă, pentru că n-aveați pic de educație politică, cultură. Se tăiau fustele pe stradă, mai ții minte? Cei care o făceau sunt acum prin Parlament. I-ați lăsat în pace. N-ați cerut niciodată dosarele revoluției sau pe cele de la CNSAS. Și acum vă obligă să votați cu Nicușor Dan. Păi, de ce? Păi, să-ți spui io, pentru că vi se inoculează că Nicușor ăsta este marea schimbare pe care o așteptați. Nimic mai fals.

Schimbarea va veni cu un corect proces al Comunismului și cu Justiție. Așa să ții minte. C-om mai vorbi. Înțelege că sunt supărat pe voi, pentru că jumătatea aia de țară care moare de foame îi va vota la nesfârșit pe golanii ăștia, cu ăștia care au fost cu toții milițieni. Uite, ți-am adus o sticlă de uiski. Numai ție. Nu te uita că se chiamă Ion Iliescu, e foarte bun. E făcut din carne de vită proaspătă, unt de arahide, ulei de măsline, alcool de Groenlanda, adică din tot ce nu se găsea înainte de 89 la voi. Și nici acum. Hai să ciocnim.

Am ciocnit șase pahare de câte o sută de ml. Încălzit, Moșul a mai spus: Nu puteți vota contra sistemului, pentru că el face buletinele, el numără voturile, el are oamenii din urne, din teatre, din edituri, din uzine, din stradă, din librării, din stadioane, din fotbal, din baschet, din ciorbă, din universități, din școli și chiar și din grădinițe. Așa că ce să schimbi? Care sistem? Nasol de voi. Nasol de ăștia tineri, care cred că dacă ies pentru Roșia Montană chiar fac ceva. Plec acum, mai zise, cu o voce groasă de om care și-a terminat monologul și știe că iese în gerul de afară. Să-mi scri, mi-a mai spus, îmi ști adresa, dar să n-o mai dai la nimeni de pe coclaurile astea. Pa, te pup!!!

Denis

06 decembrie 2016

Neamul Șoimăreștilor

Neamul Şoimăreştilor era un bou. De-o prostie rar întâlnită. Aşa, ca bărbat, arăta bine însă. Scund, brunet, buze senzuale, urechi clăpăuge şi-un tricou albastru inscripţionat într-o limbă necunoscută lor. De când apăruse la noi în garnizoană am ştiut că este tipul de comandant înnăscut. Vorbea limpede, explica amănunţit, lovea cu aplicaţie orice neatent şi nu dădea pauze niciodată. Neamul Şoimăreştior, deşi nu era decât căpitan, preda tactica, o materie hărăzită numai coloneilor sau generalilor de brigadă. În sala de clasă ostaşii îl ascultau întotdeauna uluiţi.

Neamul Şoimăreştilor: Tactica pe care trebuie s-o aplicăm noi, românii, trebuie să aibă o eficienţă maximă. Puţin costisitoare, dar cu rezultate colosale. Să ne imaginăm că duşmanul vine pe pod. Nimic mai simplu. Când cei un milion de soldaţi inamici sunt deasupra apei, noi cu două, trei fierăstraie tăiem pilonii hărăbaiei şi duşmanul se înneacă tot, nu mai rămâne din el nici infanterie, nici aviaţie, nimic, totul e pe fundul apei, iar soldatul român lasă apele să curgă o zi, două, ca să îngheţe bine duşmanul, şi trece la capturi de război, că e voie. Să zicem însă că duşmanul vine prin aer. Soldatul român e cu binoclul la ochi şi vede zmeele încărcate cu trupe inamice încă de deasupra Ungariei, aşa că se pregăteşte de atac. Otrăveşte fântânile, vede care femei sunt gravide şi le ia cu el în codru şi aşteaptă. Duşmanii n-au unde ateriza, pentru că ard grânele, câmpiile şi munţii. Singurul loc liber e pe pod. Aterizează. Nici nu desfac bine zmeele din chingi, că soldatul român taie cu fierăstrăul pilonii podului, iar ăsta se prăbuşeşte într-o apă rece de minus şaizeci de grade. Pentru că, tineţi minte, idioţilor, întotdeauna când cade podul sub duşmani, apele sunt ca ghiaţa. Duşmanul nu va fi niciodată ademenit pe pod vara. De unde şi proverbul: „Vara nu-i ca iarna”. Să revenim. Odată duşmani şi zmee în apă, după trei zile începe jaful, că e voie. Sper că n-aveţi vreo întrebare, vreo nedumerire, cretinii dracului. Aşa. Dar dacă duşmanul vine motorizat, cu motociclete, tancuri, taburi şi alte fierătănii? Foarte simplu. Baricadăm toate drumurile şi-l lăsăm liber doar pe cel care duce la pod. Ori, la pod, ştim deja ce urmează. Ce urmează, soldat?
Nabucodonosor: Cu câteva fierăstraie alegem doi, trei piloni şi când toată armata duşmană e pe pod....
Neamul Şoimăreştilor: Aşa, tâmpiţilor, boilor ce sunteţi, aşa să faceţi, sper ca n-aveţi alte întrebări...

Armatele duşmane petreceau la Bucureşti, Predeal, Constanţa, Iaşi şi Timişoara. Femeile erau frumoase, mâncarea bună, muzica ţigănească de soi. Lipseau bărbaţii, se vedea cu ochiul liber şi asta pentru că toţi românii se înrolaseră să-şi apere ţara. Armata duşmană i-a căutat în zadar.

Armata română aştepta sub pod cu fierăstraiele pregătite. Împrăştiată pe lângă piloni, oastea se uita ţintă la Neamul Şoimăreştilor, pentru semnal. Acesta, bou cum era, nu-nţelegea de ce armata duşmană nu trecuse pe acolo. Şi mai ales cum.

Din vol de proză scurtă Japonezul Albastru, de Denis Dinulescu. Ediția a III a.


04 decembrie 2016

Alice în Țara Minunilor

Alice privea cum maică-sa îi umple desagii și valizele de călătorie. Zicea: Du-te, fata mamii, în lume, nu mai ai ce face aici. Așa fac fetele. Își iau ceva biscuiți, țoale și pleacă să se mărite, să facă plozi. Dar pot face și o meserie. Pot face și politică, pot face orice. Pot fi chiar Dalai Lama. Da, nu răde. Fusta asta o iei? Io zic să nu, că e de la bunică-ta și nu se mai poartă, îți ascunde rotunjumile. După ce umpli căruța cu ce ți-am împachetat io, s-o iei spre est. Acolo unde încep pădurile. Munții. Răuri cristaline în care plutesc coji de nuci fermecate, și ace de brad vorbitoare. O să vezi o babă. Cheală, cu cearcăne babane peste tot, chiar și pe sub fustele-i transparente. Nu te spria de ea, vorbește-i. O chiamă România și are 98 de ani.

Baba România stătea rezemată de gardul școlii SRI de la Băneasa. Zice: Intră, draga mea Alice. Intră. Fă școala și te vom repartiza la ce vrei tu. Vrei să fi poetă? Hm!! E prea puțin. Vrei să fi firmă de consultanță? Hm!! E prea puțin pentru tine, tu ești o fată capabilă, se vede. Vrei să fi ministră? Hm, naiba știe!! Totul se poate, tu doar absolvă cu brio și vedem. Dar, după cum mă uit la tine, ești bună de scriitoare. Să vedem, poate te repartizăm să fi Norman Manea. Sau Mihai Șora.

Alice învăța bine. Stătea în bancă cu Mircea și se țineau de mână. Lui Mircea nu-i ajungea solda și dădea și meditații la chimie. Umbla cu un mojar prin București și-și strângea bani de casă. Lucru cu care Alice era de acord. Cum să faci copii fără casă? Cum să tai parizerul fără casă? Nu, era imposibil. Așa că între ei se născu o dragoste puternică, masivă, deontologică de fapt ținând cont unde se desfășura. Ochii colonelului, care era acoperit în vânzător de pantofi la magazinul Adam, căzu pe ei.

Dragii mei, le spuse într-o seară colonelul, după ce ieșiseră de la cursurile de manevrarea mulțimilor să strige Jos Piedone și Jos Ponta, dragii mei, văd că sunteți silitori, vă iubiți și vreți să faceți carieră împreună. Așa-i? Ei bine, m-am gândit să vă repartizăm la Giurgiu. E acolo o biserică fără clopot. Vreau să fiți clopotul. Și când vedeți că vin turcii să dați alarma. Ca să nu ne trezim cu ei la Viena. E mișto?

Apele Dunării băteau malul Giurgiului. La televizor era o telenovelă turcească. Din aia cu doi bărbați care se bat pentru două femei, una cheală și una blondă. De cum începu serialul, Mircea și Alice începură să facă ca clopotul: Diiiiiing, daaaaaang, diiiing, daaaaang!! Era cool, le plăcea, era meserie.

Denis

03 decembrie 2016

O zi din viața lui Nicolae Ceaușescu

Un atelier de cizmărie. Un banc, menghină, ciocan, polizor, miros de clei. Pătrunzător, nu aşa. Pe podea, în rafturi, zeci de pantofi, bocanci şi sandale de toate culorile. Un bărbat pingeleşte o pereche de cizme bărbăteşti din piele roz. Este calfa Nicolae Ceauşescu.
Tot în atelier, la o altă masă, cea mai urâtă femeie din lume, deja batrână la cei 24 de ani ai săi răsfoieşte o carte cu formule chimice. Este Elena Petrescu, viitoarea Elena Ceauşescu, una din cele mai mari chimiste ale secolului trecut.
În atelier nu este atât de multă lumină cum ne-am fi dorit. De aceea Nicolae îşi tot dă cu ciocanul peste degete, iar Elena greşeşte într-una formulele apei, hidrogenului sau nu mai ştim ale cui.

Elena Ceauşescu: Dacă bagi mai mult haş doi es o patru în apă, asta capătă un gust sărat... Dar e o prostie, Nicule.. Numai dacă pui sare, se sărează apa... Dobitocii...
Nicolae Ceauşescu: Pur şi simplu idioţi, Lenuţo...dobitoci cum ziseşi... Cand vom veni noi la putere, prin anii 65, îi vom pune să facă alt manual, cu o singură formulă...
Elena Ceauşescu: Abia aştept, Nicule, abia aştept... Ai vorbit cu Băiatul?
Nicolae Ceauşescu: Am vorbit. Chiar acum sare toate etapele şi trece peste ucenicia mea, peste ingineria ta, că tu trebuie să ajungi repede academiciancă, că trebuie să punem poporul să se holbeze la ceva...
Elena Ceauşescu: Aşa, Nicule, aşa, vai ce-mi place... Şi tu?
Nicolae Ceauşescu: Eu ce? Eu ajung cel mai iubit fiu al poporului, ctitorul, la asta lucrează Băiatul acum, până diseară trebuie să ajungem amândoi la Comitetul Central... Ce?, te joci?
Elena Ceauşescu: Dar Baiatul, Nicule, e de încredere?
Nicolae Ceauşescu: Oho!! Fără Băiatul n-ajungeam nicăieri, iar când nu vom mai fi Băiatul va conduce ţara... Dar mai e până atunci... Băiatul ăsta e o armată întreagă, ce ştii tu...
Elena Ceauşescu: Vai, Nicule, ce frumos, că abia aştept să scap de cartea asta idioată şi să devin savantă, să inventez ceva... Chiar, ce să inventez?
Nicolae Ceauşescu: Ce vrei tu, dragă, zi-i Băiatului şi are el grijă de tot... Îţi aranjează şi comunicări şi câte Doctor Honoris Causa vrei tu... Vrei la Paris, la Paris o să fie...
Elena Ceauşescu: Da’ şi tu, Nicule, vedeate-aş cu regina Angliei în caleaşcă...
Nicolea Ceauşsescu: Aşa va fi... Am vorbit deja cu Băiatul...
Elena Ceauşescu: Ce Băiat, mânca-l-ar mama pe el, ce Băiat... Unde l-ai găsit?
Nicolae Ceauşescu: Pe toate străzile, poporul ăsta îşi dă cu bucurie băieţii la Securitate....
Elena Ceauşescu: Vai, Nicule, ce popor minunat... vai, ce popor...

Un câmp şi-un copac. Pe o creangă Elena şi Nicolae Ceauşescu.

Nicolae Ceauşescu: Ce zi am avut. Dimineaţă mai eram calfă în atelier, pe la prânz conduceam ţara, gloria dăduse peste noi din toate părţile şi acum ne-au împuşcat...
Elena Ceauşescu: Da, Nicule, da’ ne-am făcut de cap... A vrut poporul canal? Le-am făcut. Au vrut un singur ziar? Le-am făcut. Au vrut un singur manual, o singură poză şi-un singur film? Le-am dat. Mai ţii minte cum băteau din palme?
Nicolae Ceauşescu: Taci din gură, uite-l pe Băiat....
Elena Ceauşescu: Unde?
Nicolae Ceauşescu: Acolo, în clădirea aia făcută de noi, de-i zic acum Parlament... Uite-l pe Băiatul nostru... Acum face legi, tot el le aprobă, mânca-l-ar tata...
Elena Ceauşescu: Da, îl văd... Are acelaşi costum maro pe care i l-am dat noi... Uite-l, conduce şedinţa Senatului...Vai, vai... Dar de Băiatul nostru e plin Parlamentul... Vai, ce bine...
Nicolae Ceauşescu: Da, fă, abia acum îţi dai seama că cel mai bun produs al acestui popor este Băiatul creat de noi...
Elena Ceauşescu: Da, Nicule, cred că este cel mai bun lucru care li s-a întâmplat...
Nicolae Ceauşescu: Ha, ha, ha... Da, Lenuţo, da... Băiatul şi noi, ha, ha, ha....
Elena Ceauşescu: Ha, ha, ha... Ca să şteargă toate urmele Băiatul trebuie să mai conducă ţara mult timp... Ha, ha, ha...
Nicolae Ceauşescu: Da, Lenuţo, da...ha, ha, ha....


Urletele, hăhăielile şi istericalele celor doi s-au mai auzit multă vreme. Din sală, un Băiat cu costum maro şi cravată, pe care se vedea emblema şcolii de Securitate de la Băneasa, s-a ridicat şi a coborât cortina. Spectatorii au ieşit într-o ordine desăvârşită, desigur, pentru a putea fi număraţi.

Proză scurtă din volumul în pregătire Japonezul Albastru, ediția a III a, de Denis Dinulescu


02 decembrie 2016

România, tot mai bătrână

Țara mea dragă, România, a împlinit 98 de ani de când este în forma asta și atunci am mâncat fasole cu cârnați. Adică Tina Cumva a luat cârnați de mai multe feluri ca să simțim țara între măsele cu usturoaie, cimbre, mărare, iuțeli, zgârciuri și așa mai departe. N-am mâncat singuri fasolea, am invitat și câteva veverițe de-o seamă cu țara, pe Adi Popovici și-ncă vreo 60. Am behăit, am plescăit, am ascultat ultimul Metallica, ăla cu Hardwire baban, baban, și unul din noi a zis la salata de boeuf: Bă, da' bătrână mai e România asta. Da, așa era. Și ne-am dat seama de asta, de exemplu, că de ziua ei, 1 decembrie, România a făcut paradă cu niște tinichele pe roți, crezând că războiul înseamnă acum niște țevi sau ghiulele.

De-atâta bătrânețe, România nu-și mai vede de tinerețe, studenție sau sport. Nu-și mai vede de sănătate, școală, educație, și politică. A instaurat un sistem securistico, incompetento impostoric și-o ține mațu' gaia așa, neatent la nicio schimbare din jur, din lume. Alegătorii americani au votat un Trump netrecut prin politică. Nouă, nici cu Nicușor Dan nu ne vine.

Senilă și ruginită de praf, România nici nu mai cântă sau scrie. Melodiile cu care se prezintă la Eurovision trădează neputința anilor 50 când refrenul era ceva cu un tractor și o mamă eroină care venea acasă cu salam. Scrisul s-a făcut covrig în jurul lui Cărtărescu, Norman Manea sau Vișniec de parcă numai ei au talent, inspirație sau viziune. În media video ni se prezintă numai sărbători în care românul mănâncă cu mama, cu cireașa, cu chefi la cuțite sau dansează cu Moga și Smiley.

De-atâta bătrânețe, România a uitat să-și facă drumuri de colo, colo. De parcă n-ar vrea să-și vândă roșiile de la Zimnicea la Stanbul. După 30 de ani de mărețe realizări postrevoluționare n-avem nicio autostradă pe care să ne așezăm și să ajungem la Moscova, Milano sau Paris. Nici măcar nu se întrevede vreuna, aia cu Sibiu Pitești fiind probabil o gogoriță ca să vadă Trump cum cărăm noi prune la cazanul evaziunii alcoolice.

Uitându-se înapoi cu mânie, toți cei care fug din România trag semnale de alarmă despre uitarea în care cade țara din cauza senectuții, securității, lenei, lipsei de cultură, de patinoare, de oameni, de speranțe, de planuri de viitor și de multe altele. Și asta pentru că baba asta de țară nu-și vede decât de albirea banilor unor infractori.

Încet, dar sigur, pe măsură ce îmbătrânește, România este tot mai veselă crezând că bătrânețea este scurtă. Ori nu-i așa, bibicule bucureștean, ieșean, clujean, constănțean sau nu, bătrânețea duce doar la groapă. Alt sens n-a descoperit încă nici nevolnicul ăla de Arsenie Boca.

Denis

01 decembrie 2016

Gânditorul de la Hamangia

Cetăţeanul Vasile Bici din Hamangia stătea pe WC-ul din fundul curţii. Cu coatele pe genunchi şi cu pumnii-n bărbie, Vasile Bici scruta orizontul prin câteva crăpături ale uşii. Ce să mai spunem? Era o linişte colosală, un cer senin şi-o iarbă deasă, cosită proaspăt, drept care dragul nostru Vasile Bici gândea. În tăcere, ca să nu deranjeze scenografia propusă.

Cetăţeanul Vasile Bici : Am o curte destul de mare şi terenul e prost folosit. În loc de lalele, anul viitor am să pun varză. Florile şi-aşa mi le fură tot timpul vecinul şi le vinde la piaţa din oraş, iar judecăţile la care-l târăsc nu-mi dau câştig de cauză, pentru că o nepoată de-a lui trăieşte cu judecătorul. Nu am să mai pun nici cartofi. Barabulele sunt motiv de gelozie. Vecinul ăstălalt vine şi mă întreabă câţi saci scot la hectar, da’ ochii lui stau numai pe ţâţele si fundul nevesti-mii, ba chiar cred că e în stare să se culce cu ea, dacă nu cumva au şi făcut-o. E mai simplu să nu mai pun cartofi. Nu mai pun. În fundul curţii am zmeură. Nici cu asta nu-i bine, pentru că vine ursul şi mi-o mănâncă. Asta n-ar fi nimic, da’ odată intrat în curte animalul vine la geam şi intră în vorbă cu mine. Îmi spune să nu mai citesc Sadoveanu, că-mi pierd timpul. Să citesc doar Chuck Palahniuk şi Charles Bukovski, iar din ăştia noi, autohtoni, doar pe Hertha Muller. Discuţiile despre literatură cu fiorosul animal mă obosesc peste măsură. Pentru că eu am alte gusturi. Citesc numai Buzura, Beniuc şi Blandiana, cei trei B ai literaturii române, din care nu reţii nimic da’ poţi să te gândeşti la altceva în timpul ăla. Ar fi mai simplu să nu mai cultiv zmeură. Lângă zmeură am pogonul de ceapă. Cu ceapa-mi convine, pentru că în fiecare seară vine vecina de peste drum la furat. Când se apleacă să culeagă şi nu-i nici nevastă-mea acasă, mă reped şi-o siluesc pe la spate. Îi place, nu-i place, n-are ce să zică, că altfel o dau la Evenimentul Zilei. Aşa că ceapa o mai ţin. Ăia patru cireşi care-mi cresc între roşii şi leuştean îi tai. Îi tai şi construiesc o catedrală. O să-i spun a Neamului şi n-o să intre în ea decât americanii, că românii nu obişnuiesc, ei se roagă la Dumnezei care n-au valoare de piaţă, altfel s-ar vedea. Lângă Categrală fac o piaţă în care-i adun p-ăştia din Hamangia şi-i pun să asculte câteva programe electorale ale nu contează cui, pentru că sunt identice. Fac apoi, lângă răsadul de ardei, un iaz cu mult peşte, pe care noapte mi-l fur singur şi dau vina pe Tanţa, cea care are buticul pe strada noastră, şi asta numai pentru că idioata n-a vrut să se culce cu mine. Între răsadul de pepeni şi cel de usturoi fac un studio de filme. Aici produc numai filme româneşti. Puţine, pentru că toate ies false, n-au dialoguri şi nici poveşti. Filmele nu le export, le rulez în catedrală, ca să pot aduna locuitorii Hamangiei la un loc, la un act de cultură. Cultura nu interesează pe nimeni, aşa că am să demolez studiourile de filme şi am să cultiv cherestea, pentru că e singura care merge la export. Lângă prispa casei, în faţa ei, am să ard busuiocul şi-am să-mi fac un chioşc. Acolo adun toate animalele din Hamangia ca să ne uităm la televizor la emisiunea „10 pentru Hamangia”. Ce să mai fac? Cum să folosesc la maximum tot pământul? Mă mai gândesc.

Începe ploaia. Un fulger se abătu peste cutia de lemn a WC-ului. Se iscă un incendiu. Sinistrul arse din temelii solitara construcţie şi-l carboniză pe cetăţeanul Vasile Bici în poziţia şezând.

Expediţia care a poposit peste secole în Hamangia nu şi-a putut explica niciodată poziţia cetăţeanului Vasile Bici, nici fenomenul care a stat la baza formării statuii şi nici n-a aflat vreodată numele omului rămas stană de piatră. Îl luară cu grijă şi-l duseră la muzeu. Datorită poziţiei, numiră exponatul „Gânditorul de la Hamangia” şi-i puseră preţul biletului „de intrare” 2 euro.

Din volumul de proză scurtă Japonezul Albastru în curs de apariție, ediția a III a, de Denis Dinulescu