31 august 2017

Zborul 106

Primul ministru Tudose s-a dus incognito la Otopeni. Că de ce nu merge Taromul sau de ce merge? I s-a dat drumul pe pistă și i s-a numerotat zborul cu numărul 106 direcția Otopeni Lehliu. Cursă scurtă, pentru că îți poți da seama ce nu merge și din priviri, nu trebuie să zbori juma de zi pân la Amsterdam. Încărcat cu bagaje, dl Tudose și-a luat zborul numaidecât. A venit cateringul, câțiva stevarzi și un program teve în care tot el, primul ministru, intră într-o bancă și nu dă bacșiș, adică comisionul ăla de-l dăm toți ca să trăiască bine fiii lu nu știm cine, care sunt slujbașii băncii. Și zbura și zbura. Se înclina la vânt, făcea când că motorul stâng, când ca ăl drept și a ajuns la Lehliu. Lehliu n-are aeroport, și atunci zborul 106 a fost întors la Otopeni. Și iar bâr, bâr, bâr. Aplauze. Apoi, zborul 106 s-a suit în mașina cu care venise și s-a dus la guvern.

Vaca Marianei a născut un băiat. Pe deasupra satului trecea zborul 106 și Mariana l-a numit pe vițel 106. Așa că băieții și fetele, seara la cârciumă, m-au rugat să-i ajut să nu mai posteze pe facebook nimic, și că să le fac altă rețea de socializare. Una numai a lor. Și au început să aducă pește, magiun, capre, bere, țuică, copii, învățătoare, pepeni cruzi, prune sărate, piersici demodate și alte alea cu care să socializăm până târziu, până când trece zborul 106 înapoi spre Otopeni. Așa s-a născut rețeaua de socializare 106 care, momentan, este mai tare ca febeul.

O tăcere atât de galbenă și de grea s-a lăsat peste satul V, că s-a speriat o coțofană. Tot galbenă și tot grea. A venit și mi-a spus la ureche: Vrei să jucăm 106? Sau 107? I-am zis că vreau 106 și m-a bătut.

Denis

27 august 2017

Viața la țară 4

Sătenii din V mi-au zis să fiu PR-ul lor. Domle, fi piarul nostru, du-te la guvern și cere cireși, biscuiți, cerneală, amenzi. Dar cel mai important e să ne schimbe numele. Ca ăia din Olt Romanați. Noi să fim satul Harap Alb. Îți dai seama ce lovitură agricolă, turistică, financiară ar fi. Întreabă cineva: Un te duci domle. La Harap Alb. De unde-i gagica asta așa mișto? Din Harap Alb. Mai sunt? Oho!!! Și albe, și de culoare, și mov. Cu țâțele albe ca zăpada. Un tip cu un pepene între picioare făcu un proces verbal. Eram oficial PR-ul satului. Aveam două ecusoane: unul cu V, altul cu Harap Alb. Am pus să se construiască o statuie uriașă în centru, care să se vadă din București. Ea îl înfățișează pe Harap Alb cu izmene albe, iie albă, palton alb pentru la iarnă, cărând mii de pâini, că ăsta e specificul satului. Mașinile cu, să zicem, olandezi sau americani, trec, opresc, miros pâinea și continuă spre Urziceni.

Ne-am retras în bătătură. Exact când a sosit dna Stela, zisă și Mama lu Varza. Uite cum faceți: tăiați varza de salată, puneți sare, mărar. Nimic altceva. O puneți în ce borcan vreți. Închideți. Și lăsați borcanul în bucătărie. Nu în frigider, nu la soare. În trei zile s-a murat, iese o salată colosală. Așa a fost. A mai zis: până diseară când veniți vă fac varză cu ciolan, n-am ciolan, dar se rezolvă.

Ne-am suit în mașină și ne-am dus la Bulbucata. Sătenii din Bulbucata, Ioana Crăciunescu, Mircea Florian, Rodica Ion, alții, mi-au zis: domle fi PR-ul nostru. Du-te la guvern și zi-le să ne schimbe numele. Să ne zicem de acum încolo satul Harap Alb. Ăia din Olt Romanați de ce pot? Ar fi o lovitură financiară, agricolă, turistică. Am acceptat. Ecuson cu Harap Alb aveam, așa că am pus să se construiască în centrul satului o ecvestră cu Harap Alb. Trec, să zicem, turiștii englezi și zic: uite, ăsta-i calul lui Cromwell. Și fac reclamații la ONU. Și așa ieșim în evidență, ne știe lumea ca popor, ca călăreți, ca români.

Pe drumul de întoarcere. Mihăilești, chestii. Trecere de pietoni în Bragadiru. Pe zebră trece Harap Alb. Îmi face semn să viu la primărie. Mă duc. Ăia îmi zic că dacă nu vreau să fiu PR-ul satului, mai bine zis oraș. Am zis că da. Și acum suntem în ședință.

Denis

25 august 2017

Viața la țară 3

Joi trece gunoiul în V, găinile pleacă spre țările calde, uite-le în zbor spre Sudan, și, pentru că a venit Macron la București ieșim la cârciuma din sat să comentăm. Cârciumă e-un fel de-a spune, e de fapt un magazin în curtea unui sătean unde acestea vinde pâine și bere. Sătenii cumpără de obicei câte zece pâini și zece beri pe care le beau și mînâncă acolo la o masă de beton. Noi, io și dna M., ne-am pus paietele, claxoanele și ne-am așezat în rând cu ei.

Vorbește un tip cu o ceapă în frunte: Acum, dacă a venit Macron, trebuie să ne oferim și noi să facem ceva la elicopterele alea. Să facem elicii, de exemplu. Cum? Trebuie menghină, presă, hartă. Ce hartă, bă? Păi, după care să le facem. Plan, boule. Și le putem face la nea Emil în curte, s-a băgat în discuție și unul cu un cartof în cur, da, la nea Emil, că tot n-are ce face cu garajul. Bună idee. S-o spunem și primarului. Dar numai elicea n-ajunge. Că și americanii fac la noi elicoptere și-am auzit cu trebuie și coadă. Fără coadă, noi, românii nu le cumpărăm. De fapt nici p-alea franțuzești, fără coadă nu merge. Bă, zise o femeie ciclop, am auzit că vin și rușii să facă elicoptere la noi ca să le cumpărăm. Și nemții. Vor și rachete. Asta cu rachetele poate fi de folos. Că mergem la București cu racheta. Mai știi?, zise un visător bătrân cu un porc de 300 de kile în brațe. Băi, da de ce trebuie să cumpărăm atâtea elicoptere? N-are importanță, așa-i politică țării, problema noastră este din cauza asta foarte gravă. E!! Păi, cum furăm seara cu elicopterul? Cum ieșim la porumb? Că face ăla un scandal de apare poliția din Afumați într-o secundă. Io zic să protestăm, zise un tânăr transformat în știulete!! Ieșim în piața Victoriei la Guvern să se știe și de noi, ăștia din V.

Se înserase. Era ora la care trecea, spre Otopeni, avionul cu napolitane. S-a auzit un zgomot specific. Pe masa de beton a căzut o ladă cu napolitane de ciocolată. Ne-a spart sticlele de bere. Brusc însă, nenea ăla cu cartoful în cur a săltat lada și a fugit. Nu l-am mai prins niciodată.

Denis.

24 august 2017

Viața la țară 2

S-a iscat vânzoleală mare de tot în sat. Mare, mare de tot. Cerul s-a-negrit, avioanele s-au oprit în zbor, mamele au uitat laptele pe foc, bărbații au plecat la București neîncheiați la prohab și câte și mai câte. Și asta pentru simplu fapt că în sat a venit Bruce Willys. Și i-a invitat pe toți la cârciumă. Și le-a zis: Am să investesc la voi în comună. Vom face cel mai mare centru de tatuaje din lume. Vom pune piercinguri, cercei în nas, în urechi, mai știu eu unde în așa fel încât toată omenirea să vină la noi pentru asta. Vom angaja cei mai mari designeri, Cătălin Botezatu, de exemplu, cei mai mari găuritori de cercei, Mihai Buculei, de exemplu, și așa mai departe. Ca să dăm un exemplu lumii, primii care se vor tatua veți fi voi.

Stăteam la poartă cu M și țăranii treceau cu combinele-n spate spre câmp. Sunt tatuați din cap până-n picioare. Pe unul scrie: Mamă, Metallica!!! Pe altul: Merele mele e cele mai dulci!!! Sau: Meditații la fizică!! Sau: Gigi a furat porumbul și acum vrea să joace în filmele Adei Solomon!! Sau: Dacă avem două oi, câte ne-au mai rămas. Oamenii treceau mândri prin sat, expunându-și tatuajele. Era victoria capitalismului autohton. În sfârșit, o mână de țărani lăsase deoparte naționalismul păgubos, îndărătnicia indigenă și neîncrederea seculară în progres și se aliniară și ei la viitor.

Vaca Marianei n-a născut. N-o face nici azi, pentru că se apropie Ziua Limbii Române sau a fost și vrea să-și numească vițelul Mircea chiar dacă-i fată. Zice: Nu-ș ce-i cu Justiția asta în România, bag de samă că nimeni nu-i dă de capăt. Tudorică ăsta, vai mama lui. Io, dacă aș fi ministrul justiției, aș cere mai mult fân pentru vaci, mai multe filme cu animale, și mai mulți berbeci. Berbeci? Da, pentru că berbecii pot face litoralul mai frumos. Poftim? Am spus o prostie? Sigur că da. Aici, la Călimară, noi spunem numai adevăruri nefardate. Ăsta e cuvântul: nefardate. Așa că taci, și naște odată!!

Pe seară am întins rufele. Apoi, ne-am așezat la Steaua cu Sporting. Și ce să vezi?

Denis.



23 august 2017

Viața la țară 1

Vaca Marianei, vecina noastră, stă de două zile la gard. Stă să nască. Are dureri. Se mai ridică în picioare, se mai lungește. Cât stă întinsă, mă privește. Zice: ce faci? Netul. Am pus wirelles și stau pe verandă. Caută-mi și mie ce iese. Ce iese, ce? Fată, băiat. Caut febril pe un site al vacilor vorbitoare. Sunt anumite condiții când vițelul e băiat, altele dacă e fată. E fată. Nu-i bine, că nu-și va găsi de muncă nici la București, nici la Afumați, nici, nici. Plânge. S-o servesc c-o cafea, îmi zic. Nu, nu bea cafea. Vrea cârnați virșli cu muștar Dijon. Okei, când viu de la București.

Pe deasupra curții trec toate avioanele din lume. Numai Taromul nu. Dacă sunt cu un picior în groapă ele trec acum trase de cai prin fața bisericii. Cursa de Timișoara avea patru cai, că e mai departe. La teve se discută de Tarom. Că a cedat Dubaiul și e mare nenorocire. Toți românii munceau în Dubai și acum se duc pe jos. Ruta a fost cedată pe bani grei. Nasul îmi spune că chiar de ăla care vorbește. Care mai zice: s-au desființat și curse profitabile cum ar fi Buc New York, Amsterdam Giurgiu. Le fac alți operatori de zbor și le merge bine. De ce cade Taromul? De ce nu mai face Italia, de exemplu? Prin fața bisericii, gard în gard cu noi, oprește un Tarom pricăjit. Scrie pe el: București, este tăiat Milano și este trecut cu roșu Afumați. Întreb pilotul: de ce nu mai merge Italia? Răspuns: care, că sunt două.

M, gazda mea, îmi zice să pornesc mașina. Un Chevy mare. Mergem să-și ducă marfa pe ici, pe colo. La stânga, la dreapta. Pe o căldură insuportabilă. N-avem găini, c-am fi luat una cu noi la plimbare. N-avem struguri, c-am fi luat să ronțăim pe drum. N-avem nimic, decât niște flacoane cu fel de fel. La stânga, la dreapta. Aveo duduie din toate încheieturile. Apoi, intrăm la Mega.

Seara film pe ecran. Io văd un David Cronenberg mai vechi, 2005, ceva cu Trecutul care se-ntoarce, iar M, în camera ei stă pe emisiunea cu Tarom. Că de ce mai zboară? Că de ce nu mai zboară? Și dacă tot a dat faliment, înseamnă că nu trebuie să mai facem cu mâna avioanelor lor. Ce chestie!!

Denis

18 august 2017

Bazaconii

Pompierul Terente Major Ibrăileanu mesteca gumă. Pui nu putea, o bucată de covor nici atât, un lighean nu, așa co ardea cu gumă românească pe care le-o dădea de la magazie. Se numea Gumă de Sâmburi de Cireș, brand românesc. Deci Terente mesteca gumă și gândea: Incendii nu mai sunt. Alea de le vedem pe teve din Portugalia, Franța, America sunt fakeuri. Nu sunt incendii, nu sunt nici bani. Că ce să stingem? Ultima oară a ars o pisică și până am ajuns se întinsese în tot cartierul și erau deja 99 de morți, 300 de răniți și 50.000 de curioși. Așa că mai bine mă las de meserie. Or fi fiind altele mai bănoase. Ca, de exemplu, meditațiile la fizică. Legea lui Ohm, fierăstrăul lui Einstein și așa mai departe.

Jucătoarea de volei Piliuță Mimi Revivals juca volei. Fără fileu, pentru că trebuiau făcute economii. Fără mingii, din aceeași cauză. Așa că apăru pompierul Terente și zise: trebuie revoluționat jocul. Cu mingii de lemn. Cine-o bagă mai adânc în pământ câștigă. Prima mingie avea 10 kg, nici nu putea fi ridicată. A doua la fel. Au hotărât să renunțe la mingii. Atunci Mimi l-a văzut mai atent pe Terente. Și-a dat seama că-l place. Îmi placi, îi spuse. Terente a scos atunci gumă de mestecat de la magazia de pompieri și i-a dat. Mestecau împreună. Terente a zis: hai, să ne mărim pensiile. Cât, întreabă Mimi. Cât vrem. Și și le măriră la 50 de mii pe lună deși abia împliniseră câte 30 de ani.

Trecură doi corbi, din care unul roșu, trecură două bufnițe, din care una verde, trecun un om, din care unul pesedist, trecu o locomotivă, din care una albă, un tanc, două gogoși, patru copii negri iar cei doi iubiți își numărau pensiile într-o barcă.

Cam așa ceva.

Denis.

13 august 2017

Cahul 2



Foto D.D.

Sediile Partidului Comunist Moldovean de pe bulevardul principal din Cahul nu lasă să se întrevadă vreo opoziție. Nu că ceva liberali sau social democrați n-ar avea loc prinre magazinele de nimicuri din centru. Nu. Ci pentru că cahulenii n-au niciun interes pentru vreo politică. Dacă erau liberali la putere tot pepeni mâncau la toate cele trei mese. Dacă erau țărăniști așișderea. Iar de social democrați ce să mai zicem? Că nu-i interesează nimic pe cahuleni se vede după cum arată. Am mai spus, ca-n piețe. Pantaloni din alte epoci, coafuri la fel, machiaje oribile pentru femei. Nu știm ce fel de informații pătrund aici, de la seriale americane la știri românești sau de la filme italiene la festivaluri Cannes, nu, nu știm, cert e că strada arată de parcă aici lumea nu s-a schimbat niciodată. Toți cahulenii au plase strâmbe în mâini, pălării neghioabe, zâmbete deșuchiate. Capitalismul dă totuși un semn firav: din metru în metru, pe bulevard sunt Case de Schimb. Am schimbat și noi. Un leu românesc pe patru moldoveni. La Casa de Schimb unde am făcut tranzacția am întrebat: Se mai schimbă și alte valute? Nu. Niciodată? Niciodată.

Ne-am întors tot prin Oancea, evident. Aveți rovignetă? Nu, n-am luat. Mergeți la Banca aceea. Dar de ce nu ne-ați spus? Păi, trebuia să știți. Ne-am dus la Banca aceea. Era berechet coadă. Un nene a cumpărat 100 de rovignete pentru nu știm ce fel de trafic. Luăm și noi după o oră. Explicăm că cumpărăm rovignetă de-o zi, deși n-am stat decât vreo două ore. Nu se poate. Minima este pentru șapte zile. Păi, da, dar e un abuz. Nu, nu e, e lege. Cât costă? 21 de lei românești. Dai banu' și ți se dă restul un leu moldovean.

Am părăsit Oancea cu părere de rău. Începuseră să ne placă gropile, clădirile din anii 50, vameșii serioși care ne întrebau dacă avem țigări de contrabandă. Pentru asta îți dădeau portbagajul jos. Nu, n-aveam și-am luat-o spre Suceveni. Când să facem cotul la stânga spre sat, o capră ne-a făcut semn cu copita. Ne-a întrebat dacă nu mergem la București. I-am zis că da, și acum suntem pe Calea Victoriei arătându-i animalului pista de biciclete. Și ce-o mai fi!!

Denis.

12 august 2017

Cahul 1



Foto C.S.

Excursie la Cahul, orașul moldovean de peste Prut. Luăm aparatul foto, bani, câte o cămașă, suntem doar Christiana și io, și oprim la Vama Oancea. Din Suceveni la Vama Oancea sunt 10 km, din Vama Oancea la Cahul sunt vreo 8. O nimica toată. Vama Oancea putea să se cheme oricum: Luminița, Vasile, Tudorică, Nelu că tot aia era. N-are față de Oancea. În primul rând că un Oancea e chel, solid, și îi plac gagicile strâmbe, ori aici, în Vamă, nu era vorba despre așa ceva. Aveți ceva de declarat? N-aveam nimic de declarat, dar ne întrebam ce căutăm, de fapt, la Cahul, oraș care nu există pe nicio hartă a lumii. Portbagajul la control. Actele.

Când intri în Cahul te întâmpină o groapă imensă. Ține cât tot orașul. Sunt mii de gropi care unite între ele și umplute cu apă ar da Marea Cahul, probabil cucerită de tătari acum mii de ani. Și secată. Secată degeaba. Da. O grafică imensă din fier forjat ne atrage atenția, în fața Primăriei, că: I love Cahul cu o inimă mare, roșie, la mijloc. Cam atât. Întrebăm de podgoriile Cricova, poate luăm un vin. Da, e a treia stradă la stânga. Acolo nu e nicio Cricova, ci un depozit de vinuri găgăuze. Luăm și bem. Bune. Mai departe prin Cahul. Adică, mai departe nu poți, pentru că orașul se termină după o sută de metri. Trebuie mers înapoi pe partea cealaltă. Poate găsim o jucărie pentru Luiza.

Toți oamenii din Cahul sunt îmbrăcați ca țăranii din piețele noastre. Să zicem Obor. Să zicem Rahova. Să le zicem pe toate. Toți, pe marele bulevard, vând pepeni, usturoi, morcovi. Tone de usturoi, pepeni și morcovi. În mijlocul acestor sute de oameni, de fapt toată populația Cahulului, este o statuie uriașă reprezentând trei păsări Flamingo. Roz. Stau să-și ia zborul. Ar fi în stare, dar sculptorul le-a prins picioarele în asfalt. În gropile din asfalt. Ce să zici?

Denis.

11 august 2017

Suceveni 2



Foto, D.D.

Sucevenii au luptat de când se știu cu toți dușmanii țării. După care au luat o pauză, au băut Voiosul de Buciumeni, vin local, și și-au ridicat un monument în centrul satului. S-au trecut toți acolo: Cutare Cutare, Cutare, Cutare și iar Cutare Cutare pe toate fețele. Au pus o cruce, au construit trei buticuri, două farmacii, o cârciumă și-o poliție. O parcare la singurul bloc cu două etaje din centru. Trece o căruță, trec două și gata.

Parcăm, intrăm în cârciumă și tragem la măsea un vin numit 9 Poloboace. Prost și la litru. Încercăm alt vin, Curtea Taichii. Nu bun. Și atunci intrăm la gazdele noastre Bunica, Irina, Nelu, Fănel, Luiza, Christiana și o pisică sosită de la slujbă. Aveam să aflăm mai târziu că pisoiul lucrează în Vama Oancea, deci era vameșă acolo și ne-am bucurat. Cu mirosul ei fin depista traficul de țigări, de arme, de bani, de cine știe.

Aflată lângă Prut, la 70 km nord de Galați, Suceveni este un sat mic. Ai cărui locuitori ai zice că nu se ocupă cu nimic. Poate doar cu apăratul țării dacă e să ne luăm după monumentul din centru unde Cutare Cutare din 1941 până în 1945 și poate și azi. Trec tractoare, combine, mașini, biciclete. Prin curți se văd struguri, mere, pere, ardei, toate alea. Mulți au găini. Le taie, halesc. Nu se vinde niciun gram de carne nicăieri. Iar la Farmacie te-ntreabă dacă ai rețetă și tu spui că da. Și asta e tot.

La blocul din centru e o masă pe scări. Bărbații beau bere. Timișoreana. Noutăți? Păi, ce-i cu pensiile alea? De ce-s așa mari? Noi abia ne tragem sufletul cu o sută, două. Moldova asta, domle, e sărăcie mare. Păi, zic, nu-i a voastră. Dar a cui? A urmașilor, urmașilor voștri. Ne uităm pe stradă. Trece un urmaș. Are 8 ani și cară o sticlă de vin pentru taică-său. Cam așa.

Denis

10 august 2017

Suceveni 1



Imagini din Suceveni, foto, D.D.

Galați, mon amour, a fost întotdeauna o melodie cu care se mergea la Eurovision. Un așa mare succes s-a transformat, în timp, într-un oraș de la Dunăre, Prut, toate alea. Și prin care trebuie să treci din când în când. Noi, de exemplu, spre Suceveni. Pe Prutul superior. Un sat în care ne așteaptă nepoata.

În Galați, de exemplu, nu este niciun indicator valabil. Se lucrează intens și toate arată alte direcții mai puțin Parisul sau Zimnicea. Așa că intri într-o benzinărie. Zici: spre Suceveni. Păi, băi, nene, o iei spre Galați, e un peco, faci stânga și e un Lukoyl. După Lukoyl faci centura cam cinci kilometri și-ai ajuns. Așa repede? Mi s-a spus că până la Suceveni sunt 70 km. Păi, nu, abia ieși din Galați, și mai e un peco lângă un Lidl, o iei pe lângă, la dreapta și iarăși ieși din oraș și vezi indicator cu Vama Oancea. O iei într-acolo, acolo e Suceveni. Mai întrebi, că te văd băiat mare. Dar dacă pun gps-ul? Nu merge. Se lucrează.

O luăm după peco la stânga și iar la stânga și mai întrebăm. Nu-i bine pe-aici, trebuie să țineți drumul Bârladului. Apoi, vedeți Tecuci, da, Tecuci, și de la Tecuci urci 'mneata la, la, la , mai în sus spre Suceveni, adică la stânga. Un șofer aude discuția. Nu dom'le, Bârladul nu e bun, încurci omul. Ia-o spre Oancea, e vamă mare, semnalizată, vezi și Prutul, și treci de Vânători, treci de nu mai știu ce și apare Vama asta, cu granița la Cahul, apoi, cinci, șase km și vezi indicator stânga Suceveni. Cam așa. Da' de unde veniți? Din București. Aha, păi, e simplu.

Gonim înspre Oancea. Vamă mare. Asfaltul e peticit nevoie mare. Mașina hurducăne ca-n filmele alea americane când sujnt bătăi într-un bar în care o gagică rânjește cu un pai în gură. Apoi, scoate paiul, aruncă o sută pe bar și se cară. Așa și noi. Am văzut indicatorul cu Suceveni și-am ajuns.

Denis

04 august 2017

Găina Electrică

Ni s-a stricat mobilul. Adică dădeam cu palma pe ecran și aparatul ne arăta toate faptele rele pe care le-am făcut. Și pe care le mai facem. Cum ar fi magiun de cireșe făcut din floarea soarelui. Deci trebuia schimbat. Ne-am dus la Vodafone să ne luăm unul mai sofisticat, care nu arată nimic. Acolo, la intrare, era Găina Electrică. Mânca un pepene. Scuipa sâmburii sub pantofii cu toc ai femeilor. Unele cădeau și-și rupeau gâtul, altele își păstrau echilibrul, smulgeau Găinii câte o pană, zâmbeau și ziceau ceva de ciorbă. Că adică Găina Electrică face ciorba cu becuri bună sau cam așa ceva.

Găina ne-a cerut biletul de intrare. Avem bilet să intrăm la Vodafone? Nu. Păi, vă dau io, a mai zis și a scos un teanc de bilete nevândute la spectacolele rurale cu Găini. Poftim!! A mai zis: așa sunteți voi ăștia, scriitorii, întâi ziceți, apoi tăceți, că nu se înțelege nimic de când vă puneți pălăria și până o dați jos, că de-asta nu se dau bani pe Bolborea ci numai pe Buculei, că monumentul lui Buculei poate fi pus și în piața Alba Iulia că tot de Unire e vorba și nu dai banii de două ori sau putea fi pusă în Pasajul Sudului, pe mijloc sau la Obor, ca să geamă țara de statui, de o singură statuie semnată Buculei, și, uite, omul e singurul animal din univers care dă bani pe țoale, păi, ai văzut dta veveriță în palton?, nu, dar urs cântând melodii de Frank Sinatra?, nu, așa că ce vrei?, meditații la fizică sau pensie specială de un milion de lei?, că io trebuie să știu, noi, Găinile Electrice electrificăm totul pentru bunăstarea țării,a acestor români care părăsesc țara cu ghiotura, poftim, intră și i-ați un telefon cu o singură tastă.

Așa am făcut.

Denis.