31 ianuarie 2017

Viitorul marțian al românilor

Generalul Manole Ben Manole stă în pijama la fereastră. Știe că viitorul omenirii abia începe. Ce a fost până acum a fost un căcat. Sclavagismul? Păi, ce vroiai să facă oamenii ăia fără haine, căciuli, chiloți sau șosete decât să sclavagească? Evul Mediu? Căcat. Ce să fi făcut oamenii ăia care nici ei n-aveau de nici unele: pijamale, iar chiloți, și alte alea și se duceau doar la bordel și la ghilotină. Capitalismul? Păi, da, dar dacă nu era Anglia, ciuciu capitalism. Au inventat englezii aburul, au mers cu el și gata, distanța până în pădurile unde se ascundeau femeile se scurtau. Gata, s-a dus cu orânduirile. Comunismul ăsta a fost deprimant. Cum e și acum, când vezi la televizor oameni ca Petre Roman sau Ion Iliescu. Nu, generalul gândea cutezător și și știa că viitorul omenirii este în Univers. Citise. Se fac rachete care duc oamenii pe Marte. Pe Pluto. Sau pe Saturn. La ce să mai stea aici? Cu Trump? Cu Dragnea? Românii o vor lua și ei spre Marte. Își vor lua căruțele cu ei, că acolo nu e combustibil decât dacă-l aduci cu tine, își vor lua nevestele ca să le bată și pe Marte, că pământul n-a ajuns, ceva apă, vin și cărți de fizică. Această dorință a românilor de a trăi pe Marte trebuia scrisă în Constituție și generalul se gândi să se ducă la garnizoană ca să obțină aprobările necesare introducerii unor alineate noi.

În garnizoană, unitatea care păzea Constituția României juca șah. Cu un singur cal. Restul figurilor dispăruseră. Șah, se auzi din gura unui maior cu un corn verde în frunte, șah!!! Ce-i cu tine, generale? Am venit să vedem cum stă treaba cu expedițiile în Univers, ca să pot face alineat nou în Constituție. Păi, încă n-au început, sunt câte unele sporadice colo și colo. Nu e prevăzut în buget pe 2017 să dăm bani la rachete și cosmonauți. Nu sunt bani. Nici de creioane. Ce creioane? Păi, cu ce vrei să fii scris cosmonauții ce văd în Univers? Cu creioanele. Și-atunci? Păi, te-ntorci acasă și dai meditații la fizică.

Florica Ben Florica tocmai născuse un copil cu Costache Ben Costache. Auzind că vine generalul mai devreme acasă nu știau ce să facă cu el. Erau puși să apere onoarea e familist a generalului iar nu să facă copii. Florica întrebă: mai ai racheta aia? Da, De ce? Păi, îl trimitem pe ăsta mic pe Marte și generalul n-o să afle nimic. Păi, nu merge. Cu atât mai bine, îl trecem la eroi, nu spunem că-i al nostru. Generalul moare după eroi. Bine, Florică, bine.

Generalul intră în curte și văzu o rachetă luînd-o spre Marte. Făcu semn cu mâna de drum bun. De la geamul rahetei, un erou în vârstă de două zile îi răspunse. Generalul avea lacrimi. Iubea eroii la nebunie.

Denis.

28 ianuarie 2017

Știri pe care dorim să le auzim

Guvernul Grindeanu va cere cât de curând în căsătorie guvernul norvegian. Mireasa are bani mulți, scapă rapid de zăpadă, are schiuri, deci are o zestre excelentă.

Auzind că poporul japonez va avea în curând un milion de oameni care vor împlini suta de ani, poporul român s-a hotărât să fie mai tare. Astfel, rectificarea bugetară pe 2018 va analiza posibilitatea ca 10 milioane de români să aibă câte o sută de ani până în 2020. Nu se va începe cu toată populația odată, ci pe regiuni. Întâi vor împlini suta de ani românii din Bărăgan, apoi cei din Moldova și tot așa, cam în cerc. Pensiile vor fi binențeles mărite. Nu se știe cu cât.

Autostrada Comarnic Brașov, Centura de Sud a Bucureștiului și Pasajul de la Domnești au fost tăiate de la finanțare și anul acesta. Asta nu înseamnă că ele nu vor fi executate. Vor fi desenate pe hârtie și împărțite șoferilor care fac aceste rute.

Papa Francisc nu mai vrea să aibă efigia pe moneda euro. Astfel că, în România va avea loc casting pentru ocuparea locului rămas liber. La casting se vor prezenta obligatoriu Sevil Shhaideh, Mădălin Voicu, Monica Macovei, Loredana Groza, premierul Bulgariei, Arsenie Boca, dacă-l lasă securitatea, Nicușor Dan, dacă-l lasă copilul, și turnul parașutiștilor.

Dacă anul acesta Franța va face și ea Frexit, cinematografia română, în frunte cu Irina Margareta Nistor, este obligată să facă un lungmetraj despre prietenia româno franceză. Și asta nu ca să ne aflăm în treabă, ci pentru că așa e normal: prietenul la nevoie se cunoaște. În rolul principal va fi Florin Piersic Jr, care va fi filmat plângănd în limba franceză cam o oră.

Aflată în cădere liberă, Nicole Kidman va face o expoziție de fotografie după modelul Adei Condeescu, cu aceeași temă: Colentina, dragostea mea!! Speră astfel să revină în showbizul care trebuie.

Agenția CĂLIMARA

27 ianuarie 2017

Presa străină

JANDARMUL CĂLĂTOR - Un băț de chibrit a luat-o razna prin București. Aprins. Pompierii dormeau la Obor. Jandarmii s-au sesizat și în frunte cu Raed Arafat, au pornit în urmărirea lui, a bățului. Cu elicoptere, Sandero și altele din dotare. Bățul de chibrit pe unde trecea aprindea totul în cale. Așa au ars din temelii Foișorul de Foc, Dr Taberei, care oricum trebuiau arse, așa au mai ars Titan și Arena Național, care oricum trebuiau incendiate. Urmărirea continuă. Raed Arafat face un apel la populație să iasă în fața bățului de chibrit și să-l stingă.

CICLISTUL DIN MILITARI NEWS - Bugetul familiei Terente Vaslui este la fel ca cel al României: ușor predictibil. Din această cauză, domnul Terente a tăiat de la sănătate 10 lei, de la miliție 10 lei, de la transport 100, de la mâncare 200 și cu banii s-a dus la Thermele de lângă București. Aici îl aștepta amanta pe nume Doina Prăvălie. Era supărată. De banii prea puțini acordați ei de bugetul familiei Terente. A intrat cu Terente în bazinul de apă fiartă, unde se drăgălesc numai îndrăgostiții de o anumită vârstă. Domnul Terente a fiert molcom trei ore. Reportaj însoțit de fotografii care vă pot emoționa nu se știe cum.

MAMAIA TIMES - Un cioban ajunge cu turma pe plajă la Mamaia. Nu întâmplător. I s-a spus de către medicul de familie al oilor că marea face bine la blană. Deci a ajuns el acolo cu mia de oi, le-a dezbrăcat și le-a ușuit în mare. Cu câini, măgari, cu vulpi. Oile s-a înnecat. În apărarea ciobanului a sărit PSD, prin Raed Arafat, care s-a jurat că în august marea e caldă. Da, i s-a replicat de către un jurnalist cu bocanci roșii, da, dar acum e iarnă și sunt minus zece grade. Domnul Dragnea, apărătorul total al oilor, a sunat la Casa Albă și a vorbit cu Donald Trump. Vrei să fac un zid, l-a întrebat șeful american. Da, a zis Dragnea, fă-l la Secuii ăștia care vor să se departă de România. Pe banii lor.

NEAJLOV CHRONICLE - Corupții din România, după ce vor fi adunați pe grupe de corupție, vor face scufundări în Neajlov. Pentru a căuta icre. Odată găsite, mii de kg, icrele vor fi ambalate și trimise la București la congresele PSD. Vor fi mâncate și gătite sub deviza: Cu sau fără icre, noi tot înainte!! La primul congres PSD bazat pe aceste icre, se va face și celebrul concurs cu felia de pânie conform sloganului o felie de pâine unsă cu unt cade pe covor pe partea unsă. Apoi, după concurs, va vorbi dl Dragnea. El se va referi la cei 70 sau 90 de ani în care PSD va domni peste România și câte tone de icre trebuie. Domnul Arafat a fost de acord, chestie pe care i s-a mai dat o stea pe epoleți.

Agenția CĂLIMARA

26 ianuarie 2017

Bazaconii

Cetățeanul Gabriel Abraziv Apostol se mira de câtă liniște este în curtea lui din comuna Vadu Lat, județ Giurgiu. În sensul că la el în curte nu era niciun fel de corpuție. Nu, nu era. Porcul își vedea de treabă, vulpea fura ouăle dar nu era ceva grav, ursul nu vroia nicio o licitație trucată, deci totul era curat, curat. Chiar îi spuse nevesti-sii, care acum când povestim, punea rufele la uscat pe sârmă: Măi, femeie, e posibil oare să nu avem niciun pic de corupție în curte? Femeia se răsti la el: Da, e posibil, că nu te ocupi. Toată România latră de corupție și tu nimic. Io m-aș duce să aduc puțină, oricât de puțină, numai să avem și noi, cum au și ceilalți vecini. Tu crezi că fiul vecinului, boul ăla mic, a câștigat Vocea Giurgiului fără pile? Hai, îmbracă-te și du-te unde vezi cu ochii, dar fără corupție să nu te întorci.

Gabriel Abraziv luă o tavă cu jeratec și se duse în cotețul găinilor. Găina Atlantida îl hali tot, așa că omul nostru, de profesie hidromecanic pe Neajlov, îi spuse: Atlantido, tu vii cu mine să căutăm corupție. Luară două topoare și o luară spre Neajlov. Da, două topoare au luat. Unul cu coadă verde, altul cu coadă maro. Se suiră pe corabie și plutiră până la Paris. Aici fură invitați la Versailles de Regele Soare. Avea câte o gagică pe fiecare picior și învârtea corupția pe degete. Ce doriți? Noi, ceva corupție, să ducem acasă. Bani aveți? Găina avea două pungi cu galbeni. Păi, zise regele, de banii ăștia vă vând la suprapreț un portavion. Și asta, așa, că vă cunosc. Acum, mergeți la bucătărie, mâncați două mere, iar tu Abrazivule, dă niște galbeni unei femei și culcă-te cu ea. La revedere!!!

Când portavionul poposi la Vadu Lat, o mulțime de oameni aștepta cu sufletul la gură. Cu jalbe în proțap. Cu hârtii aprobate la Clejani. Cu trompete. Cu tobe. Unii voiau ca portavionul să le are pământul, altul să-i care bălegarul din pod, unul să meargă la vânătoare de pițigoi cu el și așa mai departe. Din acel moment începu corpupția în Vadu Lat. Abraziv și Atlantida corupeau fără teamă, știau că urmează amnistia dată de haiducii din pădurea Uiești, că doar tot ce făcea portavionul se împărțea și cu ei.

Încet dar sigur, corupția puse stăpânire pe tot județul Giurgiu. De colo până colo, de-a lungul Dunării, de aici până aici, se scrise chiar o piesă de teatru care se juca în oraș, iar Atlantida își făcu un castel cu 60 de etaje cu banii de pe ouăle pe care le vindea la bulgari.

Denis

25 ianuarie 2017

Box offul românesc pe 2016 - că poate interesează pe cineva

1. #Selfie69 – 50 copii/25 săptămâni/150.113 spectatori.
2. Două lozuri – 61 copii/10 săptămâni/133.273 spectatori
3. Bacalaureat – 40 copii/26 săptămâni/55.192 spectatori
4. Sieranevada – 50 copii/6 săptămâni/31.582 spectatori
5. Câini – 69 copii/23 săptămâni/29.244 spectatori
6. Usturoi – 16 copii/5 săptămâni/18.000 spectatori
7. Afacerea Est – 40 copii/ 9 săptămâni/9.806 spectatori
8. Ilegitim – 43 copii/12 săptămâni/8.596 spectatori
9. Minte-mă frumos în Centrul Vechi – 50 copii/6 săptămâni/7.889 spectatori
10. Inimi cicatrizate – 32 copii/7 săptămâni/6.811 spectatori
11. Orizont – 37 copii/6 săptămâni/6.259 spectatori
12. Dincolo de calea ferată – 33 copii/5 săptămâni/4.529 spectatori
13. Miracolul din Tekir – ? copii/6 săptămâni//4.353 spectatori
14. Tudo – 33copii/5 săptămâni/1.785 spectatori
15. Dublu – 31 copii/8 săptămâni/1.397 spectatori
16. Bondoc doc. – 6 copii/4 săptămâni/481 spectatori
17. Camera obscură doc. – ? copii/1 săptămâni/? spectatori

Agenția de film CĂLIMARA

Două la un leu - 70

Cotidiene:
1. Azi am avut curiozitatea să cîntăresc ceapa, ciorapii, mărarul, gogonelele și alte cîteva nimicuri pe care le-am adunat de pe rafturi de supermarket, plimbat în cărucior, depus pe banda de la casa de plătit, așezat judicios în sacoșe, plătit, cărat pînă la portbagaj și, după ce-am urcat nemotorizat două etaje, pînă la ușa apartamentului. Ce mi-a arătat cîntarul?! 20, 5 kilograme!
2. Pisica mea așteaptă răbdătoare să vin acasă, să mă descalț, să mă dezbrac, să așez fiecare articol la locul lui, să-mi pun șoșonii, să-mi pudrez nasul și, eventual, să mă încălzesc nițel. Atunci consideră ea că e momentul potrivit să o conduc afară.

23 ianuarie 2017

Fricile dimineții

E târziu în noapte și generalul Manole Ben Manole stinge televizorul. A văzut Toni Erdemann și n-a-nțeles mare lucru. Că era filmat la București, asta treacă meargă, că Toni se masca în reni, capre, blonde sau în animale preistorice, ca-n secvența aia excelentă de la bairamul în pielea goală, hai, dar să nu se-nțeleagă cu fie-sa nu pricepea de loc. Păi, el ar fi luat-o de-o aripă, ar fi urcat-o în avion și i-ar fi tras vreo două acolo în scaun. Mai ales după secvența cu iubitul ei care se masturba pe prăjitură și ea o mânca cu plăcere. Ce-s chestiile astea? Cine-i Ade asta de-a făcut scenariul? Trebuie să întrebe la CNSAS, poate e vreuna d-alea care a luptat prin munți și n-a știut nimeni. Stinse și veioza și o luă spre dormitor.

Puse capul pe pernă. Știa din experiență că noaptea are trei părți. Formate din vise. Prima parte a nopții este dedicată viitorului. Atunci visezi că-ți schimbi nevasta, că ai un copil mai deștept, că te pun ăștia, acum de când cu Trump, deci te pun să ai grijă și de Constituția USA, și că poa' să-ți cânte în fiecare dimineață Beyonce sau Madonna, mamă, mamă. Dar viitorul îți poate aduce și mari foloase pe Neajlov. Te poți privatiza fără să atragi atenția: cumperi o balenieră și o iei spre Dunăre prin Clejani, Vadu Lat. Te văd gagicile ieșite la arat pe balenieră și tu cânți la fluier aia a lui Phoenix: Fată verde cu părul albastru. Da, întotdeauna viitorul e roz.

În mijlocul nopții vin visele amintirilor. Prima gagică, prima măslină, a doua ceva, excursia la munte cu tocilara aia de la școala SRI, tocilară care a ajuns vânzătoare la Monte Carlo și-o vizitează numai Putin și Trump, apoi îți aduci aminte de primul fotbal, de al doilea fotbal, de al treilea și tot așa, până se deschide televizorul singur și observi că Florica Ben Florica, nevasta ta, a venit acasă fără un pantof. Unde l-ai pierdut, fă? La bal. La care bal? Păi, am fost la balul aghiotanților cu Costache Ben Costache, unde s-a discutat de grațiere. Ce grațiere? Nu știu, că n-am fost atentă, da' vorbea mult Ion Iliescu și atunci cineva mi-a furat condurul. Na!!

Dimineața vin visele fricii. O teamă stupidă pune stăpânire pe ultima parte a somnului. În vis îți intră cineva și-ți fură banii, o pernă, blugii sau chiloții bej ai Floricăi. E frica generalizată de eșec. Va urma o zi proastă, cu siguranță. O mașină calcă pe cineva. Baleniera ta se scufundă în Neajlov. Apele vin și-ți înghit copiii. Pe toți. Ce-i de făcut? Ce te-nvață la școală? La care?

Generalul aprinde lumina. Dar nu se aprinde nimic. Becul dispăruse. Plin de noroi, un condur în mijlocul patului. Ciudat, foarte ciudat își spuse generalul și-și jură atunci în barbă să nu mai doarmă decât ziua. Cu orice risc.

Denis

22 ianuarie 2017

Dezinformarea de la Călugăreni

Florica Ben Florica se uita pe gaura cheii. Tot ce vedea, sughița și către Costache Ben Costache, aflat în pat, mângâind o pisică roz din cele aduse din Venezuela, unde totul oameni și munți, oi și elefanți sunt roz. Lucrează!! Ce? Se uită la niște poze. Unele mai mari, altele mai mici, din cele vechi de 6 pe 9 cum se făceau cu aparatele Laika prin 50. Păi, și tu nu știi pozele? La ce se uită? La nunta voastră? La avansări? La restaurant, la CCA? Nu, îmi spunea deunăzi că vrea să se uite neapărat la pozele făcute la bătălia de la Călugăreni, ca să restabilească adevărul. Bătălia aia a lui Mihai cu turcii? La aia. Ce l-o fi apucat? Suntem în secolul 21, pe cine naiba mai interesează? El zice că da, mai interesează. Lasă-l, treci în pat.

Generalul se uita la poze și asculta Caravan, o trupă de prin anii 70 ai secolului trecut. Pozele bătăliei de la Călugăreni. Erau numai grozăvii acolo: morți cu două capete, săbii cu femei însărcinate, căruțe de convoi pline de pâine răsturnate în apă, cadavre plutind pe Neajlov, capete de ieniceri turci și țărani români plutind spre Dunăre, și sânge, mult sânge. În urma acestei cercetări, generalul trebuia să stabilească dacă trebuie trecută în Constituția României lupta de apărarea a poporului român, în ce condiții, cu ce arme și dacă cu voia altor țări. Peisajul bătăliei era dezolant, dar prin această dezolare generalul văzu un amănunt uimitor. Turcii și românii nu se băteau pe niciun pod. La Călugăreni, atunci, la 1500, nu exista niciun pod, așa cum acreditase istoria. Generalul fu uimit. Până și celebra dantură a lui Sinan Pașa nu cădea de pe pod în apele Neajlovului, ci era dusă într-un pahar cu apă de un vraci blestămător al armatei turce. Ba chiar Sinan era pe o barcă parcă venețiană și la pupa îi cânta o fecioară blondă din imperiu. Era o dezinformare, hotărî generalul. Puse pozele deoparte, se îmbrăcă și porni la garnizoană.

La secția Dezinformare era agitație mare. Se lucra la vizita lui Dragnea în State cu ocazia ceremoniei de învestiție a lui Trump. O armată de oameni din birou se străduia să pună vorbele lui Trump în gura lui Dragnea, alea cu Voi reda măreția și unitatea Americii. Dragnea era înfățișat când pe-o masă, cu brațul ridicat, spunând în engleză vorbele, când pe candelabrul din sala recepției, spunând tot în engleză vorbele. Nu era bine nici așa, nici așa. Tot mai bine sunau la Trump. Și-atunci cum să facă? Un mareșal bătrân, din secolul 18 zise: E la Palatul Copiilor din București, la Teatrul Stela Popescu premieră cu Coana Chirița. E prost spectacolul, dar îl ducem pe Dragnea acolo, îl urcăm pe scenă și-l punem să zică vorbele cu America. E mai logic, mai credibil și salvează și piesa.

Dacă văzu cum stau lucrurile, Manole Ben Manole își luă pozele și plecă înapoi spre Neajlov. Trecuse vremea bătăliei de la Călugăreni, acum erau alte lupte. Mai vânjoase, mai ridicole, mai vesele, mai înțelepte, mai benefice poporului român. Se duse la toaletă. Aruncă pozele și se gândi cum o să-i rupă sutineul Floricăi. Așa, cu nesaț, ca-n tinerețe.

Denis

19 ianuarie 2017

Știri pe scurt

Pe strada Înclinată, sect 5, București, între numerele 90 și 105 a înghețat iadul.

Primele declarații ale USR privind economia țării. Dl Nicușor Dan a ieșit pe media și a zis: Din punct de vedere economic România se poate relansa foarte simplu. Unitățile mari de fabricat mici din piața Matache vor livra mici gata ambalați în Europa, Anglia, USA, Rusia și America Latină. Dacă nu, ei, micii, vor fi aruncați în Arteziana de la Arhitectură, asigurându-se astfel circuitul sănătos al naturii de care este atâta nevoie nu numai la noi, ci și la ei.

Noul post TV București TV al lui Bogdan Gamaleț va transmite pe lângă știri și emisiuni inedite: Vocea Bucureștiului, Bucureștenii au talent, Las București, XBucurești, Te cunosc de undeva, bă, bucureștene, și multe altele, precum și în județul Ilfov. Adică transmisia e și acolo, că Bucureștiul este prevăzut să se extindă până în anul 2234 de la Buzău la Craiova așa fără parcări, fără drumuri, ci numai cu linii moderne de metrou și televiziuni. Urăm noii televiziuni succes.

În august 2017 o eclipsă parțială de Lună va străbate România. Traseul ei va fi stabilit în Adunare de Guvern și prin OUG eclipsa se va putea vinde și în piața Obor, piață cunoscută și prin alte vânzări de zburătoare și fantome.

PUBLICITATE MASCATĂ O babă stă ascunsă după un copac. Aruncă cu pâine în trecători. Unul din ei, un bărbat roșcovan din ramura poezie a SRI, se întoarce la ea și-i zice: Noi vremă pământ, babo!!! Și trase în ea.

La învestirea lui Donald Trump lipsesc motivat Cargo, Bere Gratis, Talisman, Leșe, Tudor Gheorghe, Maria Dragomiroiu, coloneii soliști populari ai M.A.I., SRI, Gh Turda, Mihai Gâdea și fata aia de pe România TV care nu are nume.

Mai mulți șoferi bucureșteni vin în întâmpinarea unor noi norme europene și cer desființarea parcărilor din oraș. Se vor construi altele pe DN1 între Comarnic și Brașov.

Debarasarea de Coldea nu rezolvă nimic în România. E praf în ochi. Sistemul acoperiților e adânc infiltrat în societatea românească până la nivel de portar de școală, ca să nu zicem mai mult. Așa că, ce Coldea?

PUBLICITATE MASCATĂ O babă doarme cu basca pe cap. Nu i se văd ochii, nimic. Trece un tânăr și o violează. Baba nu simte nimic. Scoate doar un mârâit: Hexoral Forte și adoarme instant.

Agenția CĂLIMARA

18 ianuarie 2017

Brusc în fața mulțimii a apărut Nicușor Dan

Prințul Rainieri al III lea de Monaco a sosit în București și s-a dus direct la primăria municipală. A zis: Nici nu-mi trece prin cap să nu fiu statuie în București. Un oraș atât de frumos, vesel, tineresc, și plin de gropi inefabile. Nici nu-mi trece prin cap. Și a mai zis: Și vreau să fiu statuie dimpreună cu animalele mele, cele cu care am venit, al căror inventar îl aveți aici. Și a scos dintr-un geamantan două ceasloave pe care chiar așa scria, Inventar Animale. Edilii lui Boc, că era pe vreme aia, au citit: 60 de cămile cu trei, patru sau cinci cocoașe, 40 de veverițe vorbitoare, șase elefanți acrobați, 20 de vulpi care-și schimbă părul dar năravul ba, șoareci cu nemiluita, lupi, mazăre boabe, adică haleala animalelor și cu asta basta. Prințul a mai adăugat la final: Dacă statuia costă cinci milioane de lei, să zicem, io vreau opt, ăia care fac actele zece și securistul din primărie care aprobă să fie făcut general. General de circ, cum se poartă la voi.

După ce s-a răspândit în Europa aventura prințului de Rainieri, au luat-o spre București diverse personalități doritoare să devină statui. Primul apăru pe un cal Regele Soare. Zise: Io vreau să luminez Bucureștiul de pe cal din zona Arcul de Triumf. Dărâmați Arcul și rămân eu vizibil de la Călărași sau Craiova. Calul trebuie să aibă mâncare în fiecare zi, există, la Ferometal, pilitură de bronz, că asta mănâncă. Calul trebuie să aibă 10 metri înălțime, că e deștept, nu din ăla prost pe care-l folosesc țăranii voștri. Nu știu cât va fi devizul ecvestrei, dar io vreau cinci milioane pentru mine.

După Ludovic Soare a sosit la București Muma Pădurii. Călare pe mătură. A zis: Io trebuie să fiu în programul de măriri al PSD. Nu mai pot călări o mătură atât de mică. Îmi trebuie una cu 50% mai mare, fără să aflu dacă luați banii de la armată, sănătate, Becali sau Videanu. Asta să-i spuneți lui Dragnea când vine de la învestirea lui Trump. Doresc să fiu statuie în locul hotelului Intercontinental, hotelul mutați-l în Militari sau Colentina unde circulația e mai ușoară. Vreau să am o mătură cât 40 de etaje, iar eu să călăresc pe la 100 de metri înălțime. Să fie clar. Ecvestra mea pe mătură să o facă Buculei, că el suprinde aripile bine, el face aripi și la tractoare, e specialist, și vreau să călăresc înspre bulgari, să fie clar. Banii de șpagă îi dați măturii mele, că-i fermecată și gata, că mă plictisiți.

Au mai venit cu caii aferenți Robin Hood, Badea Cârțan, Mama India, Ghionoaia, Sfarmă Lemne, Napoleon, Brahmaputra, Arsenie Boca. Ba chiar Arsenie Boca a făcut o minune, cum îi stă în obicei. A scos o pană de gâscă și a aruncat-o în aer. Pana nu s-a ridicat, n-a plutit, și brusc în fața mulțimii a apărut Nicușor Dan.

Denis

15 ianuarie 2017

O mie și una de nopți - Noaptea a doua

Stătea la geam și scruta întunericul nopții. Era desfăcut la veston și la șliț, aruncase cascheta de general cât colo și medita acum la măreția nopții: Dacă nu era noaptea cine mai era sfetnicul cel mai bun? Florica? Costache? Constituția? Nu, nici pe departe. Cel mai bun sfetnic era Șeherazada cu miile ei de nopți. Ar trebui s-o cheme din nou, poate mai are vreo poveste cu care să se remonteze, cu care să poată înfrunta din nou viața asta de căcat acum când cu guvernul ăsta neghiob. Sună la telefon.

Costache nu murise în noaptea precedentă. Glonțul îi trecuse prin ochiul stâng, i-l aruncă sub dulap, dar adjunctul îl recuperase și și-l pusese la loc, astfel că nu se cunoștea nimic. Își puse din nou rochia de satin, vesta din brocart roșiatic, condurii de aur și intră la general. Intră direct în subiect, în a doua poveste: Balul dat de Împăratul Galben era în toi, începuse. Se serveau gulii, cartofi, rață la tavă, era de fapt la ceaun, cer îmbibat cu smântână, stele la proțap, un porc bătrân și o capră. Atunci apăru și Cenușăreasa. Avea în picioare un singur pantof. Împăratul zise: Cum de-ai venit așa încălțată? Cum îți permiți? Sau vrei să te culci cu mine? Cenușăreasa plângea. Zise: Nu, Înălțimea Voastră, mi-am pierdut un pantof pe scări venind încoace. L-am căutat. Nimeni n-avea trei pantofi în picioare și atunci am renunțat. Împăratul se înfurie (generalul avea lacrimi în ochi), se înfurie și porunci: Toată Împărăția mea să caute pantoful. Cine l-o găsi, i-o dau pe Cenușăreasă de nevastă, și o grădină de măgari și una de pepeni din care să aibă de-ale gurii toată viața lor.

Generalului nu-i stăteau lacrimile. Își încinse vestonul, își puse cascheta, își luă sabia și plecă după condurul Cenușăresei. Zise: Costache, tu rămâi cu Florica și fii atent la onoarea mea de familist!!

Luă o barcă, Constituția îi dădea voie, și se duse la Constanța. Aici, Cenușăreasa pescuia sperând să găsească pantoful. Găsi un bocanc, sandale, un cadavru, marinari, sirene, căciuli, ciorapi trei sferturi, un copil vioi uitat special în valuri de părinți, un țigan, doi nemți din primul război și se gândi să-și deschidă un magazin cu toate rahaturile astea. Îl trimise pe general la primărie după autorizații. Deja se iubeau ca doi prichindei, chiar dacă ea încă n-avea doi pantofi în picioare. Odată magazinul deschis, Cenușăreasa îi spuse generalului Manole Ben Manole: M-am folosit de tine, porc bătrân, ca să mă-mbogățesc. Acum, du-te până nu-ți tai capul. Uite și pantoful care lipsea, du-te unde vrei cu el, căcăciosule!!!

Măcar că nu i se potrivea, generalul își puse condurul și, șchiopătând, se întoarse acasă, unde îl aștepta Șeherazada. Îi povesti tot.

Denis

14 ianuarie 2017

O mie și una de nopți - Prima noapte

Generalul Manole Ben Manole citea o carte cu multe nopți, O mie și una de nopți și se gândea că dacă nu cumva este nevoie și în Constituția României de un capitol ca ăsta cu nopțile, pentru că poporul român atunci aduce copiii cu barza, atunci citește, atunci fură, atunci plânge, se bucură, bate din palme, cântă pas cu pas, ia meditații la fizică și-și spune speranțele în cum o ajunge copilul mare, dac-o ajunge. Cea mai simplă metodă ca să afle ce-i cu nopțile și Constituția era să-l cheme la el pe adjunctul său, Costache Ben Costache.

Costache se costumă în Șeherazada. Numai barba nu avu timp să și-o dea jos, da-n rest avea dantele, volane, brocarturi, mătăsuri, pălării, măști din venin de ienupăr, unghii lăcuite cu rugină nouă și toate alea. Iar în picioare avea niște conduri de aur cu care intră la general în iatac. Scoase evantaiul, își țuguie buzele date cu lanolină de iepure, își mângâie sprâncenele de brad și începu prima poveste din ciclul celor o mie.

Se făcea că o fată frumoasă la chip, dar destul de vânjoasă în talie (generalul tresări) se uita în oglindă și întreba: Oglindă, oglinjoară, când vine Costache la mine. (generalul tresări). Oglinda îi răspunse: Când pleacă boul ăla bătrân la unitate să apere Constituția aia cu care-și pierde timpul!! (generalul tresări voios, boul era el, pentru că în familia lor numai el păzea Constituția României mai dihai ca ochii din cap). Mult nu mai era până pleca animalul, așa că Florica își despleti părul, își scoase furoul portocaliu, ciorapii de lână transparentă, condurii de aluminiu și luă din bibliotecă singurul volum. Cu el se întinse pe pat să-și aștepte amantul. (generalul era deja nervos. Știa volumul din dormitorul lor, era un căcat de manual de fizică pe care-l citea el noaptea ca să afle de ce între două puncte este o distanță de multe ori variabilă). Și citea ea ce citea, de Florica vorbim, prietene, până când la ușă se auzi zgomot de sabie. Era gagiul ei, o frumusețe de bărbat, cu pinteni, cal alb, coif, trofee de vânătoare legate de brăcinari, femei goale în trăsură, vânat pe crupa calului și toate alea de-o masculinitate ieșită din comun. Florica își piedrdu atunci cunoștința și se abandonă flăcăului, care printre altele, avea și-o manta albă. (generalul nu mai suportă. Își dădu seama că nopțile astea nu-s bune de Constituție, scoase pistolul și-l împușcă pe Costache, acesta căzând sub patul generalului).

Scos din minți, generalul deschise mobilul și formă numărul Floricăi. Suna. O voce îi spuse: Dacă doriți la serviciul clienți, apăsați unu. Dacă doriți la serviciu depanare, apăsați doi. Dacă doriți să achitați factura, apăsați trei. Și așa mai departe.

Denis

12 ianuarie 2017

Cursa Sanghai Londra

Trenul Shanghai Londra a oprit joi dimineață, 12 fev 2017, în gara Clejani. Doamna O Kyoko, exportatoare de mătase din China, a deschis ferestra și a zărit pe peron o țigancă cu un pachet de cărți. A chemat-o în compartiment. Știi să ghicești? Țiganca s-a așezat comod, a scos de sub fuste șase copii, a aprins aragazul și a pus o fiertură pe foc, a dat drumul la un cesinic mare, i-a cerut chinezoaicei, așa la deschidere, o mie de euro și a început să glăsuiască uitându-se ba la un popă de caro, ba la o damă de treflă, ba la un decar de inimă roșie: Nu te iubește. Te-a trimis la Londra ca să scape de tine. Are pe una, mai mică ca tine, una din provincia Shytsuan, una care are un atelier de făcut lumânări și se duce la ea în fiecare noapte. Vor să facă un copil. Ba chiar doi, dacă ăla, primul, se face avocat sau notar ceva care să le facă actele de dezmoștenire. Vor să-ți ia tot. Nici mătasea pe care o cari cu tine acum spre Londra nu mai e a ta. Pe urmă, ca să nu te întorci, ca să nu te mai întorci niciodată, îți vor umple șifonirele cu albine otrăvitoare. O să vrei să-ți pui alți chiloți și aia ești. E nasol, zău. Mai vrei? Mai dă o mie.

Țiganca, de fapt directoarea școlii de ghicit din Clejani, o tânără brunetă foc, cu cosițe aurii, și tocuri de douăj de centimetri la pantofi, luă mia de euro și-o strecură între fustele-i înflorate. Mestecă licoarea de pe aragaz și zise în continuare: N-ai un' să te mai întorci. Rămâi aici, în Clejani, că facem din mătase hârtie și praf de pușcă, așa cum am auzit că făceați voi din vechime. Mai facem și-un port mai mare ca Shanghaiul vostru sau Londra lor, aici la Giurgiu și punem maxi taxi să vă ducă la București, înțelegi? Cu atâta mătase la tine, obții pensiie mare, mare de tot, că poți să stai în Clejani tot restul vieții. Nu știu dacă știi, dar în trenul ăsta mai este și un zmeu. Merge și el la Londra la o adunare mare de zmei. Îl pot convinge să rămână și el și, dacă o să vă iubiți, faceți aici, la noi, un restaurant chinezesc cu mici și sarmale. Vrei să vorbesc cu el? Mai dă o mie.

Doamna O Kyoko și zmeul Pi Nakamura își luară o casă la marginea Clejaniului. Nu mai aveau de mult niciun ban, pentru că cârciuma n-a mers. Dacă nu vindeau pe caiet, localnicii i-ar fi omorât. Se iubeau însă și vroiau să plece de pe aceste locuri. Nu era simplu, din cauză că clejănenii schimbaseră ruta trenului mătăsii Shanghai Londra, iar linia trecea acum prin Balcani, pe undeva spre Târgoviștele bulgarilor. Făcură planuri. Multe realiste.

Într-o dimineață șeful de post din Clejani văzu un zmeu urcând la cer având în spate o frumoasă doamnă. Vru să dea alarma. N-o făcu. Știa din experiență că le vor mai pica fraieri în ograda satului, fraieri pe care să-i mintă la cărți.

Denis

09 ianuarie 2017

O.O. al lui Cioloș

ONG-ul de Opoziție, O.O., al lui Dacian Coloș este menit, înființat, întrebuințat și pus la treabă de către și în ajutorul opoziției de la această dată din România 2017. Nu știm dacă va mai funcționa în 2018, 19 sau 2050 atunci cânt populația României va scădea vertiginos și nu va mai avea nevoie de nimic. Primul contact pe care l-a avut O.O. al lui Cioloș a fost cu USR a lui Nicușor Dan. Cei doi lideri au trecut în revistă gesturile ce trebuie făcute pentru a stârni pe înalte culmi opoziția tadițională a românului. Uitându-se în istoria USR, cei doi au văzut gestul de maximă importanță al Halei Matache.

Atunci, prin anii 2012, Oprescu se opintea să dărâme Hala Matache. Dar Nicușor Dan nu și nu. Până la urmă a fost dărâmată, dar acum, în 2017, lucrurile trebuie privite altfel, au conchis cei doi lideri ai Opoziției. Au hotărât că Hala trebuie refăcută ca simbol al opoziției din România, că altele, cum au fost PNȚCD, filmul Rocker sau scumpirea roșiilor s-au cam ofilit. În acest sens, de cum vine primăvara lui 2017, membri USR și O.O. vor manifesta din nou pe locul fostei hale până când acesta va fi reconstruită. Odată reconstruită, Hala Matache va pleca în peregrinaj opzițional prin toată țara. Azi aici mâine-n Onești, azi aici mâine-n Constanța și tot așa până când opoziția din România se încheagă și rămâne așa. Tare adică, de nepătruns.

Al doilea gest de referință al acelor ani a fost falsa demolare a artezianei de la Arhitectură, întreținută bine de servicii, până când babale și moșii din cartiere și-au adus aminte că acolo s-au cunoscut. Atunci, dacă mai țineți minte, Nicușor Dan s-a legat cu lanțuri de apa din arteziană și a reușit: Arteziana n-a fost demolată, acest simbol al poporului român de aspirații la libertate, taxe cu ghiotura, autostrăzi rămânând în picioare. Discutând despre acest lucru, cei doi lideri ai USR și OO au luat decizia de a continua gestul. Cel puțin până în 2019 când vor fi alte alegeri și alte opoziții. Demersul va fi însoțit de funii, găleți de apă caldă, ceainice cu ceai aduse de Ion Iliescu, prosoape aduse de Ecaterina Andronescu, dușuri, pompe submersibile și alte materiale de la Dedeman. Noul protest al celor doi lideri are ca punct final să vadă Europa cum curge apa degeaba în România și să ia atitudine la forurile dedicate apei.

Într-un final, OO și USR se vor întâlni și cu PNL, pentru a întregi opoziția. Raluca Turcan îi va invita la ea acasă pe Nicușor Dan și Dacian Cioloș. Îmbrăcată cu o rochie de opoziție de 60.000 de euro, Raluca îi va primi pe cei doi în bucătărie, acolo unde PNL face și desface lucrurile și politica. Cu ce vă servesc, a întrebat politicoasă noua membră. Păi, cu opoziție, au răspuns cei doi lideri principali ai opoziției, că putere nu ne trebuie, că-i câh, și s-au apucat vârtos să halească.

Denis



08 ianuarie 2017

Scrisoare deschisă adresată dlui Cristian Mungiu

Ați luat atitudine, și pe bună dreptate, după ce s-a anunțat închiderea a 3 cinematografe mari din București, pentru că structura lor de rezistență nu a fost consolidată nici acum.
Spuneți că „Erau ultimele săli din Capitală unde mai puteai aduna un pic de public – atât căt a mai rămas pentru filmul românesc […] s-a distrus încetul cu încetul întreaga rețea de peste 600 de săli de cinematograf pe care o aveam în 1989”!

Domnule Cristian Mungiu, cu tot respectul pentru meritele dumneavoastră cinematografice, vreau să vă aduc aminte că „privatizarea sălilor de cinema” a fost invocată ca fiind singura soluție chiar de cineaștii noștri dragi. Pe la început mi-aduc aminte de cunoscutul și apreciatul Nae Caranfil, iar mai recent de Tudor Giurgiu.
Deci, privatizarea sălilor de cinema nu a fost o soluție bună!
Acum, nici mai mult nici mai puțin, ați vrea ca „statul” să construiască alte 600 de săli, pentru că, spuneți „Nu vă așteptați de la noi să construim și săli , asta e prea mult…”
Să construiască Ministrul Culturii, dar din banii cui? Și mai ales, mai ales, pentru care filme?

Enumerați premiile internaționale ale filmului românesc. Meritorii, evident! Dar cu un film pe an nu se face primăvară, dacă-mi permiteți!
Ați avut curiozitatea să vedeți cam ce „succes” au avut celelalte filme de sub vârful icebergului? Vă spun eu!
Dacă în ultimii ani, la o producție de cca 20 de filme pe an, primul clasat a avut peste 100 de mii de spectatori, următorul clasat a avut abia un sfert! Numărul total de spectatori cumulat de cele 19 filme a fost puțin mai mare decât numărul spectatorilor primului clasat. Excepție, anul 2015, unde „Aferim” are 76 de mii de spectatori, iar „De ce eu?” 65 de mii. Următorul are , conform regulei, 22 de mii de spectatori.
Un film multipremiat a avut puțin peste 100 de mii de spectatori. Dacă a avut 38 de copii și a rulat 25 de săptămâni, un calcul simplu arată că media a fost de… 5 spectatori/proiecție. Nici mie nu-mi vine să cred, sper că undeva greșesc, dar datele sunt luate de pe CineMagia!
Dacă filmul cu 100 de mii a avut 5 spectatori/proiecție, un film cu 10 mii câți a avut? dar unul de 5 mii? Sau altul cu 2–3 mii, din care sunt multe?
Și atunci, de ce să construiască „statul” săli de cinema de 500 de locuri?!

Bucureștiul încă mai are un cinematograf „de cartier”, Moșilor – Colentina, care poate fi considerat și „central”: „Europa”. E închis din lipsă de spectatori! Prețul biletului este de 5 – 7 lei, dar limita este de 2 spectatori. De multe ori a trebuit să plătesc două bilete ca să pot vedea un film românesc!

Citeam undeva cum 5 cineaști „recunoscuți” au contestat printr-o scrisoare deschisă rezultatele concursului CNC din 2014.
Primul pe listă era Adrian Sitaru. Cel mai recent film al lui pe care îl știu eu este „Domestic” și a avut 14 mii de spectatori. Pe afiș sunt 2 copii și câteva animăluțe, dar este interzis minorilor din cauza vocabularului vulgar. Numele regizorilor nu mă interesează, dar următoarele două filme ale lor, „O lună în Thailanda” și „Rocker” au 5 – 6 mii de spectatori, iar ale celorlalți doi, „Visul lui Adalbert” și „Lupu” au 200 – 300 de spectatori!
Nemulțumirea lor este că alți regizori, cu „realizări” similare, primesc în continuare finanțare de la CNC! Producători consacrați au devenit scenariști și regizori, dar spectatorii nu dau năvală: „Live”, 4 mii de spectatori, „Cel ales”, sub 3 mii de spectatori!
Vă asigur că nu au foarte puțini spectatori pentru că sunt „filme de artă”!

Concluzia spectatorilor este una simplă: subiectele filmelor românești și modul de tratare nu prezintă interes pentru potențialii spectatori. Subiectele țin de scenariu, modul de tratare de regizor și restul echipei.
Cineaștii spun că ei nu fac decât să surprindă fidel realitatea. Se pare că nu e suficient! Oamenii sunt sătui de această realitate, o cunosc, trebuie mai mult. Nu vor o altă realitate, falsificată, ci altfel tratată. Artistic, nu copy/paste!

De ce se întâmplă acest lucru, iar nu e greu de observat. Pentru că cineaștii noștri trăiesc într-un cerc închis, în care „spectatorul” nu este inclus. Fiecare regizor, cum spuneați, a devenit și producător și își și scrie singur scenariile. Așa că nu mai există altă pereche de ochi care să vadă din start, de la scenariu, la ce nivel se va ridica produsul final, filmul. Desigur, sunt și excepții unde ceilalți participanți sunt rude sau prieteni apropiați!

La premiera filmului, sala este plină, sau aproape plină. Rude, prieteni, cunoștințe ale regizorului și colaboratorilor săi. Realizatorii primesc felicitări, că doar nu vine cineva să-i critice! Critica „de specialitate” este formată și ea din foști colegi de la UNATC care, de vreo câțiva ani, nu mai văd decât partea plină a paharului, în lumina marilor realizări ale cinematografiei rămâne la festivalurile internaționale. Mai sunt și bloguri „obscure” unde se mai spun lucrurilor pe nume, dar cineaștii noștri nu au timp pentru acestea. Dacă filmul este scos de pe ecrane după câteva săptămâni, se dă vina pe distribuitor, sau cel mai adesea pe spectatorul incult, leneș, sărac sau zgârcit, lipsit de patriotism! Cu toate că, la unele filme românești merg 300, la altele 3 mii, 30 de mii, sau 100 de mii de spectatori!

La festivalurile internaționale, filmele românești sunt luate cu asalt de presă. Sau cel puțin așa rămân ai noștri cu impresia. Adevărul este că filmul românesc a atras atenția, iar străinii sunt curioși ce s-a mai realizat. Dar nu am auzit de achiziționarea altor filme în afara celor premiate, sau de încasări record.

Spuneți, domnule Mungiu, că „cinematografia a câștigat cele mai mari premii posibile la cele mai prestigioase festivaluri din lume, generând enorm de multe comentarii pozitive despre România”. Îmi pare rău să vă spun, și dumneavoastră vedeți doar partea plină a paharului. Au fost comentarii pozitive despre filmul românesc, privit ca spectacol cinematografic, nu despre România! Despre „Poziția copilului” s-a spus că tratează corupția din România, despre „Aferim” că și acum îi tratăm discriminator pe țigani. Nu iau fiecare film premiat în parte! Concluzia este că suntem văzuți în continuare ca ultima țară, ca ultimii oameni! Nu vreau să spun că din cauza filmelor, nu ar fi corect, dar nici invers!

Spuneți că se organizează proiecții de filme românești în toate țările. Automulțumirea e cel mai mare dușman al evoluției, în orice domeniu! Nu mai e loc pentru mai bine? Au toate acestea vreo legătură cu numărul de săli de cinema din România?

Prin filmele pe care le-ați realizat și premiile pe care le-ați adus, aveți, într-adevăr, autoritatea morală să interveniți. Dar frecvența de 5 spectatori/proiecție la un film cu premii la cele mai prestigioase festivaluri internaționale nu este un efect al numărului mic de săli de cinema, ci este cauza acestui număr mic!

Potrivit autorității de care pomeneam, singurul domeniu unde vi se poate reproșa lipsa de fermitate, peste care în scrisoarea deschisă ați trecut în viteză, este legislația.
Acum vreo 8 ani erați în sală când s-a definitivat actualul regulament al concursului de proiecte cinematografice organizat de CNC. Nu mai sunt la curent, poate au mai intervenit și alte modificări între timp.
S-au cerut public propuneri de îmbunătățire. Am trimis și eu, în calitate de scenarist independent. Propunerile mele nu au fost citite în sală ca și celelalte și am întrebat de ce. Mi s-a spus că sunt singurul cu astfel de propuneri. Evident că eram singurul, pentru că scenariștii independenți nu sunt uniți, iar eu eram întâmplător acolo.
Eu propuneam un lucru foarte simplu: toate scenariile să fie predate de către scenariști direct la CNC pentru evaluare și ierarhizare.

Cu scenariul evaluat, scenaristul cu punctaj mare nu va mai fi refuzat de producători, pentru că prezintă un avantaj la punctajul final. Astfel, se vor constitui „proiectele cinematografice” și vor fi finanțate tot ca și până acum de către CNC. Pentru că Legea nu impune decât un singur lucru: finanțarea producătorului, adică a celui care are dreptul să manevreze banii, nu a scenaristului, pentru că acesta, ca persoană fizică, nu are acest drept.

Mai mult decât atât, evaluarea regizorului să nu se mai facă după realizările anterioare, ci după cum are el de gând să realizeze filmul propus. „Concepția regizorală” de două pagini, cum se cere acum, este insuficientă. De asemenea, producătorul să demonstreze că poate realiza acel film, nu să se laude cu ce a realizat anterior.

Producătorii regizori care participă cu scenarii proprii nu se vor putea opune metodei propuse de mine, pentru că ar însemna să fie de acord că scenariile lor sunt mai slabe și că nu au curajul să intre în competiție cu scenariile independente. Dacă, într-adevăr, scenariile lor vor fi sub linia celor finanțabile, nu au de ce să emită pretenții, pot accepta un scenariu independent care a obținut punctaj de finanțare. Dacă nu, participă cu scenariul propriu, dar cu punctaj mai mic, riscând să nu obțină finanțare. Dacă un regizor spune că nu poate realiza un film după scenariul altuia, chiar dacă e foarte bun, atunci să se recalifice. Se întâmplă acest lucru în toate meseriile!

Dacă avem economie de piață, „statul” nu are sarcina să finanțeze producătorii particulari de film, ci Filmul Românesc! Așa cum nu garantează un loc de muncă pentru ingineri și profesori, ci doar le asigură niște condiții concurențiale, așa trebuie să le asigure și regizorilor și scenariștilor, nu mai mult!

Mai e ceva foarte important: comisia de evaluare a scenariilor să nu mai fie formată doar din 5 persoane, și acestea trimise, culmea, de cei care participă la concurs, ci din cel puțin 25 de persoane, astfel selectate încât să nu se poată pune la îndoială corectitudinea lor și capacitatea de apreciere. „Premiile Gopo” sunt hotărâte de câteva sute de votanți, deși filmele bune le numeri pe degete. La CNC, soarta filmului românesc este hotărâtă de 5 persoane despre a căror calificare pentru o astfel de muncă nu știm niciodată mai nimic. Plus că e mult mai dificil să apreciezi dacă un scenariu va fi un film bun, mai ales când ai de citit câteva sute într-un timp record, decât să compari câteva filme între ele.

Nemții făceau un apel la toți scenariștii, cineaștii, scriitorii și oameni de cultură să se mobilizeze și să scoată un scenariu de Oscar.
Polonezii deja s-au mobilizat. „Ida” a luat Oscarul pentru film străin! Așa că, domnule Mungiu, filmul românesc nu a luat premii chiar la toate prestigioasele festivaluri din lume, cum spuneți!

Filmul e o artă, regia de film este o meserie, scenariul este o problemă de inspirație. Inspirația nu se învață la facultate. Cineva poate să scrie un singur scenariu în toată viața, dar acela poate fi genial. Se poate întâmpla să nu cunoască regulile de redactare, să nu fie suficient de coerent sau să fie subiectiv, dar dacă are o „poveste” bună, ieșită din comun, întâlnirea cu un regizor rezolvă toate aceste probleme. Întâlnirea se poate realiza chiar în faza de evaluare a scenariilor. Din comisie ar trebui să facă parte toți regizorii care vor să facă filme!
Nu e greu de observat că marile premii au fost obținute de regizorii care avut și un coscenarist.

Așa cum dumneavoastră, domnule Mungiu, ați înmânat o strategie, un plan pe termen lung fiecărui Ministru al Culturii, așa și eu le-am trimis propunerile mele pentru regulamentul CNC. Cu aceleași rezultate!

Așa cum nu cred că-mi veți cere scenariile pentru evaluare, nu veți organiza concurs de scenarii în calitate de producător, cum nu organizează nici alții, nu-mi veți cere detalii despre cum vede un scenarist independent regulamentul CNC și nu veți cere schimbarea acestuia, tot așa, noul Ministru al Culturii nu vă va chema să-i prezentați politica dumneavoastră culturală, strategia și planul pe termen lung! Dar nu pentru că va citi ce am scris eu, ci pentru că nu a auzit pe la colegi, prin vecini sau în familie despre vreun film românesc pentru care să merite să iasă din casă, în afară de filmele multipremiate, și nici pe acestea nu sunt sigur că le-a văzut.
Numele meu nu contează. Aș putea fi oricine!

Scrisoate găsită în arhiva Agenției de Film CĂLIMARA.

07 ianuarie 2017

Două lozuri, film românesc recent rău

Filmul scris și regizat de Paul Negoescu n-a rulat cu casa închisă, din lipsă de spectatori, ca altele ale colegilor lui. Chiar pot spune că nici spectatorii nu erau cei de la „Selfie”, unde se hăhăiau la orice, ca urmare nu cred că numărul lor va fi la fel de mare, dar se pune la socoteală și calitatea acestora.

CTP spunea că el nu a râs la unele poante, pentru că și absurdul trebuie să aibă logica lui. Păi are, aceea că nu are nicio logică, de aceea nici nu trebuie să râzi în hohote. Reușita unei poante constă în faptul că are un final la care nu te aștepți. Nici spectatorii normali nu au râs tot timpul, cum cred unii cronicari, dar acesta este dezavantajul faptului că ei văd filmul într-o proiecție specială, pentru presă.

Regizorul spunea, într-un interviu, că n-au făcut filmul pentru premii, ci pentru public. Ce să-i faci, întotdeauna strugurii care sunt prea sus sunt acri! Dar, una peste alta, se pare că ce și-a propus, a realizat. Că nu și-a propus foarte mult, este altă poveste!

De exemplu nu și-a propus ceva original. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. În lipsă de inspirație, a ales ceva consacrat: „Două lozuri”. Dar fără Birlic, ”Două lozuri” nu face multe parale. A virat-o, însă, către Ogică, dar acolo nu era prea mult spațiu pentru comedie, așa că a ieșit ce-a ieșit! Adică un film la care te duci liniștit și te întorci fără alte probleme pe cap. Nu e puțin lucru pentru un film românesc!

Am spus, cu altă ocazie, că nu-i putem imita pe americani în materie de film, din mai multe motive. În primul rând, tehnice, dar și multe altele, vedete, subiecte credibile, deși ficționale, samd. Ca urmare, singura soluție este filmul inteligent. De la „Filantropica”, unde un personaj căuta mecanismul milei, nu prea am văzut astfel de filme românești. S-au rezumat la a copia așa zisa realitate, de la imagine la vocabular, de a aduce pe ecran oameni „reali”. Prea puțin! Foarte puțin! Creația, inspirația, în filmul românesc, sunt la limita de jos. Așa că, atunci când într-un film românesc apare măcar intenția de a crea, pe mine mă bucură.

În „Două lozuri”, scenaristul Paul Negoescu pleacă de la un subiect cunoscut. Așa că singurul lucru care-i rămâne de făcut este să abgradeze. Deci începe să gândească. Dar, ca la tot românul, intervine automulțumirea și nu-și întinde prea mult neuronii. Conform cursului de scenaristică, pentru ca lozul cel mare să aibă o cât mai mare importanță, personajul trebuie să aibă o foarte mare nevoie de banii puși în joc. În acest film, repatrierea soției. Ar fi putut avea banii lui, dar nu-i are, pentru că la serviciu lucrurile nu merg prea bine. Ba mai mult, merg rău. Nu numai că nu câștigă suficient ca tinichigiu auto, dar nu-i este plătită manopera, clientul nefiind mulțumit de reparația făcută caroseriei mașinii lui.
Astfel, rezultă o secvență plictisitoare, cu final previzibil și umor zero, chiar dacă unu’... Mark, spunea că drama altora e cea mai bună comedie.
Spectatorii inteligenți nu râd atunci când și puținii bani pe care-i primește tinichigiul pentru materialele consumate sunt luați de vânt și acesta aleargă prin praf după ei. Dramaturgic vorbind, secvența nu rezolvă nimic. Personajul nu trebuia neapărat să fie un fraier, un meseriaș nepriceput. Ba, dimpotrivă, putea fi unul inteligent. Numai că cineaștii noștri nu prea agreează astfel de personaje, nu știu de ce. Probabil pentru că sunt mai greu de construit, iar cursul de scenaristică nu-i ajută.

Variante ar fi fost. Pe scurt, una ar fi cam așa:

Clientul este mulțumit de reparația făcută, chiar apreciază, dar se urcă la volan pentru a face o tură de probă prin curtea atelierului, deși reparația fusese făcută la caroserie. E doar un pretext, iese pe poartă și dispare fără să plătească. Tinichigiul se duce la șef și-i spune ce s-a întâmplat. Acesta îl întreabă șocat: Și nu i-ai luat numărul? Ba da, răspunde tinichigiul luminându-se la față, și scoate o plăcuță de înmatriculare auto dintr-un sertar.
La o astfel de poantă, ar fi râs și spectatorii cârcotași cu voce tare, pentru că i-ar fi luat total prin surprindere. Mai mult decât atât, s-ar fi încadrat în stilul celorlalte poante.

Dar nu e totul:

Tinichigiul ajunge la Poliție și spune polițistului de serviciu semnalmentele clientului, marca mașinii, culoarea. Nu i-ai luat numărul? vine întrebarea clasică. Ba da, vine răspunsul, și scoate plăcuța de înmatriculare din geantă. Desigur, nu se va mai râde ca prima dată, dar scenaristul plusează. La privirea contrariată a polițistului, tinichigiul se explică: N-am avut pe ce nota, s-a-ntâmplat totul atât de repede!

Și se poate continua:

Polițistul solicită telefonic alt departament pentru a da în urmărire mașina în cauză. Spune semnalmentele și colegul său de la celălalt capăt al firului notează. Și numărul? întreabă la sfârșit acesta. Fără număr! vine răspunsul. Cum fără număr!? Fără număr! În biroul celui de-al doilea polițist, eventual un civil, intră un coleg al său și-ntreabă ce s-a întâmplat. Răspunsul vine sec: Plutonierul Șorici, iar face glume proaste!

Spunea cineva că filmul lui Negoescu ar fi fost mai bun dacă ar fi fost scurtmetraj. Dar nu se încadrează la această categorie, deși, multe alte lungmetraje românești, da! Aici nu avem de-a face cu o poantă finală cu bătaie lungă, la care să te grăbești să ajungi concentrând conținutul. Finalul din „Două lozuri” e deja cunoscut, așa că important este conținutul. În această idee, scenaristul are grijă să pregătească terenul pentru fiecare poantă, dar mai dă și rateuri de logică. De exemplu, dacă tinichigiul reușește să facă dintr-o rablă o mașină aparent nouă, ar fi trebuit ca și reparația făcută clientului de la începutul filmului să fie impecabilă. Sau, nu e credibil ca un meseriaș auto să nu știe că nu poate schimba culoarea unei mașini după cum îi trece lui prin cap, mai ales că avea și permis de conducere! Spectatorul, însă, în măsura în care consideră că acestea sunt asumate de către realizatori, trece mai departe. Desigur, mai depinde și de spectator! CTP, de exemplu, nu apreciază cea mai bună poantă a filmului, aceea în care polițistul constată că mașina este albă în acte și neagră în realitate. Spune că orice polițist din lume i-ar fi dus la secție, ca posibili hoți de mașini. De unde până unde?! Mașina nu gonea cu viteză maximă prin oraș, ci, dimpotrivă, se cam învârtea în loc așteptându-l pe unul dintre pasageri, care se dusese în parc să se ușureze. Aici este surprinsă atitudinea polițistului român, subliniez „român”, arogant, dispus oricând să-l umilească pe cetățean, cu un aer superior, jucând rolul de polițist îngăduitor, cumsecade, dar care își face datoria. Ca și pisica atunci când se preface că-l lasă liber pe șoricel, iar atunci când acesta mișcă, îl înhață din nou. Pentru el era simplu: pe hârtie scria albă, iar afară era neagră. Contravenția era clară, scopul lui era să-i facă să recunoască umilindu-i. Dacă ar fi fost vorba de niște hoți, atâta ținere de minte ar fi avut să știe că au furat o mașină neagră. Dacă și actele erau furate și nu știau că acolo scrie că e albă, atunci ar fi spus că mașina e neagră. Mai exista o variantă, ca șoferul să fie beat sau drogat. Dar și pasagerul de alături susținea că mașina e albă. Și el putea fi drogat, dar și un aparent trecător, de fapt unul dintre pasageri coborât din mașină cu ceva timp în urmă, spune că mașina e albă.
Finalul este absolut neașteptat: polițistul cedează! Poanta e bună pentru că nu e doar de suprafață, are multă profunzime. Nu voiam să folosesc cuvinte mari, dar la nivel de film românesc, e genială. Dar de ce să nu fiu corect până la capăt, chiar și la nivel de film comercial, în general. Acum, rămâne de văzut de unde a venit inspirația, cât de originală este. Oricum, a fost pregătită încă de la începutul filmului. Nici când unul dintre pasageri coboară pentru a găsi un copac nu-ți trece prin cap ce va urma!

După cum este construit scenariul, inventând mereu altceva, nu mă gândesc la faptul că „Două lozuri” ar fi fost mai bun ca scurtmetraj, ci mă tem că este pusă la dospit partea a doua. Cum niciodată partea a doua nu a atins nivelul primei părți într-un film românesc, cred că Paul Negoescu are nevoie de un coscenarist. Sau măcar de un „cap limpede”.

Agenția de Film Călimara

06 ianuarie 2017

Celine Dion în programul agricol al PSD

Andreea Bocelli a refuzat să cânte la învestirea președintelui Donald Trump. Solistul n-are nevoie de motivație, îl crezi pe cuvânt. Elton John a refuzat și el să cânte la acest eveniment. A zis că n-are butoni la cămașă, de parcă ar cânta cu ei. Garth Brooks a zis că n-are cu cine lăsa pisoiul, iar Celine Dion a spus răspicat: Când știu că în partea cealaltă a lumii un partid românesc, PSD, a inițiat un program pentru agricultură nemaiîntâlnit, io să cânt pentru Donald? Nici pomeneală. Mă duc acolo, să pun umărul la recolta de sfeclă și la ce-o mai fi.

Ajunsă pe Otopeni, Celine Dion a fost întâmpinată de Antena 1. I s-a făcut pe loc un contract la XFactor. În care scria negru pe alb că chiar dacă nu cântă ea câștigă suta aia de mii. Să treacă doar prin studio așa, ca și cum ar căuta pe cineva, să se pupe cu părinți tocmiți din figurație și gata. Celine n-a semnat. Ajunsă la un hotel privat a fost așteptată de ProTv cu un contract pentru Vocea României și Românii au Talent. Nu trebuia să cânte, ci doar să apară în fața juriului și Loredana Groza să zică: Vino la mine-n echipă, draga mea, de unde ești? Iar dacă apare în echipa Loredanei să zică: Românii au talent și gata. Celine n-a semnat, s-a culcat, și dimineața a luat-o spre agricultura României.

Ajunsă în județul Giurgiu, Celine Dion s-a întâlnit cu agricultura la cârciumă. Unul zicea: Să-mi bag aia dacă are vreun rost să mai punem cartofi. N-are rost. Altul zicea: Mai bine furăm lemne în continuare decât să prășim toată ziua pe niște bani de căcat. Și mai toată agricultura vorbea la fel. Avea aceeași părere. Celine nu înțelegea nimic, că nu vorbea româna, dar credea că e de bine după numărul de sticle golite. Avea chiar o expresie de om satisfăcut. Unul din agricultori observă numaidecât. Zise: Ascultă muiere, îți bați joc de noi? La fiecare hotărâre pe care o luăm mustăcești de parcă ne-am juca cu puța-n țărână. Cine ești? De unde ai inelele alea? Pieptănătura? Păi, la noi, femeile poartă basmale în cap, ca să nu li se vadă părul. Și vrură să sară la bătaie. Celine se ridică, își trase tocul chitării și luă trenul spre județul Brăila.

Ajunsă în Brăila, Celine Dion s-a întâlnit cu agricultura la cârciumă. De data asta luă cuvântul prima. Zise: Am venit să cânt despre sfeclă, gogoșari și porumb. Despre struguri, grâu și spanac. Despre pepeni, mere, prune și brânză. Agicultura o privea uimită. Cum să cânți despre așa ceva? Păi, astea se fură, se raportează în fals la centru, nu se cântă. Ce-ar însemna ca ei să compună cântece despre castraveți și să meargă la Eurovision? N-ar râde Europa de ei? Și dacă ar scrie despre castraveți, să zicem, înseamnă că cresc singuri? Agricultura României o privea pe Celine Dion cu dezgust, cu teamă câ-și bagă nasul unde nu trebuie și că le strică lor tradițiile, arătura, însămânțatul sau importul de legume și haleală.

Ambasadorul american în România o căuta pe Celine Dion prin țară de trei săptămâni. Într-un târziu, dădu de ea în comuna Cutare din județul Vaslui. Fusese cerută de nevastă de unul din agricultorii șefi ai județului. Văzu pe monitor cum Celine chiar proba o rochie de mireasă făcută din frunze de ștevie. Trebuia salvată. O salvă.

Denis

05 ianuarie 2017

Iubirile generalului Manole

La căpătâiul patului avea o veioză galbenă. Atât de galbenă că părea un cadou din partea guvernului japonez. Sună telefonul. Boleroul lui Ravel. Generalul aprinse veioza, luă telefonul și rămase perplex. Era Anna. Îi pieri glasul, tremura din bărbie, cămașa i se făcuse purpurie de emoție. Anna era o iubită de-a lui din secolul XVI. Da, din secolul XVI. Generalul era deja la vârsta când înțelegea că fiecare are zilele lui poaste. Dar asta ce era? Telefonul ăsta ce căuta după 600 de ani? Sau poate era de bine, naiba știe, fericirea nu vine neapărat de la sănătate sau dragoste. Poate Anna îl anunța că au un copil, că așa o lăsase și plecase la război.

Armata generalului asedia Veneția de 100 de zile. Secolul XVI începuse cu o sumedenie de războaie iar armata de mercenari a generalului Manole Ben Manole era peste tot. Armata era formată din mercenari din câmpia Dunării, din Moldova și Gurile Dunării unde se știe, oamenii erau aprigi, răi, îndârjiți și degrabă vărsători de sânge. Acum nu că Veneția era cine știe ce cetate de necucerit, dar nu se putea intra în oraș nicicum din cauza mirosului pestilențial. Venețienii își vărsau lăturile direct în canale, și cine îndrăznea să facă cinci pași spre interiorul urbei murea asfixiat.

La Roma, unde generalul făcu popas cu armata sa, chiar în oraș, în hotelul în care se instalase, generalul auzi în prima noapte sunete de cimbal. Mare-i fu uimirea când își auzi propria melodie. Batu la ușă. Îi deschise o fată frumoasă, brunetă, Anna. De unde știi melodia asta? De niciunde, îi răspunse fata cu o voce cristalină, de neclintit. O știu pur și simplu. Mi-ai umblat prin hârtii? Nu. Și de atunci, cel puțin cât durase tabăra din Roma, cei doi rămaseră împreună.

Se plimbau prin oraș, beau câte o cafea la terase. Roma anilor 1500 era amețitoare. Iar Anna îl sărută într-o seară pe ureche. Știi să citești un sărut? Da, zise generalul deși habar n-avea. El nu se săruta cu nimeni. Nici în tabără, nici la antrenamente. Nici la război. Făcură dragoste. Ea îi promise că va veni după el. El îi promise că se va întoarce. Nu s-au mai întâlnit.

Și acum acest telefon. Deși un bărbat cărunt cu pumnal la brâu, pe general îl trecu o lacrimă. Florica Ben Florica, nevasta lui, îl întrebă: E ceva grav, Manole? Nu, dragă, nu, tocmai m-au anunțat că-mi închid telefonul că nu l-am plătit.

Denis

04 ianuarie 2017

Leopold

Zmeul Leopold ajunsese în Obedeni din cauza tristeţii. Zbura peste Istanbul, peste Atena şi-şi spunea: nu, astea nu sunt locuri triste, nu mă pot aşeza aici. Mai zicea: să merg mai departe. Apoi, zări Giurgiu şi lângă el Obedeniul. Micul Neajlov îl linişti. Avea unde să-şi spele aripile, să bea apă sau să-şi usuce mustăţile uriaşe. La mâncare nu se gândea. Încă. Zice: o fi ceva de ronţăit prin satul ăsta, care văd că-i mai trist ca mine. Mai zice: văd şi nişte oameni care joacă popice, semn că civilizaţia, sportul balnear, şi siguranţa naţională sunt bine reprezentate.
Scoase o hartă. Pe ea o cruce indica o casă cu gard, livadă şi magazie. Părea părăsită. Leopold coborî din înaltul cerului direct în ograda cu pricina. Îşi zise: într-adevăr nu-i nimeni. Maurul nu m-a păcălit, altfel îi luam gâtul. Se mai uită odată pe hartă. Sub casa desenată ca un dreptunghi, era trecut numele proprietarului: Doamna Tina.
Doamna Tina venea de la Evelyne. Îşi cumpărase guaşe pentru crini. Adică ea picta crini şi-i vindea foarte bine în târgurile duminicale din Bolintin, Uieşti sau Bucşani. Mulţi o sunau la telefon. Ziceau: alo!! Doamna Tina, vrem patru crini. Alţii ziceau: noi, doamna Tina, vrem şase crini, că aia mică se mărită. Dar câteodată veneau şi de la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Bucureşti. Ca acum. O maşină opri în dreptul porţii, un domn s-a dat jos şi a strigat: hei, e cineva acasă? Doamna Tina? Erau patru şi s-a mai dat jos unul şi a început să bată în poartă. Urla: aloooo, nu-i nimeni? Un al treilea aruncă cu o piatră mai mică în geam, că adică să audă cineva din casă dacă e-n casă. Pietricica ocoli casa, un măr şi-un liliac alb şi se propti în nasul lui Leopold.
Cu un urlet înfiorător, Leopold se înălţă la orizont. De acolo, pogorî asupra celor patru cum să le spunem de la Muzeul din Bucureşti. Îi făcu chisăliţă, zicând: mi-aţi deranjat tristeţea, boilor! Mai zise: incomensurabila mea tristeţe. Îşi şterse apoi o lacrimă, îi îngropă pe cei patru cum să le spunem de la Muzeu şi se duse din nou în fundul livezii, sub un păr, loc de unde tristeţea lui putea să se evapore.
Dar nu fu aşa. Pentru că tocmai atunci intră pe poartă stăpâna casei, Doamna Tina. Lăsă guaşele, îl văzu pe Leopold şi-i zise: eşti tare trist, zmeule! Mai zise, cristalin: în zilele noastre tristeţea nu-i un păcat, nu-i o ruşine, dar nu te lasă să fii fericit. Nu eşti fericit, nu-i aşa, Leopold? Şi zise iar, înţelept: povesteşte-mi!
Leopold îşi scoase şapca şi începu: zmeoaica mea se uită la altul. E unul mai vesel, mai tandru cu ea în sat. Îi cumpără căpşuni acrişoare. Tutun parfumat. O duce la iarmarocul din zonă, o duce la dans. Io nu pot să fac toate astea, nu pot de fel. O iubesc, dar la chestia cu iarmarocul nu m-am gândit. Nici la tutun parfumat. Înţelegi, doamna Tina, înţelegi? Mai zice: nici la trântă nu pot să-l iau, se uită copiii noştri la mine. Ce să mă fac?
Doamnei Tina îi căzu pe loc fisa. Zise: înţeleg c-o iubeşti foarte tare pe zmeoaică, aşa că am să te ajut. Mai zise: uite, vezi crinul ăsta galben? Dacă da, ia-l, şi când ajungi acasă atingel pe celălalt pe aripi. Hai, du-te, şi când se termină să-mi dai telefon.
Peste o oră se auzi telefonul. Doamna Tina răspunse. Din aparat, o voce groasă zise domol: alo? Doamna Tina? Ce i-aţi făcut lui Leopold, că a trecut peste sat acum o juma de oră cu un crin galben. A dispărut la orizont plângând. Se mai auzi: i-aţi făcut ceva?
Doamna Tina închise telefonul şi-şi aduse aminte că Leopold era surd. Aşa că mai luă un crin galben şi se ridică cu el în văzduh.

Din vol de proză scurtă Pista de Popice în pregătire 2017, Denis.