Nu mă atingeam de politică dacă nu-mi cădeau ochii pe un articol din Cațavencii pe care-l linkuiesc cu dezgust. Cică e vina românilor din Diaspora că se aleg preşedinții care se aleg. Repet: cică e vina celor care-şi exercită un drept democratic, pe banii şi timpul lor, că au fost aleşi preşedinți care nu le-au convenit unora. E exclusiv vina lor. Nimic despre majoritatea domiciliată în țară care nu merge la vot, mult mai numeroasă decît Diaspora care votează. Idioții, cretinii, proştii îmbuibați prin străinătate n-ar trebui să aibâ un cuvînt de spus în țărișoara de care s-au rupt şi pentru care ar face mult mai mult finaciar dacă ar sta în țară (?!). Cele 50% din populația-care-mănîncă-în-continuare-salam-cu-soia şi, mai ales, nu votează, sînt bine mersi. Inacțiunea le e respectată. N-am văzut nici măcar un singur comentariu legat de președintele invizibil ales prin nereprezentarea la urne a milioane de români. Despre motivele profunde care stau la baza rezultatelor se vorbeşte prea puțin. Direcția e unică: UE sau Rusia. Alb sau negru. Bîtă contra bîtă. Exit umanitate, principii, viitor, drepturi sociale, probleme reale ale românilor, oriunde s-ar afla, viziune pe termen lung. Enter injurii, reproșuri, interdicții de ordin moral.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: