29 februarie 2016

Crexit și Survivor cu Mihaela Rădulescu

Premiile Zmeura de Aur, acordate celor mai proaste filme din 2015, au fost obținute de filmele americane Fantastic Four și Fifty Shade of Grey, pentru că din România n-a fost trimis niciunul. Cu toate acestea, cele două prostii americane vor lua premiul pentru cel mai bun film la Premiile Gopo românești 2016, asta pentru a-i da ocazia ambasadorului american la București, Cumva Hemm, să zică: Corupția în România s-a terminat, așa că eliminăm vizele.

După modelul referendumului britanic pentru Brexit, locuitorii comunei Clejani, județ Giurgiu, vor și ei organizarea unui referendum pentru Clexit, întrucât dânșii vor să părăsească uniunea de județe numită România din cauză cu nu sunt considerați migranți. Știut fiind că aceștia din urmă au condiții mai bune de trai. Clexitul va avea loc pe 1 iunie și dacă va fi validat mamă, mamă. Pentru a da greutate internațională gestului lor, clejănenii au invitat-o la referendum și pe Mihela Rădulescu pentru o sumă modică, de care vedeta evident n-are nevoie.

ProTV dă drumul unui format internațional proaspăt achiziționat: Survivor. În cazul mioritic, supraviețuitorul va fi Mihaela Rădulescu. Dânsa se va cățăra în prăpastii, va coborî cu parașuta de pe blocuri din Militari, va astupa gropi, va mulge vaci, va împușca țânțari cu o mână până va supraviețui emisiune de emisiune. Ceva, ceva a la Dan Chișu când a făcut pe Realitatea TV ceva asemănător. Numai că celebrul Dan Chișu, după două ediții din Survivorul lui, s-a apucat de făcut omlete tot pe Realitatea TV.

Zice dl Ciprian Ciucu, independent la primăria generală a Capitalei: Nu mai mințim bucureștenii cu autostrăzi suspendate, nu-i mai amăgim cu supra sau subterane, ci ne apucăm serios de piste de biciclete, de parcări în afara orașului unde oamenii să-și poată lăsa mașinile și umbla cu metroul și așa mai departe. Nasol. Noi, care stăm la Bellu, va trebui să ne ducem mașina pe centură spre Militari, apoi să luăm metroul din fața casei. Da, chiar nasol. Sperăm să nu-l aleagă nimeni.

Cetățenii de pe strada Echinocțiului din București, sector 5, topiți după alura lui intelectuală, îl vor primar general pe Mugur Ciuvică. Sau pe Mariean Vanghelie. Că Piedone ce-ar avea? Și Bușoi ar merge. Pentru că, din sursele noastre, e voie să ai până la 10 primari generali.

Agenția CĂLIMARA

27 februarie 2016

Știri de pierdut timpul în wknd

Domnul Iohannis a zis că Justiția tot înainte, că tre să dea exemplu, precum și banii, că tre să revină nu-ș cui. Mai deunăzi, în parlament, a zis că partidele, că e momentul unei forțe, unei liniști, unui ceva pas cu pas. Idei valabile, de necontestat.

The Revenant și Steve Jobs, două filme proaste băgate în seamă la Oscar. Măcar acolo, pe covorul roșu, trece Cate Blanchet. La noi, la Gopo, trec Iulia Rugină și Andi Vasluianu. Iar filmele sunt de altă natură.

Romeo și Julieta la teatrul de păpuși din Târgoviște. Premiera, 26 fev, ora 19, adică ieri. Un eșec baban datorat Irinei Niculescu, regie, scenariu, și lui Mihai Ctin Ranin, directorul teatrului.

Nicușor Dan îl pârăște pe Robert Negoiță. De unde că lupta se ascute haios. Cum nu te aștepți. Într-un ocean pesedist, o să vedeți că avem dreptate la localele din 5 iunie, copiii ăștia se joacă de-a primăria.

Gabriela Firea nu are contracandidat.

Nominalizările la premiile autohtone Gopo sunt multe, dar singurul film care merită văzut, nu zicem că-i genial, este București Non-Stop al lui Dan Chișu.

Polița RCA în rate. Așa mai merge, dar asta înseamnă că o pot scumpi cât vor, că la 30 de lei pe lună nu bagi de seamă.

Mor bebelușii în spitale. Mor de câțiva ani buni, iar imaginile care ne sunt prezentate sunt tot cu ei la câteva luni. Oare niciunul n-a crescut în toți anii ăștia?

Traian Băsescu a declarat la Nașul că a predat CNSAS 2.500.000, două milioane cinci sute de mii, de dosare ale securității. Așa o fi. Dar în ce calitate?

Primăvara se anunță capricioasă.

În Centrul Vechi trebuie asumată răspunderea. Așa că putem muri liniștiți că un patron stă acasă și-l doare-n cur de noi cu răspunderea asumată.

Birocrația e în floare la noi și nici nu poate fi stârpită. N-are cum, pentru că un sistem online ar lăsa șomeri peste un milion de bugetari de la ghișeele din toată țara. Asta ar însemna un milion de voturi lipsă de la PSD.

Agenția CĂLIMARA

25 februarie 2016

Loganul, cuibușor de nebunii

Andrei avea un Logan. Ne referim la Andrei Năpastă din comuna Podu cu Flori, județ Giurgiu. Avea un Logan verde metalizat, care făcea suta de km instantaneu. Așa agăța și gagicile.

Așa începu povestea dintre Andrei și Maria. Maria ieșea de la serviciu. Era croitorează la un birt din comuna Vadu Lat, județ Giurgiu. Nu croitorea nimic la magazin, că n-avea ce, doar spunem care era meseria ei. Ea la magazin servea băuturi până cădeau oamenii sub masă. Și-ntr-o zi văzu Loganul. Parcă o aștepta. Se uită în oglindă, își aranjă poalele netivite ale rochiei galbene, își puse o bască și ieși. Loganul tremura de fericire, așa că Andrei întrebă: Un film, o plimbare, o savarină? Maria nu mai fusese de mult la film, așa că alese un film la Giurgiu, dacă se poate, spuse, unul românesc ca să nu înțelegem nimic din dialog, că să simțim trăirile actorilor. Văzură Un etaj mai jos. Recunoscură că ei în sat nu aveau un etaj mai jos, la ei totul era doar cu parter, cu curte, iar în curte un porc. Deci, pe undeva, filmul nu reflecta realitatea. Dar, hai, treacă de la ei, ce să ceri unui film românesc?

Acum treceau prin pădurea Uiești, județ Giurgiu. El o apucă de rochie și i-o scoase. Destul de stângaci, că cu cealaltă conducea și schimba vitezele, că la Loganurile astea verzi e plin de viteze. Ea îi spuse: Dă bancheta pe spate. El nu știa cum. Ea repetă: Dă bancheta pe spate. El încercă, dar nu mergea. Ea se supără și-l luă la bătaie, așa fără rochie pe ea. Se cutremura Loganul de trecu poliția și zise că-i cutremur.

Deci Loganul se zgâlțâia din toate încheieturile. Da, din toate încheieturile. Până când Maria se sătură, își puse rochia și ieși la autostop. Opri un al Logan, de data asta alb. Andrei privea cu lacrimi. Pe geamul Loganului alb zbură curând rochia galbenă a Mariei. Apoi, bancheta din spate căzu în portbagaj și Loganul alb începu, în mers, o horă ciudată.

Andrei ieși din Loganul lui verde cu aruncătorul de grenade. Îl avea pentru orice eventualitate în portbagaj. Ținti Loganul verde și trase.

Denis

24 februarie 2016

Frumoasa din pădure ia mită

Florica Ben Florica, nevasta generalului Manole Ben Manole, cel care apără Constituția României pe râul Neajlov, citea Frumoasa din pădure ia mită. Era o parabolă sau o tarabulă sau cam așa ceva după celebra Frumoasa din Pădurea Adormită a fraților Grimm. Varianta românească te învăța cum să iei mită în pădure, ori pe malul Neajlovului erau nenumărate păduri. Era la pagina la care te învăța în care parte să te uiți când iei banii, ce culoare să aibă valiza în care-i iei și așa mai departe.

Era o dimineață așa și așa acum când se întâmplă povestea noastră. Un geam era însorit, semn că cădea dimineața, altul era negru, semn că noaptea nu plecase de tot. Chiar acum, în acest moment sublim de cultură îngemănată cu natură în cameră intră un fluture alb. Alb, alb. Destul de mare și de drăguț, care se așeză pe oala cu sarmale. Mă rog, pe capacul ei. Stătu ce stătu și de acolo zbură până pe galeria perdelei și rămase nemișcat. Apoi pe lustră. Învârtindu-și aripile în zbor, fluturele desena prin cameră o hartă neștiută, misterioasă. Parcă desenul imaginat de frumosul fluture era o literă. Poate mai multe. Dar poate arătau o direcție. Un drum de urmat. O poveste frumoasă de dragoste. Florica își zise: Ăsta e semn. Și-l sculă pe general.

Generalul privi ce privi traiectoria elegantă a fluturelui și zise: Da, e semn. Fluturii nu-nseamnă decât semne, așa scrie în Constituția României. Dar care să fie ăla? Ghiciră în cafea. Aveau de luat, înseamnă, banii de la tipul care tăia pădurea ilegal conform Constituției. Și erau bani mulți. Ce scrie acolo în cartea ta? Florica deschise la pagina 12, unde scria cum se iau banii de la cei care taie ilegal conform Constituției. Zice așa: Lași o geantă roșie de piele.... De ce de piele și de ce roșie, întrebă răgușit Manole. Nu-nțeleg. Păi, ca să se știe că e a noastră, pentru că pădurea e plină de genți. Aia galbenă e a polițistului, aia mov a celor de la ANRP și ce, vrei să ne trezim că ne iau banii alții?

Fluturele se mai învârti vreo jumate de oră prin încăperea soților Manole. Mirosea a ceva urât. A ceva urât pe care-l întâlnise în toate camerele în care intrase din întâmplare, fie ele de politicieni, fie de fotbaliști, fie de vedetă teve. Amândouă geamurile se albiseră, semn că deja era ziua-n amiaza mare. Fluturele făcu un semn de la revedere soților și dispăru printr-o crăpătură din ușă. Adică pe unde a venit. La fel de alb și la fel de frumos.

Soții Manole abia așteptau să iasă fluturele. Își luară geanta roșie și fugiră în pădure. Aici era zarvă mare. Cu genți de piele de toate culorile contabilii, polițiștii, primarii, consilierii, paznicii de pod, de cale ferată, ciobanii, senatorii, înnotătorii și tractoriștii cântau un cântec de izbândă, cântec permis de Constituție. Că altfel nu mergea fiind Manole Ben Manole acolo.

Denis.

23 februarie 2016

Știri pe scurt

Situația Bernevet scapă de sub control. Numai astfel ea poate fi importată și în România. Conform normelor Bernevet locale, din Carpați, viitorii infractori vor fi luați, îngrijiți de stat, puși sub tăcere obligatorie ca să scape justiția de ascultat telefoane, astfel făcându-se economie de urechi, li se va da bani de spălat în cuve mari de șantier, vor fi lăsați să-și facă vile în locuri liniștite, ca să poată compara realitatea lor cu cea a vecinilor din aceeași categorie.

În buza localelor Bușoi a fost schimbat. El va fi mutat la ALDE. Apoi la PSD în locul Firei. Apoi la UDMR și tot așa până dă toți banii înapoi. Cu explicații, că cum se face că nici n-a ajuns bine primar și are mai mulți bani decât.

Povestea din Ilegitim, filmul românesc cu premiul criticii la Berlin 2016 este ruptă din Bernevetul norvegian. Deci n-ar fi nici prea nouă, nici prea autentică.

PUBLICITATE Un medic ginecolog găsește la un control de rutină o sticlă de lapte între picioarele unei femei. Exclamă: Prea târziu. Prea ca la țară.

Migranții care vor veni în România, vor veni și se vor stabili pe șestache, nu vom mai fi ținuți la curent cu evoluția acestora. Abia la localele din 2020 vom afla câți sunt după numărul noilor primari de diverse coloraturi. După școli și limbă. După cultura locului. Imaginați-vă în județul Giurgiu cum ar arăta femeile cu fustele-n cap ieșind la horă.

Războiul ruso turc a mai fost. Trebuie găsit altul, în care să joace și actorii români care n-au avut loc în Aferim, Ilegitim, De ce im?, Un etaj mai im și altele cu "im" la sfârșit.

Sub Ludovic Orban capitala va arăta ca nouă.

Sub Gabriela Vrânceanu Firea, că ea va câștiga, capitala va arăta și mai ca nouă. Și va mai avea o zi a ei de Sfinții Mihail și Gavrilă, pe lângă zilele zidurilor, cetății, Caragiale, maraton de energie, săptămâna economiei la CEC, fiecare masă cu peștele ei oceanic, CFR-u' e-n noi și așa mai departe.

PUBLICITATE O babă și-un moș de câte 90 de ani își numără pensiile cumulate. Le dă o sută de lei. El: Ce zici, fă, merge un Audi Q7? Ea: Da, ba chiar și o Skoda Felicia.

Libertatea de expresie de la Antena 3 se va muta la România TV. Că așa-i libertatea asta de expresie: Se mută de colo, colo.

SPORT Băieții cu arcul de la Măruță. Bravo lor.

VREMEA Va fi lipsă de ouă. Că ca mâine-i Paștele. Așa-i de cald.

Agenția CĂLIMARA

22 februarie 2016

Nemuritorii

Singura așezare locuită de nemuritori din România este cam în dreptul comunei Podișor, județ Giurgiu, între norii care stau de mii de ani deasupra comunei la o înălțime de trei sute de metri. Loc în care întotdeauna e liniște, dar astăzi vânzoleala avea să încurce lucrurile. Mai precis, în Localitatea Fără Nume, LFN, a nemuritorilor apărură nemuritorii PSD și PNL care agitau loznici cu alegeri locale, deși în LFN era un primar de cinci mii de ani care nu trebuia schimbat niciodată. Din bun simț. Din politețe. Pentru faptul că găina lui oua de zece mii de ani milioane de ouă și el le dădea la toată nemurirea din LFN.

Văzând ce se întâmplă în LFN, că rosturile se schimbă din cauza ăstora de la PSD și PNL, tânărul nemuritor Pandele Vu Oacimaitaims își închise potcovăria, la care potcovea nemuritorii pentru escapade galactice, își luă averea, un baros, o carte de rugăciuni nemuritoare, porcul nemuriror, o manivelă și două prezervative și plecă din LFN. Pentru totdeauna. Străbătu Podișorul pe jos, și o luă înspre Giurgiu, că auzise că și Dunărea e nemuritoare și-l putea duce într-o lume mai bună, departe de amenințarea PSD, PNL la care se adăugase și cea a ALDE sau UNPR.

Ajunse la Mamaia. Buletin aveți, îl întrebă primarul de pe litoral. Nu, că noi, nemuritorii n-avem nevoie de acte. Noi suntem doar nemuritori și gata. Și ca să-mi deschid o potcovărie la Mamaia nu văd de ce-aș avea nevoie de un asemenea act. Primarul chemă poliția. Era de fapt o polițistă blondă, Măriuca Destin, 25 de ani, de o frumusețe rară, cum Vu nu mai văzuse niciodată în LFN. Cei doi tineri se îndrăgiră din prima. Maria îi spuse lui Vu: Hai la mine acasă, arest la domiciliu.

Făcând dragoste cu un nemuritor Mariei i se păru altfel. Mai bine, mai frumos, mai ales că nu se mai termina niciodată. Îi spuse lui Vu: Te iubesc. Moment în care bătură la ușă PSD și PNL cu niște hârtii în mână. Ziseră: Facem un sondaj. Dacă n-ar mai avea loc alegeri niciodată în România, nu-i așa că ne-ați vota tot pe noi? Vu se supără tare. O iubea și el pe Măriuca și nu permitea un așa afront. Ce-avea el cu ăștia? Mai ales că arătau că ăia de-s șefi de secții de poliție. Scoase o potcoavă și-i omorî pe amândoi.

Cei doi își luară urgent tălpășița. Își făcură actele pentru emigrare în Galaxia Vunk. Se și instalară acolo. Făcură 60 de copii care muritori, care nu. Anii treceau și ei trăiau ca-n povești: Mereu tineri, mereu aia și aia. Până când într-o zi, când auziră la ușă: Cioc, cioc, cioc!!! Deschiseră și-i recunoscură pe băieții de la PSD, PNL, ALDE și UNPR. Care spuseră: Facem un sondaj.

Denis

20 februarie 2016

Români pe plantațiile de ceai din Sri Lanka

Se pare că gardul dintre România și Ungaria va deveni realitate. E și un lucru bun în treaba asta, întrucât loturile de săritori ai atletismului românesc s-ar putea antrena gratuit acolo. E vorba de sportivii de la probele Săritura cu Prăjina, Cursa de 5 Metri garduri, și de cea a Săriturii la Groapă. Întâi bați starterul cât poți de tare, sari peste gardul de opt metri înălțime și poc, aterizezi în groapa fără nisip, că nisipul e la umplut gropile din București.

Micuțul stat Sri Lanka, vă aduceșți aminte: locul în care nu s-a născut nimeni, deci Sri Lanka a făcut contract cu Google să bage Net și la ei în țară. Google a socotit că la așa dimensiuni de țară e destul un mic balon în care să fie Netul, balon aerian care să stea deasupra țării. Zis și făcut. La un minut după ce a fost instalat în văzduh, balonul Google a explodat. Rămășițele aeriene ale sculei s-au împrăștit pe un câmp de ceai. Pe câmp munceau la furat doi țărani români. Când au văzut Netul împrăștiat pe câmp din balon au socotit că Netul e mai valoros ca ceaiul, l-au șutit și au zburat cu el la Giurgiu, unde acum caută să-l vândă în piața locală.

Cetățeanul Ferdinand al III lea din comuna Clejani, de profesie sărac lipit pământului, a primit într-o dimineață un pachet. Pe el scria: Pachet contra sărăciei al guvernului României. Ferdinand l-a desfăcut și a rămas uimit. În el erau o pâine, un kil de sare, două mandarine de lemn, ulei pentru mâini și față, un săpun contra ridurilor și ceva ceai. Pe biletul care însoțea produsele scria: Pachetul face parte dintr-un program al Guvernului României de Combaterea Sărăciei Extreme, SCSE. A nu se desface până în anul 2020, an în care sărăcia din România va pleca în Nepal.

Shakira a debutat pe marele ecran. E vorba de o producție Disney, Zootopia, unde ea face vocea unei gazele. Văzând și auzind ce voce are, studiourile BBC, cele care fac cele mai multe documentare cu animale, ponderea celor în care gazelele sunt mâncate de lei fiind foarte mare, deci BBC a vorbit cu Shakira și pentru gazelele lor. În secvențele în care un leu pândește o gazelă, se aude vocea Shakirei urlând "păzea" și leul ratează.

Acum, sâmbătă 20 fev 2016, înarmați cu topor, gumă, glugă, biscuiți sărați și marmeladă solidă ne-am luat tălpășița în direcția Facebook. Acolo, astfel înarmați, ștergem like-uri. Vedeți ce-nseamnă mobilizarea pe Facebook? Altfel, nu dormeam noi liniștiți?

Agenția CĂLIMARA

18 februarie 2016

Situația economică a județului Giurgiu

Neajlovul nu mai dă din valuri și nu mai curge de vreo două săptămâni, zilele săptămânii sunt încurcate, oamenii zicând că azi e luni când e joi toată ziua, sau dumninică zic că-i marți când e sâmbătă. Generalul Manole Ben Manole, cel care are grijă ca în valea Neajlovului să fie respectată Constituția României nu putea permite așa ceva. Se stricau rânduiala vieții și economia județului. Convocă așadar Consiliul Superior al Armatei județului Giurgiu cu sediul în pădurea Uiești.

Primul care vorbi fu un berbec rotund cu mustăți galbene: Domnu' Manole, vin localele și io zic să mai stăm.
O muscă rămasă vie din WW2: Nu mai avem hârtie igienică, cu ce mai ispitim electoratul?
Un bătrân de pe FB cu față de indian: Dacă primim banii de pod, bani europeni mă refer, pentru podul care să ne leagă de Vadu Lat, nu-i băgăm în pod, chiar dacă toată lumea știe asta, ci deschidem o cârciumă, că-s puține, la intrarea în moară. Oamenii beau ce beau, uită sacii de porumb la poartă și noi, care din banii europeni am cumpărat un Maersk, vindem mălaiul în China, că are nevoie. În felul acesta, mă refer la bani, putem plăti și profa de latină, că ăștia din Clejani nu pot fără ea, putem plăti și profa de sexologie, că ăia din Obedeni fac câte nouă copii pe an ceea ce nu e igienic, și cu restul putem să finanțăm nouă tururi la primărie până o alegem pe Tanța.
Mai vorbiră doi cetățeni agenți CIA, un general SRI, două veverițe și-un cal spunând același lucru: Banii care vin de la PSD, ALDE și UNPR pentru locale cu un singur tur trebuie șutiți.

Manole Ben Manole înțelese rapid care e situația. Se duse acasă, o sculă pe nevastă-sa, Florica Ben Florica, și-i dictă: Către Iohannis, Cioloș, Tăriceanu, Mădălin Voicu și Rareș Bodgan. Domnilor, situația economică a județului nostru, județul Giurgiu, nu este așa de grea pre cum speram. Nu. Avem lapte, făină, deci astea sunt. Găini, prune cu duiumul. Ce n-avem, domnilor, și este grav, sunt solistele vocale instalate pe Neajlov, pentru ca melodiile lor să se vadă din OZN-uri, că am auzit că circulă înspre Giurgiu după pește. Cam asta ar fi, și mai e ceva: Să vină de la Antena 3 să dea pe post că la noi nu-i corupție, domnule, nu-i. Cu stimă, generalul de brigadă Manole Ben Manole.

Denis

17 februarie 2016

OSCAR-ul Ursului

Ursul din Revenant n-a fost invitat la BAFTA, desi el era cel mai bun dintr-un film foarte prost. Se pregătise special: Blană albă de tigru, căciulă astrahan, mănuși vidră roșie de India, costum blană șinșila și o mantie blană verde de șarpe. Își luase bilete vapor și avion pe Netul din pădure, că acolo ți le eliberează și dacă ești animal. Însă la fața locului nu l-au primit nici pe calea aerului, nici pe calea apei. Atunci a luat-o rapid spre Londra cu ce-a putut. La Londra, ghinion, primii peste care a dat au fost cinci români care căutau de lucru în Suedia dar n-ajunseseră la Malmo. Ursul le-a spus că e de lucru la el în pădure, prin Canada de Nord. Sunt chestii d-astea pentru urșii bătrâni rău: Spălat la fund, șutit ceasuri. Ăia nici n-au vrut să audă și i-au arătat ursului direcția greșită, de bietul urs s-a trezit la Antena 3, în loc să se urce cu DiCaprio pe scenă să ia premiul.

La Antena 3 era jale mare. În fața sediului stăteau Gâdea și Ciuvică cu bagajele făcute: saci de bani, cufere pline cu dosare de corupție rezolvate, mâncare pentru opt ani și așa mai departe. Cei doi strigau: Libertate presei!! Și-atunci, ursul i-a întrebat: De ce nu strigați din clădire? Păi, că nu-i a noastră, e a statului. Păi, zice ursul, luați-vă alt studio. Cum să ne luăm altul, când aici nu plătim nimic? Libertatea presei nu e că noi plătim pe cineva, ci ne plătim pe noi înșine din publicitate. Și de unde vine publicitatea? Nu știm, au răspuns cei doi, până când Gâdea s-a enervat și a sunat la Grădina Zoologică.

Supărat rău, ursul a luat-o spre Siberia. Acolo, într-un sat pierdut de lume, singurele femei ale locului se uitau la The Revenant. Se opriseră din muls vacile sau vaca, că nu era decât una, și plângeau la DiCaprio. La un moment dat, una din femei îl zări pe urs la geam, și-și dădu sama că e ursul din film. Iî spuse în limba engleză: Hai, ursule, înăuntru, că avem și-un ceai bun. Ursul a intrat cu grijă mare, ca nu cumva femeile să se dea la el. Mai ales că-i erau pe măsură: Grase ca la 200 kile fiecare, cu fuste lungi care ascundeau surprize uriașe și sâni cât ligheanele. Impresionate de cum juca ursul, femeile îl propuseră la Oscar. Făcură unul din brânză și mămăligă. Una din ele ținu un discurs în rusă, că engleză nu știa decât cealaltă. Se pupară de zor și ursul nostru plecă mulțumit.

În pădurile din Canada de Nord, numite acum Pădurile DiCaprio, ursul nostru fu primit cu mare zarvă. Petrecerile se ținură lanț. Veniră televiziuni din toată lumea. Una din ele era Antena 3. Umili, Gâdea și Ciuvică, îl rugară pe urs să le facă rost de un sediu. Că nu ține cu manipularea publică de libertate, exprimare, gălăgie numai pe banii statului, deși tu ești privat. Ursul îi ascultă cu atenție, deși nu înțelegea ce limbă vorbesc. Numai din gesturile lui Gâdea se înșelegea că vor să fie transformați în oameni de zăpadă, cu morcovi în loc de nas. Ursul își chemă urșii și le făcură pe plac.

De atunci Pădurile DiCaprio din Canada de Nord se numesc Pădurile Dicaprio cu Morcovii-n Nas.

Denis

16 februarie 2016

Știri pe care dorim să le auzim

După succesul tabloului vândut cu patru milioane de euro, Adrian Ghenie va picta un tablou mai mic imaginând România împuținată după fuga locuitorilor ei. Pa față pictura va avea o mică hartă, cam cât un nasture de șliț, care va reprezenta România peste 50 de ani. Pe verso, tabloul va avea imaginea parlamentului ei de atunci: Mădălin Voicu ieșind de la pârnaie cu o valiză de partituri ale unor lucrări excepționale pe care le-a compus în detenție. Se va înțelege din versoul tablului că el va fi în 2050 și singurul parlamentar al țării, întrucât o țară cu un singur locuitor n-are dreptul la mai mulți. Tabloul, se știe de pe acum, va fi cumpărat și expus într-un muzeu proiectat de Calatrava undeva în largul Mării Negre pe o platformă de care va fi agățată România.

Mădălina Ghenie, sora lui Adrian Ghenie, va picta și ea un tablou, încurajată de succesul lui Adrian. Pe fața tabloului va fi ea prezentând TIFF-ul de la Cluj, iar pe verso va fi tot ea neprezentând TIFF-ul de la Cluj. Pe muchiile tabloului se va vedea cum Mădălina Ghenie stă în curul gol în filmul Youth sub privirile admirative ale oricui trece prin expoziție.

Turiștii ruși vor împânzi litoralul Mării Negre. Cum în Turcia le-a interzis Putin să meargă, ei vor merge în Georgia, la Baku. Câteva milioane. De acolo, de pe plajele Georgiei vor admira plajele goale ale României și vor exclama: Ce păcat că nu mergem nici anul ăsta la Mamaia. Din cauza căldurii și sincerității acestor priviri ruse, turismul românesc va avea numai de câștigat. Cam cu 15% mai mult.

La Festivalul de Jazz de la Gărâna, 2016, ediție aniversară de 20 de ani, va veni, luni 12 iulie, și Pat Metheny.

Ridicarea oricărei imunități parlamentare, propuse de dna Kovesi, și abrogarea acestei prevederi vor fi retroactive. Și atunci, oamenii ăștia de ne tot conduc într-o veselie vor putea fi căutați la buzunare din 90 până acum. Ce tare ar fi.

Antena 1 și toate celelalte Antene sunt evacuate din sediul Intact. În felul acesta vom scăpa de privirile inteligente ale dlui Mugur Ciuvică, de banii care sclipesc în ochii dlui Bogdan Chirieac și de mulet alte riviri delicate din emisiunile acestor posturi.

Ar mai fi o știre cu CNSAS-ul, dar încă nu-i sigură. Vom vedea.

Agenția CĂLIMARA

15 februarie 2016

Îngrijorare maximă de Sft Valentine

Ne-am sculat îngrijorați la maxim. Mai întâi din cauza apropiatelor alegeri. Că adică cum se face că noii candidați la locale sunt mai bogați decât cei vechi, și că țara asta e babană, adică mișto, de suportă atâția milionari. P-ormă eram îngrijorați că Papa s-a văzut cu șeful bisericii ruse și n-au vorbit de preafericitul nostru Daniel și de orele lui de religie din școli. Apoi, de cum se face că un Paște e în martie și altul în mai, că adică, ce?, mâncăm atât de multe ouă? Nu se știe la nivelul ăla de colesterol, de coji, de omletă în exces? Apoi, cu legea asta a defăimării. Dacă noi nu mai dăm pisicii de mâncare înseamnă că am defăimat vreun politician? Sau dacă-i cerem să ne spună cum au făcut banii în cărți memorabile l-am făcut de rușine?

Vedeți? Vedeți cum stătea treaba în dimineața zilei de 14 februarie? Totuși ne-am pregătit să ne ducem la târgul de vechituri din Valea Cascadelor că să cumpărăm un tablou în ulei semnat Gogan, tablou care-l reprezintă pe Ion Iliescu bând apă la facultatea pe care a făcut-o el la Moscova. O cană mare cumva, Iliescu cu ea la gură, și pe cană scriind H2O. Asta era imaginea. Celebră cumva. Văzusem tabloul ultima dată la târg, dar n-am avut bani la noi să-l luăm și oricum, atunci ni s-a părut scump. Omul ne cerea pe el 20 de lei. Acum, ne ziceam, de Ziua Îndrăgostiților poate reușeam să-l luăm cu 10.

Am băut o cafea, ne-am dat cu catran pe față cum am văzut noi în filmele americane sau în serialul Umbre de pe HBO, ne-am pus în sacoșă de-ale gurii, ceva marmeladă care ne place mult, usturoi și cașcaval, și-am ieșit, pac, pac.

Numa' că n-am făcut nici 100 de metri că o gagică într-un Fiat negru de Vâlcea ne-a tamponat în spate și ne-am luat adio de la tabloul cu Ion Iliescu și am fost nevoiți să mâncăm usturoiul la secția de poliție.

Ce să mai zicem? Ca-n viață, așa a fost.

Denis

12 februarie 2016

Dialog cu OMUL DIN VIITOR

Ne-am trezit că trebuie neapărat să vorbim cu OMUL DIN VIITOR, ca să vedem dacă mai putem sta în țara asta plină de minciuni, de Ion Iliescu, Mădălin Voicu sau Piedone, dacă ne putem da nepoții la școala din cartier, dacă nu ne minte noul primar că face patinoar pentru cei de vârsta a treia și alte alea îngrijorătoare, care ne fac să ne gândim serios la a ne stabili lângă Paris. Doamna Tina Cumva a pus mâna pe telefon și a sunat la Agenția Spațială a Oamenilor De Viitor. I s-a spus că ne trimit pe cineva. Un OM DE VIITOR capabil, specialist în problemele estului de pe lângă Marea Neagră. Adică exact ce ne doream.

OMUL DE VIITOR ne-a intrat pe ușă îmbrăcat tot în alb. Păr alb, dinții albi, ochii albi, ochelarii albi, țoalele albe, mâini albe și așa mai departe. Avea sau plutea deasupra capului lui un fel de calculator, promter ceva, care se mișca odată cu el și pe care scria ceva continuu. Când am citit, am înțeles că se gândea la noi, ne aprecia, ne dădea note. Umbla prin apartament, se așeza la o masă, zumzăia la un tablou, mototolea o bucată de față de masă și gândea, adică noi citeam de pe promterul lui: Ăștia trăiesc în Evul Mediu. De exemplu, politicos ar fi fost să mă cinstească cu ceva. O mâncare, o gustare de fapt lichidă care să plutească pe o farfurie pe lângă mine, de pe care eu să mă pot servi când vreau. Frumos ar fi fost ca și ei să aibă calculatoare sau promtere deasupra capului, evident în funcțiune, de pe care io să-mi dau seama cine sunt cei doi. Așa nu pot să-mi dau sema cine e nenea ăsta cu barbă de tot roiește în jurul meu, cine e tanti asta cu marionetele în mână și de mă tot întreabă dacă mai e de stat în România. Ar trebui să-i întreb ceva, să vedem dacă ne înțelegem.

OMUL DIN VIITOR ne-a întrebat brusc, fără vorbe, doar pe ecran, dacă avem pete. Am rămas uimiți, pete? Ce fel de pete? Apoi ne-a spus că nu ne putem feri de mușcătura șarpelui sau de clănțănitul dinților animalelor rozătoare. Nu-nțelegeam nimic. Apoi a spus că România se va împuțina din cauza asta și-o va lua în migrație. Întâi spre Mongolia, cu unul Dridea sau Dragdea sau Drâmbă, apoi spre apus, când vor mai fi doar ceva mai puțin de două milioane populație, spre Moscova de Vest, în frunte cu unul Iliescovici, Ilici, Ilinici, Ilovenici sau cam așa ceva și să avem grijă, noi adică, io și doamna Tina Cumva să ne luăm cu noi mult spanac negăurit de păpădie.

Și-a plecat. Am mai auzit doar satelitul ieșind din parcare. Am privit după OMUL DIN VIITOR. Ne-a făcut cu mâna lui albă, semn că a vorbit serios și a dispărut spre Galaxia OAMENILOR DE VIITOR.

Denis

11 februarie 2016

Concert în Do Minor pentru vioară și fasole cu cârnați

S-a dus chestia cu scrisul în pușcărie. Scriai două lucrări științifice și aveai statuie în fața Academiei Române, de treceau turiștii americani numai pe acolo, că Centrul Vechi s-a închis. Acum, de-o zi, două, de când s-a pus problema arestării lui Mădălin Voicu, pentru eliberarea de dinainte de termen trebuie să compui o Sonată, un Concert, ceva care să-ți reducă pedeapsa cu vreo 50, 80 de zile, pentru că compoziția e mai grea ca scrisul. În temeiul acestei hotărâri, în toate penitenciarele se vor împărți viori. Se va repeta cu ele la sala de mese, unde se vor servi cârnați cu fasole, pentru că, nu-i așa?, nu poți să compui nemâncat. Mădălin Voicu va fi primul care, probabil, va compune un Concert. Nu de Rolling Stones, ci unul de Ceaikovski, în care este specialit. Ceilalți deținuți, din acest moment nu vor mai trebui să compună nimic, îl vor compune mereu pe ăsta și-și vor reduce pedepsele substanțial. Urâtaniile alea de aripi din fața casei Scânteii vor fi înlocuite cu o vioară uriașă. Și-uite-așa, și-uite, așa, punem de-un turism de mama focului, și-uite-așa aducem bani la buget de la turiștii americani cărora în fața statuii li se va da și conserve de cârnați cu fasole.

Guvernul României a lansat un pachet anti sărăcie: Până în 2020 numărul personanelor aflate în sărăcie trebuie să scadă cu 580.000. Pachetul, ca să zicem așa, are două kilograme. În prima jumate de kil e o foaie de hârtie pe care scrie ce-am zis mai sus, plus semnăturile, Cioloș, chestii. Până la un kil mai e foaie de hârtie, în care aflăm cum a rezultat cifra de 580.000. S-a adunat wc-ul din curte, cu lipsa apei, cu gropile de pe șosele, cu birocrația, mai nou și cu Mădălin Voicu, cu lipsa săpunului, cu lipsa locurilor de muncă, cu mărirea pensiilor pentru militarii care ne apără țara zi de zi, ceas de ceas, s-au mai adunat acolo sumele lipsă de la hoția de lemne și au rezultat 5 milioane 5 sute 8 zeci de mii de persoane. Era prea mult. S-a mai tăiat un zero și gata. Ultimul kil din pachet conține sandvișul pentru cei care au l-au făcut. Două felii de pâine între care se află câte 10.000 de euro. Ceva sare, ceva piper și gata.

O solistă de muzică ușoară din România, stabilită în Germania, dar și în Elveția, și în Luxemburg, și în Plonia dar și în Cehia, Nerra Cumva,a fost respinsă la selecția pentru Eurovizionul românesc. Gafa ei a fost că, reprezentând de-a lungul anilor și Germania, și Elveția, și Polonia, și Cehia, și având și vreo 60 de ani, ei bine, în tot timpul ăsta ea nu și-a schimbat melodia, una de Mihai Alexandru, stupidă, veche și de necântat. Acum, Nerra a declarat în media că se va ocupa pe viitor să-i cânte doar lui Mădălin Voicu la Jilava în semn de protest față de cutare, cutare.

Denis

10 februarie 2016

Legea defăimării

Generalul Manole Ben Manole, țineți minte că este cel care apără Constituția României pe râul Neajlov, s-a sculat în dimineața asta cu capsa pusă. Din cauza nevesti-sii, Florica Ben Florica, care-i spusese aseară în pat: Manole, ți-au rămas izmenele mici, așa de tare te-ai îngrășat. Așa era, dar generalul consideră această chestie intimă defăimare. Adică se simțea prost și ar fi vrut să-i ceară Floricăi niște bani pentru reparații morale. Florica n-avea bani, pentru că în ultimul timp Constituția nu mai produsese nimic, așa că generalul își puse niște izmene mai largi și se duse la domnul Dragnea, la PSD. Am fost defăimat, îi spuse generalul lui Dragnea, care era cu legea pe masă și o studia. Dragnea l-a întrebat: La ce capitol? La capitolul Izmene, veni răspunsul. Dragnea căută capitolul Izmene și găsi: Cine defăimează la Izmene azi, mâine-i un bou. Îi spuse asta generalului, care plecă mulțumit. Ajunse acasă și-și strigă nevasta. Pe un ton dulce răstit îi spuse: Mâine ești un bou.

Satelitul nord coreean lansat mai zilele trecute a aterizat o oră la Zimnicea. Din satelit a coborât coreeanul Mi Din Do, care avea de vânzare un tricou cu Cătălin Botezatu îmbrățișându-l pe Ion Iliescu. Toată Zimnicea călare pe el. Mi Din Do a vândut tricoul foarte bine iar cu banii s-a dus să pună benzină în rachetă. Sau, mă rog, satelit. Acum satelitul se îndreaptă spre Huși unde, s-a constatat, locuitorii n-au nicio poză cu Ion Iliescu, darmite cu Botezatu.

Sylvester Stallone s-a hotărât să boicoteze Oscar-ul 2016 din cauza, spune el, lipsei diversității rasiale. Cei din conducerea evenimentului i-au promis că vor aduce la festivitate cam un milion de sirieni din Europa.

Sondaj baban: Dacă mâine ar avea loc alegerile prezidențiale, pe cine ați vota? 99% din repondenți l-au numit pe Vlad Țepeș. Contactat de agenția noastră, Vlad Țepeș ne-a declarat: Românii mint. Nu m-ar vota niciunul, deși sunt în stare să conduc căcatul ăsta de țară. Ei, ascultați-mă bine, îi vor vota tot pe Firea, Ponta, Dragnea, Voiculescu, Ion Iliescu, Videanu și restul.

La miezul nopții, generalul Manole Ben Manole primi un telefon. Era Dragnea. Generale, că tot veni vorba de defăimare, la capitolul 4, numit Cauze Obiective, băgăm și alineatul 5, Bătaia e ruptă din Rai. Îți convine? Generalul o privi pe Florica dormind. Dormea așa, cumva defăimător, și se gândi că prevederea e bună. Se duse la șifonier și scoase o bâtă.

Denis

08 februarie 2016

Interviu plauzibil

Ursul de calitate inferioară Lenin Lacustrul era un ditamai animalul. Frumos, elegant, prezentabil. Și care pentru a reuși în viață își propusese să devină ziarist. Cu legitimația de presă ar fi cucerit mai ușor ursoaicele, vulpile sau veverițele, ar fi intrat prin față la benzină sau la stupii cu miere de albine și alte alea. Cel puțin așa credea. Așa ajunse la cotidianul cel mai tare la vremea aia, Pipâl. Un ziar serios care se preocupa numai de social, sport, faună și UDMR.

Pe culoarele online de la Pipâl, Lenin Lacustrul întâlni vreo două fete și băieți online care scriau de zor rubrici mondene. Îi spuseră: Dacă ne aduci un interviu teribil, tare, bombă te angajăm imediat sau îți dăm numai legitimație, cum dorești. Lenin pricepu și plecă spre Hollywood. Avea de gând să-i ia un interviu ursului din The Revenant. Găsea că va fi unul de excepție cu care i-ar fi mulțumit pe redactorii de la Pipâl. Îl sună la telefon.

Se întâlniră în Cafeneaua Artiștilor. Erau acolo și DeCaprio, și Innarritu și Tarantino și Mircea Daneliuc și Ioan Cărmăzan, dar el se așeză la ursul din Revenant la masă. Intrară în vorbe.

- Trebuie să-ți iau un interviu.
- Nu dau.
- Am bătut atâta drum.
- Pe unde, că șosele n-aveți.
- Cu avionul.
- Ai făcut blatul? Că voi, urșii români asta faceți, blatul pe orice transport și dați foc la Colectiv.
- Nu io am prăjit Colectivul. Oamenii s-au ocupat.
- În sfârșit. Despre ce vrei să vorbim?
- Despre filme, evident. Ești plătit bine, cunoști actori români? Chestii d-astea. Știi ceva politică românească? Înțelegi?
- La actori români am auzit doar de Doina Ghițescu. Da, sunt plătit bine. Iar politica e că trebuie să se facă o uniune națională între ALDE și UNPR care să se cheme AldeUnepere și io mă înscriu, că au un program bun pentru urși. Pentru urșii americani, nu știu pentru voi, românii cum e.
- Da.
- Mai e ceva?
- Nu, mulțumesc. Îți trimit banii de consumație într-o zi, două, când iau banii pe interviu. Bine?
- Bine.

A consemnat Denis Dinulescu

06 februarie 2016

Tuneluri de fugă pentru ALDE și UNPR

Autostrada Deva Lugoj are prevăzute câteva tuneluri pentru urși. Adică urșii aflați la Sinaia sau Bușteni după ce halesc ei bine mersi se gândesc să meargă prin pădurile din vestul țării. Ori singurul loc prin care o pot face sunt tunelurile astea? Ei bine, nu. Urșii de la Sinaia rămân în Sinaia iar cei din Bușteni în Bușteni unde au asigurate hrana, muzica, gagicile, grătarele și alte aleale de vikend. Și atunci tunelurile alea-s făcute degeaba? Nu. Într-un an sau doi pe acolo vor fugi în pădure ALDE și UNPR, care nu vom mai lua mai mult 1% în alegeri.

În Salvador s-au născut 13 copii fără macrocefalie din mame infectate cu ZIKA. Bine, bine, n-aveau macrocefalie, dar asupra lor s-au găsit adeziuni PSD, foto cu Iisus în locul cărții de limba română, saci de dormit în sensul c-o pot lua din loc oricând în altă țară, manele, învățăturile lui Botezatu și Capatos, un nou sistem educațional și de sănătate, precum și interzicerea tăierii ilegale a pădurilor.

Polița RCA s-ar putea emite chiar pentru o lună. Apoi, după succesul acesti prevederi se vor emite doar pentru o zi. Iar ziua ți-o alegi tu șofer care mergi zilnic la Ploiești ca să cumva ceva, iar dacă nu te-ntreabă nimeni e valabilă și-a doua zi. Și tot așa.

PSD și UNPR au semnat protocolul de colaborare. Ei vor avea liste comune la parlamentare. În protocol însă, suntem convinși, nu scrie nimic, e doar așa ca să se dea o știre pe media, pentru că în realitate toți colaborează dihai pentru minciunile și hoțiile zilnice. Toți însemnând chiar toate partidele aflate pe nu știm ce coclauri ale României.

Un scurt metraj moldovean, Flutulus, 30 minute, regie Igor Sadovski, imagine Veaceslav Cebotari, actori Dana Ciobanu, Chișinău și Oliver Toderiță, București, făcut doar pentru a promova al 5 lea album Alternosfera. De pe album, și clip în scurt metraj, reținem melodia Haosoleum. Excelentă.

Bușoi, viitorul primar general al capitalei, va începe construcția unui alt București. Ba cu bani europeni, ba cu ai noștri, numai din cei cu care trebuie nu, adică din ăia recuperați de la Voiculescu. Noul București va avea șase aeroporturi, 300 km de linii de metrou, adică o linie va merge și până la Tryadna, Bulgaria, 6.000 de spitale mici, 900 mari și 2.000 mijlocii în care domnul doctor Bușoi va da consultații.

Salvarea turismul estival vine de la ruși. Normal, dacă turcii au dat avionul rus jos. Ce tev faci că, de obicei, rușii nu mai pleacă, că lor le place și iarna la mare.

Agenția CĂLIMARA

05 februarie 2016

Știri pe scurt

A trecut un cal maro. Mergea spre guvern, la Cioloș.

Studiile de fezabilitate trebuie făcute pentru a vedea dacă România mai are rost să funcționeze, iară nu pentru autostrăzi. Autostrăzile din România au mii de studii de fezabilitate, și din cauza asta nu mai sunt bani pentru ele.

Pentru a nu mai avea intârzieri catastrofale, CFR va folosi din 2016 o singură gară, cea de Nord din capitală. Trenurile nici nu se vor mai deplasa. Te urci pe la locomotivă la Nord și cobori la Vaslui, să zicem, prin capătul trenului cărându-ți bagajele prin toate vagoanele. Cobori și te duci la MaxiTaxi.

Numai mamă să nu fii sau cam așa ceva.

Se va schimba programa școlară. Elevii învață prea mult. Se vor scoate orele de geografie și istorie, cele de fizică și chimie și se vor introduce cele în care Fecioara Maria stă cu pruncul în brațe de câteva sute de ani. De fapt, de când o știm.

PUBLICITATE Se apropie Paștele. Ouăle se vopsesc singure. Un ou albastru zice unuia roșu: O vezi pe gagica aia? Care? Aia cu țâțele mari care face ouă verzi? Da. Numai cu Hexoral poți s-o folosești.

Recuperarea prejudiciilor de la băieții ăștia penali, alde Voiculescu etc. Aceasta-i întrebarea. Nu se răspunde la ea, totul e o gogoriță de adormit copiii și de dat editurilor de lucru.

Troleul 70 își întrerupe transmisia. Lucrătorii de aici au fost repartizați pe troleul 90 care va emite de mâine discursuri cu Adrian Păunescu, Vadim Tudor și Monica Macovei, adică d-ăștia care știu democrația pe dinafară.

PUBLICITATE Se apropie Paștele. Ouăle se vopsesc singure. Un ou verde zice unuia alb scăpat nevopsit. O vezi pe gagica aia cu țâțele mari? Da. Bravo ție.

SPORT La Paris, pe 10 iunie, scorul România Franța va fi 0 la 0.

Agenția CĂLIMARA

04 februarie 2016

Bazaconii

Scafandrul OREL-ist Ninel M. Boccacio se afla la lucru prin canalele audio ale doamnei Margareta Dorn din Medgidia. Aceasta stătea în cabinet, întinsă pe pat iar Boccacio se lansase cu niște sfori manevrate de doctoriță în interiorul urechii sale. Boccacio umbla ce umbla prin canale și vedea tot felul de boli, care de fapt asta era sarcina lui. Văzu o tită, dureri de burtă, un cot rănit, gâtul strâmb și alte alea foarte grave până la călcâie. Se bucura în sinea lui, pentru că atâta timp cât existau oameni ca doamna Margareta Dorn el n-avea să-și piardă niciodată serviciul. Pe pacientă începuse s-o gâdile insistența cu care Boccacio pipăia câte o anumită parte a corpului. Spuse: Doamnă doctor, luați-l pe imbecilul ăla de acolo, că-mi deranjează coxatroza. Sau: Doamnă, boul ăla ce ține loc de cateter mă apasă într-un loc anume. Doctorița începu să transpire. Doamna Margareta Dorn era inspector la județ și putea să iasă nasol dacă nu-i plăcea consultația. Se ridică, se aplecă la urechea doamnei Dorn și-l strigă pe Boccacio. Scafandrul nu-i răspunse. Mai strigă odată. De zece ori. Nimic. Luă atunci un aspirator, îl introduse în canalul audio al doamnei inspector și-l aspiră pe Boccacio. Acesta era mort.

Tânărul Ion Sinonimul din Berechet, județ Neamț, se sculă cu capul mare în dimineața de 1 fev 2016. Toată noaptea visase numai răscoale. Nu mică-i fu mirarea când, acum, la sculare, se trezi în mijlocul răscoalei din 1907, când niște țărani bezmetici îi umblau prin apartament urlând că evreii să le dea înapoi pământurile. Se sculă, se duse la bucătărie. Aici, un țăran fioros cu o coasă uriașă în spate mânca somon afumat. Zise: E bun. N-am mai mâncat. Dă-mi și unt, patru ouă cu lei de măsline și ascultă la mine. Noi, mergem la București să ne cerem dreptatea la ăștia noi ai lui Cioloș. Ce dreptate, întrebă Ion. Țăranul: Să ne dea gratuit pe transportul în comun, chiar dacă n-avem transport. Și atât? Da, atât. Și restul, schimbarea guvernului, reducerea numărului de parlamentari nu? Nu. Dacă avem transport gratuit o ștergem din țară, ca migranții. Suntem cam 10 milioane de țărani. Dacă noi plecăm se schimbă toate socotelile în România. Și cu votul, și cu partidele, și cu parlamentarele, și cu generalii de armată, și cu infrastructură, că cine-o să mai umble pe ea? Înțelegi? Va fi altă țară. Ori, nouă, altă țară ne trebuie, nu ți-e clar, nu căcaturi de discuții dacă un tur sau două? Tururi la ce? La pantaloni? Să fim serioși. Înțelegi? Da?

Domnul Cici Mateescu citea Împărat și Proletar. Zice Împăratul: Bă, proletare, nevastă-ta e mai mișto ca tine. Cu cât o dai? Altfel te dau afară. Proletarul se gândi ce se gândi, scărpină frigiderul de unică folosință și zise: Împărate, vremea ta a apus. În România, în țara noastră scumpă, proletarii sunt la mare preț. Femeile lor la fel. Cât dai? Că io sub o sută de mii de euro n-o dau. Împăratul n-avea banii ăștia. Spuse: Ți-o iau cu chirie. Seara te culci tu cu ea, dimineața io. E mai cinsit și profităm amândoi fără să ne batem. La acest moment al dialogului, domnul Cici Mateescu închise cartea. O sculă pe nevastă-sa. Îi spuse: Hai, că te dau în chirie diminețile la șeful meu, că știu că-ți place. Hai acum, lasă țoalele. Bine, hai!!

Denis

03 februarie 2016

Suc bei, suc joci, boule!!

Cum s-a făcut, cum nu s-a făcut, pe vremea când Împăratul Galben își trimisese mezinul s-o ia de nevastă pe Monica Macovei, deci așa de mult e de atunci, că într-o seară ne-am uitat la HBO, la serialul românesc Umbre. Foarte interesant, foarte vesel și foarte de neînțeles acest serial. Pavlu, rol principal, își ia nevasta sau o găsește acolo, deci își ia nevasta, o duce în frigiderul măcelăriei și o violează acolo. Atârnă porcul, atârnă vaca și oaia, nevastă-sa în curul gol pe masa rece ca ghiața și el dă-i și dă-i. Secvență de film american. Apoi, copilul lui Pavlu, ceva 10 ani, este agresat la școală. Puștiul lui Pavlu scoate o rangă din rucsac și-i dă agresorului cu ea în cap. Iar film american. Velniciuc îl omoară pe Doru Ana, se pare că Ana e căpitan de ceva, cu cuierul pom. Mihai Gruia, ca toți de până acum, este fals la o masă de poker. Tot secvență de film american. E-adevărat, că se vorbește românește, dar ăsta nu este un avantaj, pentru că actorilor români lipsindu-le dicția nu se înțelege nimic din ce spun. Regizorul și scenaristul Bogdan Mirică a scris un serial neromânesc, aiurea-n tramvai. Din care se dovedește că habar n-are de realitățile românești. Și uite așa mai trece o Dacie, se mai bea o bere, se mai fură o cărămidă de bani și gata serialul, și gata și noi. Ne-am promis că nu ne vom mai uita niciodată. Și-așa ne promisesem că nu l-am văzut niciodată, dar nu știm ce s-a-ntâmplat.

Criminalul în serie Dobrin Mehedințu, din penitenciarul Jilava, județ Ilfov, a declarat pentru Mimi TV: De cum am intrat în casă cu toporul în mână am văzut-o pe victimă citind statutul ALDE cu televizorul aprins. Pe ecran se derulau imagini din cosmos cu o rachetă românească care aterizează pe Marte. Românul a ieșit afară din rachetă și i s-a adresat victimei surâzând: Am ajuns. Facem și aici filială, pentru că sunt din belșug oxigen, apă, fasole și bani de șutit. M-am enervat cumplit când am auzit așa ceva. Cum domle?, și banii de pe Marte sunt de furat? Și-atunci i-am luat capul cu toporul.

Meciul dintre echipele de fotbal FC Uiești și FC Vadu Lat era în plină desfășurare. Messi Balaur de la FC Uiești s-a oprit la marginea terenului să bea un suc. Din tribună se aude: Suc bei, suc joci, boule!!!

Denis

01 februarie 2016

Beba, Adis Abeba

La Beba Veche, județ Timiș, se pun corturi pentru migranții sirieni. Goniți din Germania, Austria, Suedia și așa mai departe ei se vor stabili aici. Va fi o afacere și pentru autoritățile locale. Pentru că fiecare migrant primește de la UE șase mii de euro. Din ăștia șase mii autoritatea locală îi ia pe toți, migranții urmând să ia din cota de sănătate sau de cultură a României. Adică ceva cu rectificări bugetare cum suntem obișnuiți. Migranții vor pune osul la treabă. Vor canaliza Beba Veche, vor face școli în limba română pe care ard de nerăbdare să o învețe, vor face baruri pentru fumători, linii de tramvai care să-i ducă la Viena și-și vor stabili capitala la Adis Abeba. De aici până la cererea de autonomie teritorială nu va fi decât un pas. Așa că se va face un referendum pe care-l va câștiga ALDE Tăriceanu. Cât de curând.

În România intră de la începutul anunului numai lucruri bune și bine făcute. Pe lângă migranții necesari, intră și gripa porcină. Gripa se manifestă în felul următor: Apar niște oameni cu masca albă pe față. Vorbesc ceva prin mască. Nu se-nțelege, zici că-i vreun parlamentar român. Omul cu masca albă are în mână o țeavă. Prin ea împroașcă ceva ud în direcția camerei de filmat. Camera se ferește și în burtieră apare scris: 50 de cazuri noi de gripă porcină. Ca să știți.

Într-un tur localele sau în două? La bunul simț ar fi în două. Așa e de când lumea. Ei bine, la noi nu. Dar cel mai bine, părerea noastră, ar fi ca localele să aibă zece tururi acolo unde se poate. În felul acesta promisiunile noilor primari ar putea fi onorate între tururi și nu sunt puține. Mii de noi aleși promit asfalt, canalizare, gaze, ridicarea gunoiului și nu-i așa de mii de ani. Treceți și vedeți zona Bucșani, Uiești, Clejani, Vadul Lat, Obedeni, Podișor, județ Giurgiu.

În mașină de colo, colo prin București. Direcția 5 la radio. Ar trebui dată o lege prin care acești băieți să cânte numai până în anii 60 ai secolului trecut. Nu știu cum ar putea fi aplicată legea asta, dar trebuie dată de urgență.

Denis