21 decembrie 2014

22 dec 1989 sau După 25 de ani

Pe 22 numa' ce se făcu dimineaţă că pe sub balconul nostru, să fi fost 7, au început să treacă "muncitorii" încolonaţi, cu pancarte deja scrise cu Jos Ceauşescu. Mergeau şi el la revoluţie. În ziua de 21 nu i-a văzut nimeni, au stat ascunşi prin case. În 22 le-a spus secretarul de partid: Gata, hai şi noi!!! Şi erau acum hotărâţi să-l dea jos pe nea' Nicu. Râdeau. Erau veseli. Treaba grea fusese făcută în noaptea de dinainte, aşa că acum îi durea-n cur de toţi şi de toate, gloanţele le încasaseră alţii, nu era treaba lor. Coloanele au trecut pe Dorobanţi câteva ore.
Ne-au sunat telefoanele: Ce-i în centru? Olga B.: Io cu ce mă-mbrac la revoluţie şi aşa mai departe.
Am ieşit pe la nouă din casă. În faţă la restaurantul Grădiniţa şi magazinul Leonida. Armata e cu noi sau cam aşa ceva. Înspre Nicolae Golescu era un tanc. Bloca trecerea spre Calea Victoriei. A apărut Olga B într-o blană lungă de vulpe albă. Era super. O clipă revoluţia s-a oprit. Olga nu ştia ce să facă. Era un rol baban pentru ea, cum în teatru la care juca n-avea să aibă niciodată. S-a îndreptat spre tancul care staţiona. Am ajutat-o să urce. De pe tanc, albă toată, cu pantofi eleganţi roşii cu toc, a strigat: Jos Ceauşescu. Coloanele de oameni de pe Magheru au rămas uluiţi. S-au oprit. Uitaseră că mergeau să "cucerească" televiziunea. Moment unic, înălţător. Bravo ei!!!
Eram cu Eugen Ov Chirovici. Mergem şi noi la teve? Nasul ne spunea că nu, şi nu ne-am dus. Dinspre Inter au început să vină tancuri cu popor pe ele. Armata era cu noi, mi se pare. Aşa că, ce să mai facem? Hai la mine, ascultăm ceva muzică. Bem ceva. Ce-a fost mai greu trecuse. Olga s-a dus şi ea acasă. Era emoţionată de momentul pe care-l avusese. Plângea.
Aveam un Johnny Winter mai nouţ. L-am pus. Pisoiul, Immanuela, ne-a zis să dăm drumul la teve. Am dat. În studio erau Mircea Dinescu, Ion Caramitru, alţii. Am închis instant. Adică asta era revoluţia? Şi întrebările nu ne lasă în pace de 25 de ani.
N-am mai ieşit din casă decât în dimineaţa lui 23 decembrie. Cu Alecu. Ne-am dus sub balconul CC-ului. Dar asta e o altă poveste. Destul de interesantă şi azi.

A suivre

20 decembrie 2014

21 decembrie 1989 sau După 25 de ani 3

Se înserase. La baricadă se striga într-una Jos Ceauşescu şi Ole, ole, ole Ceauşescu nu mai e. Nu vorbeau între ei nici manifestanţii, cam 300, nici militarii de pe tancuri. Cumva, nu ştiu în ce moment, situaţia s-a radicalizat, în sensul că militarii au primit ordin să evacueze piaţa şi atunci s-a tras prima oară. Eram pe trepte la Naţional şi un tânăr a căzut lângă mine. N-am ştiut ce să-i fac, dar am luat-o la fugă spre centrul pieţei, deasupra metroului, io, Irina, Meluş, Radu F. Am rămas acolo până spre două din noapte, clipă în care tancurile au depăşit linia pe care stăteau în dreptul restaurantului Dunărea şi au început să tragă şi să cureţe piaţa sistematic, hotărât, ca un aspirator, ca o mătură uriaşă. Nu te găsea glonţul, te găseau şenilele. Ne-am speriat şi am fugit spre Rosetti. Cu sute de oameni după noi. Unii n-au ajuns niciodată la statuie, şi când aveam să aflăm numărul morţilor am rememorat scena ca să-mi dau seama cam câţi sfârşiseră lângă noi în fuga aceea dementă. Cam o sută.
Am cotit-o la stânga pe Dianei, ca să ajungem prin Icoanei acasă. Eram doar trei: Irina Corbu, Radu F Alexandru şi io. Am băut o vodcă la mine, că să ne dăm seama de ce se-ntâmplă. Abia acum, la vodcă, am realizat prin ce grozăvie am trecut. Că puteam să fim ucişi. Că aia, că aia.
Peste ani evenimentele din noaptea de 21 decembrie 1989 au căpătat diverse variante, una mai neadevărată ca alta.
Noi am hotărât să stăm locului, să aşteptăm dimneaţa de 22, ca să legăm înţelesul şi însemnătatea acestor uluitoare evenimente petrecute sub nasul şi ochii noştri.

A suivre

19 decembrie 2014

25 decembrie 1989 sau După 25 de ani 2

Cred că eu am zis: Mă duc pân-acasă. Ceilalţi la fel, erau vreo 10. Era taman când dinspre Nottara veneau actorii Milu Hossu, Catrinel Paraschivescu, Pepi Preda. Mai erau şi alţii, nu-i mai ştiu. Aflaseră ceva de pe la cabiniere, paznici, tehnicul teatrului şi vroiau să verifice, prea era de necrezut că Ceauşescu fusese huiduit. Eu le-am spus foarte sigur: Bă, a căzut, gata. Geaba au încercat ei, mai ales Pepi, Milu, să zică, da, bă, da' nu l-au prins, nu l-au împuşcat, nu l-au arestat ca să de socoteală. Mai zic: Bă, io atâta vă zic, de ăsta am scăpat. Ce-o mai fi vom vedea, da' va fi tare greu. Mă duc să cumpăr peşte la pisică, nu ştiu cât ţine revoluţia la români, e prima la care particip, şi nu pot lăsa animalul nemâncat. Gaşca a venit cu mine şi am luat peşte din Lahovari de la o alimentară uriaşă.
Pe la 4 s-au auzit şenile. Veneau tancurile. Mergeau spre Universitate. Ne-am hotărât să mai ieşim şi noi. Meluş mi-a cerut două borcane de mazăre, ca să arunce în tancuri.
Pe bulevard nu se mai putea intra la Inter, unde cam 300 de oameni începuseră să se războiască cu tancurile. Am intrat pe la Batişte şi ne-am trezit în mijlocul evenimentului. Meluş, profesor de filozofie, s-a dus la primul gradat şi i-a spus că mai bine să plece ei acasă decât noi. Noi avem timp, stăm aproape, dar ei? Gradatul a râs, soldaţii din tanc la fel. Atunci Meluş a luat un borcan de mazore, 800 grame, şi i l-a spart în cap gradatului. Credeam că-l vor împuşca, n-au făcut-o, nici măcar nu l-au îmbrâncit sau apostrofat. Meluş se pregătea să arunce şi al doilea borcan. L-am oprit eu.
Cum eram în faţa tancurilor şi încă mai era timp de vorbe, am văzut pe balustrada care ducea la parcarea subterană din faţa restaurantului Dunărea două personaje. Pe unul îl cunoşteam bine, din golăneala cartierului, era Dan Iosif, pe celălalt nu, dar aveam să aflu că era Petre Roman. Stăteau amândoi pe balustrada cu pricina şi strigau Jos Ceauşescu. Pe Dan îl ştiam bine, era ofiţer acoperit, dar ălălalt ce căuta acolo? Aveam să aflu mai târziu.

A suivre

21 decembrie 1989 sau După 25 de ani 1

Meluş a venit pe la 4 dimineaţa şi-am zis să luăm maşina până la Universitate. N-am luat-o. Pe drum ne-am întâlnit, că aşa trebuia, cu Ţiţei Dtru, iar Cătălin Trandafirescu a venit mai târziu, după vreo cinci zile. A venit cu metroul la întâlnire şi din metrou nu se putea ieşi. Erai luat, băgat în dubă şi dus la bătaie.
Ne-am postat în diagonală faţă de balconul de unde trebuia să vorbească Ceauşescu, adică la barul Melody. Veneau coloane de muncitori, cu pancarte, lozinci. Din autobuze ITB se descărcau alţi oameni, alţi cine ştie ce erau, cu alte lozinci de data asta strigate. Ceauşescu şi poporul, astfel că vânzolaeala a crescut simţitor. Între Atlantic şi până în Teatrul Excelsior s-a făcut zid de miliţieni. Asta pe la 7 dimineaţă. Adică intrai, da' nu mai ieşeai. Zumzetul omenirii creştea. Din când în când izbucneau urale. Şi se apropia ora 9, greu, da' se apropia, oră la care Elena şi Nicolae Ceauşescu au ieşit în balcon. Uralele i-au asurzit: Ceauşescu PCR şi alte prostii din epocă. S-a făcut linişte. Ceauşescu şi-a început, cum ştim, discursul. N-a ţinut mult. Un vuiet de împotrivire şi de urlete au început să vină dinspre Atheneu. Vuietul venea spre noi, transormându-se-n huoooooo, huooooooo!!! Miliţienii de lângă noi s-au panicat şi-au luat-o la fugă, pentru că tăvălugul sonor era urmat de unul uman care se îndrepta spre Arhitectură. Dacă am fi rămas pe loc, am fi fost linşaţi de cele câteva sute de oameni care urlau şi fugeau de sub balcon. Acum se înţelegea ce spun: Jos Ceauşescu.
Am luat-o şi noi înspre Inter. Acolo, un tânăr, din cei vreo 20 care ne opriserăm, a luat arma unui miliţian, altul un steag şi s-au îndreptat să-l omoare spre Adrian Păunescu, care apăruse de pe Batişte naiba ştie de ce. Marele poet a luat-o la goană şi-a scăpat. Cum spuneam, eram doar 20, 30 de tineri acolo, restul miilor de oameni care fugiseră odată cu noi s-au băgat în metrou ca să fugă acasă de frică.
Noi am rămas. Cam două ore. Nici noi nici miliţienii nu ştiam ce să facem,. Mai ales că sub balcon se striga în continuare, Ceauşescu şi Poporul, cutare, cutare. Brusc s-au auzit împuşcături. Atunci, omenirea din faţa palatului regal a rupt-o la fugă. O parte spre Calea Victoriei, o parte la autobuzele aliniate în faţa Sălii Palatului, alţii spre Inter. La Inter au ajuns cei mai puţini. Şi din ăia puţini, jumătate o ştergeau cu metroul. Dar noi, vreo 200 de oameni am rămas. Era ora 12.

A suivre

18 decembrie 2014

18, 19, 20 dec 1989 sau după 25 de ani

Mă sunau diverşi prieteni că dacă am auzit de Timişoara. Stăteam în centru şi credeau că dat fiind poziţia auzeam tot. Spălam ceştile de cafea şi iar a sunat la uşă Horia, vecinul: Opreşte dracului Genesis-ul ăla, şi hai la Timişoara. Dau eu banii de benzină. Trebuie să vedem, trebuie să luptăm şi noi. Bă. Horia, zic, de-o fi revoluţie, nu ne ocoleşte, trebuie să treacă şi pe la noi, că fără noi n-are haz. Trebuie să mă duc la slujbă.
În Şerban Vodă, unde lucram, şeful serviciului comercial al ITB ne-a spus: Mergeţi azi şi mâine prin toate autobuzele din capitală, cum vă taie capul. Ascuţiţi urechile la ce vorbeşte lumea, ce şuşoteşte. Faceţi rapoarte. Nu trebuie să veniţi aici, daţi telefoane de acasă, că vreau să ieşiţi seara, peste zi, dimineaţa, la noapte. Şi mâine şi poimâine la fel. Faceţi echipe de Militari, Taberei, Colentina, să nu vă repeziţi toţi nu ştiu unde şi să-mi faceţi acelaşi raport.
Io am făcut echipă cu Ţiţei, Meluş, Cătălin, Vali, Nistor şi Neagoe şi ne-am dus să jucăm poker la Cătălin. Jucam patru, da' ceilalţi se uitau la filme porno. Probabil bune, că ni le aducea tanti Cati, mama lui Cătălin, directoare de grădiniţă, care prefera să ne vadă în casă decât haihuind pe străzi. Am făcut grătar şi, la un moment dat, mama lui Cătălin ne-a zis: Am primit un telefon de la o prietenă din Timişoara, e nasol, se trage, au murit 50, 60 de oameni de azi noapte până acum.
Paranteză: Peste ani aveam să aflu că au murit mult mai mulţi chiar de la colonelul însărcinat să "cureţe" oraşul, Dan Nicolici, pe care l-am cunoscut când i s-a "repartizat" Caţavencu Incomod, revista de succes a anilor 90, făcut de Ion Iliescu general, colonel care s-a împrietenit cu noi şi, la băutură, ne-a spus tot: cum a luat morţii de la Timişoara, cum i-a a dus la Bucureşti, chestii.
Câştigasem vreo două sute de lei şi am hotărât să mă duc acasă. Era 18 decembrie 89.
În 19 dimineaţă am dat un telefon şefului. I-am spus că lumea prin maşini tace. Se duce la serviciu. Că io nu vin, că-mi continui investigaţia prin centru maşină după maşină, d-astea, pentru că şeful oricum nu mă credea, ne cunoşteam bine. Au venit pe la mine Ileana L, Irina C, Olga B, Pepi Preda, Eugen Chirovici, Meluş N, Nicu M, mulţi alţii că să comentăm, să dăm telefoane, să ştim şi noi ceva de Timişoara, ba chiar să ne uităm la teve să vedem ce zice şi ce face Ceauşescu. Fiecare spunea ce-a auzit pe drum: că-s tancuri, că-s trenuri, că oamenii au luat arma în mână, luptă în piaţa Operei din Timişoara, că unul Lazlo Tokes nu-ş ce-a zis şi alte d-astea puţin credibile, dar care creşteau în intensitate pentru că erau spuse cu patimă, cu cedinţa că, în sfârşit, poate, poate scăpăm şi noi de cei doi Ceaşcă. Pe seară a adus Doru Bulgaru video-ul lui şi ne-am uitat cu toţii la ceva cu DeNiro. Parcă Taxi Driver ceva.
Pe 20 dimineaţă şeful, Eugen Roşca, mi-a spus: Trebuie să scoatem autobuze mâine, 21 dec, ca să ducem întreprinderile din Bucureşti la un miting la Sala Palatului. Ocupă-te. Câte la Tricodava, câte în Pipera, câte în Rahova, Berceni, la Ţevi Sudate că tu şti. Am făcut listă şi m-am cărat. Vroiam să fiu şi io la miting, ca să văz ce spune Ceauşescu, care venise din Iran, naiba ştie de ce. Şi, paranteză, naiba ştie de ce s-a dus, că până azi a rămas un secret, nu cred în nicio variantă prezentată de "media".
Pe seară, Sandu Discaru, Alecu şi Moţu Pittiş mi-au adus nişte viniluri, că să ascultăm: Ceva Jarret, Hanckok, The Animals şi Velvet Underground.
P-ormă am stins, că vroiam să mă duc la Sala Palatului devreme, pe la 4, 5. Lasă că trebuia să supraveghez ca maşinile ITB să iasă toate la număr.
Meluş şi Ţiţei au zis că trec să mă ia. Aşa a fost.

Denis

17 decembrie 2014

16, 17 dec 1989 sau după 25 de ani

Ascultam Catch As Catch Can, Jagger, când a intrat Horia Ivan, vecinul meu, ca un vârtej, fără să bată, fără să sting aragazul, emoţionat, plângâd, tremurând. Ce-i bă? Nu eşti pe Europa Liberă? Nu, că n-am radio. Da' ce se aude? Magul. Şi? Ce-i cu Europa asta? Păi, au anunţat că la Timişoara au ieşit unii în stradă, vor Jos Ceauşescu, Jos Comunismul. Nu cred, zic, şi închid uşa de serviciu, cea de la bucătărie prin care apartamentele noastre comunicau. Nu cred. Nu crezi? Uite, ăştia de la Europa zic să ieşim diseară la Universitate, la statui, că se va aduna Bucureştiul acolo, şi să te ţii răzmeriţă. Că, mai zice Horia, un individ înalt, cu ţigara în mână, că guvernele, comunismul se răstoarnă în capitală, nu la Timişoara. Bine, zic, ne vedem diseară la statui.
Era 16 decembrie 1989 şi venisem de la serviciu. Că ce mâncăm, că ce cartofi, că ce peşte pentru pisică şi s-a făcut seară. A trecut Horia să mă ia. Adică a bătut în uşă, cioc, cioc, cioc, zice, hai, bă!, şi am plecat amândoi, că se-nserase şi ziceam să nu ne rătăcim.
La statui nu era nimeni. În seara aia nu s-a adunat niciun român la Universitate. Am stat degeaba vreo două ore. Treceau trolee, gagici, camioane, maşini, Mihai Viteazul îngheţae. Şi nimic. Dezamăgiţi, am plecat acasă.
Pe 17 decembrie dimineaţă a fost comunicatul lui Ceauşescu, că să se intervină la Timişoara cu gloanţe ceva, dacă mai ţin bine minte. Abia atunci am ieşit în stradă, în Romană, că acolo stăteam. Am zis că o fi adevărată chestia cu Timişoara şi-or să iasă bucureştenii în stradă, că, vorba lui Horia, regimurile, revoluţiile au loc în capitală, ele răstoarnă pe oricine. Da, dar în dimineaţa aia n-a ieşit niciun bucureştean pe stradă în scopul ăsta. Oamenii mergeau la serviciu, io m-am dus să iau peşte, după care m-am dus să joc poker cu Valentin, Meluş şi Cătălin.
P-ormă a venit seara, s-a auzit că Ceauşescu pleacă în Iran, şi iar a bătut Horia la uşă, la bucătărie şi mi-a zis: Bă, e groasă, se trage în oamenii ăia din Timişoara. N-am crezut, mai ales că de ce-ar fi plecat Ceauşescu din ţară dacă începea răzmeriţa? Ciudat.
Am pus o vodcă şi am ascultat amândoi John Coltrane şi ne gândeam că frumos ar fi fost să ne trezim mâine dimineaţă în alt regim. N-a fost aşa, ştim bine. A mai durat. Mai durează.

Denis

15 decembrie 2014

Două la un leu - 63

Două ocazii de minunare cu gura căscată:

1. un pui de rom mi-a mulțumit după ce i-am indicat ora de pe telefon, că ceas n-aveam.
2. o doamnă mi-a zis că sigur nu sînt suedeză, după ce am lăsat-o pe fie-sa, însărcinată pînă-n gît, să treacă înaintea mea la coadă. 

Guvern paralel

Să facem şi noi un guvern, să vedem dacă ne brodim cu ăla de-l face Ponta, a zis Tina Cumva în timp ce scărpina porcul, bătea o pernă şi aşa mai departe. Uite, io aş uni ministerele Cultură cu Sport şi cu Mediu şi l-aş pune în frunte pe Dragnea. Şi ştii de ce? Pentru că nu merge sportul fără să vezi filmele noului val de cinema românesc, şi dacă tot vezi filme alergând e bine să le faci într-un mediu curat, cu aer de pin de brad sau de vacă irlandeză că dă mult lapte. Înţelegi? Apoi, aş uni Internele cu Dezvoltarea şi Învăţământul şi l-aş pune ministru tot pe Dragnea. Şi ştii de ce? Pentru că la securitate trebuie să fii învăţat, adică să-l ştii pe Creangă pe dinafară şi la învăţământ trebuie să ai tabletă, că dacă nu ai nu te mai primeşte în şcoală. O tabletă d-aia mare, de doi pe doi, care se poate transforma în pat strategic dacă armata noastră e atacată de perşi sau vizigoţi. Înţelegi? Şi să ştii că aş mai contopi ministerele Agriculturii, cu Ascultatul telefoanelor şi cu Autostrăzile şi l-aş pune ministru tot pe Dragnea Ion Rus, parcă aşa îl chiamă. Şi ştii de ce? Pentru că n-ar face nicio autostradă, ci ar cultiva numai spanac verde şi mov, ca să se vadă din satelit România mai bine, mă refer la turiştii cosmici, că ăia pedeştri n-au ce căuta aici. Înţelegi? Câte ministere mai sunt? Şi dacă mai sunt, ce hram poartă ele într-o ţară în care toate lucrurile, chiar bine făcute, stau pe loc? Ba chiar regresează. Uite, asta idee: Ministerul Regresului, la care să-l punem minstru tot pe Dragnea, Onţanu, Oprea, că-s băieţi deştepţi, li se citeşte viitorul în ochi. Înţelegi?
Sigur că-nţelegeam, sigur. Aşa că am dat drumul la teve, ca să ne confruntăm cu anunţul lui Ponta despre alcătuirea guvernului său. Nu, nu ghicisem nimic, şi nu ştiu de ce, pentru că doamna Tina Cumva e versată în politică.
Aşa că am plâns şi am plâns, până ne-au dat lacrimile.

Denis

13 decembrie 2014

Cel mai prost film românesc, Ana, de Alexa Visarion

Iniţial aveam o altă treabă vineri seara. Adică ne invitase Tina Cumva să discutăm cu pretenii chestia cu Facebuc-ul, dacă Fb a mobilizat într-adevăr votul din 16 nov, din seara de 16 nov, noi susţinând că nu. Fb-ul nu mobilizează nimic, ni se insuflă ideea că-i aşa ca să ni se pară că suntem "societatea civilă" iar la vot, în seara de 16 nov s-a întâmplat altceva, nu ştim ce.
Aşadar, nu mergem la discuţie, ci la film. Ana, film românesc scris şi regizat de Alexa Visarion. Am intrat cu îndoială în sală ştiind că Visarion a făcut numai filme mediocre spre proaste. Pe scenă, ca să prezinte filmul, s-a urcat Laurenţiu Damian şi ne-a zis: O poveste de dragoste între o prostituată românească şi un regizor de film care n-a făcut nici un film, dar vrea să facă povestea lui Manole, aia cu ziditul Anei. Dacă eram deştepţi, după această prezentare plecam. Dar n-am fost.
A început oroarea numită Ana, în care Răzvan Vasilescu, cotat cu apariţii mişto, face cel mai prost rol al vieţii lui. Şi începe aşa: Tot mergând el pe bicicletă, cunoaşte o prostituată întoarsă din Italia, care era tot pe bicicletă. Merg ei prin soare, pe la ţară, se scaldă, el recită ceva cu Meşterul Manole, ea face baie goală, apoi apare Mircea Albulescu cu o puşcă, că de fapt Mircea Albulescu era anchetatorul care îl anchetase nu se ştie de ce pe Manole, care e Răzvan Vasilescu, apoi apare Dorina Lazăr, penibilă dând cu spray de muşte, apoi iar pe bicicletă, în apă, pe o barjă cu coarne de cerb, cu doi beţivi care joacă step şi beau de mama focului, cu ceva revoluţie, se strigă: ne-aţi furat ceva, mincinoşilor, şi iar pe bicicleta, ea îl ia de mână, are 22 de ani, el 61, se potrivesc perfect, ea îi descrie cum a fost violată şi în final se aud două împuşcături.
Lipsa oricărui scenariu logic, dragostea la care participă doar natura şi nu personajele, muzica anostă a lui Mircea Florian, povestea încâlcită a bisericii în care trebuia zidită Ana, lipsa oricărui element de scenografie sau costum, că totul e la marginea apei, pe bicicletă, pe o potecă, deci toate astea duc la un cel mai prost film românesc al anului.
De mirare că publicul românesc nu sancţionează aceste ruşinoase filme, nimeni nu aruncă cu ouă, cu roşii, nu huiduie. Ba se bate din palme, se nu ştim ce. Căcat.
Nu mergeţi la Ana. Vă pierdeţi timpul.

Denis

12 decembrie 2014

Presa străină

PITEŞTI NEWS - Magazin economic. Unele magazine alimentare din Piteşti au trecut la euro. Dacă iei un ou în bani româneşti este 50 de bani, în euro este 2,40. A ieşit, evident scandal, bătaie. Ăia îmbrăcaţi în roşu s-au bătut cu vânzătorii. Ăia îmbrăcaţi în negru s-au bătut cu trecătorii de pe stradă care se opreau să caşte gura. Bătaia continuă şi acum. Este aşteptat domnul Iohannis.

UIEŞTI TIMES - Revistă de umor. Pe prima pagină o babă ştirbă râde de lumea care se uită la ea. Pe a doua pagină la fel. Pe ultima iar la fel. Morala haioasei veselii: Cine râde la-nceput şi la sfârşit, râde şi în pagina a doua.

CALAFAT CHRONICLE - Un beţiv isterizează oraşul. Pretinde, nici mai mult nici mai puţin, să fie declarat Sfânt. Cu un topor sparge geamurile tuturor vitrinelor. Dintr-o vitrină a unui magazin de încălţămninte un pantof s-a supărat şi l-a izbit în ochiul stâng. Acum individul vrea să fie declarat Sfântul Dimitrie Fără un Ochi şi să-şi facă partid.

CRAIOVA TELEGRAPH - Conducta de gaz rusească trebuie să treacă neapărat şi prin Craiova. Pe sub terenul de fotbal. Bulgarii nu-şi dau acordul. Nici sârbii. De cehi, ce să mai zicem. Nici nemţii, nici danezii, nici nimeni. Craiovenii sunt supăraţi, pentru că veniturile lor din sustragerea gazelor a scăzut simţitor. Este anunţat un marş de protest la care craiovenii, în frunte cu rapsodul Ştefan Hruşcă, vor mărşălui până în Canada cântând M-a făcut mama oltean, fără gaz şi făr-un ban.

COLENTINA TOMORROW - Săptămânal futurist. În mijlocul sectorului va fi ridicată o statuie a lui Nicolae Onţanu pe cal. Ecvestra e cu aripi şi cu roţi. Genaralul ţine în mâna stângă bastonul de mareşal scos dintr-o raniţă jegoasă, în dreapta un sac cu milioane de euro, în altă mână îl ţine pe Gabriel Oprea ca să nu cadă-n gropile din sector, iar cu ultima cântă la pian un marş colintinean numit: Pe lângă plopii fără soţ, vă fut muma-n cur!!

TONOLA PHOTOGRAPHER - Ziar cu multe fotografii, ilustrat foarte bine. O fotografie îl prezintă pe Ion Iliescu înconjurat de mascaţi. E dus nu ştim unde, nu se înţelege, că este fără comentarii, ceea ce nu e bine. Destinaţia revoluţionarului şi reformă Ion Iliescu este aşteptată de un popor întreg.

Agenţia CĂLIMARA

11 decembrie 2014

Pieta

Sculptorul de morminte funerare Panait Setilă, cu atelier în zona Neajlov, se gândea de o vreme să-şi depăşească condiţia, să treacă şi la ceva mai greu în materie de monumente. Aşa, ca Michelangelo. Cam ca Brâncuşi. Sau Moore, naiba ştie, că revistele pe care le răsfoia erau pline de fel de fel de meşteri nu mult mai buni ca el. Ori, el nu vroia neam să rămână la cioplirea câte unui chip sub o cruce sau pe, nu mai vroia să facă din marmură păsărele, amoraşi sau îngeri. Trebuia să facă ceva măreţ, să rămână şi el în istoria sculpturii. Tot răsfoind o revistă dădu de Pieta. Ce mare lucru, îşi zise, să fac şi io o gagică cu un tip în braţe? O nimica toată.
Îşi luă toporul şi se duse în Clejani. La nea' Caliu. Îi zise: Bă, nea' Caliule, mata ai cântat cu Johnny Depp. N-ai putea să-l ţii în braţe şi io să vă sculptez? Da' nea' Caliu n-a vrut, că zicea: Păi, măi, Setilă, cum să-l aduc pe Johnny aici? Pe banii cui? Adică vindem statuia? Pieta lu' Johnny? Cine ne-o ia? Hai, nu mă plictisi.
Panait plecă mai departe. Ajunse la Călugăreni. Aici, la o masă, stăteau Mihai Viteazul şi Sinan Paşa negociind dinţii paşei. Panait le zise: Mihai, ţine-l pe Sinan Paşa în braţe, io vă sculptez şi-i zicem lucrării Pieta lu' Mihai şi Sinan, şi-o vindem în bazar la Stanbul, la Alepp, Damasc, în Ierusalim, unde-om putea. Sinan Paşa vru să-i crape capul da'-l dureau dinţii. Mihai Viteazul îi luă toporul şi i-l înfipse în cap, că bietul Panait abia scăpă cu fuga.
Îndârjit şi ştiind că are mai mult talent decât ăia din reviste, ajunse la Bucureşti. Aici întrebă de Elena Udrea. O văzu şi îi zise: Îl ţii pe Stolojan în braţe şi io vă sculptez. Cu Pieta asta ne umplem de bani. O facem brand de România. Femeia se înfurie: Io să ţiu în braţe pe cineva? Nu cineva pe mine? Panait tremura. Femeia urlă: Te bag în geanta asta mare, te îndes în ea, dau în ea cu bătătorul până-ţi iese sculptura din cap. Vrei? Accepţi? Că-i mai bine aşa. Şi Panait acceptă.

Denis

10 decembrie 2014

Domnul Zen

Domnul Zen este un bărbat înalt cu palton de mătase galbenă. El joacă table cu poliţistul satului, plutonierul Self Nicolae. Domnul Zen are nevoie de această mică destindere, pentru că este un om foarte ocupat: duce tablă şi vrăji la Giurgiu, aduce pisici şi lebede de la Olteniţa, ascunde mănuşi fără degete, taie fulare, pălării, ghiceşte în palmele femeilor şi nu numai în ele, alungă copiii din gutui şi câte şi mai câte.
Agăţată de uşa de la gura sobei, Cenuşăreasa urmăreşte jocul celor doi. Zice: Cine dă primul şase şase mă ia de nevastă şi ia şi jumătate de biserică din Clejani. Domnul Zen dădu instant şase şase.
Nunta fu grandioasă şi veselă. La Opera Naţională din Clejani au venit un cor american şi unul bulgăresc, care au cântat împreună Hopa, se însoară Zen!! şi aşa mai departe. Tinerii însurăţei s-au instalat într-un cuib de berze de opt persoane din comuna Bulbucata, judeţ Giurgiu. Treburile mergeau bine, se umpleau de bani, se iubeau, pe drum erau primii nouă copii, dar Cenuşăreasa începu să de semne de boală. Cânta şi din plămânii ei ieşea numai cenuşă. Cenuşa acoperise Neajlovul, Giurgiu, Russe, Olteniţa, Mihăileştiul, şi partea sudică a Bucureştiului. Aşa că domnul Zern se gândi s-o omoare. Dar încă o iubea. Da, încă o iubea nasol de tot.
Aşa că-ş făcu un coteţ, se instală în el şi plecă definitiv în lume.
Iar noi am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa. Era deja noapte.

Denis

09 decembrie 2014

Baltagul

Fraţii Bi şi Gi Săndulescu, din comuna Obedeni, judeţ Giurgiu, vorbeau despre baltagul agăţat de mama lor pe perete. Bi zicea: Io când o să mă fac mare, îl iau şi curăţ toată şcoala cu el. Şi pe profa de istorie, şi p-aia de chimie, tot, nu iert nimic. După care, ca să nu mă prindă, mă duc cu el în Legiunea Străină, că am auzit că dacă aperi Camerunul, de exemplu, îţi dau cinci mii pe lună şi casă la Paris. Acolo, la Paris, ascund baltagul şi mă ocup de gagici. Sunt unele negrese cu fundul mare cum îmi plac mie. Dacă se opun, scot baltagul şi pac, pac. Înţelegi?
Gi zicea şi el: Io când mă fac mare, iau baltagul şi mă duc la Giurgiu, în Dunăre. Pândesc vasele mari, alea cu cinci, şase catarge cum am văzut în filme. Tai toţi marinarii, căpitanii, bucătarii şi turiştii şi păstrez doar femeile. Am auzit că pe vase nu sunt femei, aşa că atac oraşul. Tai toţi căpitanii, toţi măcelarii şi opresc femeile. Îmi aleg numai blonde, d-alea cu ţâţele cât casa, cum îmi plac mie. Dacă vreuna se opune, pac, pac cu baltagul şi aşa mai departe. Înţelegi?
În cameră intrase de o vreme mama copiilor, doamna Vi Lipan Săndulescu. Nu-i plăcea ce auzea, pornirile criminale ale copiilor o amărau. Luă baltagul şi-l aruncă în înaltul cerului.
Pe deasupra comunei trecea cursa aeriană Istanbul Bucureşti. Unul din piloţi văzu venind balatagul. Zise: Vine un baltag spre noi, ne face bucăţi. Nu-i nimic, zise celălalt, nu-i prima oară când românii nu ne lasă să intrăm în Europa.

Denis

06 decembrie 2014

Ştiri pe scurt

De ziua numelui, Sft Nicolae, a reapărut Mona Muscă. Dânsa îl cunoaşte atât de bine pe Iohannis că te-ntrebi ce şi cum de dă pe presă. Da' îl cunoaşte slugarnic, cu umilinţă, ceea ce denotă de la Mona, îi putem spune aşa, o mare dăruire. Dăruire la ce? În ce? Iată că sursele noastre nu ne spun.

Aseară vântul bătea.

Fata dlui Ponta, Irina, i-a scris o scrisoare lui Moş Nicolae. Milioane de fete scriu Moşului, da' numa' a Irinei ajunge la presă. Că numa' ea ştie ce să ceară de la DNA dacă cumva va trebui să i se ia totul.

Gabriel Oprea vrea să mărească vârsta de pensionare a militarilor. Este vorba de arma numită aviaţie. Vom vedea, începând cu 2020, ofiţeri de aviaţie având 80, 90 de ani şi asta pemntru că, s-a constatat, moşii au vederea şi auzul mai bune.

Bogdan Aurescu s-a cerut ambasador, după ce a fost uns la Externe. Sursele noastre zic că la Externe vor veni Zina Dumitrescu, Cătălin Botezatu şi Popescu Tăriceanu.

PUBLICITATE. Moş Nicolae stă de vorbă cu Gabriel Oprea şi Nicolae Onţanu. Le spune: Bă, de ce nu plecaţi voi la război? Puteţi comanda armate, sunteţi ditai generalii. Cei doi plâng, pentru că adevărul e acelaşi. Apare sloganul: Mâncaţi-aş Ciucaş!!! Slogan sensibil, promiţător, cum numai cei doi superofiţeri ştiu să-l spună.

Dacă Popescu Tăriceanu şi-a făcut PLR, atunci şi Geoană poa' să-şi facă PTR, Vanghelie ORL, Sebi Ghiţă RTV, iar Mona Muscă, proaspăt întoarsă din Caraibe un mic BRR cu aceeaşi oameni.

Bulgaria şi România împreună în Schengen. Odată şi gata. Se pregătesc Congo şi Namibia, Tunisia şi Maroc şi aşa mai departe.

Va apărea decoraţia de merit Vasile Blaga.

PUBLICITATE. Moş Nicolae stă de vorbă cu Gabriel Oprea, Nicolae Onţanu şi Patriarhul Daniel. Le spune: Bă, de ce nu începeţi voi un război în Carpaţi, ştiut fiind că războaiele împing societatea spre bunăstare? Cei trei plâng, pentru că adevărul e acelaşi. Apare sloganul: Trei Doamne şi toţi trei, care-ţi toarnă-n cur ardei.

SPORT. Se negociază 2 la 2. Să vedem finalul.

Agenţia CĂLIMARA

05 decembrie 2014

Până la adânci bătrâneţi

Doamna Batărflai Ionescu îşi cosea un nasture la furou. Era un furou vechi, albastru, de la primul soţ. Binenţeles că era iarnă, noapte, şi că întâmplarea are loc în comuna Obedeni, judeţ Giurgiu.
Moş Crăciun se uită pe fereastră. Zice: Ce cadou să-i fac babei ăsteia? Ia să mă uit mai atent!! Patefon are, vacă are, pat are, bec, lumânări, televizor, un sicriu în care-o fi bărbat-său, o oaie, nu, nimic nu pot să-i dau. Doar dacă se înţeapă cu acul în fund, atunci săr, ne tăvălim în pat şi stăm aşa tăvăliţi până la adânci bătrâneţi.
Doamna Ionescu Batărflai ştia că Moş Crăciun e la geam. Zicea: Oare ce mi-a adus? Un soare nou, o cămaşă neagră de zi? Pantofi? Gogoşi din alea care-mi plac mie? D-alea cu magiun de fasole verde? Sau aşteaptă să mă înţep în fund, să sară pe mine şi să rămânem aşa până la adânci bătrâneţi?
Pe deasupra casei doamnei Ionescu trecu zmeul Cloroform Si Monologus. Zări Moşul la geam. Sania cu cadouri era mai acana în noapte. Zbură deasupra ei, o fură şi se înălţă în văzduh. Ce mai apucă să vadă fu faptul că doamna Ionescu Batărflay se înţepă rău în fund, că Moş Crăciun sări să i-l scoată şi nu putea şi din toată vânzoleala aia aproape erotică nu se înţelegea decât că vor rămâne aşa până la adânci bătrâneţi.

Denis

04 decembrie 2014

Poveste de iarnă

Ningea de-o vreme peste Neajlov. Numai în curtea moşului Grozavu pământul rămăsese negru ca astă vară. Şi asta pentru că bătrânul făcuse un legământ cu Dumnezeu. I-a zis: Stăpâne, când vine iarna, fă în aşa fel ca la mine în curte şi în general pe unde umblu şi muncesc să nu văd pic de zăpadă, nu pentru că nu mi-ar plăcea, ci pentru că mi-ar îngreuna munca. Dumnezeu, care aude numai ce vrea şi îndeplineşte numai dorinţele care-i sunt pe plac, l-a ascultat şi de ani buni, de când moş Grozavu este groparul satelor Uieşti, Vadu Lat şi Obedeni, judeţ Giurgiu, în calea lui nu mai stă fir de nea. I-ar fi fost şi greu, pe bună dreptate, ca la câte gropi avea de făcut, să mai multe de colo colo şi munţi de zăpadă.
Stătea acum pe verandă şi se gândea să scrie Moşului. Era timpul adică să vină Moş Crăciun şi să-i aducă şi lui ceva. Luă un pix şi-o hârtie. Primul lucru: o femeie. Nu neapărat tânără, dar o femeie mişto, că dacă ai femeie, gândea, vin ele şi batistele, şi maşinuţele, şi plapuma, şi halvaua, şi tandreţea, şi iubirea, şi cântatul, şi găinile, şi blana şi tot, că avea experienţă, ştia chestiile astea după cele 18 femei avute. Puse plicul la poştă.
Moş Crăciun era deja deasupra Bulgariei, nu mai avea nici unde , nici timp să primească poştă clasică. Nu mai primea decât electronic câteva cereri, şi şi alea puţine, că avea tolba plină şi timpul măsurat. Dar, ca un făcut, se gândise la moş Grozavu şi avea şi pentru el ceva.
Coborî din trăsură în grădina moşului. Vorbiră de vreme, de Angelina Jolie, de pace, de politică. Ba chiar moş Grozavu se lăudă cu o nouă reţetă de bame. Adică iei bamele, le fierbi, le dai cu sare. Şi p-ormă, întrebă, Moş Crăciun. P-ormă ce?, se sperie moş Grozavu de încurcătura iscată. Păi, ce faci cu ele? Cu bamele? Am uitat.
Moş Crăciun îşi dădu seama că moşul o luase razna, i-a lăsat repede pachetul şi a zburat. Fericit, moş Grozavu desfăcu coletul încet. Din el apărură un cadavru şi o lopată nouă.

Denis

03 decembrie 2014

Am primit la redactie - 5

Ca sa aiba iarasi Denis de ce se minuna, de parca traiul la Obedeni nu-i ofera destul material, revin cu o noua serie de mailuri la adresa redactiei. 
De la jjronco@fceia.unr.edu.ar ne parvine o veste excelenta si atît de corect scrisa în limba româna, desi atît de prost întocmita. Nu avea atasat nici macar un link catre vreun site porno.

birou Microsoft are acordare adresa dvs. de email cu suma de $900,000.00,
de a pretinde trimite numele, numărul de telefon mobil şi
ţară

De la newsletter@kozonak.com, adica bazadedate.net, am primit o super-oferta: 2.000.000 de adrese email pentru numai 300 de lei! 

Acu'stiu în ce trebuie sa investim milioanele de dolari, Denis! Cumparam de toti banii adrese email si trimitem mesaje cu postarile noastre la toata lista. Sa vezi cum o sa ni se-nmulteasca cetitorii, mai urgent ca pîinea si vinul personajului ante Internet. O s-ajungem garantat în vîrful Himalayei topurilor de bloguri.

02 decembrie 2014

Bazaconii

Împăratul Găleată al IV lea din comuna Clejani, judeţ Giurgiu era orb din naştere. Dimineaţa, supuşii îl punea pe un scaun aflat pe veranda deschisă şi-i dădeau o carte să citească, ca să-i mai treacă timpul. Mereu aceeaşi carte, Fraţii Jderi. Unul din servitori îi deschidea cartea la o pagină oarecare şi-i spunea Împăratului despre ce e vorba acolo. Păi, în ziua în care are loc întâmplarea noastră, în paginile alea era vorba de un viol. Unul din fraţi, se pare că Marin, o viola de câteva ori pe soră-sa, se pare că pe Maria. Împăratul Găleată al IV lea se înfurie. Luă o sabie, intră în carte şi-l omorî pe Marin, în ideea că la curtea lui violurile sunt interzise. Maria îi sărută picioarele de bucurie. Aşa că tânăra soră Jder ieşi din carte şi se instală în dormitorul Împăratului, care o violă până la adânci bătrâneţi.

Femeile Aristocrate din comuna Obedeni, judeţ Giurgiu, ţineau sfat. Ele se ocupau cu medicamentele şi acum aveau de-a face cu unul nou, descoperit de ele în apele verzi ale Neajlovului. Ce calităţi are pastila? Niciuna. Atunci s-o oferim femeilor, ele iau mai uşor toate tâmpeniile în ideea că slăbesc. Ba nu, putem la fel de bine s-o oferim şi bărbaţilor, că aşa s-or crede mai deştepţi şi cu erecţia mai mare. Atunci de ce să n-o oferim şi unora şi altora? Da, aşa facem. Pe Neajlov n-a venit decât un bob de porumb, putem face din el câteva milioane de pastile? Şi cum facem reclama? Cum promovăm produsul? Porumb e destul pe câmp, nu trebuie să ne îngrijorăm, promovarea e mai complicată, pentru că trebuie să aibă un slogan ţintă, bine gândit, cum a fost ăla al lui Iohannis, România lucrului bine făcut. Aşa ceva. Ce-ar fi să-i spunem, Pentru Patrie şi-n felul acesta fiecare va şti la ce foloseşte: Femeile la avort, bărbaţii la flatulaţii, copiii la fugit din ţară. Nu? Ba da.

Crocodilul Dărângă Fedeleş, mambru marcant al PSD, se rătăci în apele Neajlovului. Nu singur. Ci dimpreună cu cei 19 pui ai săi, printre care erau şi doi ursuleţi, cinci câini, o vacă şi-un hipopotam. Făcură un popas. Hipopotamul cel mic profită şi spuse: Hipopotamul schimbă părul, da' năravul ba, aşa că mă duc consilier la Iohannis. Unde, n-aveţi grijă, că ne cunoaştem de mult, o să fur mai departe. Vaca, Claudia mi se pare, zise şi ea: Proverbul nostru, al vacilor, sună aşa: Vaca nu moare de grija stăpânului, invers da, aşa că mă duc la Iohannis să mă facă şef la mediu, la sănătate, că au fetele alea de la Femeile Aristocrate un nou medicament genial, şi la ministerul aerului şi dacă n-o să vă placă să mă scuipaţi între ochi. Vorbiră toţi, că toţi vroiau la Iohannis, ba în noul guvern, ba consilieri, ba şefi de ministere. Dărângă Fedeleş îi ascultă pe toţi. Ştia că nu li se poate opune, şi mai ştia că degeaba i-ar fi sfătuit ca măcar acum să aleagă o cale cinstită. Pentru că proverbul lor, al crocodililor, era imbatabil: O pâine mai găseşti, dar un Iohannis ba.

Denis