31 martie 2013

Itinerarii artistice

În prima zi de Paste catolic si protestant am pornit cu masina la plimbare. Am zis: ce frumos, e soare, mergem la malul marii pe coasta de est si înaltam zmee. Si asa am si fost, cu soarele în ochi, o ora de mers cînd cu 40, cînd cu 70, rar cu 100 km/h, ca restrictiile sînt dese, însotite de canere video - urmasele radarului.
Pretextul a fost Konstrundan - itinerarii artistice, as traduce eu. Un mare eveniment la care participa, în perioada 29 martie - 7 aprilie, toata regiunea Skåne, unde locuiesc eu. Sunt organizate expozitii artistice în mai toate localitatile, în galerii de arta consacrate sau ad-hoc (de exemplu în garaje). Suedezii sînt mari iubitori de design, creatii moderna, toate numite "arta" la pachet. Mi se pare laudabila initiativa acestui festival devenit traditional si mobilizarea artistilor si cetatenilor în aceste zile pascale. Nu ca suedezii ar fi cine stie ce credinciosi, dar de la zile libere si vacante nu dau niciodata înapoi.
Una peste alta, traseul a fost frumos, am ajuns la Simrishamn, port pe coasta de sud-est, în partea cea mai îngusta a Suediei. Aceasta zona de sud-est are si ea un nume, Österlen, botezata astfel în scop turistic. Daca la Malmö zapada aproape ca s-a topit, în partea de est ea este înca prezenta în mormanele de pe marginea drumului si pe cîmp, urmare a caderilor masive de ninsoare pe care le-am ratat... la mustata. 
La întoarcere am trecut prin Ystad, Svedala, Bjärred (noua localitate aleasa drept "cea mai buna pentru locuit", un soi de sat de vacanta plin de casute cochete si masini scumpe) si Lund, care e o mica bijuterie fata de Malmö, port si oras industrial. 
Poze nu o sa vedeti, pe motiv de aparat foto... cu bateria descarcata.

27 martie 2013

Rezistenţa ca formă de convieţuire



Când mă gândesc că totul a (re)pornit de la o bentiţă tricoloră! Bentiţa dezbinării noastre, români contra maghiari, naţionalişti înfierbântaţi contra lucizi. Conflictul se pierde în istoria comună, întrebarea « cine au fost aici mai întâi: ungurii sau românii? » are pentru noi aceeaşi greutate filosofică ca dilema preeminenţei oului sau a găinii. După sute de ani de dominaţie ungurească nu ne-a ajuns (aproape) centenarul de la Marea Unire pentru a ne defula resentimentele. Da, suntem de prea puţin timp majoritari în oraşele româneşti. Ne numim români, dar am uitat că teritoriile româneşti au fost îndelung vizate de emigranţi care s-au instalat aici îndeosebi în secolul XIX. Ne curge, la o adică, o oarecare cantitate de sânge străin în vene, dar, atâta timp cât vorbim numai româneşte, suntem români (dacoromano-)get-beget. Ne autodefinim ca un popor nespus de ospitalier, dar numai cu cei care vin şi pleacă.
Ne preocupă intens graniţele noastre şi n-avem cine ştie ce relaţii amicale cu vecinii noştri. Nu ne pasă aproape deloc de românii care locuiesc în afara ţării. Bine, nu ne roade prea mult grija nici de românii care trăiesc în ţară. Ne dispreţuim vârtos pe considerente politice. Un singur lucru ne uneşte : fixaţia pe graniţele şi teritoriile considerate româneşti şi pe elementele naţionaliste (drapel, imn, mituri fondatoare). Sunt sacre, de neatins şi imuabile măcar, dacă nu extensibile. Să nu vină fitecine să ne dea nouă ordine la noi acasă. Numai că în această casă sunt mai mulţi colocatari, unii de sute de ani. Iar pe etajul lor nu prea se mai găsesc români de viţă veche, de aceea îşi permit să joace ceardaş în loc de horă şi să poarte doliu de 1 Decembrie.
Nu mai contează acum cine a înfipt steagul prima dată şi i-a zis celuilalt să plece sau să se plece. Fiecare cu argumentul lui : ba eu am fost primul, ba tu nu ştii bine ce eşti (secui sau ungur). Contează cine a rămas pe loc şi cine e majoritar, conform regulilor democratice. Covasna şi Harghita au fost dezertate de puţinii români, şi aşa minoritari, acesta este adevărul. Insulă de secui într-o mare românească? Da, dar o insulă care rezistă prin prezenţa continuă a locuitorilor.
Cine nu a auzit bancul care s-a răspândit în România ca urmare a pretenţiilor teritoriale ungureşti - pe care le-aş considera reale, câtă vreme în Ungaria poţi cumpăra cărţi poştale reprezentând Ungaria Mare care ar cuprinde teritorii din toate statele vecine ei, deci nu suntem numai noi vizaţi -? Da, suntem de acord ca Transilvania să fie alipită Ungariei, aşa am deveni majoritari şi am forma o altă Românie. Acesta e bancul care reflectă, pe lângă frustrarea noastră de locuitori ai unei ţări mici, şi o realitate matematică: majoritatea “bate” minoritatea. Am citit deunăzi ideea năstruşnică a lui Valentin Roman care le-ar ceda secuilor cu dragă inimă teritoriile revendicate, poate aşa o să-şi dea seama cât de mult sunt dependenţi de noi. La urma urmei, spune dl Roman, i-am primit cu braţele deschise, le-am dat totul, iar ei vor să fure din ţara strămosilor nostri. E frumos aşa ceva?!
Dacă tot e să propunem soluţii nebelicoase pentru dezamorsarea conflictului, am şi eu una : ce-ar fi să ne mutăm, în număr cât mai mare, în zonele slab populate cu etnici români? Să colonizăm România, cum ar veni. Să ne aşezăm acolo şi să nu mai plecăm, că doar e şi casa noastră, în ţara noastră. Să ne mutăm de pe reţelele de socializare, cu bentiţă cu tot, în realitatea de fiecare zi din Covasna şi Harghita. Poate ne ajută şi statul cu prime de instalare. Să ocupăm teritoriul şi să rezistăm. În loc să-i reproşăm vânzatoarei că nu ne serveşte cu pâine pentru că vorbim româneşte, să deschidem o brutărie tricoloră în care să vorbim numai româneşte, dacă numai atâta cunoaştem. Dacă tot alegem naţionalismul ca formă de exprimare, măcar să o facem paşnic şi durabil. Cui foloseşte ura asta care dă în clocot? Cât timp o să ne răcorească o ciomageală între etnii? E clar că n-o să se mai pupe nimeni Piaţa Endependenţi prea curând, căci unele gesturi rămân înscrise pentru mult timp în memoria colectivă, oricât s-ar strădui conducătorii celor două ţări să le şteargă strângând mîinile şi dinţii în pozele oficiale. E clar că furia ne-mpiedică momentan, şi de o parte, şi de alta, să discutăm calm şi să revenim la sentimente frăţeşti – dacă le-am avut vreodată. Nici negarea resentimentelor nu ajută la rezolvarea crizei.
Asa că… să rezistăm ! Ca în jocul acela din copilărie: rezistenţă, pace şi cadenţă. Contează cine rezistă până la capăt, în aceleaşi condiţii de convieţuire, cot la cot. Iar pe primării să fie numai steaguri albe, dacă avem probleme în a accepta culorile celuilalt.

De citit si comentat si în Ziarul de Vrancea!

23 martie 2013

Un fost cel mai frumos

Cîndva cel mai frumos cîntec din lume. Poate este si acum, pentru altcineva...

Ora oarba a Pamîntului

De ziua Orei (oarbe a) Pamîntului am gasit un mail de la
Cum poti reduce factura de curent electric fara sa stingi becul? Oamenii astia de business online muncesc fara preget, chiar si-n zi si ora de sarbatoar. Bravo, Aurico, iesi-ti-ar cincinalu' de spamuri în 3 luni!

12 martie 2013

PIB-ul deştept şi VOT-ul prost



Unul dintre idolii economiei de piaţă este PIB-ul. El e indicatorul care ne scrie destinul economic, ne umple coşul zilnic şi ne plasează pe ultimele locuri în diverse statistici INSE şi Eurostat. Produsul Intern Brut indică valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor finale, produse într-o economie într-o anumită perioadă de timp. Acesta se măsoară potrivit unei formule matematice, adăugând şi scăzând valori cuantificabile (consum, investiţii, import, export). Economiştii ştiu mai bine. Faimoşii investitori, bancheri şi fonduri de împrumut folosesc acest instrument pentru a calcula riscurile, profiturile şi dobânzile ce decurg din plasarea  de capital într-o anumită ţară, la un anumit moment. PIB-ul este un indicator extrem de subiectiv, supus capriciilor inflaţiei şi dictatului valorilor medii, şi nu ia în seamă munca aşa-zis nesalariată care nu contribuie la bugetul de stat prin impozite şi taxe.
Mi-am amintit de PIB cu ocazia ieşirii pe piaţă a unei ştiri potrivit căreia 15% dintre români generează 50% din PIB. Desigur, ştirea vine cu analizele şi comentariile de rigoare. Ȋn ce domenii lucrează cele 15 procente de români harnici ? Imobiliare, industrie, comunicaţii, intermedieri financiare. Cine sunt cei mai puţin productivi ? Lucrătorii în agricultură, în număr de 2,7 milioane. Cifrele sunt şi mai dure atunci cînd dezvăluie valoarea medie a orei de muncă (la nivelul anului 2009) : 1,6 euro pentru un agricultor faţă de 87,3 euro pentru un agent imobiliar, că doar aceasta reprezintă o bună parte a contribuţiei. Practic, cele 47 000 de persoane din sectorul tranzacţiilor imobiliare au generat 7,3% din PIB, un pic mai mult decât agricultorii cu patalama. Dacă adăugăm şi că, din 9,6 milioane de persoane care locuiesc în mediul rural, doar 7% sunt salariate, restul fiind « lucrători pe cont propriu », care nu pun umărul la creşterea PIB-ului şi, deci, nu intră în calcul, obţinem imaginea prosperă a ţăranului român la începutul mileniului al treilea. Vă şochează aceste cifre? Nu vi se pare că diferenţa de salarizare dintre un producător de cartofi şi unul de comisioane şi bule (imobiliară, financiară, Internet şi ce-o să mai vină) este exagerat de mare ?  
Năucitoare mi se pare seninătatea cu care se afirmă că agricultura ne trage media PIB-ului « semnificativ în jos » (vezi articolele lui Cristian Orgonas pe BusinessDay.ro), apoi întrebarea corolară : n-ar fi mai bine să renunţăm la categoria asta care strică media UE ? Vorbim aici de aproape 3 milioane de români care reprezintă 25% din agricultorii europeni (conform aceleiaşi surse). E vorba, în mare parte, de nişte oameni care trăiesc la limita subzistenţei, îşi ară palma de pământ ca-n Evul Mediu şi sunt nevoiţi să muncească cu ziua la altii mai avuţi. În loc să-i eliminăm din statistici, printr-o meseriaşă tehnică de inginerie financiară, nu ar fi mai bine să-i ajutăm să-şi crească « business-ul », în cazul lor producţia agricolă ? Producţie e un cuvânt din aceeaşi sferă semantică precum produs, nota bene. Cei care odinoară au ajutat o ţară întreagă să nu moară de foame, acum sunt pe cale de a fi şterşi cu radiera. De buna seamă ca acum ne săturăm cu hrană spirituală şi virtuală.
Concluzia statisticilor citate e următoarea : cei mai « performanţi » 260 000 de angajaţi, adică 2,8% din populaţia ocupată, egal cu 1,3% dintre români, au generat 14% din PIB. Ei aparţin celor 3 milioane de persoane din domeniile amintite care au produs, în total, 52% din PIB. Reamintesc că agricultorii, la număr aproape egal, generează doar 7,2%. Ce ne facem cu ei ? Ce facem cu angajaţii fictivi, cu foştii şomeri rămaşi fără ajutor financiar de la stat, cu mamele casnice, cu bonele şi femeile de serviciu care muncesc la negru, cu benevolii care nu sunt înregimentati în vreo instituţie, cu emigranţii care cheltuie bani în tară, dar nu plătesc taxe ? Ce ne facem cu acel sfert dintre angajaţii români care primesc doar salariul minim pe economie (750 RON) ? Ce şanse au ei să ajungă printre fruntaşii la creşterea PIB-ului ?
În ceea ce-i priveşte, aud din ce în ce mai multe voci care le-ar interzice dreptul la vot. Sărăntocii şi netaxabilii să nu voteze pentru mine, cetăţeanul performant şi avizat. Săracul votează pe stomacul gol. Săracul se vinde pe o pungă de mălai. Săracul votează întotdeauna prost. Plus deliranta aserţiune potrivit căreia democraţia e o prostie. Cam repede au ajuns unii la concluzia asta, dupa nici 25 de ani de experienţă. Pai dacă democraţia e o prostie, televiziunea prosteşte, şcoala prosteşte (pardon, tâmpeşte, dupa ultimele investigaţii), sărăcia prosteşte, mai poate să afirme cineva în ţara asta că a rămas deştept ? Să constituie doar cei 260 000 elita impermeabilă la prostia conţinută în aerul românesc ? Să reprezinte fluturaşul de salariu cartea de alegător ? Urmând această logică, viitorul nostru ar suna cam asa : dacă tot nu suntem în stare să construim ceva, măcar să dăm înapoi. Cu vreo sută de ani, până la votul cenzitar. Dacă tot nu ne place să dăm cu sapa în brazdă, măcar să dăm cu ea în bazele democraţiei, pentru propăşirea şi înaintarea PIB-ului pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie. 

De citit si comentat si în Ziarul de Vrancea!

04 martie 2013

Se-ntâmpla în Suedia - 6

Acum nu am eu timp sa însir ciudateniile de care m-am lovit pe meleagurile suedeze, dar mi-a sarit o stire în ochi si nu pot sa ma abtin. Din ciclul: "Ba tu esti prost", am gasit o stire despre o familie care a primit un alt copil la maternitate. Bun, se mai întâmpla si în tari mai bananiere. Numai ca oamenii au plecat convinsi de doctor ca e progenitura lor, pe motiv ca, la nou-nascuti, se poate schimba culoarea parului si forma fetei, asa, peste noapte! Stirile de genul asta nu ma ajuta deloc sa scap de impresia de amatorism de care ma lovesc în tara asta.