30 octombrie 2015

Politică și poale



Am înțeles că vicepremierul Oprea se afla într-o mașină care a trecut neștiutoare pe lângă un om care se chinuia să moară într-o groapă din București. Ministrul era, ca toți miniștrii, în misiune. I s-a făcut semn să circule și el s-a conformat. Pardon, nu el, ci șoferul, că doar șoferul avea mâinile pe volan și talpa pe accelerator. Pe cine dăm vina pentru acest incident și vâlva care s-a creat în juru-i? Lista e lungă: misiunea arzătoare spre care se îndrepta urgent generalul; polițaiul care l-a împiedicat pe acesta să devină erou național; Doreii care nu semnalizează gropile și șefii lor care îi pun să le sape. Și, cu voia dumneavoastră, ultimul de pe listă, Dumnezeu, care a ordonat ploaie și întuneric în clipa nefastă.
S-au trezit unii să-i ceară demisia și, pentru că nu și-o dă, a început războiul în presă. Ăștia răi scormonesc în trecutul glorios al vicepremierului și prin anturajul său pentru a găsi eventuale găuri negre. Noroc că mai sunt și oameni buni, printre care consiliera personală a ministrului de omenie, care-l apără. Pe când acesta tăcea mâlc, ea se oțărea prompt pe internet la pseudo-jurnaliștii care îndrăzniseră să-i cheme șeful la ordine.
Mie fătuca asta mi-a atras atenția mai mult decât obrazul gros al domnului general. Am vrut să văd cum arată domnișoara consilier de 23 de ani. Că e tupeistă și are porniri de mahalagioacă am observat din textul scris cu degețele ei. În ce domeniu ar putea sfătui o tânără mediocră un vicepremier probabil că n-o să aflu niciodată. Am căutat fotografii și așa am văzut-o pe studenta drăgălașă transformată în vampă. Domnișoara și-o fi propus și a reușit să devină încrucișarea perfectă dintre Elena Udrea și Oana Zăvoreanu. Am fost dezamăgită să văd încă o tânără care își scoate în evidență nurii înaintea inteligenței și care se îmbracă la serviciu ca la discotecă. Chiar nu există un cod vestimentar în mediul politic și al ONG?
Fetelor, voi mai sperați să găsiți o cale de afirmare alta decât țuguiatul buzelor și scoaterea protuberanțelor la înaintare? Vi se pare că scopul scuză mijloacele? Credeți cu adevărat în egalitatea de gen sau vi pare doar un subiect cool de debate? Uitându-mă la fotografiile consilierei și citindu-i declarațiile înflăcărate, am văzut doar o păpușă Barbie care-i sărută poalele lui Ken. Orice motivație ar avea ea - naivitate, admirație sinceră, strategie sau pură prostie -, prestația publică a domnișoarei consiliere are o concluzie tristă: pentru a reuși în cariera politică, femeile sunt în continuare trimise la tuning. 

De citit și comentat și în Ziarul de Vrancea

29 octombrie 2015

Post concert

De data asta n-a fost ca la concertul de acum două săptămîni, nu. La ăla am și ațipit puțin, în ciuda alămurilor arțăgoase. A fost un concert de muzică atît de contemporană, încît compozitorii sînt încă în viață, ba unul dintre ei era în sală. E genul ăla de muzică democratică, la care toată orchestra trebuie să participe, ca să-și justifice salariul. Și fiecare cîntă cînd îi vine, că de-aia se numește democrație participativă. De data asta am asistat la un concert cu muzică mai de pe vremea mea, megadigerabil și neașteptat de frumos. Ciudat a fost, totuși, la sfîrșit, cînd publicul a aplaudat minute în șir și a cerut bis. Încă o bucată din Recviemul lui Verdi, vă rugăm!

O țară în care

O ţară în care un australopitec ocupă, în virtutea inversării oricărui sistem de valori, funcţia de vicepremier, în loc să fie un simplu boschetar, nu e o ţară ok
O ţară în care un asemenea asutralopitec omoară un om din pricina faptului că nu are simţul răspunderii şi, chiar dacă l-ar avea, ar fi inutil, statul de drept fiind în continuare nefuncţional şi deci nimeni neputând să-i ceară socoteală, nu e o ţară ok
O ţară în care oamenii nu se revoltă în faţa unui asemenea caz de barbarie demnă de evul mediu, iar nu are cum să fie ok, dintr-un simplu motiv: că acei oameni, oricine ar fi ei, dacă ar avea un pic de demnitate, pur şi simplu ar ieşi cu zecile de mii pe străzi şi ar călca în picioare toată clasa politică
O ţară în care oamenii îşi acceptă condiţia de slugi, spunând că pe ei nu are cum să-i privească o asemenea poveste, este, evident, o ţară greşită. De ce? E simplu, pentru că dacă o asemenea întâmplare trece neobservată, mii de altele vor trece asemenea şi măcar una dintre ele tot ne va privi pe unii dintre noi, de la o simplă internare pe pile până la clasarea unei revoluţii care, chipurile, nu mai este de actualitate
Şi, în sfârşit, o ţară, oameni buni – aceeaşi, că alta asemenea nu mai există – în care, repet, omul simplu nu are absolut nicio limită de la care să spună că paharul s-a umplut şi nu mai suportă, înseamnă realmente că este o ţară fără viitor. Iar aici treaba e şi mai complicată, pentru că dacă numai strucuturile pot să scoată oameni în stradă să facă revoluţii pe care după 25 de ani tot ei să le claseze, chiar înseamnă că ne merităm soarta.
Lucru pe care îl ştiam, desigur, dar e totuşi de necrezut că noi, românii, suntem definiţi cel mai bine de aceeaşi propoziţie nenorocită de care nu mai scăpăm odată. Nu, nu aia cu muieţi-s posmagii şi nici aia cu sugi pula, ci fix aia cu faptul că ne merităm soarta. Ruşine. Ruşine mare de tot.

Veta Marx

28 octombrie 2015

Știri pe scurt cu Polițista Roșie

Aflând că gimnastica românească s-a prăbușit, Polițista Roșie, de la Comisariatul Albastru, s-a enervat. A pus mâna pe pistolul Carpați din dotare și a împușcat doi crocodili care tocmai asta își spuneau. Crocodilul: Știi, draga mea, că gimnastica românească s-a prăbușit? Și n-o mai scoate nimeni de acolo? Crocodila: Știu, dragul meu, și trebuie să ne apucăm noi.

Aflând că autostrada Sibiu Orăștie s-a prăbușit, Polițista Roșie s-a indignat atât de tare încât a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Polițistul Stacojiu, iubitul ei, de le Comisariatul Albastru: Stacojiule, mă mai iubești? Da. Atunci ia un ciocan și hai să dărâmăm dracului Sibiul și Orăștie ca să nu mai facă ăștia autostrada, e mai bine așa.

Polițista Roșie mânca un măr. Roșu ca ea. Brusc află că Podul Prieteniei de la Giurgiu se va termina, după reparații, în mijlocul Dunării și nu va mai trece pe nimeni pe malul bulgar de teama refugiaților. Puse mâna pe telefon și-l sună pe Polițistul Maroniu de la Comisariatul Negru, polițist care avea toate podurile din România în mână. Îi spuse: Maroniule, dacă mă mai iubești fă ceva pentru mine. Oricând. Le-am promis copiilor noștri că-i duc la Sofia. Așa. Nu-i mai duc, că podul nu merge. Așa e. Și-atunci, să-i înscriu în UNPR? Că-i duce Oprea. Normal.

PUBLICITATE Polițista Roșie folosea un detergent din ce în ce mai alb când își spăla armamentul din dotare. La un moment dat, mitraliera i se descărcă în față. Sângele roșu șiroia. Apăru sloganul: Mai alb, alb ca la țară.

Polițista Roșie se pricepea și la economie. Știa că gazul românesc nu mai e cerut nicăieri și era îngropat în pământ, cauză din care devenea prea scump și trebuia importat gaz rusesc că era mai ieftin. Puse mâna pe telefon și-l sună pe Polițistul Galben de la Comisariatul 19 din Viilor. Zise: Galbene, mă mai iubești? Mai ții minte așa și așa? Da. Atunci ia gazul ăsta românesc de căcat și dă-l școlilor nevoiașe din țară, că vine o iarnă cumplită.

PUBLICITATE Polițista Roșie se spăla pe dinți cu pastă roșie. Își puse pălărie și chiloți roșii, puse mâna pe telefon și îndreptă revolverul spre receptor. Când îi răspunse Polițistul Negru, îl împușcă. Apăru sloganul: Gloculact, urinar bărbătesc mobil.

Polițista Roșie plângea cu lacrimi roșii de ciudă că Gabriel Oprea nu-și putea da demisia. Puse nmâna pe telefon și-și sună alt iubit de la Comisariatul de pe Căderea Bastiliei, Comisarul Integru. Zise: Comisare, mă mai iubești? Da. Atunci hai pe la mine și ia și bomba aia atomică din dulap. De ce? O facem pe bombă? Nu, iubițel, o aruncăm pe ăștia, ca să nu-i mai vedem. Știi tu, nărăvașule!!

Agenția CĂLIMARA

26 octombrie 2015

O "Crimă Inocentă" și Sft Dumitru

Mai mult de jumătate din populația săracă a Transinstriei își vinde copiii în Moldova, mirajul Chișinăului, pentru ca aceștia să ducă o viață mai bună, să învețe o meserie, la reparat tancuri rusești de exemplu, să învețe, eventual, carte. Sunt copii de 7, 10 ani din familii amărâte, cu mame plecate în Italia la "muncă", cu tați bețivi, trăind într-o sărăcie lucie.

Personajul nostru, Andrei, are 10 ani și desenează foarte bine, dar tatăl lui nu-i poate cumpăra nici măcar un bloc de desen. Apar samsarii de copii și-l iau la Chișinău, la meserie. Aici devine sclav, cu încă alți 7,8 copii într-o fabrică de artificii clandestină. Munca și hrana sunt îngrozitoare, condițiile de viață la fel, iar puștii nu ies niciodată de acolo. În această mini închisoare vin chinezi și violează toate fetițele și ororile ar putea continua.

Andrei găsește calea spre libertate, salvându-i și pe ceilalți copii, dând foc fabricii de artificii într-un final delirant în care poliția îi arestează pe infractori.

Crimă Inocentă, regie Adrian Popovici, este filmul trist al mizeriei moldovene, care pare să nu aibă ieșire. Regizorul, cu delicatețe și răbdare urmărește viața a 10 copii aproape orfani în drumul lor spre o viață cinstită, mai bună. Reușește, ceea ce face din filmul său, Crimă Inocentă, un film surprinzător, temerar ca atitudine, un film care dezvăluie cu curaj și calități regizorale de excepție viața neștiută a românilor de dincolo de Prut. Scenariul aparține lui Pascal Ilie Virgil, scris după o proză mexicană, iar actorii moldoveni sunt Ctin Turcan, Olesea Svecla, Arcadie Strungaru, Anatolie Durbală, Felicia Jenunchi, iar producător Cornelia Paloș.

Dacă ar fi să alegem între cele două "crime" de sfârșit de an, cea a lui Radu Muntean din "Un Etaj mai Jos", și cea a lui Adrian Popovici, cea din "Crimă Inocentă", o alegem pe cea din urmă și v-o recomandăm cu căldură.

Sfântul Dumitru este mai întâi de toate un Sfânt Militar. Este deci șeful lui Gabriel Oprea. El nu-l poate sili pe Oprea să-și dea demisia, întrucât gropile din țară fac parte din plaiul mioritic și s-ar supăra Prințul Charles. Tot ce poate Sfântul Dumitru este să ne arate că vine iarna ascunzând căldura în pământ, adică în gropile alea din asfalt și de oareunde. Sfântul Dumitru înlesnește, bunăoară, și căsătoriile, și ne-a spus că Gabriel Oprea se va căsători în penitenciarul cutare (nu-i spunem numele) cu Sfânta Magdalena despre care va scrie o carte pentru reducerea pedepsei, carte numită: Interesul Național dintre picioarele Sfintei Magdalena, iubita mea.

Denis.

24 octombrie 2015

Slujbaș în școala suedeză - 4

Ieri am avut o zi grea la școală, una dintre acelea pentru care nicio facultate nu te pregătește. A trebuit să-i explic elevei mele că pe lumea asta sunt oameni răi care omoară copii în școli, dar, cu toate acestea, viața merge mai departe.
Joi s-a creat un precedent în Suedia: un individ a intrat mascat într-o școală și s-a apucat să dea cu sabia în stânga și-n dreapta, lăsând în urmă ceva morți și răniți. A doua zi, toți copiii suedezi au ajuns la școală cu aceleași spaime și întrebari: mi-e frică! oare suntem în siguranță aici? Eleva mea, care nu aflase de tragicul eveniment, a avut surpriza să afle detalii de la mine. A trebuit să-i explic ce înseamnă sabie ninja, nazism, islamism, xenofobie, extremă dreaptă. Niște noțiuni cam greu de digerat pentru un copil de 10 ani. La prima oră de curs s-a discutat subiectul cu scopul de a liniști copiii. Aceștia au pus întrebări și și-au dat cu părerea. Iată ce am auzit:
De ce nu are armă paznicul școlii?
Omul a ieșit la înaintare cu sabia pentru că avea ceva de spus și altfel nu era ascultat.
S-a dus să omoare islamiști, pentru că sunt răi și fac război.
Era german, nu? Că avea o mască germană.  Răspuns: era un suedez de 21 de ani.
La noi în școală sunt și copii străini? Răspuns: cea mai mare majoritate sunt suedezi, chiar dacă arată altfel (???).
După care copiii au continuat cu povești care mai de care mai sângeroase, în ton cu evenimentul și cu petrecerea de Haloween pentru care veniseră deghizați, machiați și mascați. Magia morților vii a șters urmele de sânge ale realității. Moartea Viața merge mai departe.

23 octombrie 2015

Giurgiu 4 și Ion Iliescu 1

Valurile Dunării. O Dunăre mohorâtă, tristă, plină de toate mizeriile lumii care lăsate de vapoarele care trec spre Călărași, care de cele care urcă spre Porțile de fier. Sunt mii de peturi, capace de wc, de suc, lăzi de bere, milioane de cutii goale curgănd compact spre același Călărași și de acolo mai departe spre Fetești, Tulcea, Izmir, Bosfor, Mediterană. Ca să vadă omenirea că mâncăm bine, că muncim, că ne iubim femeile, că ne apărăm țara, pentru că numai niște oameni activi, superocupați nu-și strâng gunoaiele. Așa.

Să mâncăm o saramură pe malul Dunării. Pentru asta ne sare în fața mașinii restaurantul Perla. Elegant, cu piscină, hotel, ștrand, debarcader, toate alea. Saramură aveți, avem. Saramura vine cu sos de roșii, mult sos de roșii, fără niciun fel de saramură, cu o mămăligă cam ca smântâna, apoasă, moale, puțin prea galbenă. Nu-i bine. Șnițelul meu vine cu niște cartofi copți prăjiți, tăiați felii mari care ți se storcesc în față dacă-i tai. Și hai la teatru, că acolo e mai bine, mai lume, mai o piesă bună și-am încălecat pe-o șa, am făcut foto cu omul de piatră de la Căpitănia Giurgiu și ne-am dus în sală.

În sala mare a teatrului din Giurgiu ce să vezi? Evolua deja Teatrul Național Sterija, secția română din Vârșeț, Serbia, cu spectacolul Animalul, acest om ciudat de Mircea M Ionescu, în regia lui Iulian Ursulescu din Novi Sad. Actori, scenografie, text și regie okei. Textul este foarte angajat, atitudine mare, pentru că se vorbește de lupta contra SIDA. Atitudinea autorului M.M. Ionescu este transmisă de regizor actorilor iar aceștia ne-o transmit în sală reușind un spectacol eveniment, emoționant, tragic pe alocuri, care reușește să tragă un semnal de alarmă asupra acestui flagel mondial.

În sala mică a teatrului vedem Se caută un soț de Miro Gavran, Croația, regia Vassil Vassiliev, spectacol pus în scenă de teatrul dramatic din Silistra, Bulgaria. O piesă fără miză, în care o văduvă e pețită de câțiva bărbați și cam atât.

Apoi, ziua următoare, cireașa de pe tort a festivalului de teatru de la Giurgiu, ediția 2015, piesa lui Ioan Petre Culianu, singura de altfel: Oreste, Regele Sunetelor. Un text surprinzător de elegant, filozofic, tensionat, care ne introduce în relația Electra Oreste, mamă și fiu, a căror legendă a ajuns până la noi. În rolurile principale Felicia Filip și Mihai Nițu, regia Cristian Mihăilescu. Un text destul de greuț, interesant, plăcut care a trecut foarte ușor, spre surprinderea noastră, la public.

Apoi, spre București. Din piața giurgiuveană ne-am luat multă varză ca să ciugulim pe drum și ce rămâne să punem de iarnă. Mulțimi de oameni juisau pe margine șoselei: Ion Iliescu avea să fie arestat. Prin schimbaea încadrării el este acum criminal împotriva umanității sau cam așa ceva.

Am condus mai departe, gândindu-mă că e cam devreme să ne bucurăm, pentru că n-a fost o singură mineriadă, ci mai multe iar adevărații vinovați nu trebuie căutați numai în persoana lui Ion Iliescu, ci și în manadatul său de până în 1996 și chiar în mandatul lui Emil Constantinescu, că și atunci a fost o mineriadă pusă la cale cam le fel cu cele iliesciene.

Vom mai vorbi.

Denis.

21 octombrie 2015

Giurgiu 3

Pe urmă Dinu Grigorescu m-a întrebat cu ce mă-mbrac pentru spectacolul de seară. Zice: Cu ce te schimbi, ca să știu și io? Mai zice: Am un costum, io am un costum negru. Răspund: Io merg așa cum am venit. Adică io n-am venit pregătit cu costume de seară. Și uite așa a început "În largul mării", piesa lui Slawomir Mrojec, cu Teatrul Național din Chișinău, regia Petru Hadârcă.

În lipsa unui text valoros, cât de cât, actorii se zbenguie pe scenă, ba că le e foame, ba că vine poștașul, ba că vrem alegeri și parlamentari incorupți, ba că să cântăm care molipsește sala și iote-te cum sala, bună de altfel, începe și ea să hai să mâncăm, hai să cântăm și să dansăm. Efectele vizuale, vioiciunea actorilor nu suplinesc, repet, slăbiciunea textului, un text din anii 60, plictisitor, care nu face pe nimeni să rezoneze cumva.

Colocviul național de dramaturgie, cel pentru care venisem de fapt, a început a doua zi, sâmbătă 17 0ct și a fost patronat de Mircea M. Ionescu. Toată lumea a zis câte ceva despre căderea dramaturgiei române: Că nu e jucată, că n-are bani, că e într-o cădere liberă. Îmi expun și io ideea, cea cu Concursul Național și cu Bugetarea pieselor românești și odată lansată incită la discuții. Ideea acestui Concurs Național prinde bine: Dinu Grigorescu, Horia Gârbea, Mircea M. Ioneascu, Marilena Dumitrescu, I.B. Martin, Attila Visauer zic că ideea e valoroasă, și merită făcută propunere legislativă pentru obținerea finanțării Concursului. Numai că se ridică Radu F Alexandru și zice că nu e așa. Că țara o duce greu, că fenomenul teatru film este la pământ și că n-are rost să mai stricăm și noi, dramaturgii, aerul societății și așa sărace și emigrante. Pe scurt, n-a susținut ideea. Asta pentru că el e jucat? Asta pentru că el e jucat pe speța de justiție numită Notorietate? Îi e frică să-și dea textele la concurs alături de alți dramaturgi? Piesele lui au vreo valoare de sunt jucate? De exemplu, aveam să aflu, în această stagiune lui Radu F i se joacă trei piese. Nu vom afla așa repede răspunsul la aceste întrebări, nici nu ne interesează, viitorul dramaturgiei românești, succesul ei țin de aceste Concursuri Naționale netrucate la care vor participa într-un viitor apropiat toți dramaturgii din țară. De ce? Pentru că piesele lor câștigătoare ies în urma Concursului bugetate, deci cu niște bani, așa că directorii de teatru nu se vor mai preface că-și rup de la gură ca să joace un text indigen. Mai vorbim, și știm că avem dreptate.

A venit Petre, prietenul lui Dinu, să ne ia la masă, asta după ce am lansat cărțile lui Mircea M Ionescu, "America de acasă", și Dinu Grigorescu, "Nunțile". Am mâncat mici, unu, doi, trei patru io, unu, doi trei, patru Dinu, ceafă la grătar, una io una Dinu și am băut vin. Că Dinu a întrebat: Bem șpriț? Iar io am zis că da, bem șpriț. Ba chiar io am sublinitat: Io numai șpriț beau, vinurile albe proaste trebuie băute șpriț și foarte reci.

A suivre, Denis.

20 octombrie 2015

Giurgiu 2

Deci hotel Cosmo, două stele, la intrarea în Giurgiu. Foarte bine așezat, pentru că dacă ai drum spre mirifica Bulgarie și vrei să dormi o noapte în Giurgiu de ce să mai bați străzile tristului și inutilului oraș? Aveți camere? Nu. Bine, bine, dar ni s-au rezervat de la teatru. Noi suntem cu teatrul, suntem ăia care binedispun oamenii fără să fie plătiți, ă, ce zici? Parcă am avea două camere sus la 3. Vrem la 1. Dar de ce vreți două camere? Suntem doi, d-aia și suntem și cu teatru cum am zis. Scriem să râdă oamenii. Să plângă femeile. Nu, nu, n-avem.

Alt hotel există? Da, se chiamă Vlașca, două stele și e lângă teatru. Bună ziua, camere aveți? Câte persoane sunteți? Două, și suntem cu teatru, dramaturgi, scârța scârța pe hârtie cu Ștefan cel Mare, cu Ion Iliescu, ca să mai râdă lumea. Avem ceva camere, dar, știți, noi ne-am transformat în hostel și avem camere cu opt paturi, cu șase cele mai mici. Vă dăm două de opt. Paturi suprapuse, dormiți în oricare vreți. Vedem camerele, niște orori, cu grămezi de paturi suprapuse în care dacă dormi nu mai poți scrie teatru, trebuie să te apuci de instalații sanitare. Hotelierul vine cu o soluție: Până mâncați ceva, vă aranjez alte două camere, dar să știți că noi nu dăm căldură, n-are tot orașul, numai ăia de la Cosmo au.
Mâncăm o friptură tare, cu cartofi prăjiți acum două, trei luni și reîncălziți. Dar un vin aveți, am bea parcă un șpriț la așa o masă? Nu, n-avem. Păi, bine, dar la nunțile pe care le organizați ce se bea? Păi, avem vin, dar trebuie plătit, că numai masa e gratuită pentru teatru, băutura e din buzunar. Plecăm, ni se spune că la hotel Riviera, pe malul Dunării, de trei stele, condițiile sunt cele mai bune din oraș.

Riviera era închis. Totul era dezafectat, dar dacă totuși dorim două camere, ele se pregătesc cam în trei ore și costă 180 lei o noapte și teatrul nu decontează atât. Mâncare aveți? Nu. Numai gătim de când s-a închis sezonul. Dar n-avem căldură, în tot orașul nu e, numai la Cosmo.

Ne întoarcem la Cosmo, luăm cu chiu cu vai două camere. Cu vedere la Kaufland, mișto de tot. Deschid televizorul și dau de Giurgiu TV, post local. La o masă vorbeau doi bărbați. Unul zice ceva de nu se-nțelegea nimic, celălalt la fel, dar era ceva pe social, autostrăzi, cultură din județ, ceea ce nu intresează nici la București d-apoi acolo. Dinu îmi bate la ușă: E timpul să mergem la teatru, începe un Mrojec cu Teatrul de Stat din Chișinău.

Ne-am dusm, ce să facem?

A suivre, Denis.

19 octombrie 2015

Giurgiu 1

Avem o idee bună în ce privește promovarea dramarturgiei românești: un concurs național de texte, pe model CNC, la care să aplice toți dramaturgii, un juriu care să le dea note, apoi, de la buget, să se aloce o sumă pentru ca textele câștigătoare să fie jucate. Este o acțiune legislativă, care trebuie să treacă părin Comisia de Cultură a Parlamentului, apoi prin Comisia Juridică și tot așa. Din clipa asta, orice piesă câștigătoare are un buget oarecare și teatrul, producător, va putea să-și aleagă piesa pe e care o vrea sau se potrivește repertoriului său fără să mai invoce lipsa banilor și așa mai departe.

Înainte de a propune această idee Comisiei de Cultură a Parlamentului, ne gândim să mergem la Giurgiu să o dezbatem, ca să vedem dacă ideea e bună, deși încă de la București, discutând cu lume avizată ni s-a spus că da, e o idee foarte bună, care te scutește pe tine dramaturg de umilința statului pe la ușile Teatrelor de Comedie, Național, Odeon și așa mai departe. Dar de ce la Giurgiu? Pentru că acolo are loc până pe 21 oct Festivalul Teatrelor Dunărene, festival care găzduiește și un colocviu al dramaturgiei românești cu tema: Dramaturgia indigenă, încotro? Cu o participare la vârf: Radu F Alexandru, șeful secției dramaturgie din Uniunea Scriitorilor, Horia Gârbea, fostul șef al dramaturgiei, acum șef al secției Poezie din aceeași Uniune, Dinu Grigorescu, Denis Dinulescu, șeful radio teatru radiofonic Attila Visauer, Mircea M Ionescu, Marinela Dumitrescu, regizori, actori, dramaturgi sârbi și bulgari. Frumoasă adunare, competentă care să răspundă la întrebarea Colocviului.

Cu mașina spre Giurgiu. Drumul străbate un sat de zeci de km, așa este ieșirea din București, un sat continuu. Până la noua autostradă spre Giurgiu mai mănânci o pâine, ea începând cam după Călugăreni, adică pe la km 30. Mergem și iar mergem. Suntem împreună cu dramaturgul și prietenul Dinu Grigorescu, care conduce numai cu viteza a-ntâia și mașina urlă înfiorător la 80 sau 100 la oră. Drumul e liber, așa cum e și România, peisajul e anost, așa cum e și România, la porțile caselor sunt de vânzare roșii, ceapă și cartofi, așa cum sunt în toată România, țăranii vânzători au case de marcat ca să-ți dea bon fiscal de îndată ce oprești sau nu să cumperi ceva. Pomii sunt rari, așa cum sunt în toată țara, căruțe, TIR-uri cu duiumul, semn că în țară se muncește, că a câștigat PSD-ul și așa mai departe.

Hotel Cosmo, două stele. Nicio cameră.

A suivre, Denis.

16 octombrie 2015

Efectul minijupei

Știu, e jenant, dar încă dă rezultate trucul ăsta. 
Ieri m-am îmbrăcat cu fustă scurtă ca să merg cu mașina la service. Nu că mi s-ar încurca picioarele între poale apăsând pe pedale. Nu, am vrut să ajung rpd la șurubelnița măiastră a mecanicului - ohohoho. A ținut. Am ajuns nesperat de repede în atelier, mașina a fost luată în primire urgent și nici n-am avut nevoie sa plătesc. Bine, n-a trebuit să fie dat jos motorul, dar totuși. Ăsta a fost efectul imediat.
Înainte de a merge la service m-am prezentat la serviciu având aceeași uniformă. Efectul întârziat s-a înregistrat azi. Trei profesoare au uitat de frig, vânt, păzit elevi și s-au îmbrăcat cu fuste mai mult sau mai puțin scurte. Deci așa: dacă nu mă aud doamnele când le salut, asta nu-nseamnă că nu văd cum sunt îmbrăcată.

Hoțul de dimineți

Coada la mărar se mărise binișor. Era și foarte cald, că era spre amiază și soarele uscase și mărarul, și părul celor de la coadă, ba chiar și pe al măgarilor pe spinarea cărora veniseră. Căldura devenise insuportabilă și oamenii erau nervoși. Discutau: Nu e normal să ne începem ziua pe căldura asta!! Așa e. Una e să vii în zori să-ți cumperi mărar, ca după aia să-l duci la mall să-l vinzi mai scump, alta la ora asta când nu mai ai ce face cu el. Unde-l duci la ora trei? Dar unde ne-au dispărut diminețile? Cineva ni le-a furat, nu? Da, am observat și noi de vreo săptămână, de când nu mai iubim la fel, nu ne mai spălăm pe dinți, nu mai sucim perna sau cafeaua pe aragaz. E dintr-o dată ora două și pas de mai face ceva cu o juma de zi. Noi de la ora asta doar ne uităm la televizor, că pe la patru începe țiganiada națională pe toate canalele, de la Măruță la Teo. Cel mai nasol e că nu mai putem pândi la vecini în curte, nu le mai vedem femeile pe geamul de la baie și nu observăm nici măcar ultimile căruțe care vin de la furat pe pod. Care pod, bă? L-au furat și pe ăla. Ce, tu crezi că după ce ne-au furat diminețile au lăsat podul întreg? Nu, că să nu-i putem urmări. Cel mai nasol e că nu mai putem munci de la două în sus. Noi, românii, avem toată hărnicia concentrată dimineața, altfel n-am fi ajuns aici cu economia așa dezvoltată și cu pariul agriculturii câștigat. Ba chiar și cu evaziunea fiscală. Ce-i de făcut? Hoțul trebuie prins.

Generalul Manole Ben Manole era încă în pat. Își potrivea cumva genunchii între ai Floricăi Ben Florica, soția lui. Era, ca să zicem așa, o poziție nouă. La ușă, o bătaie lungă, dezordonată de popor înfuriat. Generalul îi ascultă pe toți. Într-adevăr, diminețile, de-o vreme, îi lipseau și lui. Nu mai putea spune Floricăi pe la 4 dimineața, hai, fă, încă una mică și-apoi să se tăvălească încă o oră în pat. Nu. Dar ce era de făcut? Tot Manole avu geniala idee: Să organizăm o pândă, pentru că ăla care ne fură diminețile vine în fiecare zi, el nu ni le poate fura odată pe toate. Nu?

Cei cinci mii de oameni ai localității, nu-i spunem numele ca să nu afle Big Brother, rămăseseră pe câmp de cu seară. Care cu furci, topoare, cuțite, care cu mașini de tocat. Se camuflaseră inteligent astfel că niciun hoț n-ar fi bănuit ce-l așteaptă. Era o noapte neagră. Mulți adormiseră, care nu se uitau la tablete. Deodată un zgomot de păpădie, ca și cum baloanele alea spongioase se sfarmă de scoarța copacilor. Oamenii amuțiră. E clar că venea hoțul. Niscaiva păsări fură trezite din somn. Zgomorul aripilor crăpară ziua. Atunci îl văzură pe hoț. Înlemniră cu toții, pentru că hoțul era Forrest Gump. Avea un sac uriaș în spate. Numai în el răsărise soarele.

Denis

15 octombrie 2015

Slujbaș în școala suedeză - 3

Azi o să vă povestesc care-i starea fashion-ului în școala în care muncesc. Ceva, ceva am mai sesizat eu prin alte insituții de învățământ suedez prin care m-am preumblat în ultimii 5 ani. Profesorii, inclusivi cei universitari, vin în clasă cu blugi, tatuaje, piercinguri și lungimi de păr neregulamentare pe vremea mea. Rar am văzut rochii de cocktail, taioare, pantofi cu toc de 10 cm și costume cu cravată ca în școlile românești. Profesoarele nu merg la coafor în fiecare săptămână și, chiar dacă au unghiile lăcuite, poartă adidași și geacă sport. Nu vezi cocuri, coafuri tapate sau machiaj de seară. Există și o explicație: cadrele didactice sunt și supraveghetorii copiilor pe timpul pauzei, în curtea școlii. Îmi imaginez cât de plăcut e să te afunzi cu tocurile în groapa de nisip. Apoi suedezii nu sunt chiar fruncea eleganței, oricât s-ar vrea ei de avangardiști. În plus, se îmbracă mult în negru și monoton.
Elevii par a se îmbrăca toți de la casa de modă H&M. Se mai și bucură dacă, din întâmplare, se nimeresc sa poarte același tricou. Ăstora le arde de uniformă. 
In sala de clasă elevii nu au voie cu pantofi, așa că stau în șosete, cu excepția atelierelor și a sălii de sport. 
Mai povestesc și altădată.

Știri pe scurt

Ministerul Finanțelor caută acea sumă care împărțită la patru să dea doi, sumă necesară salvării economiei, sănătății, educației, lui Anghel Iordănescu, George Copos și alții. Din România, evident.

Șase miniștri din actualul guvern n-au mai ascuns în CV-uri că sunt ofițeri SRI, absolvenți ai școlii Naționale de Informații: Mihai Tudose, Liviu Pop, Angel Tâlvan, Sorin Grindaru, Sorin Câmpeanu și Marian Nica, toți PSD. Oamenii ăștia sunt noi, tineri, dar cu ăia bătrâni ce facem, care și-au scris în CV-uri că sunt avocați, zidari, tâmplari sau profesori și arată a milițieni? Păi, ne-a declarat o sursă PSD, mergem tot înainte. Păi, până când? Tot sursa: Până ieșim din istorie.

Modul de folosință al votului din diaspora prin corespondență: Se ia un timbru cu poza lui Ion Iliescu în valoare de 3 lei, se linge pe spate și se lipește pe un plic cu destinatar de România. Până introducem votul, plicul stă deschis. Luăm o hârtie și scriem: Votăm cu Ion Iliescu. Băgăm hârtia în plic, lipim plicul și-l trimitem la BEC. Și tot așa sute de mii de plicuri din Londra, Paris, mama naibii. Ele sunt deschise și iese președinte Klaus Iohannis. Pentru cei care cunosc dedesubturile votului, știu că voturile prin care a ieșit Iohannis în nov 2014 au fost mânărite la București, iar chestia cu diaspora a fost hăhăială de deturnat atenția.

PUBLICITATE O pereche de grădinari se iubește foarte tare. Intervine un conflict. Ea vrea mai multe panseluțe, el floarea soarelui. Începe o bătaie bună. Le cad dinții. Apare sloganul: Casa Rusu, mobilă și durere.

Ploile nu mai contenesc, au luat pe sus un dulap. Din dulap, un reportaj senzațional realizat de familia Măruță pe Pro.

În Instituția Siguranță și Încredere este arestat adjunctul ei, Roberto Ababei, prins că lua mită 10.000 de euro. Îi lua cu încredere evident, în siguranță că, deh, era ditamai polițistul.

PUBLICITATE Doi tineri își sparg capetele să cultive roșii gustoase, d-alea românești. Împrumută ceva de la bancă. Cam 100.000 euro rambursabili în 20 de ani. Fug din țară. Se stabilesc în Bulgaria. Apare sloganul: Bulgaria, cu plajele ei de doi bani.

SPORT Anghel Iordănescu.

VREMEA La familia Măruță s-a stins lumina.

Agenția CĂLIMARA

14 octombrie 2015

Slujbaș în școala suedeză - 2

După succesul fulminant al primului episod din prezenta epopee, continuu cu detalii și amănunte picante din cancelaria, culisele și sala de mese a școlii suedeze. 
Pentru că ieri comuna Vellinge, în care cu onoare si contra-cost prestez, a fost realeasă comuna cu cele mai bune școli din Suedia, astăzi au sărbătorit și elevii fericitul eveniment. Că deh, se pare că e și meritul lor. Așa că au fost cadorisiți cu câte o înghețată pe care au mâncat-o în timpul primei ore de după pauza de masă. De remarcat că, în Suedia, se mănâncă înghețată la orice oră din zi și din noapte, indiferent de anotimp. Copiii s-au bătut cu pumnul în piept că-s cei mai buni din Suedia, conform Asociației profesorilor suedezi. Eu i-am reproșat unui coleg că din cauza lui au primit premiul ăsta, că lucrează în pauză în loc să stea la bârfe și cafele cu restul cancelariei. Serios vorbind, oamenii aceștia vorbesc mult despre munca lor în timpul pauzelor. 
Și elevilor le cam place la școală. Eleva mea nu s-ar mai întoarce la școala românească, pentru că cea suedeză i se pare ușoară și distractivă. Cum să nu fie, când înveți geografia țării uitându-te la filme de aventuri și lucrând pe aplicații pe Ipad? Când gramatică înveți ieșind în natură și descriind copaci? Când la ora de sport faci jogging în parc, deși în jurul școlii sunt vreo 5 (cinci) terenuri de sport cu gazon sau strat artificial?! Când ai pauze generoase, ai clasa ta și spațiul tău și nu vine nimeni după tine în schimbul doi și să-ți mâzgălească banca? Când asculți textul lecției de engleză pe CD? Când înveți să fabrici obiecte cu mâna ta, obiecte pe care le poți lua acasă? Când biblioteca e un spațiu permanent deschis și primitor?
Copiii sunt implicați în luarea deciziilor prin reprezentanții clasei care discută în Consiliul elevilor. Lunea dimineața au oră cu dirigintele (Dirigenția?) în care primesc informații despre ce vor face în cursul săptamânii, discută lucruri care li se par importante și decid, de exemplu, ce vor să facă în săptămâna elevilor. Vinerea ei scriu un document de prezentare a activităților făcute în timpul săptămânii pentru fiecare obiect, document care urmează să fie citit de părinți. Săptămâna specială din anul școlar suedez nu este a ”educației altfel” pentru că educația rămâne, oricare ar fi metodele folosite, tot educație, iar metode informale se folosesc zilnic în învățământul suedez. Săptămâna lor este cea în care elevii aleg activitățile pe care vor să le facă. Așa se și numește: alegerea elevilor. Elevii sunt antrenați de mici să-și exprime părerile și dorințele, să genereze idei și soluții. 

Mai povestesc și altădată.

TOP TEN 1 - 14 oct

1. LIVIU DRAGNEA, pentru emoțiile pe care și le-a stăpânit în alegerile PSD. Prietenii știu de ce și cum.

2. ANGHEL IORDĂNESCU, pentru că acest antrenor mediocru reușeșete să bată Feroe și să ne ducă în Franța.

3. EUGEN OVIDIU CHIROVICI, pentru că deși n-a scris în România niciun rând lizibil, reușește să sucească mințile mapamondului literar cu cine știe ce mâzgăleală masonică.

4. MIRON COSMA, pentru că, pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești, el își va depunde candidatura la prezidențialele din 2019 sau când sunt.

5. STELA POPESCU, pentru secvența înșelătoare din serialul Las Fierbinți în care critică învățământul românesc. Dânsa declară și are deptate: Actorii sunt mai credibili decât politicienii.

6. OLANDA, pentru că ia bătaie de la Cehia acasă, 2-3, și nu merge ca noi în Franța. Așadar, Olandezul Zburător nu se întâlnește cu niciun cioban din Miorița.

7. FLORIN CĂLINESCU, pentru că revine pe ecran în locul lui Bebe Cotimanis, care, zău așa, e un actor stupid, lipsit de umor și probabil tată al nu știm câtor copii.

8. BIG BROTHER, pentru că după primii trei ani în care-ți sunt reținute datele, poți căpăta încă trei ani dacă ai zis de rău soacrei de președinte și-apoi încă trei și tot așa. Că nu mai scapi de fapt niciodată.

9. ARSENIE BOCA, pentru că și după moarte continuă să facă minuni: Ieri a fost demolată nou construita autostradă Sibiu Orăștie.

10. Creșterea salariilor profesorilor cu 25%, care nu ne garantează nouă, părinților, că va crește și gradul de educație al copiilor sau că-i va face pe aceștia să nu mai părăsească școala.

TOP comandat de Agenția CĂLIMARA, efectuat de Inst Media pentru Așa Ceva, în perioada 10 - 14 oct, 2015.

13 octombrie 2015

Slujbaș în școala suedeză

Și nu oriunde, vă rog frumos, ci într-o școală din comuna cu cele mai bune școli din Suedia! A se înțelege că nici măcar la Stockholm nu sînt școli atît de bune, hm, hm, hm. De-acum vă dau know-how cu lopata, fără număr și gratis, așa cum (deștept) v-am obișnuit. 
M-am trezit, de pe o oră pe alta, angajată a comunei Vellinge. Serviciul meu e cel mai mișto din lume: sînt traducătoarea, mama de la școală, a doua profesoară de suedeză pentru o fetiță româncă ajunsă de puțin timp în Suedia. La nici două luni de muncă, pot să zic: DA, dom'ne, așa DA!
Nu eram eu de acord cu Ipad-ul pus în brațe la copii, dar am văzut cît de bine le prinde la școală. Omuleții și-au încărcat, pe contul școlii, o căruțe de aplicații pe care le folosesc pentru a-și face diversele teme și chiar a da lucrări scrise, mă rog, click-ate. Toate informațiile, materialele didactice, mesajele de la profesori, catalogul, prezența, totul se înregistrează pe un portal la care au acces părinții, profesorii și elevii. Manualele și caietele rămîn la școală, unde fiecare elev are un sertar în care-și păstrează materialele. Nimeni nu stă cuminte în banca lui. Elevii au voie, ba chiar datoria să se ajute între ei. Greșelile nu sînt vînate. Există barem de corectură pentru fiecare flecușteț de lucrare de control. Note se dau de la clasa a 6-a. Subiectele de la testări se dau din timp, ba se rezolvă și la ore, pentru că interesul testării e ca elevul să învețe ceva, nu să fie sancționat pentru că nu a învățat. Copiii iau prînzul la cantină, împreună cu profesorii, iar mîncarea este chiar bună și sănătoasă, pe alocuri organică/bio. Pe lîngă Ipad, elevilor li se dau caiete, creioane și tot ce le trebuie pentru a lucra la ore. Fetele și băieții învață împreună să prelucreze lemnul și să coasă la mașină. Există un consiliu al elevilor, în care se discută doleanțele și propunerile fiecărei clase. De exemplu: băieții de a 6-a aruncă în cei mici cu mingea sau vrem un leagăn cu plasă pe terenul de joacă. După ora de sport, toată lumea face duș. Pauzele sînt lungi cu adevărat, copiii neterminînd orele înainte de ora 14. După programul de școală există after-school pentru copiii ai căror părinți lucrează. 
Mai povestesc, rămîneți pe-aproape.

Deveselu - Reportaj emblematic

Ne-am dus la Deveselu, județ Dolj, ca să vedem de ce rachetele amplasate acolo sunt o amenințare pentru Rusia, că, dacă știți, rușii au atenționat autoritățile de acolo să nu amplaseze așa ceva că va fi vai de mama lor.

Dacă te uiți pe harta României, Deveselu e undeva la stânga iar dacă nu te uiți e oriunde, că nu există niciun indicator. Dar dacă te uiți din aer, din Cosmos să zicem, Deveselu e lângă Mamaia și a devenit noul brand turistic al României, care glăsuiește: "Ia pepenu, ia pepenu și racheta Deveselu" și arată un pepene călare pe o rachetă care străbate Carpații plini de flori, sonde, sănătate, Dragnea și educație. Am tras mașina în mijlocul satului, la cârciuma plină de locuitori americani și români și câteva pipițe stabilite acolo din Craiova. Toți, dar absolut toți clienții barului aveau rachete la ei pe care le tranzacționau. Una cu rază medie de acțiune contra două vaci, una fără nicio rază un cocoș, iar cele medii, care băteau în Parlamentul României, un porc. Și nu de oricare, ci un Porc Andaluz.

Ne-am așezat și noi la o masă. Vrem să cumpărăm o rachetă cu rază micuță de acțiune, ceva care să bată cinci metri. De-astea, ne spune un bătrân, se găsesc la biserică. Dar popa nu le vinde, adică nu mai are de vânzare că le-a cumpărat PSD-u' ca să tragă în ăia 3% care nu l-au votat pe Dragnea. Păi, și ăia 3% au scăpat? Da, că au luat-o pe urma refugiaților și ori se înscriu în PNL, ori în MP cum e ordin de sus. Bine, bine și au scăpat sau nu? Păi, da, că e nevoie la alte partide. Deci, zicem, rachetele n-au nicio valoare, sunt doar așa ca să se sperie rușii. Da, veni răspunsul.

Ne-am ridicat să plecăm. Ne era clar că totul nu-i decât o manipulare hazlie și că pe ruși nu-i paște nimic. Un american s-a luat după noi. Avea de vânzare o rachetă cu raza de acțiune de zece centimetri. Zic: Și ce să fac cu ea? Păi, zice, io am participat la debarcare, în 1944 și mă pricep, o poți vinde ca moaște la orice biserică din București.

Așa am făcut. Le-am vândut la Sft Gh, biserica unde întoarce 21 și de atunci cine vrea să ia tramvaiul le pupă de zor, plânge și lasă câte o sută de lei ca să fie șterse.

Agenția CĂLIMARA

12 octombrie 2015

Cu VW-ul la gunoi

Să vezi pe Calea Victoriei, să zicem, bucureșteni conducându-și mașinile VW, auzind la radio că acestea poluează, dându-se jos și aruncându-și mașinile la primul tomberon. Să vezi, deci, cum grija față de sănătatea capitalei este adânc înfiptă în mintea și inima românului.

Să vezi bucureșteni fericiți pe străzi, să zicem pe Calea Griviței, cu lacrimi în ochi de bucurie că Dragnea a câștigat PSD-ul ca singur candidat. Să-i vezi aruncându-și copiii în aer la un an și prinzându-i la opt cu un sentiment copleșitor de izbândă că PSD e pe un drum nou, că ăla de până acum a fost vechi, depășit, insalubru.

Să vezi bucureșteni cerând eliberarea lui Oprescu pentru că 10% cât își oprea omul din contracte era prea puțin.

Să vezi bucureșteni votând cu amândouă mâinile politicieni condamnați, penali, răufăcători, proști ca noaptea.

S-o vezi pe Dorina Lazăr zicând că ea nici usturoi n-a mâncat nici gura nu-i miroase, și că matrapazlâcurile din teatru sunt scuzabile pentru că, totuși, lumea vine la teatru.

Să vezi români fericiți că maratonează în fiecare duminică încurcând circulația, "sponsorizați" cu câte 20 de euro pe care trebuie să-i dea unei umanitar unei grădinițe, în timp ce, în spatele lor cei din primărie, fără să alerge vreundeva, își iau mii de euro doar privind cursa la televizor.

Să nu mai poți circula în București, dar să fii fericit că Gabriel Oprea veghează la interesul național. Normal că dimpreună cu Onțanu, Videanu, Berceanu, Nicolae, Năstase, Oprescu, Udrea, Gorghiu și ceilalți.

Să vezi profesori cu salarii mărite plecând la căpșuni în Thailanda, Spania și Madagascar.

Să vezi, deci, toate astea și să fii fericit că trăiești într-o capitală modernă, într-o țară prosperă, cu o industrie de 5% peste plan și cu autostrăzi așișderea.

Agenția CĂLIMARA

11 octombrie 2015

Visul Cătălinei, împlinit postum

Cătălina Niță, prietenă dragă. Plecată fără rămas bun dintre noi, fără să ne împărtășească durerile. A lăsat în urmă o carte, editată cu eforturi uriașe de către părinții ei.  Este vorba de un document științific, o enciclopedie de evenimente și de fapte cu mare încărcătură istorică, religioasă și spirituală.
Cartea se va lansa în ediție bilingvă (româno-franceză) la Constanța, pe 16 octombrie 2015, orele 17, în Aula Mare a Bibliotecii Județene “I.N.Roman” Constanța - str. Mircea cel Bătrân, 104 A. Ea poate deja fi citită pe site-ul dedicat și cumpărată de la Asociatia Încredere din Craiova (incredere.craiova@gmail.com).

 

Loteria bonurilor fiscale

Nu te uiți că e frigiderul gol?, a zis Tina Cumva. Da, așa a zis, că era dimineață și pleca la spectacol și n-avea timp să meargă la piață. E gol de yrei zile, a mai zis, și tu arzi gazul la Călimară cu Aida. Așa că, mai zice, du-te la piață, ia pătrunjel, mărar și alte alea. Știi tu!!! Apoi, din ușă: Și să ceri bon fiscal, ca să participăm și noi la loteria lor, ca toată lumea. Întotdeauna ai fost altfel decât toată lumea, îmi reproșează, ce, ne stricau și nouă zece lei de la loterie?

Și, pac, la noi, la piața Progresul, pe Giurgiului. Iau mărar de zece lei. Nu-mi dă nimeni niciun bon. De cincizeci de lei pătrunjel. Nimic. Morcovi, țelină, salată. Țăranca de la salată, îmi zice: Dta trebuie să dai bon fiscal, nu io. Că nu io umblu cu bani, ci dta. Zic: Să scoatem legea să vedem ce spune. Țăranca scoate legea: Bonul fiscal, chitanța adică trebuie să fie la purtător. Păi, și nu dta ești purtătorul? Mă înconjuraseră șaizeci de țărani, așa că am hotărât că io sunt purtătorul și m-am cărat mai departe.

Intru la Priceputu măcelărie, mezelărie, brânzeturi. Iau o tonă de carne, două de brânză, opt de unt, și un parizer, că a zis Tina Cumva: Poate vin la noi refugiații și s-avem, că ne decontează Dragnea că tot e Congres PSD. Asta cu Dragnea n-o pricepusem, dar nu mi-a dat nimeni niciun bon. Asta dacă plătești la vânzător, cum face toată lumea. Dacă vrei să iei de un leu o găină sau altceva, vânzătoarea te trimite la casă. Casa îți face bon de un leu. Cu bonul ăla participi la loteria fiscală. Așa ceva.

Răsturnăm în mașină cumpărăturile, bonul fiscal de un leu și mergem să bem o bere tot în piață. Comandăm șase litri. Niciun bon nu vedem. Păi, zice chelnerița, dta trebuie să ai bon și să-l eliberezi, pentru că ești purtătorul, adică dta ai banii, nu io. Și o chiamă pe țăranca cu legea. După țărancă a apărut toată omenirea din piață. Aveau la ei topoare, coase, săpăligi. Unul chiar o pancartă pe care scria Trăiască Răscoala din 1907.

Am luat-o la fugă. Am cotit-o la stânga, la dreapta, ei după mine. Am luat-o pe Calea Victoriei, ei pam, pam după mine. Acum sunt pe fundul lacului Fundeni, nu respir ca să nu fac valuri și citesc o carte despre Evaziunea Fiscală și despre cum se dau bonuri în piețe.

Denis

10 octombrie 2015

Mărul și Premiul Nobel românești

Țăranul George Ferdinand Apostol, din comuna Uiești, județ Giurgiu, era printre cei mai mari producători de mere din România. Avea livezi, mamă, mamă, unele ajungeau până în Polonia, altele până în Thassos, iar altele nu mai știm. Așa că stătea seara pe verandă, citea New York Times și se bucura la gândul banilor câștigați, enorm de mulți, cu această recolată a anului 2015.

Deodată, atenția îi fu atrasă de un anunț de la NASA. Adică, celebra NASA, aia cu Cosmosul dădea un anunț că poate avea nevoie de pădurari, ciobani sau zidari, meserii care în satul lui erau cu duiumul. Citi anunțul: Pe planeta Marte s-a găsit apă. Înseamnă că e viață acolo. Dar și pe Pluto este apă și cerul e albastru. G.F. Apostol înnebuni cu ziarul în mână. Strigă la nevastă-sa, care tocmai cosea niște ciuperci otrăvitoare sub fustele cu care trebuia să meargă la piață nu se știe de ce. Hotărâră să-și încarce colosala producție de mere și s-o ducă pe Marte, în ideea că dacă tot se caută apa de pe planeta aia cosmonauții sau cine vor fi fiind ei aveau nevoie și de ceva acru, că acre mai erau merele lui și toate din România.

În ultima clipă, de la Parlamentul României sosi o depeșă: Sunteți obligați ca în nava cu care transportați mere pe Marte să duceți și scrierile deținuților din penitenciarele românești, scrieri care în ultimul an, 2015, se referă numai la Cernobîl, că toți vor să ia premiul Nobel 2016 acolo pe Marte ca scriitoarea aia Svetlana, iar noi ne-am gândit să donăm această literatură americanilor care se luptă să cucerească spațiul. Vă mulțumim.

Soții Apostol aterizară pe Marte. Mii de americani beau apă cu o bucurie nedisimulată, printre ei fiind și Ion Iliescu, care absolvise și facultatea de băut apă numai ca să meargă pe Marte. Descărcară merele. Ce vânzoleală, mamă ce vânzoleală s-a iscat. Americanii citeau cărțile și mâncau merele în neștire. Apostolii erau nebuni de bucurie. Numai că după primele două mere, un american spuse: Bă, toate sunt acre. Iar altul: Bă, cărțile sunt copiate după rusoaica aia. Cum, mă? Da, bă, toate două mii.

La orizont, apărură marțienii, că erau și d-ăștia pe Marte. Mi ți-i luară pe Apostoli și-i turnară în ghips marțian. Monumentul care se iți din această tevatură fu numit Mormântul Mărului Necunoscut. Apoi, marțieni și americani dansară în jurul focului în care ardea, pur și simplu, viitorul Nobel pentru literatură românesc.

Denis

07 octombrie 2015

Realități românești

După ce s-a agățat de Hala Matache, după ce s-a scăldat în arteziana de la Arhitectură, desigur în semn de protest, Nicușor Dan s-a retras la căldurică în primăria generală. N-a fost să iasă primar și nu s-a întâmplat nimic rău cu viața lui, cu a noastră, cu a lui Obama sau cu a lui Băse și Iohannis. Acum, omul scoate iar capul: Vrea să fie primar general la localele de la anu'. Cum ar veni, să-l votăm cu toții ca să terminăm odată cu corupția din primărie. Păi, hai să-l votăm, deși: De ani de zile nu zice nimic de Apa Nova, de GDF Suez, de Electrica, de scările rulante de la Universitate, de gropile din București, de nenorocirea RATB-ului, de ambuteiajele din oraș, de statul cu orele în mașinile personale, de ambrozie, de nimic. Acum ne vrea voturile. ca să fim cinstiti, noi îl votăm cu o singură condiție: Să și-l ia pe Arsenie Boca adjunct pe listele de consilieri.

Premiul Nobel pentru literatură se va acorda joi, 8 sept, la ora 14, ora Suediei. Favorită, Svetlana Alexievici, pentru volumul Vocile din Cernobîl. Mai sunt pe listă, imediat după scriitoarea bielorusă: Mircea Cărtărescu, candidat de vreo 50 de ani, Adrian Năstase, Copos, Gică Popescu, și la coadă de tot, Ismail Kadare, Bob Dylan, alții.

Criminalistul Valeriu Piron, IPJ Vâlcea, a încurcat niscaiva pastile și a fost gata să dea colțul. În orice caz, a fost pe lumea cealaltă minute bune. A și povestit: Mă sculam dimineața, citeam câte 100 de rânduri din Pas cu Pas, ascultam opiniile Monicăi Macovei, mă uitam la TV la prostiile lui Anghel Iordănescu, chemam cinci gagici să-mi facă masaj și-abia la urmă deschideam fereastra să văd Iadul. Că în Iad nimerisem. Era cald, nu era nicio groapă cum se spune pe nedrept, diverși oameni aruncau cu mii de euro în mine și așa mai departe. Criminalistul a conchis: A fost minunat, recomand oricui.

Nici Franța nu ne vrea în Schengen. Dacă n-am intrat atunci când cu Unirea Principatelor, nu mai intrăm niciodată. Ar trebui umblat la istoria noastră și schimbate date esențiale. Că și așa credem că istoria României e falsă de la cap la coadă.

Refugiații vor dri cât de curând să se repatrieze, că nici Germania aia nu le dă imediat ce-au visat.Propunem ca, odată cu dezvoltarea turismului românesc, întorcerea refugiaților să se facă prin țara noastră. Avantaje: Valea Prahovei, Litoralul, Bucureștiul, grădinile suspendate din Giurgiu, scările rulante de la Universitate, crosurile care străbat aiurea-n tramvai capitala, autobuzele cu etaj și așa mai departe.

Agenția CĂLIMARA

06 octombrie 2015

Mon Jeneral și Porcul Andaluz

Generalul Manole Ben Manole stătea în ograda lui cu curul pe Constituția României, așa o apăra în ultimul timp, și grăia cu glas tare: Mai bine ne-am uni cu Moldova. Mai zise: Nu știu dacă scrie asta în Constituția țării noastre, dar mai bine ne-am uni. Popoarele noastre ar fi mai fericite, am avea aceeași Constituție, mi-ar fi ușor să le apăr pe amândouă și așa mai departe. Înțelegi?

I se adresa unui Porc Andaluz, un animal gras, suav și energic, pe care-l adusese din Andaluzia unde fusese în schimb de experiență cu niște generali mexicani sau nemți, nu mai știa. Porcul Andaluz, cu pălărie pe sprâneană, cu șoriciul frumos pieptănat și cu un măr ionatan în gură, îi spuse: Mai ales că, moldovenii ăștia și-au pierdut pupilele gustative și nemaiștiind ce mănâncă putem exporta la ei merele și pepenii noștri, care de mult nu mai au niciun gust. Mai zise: Și au niște scroafe, Mon Jeneral, cu uite-așa un fund, și alte alea că-ți vine să te muți la Chișinău și să scrii "La Pas cu Fetele", volum care s-ar vinde împreună cu mierea de pe șoselele noastre. Înțelegi, Mon Jeneral?

În discuție se băgă și o găină frumoasă cu bube pe cur, cu care generalul trăise înainte de căsătorie. Acum ea era pistolar și-l ajuta pe general să apere prețioasa Constituție a României. Își roti fundul, cum știa că-i place generalului și zise: Și-apoi, Mon Jeneral, unirea asta ne-ar dubla armata și am putea cuceri Rusia, Iranul și Irakul. Pentru început, că apoi ne-am da la Turcia. Să vezi atunci eroism, patriotism, sentimente față de Constituție și țară. Iar zise: "Cu pușca în mână, dar cu vorbe de duh", așa scrie în cartea dumitale.

Manole Ben Manole se privi o clipă cu Porcul Andaluz. Găina avea dreptate. Ce nu faci cu vorba mieroasă și cu un tun? Așa că Porcul Andaluz zise emoționat: Unirea asta cu Moldova ne scapă și de autostrăzi. Construind câte un metru pe an dincolo de Prut, nu mai stă opinia publică cu ochii pe noi aici în țară. Am băga banii la buzunar, cum scrie la Constituție, nu mai știu care paragraf. Porcul Andaluz mușcă din mărul pe care-l avea în gură, semn că spusese lucruri esențiale. Grave. De viitor. Așa și era, pentru că Mon Jeneral căzu pe gânduri, gândindu-se cum să cucerească el, de aici de pe Neajlov, India, unde văzuse la teve niște gagici mici cu fundul mare și picături roșii în frunte cum îi plăceau lui.

Se auzi un zgomot și în curte își făcu apariția Florica Ben Florica, soția generalului, care zise: V-am auzit discutând de Unire. Hai, Mon Jeneral, să ne unim puțin sub plapumă. Generalul simți o unire puternică în tot organismul, mai ales în pantaloni și, sub privirile îngăduitoare ale Porcului Andaluz, o urmă pe generăleasă.

Salteaua, plapuma și ei se uniră toată noaptea, iar înfiorătorul zgomot produs ajunse la Chișinău de unde se întoarse pe Neajlov sub formă de tsunami.

Denis

04 octombrie 2015

Cum să evităm islamizarea poporului român



Pentru că, iată, vin peste noi islamiștii, cu miile, ba sutele de mii. Poate chiar milioane. Numai asta vedem la știri: invazia barbarilor care ne vor dărâma bisericile și ne vor obliga să buchisim din Coran. Cum ne apărăm, oameni buni? Nu mai putem fugi în codri, că-s defrișați de mult, nici recolte nu prea mai sunt, așa că de pârjolit nu se mai pune problema, iar apă de la robinet oricum nu mai bea nimeni, prin urmare otrăvirea acesteia e exclusă. Pe unde scoatem cămașa?
Căci problema așa se pune: oamenii aceștia reprezintă o amenințare pentru religia noastră strămoșească. Nici n-au ajuns bine la noi în țară și ne și simțim înjurați de ce avem noi mai sfânt. Ne e frică de o mână de oameni neînarmați. Da, câteva mii de oameni nu înseamnă nimic față de un popor de 19 milioane – știu, numărul e discutabil. Suntem oare atât de vulnerabili, de ușor influențabili, încât o mână de musulmani ne poate converti la prima vedere? Atât de puțină încredere avem în trăinicia Bisericii ortodoxe și, în plan secund, în instituțiile statului? Așa de repede ne-am uitat vitejii domnitori care aveau drept principală ocupație să-i țină pe turci la porțile creștinătății? Noi nu putem să-i ținem liniștiți la locurile lor în tabere? Să le dăm de lucru? Nu mai avem autostrăzi de terminat, canale de săpat?
Nu, e mai ușor să alimentăm cazanul de ură și intoleranță religioasă. Românul ospitalier e doar un personaj de legendă. Românul nu are prieteni, numai dușmani. N-are niciodată suficient nici pentru el, darămite să-mpartă și cu alții. Piciorul de plai e rezervat doar purtătorilor de lanț cu cruce, iar gura de rai celor ce țin post și mănâncă porc.
Știu eu o țară unde cetățenilor nu le pasă ce religie au oamenii în nevoie. Cetățenii se mobilizează și lucrează ca voluntari pentru a-i ajuta pe refugiați. Au donat atât de multe haine încât sunt rugați să nu mai dea nimic. Și-au pus la dispoziție casele sau au luat acasă copii veniți fără familie. Ba unii au plecat cu o bucătărie mobilă în Serbia, să-i hrănească pe refugiații de acolo. Au văzut cu ochii lor că aceștia nu sunt atât de săraci și amărâți pe cât îi descriau presa și totuși au continuat să-i ajute. Sentimentul nu e ”ne copleșesc musulmanii, vai de capul nostru”, ci ”oamenii aceștia ne cer ajutorul, pentru că țara noastră e cea mai bună”.
Eu una mă întreb de ce țara noastră (leagănul civilizației umane, buricul pământului, bunica Romei șamd) nu e cea mai cea și pentru alții? De ce nu vor să vină la noi? Eu cred că le e frică de noi. Și-au dat seama că n-o să ne facă în veci să ne lepădăm de Iisus și să ne lăsăm de băut. Ba din contra. Ne cred incoruptibili, invincibili, indestructibili. Rămâne să ne mai și fim așa. 

De citit si comentat si pe Ziarul de Vrancea!