03 ianuarie 2016

Pe Valea Prahovei cu parapanta

Aveam de făcut câteva drumuri importante: București Snagov, București Poiana Țapului și invers, București Poiana Brașov Otopeni București și așa mai departe dar toate pe DN1. Pe DN1 nu s-a putut circula nici în 2 nici în 3 ianuarie în niciun sens. Așa că am împrumutat o parapantă de la pretenul nostru Vlad și ne-am dus și întors de câte ori am avut nevoie pe deasupra DN1. Adică lumea ne arăta cu degetul: Ce deștepți e ăia, nu ca noi de cinci ore pe șosea și Bucureștiu-i încă departe. Alții: Nu ne-am gândit să ne luăm și noi o parapantă, ajungeam mai repede la Bușteni. Alții: Și câte persoane poate căra parapanta?, uite, sunt nouă.

În drum spre Snagov, ultimul din 2015, din parapantă auzeam tot ce se vorbea în mașinile care staționau de ani de zile între Comarnic și Predeal.

Un moș cu benzina în gură, ca să nu-l prindă DNA-ul, care conduce o Skoda Octavia: Mai bine, Lenuțo, decât să mai mergem spre Azuga, mai luăm câțiva șoferi din coloana asta nemișcată de anul trecut și dăm foc primăriilor de pe Valea Prahovei. Poate așa să ne facă șosea până în 2017.

Un domn bolnav de leucemie în drum spre Brașov, care se află la volanul unui Peugeot din alea mici, că abia încape cu nevastă-sa, copiii și două maimuțe: Futu-i!! De acum opt ani de când am plecat din București tot la Poiana Țapului suntem, nu mai ajungem la spital în Brașov. Ar trebui pusă dinamita la București, nu pe primăriile de pe Vale cum spune moșul ăla tâmpit din Skodă, numai la București trebuie pusă dinamita, mai zic odată, că de acolo se împart banii pentru autostrăzi.

Într-un Jeep imens cu mii de paltoane pe bancheta din spate, o gagică de 19 ani cu iubitul ei de 120, pufăie dintr-o lulea și zice: Dragul meu, pernița mea plină de marafeți, gigicul meu bucălat să știi că nu ajungem la timp le revelion. Stăm de 60 de ani pe DN1, io nici nu eram născută mi-au zis părinții, și nu avem chiar nicio șansă să ajungem undeva. Tu ești de vină că de 100 de ani îi votezi tot p-ăștia. Ce zic io 100, de 500 de ani tot ei, tot ei, că nici nu mai știi dacă Vlad Țepeș a fost sau n-a fost, ca-n filmul ăla.

Într-un Wartburg decapitat, doi hoți bătrâni sunt în drum spre Castelul Peleș de unde vor să șutească un tun: Bă, Dane, n-ajungem. Stăm de pe vremea lui Văcăroiu și nu vezi că nici sub Cioloș nu se face nimic? O să murim de foame aici, în mașină. Măcar să-i facem semn ăluia cu parapanta să ne ia de aici.

Am coborât, i-am luat, am luat și tunul și i-am dus la București pe o stradă din Colentina, nu spunem care. Și așa mai departe.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: