JURNALUL statului în casă, ziua 38

Foto, arhiva LDA

Vecina mea, foto, doamna Ionescu, și-a pus marea în cui. Își făcuse valiza. Schimburi. Umbrelă în caz că soarele. Jumări. Avea și citrice în valiză, că ajută digestia. Colebil. Celebrul volum Cum să iubești fără să te vadă nimeni. Bani. O scrisoare de la Miron. Miron este iubitul ei de pe scara blocului, minor. Dar marea din 2020, de 1 Mai, i-a fost interzisă, așa cum știm. Lacrimi.

Dar doamna Ionescu, vecina mea, nu s-a dat bătută. Lacrimile nu-i făceau bine. Poate la anu' o fi și cu mare, și-a zis. Și-a schimbat toaleta, țoalele adică, și s-a dus cu Miron, minorul de pe scara noastră, la Galeria de artă din centrul Bucureștiului. Foto. Acolo, Miron i-a smuls Harghita. Hm! Tacit, normal.

D

Jurnal de necarantină suedeză - 12

Nu știu ce vă susură vouă SeReIul la ureche, încă aici ne atrage atenția Poliția de Siguranță că agenturili și puterili străini trag cu ochiul și urechea la conferințele video de pe Zoom și alte platforme care nu sunt suficient de codate. Să vorbim, deci, și mai cifrat decât ne permit GDPR-ul (Protecția datelor cu caracter personal​) și obligația de confidențialitate și fidelitate față de companie. Cum s-a gândit un cetățean să-și arate, simultan, grija față de micii întreprinzători locali și atașamentul față de linia de neabătut a epidemiologului suprem? Exact! După ce s-a spălat pe mâini, și-a tatuat pe braț, până cînd dermabraziunea sau laserul îi va despărți, portretul lui Anders Tegnell cel înțelept. Da, s-a lansat și-n Suedia aplicația care cică cartografiază răspândirea coronavirusului pe teritoriul țării. Și pentru că, orice-ați face voi, suntem cu un pas înainte în lupta împotriva bestiuței cu țepi, în parcul unui mare oraș universitar se va răspândi o tonă de găinaț, cu scopul de a împiedica adunările spontane ale absolvenților.

JURNALUL statului în casă, ziua 37

Foto, Tina Cumva

Era un om integru. Se vedea de cum intra pe ușă. Era clarvăzător. În stare de o prietenie feroce. Era prevăzător. Prevăzuse, nemaiîntâlnit lucru, că după cifra 3 va urma cifra 4. Un om spumos. Un tacit. Învăluit în cinste și-n principii. Principiul patinajului îi aparține. Cânta O sole mio cui trebuia. Prietenos. Trecea babele strada. Nu urca scările. Inteligent și tandru. Creștea un cărăbuș. Purta întotdeauna o pălărie dodecadenă. De armată. Viguros și ironic. Citea. Visa să compună o melodie pentru The Rolling Stones. Păzea Constituția României cu o singură mână. Făcea vântul să bată. Ciorile să cânte Michelle. Spunea lucrurilor pe nume. Vedea, de exemplu, un scaun și spunea: uite un scaun. Apoi, cu horărârea și priceperea care-l caracterizau, adăuga: mă voi așeza pe el. În felul acesta lucrurile căpătau concretețe, deveneau solide, promisiunile valabilitate. Sau, vedea o gagică mișto. Spunea: uite o gagică mișto! Apoi, cu hotărârea și priceperea care-l caracterizau, adăuga: mă voi așeza pe el. Mă gândeam la toate astea, când mă surprinse o bătaie în ușă, cioc, cioc, cioc! Era chiar omul descris mai sus, de care aveam nevoie pentru o rețetă de compromis albastru, prietenul meu cel mai bun, generalul Manole Ben Manole, foto. S-a așezat.

Zice:’’Pe Florica am cunoscut-o în tranșee, că tot mă întrebai. Erau anii tulburi 44 sau 45, când armata română, mai ales cea din Ținutul Secuiesc, strălucea pe câmpul de luptă. Mitraliere peste tot, tunuri, baionete, ca la război. Eu, ca general, păzeam Constituția României și umblam de colo colo prin tranșee după semnături. Îmi trebuiau multe pentru a fi votată cu majoritate. Atacau nemții, rușii, mongolii, tătarii, secuiștii ăștia, alpiniștii germani, patinatorii albanezi și eu cu registrul de semnături după ei. Îți dai seama! La un moment dat, o bucătărie în fața mea. D-aia de front. Se auzea fasolea fierbând. Intru, o gagică. Zic, cum mă știi: uite o gagică! O pun să semneze, ea îmi dă cu polonicul în cap. Îi răstorn fasolea pe foc, ea îmi crapă capul cu grătarul. Scot grenada din dotare cu gândul s-o fac martir. Ea dă să aprindă aruncătorul de flăcări cu care aprindea aragazul când privirile noastre s-au întâlnit. Am înlemnit cu grenada, ea cu flăcările abia pornite.

Ei, ce era, bătrâne Denis? Era dragoste la prima vedere. Ne-am dat seama amândoi și ca să ne vedem mai bine ne-am spălat cu zeama fierbinte de la fasole. Ce frumusețe de femeie, mi-am zis. Ce bărbat, aruncau ochii ei de-un roșu aprins. Brusc, ea a scos telefonul, vezi foto, și l-a sunat pe comandant: Ben Vasile, nu mai veni diseară după bombardament, că mi-am găsit omul. Așa a zis, mi-am găsit omul. Fierbeam de mândrie. Miroseam de vitejie. Nu-mi încăpeam în Constituție. Chiar m-a-ntrebat: ce-i cartea aia, de rețete? A râs când i-am spus că-i Constituția României și că eu o păzesc ca pe ochii din cap. A zis: păi, s-o păzim amândoi. Și mi-au dat lacrimile. Așa iubire nu pățisem în viața mea. Și-a ridicat fusta. Avea niște chiloți de lemn, militari, cu lacăt. L-am fărâmat cu un capitol din Constituție, unul gros. Se chema Bunăstare. Ne-am tăvălit prin compotul de piersici. Din ăla american. Ne-am pupat prin zeama de urzici de la desert. Ce n-am făcut? Ne-am schimbat bocancii între noi, că aveam același număr, vestoanele, semănam, ce mai, era dragoste mare. Ne-am îmbrățișat și așa ne-a găsit sfărșitul războiului. Eu am devenit General de Brigadă iar ea soția mea, Florica Ben Florica. Și am trăit veșnic fericiți până în zilele noastre. Așa a fost.’’

Așa cult și zburdalnic cum îl știu, Manole a dispărut cu liftul. Mă bucuram pentru prietenii mei care de mult voiau să-i știe povestea de dragoste: Lupașcu, Birișteică, Tina Cumva, Mihnea, Laura, Rodica, Rodica, sunt două, Mirela, Geta, Giurgiu, Big, Luca, Irina, Cristiana, Luiza, Baum, Cocărăscu, Paraschiv, Lecca, altă Rodică, Milescu, Sonia, Adriana, Feraru, Marius, Anca, Max, Leahu, Ioana, Păduraru, Rusu, Jean, Rita, Gigi, Gigi, sunt trei dar pe al treilea nu mi-l amintesc, Maggie, Mihai Ș, C. Vlad, Păunescu, Mirea, Carmen, Liliana, Madi, Madi, sunt două din care una în Sydney și conduce mașina cu volan pe stânga adică invers ca la București și cum scrie în Constituția României că de la dreapta la stânga sau cam așa ceva. Ceea ce nu-i în regulă.

D

JURNALUL statului în casă, ziua 35

Foto wkp

Cartonul a împânzit România. L-a asfaltat. Cât vezi cu ochii sunt fotbaliști de carton, politicieni, miniștri, lideri de opinie, spitale, securitate, polițiști, mineri, vacanțe, femei, președinți, jurnaliști, doctori, maneliști, știri, munți, știri externe pe deasupra și false, balerine, coruri din balcoane, Loganuri decapotabile de acum 5 ani, un tren cu viteză de carton ondulat, apropierea vacanțelor din carton parfumat, Ianis Hagi din carton prespălat și așa mai departe. Până și mie mi-a bătut la ușă Sfânta Gheorghe. Era din carton. Vezi foto. Avea desenate pe sâni două ferestre. Priveai afară prin ele și nu vedeai decât un carton de ambalaj ieftin. Zice: Am fost la control la spitalul de carton din orașul de carton condus de politicieni de carton. Mi-au luat tensiunea. Tensiunea mea din carton este mereu aceeași: 3 cu 3. Așa am fost construită. Robotul care mi-o ia, programat doar să strângă de pe jos cartoanele rămase în urma vizitelor de carton ale miniștrilor de carton, deci robotul scrie pe o foiță de carton că tensiunea e în parametri normali și atunci un doctor de carton mă trimite înapoi în biserică, unde mi-e locul. De obicei stau pe un perete de carton, pictată cu aramă din aia de sobe. Sub mine sunt întoteauna niște cutii ale milei care se umplu cu euro. Vin niște preoți din carton, le iau, numără milioanele de euro și-apoi se duc la Firea din carton și cer bani de Catedrala Neamului, care e făcută din carton presat. Aici, Sfânta Gheorghe face o pauză. Am niște carton pe masă, rămas de la o haleală chinezească, îl roade și mai zice:

Uite, vezi merele alea? Foto. Așa pictate pe carton cum sunt, ele vor fi raportate ca exportate. Mere bune, frumoase, pictate pe carton de import. Mii de tone merg în Anglia, America, Armenia, adică în toate țările care încep cu A. Alitalia, zic. Exact. De acolo noi nu importăm nimic. Luăm bani imprimați pe cartoane speciale care au anumite valori. Aceste valori nu se întorc în țara noastră de carton din cauza principiului că carton cu carton se respinge. Valorile merg în niște buzunare de carton ale unor indivizi de carton pe care-i vedem toată ziua pe televizor zicând că Trump bea Ariel. Că Kim stă să moară. Că Dinamo se vinde. Că spitalele din carton nu stau goale. Ai înțeles? Nimic palpabil, real. Demn de crezare. Ce este mai grav, este că cartonul în care sunt ambalate aceste minciuni vor deveni adevăruri, astfel că după această pandemie, mii de ani de acum încolo românii își vor boteza copii Adevăr Georgescu, Adevăr Maria, cărțile de bucate Să gătim adevăr cu ceapă, Budincă de adevăr cu alune și așa mai departe.

S-a auzit soneria. Era Balaurul. Foto. Și nu din carton. Urlă la mine: unde-i Sfânta Gheorghe? Vreau să mă lupt cu ea. Întreb: fără bătaie nu merge? Nu. A rechiziționat tot cartonul din țară și face cu el o Românie nereală. Dar ce carton trebuie? N-am voie să spun, dar ție îți zic că e din ăla prespălat, mai dur, din care se fac spitalele de carton. Politicienii. Ziariștii. Vedetele, interviurile, Leșe, afacerile online, rețetele de gutui cu sare, economia repornită, CSAȚ-ul și multe, multe altele care vor arde la primul băț de chibrit. Cumva mucava îi zice, ceea ce e altceva. Hai, lasă-mă să intru. Poate-o omor!!

D.

Jurnalul de necarantină suedeză - 11

Ce pot să facă răii planetei pentru a-și drege imaginea pe vremuri de covid-19 și paranoia auto-protecției?  Să împartă măști cu ambele mîini, precum Xi Jinping și Putin. Propagandă comunistă, o fi crezut Erdogan, care nu e comunist. Așa că el a trimis un avion la Sturup, aeroportul de lângă Malmö, să îmbarce un cetățean pe jumătate turc, coronavirusat, ale cărui fiice au cerut disperate ajutor pe rețelele de socializare. Chipurile, în Suedia tatăl lor nu a fost internat la spital și a fost trimis acasă, deși respira greu și avea febră. La fel ca alți numeroși bolnavi de covid, explică administrația regională, acest domn a fost invitat să se trateze acasă. Agenții propagandei erdoganiste au sărit pe ocazie și-au plasat mingea la fileul ministrului de sănătate turc care-a și punctat, punând pe Tweeter toate spitalele și toți doctorii la dispoziția cetățeanului neglijat, zice-se, de serviciile medicale suedeze. Administrația regională nu comentează cazurile individuale și zice că, da, a luat legătura pentru acest caz cu Ministerul de Externe care, contactat, pasează cartoful fierbinte înapoi în mâinile administrației regionale. Desigur că acest gest este pur propagandistic, zice un expert suedez în turcisme, făcut pentru a masca proasta gestiune a pandemiei în propria curte. Erdogan arată Suedia cu degetul, în timp ce în Turcia mii de cetățeni nu sunt acceptați în spitale și trebuie să-și plătească testele. Nasolel. Domnul trebuia să se autoizoleze și să-și spele mâinile mai temeinic. De altfel, la 45 de ani, era puțin probabil să se îmbolnăvească, mai mult ca sigur că nu a păstrat distanța socială. Te pomenești că nici nu tușește în pliul cotului. Noi, ceilalți cetățeni responsabili, trebuie ca până pe 31 decembrie să urmărim cu strictețe recomandările Agenției de Sănătate Supreme, să nu ne-nghesuim pe terase și-n restaurante care, uite, au început să fie închise, și să nu purtăm măști home made că nu sunt bune, căci neaprobate de Serviciul de Omologare a Măștilor. Că masca, de fapt, e inutilă dacă nu ești bolnav. Iar dacă ești bolnav stai acasă, unde n-ai nevoie de mască. Ta-taaam!

Jurnal de necarantină suedeză - 10

Stați liniștiți la locurile voastre distanțate social și nu vă așteptați să vi se spună dacă, în casa de bătrâni în care ați parcat-o pe mamaie, există persoane infectate. De ce să vă îngrijorați inutil? Nu e ca și cum ați fi trimis-o pe mamaie la cură de întinerire, ba din contra. Stați liniștiți și trimiteți-vă copiii la școală, chiar dacă sunt canceroși, supraponderali sau fac parte dintr-o altă categorie de risc dintre cele stabilite de Agenția supremă. Copiii, vi s-a spus de pe vreme când pandemia era doar o gripă, nu sunt afectați mai deloc de virus și trebuie să meargă la școală pentru ca părinții să poată merge la serviciu. Ce e așa de greu de înțeles? Stați liniștiți la locurile voastre în weekendul ăsta mai fatidic decât cel de Paște, pentru că v-a intrat salariul pe card.

JURNALUL statului în casă, ziua 32

Foto, arhiva LDA

Raport din 24 aprilie, 2020. Dle comandant, agentul sub acoperire Ionel Ram, pseudonim Curcanul, aflat în punctul de observație din fața BCR Crângași, raportează următoarele:
Obiectivul, adică cetățeanul Marin Cel Marin, fac o observație, ar trebuie să i se schimbe numele oficial, deci cetățeanul cu pricina ieșea ca și în alte zile din subteranul liniei de tramvai 41 înjurând ca de fiecare dată economia românească. Astăzi a folosit următoarele cuvinte: futu-ți morții de mă-tii de pungă, într-adevăr i se rupsese punga de plastic, ruptură care a scos la iveală vreo două kilograme de fasole boabe, de unde survine, dacă-mi permiteți, și observația că ce face cu atâta, iar mai apoi, întâlnindu-se cu două femei de serviciu de la Mega Image, lipit de bancă, a continuat proliferarea de injurii la adresa ecomomiei românești: pxla mea de ușă, oare unde-o fi făcută, referindu-se la faptul că ușa magazinului Mega se deschidea foarte greu. Nu mi-am permis să intru după obiectiv, dar la ieșire am remarcat că studia bonul primit de la casă și iar înjura, de data asta la adresa caselor de marcat românești: pxda mă-tii de casieră, nu știi să bați, las’ că..... aici n-am înțeles ce-a spus, dar mi-am continuat urmărirea pe bd Ceahlăul, unde obiectivul are domiciliul stabil. La scară îl aștepta pe obiectiv soția obiectivului, doamna Maria Cea Maria, și numele dânsei trebuie schimbat, care a zis că Iohannis e la al doilea spital gol vizitat și asta spune direct faptul că omul vrea să se interneze și caută, caută, după care cei doi s-au dus în Parcul Crângași pe deasupra căruia trece viitoarea autostradă Ciurel, unde cei doi au numai înjurături de făcut: căca-te-ai în ea de autostradă, păi, pxda ta e mai bună ca ea, e mai lungă, mai lată și așa mai departe, domnule comandant că nu pot reproduce, hârtia nu suportă.
Obiectivul a stat ce a stat pe o bancă cu soția și s-a legat de politica externă a dlui Ludovic Orban, că a zis că dacă tot cântă la chitară să se ducă la Eurovision să vorbească și să aranjeze acolo cu soliști din Cuba sau Azerbaijean să exportăm mai mult cărbune și să importăm măști pentru Covid 18, de fapt nici nu sunt sigur că pronunța corect Covid 19, ci cumva mi-e rușine să trec în raport, apoi s-au îndreptat spre o terasă la bere. N-au băut bere românească ca să susțină economia noastră, care face nu numai bere, dar și ciunga, mici, aripi de avioane pentru copii, deci este repornită, deci este înfloritoare, că așa se înțelege din privirile dlui Ludovic Orban când se referă la economie, are o privire așa, nu știu cum să spun, dar obiectivul nostru, domnul Marin Cel Mare, se referea în bășcălie la toate astea.

Și că să vă dați seama că obiectivul nostru este antisocial și bine facem că-l urmărim, când a ieșit din parc i-a zis nevesti-sii: ia fasolea și du-te acasă, viu și io în zece minute. Și femeia așa a făcut, dar obiectivul nostru a mințit-o și s-a întâlnit cu femeile de serviciu de la Mega, alea de la început, și a început să înjure investițiile străine din țara noastră, pxula Mega, pxula Kaufland, în timp ce cu mâna umbla în chiloții uneia, chiloți de fabricație străină după câte mi-am putut da seama din locul în care mă aflam.

Deși devenise clar că era sub demnitatea mea să urmăresc un asemenea obiectiv, am mai auzit niște exclamații ale dânsului chiar cum stătea acolo pe bancă cu mâna sub fusta femeii: numa minciuni ne servesc ăștia, uite, tu chiar crezi că vârful Omul are două mii de metri?, ei bine, nu, are doar o mie da’-l fac mai mare din montaj la televizor sau tu chiar crezi că ăștia nu ne duc cu vorba?, care Logan?, nu știi că acolo-s francezii, ce ai, ce chițăi așa? Într-adevăr, femeia chițăia, dle comandant, și atunci am auzit-o spunând: du-te-n pxla mea de escroc că să uită nevastă-ta la noi.

Într-adevăr, soția nu plecase. Se dădea în leagăn. De acolo se uita la mine-ntr-un fel. Am mai văzut uitătura asta și la noi la secție, dle comandant, de exemplu atunci când dispăreați cu secretara aia nouă, blondina. Cu stimă, Curcanul.

D.

JURNALUL statului în casă, ziua 31

Vorbește Ludovic Orban pe televizor și atunci îl închidem rapid ca să nu aflăm chiar de la dânsul toate noutățile de pe mapamond, dar ne sună Sfântul Gheorghe și zice: bă, vorbește cu Lady Gaga, ea trebuie să știe ce trebuie să faci ca să fii gata pe 15 mai când relaxează ăștia.

Foto, WKP

Cu Lady Gaga n-am decât un afiș, foto, așa că gagica-mi zice: ai grijă după cine ieși din bloc, că dacă e baba de la 6 are meninigită, trece prin mască și-ai luat-o, masca n-o purta numai în față, ci și la spate sau lateral că virusul care încă plutește în aer se-nvârte prin spațiile de joc și când te dai în leagăn se lipește de tine, asta ca să nu spun că la pescăria din Crângași multe produse sunt dinaintea virusului și riști enorm, mai ales că tu nu trebuie să ții cont de politica externă a țării, o fac alții mai pregătiți care vorbesc portugheza sau mai știu eu ce și nu te lua mai ales după Trump, dacă-l vezi în 41 dă-te jos repede și du-te la biroul PNL care veghează țara, te veghează pe tine și pe Cercel, ba chiar și pe Pimen sau pe Daniel, că PNL-u ăsta, să știi, repune economia pe picioare și-atunci degeaba mai porți tu mască și fără mască că economia duduie și acoperă toate lipsurile poporului, că ce mama dracului de lipsuri are poporul?, hm, habar n-ai tu, poporul n-are niciun lipsuri, totul e calculat de alde Câțu, la centimă adică, atâția pantofi, atâtea chiuvete la hectar ca să ajungem din urmă vestul care în sfârșit stă pe loc. N-are impotanță că nu se mai vând cărți, tu, acum după 15 mai 2020, citește toate anunțurile de pe stâlpii stradali ca să fii informat, înțelept, dibaci și atent la gagicile care trec pe lângă tine, că poate unele au scăpat neatinse de virus și cine știe ce și cum, dar mai ales ține cont de toate sfaturile date la teve de Iohannis că acum n-o să mai fie cu stați acasă ci cu stați în parc și cât stați voi în parc trec mașini ale poliției care vă cântă Pe Valea Prahovei, Lalele, Deșteaptă-te, române, nu mai sta în parcare la Lidl și alte melodii mobilizatoare pe care se bazează conducătorii când dau de câte un popor needucat cum sunteți voi și ai grijă mare la salam

că și ăla e de dinaintea virusului și e păzit de motani ca în imagine că dacă vreți să plecați la mare o să luați mult salam cu voi pentru că hotelierii țin prețurile ca anul trecut deci banii n-au să v-ajungă nicio zi că ei repun economia hotelieră pe roate. Așa. Am vorbit în engleză, nu știu dacă ai priceput ceva, dar ai grijă și de baba de la 7 că aia face măști cu 2 lei la lift și le dă cu 9 în piață ori economia de piață de-asta e numită așa că e numai la piață, așa să știi, numai acolo cumperi cartofi stricați de la țăranii care apar pe teve și zic că mor de foame sau de la țigănci, unele tinere, mișto, care vând gogoșari din alt secol că costă 25 de lei bucata cu care faci ardei umpluți cam trei de persoană nu se știe dacă înțelegi ce spun că vorbesc prea repede din cauza emoției, este prima dată când vorbesc cu un român care se pregătește să iasă din carantină și să meargă la sparanghel, ai grijă la sparanghel, ia-ți cu tine un șifonier cu patru uși și rămâi în Germania că poate Ludovic Orban apeciază incorect relansarea economiei și tu să fii pregătit pe raftul tău cu cămăși albe că negre n-ai, adică să fii atent cu repornirea asta că poa’ să fie țeapă. Îți mai trimit un afiș cu mine dansând. Dansul nu costă nimic, iar voi o să v-alegeți după toată virusăraia asta doar cu dansul prin parcuri. Supravegheați de polițiști dansatori, așa zișii derviși în uniforme.

Ce puteam să zic? Era ditai Lady Gaga, avea dreptate. Am început să-mi pregătesc șifonierul cu patru uși. Sub cămășile albe mi-am pus și niște bani. Vreo patru sute. Mi-am zis că dacă repornesc ăștia economia, să am de sparanghel.

D.

Jurnal de necarantină suedeză - 9

Am niște bucăți! De dimineață a ieșit poliția la prins de infractori în flagrant delict la ghici, dar până și-au terminat băieții parada modei, mușchilor de la sală, tatuajelor și frizurilor geluite, s-a închis programul de noapte la narcomani și presa nu a putut fotografia decât chiștoace și subsoluri goale. Nu mai departe de ieri a ieșit știrea cum că un politician, consilier dintr-un municipiu oarecare s-a deplasat special la Stockholm cu scopul suprem de a se infecta cu virusul binecunoscut, dar, zice el negru de supărare, n-a reușit. Mai mult decât atât, când a fost invitat de un coleg de consiliu, diabetic după declarația pe răspundere proprie, să părăsească sala de ședințe pe motiv că, nah, ar fi sursă posibilă de contaminare, călătorul la capitală a refuzat categoric. Systembolaget-ul, aka rețeaua de magazine spirtoase, își informează onorata clientelă că votca, ginul și, în general, spirtoasele care sunt făcute pentru a fi date pe gât NU SE DAU pe mâini, disperaților! Ați întrebat, Agenția de Sănătate Publică vă răspunde: da, puteți să vă dați randevuuri și să faceți sex în această perioadă, cu condiția de a păstra distanța socială.

JURNALUL statului în casă, ziua 29

Foto, arhiva LDA

Băieții ăștia de ne conduc mai fac și mișto de noi, nu numa’ plâng din cauza noastră, a ăstora de peste 105 ani. Cazul nostru. Că să ne încolonăm în liniște și cu lampa-n frunte, foto, să mergem grămadă în niște izolări construite astă noapte la marginea planetei. Da’ p’ormă a reieșit că-s vorbe-n vânt, că-i manipulare cum sunt alea din ziare cum că Pasajul Colentina e gata, Ciurel la fel, că economia noastră s-a contractat din cauza gerului iar acum se dezgheață, că deși stăpânim Covidu’ 19 mai instalăm încă zeci de spitale mobile ca să vadă americanii de luptă la Babadag că avem injecții și așa mai departe. Așa o fi, dar noi ne-am speriat foarte tare și am pornit spre primul adăpost destinat celor din cartierul nostru. Era întuneric. Am intrat. Tot întuneric. Negru, negru. Toți babalâcii pe care nu-i deslușeam neam vorbeau cu negru: bă, a mai venit unu’ negru. Ca noi. Ăsta-i ăla de face scenarii negre în filmul românesc. Mănâncă pâine neagră. Numai la gagici negre se uită. Banii lui sunt la fel. Nu-i ăla, bă, cu Gomera Neagră? Nu, bă, nu-i Porumboiu. Ciudat. A’ zis ăștia din guvern că stăm aici trei luni. Io cu ăsta de a intrat acum nu stau. Nu-i văd privirea, da’-i nașpa rău. Și p’ormă, când ne dau drumul ne trimit la căpșuni dacă n-o mai fi sparanghel. Bă, da’ negru e, ăsta e, bă, ăla cu MO. Din filmu’ cu Abramburica.

Era clar. Trebuia să fac ceva. Mi-am vopsit părul, foto. Brusc, discuția lor a luat alt ton. Mai înțelegător. Mai vesel cumva. Ăsta e ăla din Un comisar acuză!, expresia îl dă de gol. E fotbalist, seamănă cu Mbape, e plin de bani că i-a dat Real Madrid. Nu-l afectează virusul că-i prea înalt. Hai, să jucăm table. Doi, doi. Nu mă interesau tablele lor. Puteau să dea și cinci unu, mi-era indiferent. Apoi, mi-a atras atenția un individ. Vezi foto.

Îl cunoșteam de undeva. Din Crângași? Nu. Din Green? Nu. Din vreun spital, de pe unde m-am tot tăiat? Nu. Aeroport, ceva? Sparanghel? Nici atât. Tipul a văzut că sunt în derută. S-a așezat lângă mine. Zice: e târziu să-i mai băgați pe ăștia în țarcuri. Mă refer la Streinu, Tătaru, Orban, Iohannis, ceilalți care vă conduc. Ați scăpat de mult ocazia. Ei trebuie izolați, pentru că habar n-au să vă conducă. Afară trebuie să stea doar tineretul care trebuie să miște cumva economia, care-i o glumă. N-aveți ce reporni. O cârciumă? Un hotel? Ca să haliți un mic? Vă lipsește demnitatea de vreo-sută de ani. Ce mai vreți acum? Rămâneți cu Febeul, plângeți-vă acolo, faceți poze, mirați-vă că apar noi dosare CNSAS, că Puric, că generalul Ciubotea zis Daniel, cu minciunile comerțului online și al afacerilor cu ridichi, că lumea nu mai poate fără Ianis Hagi, că marile proiecte ale primăriei capitalei, că Gâdea, că Ciutacu sau Cristoiu, gata, ați ieșit deja din isorie și nu vă dați seama. Spitale militare? Glumești! Nu sparanghelul e problema. Și englezii săraci sunt la sparanghel. Și nemții pauperi sunt la căpșuni. Nu știu dacă înțelegi ce vreau să spun? În țarcul în care deja stați indiferent de vârstă, luați-i cu voi și pe ăia care vă conduc. Stați îm- preună și numărați avioanele care vă vor aduce de acum înainte părți din viitoarea planetă. Cea la care voi nici nu visați, crezând că punga de-un leu ține o veșnicie.

Tipul a tăcut brusc. Avea dreptate. Sparanghel o să mai fie, căpșune la fel. Timp nu va mai fi însă niciodată. Trece de nebun. Aici, noi, românii, am pierdut definitiv. Vom rămâne locului ca să citim tăblițele de la Tărtăria, ca să admirăm turbanul Preafericitului, să luăm pas cu pas meditații, în timp ce viitorul se va scurge pe lângă noi prin conducte de gaze, prin tineretul care se va stabili la Londra sau aiurea și așa mai departe.

Într-un final, am știut cine e. Îmi plăcuse enorm din film. Am dat să-i mai zic ceva, dar dispăruse pe poarta țarcului. M-am ridicat și eu și m-am dus acasă. Acum urmăresc cu sufletul la gură o emisiune a Andreei Marin.

D

ȘTIRI PE SCURT

Generalul Manole Ben Manole prezintă știrile pe scurt din ziua de 20 aprilie 2020:

1.

Pe la orele de seară, din 19 aprilie 2020, Lady Gaga a părăsit Bătălia de la Rahova convinsă fiind de niscaiva producători americani să cânte de acasă pentru oamenii care carantineau și așa mai departe. Pentru că în Rahova nu se putea. Din câte știa ea, bătălia nici n-a fost așa, pentru că la 1877 aici mai erau batalioane de otomani și n-aveai cum să lupți cu ele, vezi foto, pentru Independență.

Dar, a intervenit Poliția Română și s-a rezolvat.

2.

A murit basistul lui David Bowie.

3. Banii, în țara noastră, se spală la fel și pe timp de pandemie, și pe timp de stat acasă, și în granițe, și în spitale, și oriunde-i un loc de spălat ca lumea, sigur și tăcut. Fără zgomot.

4. Domnul Alex Trafila a declarat:

Ușor, ușor, să nu ne audă nimeni, fără gălăgie trebuie să ne gândim la relansarea economiei. Să deschidem librăriile ca oamenii să-și poată cumpăra poezii. Să dăm drumul la vânat în aer liber, la început fără arme. Să-i rugăm pe francezi să compună o melodie pentru Duster și Logan că poate le dă drumul în Europa, să culegem roșii și usturoi, două proiecte uitate, la care putem adăuga căciuli de damă și bărbătești pentru iarna care vine, că până atunci e bine să stăm în case și să ne medițăm copiii la fizică, la fizica aia serioasă care face să se scufunde România, nu la aia neserioasă pas cu pas care face același lucru. Apoi, să reducem timpul de expunere al ăstora de 65 de ani de la ora 12 la ora 12, 20 cât să apuce să iasă în stradă și să se-mtoarcă uimiți înapoi, pentru că dacă se relaxează economia nimeresc direct în ea și-i vai de mamam lor. Chiar acum are loc CSAȚ de azi, în care se studiază posibilitatea atacării Bulgariei întrucât are mai puține cazuri de Covid 19 ca noi și-i putem face față. Și-acum situația la zi a Covid 19 în România: 19 decese, 19 amenzi, 33389 de însănătoșiri, 4 îmbolnăviri, minciuni la granițe și în spitale.

Agenția de știri Călimara cu Cerneală

JURNALUL statului în casă, ziua 26

Foto, arhivele E.M. și LDA

Tipa însărcinată cu Lumina de Paști n-a adus Lumină, adică nici măcar n-a mai venit, lăsându-l pe Generalul Manole Ben Manole între cearceafurile Floricăi Ben Florica. Era furios, pentru că plutoniera, foto, era proaspăt angajată. Remunerată cu cinci mii de lei. În timp ce alții câștigau două sute de lei. În timp ce alții spălau vasele pe niciun ban. În timp ce unii urcau munții cucerind planeta. Iar alții, nu mai știm câți, cărau lopețile și târnăcoapele pentru șanțurile practicate în loc de wc-uri pentru armată și nu țineau cont de lumina sfântă pe care trebuia s-o aducă idioata asta abia angajată pe cinci mii de lei dintr-o neatenție a generalului. Că a întrebat-o: poți să cari lumină?

Mai calm, generalul s-a dat jos din pat, s-a dus la bucătărie și a desfăcut o cutie de fasole cu cârnați, frișcă, slană și mazăre de care-i plăcea lui. A umplut o farfurie adâncă. Zice: Florico, vrei? Nimic. Florico, vrei? Iar nimic. Manole a scos sabia și s-a năpustit în dormitor. Florica era la cu moartea pre moarte călcând și dădea mătănii cu voce tare: ce miros de fasole, ce iahnie acum în seara de Paști! Manole se înduioșă. Scoase mantoul. Scoase cămașa. Izmenele. Rămase într-un maieu cu un imprimeu mișto. O gagică ceva. Cu o floare roșie. Machiată chestii. Vezi foto.

Florica știa poza. Știa maieul, îi dădură lacrimile. Nu credea că Manole o să-l poarte acum, pe 18 aprilie, de Paștele 2020. Era ea tânără. Brunetă. Faza fusese pe la Scala prin față. Din spatele ei s-a apropiat un general stufos, elegant și deștept. Care a zis: te iubesc!

D.

Jurnal de necarantină suedeză - 8

Nu v-am zis să protejați bătrânii și să vă spălați bine bine pe mâini? V-am zis de la bun început că bătrânii sunt cei mai vulnerabili și că pentru ei ținem școlile deschise și nepoții în afara casei. Scopul a fost clar definit, recomandările lizibile și traduse în limbajul gesturilor. Pentru că nu le-ați ascultat întru totul trebuie noi să activăm Inspecția pentru îngrijire și asistență socială, să facem controale, să scriem rapoarte și să stabilim de ce s-a murit atâta în casele de bătrâni. Gurile rele sindicaliste zic că lipsa echipamentelor de protecție, externalizarea serviciilor la nenumărați privați, personalul specializat în număr limitat și personalul suplinitor format pe repede înainte au fost cârtițele care-au săpat și sapă temeinic pe sub temelia asistenței persoanelor în vârstă. Recomandările au fost și sunt clare: la primul semn de boală, angajatul se auto-izolează până-i dispar simptomele plus 2 zile. Angajații, nici ăia mulți, s-au autoizolat disciplinar, iar în locul lor au venit zilieri care cu muci, fără muci, trebuie să muncească, altfel n-au ce mânca și, mai rău, nu-i mai cheamă nimeni la șters la fund dacă se tot dau loviți de virus. Câtă curățenie poți face cu o mână într-un pampers și cu alta în oala cu fasole? Dar despre toate astea vom afla cu siguranță din rezultatele anchetei organelor competente care anchetează competent chiar în acest moment. Continuăm cu alte știri interne. S-a prelungit cu încă 30 de zile interdicția la intrarea pe teritoriului suedez a celor care nu au pașaport suedez sau n-au o treabă foarte importantă de rezolvat acilișea. Printre aceste VIP-uri se numără, ați ghicit, căpșunarii și alți lucrători de importanță vitală pentru industria națională. Șoferii de autobuze s-au luptat și-au obținut dreptul de a nu mai deschide ușa din față pentru urcarea pasagerilor. Poate am neglijat să spun că nu se găsesc măști de cumpărat. Nu am auzit ca vreo instituție cu vedere la public să le distribuie măști angajaților, adică oamenilor considerați a fi în serviciul societății. Profesorii n-au, vânzătorii n-au, farmaciștii n-au. Șefii comunică cu amploaiații prin videoconferințe, prin urmare n-are nimeni nevoie de protecție. Nu există protecție, deci nu e nevoie de ea. Prințesa Sofia, de profesie nevastă de prinț, a făcut un curs de 3 zile de personal auxiliar medical și-acum pozează mândră și recunoscătoare în uniforma de îngrijitor medical. Epidemiologul șef e criticat de ceva timp pe teritoriul patriei de o doamnă cercetătoare care spune la ziar că vrea ba din contra. Civilizat, în buna tradiție a politicului corect, doamna profită de ocazie și își cere scuze pentru că a folosit și chiar retrage de pe blogu-i personal o sursă ștanpilată ca fiind de propagandă rusă, chiar dacă afirmațiile științifice erau corecte.

JURNALUL statului în casă, ziua 25

Foto, arhiva E.M.

Vorbesc în bucătărie cu doamna Lin Popescu Delavrancea, foto. Îmi gătește iar Delavrancea, zice, vine de la faptul că era odată la furat de caise și cocoțată fiind stăpânul livezii a strigat spre nevastă-sa aflată în camera de zi: dragă, ia-l și pe Delavrancea ca să avem ce citi. Și așa i-a rămas numele doamnei Lin. Nu mă deranja, ea doar îmi gătea, cum ziceam, cu înverșunare și blândețe, scrierile lu’ nenea ăla ne-având nicio legătură cu noi. Așa. Păi, să fac niște sărățele, zice, ca să treacă timpul. Bine, dar să ne gândim și la masa de Paști. Poate-i opresc la masă p-ăștia de vin cu lumina: aviația, armata, poliția, echipajul portavionului Bălăiță, jandarmii, popii, preotesele, nu crezi? Mi-a atras atenția că este singură.

De cum a intrat, vecina Ionescu de la ap 24, 84 de ani, a zis sigură pe ea: borș nu există. Traficul de borș este oprit în tot orașul. Ordonanța militară, asta ultima, zice că borșul întunecă vederea și că nu mai vedem lumina, creează niște stări mai rele ca Covidu’ 19, niște mâncărimi ceva pe la ceafă, apoi rămâne în pantaloni și nu mai poți face copii. Deja la noi pe scară nu mai fac copii mii de oameni. Asta cu borșu’ e una. A doua e cu drojdia. Tot Ordonanța aia militară cu borșu’ zice că drojdia atacă dinții și nu mai cresc. Toată scara noastră e știrbă. Administratorul a zis că să facem Paștele cu griș cu lapte. Să-l facem în cadă, că e loc, încape lapte mult. Și se menține lichid, poate fi mâncat și de 1 iunie când vin copiii la ziua lor. Apoi, Ordonanța ne interzice să plecăm la aeroport, că să păstrăm distanța față de avion, dacă-l vedem că se apropie s-o luăm la fugă. Asta e, unde s-o luăm la fugă, că în Băneasa e ocupat de tigri și asfalt și în Snagov ăia se cacă direct în lac. Nu-i de glumă, că a zis Iohannis că dacă nu suntem cuminți ne înmormântează după Paști. Dar nici asta nu e sigur, pentru că cimitirele sunt ocupate.

Vecina Crăciun de la ap 17, 80 de ani, este de altă părere. Zice că să luăm lucrurile așa cum sunt și să banalizăm Covidu’ ăsta, că altfel înebunim. Să facem ca-n Suedia, să stăm la terase, să ne plimbăm cu vaporul, să deschidem școlile, să nu mai votăm nici cu pnl-u nici cu psd-u, să ne căcăm în buletinele de vot ca să eliminăm mai repede Covidu’, să mergem la ștrand, să-l arătăm cu degetu’ pe generalul ăsta Cazanciuc, Căzănel, Zăngănel sau cum i-o zice în buletin lu’ Daniel Prefericitu’, să defrișăm Balcanii, să facem din Țăndărei un monumet al Belșugului, că noi, românii, n-avem așa ceva, să mergem cu toții la sparanghel cu mască și fără mască, să ieșim zilnic la televizor și să mințim, să ne oprim din patru în patru metri și să cântăm imnul național chiar dacă nu-l știm, să ne spălăm online pe dinți, să militarizăm parcurile și Circul de Stat, să ne prefacem că vizităm șantierul metroului din Dr Taberei fără să promitem nimic, ba chiar arătând în imagini că acest tronson nu va fi gata niciodată, și ce să mai facem, dragii mei? Eu zic că ajunge. Grișul cu lapte al doamnei Ionescu și o vizită la metroul din Zimnicea e destul.

Convenabil menu. Nu-mi închipuiam că Paștele 2020 va fi atât de fain. Și asta fără să fac niciun efort. Doar strădania de a aduna niște respectabile doamne și a le pune la treabă. Ce-am mai făcut? Am pus mâna pe telefon și am sunat online la grupul Bere Gratis. Întreb: Puteți să cântați melodia ’’Ordonanța 9, babele vopsite se ouă’’, pentru mine, și doamnele Lin, Ionescu și Crăciun? Niciun răspuns.

D.

Jurnal de necarantină suedeză - 7

În care aflați că parlamentul a votat legea care-i dă guvernului puteri sporite, dar nu și pe cea de-a ne ține închiși în casă, că așa-i în democrația asta, doar aleșii au voie să ne bage în carantină. Se moare mai vârtos, dar tot cu numărătoarea aproape la zi cum numai noi aici în Suedia știm s-o facem și s-ar fi putut să fie mai rău de Paște, dar n-a fost, ceea ce nu înseamnă că ne putem bucura încă. Mai ales că se moare cam mult în casele de bătrâni, cu părere de rău că nu s-a putut face mai mult pentru seniorii noștri, dar nu se știe ce s-ar fi putut face mai mult, căci  încă se analizează situația, deși la vârsta lor (80+) era de așteptat să plece la ceruri dintr-un moment ăn altul, indiferent de pandemie. Și mai ales că ajung prin spitale și pacienți fără covid care au stat ei ce-au stat acasă și-acuma dau năvală și le trebuie și lor un pat două. Și în special pentru că se profilează o criză de cafea la orizont, pentru că nu are cine să mai meargă pe târla în America de Sud, că s-au mai închis din porturi și-au mai dispărut din containere, ceea ce pentru suedezi e mai grav decât necalificarea la CM de fotbal. Ei, criză, să nu exagerăm, oricum problema s-ar pune peste vreo două luni, acum depozitele sunt încă pline, rafturile magazinelor crapă, de ce atâta panică?

JURNALUL statului în casă, ziua 24

Foto, arhiva E.M.

În drum spre Germania, prietena mea din Țițești, Mariana Bluf, elegant îmbrăcată, vezi foto, oprește un minut la mine. O invitasem la o cafea ca să aflu motivul plecării, cam intempestive după gustul meu, absolut normală după al ei. Intră direct în subiect: Mă duc și eu la sparanghel, că la noi nu se poate. Eu nu pot trage de fiarele alea prin Mioveni, acolo la Logan, nu pot sta toată ziua cu găinile alor mei, cu câinii, cu băieții la barul din intersecție. Am auzit multe despre sparanghel și îmi convine. Cică e o erbicee cu rădăcini cărnoase. E prima economie pe care-o fac: nu mai cumpăr carne. Are niște frunze nedezvoltate care seamănă cu sozii de pește. Ți-am adus un sparanghel să-l vezi.

Zice iar: Culeg cu îndărătnicie, cu răutate și iau suta de euro pe zi. Nu mă uit după băieți, deși ar fi cazul să mă mărit. Mă rog, oi face-o eu, dar nu cu sparanghelul în nas. Strâng banii. Am de gând să investesc la mine în Țintești. Vreau să fac un mare institut de IT, că în IT se câștigă bani grămadă nu știu de ce. Nici nu știu cu ce se ocupă IT-ul ăsta, iar pe cine-ntreb habar n-are. Nici ăia care lucrează la el. Am insistat: faceți tractoare, motoare de spălat pe mâini, fuste mini, copii de doi ani? Toți mi-au răspuns: noi facem linii de ceva între calculatoare și calculatoare și uite, dragă Denis, că d-asta se scufundă țara. Investiția va fi foarte ușoară, că am auzit că peștilor, după ce le dai sparanghelul jos, le cresc dinții. Dinții ăia emană IT, nici nu mai e nevoie să angajezi pe cineva. Fac un bloc de 10 etaje, ca să coboare IT-iștii ăștia sus și jos ca să nu simtă că se scufundă țara și că duc banii acasă la părinți. Mă-nțelegi? Uite, ți-am adus și un IT-ist.

Am să aduc și acasă sparanghel. Îl las la tine, că la tine nu dispare. Sub formă de pește și IT dispare imediat. Tu mănânci, ce mănânci, dar restul îl ții acolo că poate facem ceva împreună. Că eu plec la mare. Iubesc un băiat acolo, îl știu de pe mess, și mi-a spus că are o șalupă cu care ne putem plimba până leșinăm, ori eu senzația asta n-am avut-o niciodată. Vreau să leșin și să mă trezesc cu doi copii sau trei pe care tot la tine-i aduc că de la tine nu dispare nimic. Apoi abandonăm șalupa și compunem un cântec pescăresc care să conțină și versuri cu sparanghel, ceva cu ‘’sparanghelul înoată, înoată, să halim Germania toată’’, că ne cumpărăm și tobe și difuzoare cum am văzut la Bere Gratis și și p-alea le aducem la tine, că de la tine nu dispare nimic. Cu dragostea nu-i de glumă, să știi, așa că pe finalul ei eu rămân cu institutul de IT și el cu tobele, dar să nu i le dai că o să mai cântăm noi doi, eu cu tine. Nu-ți place cum gândesc? Să-ți faci alți pantaloni. Galbeni. Și cămașă tot galbenă. Și să le ții la tine, că de la tine nu dispare nimic. Nemții caută, la sparanghel, numai oameni în galben, asta vreau să zic, iar eu la IT îi pun p-ăia să facă circuite integrate galbene, pentru că să ne putem promova mai ușor. Și-o să fi ca-n melodia aia cu canarul galben ca un gălbenuș. Mă duc. Mă așteaptă Germania.

Mariana s-a ridicat și a ieșit pe fereastră. A trecut ca un nor pe sub nuc. Ce fată frumoasă. Ce planuri mișto avea.

D.

Jurnal de necarantină suedeză - 6

”Ne-” încă, dar nu se știe pentru cât timp, că guvernul se chinuie să-și extindă puterile pe timp de pandemie, că altfel nu se pot închide cârciumile într-o țară atât de democratică. Se pregătește scoaterea pe piață a unei noi alocații de îngrijirea copilului, special clocită în caz că se vor închide școlile. Am numărat sigur o mie două sute și-un pic de morți, dar s-ar putea să ne mai fi scăpat unul, doi, vedem mâine. Ne bucurăm dar nu foarte tare, că nu e sigur, de un declin durabil al cazurilor de contaminare. Clar e că începem să vedem luminița care ne arată unde s-ar putea afla tunelul la capătul căruia o să vedem, încă nu se știe când, luminița. E clar că măsurile luate până acum dau roade, telefoanele urmărite ne-au șoptit că peste 90% din populație nu s-a deplasat de Paști. E bine, se putea și mai bine. Sper că toată lumea se spală pe mâini cât mai avem apă la robinet. Că s-ar putea ca, peste o lună sau două, să nu mai avem produsele necesare pentru curățarea apelor menajere, din cauza transporturilor împuținate din cauza șoferilor de tir care muncesc mai puțin spre deloc din cauză de falimente. Dar nu e sigură deloc criza asta a apei potabile, nu trebuie să se îngrijoreze populația, nici pomeneală, de unde a mai ieșit și tâmpenia asta?! Aveți încredere în conducătorii voștri, paranoicilor!

JURNALUL statului în casă, ziua 21

Foto, arhiva TC

Geamul este deschis. Soarele bagă 25 de grade în calculator. Ordonanța Militară zice că numai 24 e voie. Închid geamul. Aceeași ordonanță, sau poate și următoarele, zice că n-avem voie decât între 11 și 13, asta e ziua, noaptea merge mai mult. Până la Cluj. Acolo, niște avioane, cum știm, la sparanghel. Nu știm cu sparanghelul din ordonanța militară, pentru că ea a fost obstrucționată de Iohannis care a zis că stă acasă: ‘’Io, de Paști, dragii mei, stau acasă! Mi-am pus globuri în pom și mă bucur pentru voi, că e o perioadă grea, dar o vom trece cu Cîțu și Tătaru.’’

Puțin bate vântul. Aud o mătură. Zboară. În spatele ei este Florica Ben Florica. Vorbește la telefon. Cu mine: bă, carantină! Ai săpun? Ai de citit? Asta a lui Hossu? Bun. Îți trimit și io o poezie de pe mătură, că n-am timp să stau cu tine la un săpun. O poezie modernă, cum scriu toți cei pe care-i cunoști, se pot da nume dar nu-i cumva, mai puțin Costache. O știi, Costache. Cecilia. Fii atent:

Mătura zboară elocvent
Iubirea mea lugubră
Cine te-a pus, cine te-a pus
Să fii curvă
Ah, cataclismul modern
Stă după dulap într-o nișă
Zbor ca un cuib peste o veioză
Avea s-au n-avea lactoză
Iubirea mea prognoză.

Pe urmă, dacă se liniștesc lucrurile
Io te iubesc ciclic, de formă
Cauciucul meu de la Renault
Io te iubesc cu proformă.

Dragostea mea, dragostea mea
Munții ne înconjoară
Sânii tăi sunt agățați de o sfoară
D-aia te iubesc, da, da-aia.

Izolarea continuă. Să plătim telefonul. Să cosim iarba. Liliacul? Așa că, vă dați seama că lucrurile, viața, continuă într-un fel.

D.D.

JURNALUL statului în casă, ziua 20

Foto, arhiva E.M.

Profa mea de fizică, foto, nu mă lasă nici de Florii. A intrat, și-a aranjat puțin lanțurile din păr, mi-a zis că și-a dat cu Covid 16 un parfum la modă, și-a aprins trei țigări cred, a scos un creion de fizică și mi-a spus: nu plânge că faci și azi meditație la fizică, doar știi că un bărbat bine meditat este un bărbat bine meditat. Peste asta n-ai cum să treci. Viața stă în meditație și anume în cea la fizică. Ai un necaz cu vreo femeie, meditezi fizic și vectorul feminin cedează. Aruncă hainele de pe ea. Hai, și acum prima problemă: Doi elevi au de parcurs de la școală până acasă aceeași distanță de 300 m. Ei pornesc de la școală în același timp, dar unul merge pe jos cu viteza de 1 m iar celălalt pe bicicletă cu viteza de 16km/h. Cu cât timp ajunge acasă mai repede al doilea elev față de primul. Ce simplu. Am adunat 16 cu 1, mi-a dat 17 și i-am răspuns mândru: cu 17. A calculat și ea cu creionul și a zis că nu. Nu-i așa. Să fiu mai atent. Data viitoare mă dă afară, deși sunt acasă la mine. Mă dă afară adică și face meditații cu cine vrea ea. Că e înscrisă pe un site de meetinguri și toți vor la fizică. Altă problemă: Diametrul găurii făcute de un glonț într-o foaie de tablă este mai mare sau mai mic decât diametrul glonțului? Răspuns: glonțul nu trece prin tablă, am văzut în filmele lui Sergiu Nicolaescu, deci este o problemă încuietoare. De facultate. Ori, io sunt la liceu, într-a șasea. Doamna Glasgow s-a supărat. Glasgow o chema pe profa mea de fizică, Lidia Glasgow. S-a supărat și m-a dat afară din casă în plină pandemie. Ușa mi-a strivit nasul.

La ieșirea din bloc, surpriză: mă aștepta iubita mea, foto. Marcela Newton. Din familia lui Newton, adică era o fată foarte deșteaptă care mai târziu, mult mai târziu, va inventa chestia cu glonțul prin tablă ca să știe și idioata aia de Glasgow. Ce-i cu tine aici, întreb cu inima topită de dragoste. Plec în Germania. Poftim? De ce? La sparanghel. Ești nebună? În toate cărțile de fizică scrie că cu cât stai mai mult aplecată la cules natalitatea crește. Te poți întoarce cu zece, cinșpe plozi după tine, și-atunci trebuie să concediem barza. N-am vorbit așa? Că chemăm barza, că ne luăm debarcader, că face un foișor lateral, o pajiște integrată, că punem faianță în mașină când vom avea? Pentru Dumnezeu, Marcela, ce-i cu tine? Datoria, dragul meu, datoria. Sparanghelul e viitorul țării. Uităm usturoiul, uităm roșiile. Acum intervine programul sparanghelul. Guvernul se gândește, Vela se gândește, Iohannis la fel. Și eu, de ce să nu fiu patriot? Hai, cu mine.

Mi-am cumpărat o legătură de sparanghel. Așa verde, așa țeapănă, așa tăcută era într-adevăr viitorul țării. Nu mai era nevoie de acum nici să învățăm, nici să medicinim, nici să sportivim, nici să mașinim, nici să iubim. Câteodată destinul se arată târziu, dar se arată.

D.

Jurnal de necarantină suedeză - 5

Păi normal, cum de nu ne-a trecut prin cap până acum?! Dacă în Suedia numărul morților pare atât de mare e pentru că noi, spre deosebire de alții, știm să numărăm. Sistemul nostru atât de eficient al numărului personal ne arată cu exactitate cine a murit de covid. Cu o oareșcare întârziere, dar la fix. La alții se moare și mai mult de covid și nu se știe. Bașca, e frustrant să se tot ia Trump de noi, zice epidemiologul suprem, că doar toată lumea experimentează. Așa. Noi în Suedia ne ținem de cuvânt și am început să facem controale pe la cârciumi să vedem cum se aplică distanța socială între mese. Nu se aplică peste tot, oamenii prea stau claie peste grămadă pe terase, la soare, așa că le-am bătut obrazul și am amenințat cu închiderea stabilimentelor vinovate. Școlile și grădinițele NU se vor închide după vacanța de Paște, iar Inspectoratul Școlar General va începe să controleze cum merge învățământul la distanță.

HOROSCOP 13-19 aprilie

Foto GB

Colaboratorul nostru, domnul He'slikearainbow:

SCORPION Sparanghelul devenit mod de viață. Nativii îl prelucrează de la început până la sfârșit: culeg borcane, taie sparanghelul la dimensiuni, pun capace și îl exportă. Pe teve apare Condurățeanu și explică beneficiile sparanghelului. Merge la friptură. În noaptea nunții. Are vitamina B. Joi, nativii au parte de multă fericire: Iohannis face Paștele acasă.

LEU În avioanele care-i duce la sparanghel, nativii vorbesc despre țară, carantină, patriotism, despre literatură, mâncare, băutură și comerț. Ia să auzim: bă, da’ muierea lu Sandu a scăpat? Care bă? Care Sandu? Ăla care fura ceasuri în Anglia. Nu, bă, n-a scăpat. Am făcut-o toți. E și ea într-un avion, dar ea merge spre Spania, la cules de mătrăgună. Bă, nici n-am plecat și mie i-e dor de țară. Mai bine zis, mi-e dor de citatul pus de cârciumar deasupra barului, ceva din Marin Preda, zice așa, dacă băutură nu e, nimic nu e, că de câte ori citeam îmi dădeau lacrimile. Femeia lu’ Dorel făcea niște coaste de-ți cădeau coaiele. Da’ numa’ când era el plecat la virus, pe la Suceava. Se ruga să-l ia Covidu pe-acolo, c-o bătea toată ziua. Care te mai întorci în țară? Păi, nu deschide Trump granițele? Acolo nu-i nevoie de noi? Acolo ne facem polițiști, o s-avem treabă. Bravo, bă!! Avionul va face o escală deasupra Vienei. Să nu coborâți.

BALANȚĂ Nativii, supravegheați de Jupiter din casa a II a, dau meditații la fizică. Lozinca mobilizatoare: Nici o masă fără fizică. Cohorte de oameni la rând. Apoi, tobă de fizică, românii se aliniază sub atenta privire a unor băieți și culeg prin Europa ridichi, sfeclă, mure, pere, chiuvete, mașini mai mici sau mai mari, ecusoane,?, roșii, cartofi, și așa mai departe. Apoi, umplu media de minciuni. Vineri e zi plină.

TAUR De atâta fizică, în România de după Covid 19 nu va avea loc nicio schimbare în bine. O să vedeți.

GEMENI și BERBEC Vezi TAUR, că seamănă. Valabil numai dacă va mai exista România. Dacă nu, aveți grijă.

D.

JURNALUL statului în casă, ziua 18

Cu ultima ordonanță mi-a căzut exportul de grâne. P’-un kil de boabe de grâu îmi luam un Pahlaniuk, pe doo de orz un Bukovski și așa mai departe. Și așa mai departe, adică îmi luam filme, proze, citeam scenarii, vorbeam la telefon cu New Yorkul, mă visam la Florența și alte alea numai cu ceva floarea soarelui, miere de albine și cireși. Asta e. Liniștea și faptul că scapi de export sunt mai importante decât miezul de nucă sau o poezie de nu spun nume deși aș putea. Deci sunt foarte, foarte. Și-apoi, la ușă cioc, cioc, cioc. Este Peștișorul de Aur. A intrat așa cum îl știți toți: important, sigur pe el, cu solzi de aur, cu un trident nu-ș cum, cu coroană, deci era cam chici, dar nu mai contează. Zice: Mi-ai lăsat o listă de nume cu pe cine să-ți aduc când ești la anaghie, singur, doborât de tristețe. Credeam că uitase de ea. Uite, mai zice: avem aici pe Împăratul Legumelor, pe Crăiasa Oțetului, Pe Moulin Rouge. Îți trebuie vreunul? Nu. Stă și se gândește. E greu. Dar pe Teodor Hossu Longin?

Foto, THL

Pe omul ăsta, THL de acum înainte, îl știu de când pe Dâmbovița nu curgea apa, de când Marea Neagră era plină de muște, de când Prutul unea malurile Parisului, așa că era logic, în mitea mea, că viitorul lui era pescuitul. L-am ajutat să-și facă o barcă. Ba chiar patru, că una îi trebuia și pe Dunăre când scădea la Hârșova trei cm și când creștea la Giurgiu patru, când la Periprava dădea pe-afară și ceva cu Ion Iliescu că este hidrolog. Ne-am bucurat de vedere. Să bem un sirop, a zis, și a scos o sticlă de vin sec, d-ăla. L-am băut și ne-am apucat să jucăm poker. Cu două cărți. Mie mi-a căzut Popa și lui Dama. Îl băteam mereu, i-am luat banii și a început să plângă. Am înlemnit. Printre lacrimi, zice: am scris o carte. Lacrimile se rostogoleau pe fața de masă și zice: e din Deltă. Plângea cu hohote și adaugă: am prins pește și l-am gătit, și hohotele lui de plâns făceau surdină din ce spunea Vela la televizor. Și-a scos o batistă, dar a trebuit să-i aduc un lighean și continuă: apa din Deltă e sărată, nu poți s-o bei, așa că am băut numai palincă de caise și de gutui, și se înneca de plâns. Peștișorul de Aur se ascunsese în laptop, soarele apusese instant iar plânsul lui se auzea până la tarabele cu icre din Crângași. Mai zice cu ultimile puteri: ți-am adus-o și ție. Au scris despre ea câțiva prieteni care se pricep. Te rog frumos. Mi-a lăsat cartea și-a plecat. Storsese ceva apă din el, mai avea zece kile.

Nu puțini sunt scriitorii fascinați de Delta Dunării. Tărâm miraculos, spațiu născut din apă, pamânt și povești, a fost de fiecare dată sursă de inspirație a unor pagini memorabile, captivându-și total cititorii. Acum e rândul lui Teodor Hossu-Longin să îi (și să ne) descopere misteriosul ei farmec. Și o și face, dar dintr-o perspectivă cu totul inedită: cea culinară! Și sunt convins că, indubitabil, tuturor celor care vor lectura această originală carte o să le lase gura apă! Ca și mie, de altfel...
Ioan Groșan

Teodor Hossu-Longin continuă să-și surprindă cititorii fideli sau aleatori. La 20 de ani de la publicarea primului său volum (Crima și alte povestiri – proză scurtă, premiul de debut al USR) se reactivează și iese pe piața literară cu două titluri bine vândute: Mortua Est (roman, 2017) și 13 cu noroc (proză scurtă, 2018).
Acum, la început de an 2020, Teo ne propune o carte-album pritocită îndelung, împreună cu Valentin Leonov (foto), Cornel Ghiulea (grafică), Andrei Ruse și Dan Iancu (Editura Hiperliteratura). Tiltul cărții-album-unicat este, oarecum, înșelător: 10 povești și rețete pierdute prin Deltă. Și am zis înșelător pentru că, în textul literar al volumului, cititorul va redescoperi cu bucurie ceea ce nu se poate niciodată pierde: farmecul (aproape) inefabil al celor două delte românești – Delta Dunării și Delta Neajlovului (sau Delta de la Comana), cu flora și fauna lor, cu oamenii și istoriile locului, cu arhitectura rurală specifică și, deloc în ultimul rând, cu aroma și gustul unor rețete culinare fabuloase.
Teo Hossu-Longin scrie cu sufletul unui pescar, cu inima unui iubitor de viață, cu… stomacul unui gurmand. Te invită la taclale, la taifas, la flecăreală, la pălăvrăgeală, adică la o lectură familiară, intimă, despre lucruri sau personaje aparent mărunte. Baba Vadra, nea Blându, sora Mara, unchiul Dorofei… Șaran de Ibrail, husaciok boieresc, căciugă coleșită, gligan la kotel…
Oameni și rețete din Deltă. Adică din raiul pământesc unde, încălcând cu bună și minunată știință toate regulile ”civilizației” trebuie să bei ca un lipovean, să mănânci ca un spart și să fumezi ca un turc! Iar dacă nici asta nu este Literatură, spune-mi tu, citiorule, ce este?!?

Adrian Pârvu

Pe seară am terminat cartea. Fusese o zi caniculară și-am citit-o ba pe malul Neajlovului, ba la Dunăre, ba pe Nil sau Tamisa, la umbră, la răcoare, adică p-acolo pe unde-mi zisese Peștișorul de Aur. Și, ca să nu vă mint, n-am făcut-o degeaba, a meritat, că Peștișorul de Aur mi-a zis: Nicio masă fără o rețetă de pește Longin. Cam așa ceva.

D.D.

Jurnal de necarantină suedeză - 4

Am vești numai bune de pus pe rană. Una-i că guvernul abia așteaptă să voteze legea care-i sporește puterile ca să închidă barurile și restaurantele în care anumiți indivizi nu respectă distanța socială la beție. Beți, fraților, acasă, că System Bolaget își îngroașă rândurile ca să distanțeze social cetățenii cumpărători de spirtoase. Alta-i că Agenția de Sănătate Publică a primit verde să verifice anonim dacă stimații clienți ai unei companii de telefonie stau acasă de Paște, conform călduroaselor reconmandări ale sus-numitei agenții. Reamintesc că recomandările de genul ăsta au valoare mai mare decât interdicțiile. Nu e nevoie de filtre de poliție la colț de stradă, nici n-au de unde scoate atâția, câtă vreme telefonul raportează, din buzunar, unde te afli. Cealaltă-i că lista de priorități la terapie intensivă e gata, așa că cel mai bine ar fi să nu te-mbolnăvești prea tare de covid dacă ai peste 80 de ani, nici dacă ai doar peste 60 de ani și suferi și de alte afecțiuni. Ca să închei într-o notă mai optimistă, de Paștele ăsta nu te apuca de tăiat iarba sau meșterit cu fierăstrăul electric dacă te știi posesor a două mâini stângi, că nu are cine să te coase și nu o să mai ai pe ce te spăla bine când intri în casă. 

JURNALUL statului în casă, ziua 17

Foto, arhiva E.M.

România face măști de când cu Burebista. Dacii, ca să nu bea, erau obligați să le poarte. Erau făcute din căciuli de blană de lup și se exportau oriunde erau tăiate sau interzise vinurile, vița de vie sau întrunurile a mai mult de 100 de daci cu traci și cu vizigoți cu tot. Apoi, măștile s-au făcut în mod organizat în comunism. Nu vroiai să zici ceva de Ceaușescu sau de ăia care ne tundeau pe stradă, tăiau fustele gagicilor sau, și mai și, ne interziceau să ascultăm Beatles sau Donovan, păi, ce făceai, îți puneai o mască și înjurai în ea. România devenise cu Mască și fără Mască. Și s-a mutat pe TVR 1.

Îmboldiți de tradiție ne-am apucat să facem și noi măști, vezi foto. În casă. Ca să ajutăm la lupta contra pandemiei. Luăm informații din presa autohtonă. Am calculat așa: dacă un atelier de sudat tablă, cum scriu ziarele, face cinci mii de măști pe zi, dacă o bucătăreasă din Giurgiu are contract de doișpe milioane euro să facă jde mii de măști, dacă în toată țara sunt implicați mii de croitori care fac miliarde de măști și totuși mai e nevoie și de importuri gratis din Coreea sau de aiurea în Antonovuri uriașe atunci de ce nu am face și noi? Noi le facem, pe măști, din franjuri de perdele. Cu un singur ochi. Ceea ce e foarte ieftin. Cu un ochi, ăla dreptul, te protejezi de Covid 19, iar cu celălalt te gândești că militarizarea spitalelor este binevenită. Pentru că în cazul unui război, Doamne Ferește, trimiți un spital de tancuri la înaintare. Apoi un spital de infanterie și tot așa, până apar americanii.

Mi-am pus masca, mi-am făcut cizmele și a sunat telefonul. Era Valentin Leahu, foto. Zice: băi, Denis, io sibiesc pe-aici că dacă nu se mai ține Festivalul de Teatru din Sibiu, că dacă nu mai ai voie cu mască și fără mască, ce v-am spus io?, că dacă la vremea asta n-ai voie să cânți colinde pe stradă și nici să bei că vorba ta cu Burebista și nici nu poți, în ditai Sibiul, să ieși cu un parizer pe stradă să-l împarți, sau să agăți o gagică grasă care să te ferească de virus și iar virus, io m-am săturat, mă știi, și am scos numărul 74 din revista noastră sibiană Jurnalul de la Păltiniș. Îți trimit un exemplar, cu sumar cu tot, ca să vază lumea că nu numai Covidul 19 e important acu’ la stat în casă, ci și strădania noastră în ale culturii. Găsești acolo, adică în paginile Jurnalului de la Păltiniș și poezie și proză și critică și, să nu spui la nimeni, la mijloc, la pagina 47 ți-am pus o sută de euro ca să ai la atelierul de măști. Poate-mi trimiți și mie una liberă la ochiul drept, că cu stângul nu văd decât vinul din sticla de pe noptieră. Vorba cântecului: Te rog să-mi pui/Un Riesling de pe noptieră! Hai!

Interesant Jurnalul. Mișto întreprindere. În zilele astea de căcat, să dai cu cultura în virus, mi se pare mișto. S-a auzit ceva rostogolindu-se pe parchet, era dintele meu din față, și m-am apucat să citesc. Acum sunt la pagina 12 a Jurnalului de la Păltiniș.

D.

Jurnal de necarantină suedeză - 3

Epidemiologul nostru șef joacă ping-pong cu expertul a tot ce se există din America. Al nostru pare că știe mai bine, că a văzut cu ochii lui ce-nseamnă ebola în Zair prin anii 90, pe când supremul afirma mai acum o lună că covidul nu trece granița în America. Expertul suedez se încurcă doar puțin în cifre, în sensul că media de 40 de morți pe zi nu prea se pupă cu creșterea de 100 de decese din ultimele zile. Suntem mândri să anunțăm că există locuri berechet la terapie intensivă, dar nu zice nimeni că trebuie să fii aproape mort ca să fii internat în ziua de azi. Observăm în trecere că prin diversele medii cresc îndoielile cu privire la eficiența carantinei generalizate. Sper să apucăm cât mai mulți să vedem cine a avut dreptate. Democrați până-n vîrful unghiilor, suedezii parlamentari au trebuit să dea o lege care să-i acorde guvernului puteri sporite, aka să închidă restaurantele fără binecuvântarea parlamentului. Ăștia de-abia acum descoperă ordonanțele de urgență. În rest suntem responsabili, ne distanțăm social și ne auto-izolăm la cele mai mici semne de boală, pentru că s-a dovedit științific că oamenii fac lucrurile mai cu spor de bunăvoie decât din obligație.

JURNALUL statului în casă, ziua 16

Foto, arhiva E.M.

Acum dacă plouă cu ordonanțe militare, toate prevăd, ba chiar insistă, ca prin camera mea să treacă tamvaiul. Un tramvai albastru numit dorință și să aibă și stație, că oamenii vor să vorbească cu mine, să mă ciupească, să-mi cânte sau să-mi citească din operele lui Sadoveanu, Frații Jderi. Io pot controla biletele, visul meu de-o viață, dar prima care a venit să aștepte tramvaiul albastru a fost balerina din orașul apropiat, Mihăilești. Frumoasă fată, electrică, dungată și foarte de treabă. Până să vine tramvaiul, am discutat:

La noi în sat s-a închis Opera. În ce sat? În Clejani. Am repetat la Căminul Cultural și era și Johnny Depp. Cu o gagică. Vorbeau engleză amândoi și nu înțelegea nimeni, doar dansul era de-nțeles, că Johnny i-a zis gagicii: mișto, mișto!! Apoi au făcut fotografii în cimitir. Îl căutau pe dantura lui Sinan Pașa, că gagica, americănoaica, d-asta venise, să-și pună dantura. Dar dantura a șutit-o Tanța la revoluție pe motiv că Jos Ceaușescu, și-a pus-o și s-a înscris la țărăniști. Țărăniștii au fost primii la noi în sat. Au țărănit întâi femeile, chiar dacă țăgănci, toate frumoase, și-apoi au dat iama în Giurgiu la pește. Făceau ciorbă, țărăneau banii orașului de teama FMI, că ei nu lucrau cu ANAF și uite așa de pe urma lor, a țărănimii, au rămas gravide toate femeile județului. A fost un gest foarte frumos. Toate și-au numit copiii Țărănist 1, 2, 3 și așa mai departe până la zece mii. Sau unșpe. Fratele meu este Țărănist 455. Uite, vine tramvaiul. Te pup, Denis. Când treci prin Clejani să vii la spectacol. E Frumoasa din Vadu Lat. O să mă vezi. Sunt singură pe scenă. Eu cânt, eu dansez, eu trag cortina, eu ridic steagurile. Steaguri, întreb, în timp ce ea e cu piciorul pe scară. Nu m-a auzit. Am văzut-o doar când și-a luat bilet, cum a început să danseze printre oameni, și cum vatmanul, pentru că nu avea clopot, făcea ding ding din gură.

Știind din Ordonanța militară că am stație de tramvai în cameră, că soarta țării depinde acum numai de mine, m-a sunat Generalul Manole Ben Manole. Zice: fii deosebit de atent la ce oameni trec prin stație. Notează-ți tot. Cine n-are mască, cine are prea multe, cine înjură peneleu’, cine dă meditații la fizică, cine are adeverință de la CNSAS că a fost sau n-a fost, cine fuge cu chitara lui Orban pe șine, cine strănută cu gura închisă, la medicii militari care folosesc tramvaiul ca să organizeze serviciile medicale, la noi născuți, la Sadoveanu, ca să nu-l pună dracu’ să mai scrie ceva, adică tre’ să vezi dacă are stilou la el, și așa mai departe. Pentru tot ce ți-am spus, am să mai dau o ordonanță, ca să nu se prindă lumea că sunt depășit de situație. Ai mâncat? Și a închis.

Am recitit ultimile ordonanțe militare. Nu scria nimic de mâncare. Nici de banii cu care s-o procurăm. Nu-i nimic, mi-am zis, și-am dat să mă întind. Cu coada ochiului am văzut tramvaiul oprind în stație. Din el coborau frații Jderi.

D.

JURNALUL statului în casă, ziua 15

Foto, arhiva E.M.

Doamna Gretta Lolita Mark, foto, preferă genul epistolar. Am auzit doar liftul și m-am trezit cu ea în living. Am scos degrabă o felie de brânză și-un ceai. Bătea puțin vântul, spitalele sunt pline și zice: i-am adus o scrisoare generalului Manole Ben Manole. Soldații care scriu au sunat, dar n-a răspuns nimeni, în idea că cititul e mai greu. Tot numărul ăla îl aveți, 9887996550000221234005? Tot.

‘’Generale, diseară plecăm la atac, și nu-i bine. Mulți dinre noi nu ne vom mai întoarce și ne-ai promis că nu va fi așa. Avem acasă copii, mașini de cusut, vată igienică, răsaduri de ardei copți, baloane de săpun pentru Covid 19, o iarnă bîndă, femei urâte la care ținem, femei frumoase la care ținem, grase și vesele și nu le putem lăsa de izbeliște. Femeile sunt investiția noastră. Așa cum Florica Ben Florica e investiția lui Costache Ben Costache, așa am auzit. Una peste alta, generale, bătălia asta ne cade prost. Voiam să citim, să pictăm Carul cu Boi, să inventăm penicilina sau să stabilim care dintre noi va fi Traian Vuia iar tu ne obligi să cucerim așa zisul Monte Casino din Bărăgan, Clejaniul. Ca să poți scrie în Constituția României: Johny Depp, Caliu și basistul Monolit au plecat la Giurgiu să arunce de pe pod armatele bulgare. La Capitoulul: Mândria Națională nu trebuie să lipsească la români. Să știi că dacă ne asculți și ne aprobi să nu atacăm, cerul se va colora în iubire, iar de aici până la a scăpa de Ludovic Orban nu-i decât un pas. Și lucrurile frumoase nu se vor opri aici, adică cele necesare poporului român ca să-i fie bine: pițigoii vor începe să vorbească, urșii își vot tăia pensile speciale, Meleșcanu-și va deschide un birou de patinaj artistic iar noaptea nu va mai veni niciodată peste București, se va putea fura la lumina zilei, ceea ce e foarte important. Gândește-te, Generale, la noi, nu fii bulangiu. Gen Costache Ben Costache, Unitatea Militară de Pază a Constituției României 0215, Murfaltar.’’

Manole Ben Manole era la noi. Făcea un compot de caise în bucătărie. Auzise scrisoarea citită de doamna Lolita. Deși o iubea de foarte mult timp, era momentul să termine cu ea. Noi n-am fi depus mărtirie împotriva lui. O cunoscuse când păștea oile în Ogrezeni, județ Giurgiu. Avea o singură oaie și-i propusese, la prima vedere, să-i treacă oaia în Constituția României, în care chiar începuse un Capitol despre bunăstarea românilor: Bunăstarea românilor e bună numai cu blană de oaie. Se lega.

Un sâmbure îi zdrobi un canin. Curgea sânge. De furie și durere, Generalul scoase pistolul și o împușcă mortal pe Lolita. Aceasta sări în aer, și-și trăi de atunci în colo viața în cimitir trasformată într-o pisică.

D

Jurnal de necarantină suedeză - 2

A început vacanța de Paști școlară, drept pentru care regele în persoană a apărut la televizor și ne-a rugat frumos să stăm acasă că așa e bine și că și el s-a izolat în castelul lui, cu regina, lui, pentru că are o etate care e pe lista cu riscuri, drept care urmează recomandările Autorității Naționale de Sănătate Publică, care recomandări, ne zice un alt expert, de data asta lingivistic. fiind ele emanate de către o autoritate publică, au valoare mai mare decât toate interdicțiile la care sunteți voi supuși în continuare. Pandemia asta mai e nasoală pentru că ne lovește inechitabil, ceea ce nu e ok în țara drepturilor egale între genuri: femeile riscă mai mult să o ia pe cocoașă, pe când bărbații riscă mai mult să se-mbolnăvească grav, să moară sau, mai grav. să rămână fără serviciu. Cei care încă se scolesc vor pătimi sigur și ei, știut fiind că sexul slab și frumos e mai studios, așa că dacă se pune școala în cui, rămâne patriarhatul de căruță. Pentru toate problemele există soluția: spălați-vă pe mâini și păstrați distanța socială. Să nu ziceți că nu v-am zis, că tot zic dinaintea pandemiei, dar nu vreți să țineți cont. Bineee

JURNALUL statului în casă, ziua 14

Foto, arhiva E.M.

În fiecare dimineață în deșertul din fața ferestrei mele vin două ființe pe care le-am numit Olga și vulturul. Nu știu de ce Olga și poate că și vulturul are un nume. Nicu. Pamfil. Și iar nu știu de ce. Mă uit atent la amândoi. Par să fi văzut ceva important. Urmăresc o pradă suficientă pentru ei. Poate un cal sau un drapel. Olga și vulturul sunt contopiți, așa cum, dacă îmi aduc bine aminte, sunt contopit eu cu noaptea de 21 decembrie 1989. Nu-i tot aia, dar în acest colț de pagină zic și scriu ce vreau eu. Am încercat să le dau de mâncare. Azi, de exemplu, urzici. Clătește organismul. Alungă ceva. Mărește pensia. N-au vrut. Azi dimineață însă, s-a întâmplat ceva incredibil: s-a auzit mai întâi un trosnet lugubru, o lovitură grea. Și văd cum Jupiter a intrat cu forța în curtea lui Pluto prin ușa a patra. A sfărâmat-o, bum, bum. La așa manifestare dură de semn zodiacal, femeia și-a întors capul spre mine. Am înlemnit. Zice:

‘’În curând, la orizont, își va face apariția armata cubaneză. Fiecare soldat cară în spate, în niște ruscacuri uriașe, miliarde de stoluri de furnici. Asta pe lângă arme, sulițe, seringi, ace, scuturi, mitraliere și tancuri. Ca orice armată. Vin cântând, pentru că furnicile sunt viitorul planetei. Acum sunt aduse doar ca să lupte cu Virusul, să-l devoreze dacă se poate. Sunt antrenate pentru lupta contra Covid 19. Vom vedea. Să nu te opui. Când trec prin sufrageria ta să nu le calci în picioare. Le dai urzicile. Vor trece mai departe și vor curăța planeta. În timpul ăsta, armata cubaneză va sta la tine în dormitor. Este ostenită. Fă-i o cafea cu suc de migdale. Nimic să nu ți se pară inutil sau în plus. Dacă infanteria cere un pepene, dă-i. Îți va mulțumi multă lume.

Primul va fi Trump. Te va invita în New York și-ți va propune să stai în locul Statuii Libertății. Tu acceptă. Nici un român n-a ajuns la o asemenea recunoaștere mondială. Nici măcar ăla care a inventat stiloul, Dobrin. Înțelegi? Plec. Voi veni și mâine dimineață, apoi, odată ce armata cubaneză și furnicile își vor fi făcut treaba, eu și Krak vom zbura de aici. Pentru totdeauna. Cum cine e Krak? E vulturul, iar eu sunt Olga.‘’

Olga s-a urcat între aripile lui Krak. Păsăroiul a întrebat: încotro. Apoi, i-am văzut doar un punct deasupra deșertului. Un vârf de ac la orizont.

D