30 noiembrie 2016

Eva Braun sau adevăratul sfârșit al lui Hitler

În bunker era linişte. Suntem într-o încăpere de 50 mp mobilată simplu, auster: o masă de 24 persoane, o sobă, câteva rafturi. Mahon. Din loc în loc, pe pereţi, cu litere de-o şchioapă sunt citate din Mein Kampf.
Singură în bunker, Eva Braun taie lemne. Este o femeie solidă, mânuieşte toporul cu dexteritate. Lemnele despicate cad aiurea pe covorul de buhara. Eva Braun le adună şi le bagă în sobă.
Intră Hitler. Este un bărbat scund, cu o mustaţă mică sub nas.

Eva Braun (cântând):
“Suzana, Suzana, unde ai răcit
Suzana, Suzana, te pricepi la citit
Noi doi împreună ne-am rătăcit….”
Hitler: Eva Braun, mi-ai călcat pantalonii?
Eva Braun: Da, Dolfi…
Hitler: Eva Braun, ce-ai gătit la prânz?
Eva Braun: Pilaf….

Eva Braun scoate din sobă pilaful aburind. Intră generalul sovietic, Anatol Kozîrev.

Kozîrev: Eva Braun, ai pus otravă în pilaf?
Eva Braun: Da, să trăiţi…

Generalul sovietic iese.

Hitler: Eva Braun, ai pus otravă în pilaf? Nu vreau să mor de mână străină…
Eva Braun: Da, Dolfi…

Hitler mănâncă şi moare instantaneu. Îi cade capul pe masă. Eva Braun sparge ultimul butuc. Se stinge lumina.

Suntem în grădina unui bunker din inima Berlinului. Se aud tunuri, avioane în picaj, mitraliere. Grădina e mobilată simplu, auster: doi, trei salcâmi, de mahon, masă de 24 de persoane, o sobă şi câteva rafturi. Din loc în loc, bătute în cuie, tăblii cu citate din Mein Kampf.
Singură în grădină, Eva Braun taie lemne. O face cu o uşurinţă de invidiat. Despică buturugi uriaşe dintr-o lovitură, le bagă apoi în sobă.
Intră Hitler. Este un bărbat scund, cu o mustaţă mică sub nas, cizme lacuite, uniformă impecabilă.

Eva Braun (cântând):
“Suzana, Suzana, unde ai dormit…
Suzana, Suzana, te-am cautat şi nut e-am găsit..
Fir-ai tu a dracului… Ca te dau pe mâna Esesului…”
Hitler: Eva Braun, mi-ai călcat pantalonii şi pălăria?
Eva Braun: Da, Dolfi..
Hitler: Eva Braun, ce-ai gătit la prânz?
Eva Braun: Fasole uscată, Dolfi, cu salată de catraveţi muraţi…

Eva Braun scoate din sobă fasolea aburindă. Intră generalul american Woodstock.

Woodstock: Eva Braun, ai pus otravă în fasole?
Hitler: Da, a pus…

Generalul american iese. Hitler mănâncă şi moare instantaneu. Îi cade capul în farfuria cu fasole. Eva Braun sparge ultimul butuc. Vântul şuieră prin grădină. Se aud înaintând armatele sovietice. Se stinge lumina. Eva Braun, cu toporul pe umăr, trece printre rândurile de spectatori. Plânge. Starea se transmite şi în sală. Începe o văicăreală cumplită.

Din volumul de proză scurtă în pregătire Japonezul Albastru ediția a III a de Denis Dinulescu



29 noiembrie 2016

Ali Baba și cei 40 de hoți

Palatul lui Alibaba se vede de departe. Construit din BCA contrastează puternic cu verdele câmpiei. Unde mai pui că la nici 200 de metri de zidurile lui se află o pădure colosală în care picior de om n-a îndrăznit să se aventureze. Drumul până la palat traversează şi câteva dealuri. Când eşti în vârful lor vezi palatul, când nu, nu. Altfel, drumul este curat şi pustiu. Teroarea instaurată de Ali Baba şi cei 40 de hoţi ai săi au făcut ca prin preajma să nu se încumete nimeni. E liniste, e frumos, o codobatură strânge recolta. Deşi în amiaza mare, Ali Baba doarme în amiaza mare.

Primul hoţ: Mi-a tăiat 40% din salariu….
Al 2-lea hoţ: De bou ce eşti… Te-au pârât că n-aduci tot ce furi…..
Al 3-lea hoţ: Vorbiţi mai încet….
Al 4-lea hoţ: Tâmpit vestiar… În dulapurile astea n-ai loc de nimic…..
Al 5-lea hoţ: Bă, da’ dacă am face grevă? Ca bugetarii ăştia de la teve…
Al 6-lea hoţ: Păi, tot la televizor dă şi cutremurul din Sumatra…Ă? Facem şi noi ca el?
Al 7-lea hoţ: Vorbiţi mai încet….
Al 8-lea hoţ: Trebuie furat mai mult acum la început de secol, că tot se duce omenirea de râpă, măcar noi să scăpăm şi să avem dracului din ce trăi…
Al 9-lea hoţ: Şi ce facem cu banii? După ce-i împărţim între noi, ne cumpărăm unii de la alţii produse, ţoale, femei?
Al 10-lea hoţ: Ai dreptate cu femeile…. Trebuie să ne apucăm să furăm câteva….
Al 11-lea hoţ: Vorbiţi mai tare, de aici din fundul vestiarului n-aud nimic…..
Al 12-lea hoţ: Vorbiţi mai încet….
Al 13- lea hoţ: ….Femei…Ce-aţi uitat? Ultima pe care am împărţit-o ne-a luat-o Ali Baba, nici n-am apucat s-o……
Al 14-lea hoţ: Câte fuste avea pe ea… Una indiană, una franţuzească, una nemţească ….
Al 15-lea hoţ: Păi, erau trei, boule… Trei femei….
Al 16-lea hoţ: Voi chiar credeţi că omenirea se duce de râpă?
Al 17-lea hoţ: Vorbiţi mai încet, să nu se scoale Ali Baba….
Al 18-lea hoţ: Problema e că nici planeta, adică omenirea nu mai vrea….
Al 19-lea hoţ: Şi nici ăştia din Carpaţi nu mai vrea…. Guvernul care se schimbă, nu schimbă de fapt nimic… Începutul de secol nu le este favorabil….
Al 20-lea hoţ: Vorbiţi mai încet, să nu se scoale Ali….
Al 21-lea hoţ: Vorbiţi mai tare, de aici, din fundul vestiarului nu se aude nimic….

Vorbăria continua. Hoţii s-au lepădat de hainele de lucru şi acum intră cu toţii în sala de duşuri. Îi puteam privi liniştit pe fereastră. Însă stropii duşurilor mă udaseră tot. M-am depărtat. Mai aveau de vorbit înca 20, dar dialogul lor n-avea nicio ţintă, nu-mi spunea nimic. Mi-era greu să înţeleg ce vor aceşti hoţi vestiţi. M-am oprit în spatele unui tufiş. Am scos un prosop şi m-am şters pe cap. Cu altul m-am şters pe picioare. Am vrut să mai scot unul să ma şterg pe corp. Dar dispăruse. De-asta mi se păruse cunoscut prosopul pe care hoţul numărul 26 îl avea în jurul taliei.
Am ridicat privirea spre palat. Deşi pe o pajiste se bălega un cal, deşi ciorchinii de struguri aveau toate boabele lipsă, Ali Baba dormea în continuare. De amiază.

Din volumul în curs de apariție Japonezul Albastru ediția a III de Denis Dinulescu

28 noiembrie 2016

Libertate însângerată

O ţară fără libertate artistică absolută se află sub dictatură. Fără această libertate garantată se produce o monstruoasă ideologie a încolonării şi degradării sociale. Avem deja artişti de partid şi de stat, insectare cu noua specie pe cale de a se instala în spaţiul public. Grav, nu avem însă o revoltă asupra acestei situaţii care menţine arta, libertatea şi parteneriatul public în derizoriu. România este în cădere liberă, tinde tot mai mult a reconstrui ceea ce a fost în partea ei nefastă. Nu din idealuri umaniste, ale unei presupuse libertăţi, ci prin menţinerea centralismului transformat în suport al reţelelor mafiote. Tot ce se întâmplă în spaţiul public românesc al momentului poartă amprenta relaţionării cu sistemul, încălcându-se toate standardele responsabilizării punctuale. În afara toboşarilor sistemului, nimic nu mai există. Unica securizare a spaţiului public constă în oficializarea grupurilor mafiote, agresive şi monocorde. Socializarea, limitat-dirijată, are loc în legile gravitaţiei stabilite, în majoritatea ei mortală. O lume bolnavă de putere şi averi evoluează într-o legalitate lipsită de orice indiciu moral, considerându-se Dumnezeu pe pământ. Inventând continuu criteriile care să susţină iresponsabilitatea administraţiei.

România de azi, prin contextul în care se află, nu mai poate funcţiona decât prin democraţie. Iluzia celor care cred că ei sunt statul, reuşind performanţa de se împroprietări cu întregul patrimoniu public, va trebui supusă unor eforturi civice demolatoare. Nu de alta, însă pentru cei care au o minimă şi aliniată viziune asupra democraţiei, ţara noastră a ajuns de multă vreme un teritoriu al exterminării. Absenţa unei legi serioase de sponsorizare a culturii, nu o caricatură securist-ceauşistă, a creat o ineptă segregare a stupidităţii locale prin care unii s-au trezit veritabili şefi e trib. Cine să mai facă, şi cum, faţă politicii degenerate când însăşi cultura este supusă unui proces de criminalizare prin pacte legislative de tip totalitar. Încet, în aceşti ani de aşteptare a trâmbiţatelor schimbări, avem o tot mai perfecţionată maşinărie totalitară deja omologată pentru distrugere în masă. Cam aceasta este reforma pentru artişti şi public, pentru artă. O afacere mortală în numele profitului unor minorităţi.

Centralismul face mult mai multe victime decât ne imaginăm, şi din simplul motiv că avem o justiţie care nu dispune de aparatul conceptual de gestionare a multor cauze decisive. Inadecvarea ţării la democraţie, la civilizaţia care se instalează prin mită, face victime. Nu mor oameni doar în accidente rutiere, unde politica mafiotă şi starea infrastructurii se întâlnesc fatal. Mor oameni şi în săli de spectacol, dezastrul colectiv arătându-şi generalizarea. Tineri care au decis să rămână în ţară nu au parte nici măcar de spaţii culturale amenajate corespunzător. Improvizaţiile fac parte din reţeta puterii corupte, ameninţând siguranţa publică. Viaţa de noapte în România pare să fie dominată de o promiscuitate care finanţează nucleul unei puteri demne de un rechizitoriu neiertător.
Viaţa publică în România s-a structurat apocaliptic în victime şi asasini, printr-un sistem care trebuie denunţat şi înlocuit de urgenţă.

Agenția CĂLIMARA

26 noiembrie 2016

Tablete cu Ion Iliescu

Dac-aș fi o minciună, asta m-ar spune, gândea generalul Manole Ben Manole privind-o pe nevastă-sa. Femeia își cosea un nasture și asta reieșea din toată atitudinea ei. Cosea cumva strâmb, fără să privească nici acul nici nasturele, privea doar pe fereastră în urma mașinii lui Costache Ben Costache. Ridica din când în când ochii și arunca priviri otrăvitoare spre general din care reieșea că, da, îl va spune.

Pe general îl dureau dinții în această dimineață și decât să se uite la cusutul Floricăi, se îmbrăcă și se duse la doctor. Își puse o căciulă albastră, ca să meargă la culoarea măselelor. O luă spre pădure, că acolo era stomatologul. Dar căciula îi căzu pe ochi și nu mai văzu nimic. Începu să înjure, până când îl auzi o veveriță. De ce-njuri, mă? Și luă o bâtă, și mi-l lovi pe general în cap de-i găuri căciula.

Cu căciula găurită, generalul trecu Neajlovul. Un peștișor, poate ăla de aur, ieși la mal și-i spuse generalului că-l transformă în bufniță. Așa se și întâmplă. Decum se ridică în aer văzu un șoarece. Începu bătaia. Dăi, dăi și dăi și dăi, că generalul își pierdu o aripă și-o luă la sănătoasa. Nu mult, că ajunse la dentist. Acesta îl puse repede pe scaun și-i scoase căciula și trei molari. Apoi, au stat de vorbă.

Nu-i așa că dacă ies PSD, PMP, ALDE, PNL, USR la putere și PSD, PNL, ALDE, USR și PMP în opoziție vom avea în sfârșit o direție? Noi, ca țară. Ba da, așa e. Vom face autostrăzi până în Polonia. Ba până-n Franța. Vom scoate tablete cu chipul lui Ion Iliescu gata imprimat, ca să nu-l mai caute elevii. Da, așa vom face, dar nu numai cu Ion Iliescu, ci și cu Gelu Voican, și cu Petre Roman, adică cu toți ăia de ne zic adevărul verde-n față că d-aia-i votăm. Ce-ai mai citit? Nimic. Păcat. E o carte acum, a fost la Gaudeamus, îi zice "Pășunile din România n-are rost" și e despre dezvoltare personală. Cum vine asta? Nu știu, dar a fost cea mai vândută carte de când e Gaudeamus. Așa a scris la ziar. La TV.

Cu dinții reparați, generalul a luat-o înapoi spre casă. Era mulțumit. Își făcuse dantura, își luase informațiile, citise și-o carte. Trecu râul, pădurea, mlaștina de care am uitat să vă zic la început, încă o pădure, încă un râu și ajunse acasă vesel nevoie mare. Nevastă-sa tot cosea supărată, așa că generalul îi luă nasturele și i-l băgă în cur.

Denis

23 noiembrie 2016

Bazaconii

Domnul Ion Similaru din Botoșani juca baschet singur la el în curte. Avea un coș pe creanga unui cireș. Pac, pac, pac, un doi, trei pași, se înălța în aer și de sus, de foarte de sus arunca la coș. Iarăși pac, pac, pac, adică bătea mingea cum a văzut că fac băieții ăia în NBA, un, doi, trei pași și se înălța în înaltul curții, depășea cireșul, coșul vecinului, cotețul curcanului, vedea o cireadă pe câmp, niște hoți de lemne la munte, o gagică goală la mare care tocmai ieșea din apă la Mamaia și era lucru bun și de acolo de sus arunca la coș. Deja era trei zero pentru el. Dar nu se plictisise. Încă odată. Pac, pac, pac, pac de patru ori, un, doi, trei pași și hop!!, în înaltul cerului. De acolo văzu la el în cameră. Nevastă-sa era cu vecinul în pat, se uitau dezbrăcați la timbre. Măcar că erau doar două, dar ei le priveau cu nesaț. Domnul Ion Similaru văzu negru în fața ochilor și nu mai coborî din ceruri. Își cumpără acolo un apartament de cinci camere, făcut cinci copii și zbură imediat la Mamaia după gagica aia goală.

Tânăra Busuioc Angela din Timișoara se juca cu curentul electric. Se curenta cu el, îl băga în buzunar, în pantofi, omora insecte, șoareci, câini, tot felul că era curent de 220. Aprinde chiar și televizorul cu el. Taman acum îl aprinse și la emisiunea aia în care Iulia Albu critică politica românească văzu un băiat care-i plăcu. Îi spuneau, în studiou, Emil. Puse mâna pe telefon și-l sună. Alo, Emil? Da. Nu mergem la film? Ba da!! Și se duseră la Sieranevada ca să țină mult că aveau de gând să se pipăie. Da' ea-l pipăia cu curentul și-atunci Emil muri electrocutat.

Doamna Milion Vasilica din comuna Obedeni, județ Giurgiu, de profesie lăptar comunal, făcea și studii de fezabilitate. Fezabilita apele Neajlovului. Primea bani în fiecare an ca să monitorizeze apele pe timp de ceață, pe timp de căldură, pe timp de pește și pe timp de război. Ei îi plăcea cel mai mult pe timp de război, că război nu era niciodată și putea cere bani de cinci ori pe an pentru cinci studii de fezabilitate pentru că apa, fiind curgătoare, lucrurile trebuiau fezabilitate nonstop. Într-un an, pe neașteptate, la mal opri o barcă. Din ea coborî un soldat. Ce faci aici? Fezabilitez, răspunse Milion fericită. Fericită, pentru că soldatul era american, parașutist din ăla din filme, care aterizează și dă ciocolată la copii și femei. Americanul îi dădu o ciocolată. Apoi, făcură acolo, pe mal, opt copii. Îi puseră în barcă și-i lăsară să plutească spre Călugăreni ca să-i găsească Mihai Viteazul. Iar ei, cu banii de fezabilitate, fugiră în America, la New York, unde soldatul era portar la Tower Trump.

Denis

22 noiembrie 2016

Inteligența artificială ne expandează sau cam așa ceva

Garantat 100% și o surpriză de proporții: Andreea Bădală. O tipă fumoasă, creatoare de modă de la care se îmbracă Beyonce, Madonna, Arsenie Boca, Trump și familia și lista poate continua două zile, deși fata n-are decât 25 de ani și naiba știe unde stă că n-a zis. Începe emisiunea și moderatorul, Cătălin Ștefănescu, află, ca și noi, aventurile tinerei Andreea: Crescută în Siria, Alep, învață acasă liceul cu mama, apoi își dă Bacul la București, face facultatea de dizainărie tot la București și-i trece printre degete fiorul acului de cusut pe care-l avea de la bunică-sa. Zis și făcut. Își deschide !?? magazine în Franța, New York, Moscova și vinde de-ngheață apele numa' și numa' țoale. Încet, încet, Lenin, Mussolini, Hollande, Mama India prind de veste și se îmbracă numai de la ea. Poftim? Poveștile astea de adormit copiii nu le verifică nimeni, draga noastră TVR1? Că iar aducem vorba de taxa pe care ți-o dăm. Da, iar. Chiar, de ce ți-o dăm?

Stephen Hawking, prietenul nostru drag care ne susține în afirmația că s-a terminat cu religia, zice: În maximum 10.000 de ani, dar se poate și peste 1.000, omenirea se va confrunta cu inteligența artificială. Și nu se știe cine va ieși învingător. De aceea, cu cât va coloniza mai rapid o altă planetă cu atât va fi mai bine. Poate Marte? Poate Moldova? Poate alta? Cine știe? Dar e bine s-o roim de pe pământ. Și are dreptate. Pentru că întâi și-ntâi trebuie roit repede din România unde inteligența artificală a furat mere, pere, petrol, autostrăzi, vapoare, wc-uri, Microsoft, fotbal, sănătate, apele Dunării, județe, stadioane, metrou, calcane de case, pământ, irigații, tractoare, bănci și multe, multe altele. Inteligența artificală din țara noastră este în plină expansiune și va trebui cât de curând să fugim. Poate după votul din 11 decembrie? Să vedem.

Inteligența artificială a liberalilor este deja în funcțiune. Dna Gorghiu zice: Până în 2020 vom avea salarii de 4.300 lei, până în 2040 de 6.300, până în 2200 de fără număr fără număr. E clar, așadar, cu cine vom vota.

Cel mai tare pe inteligență artificială este președintele filipinez Rodrigo Duterte. La întâlnirea de zilele trecute cu Putin, Rodrigo Duterte a spus: Filipinele, dle Putin, abia așteaptă să fie parte Europei.

Agenția CĂLIMARA

20 noiembrie 2016

Ghici China vine la cină

Behăim prin Gaudeamus căutând standul chinezesc. Ne trebuie scriitorul ăla, Yan Lianke, care a scris Ding Visează. Carte de căpătâi. Vrem să-i mai cumpărăm vreo, două trei cărți. Dacă vor fi fiind traduse. De domnul Iohannis, că probabil e cu reciprocitate. Dar China, invitata de onoare, nu e la parter cum te-ai aștepta, ci la etaj unde nu ți-ai propus să urci pentru că acolo sunt edituri neinteresante. Chiar și așa, prezența chinezească se face simțită. Sunt peste tot în târgul carte, vorbesc în neștire, se miră de tot, ceva le place, apoi un șnițel și-un cartof la cină și contactul, prietenia sunt gata.

La Humanitas vorbesc Mircea Cărtărescu, Denisa Comănescu și Marius Chivu despre Bob Dylan. Mircea consideră că, într=adevăr, Dylan e uriaș, e genial, e celebru, e universal, versuri babane, se predă în școlile americane, ba chiar și prin Europa de Vest deci și a noastră, dar, vedeți voi, cu Nobelul e altceva. Adică de ce să fie prejudiciați scriitori importanți de acest premiu? Murakami, Kadare, Os, el? Da, de ce? Poestul nu răspunde la întrebare, pleacă, plecăm și noi, pentru că pe Denis Comănescu și pe Marius Chivu vorbind de Dylan nu-i crezi.

Atenția târgului este captată de Marina Almășan. Că și ea scrie. Și încă bine, zice Alex Ștefănescu, celebrul critic. Mai zic ceva Mircea Radu, niște fete urâte, iar Marina dă șampanie la toată lumea. La anu' va fi propusă și ea la Nobel, că dacă nu merge cu Cărtărescu să fie la două capete. Ba chiar la trei sau patru că apăruseră și Mona Muscă și Monica Macovei prin preajmă, adică cele două MeMe ale literaturii și politicii românești.

Noi vorbim cu Cornel Nistorescu. Mai are vreun rost? Votul ăsta va schimba ceva? Nu. Niciun vot din nicio Românie nu mai poate schimba nimic. Sistemul nu se predă. Nici nu moare, nici nu se predă și nici nu mai numără voturile. Că-s gata numărate și se face mișto de noi.

Springtime-ul din incintă are darul de a-ți potoli foamea. Dar și portofelul. Un șnițel cu cartofi și-o apă 40 de lei. Bine, bine, n-ai decât să nu mănânci, dar când vezi cărți cu 5 lei grămada în ideea că o editură ca Paralela 45 vrea să-și închidă porțile, te răzgândești și-ți zici că până dau toate editurile faliment măcar să-ți treacă foamea. Pentru că asta e impresia: falsa vânzoleală a cărților din târg prevestește un faliment teribil, pentru că nu mai citește nimeni. O mie de oameni la un târg nu-nseamnă nimic pentru piața de carte din țara noastră. În Germania, piața de carte înseamnă anual șapte miliarde de euro, la noi abia zece sau cinșpe milioane.

Mai behăim la târg, cu plăcere, cu Nicu Alifantis, Ștefania Coșovei, Coca Popescu, Lucia Verona, Ioan Cristescu, Ioan Mureșan, Ioan Groșan, Florin Iaru, Horia Gârbea, Paul Daianu, Dan Burlac, Marina Almășan, Arsenie Boca, Ecaterina Teodoroiu, unii pe care nu-i știm, alții pe care nu-i știm dar ne-ntreabă ce mai scriem, că dacă băgăm la Călimară, că a devenit cunoscută și-uite-așa ne-a trecut ziua de sâmbătă.

Apoi, ne-am dus la teatru. La Teatrul Țăndărică, unde a început Festivalul Internațional de Animație. Mergeți și voi. Ține până luni 28 nov cu spectacole zilnice. Mamă, mamă!!

Denis

19 noiembrie 2016

O bătaie cu perne

Suntem curioși din fire, altfel am fi îmbătrânit prematur și-am fi umblat cu sticlele de lapte prin oraș alungați de toți nepoții din lume. Așa că, ne-am zis, hai să batem Iarmarocul de la noi din Viilor Filaret, că poate ne-mbrăcăm, poate mai citim o carte, poate cumpărăm o bujie. 2 lei intrarea și dăm peste toate păsările din lume: papagali, pițigoi, vulturi, curcani, găini mici, găini mari, cocoși cu mâncarea aferentă. Fel de fel de semințe. Probăm o pereche de pantofi mai hippie așa și nu ne încap pentru că noi avem 44 iar pantofii au 33. Vedem mii de lingurițe. Milioane de fierătanii bune la baie, în mașină, la dinți, la cimitir, la neveste. Noi, care fără să citim nu putem, cumpărăm un Almanah Scânteia din 1960 și plecăm fericiți la Târgul din Valea Cascadelor.

Aici dăm peste toate chinezăriile din lume: aparate foto, gumă de mestecat, ciorapi, pălării, instrumente muzicale, cauciucuri, pepeni murați, mici și bere. Noi, pentru că suntem mari amatori de pictură, am cumpărat patru tablouri semnate Gogan, autentice, cu 30 de lei și ne-am dus la Gaudeamus.

La Gaudeamus, vrem să citim și să cumpărăm cărți. Mai ales p-alea în limba chineză, care trebuie să fie mișto. De-asta, ne-am zis, va fi publicat domnul Iohannis în chineză și de-asta auzim, la noi în Ferentari, vorbindu-se chineza pas cu pas. Dar să lăsăm China, este doar pentru cunoscători, noi mergem la târg să cumpărăm cărți banane, cum cumpără tot românul. Adică cum vedem zilnic la noi în Ferentari, mii de oameni cărând saci de cărți, așezându-se la câte o coadă și citind Lucian Boia, Cantemir sau Dostoievski. Ba și Vișniec. Unul, ieri, la coadă la parizer, citea Vișniec. Cu glas tare, că noi, ăștia care vroiam doar salam de vară ne-am cărat. Da, așa facem. Mergem la târg și pentru că avem întâlniri cu Ștefania Coșovei, Adilă, Șeri, Lucia Verona, Horia Gârbea, Emil Mladin, Cristescu, Luca Dinulescu, Ștefan cel Mare, Mama India, cu alții pe care-i știm din vedere și cu alții pe care nu-i știm de loc.

Seara, după atâta umblare, vrem să vedem excelentul Hacksaw Ridge al lui Mell Gibson, s-o ascultăm pe Chagall la Expirat (a fost chiar super), să facem clătite în formă de inimi sfărâmate cu dulceață de măsline, să ascultăm Toumani Diabate și să ne batem cu perne. Da. Cu perne. A făcut Tina Cumva niște perne pline cu ace de arici și brad. Sunt foarte mișto.

Denis

18 noiembrie 2016

Iggy Azalea: Am un vagin câștigător

Metallica își lansează astăzi, 18 nov, albumul, primul după opt ani, Hardwired...To Destruct. Cu chitări, tobe, chestii. Ar fi vrut s-o facă la Sala Palatului din București, dar Sala este ocupată de Loredana Groza care repetă pentru concertul ei Sentimente. Metallica ar fi putut-o face și la Sala Mică, dar Sala Mică e ocupată tot de Loredana Groza care-și scrie autobiografia intitulată Sentimente. În această situație, Metallica își va lansa albumul la Londra, 19 nov, într-un concert la care se poate ajunge de la București cu tramvaiul 1, autobuzele 182, 282 și nu mai știm ce. Londra este lipită, ni se pare, de strada Roma, înainte să intri în pasaj.

Revista pentru bărbați GQ, Gentlemen's Quaterly, a dat niște premii ieri, 17 nov, într-un loc mișto din USA. Nu spunem care, că nu-l știm. Printre premiante a fost și Iggy Azalea, solista pop a momentului. Ea a defilat pe covorul roșu cu toate formele la vedere. Apoi, a declarat: Am un vagin câștigător. Toată lumea de bine a aplaudat. Pentru cine n-o știe pe Iggy, tre' să badă XFactor Australia. E în juriu. Dacă partidul dânsei, PNL, va câștiga în 11 decembrie 2016, doamna Alina Gorghiu va împrumuta și dânsa această afirmație.

Marilyn Monroe a fost detronată de pe locul 1 al celei mai frumoase femei din toate timpurile. Pe primul loc, la ultimul sondaj, a ajuns Cara Delevigne. Ne-am uitat și noi la ea, și putem spune că are sprâncenele prea groase. Mă rog. În locul trei a ajuns Kim Kardashian.

România a avut întotdeauna un rol de exportator de securitate regională sau de factor de siguranță tot de securitate regională. Ca acum, când harta dimprejurul României s-a înroșit brusc.

Black Friday. De obicei, toate acareturile care se vând cu această ocazie sunt mai ieftine ori înainte ori după Black Friday. Așa că fiți atenți.

Vestea cea mai bună a alegerilor din 11 decembrie este că vom avea, în sfârșit, mai puțini parlamentari. Nu atât de puțini câți am vrea, dar e un început de însănătoșire a instituției. Până la un singur parlamentar, mai avem de așteptat două, trei generații.

A început campania electorală autohtonă. E plină de minciuni și promisiuni de-acum un secol. Exemple: Vom lupta contra corupției!! Vom face autostrăzi!! Tinerii cumva. Spitalele cumva. Inundațiile așișderea.

Pantru a demonstra lumii că suntem încă racordați la planetă, bulevardul Magheru va fi rebotezat. De la 1 ianuarie 2017 el se va numi Donald Trump, Melania și Poporul american.

Agenția CĂLIMARA

17 noiembrie 2016

Bob Dylan nu se va pupa cu Regele Gustav al Suediei

Bob Dylan nu va merge la Stockholm, 10 dec 2016, la decernarea premiilor Nobel. Are treabă. După spusele lui Carmen Hara, marele solist pune murături, își acordează chitara, schimbă un bec la mașina sa din 1970. Se poate. Regele Gustav deci nu va avea ocazia să dea mâna cu legenda Dylan. Dar ca de obicei, această situație penibilă va fi salvată de politica externă a României care lucrează de atâtea ori eficient. Pentru ca Gustav să nu plângă, MAE Român va trimite la Stockholm în locul artistului pe Elena Merișoreanu, polițist solist de folclor român. Decizia MAE se bazează pe asemănarea dintre Merișoreanu și Dylan: Pe amândoi îi știu milioane de oameni, amândoi cântă, amândoi compun, amândoi sunt creți etc. Merișoreanu va cânta în fața regelui Gustav celebra melodie "Te rog să-mi scri din depărtare o scrisoare sau să-mi dai un mail".

O parte a acoperișului vechii Hale Obor a luat foc. S-a descoperit și cauza. Niște oameni ai străzii se adăposteau acolo de intemperii. Făceau focul cu lemne și cărbuni în sobe neautorizate. Pompierii au potolit sinistrul, bravo lor. După care a urmat un comunicat, dat tot de oamenii străzii: "Ne pare rău, dar structura de rezistență a clădirii numită Vechea Hală Obor a fost grav afectată fiind nevoie de demolarea acesteia. Ne pare rău, rău de tot, Oamenii Străzii".

România va pierde de acum încolo, la fotbal, toate calificările. În urma acestor rezultate, Daum va fi făcut general de armată, senator, i se vor da terenuri la Snagov, Vama Veche și Giurgiu și va fi lăsat să antreneze și o echipă din divizia a treia germană.

Nu știm dacă Primarul General al Capitalei, doamna Gabriela Firea, va putea să pună la punct spinosul și îngrozitorul transport public și nepublic din București. Durează secole. Dar vedem că se apropie înțelept de studenți și pensionari. Se crede că dacă se dau lunar 500 de lei unui student, acesta se duce la câte un bătrân singur, identificat dinainte de primărie, și-l va ajuta pe acesta să fiarbă un ou, să închidă televizorul, să-și facă cumpărăturile. Vom trăi și vom vedea.

În Cotidianul, de-o vreme, există rubrica "România din piața Chibrit", în care simpli cetățeni zic c-am ce-ar face ei dacă ar fi edilii capitalei.
Înrebarea de azi, 17 nov: Ce soluție aveți pentru lipsa locurilor de parcare. Răspunde o doamnă de pe bd Magheru, îmbrăcată cu palton alb, fular, căciulă, fustă mov: Bucureștiul are nevoie de semne de parcare interzisă pentru ca domnul Tăriceanu să poată opri să cumpere gogoși pentru nevastă. Bucureștiul are nevoie de statui reprezentând-o pe Alina Gorghiu dând meditații la fizică. Astea-s probleme, nu aiurelile dvs.

Agenția CĂLIMARA

16 noiembrie 2016

Două la un leu - 70

Pe vreme de ceață:
1. Cei care nu folosesc proiectoarele de ceață nu le folosesc pentru că nu știu unde să apese. Amin.
2. Am o teorie despre cei care conduc aproape lipiți de mașina mea: pentru ei, 20 de cm înseamnă mult mai mult decît trista realitate. E clar că n-o s-o verific vreodată.

15 noiembrie 2016

Căutătorul de chestii

Când era tânără, Florica Ben Florica era o frumusețe răpitoare. Era înaltă, înaltă, înaltă, avea părul blond, blond, blond cu șuvițe albastre și cireși în jurul urechilor și purta o fustă ecosez din alea aduse în satu-i natal de contrabandiști din Iugoslavia. Ei mai aduceau și ciorapi, Vegeta, gumă de mestecat sârbească, reviste porno și Florica le lua pe toate. Adică din toate câte ceva. Le ducea apoi la școală. Florica, atunci, era în clasa a șaptea. De înaltă ce era, și când stătea jos avea un metru optzeci înălțime, că doar așa putem explica cum l-a putut vedea pe fereastra clasei pe Florin. Pe Florin Înfloratu, fiul unor buticari din centru satului, pe care-l durea în cur de școală, el având viitorul asigurat. Deci Florin trecea pe sub fereastră și l-a zărit Florica. Florin ținea în mână un capac de canal și-n loc să-l ducă la fiare vechi îl aruncă cât colo și-i zise fetei: Hai afară!!

S-au dus în Grădina Botanică. Ce căutăm aici? Chestii. Chestii? Da, uite, floarea asta cu țepi albi, numită floare cu țepi albi este o chestie. Bujorul ăsta cu țepi verzi, numit bujorul cu țepi verzi este altă chestie. Înțelegi? Dar văd că nu-ți place, hai să căutăm chestii la cofetărie. Și merseră la Cofetăria Haiducii din centrul satului. Aici, balamuc. Toată școala chiulea. Cu profesori cu tot. Luară loc la geam. Comandară două chestii dulci, că Florin nu mânca chestii sărate. Io caut numai chestii, îi zise Florin Înfloratu. Chestii serioase. Alaltăieri am găsit în sertarul maică-mii niște chestii de care mi-e rușine. Am găsit două mii de dolari, un bilet semnat Gheorghe de la Cooperativă și-un prezervativ. Îți dai seama. Acum un an, am găsit alte chestii în buzunarul lui taică-meu. Dacă nu-ți place la cofetărie, mergem în munți. Acolo găsim alte chestii, care ne pot duce la dragoste, că nu ne vede nimeni. N-am mai făcut niciodată chestii cu o fată de doi metri patruzeci, trebuie să fie formidabil.

Plecară în Retezat. Natură, nene, ce să zici. Printre maimuțe, urși, brazi și pițigoi tinerii puseră o pătură, își traseră chiloții jos, așa cum se face și când să facă chestii se auzi o voce: Stai, pân' aici v-a fost, și dădură ochii cu un individ cu Constituția României în mână. Era Manole Ben Manole, viitor general cu paza Constituției, atunci însă doar un flăcău care căuta și el chestii feminine prin pădure. Manole zise: Dacă nu-mi dai fata de nevastă și jumătate de împărăție îți tai chestia!

Florin Înfloratu nu vroia să rămână fără chestie toată viața. Își trase înapoi pantalonii, fluieră într-un anumit fel și se sui pe un cal alb apărut de niciunde cu care zbură spre București. Văzând atâta izbândă, Manole o trânti pe Florica pe pătură, făcură chestii și rămaseră împreună și azi.

Denis

14 noiembrie 2016

VASILE DÂNCU: Jazzul se poate asculta și în miros de mici

Eram siderați de Ferentari de când nici nu eram în București. N-auzeam decât că-n Ferentari au venit americanii, că în Ferentari se dau adidași pe daibogi, că în Ferentari va să vină Bob Dylan sau The Animals din cauză că Eric Burdon vrea să cânte la țambal cu ăia din favelele cartierului și tot d-astea care de la Câmpina, unde făceam școala, mi se păreau americane, din vest, ca blugii ăia pe care-I cereai nu-ș cui de la Paris.

Acum stăm în Ferentari, cum te uiți la cartier în stânga, lângă blocul ăla care are la parter un coafor, un aprozar, o cizmărie, un Dedeman, o sifonărie și un restaurant cu trei etaje, Ferentari în care nu e niciun american, ci doar un 141 cu care poți face turul cartierului.

Seara, ne punem o basma și ieșim la plimbare. Vedem Spitalul de Pneumologie, două spălătorii de mașini cu 5 lei, o pâine, două pâini și o farmacie. Și brusc dai de Piața Ferentari, că aici am vrut să ajungem. O piață elegantă, nouă, frumoasă și goală. Aici niciodată vreun țăran n-a vândut mai mult de un castravete sau doi. Un altul trei cartofi și-un pepene.

Pe 11 nov 2016, totul s-a schimbat. Parcă veniseră americanii, așa de multă poliție, lumină, mașini, mici, pastramă, și oameni bine îmbrăcați pluteau în jurul pieții. Da, așa de mulți. Era o feerie de civilizație, de vis, de eleganță, de veselie, de copii premiați, de diriginți urâți, de părinți amabili, un pian și ceva microfoane care chiar mergeau. Aveam să aflăm de la un polițist că era prima ediția a Festivalului de Jazz din Ferentari, organizat chiar în piață, după ce tarabele fuseseră ascunse.

Înăuntru era cald, multă lumină, un pian la care cânta Marius Vernescu. După primele note ne-am dat seama că trebuie să-i cumpărăm toată discografia. Apoi, ca la un semnal, toată omenirea din sala improvizată a ascultat discursurile doamnei Gabriela Firea, primar general al Capitalei, și domnului Vasile Dâncu, vice prim al Guvernului României. Bun. Excelent chiar. Cu promisiuni că vor veni și la edițiile viitoare. Vom vedea.

Au mai cântat Emil Bâzgă cu New Orleans Band, cu bass Cătălin Răzvan, Mădălina Pașol Project și Groove Hug și uite-așa Festivalul Ferentari Jazz a intrat în rândul marilor evenimente de gen precum Gărâna, Timișoara, Berlin, Paris, Montreux, București, Cartagena, Tokyo, Montreal, New York și atâtea altele.

Denis

13 noiembrie 2016

Să importăm sistemul votului cu electori și la noi

Votul clasic de la București a devenit demodat, desuet, nu mai ține pasul cu realitatea. Intri, de exemplu, în urnă, votezi cu Monica Macovei și iese tot ea (Avem dubii că-i așa, dar mă rog, vom vorbi altădată). Nu-i în regulă. Trebuie să intri la urne, să votezi Monica Macovei și să iasă Ion Iliescu. Cum a fost la americani. S-a votat masiv Hillary Clinton și a ieșit Donald Trump. De ce? Că așa au vrut electorii. Beneficiile acestui sistem modern de vot, ne referim la cel cu electori, sunt incomensurabile: ai parte de surpriză, ceea ce poate familia sau jobul nu-ți oferă, ai prilej de bârfe cu vecinul și, nu în ultimul rând vezi că programul electoral votat de tine este de fapt al contracandidatului.

La București, lucrurile s-ar simplifica. Electorul ar fi securistul străzii, al cârciumii de unde bei pe caiet, al slujbei și așa mai departe. Te duci și-l întrebi cu cine să votezi. Îți răspunde: Cu Nicușor Dan, că e mai tânăr, are cămașă de bumbac, o privire inteligentă, s-a legat de arteziană, ceea ce Tăriceanu nu mai poate și așa mai departe. Votezi cum zice electorul și iese Ion Iliescu, pentru că el, electorul are alte obțiuni. Și doar asta e important, să iasă Ion Iliescu. Mă rog, s-ar putea ca în primii 50, 60 de ani, acest vot clasic să nu mai reglementeze nimic în România, adică votăm pentru schimbarea inutil, și atunci acesta cu electori ne va ajuta să avem o Românie modernă, simpatică și vioaie așa cum vor mai toate partidele. Ceea ce am spus noi mai sus pare încurcat, dar nu, e foarte simplu. Sperăm ca Legea Votului cu Electori să treacă prin Parlamentul României până la prima ședință parlamentară. Adică așa pac, pac!!

N-aveam de ce să batem Polonia. Nu era frumos. Ei joacă un fotbal cu fruntea sus, se plimbă cu elicopterele, au neveste frumoase, noi nu. Securitatea care a pus stăpânire pe fotbalul românesc ne face de râs. Sunt promovați în străinătate numai jucători care au fost "sufletul vestiarului" gen Rădoi, antrenori care umplu Asia și Golful naiba știe de ce, dar se poate afla de la CNSAS, jucători tineri la lotul național care habar n-au unde e poarta. Gen tânărul Andone, care a tras de două ori spre strada Maior Coravu, unde e o parcare. Probabil vroia să fugă cu ea, cu mingia. Sunt promovați alți jucători pe bani ca să-i vază străinătatea și să fie transferați la Barcelona. Nu mai continuăm, așa cum se scufundă societatea românească în ansamblul ei, așa se scufundă și fotbalul.

Cum spuneam mai sus, încercând să justificăm importul de vot cu electori, noi dacă votăm schimbarea nu schimbăm nimic. Sistemul securistic este atât de bine înfipt în pântecele societății românești că nu credem că mai poate fi clintit. Adică votezi schimbarea la vârf, dar securistul din teatru rămâne același. Și tot așa.

Denis

12 noiembrie 2016

Femeile și Marile Revoluții din Noiembrie

În octombrie 1917, pe 25, o gașcă bine înarmată de bolșevici a atacat Palatul de Iarnă al țarilor din Sankt Petersburg. Era gașca de bandiți a lui Lenin. Palatul era apărat doar de un batalion de femei. Obișnuite cu alăptatul și spălatul vaselor, tinerele mitralioare n-au rezistat băieților lui Lenin, băieți trecuți prin vitejii, eroisme, violuri, bătăi, cuțite, furturi și alte alea. Și uite așa, odată Kerenski alungat din fruntea guvernului, Marea Revoluție din Octombrie s-a așezat în Rusia Sovietică pentru mulți ani. Așa credeau combatanții.

Văzând ce se întâmplă, marii bancheri germani, americani, francezi sau englezi s-au gândit să experimenteze "monopolul de stat", că să vază cum e pe pilea altora, pentru că știau, au intuit că dacă trimit lui Lenin o grămadă de bani ăla face dictatură și comunismul se va instala acolo pe mai multe sute de ani. Treaba asta s-a întâmplat pe 7 noiembrie 1917. Monopolul a reușit, Moscova a devenit capitala noii puteri, comunismul primitiv s-a instalat prin toate găurile fostului imperiu țarist, Revoluția din Octombrie a fost rebotezată din Noiembrie, iar femeile din Palatul de Iarnă au fost uitate, deși muriseră cu sutele.

Peste ani, vin alegerile din Statele Unite, 2016. Hillary Clinton s-a gândit că trebuie să aibă și un gând bun pentru alegătoarele femei. De-asta a inclus în programul său, o propoziție care conținea și numele țării noastre, România. Adică: Nu vom fi ca acele femei care nu erau lăsate să avorteze sau cam așa ceva. Americancele s-au simțit jignite că li se pomenește de România, nici nu știau unde e, și n-au votat-o decât în număr foarte mic.

Donald Trump a recunoscut în campanie că, da, mai ciupea de fund câte o fată din gașca Playboy. Și atunci, femeile din America s-au simțit băgate în seamă. Nu mai erau doar cele pe care se pune permanent presiune că fă!!, fă copii, fă!!, ia de spală rufele, fă!!, cumva ceva în pat. Și l-au votat masiv pe Trump.

Analiștii români, care behăie în necunoștință de cauză despre alegerile americane, uită că și femeile din România votează sau participă la revoluții așa cum am văzut că au făcut rusoaicele, și-i dau cu votul antisistem. Și că și la noi va fi la fel. Dar nu ne zic cine e antisistemul. Nicușor Dan? Haida de!!! Se vede pe cămașa lui că-i tot de-acolo.

Nu știm dacă ne-am făcut înțeleși. E-o sâmbătă dimineață nelămurită. Lungă. Mohorâtă. Dar credem că votul antisistem din România nu va putea fi dat decât atunci când vor candida Ion Iliescu, Ecaterina Teodoroiu, Ecaterina Andronescu, Rovana Plumb sau Arsenie Boca. Na, că tot nu scăpăm de femei.

Denis

09 noiembrie 2016

Nicușor Dan și Alina Gorghiu prim miniștri

Generalul Manole Ben Manole era foarte obosit. Nu arase terenul, nu alungase dușmanul de pe Neajlov, nu se uitase la teve la niciun tocșou, dar era tare obosit. Avea cearcăne. Punea mâna la ochi și le simțea. Aveau cam două, trei kg. Le ținea în pungi. Simțea nevoia unei vacanțe. Chiar și Florica Ben Florica, nevastă-sa, i-a zis: Ieși, bă, și tu undeva. Relaxează-te!! C-o fi Sinaia, c-o fi Azuga sau Constanța, dar du-te o săptămână, mai las-o încolo de Constituție, c-o păzesc io cu Costache, știi bine.

Ajunse la Constanța. Avea slipul, avea totul la el. Măcar că era iarnă, și-l puse și se duse la On Plonge. O ciorbă, ceva. Valurile băteau în pontoane. Ridicau iahturile pe mal. Nisipul se foia și alcătuia forme bizare de zmei, pe care generalul le mai văzuse doar în filmele Disney. Se așeză la o masă. Ridică privirea și vâzu că nu era singur în restaurant. La o masă, ceva mai spre coada sălii, stătea un rac uriaș. Era clar că era Regele Racilor din Marea Neagră. Racul îi făcu semn să vină la masa lui. Cu cleștii bea vin și halea un mușuroi de furnici de mare, din alea roșu cu verde din care se face și cozonac. Zise: Cam lejer îmbrăcat. Cu ce treabă? O mică vacanță, răspunse timid generalul, jenat și el acum de ținuta sumară. Dacă-i vorba de vacanță, ia o corabie din astea, din port, și du-te la Istanbul, în Creta, în Thassos, în Rodos și dă-l dracului de litoral românesc. Nici gagici nu sunt. Vezi vreuna pe aici? Nu, e-adevărat. Doar chelnerița aia bătrână. Vezi? Are 77 de ani, n-ai treabă cu ea, o țin ăștia că nu-i sezon. Mă rog, faci cum vrei. Io, atâta-ți spun: Îmbracă-te mai ca lumea, du-te la Mamaia și saltă o femeie serioasă, una din alea cu tarif mic până-n 40. Cu asta de aici n-ai ce face. O chem să facă nota: Marcela!!!

Generalul ajunse cu Marcela la hotel. O puse să se dezbrace. Nu era bine, dar femeia n-avea nicio apăsare. Se întinse în pat și începu: Dacă iese Cioloș prim ministru, dă o lege pentru noi, bătrânii, în care o să zică că avem voie să lucrăm până la 90 de ani. Dacă iese Nicușor Dan prim ministru, dă și el o lege pentru bătrâni, numită Legea Fecundației Divine, adică ce vom face noi nu va fi sex, ci ceva divin, înțelegi? Dacă iese Gorghiu prim ministru, ea nu dă nicio lege, că nu știu dacă știe. În sfârșit, aud că ăștia care-și fac partid, Liftul Bunăstării, s-au înscris la tribunal și capătă de la buget banii de funcționare. Știi, generale, că partidele își fac de cap pe banii noștri? E legea aia băgată de Iliescu, de care nu-și mai aduce aminte nimeni, dar bagă banul la buzunar alde cutare și cutare de-i vezi prin parlament. Înțelegi? E târziu, ce vrei să facem? Oral nu, că oral a fost până acuma. Așa că plec.

Generalul se-ntorcea de la Constanța și se uita pe geamul compartimentului. Vedea munții Hercinici, brațele Dunării, o barză și-un brad. Se gândea la Marcela. Să-i spună Floricăi sau nu? Dacă nu-i spune, ea când o fi să plece la mare cu cine să-și petreacă nopțile acolo? Săraca de ea, că și ea are nevoie de puțină relaxare.

Denis

08 noiembrie 2016

Clinton și Trump la Zimnicea

Dacă nu va câștiga alegerile de astăzi, Donald Trump se va muta la Zimnicea unde își va cumpăra un domeniu. Dacă nu va câștiga nici ea alegerile de astăzi, Hillary Clinton se va stabili și ea la Zimnicea unde-și va cumpăra un domeniu cu casă de patru camere. Evident că la prima plimbare în natura Zimnicei, doamna Clinton se va întâlni cu domnul Trump. Cei doi se vor bucura, se vor căsători și-și vor deschide o afacere cu ajutor de la statul român. Pe legea aia care dă bani tinerilor români să-și facă calorifere în curte. Numai că cei doi proaspăt stabiliți în Zimnicea, vor deschide o afacere cu mari beneficii pentru România. Ei vor produce acolo aparatul invenție proprie numit ClinTru, care este de fapt un colac care se aruncă din avion când acesta este în aer, pentru a-i regla zborul.

Bravul nostru moldovean Igor Dodon, care ar fi meritat să candieze la primăria Constanța, că-s mai mulți bani, decât la președinția Moldovei, promite înainte de turul doi o chestie la care trebuie să luăm aminte pe viitor și noi, românii. Dânsul, dacă câștigă alagerile, va desființa bacalaureatul. Nu de tot, ci numai pentru cei care nu vor părăsi niciodată spațiul estic al Europei.

Știrile de mâine, TVR 1, cu Mihai Găinușă. Vedem și noi și nu ne vine să credem că omul ăsta este atât de lipsit de umor.

PUBLICITATE O babă stă de vorbă cu ea însăși. Într-un parc cumva, o bancă, un cireș. Brusc îi cade un șifonier cu patru uși în cap. Moare pe loc. Sloganul: Tampoane ca la mama acasă.

Piața Ferentari. O ocolești de obicei. Dar wendul ăsta nu se face. Aici va avea loc primul Festival de Jazz din această parte a Bucureștiului, în 11 și 12 nov. Deci cu toții la Ferentari Jazz Fest din sectorul 5 al capitalei.

IARĂȘI PUBLICITATE Baba dacă a văzut ce pericole o pândesc în parc, a plecat cu șifonierul acasă. Moșul ei s-a bucurat și i-a numărat ușile. Erau numai trei, ori el știa de patru de la Știrile ProTV. Așa că a scos o bâtă și a zis Sloganul: Tampoane ca la mama acasă.

Mitingul PNL a fost organizat pentru a aproba și susține măririle salariale ale PSD.

Mai era o știre importantă cu cine sapă groapa altuia, dar s-a pierdut în redacție.

Sâmbătă, 5 nov, la Club 99 din București s-au acordat Premiile Coșovei, ediția a III a. Eveniment de ținută.

Partidul Liftul Bunăstării din România își face program electoral. Aveți puțintică răbdare.

Agenția CĂLIMARA



03 noiembrie 2016

Domnul Pornochio va aduce România pe drumul cel bun

Când a născut ultima oară Alba ca Zăpada a simțit că este vorba de o sarcină mai deosebită, grea. A sunat-o pe Ursitoarea Blur și i-a spus: Vino degrabă, mă simt nasol. Blur era doar o flacără cu un batic roz. Așa că a plutit arzând tot ce i-a stat în cale până în iatacul Albei ca Zăpada. Plodul, însă, se născuse, fiind un băiat puternic de 20 kg și unu' optzeci înălțime. Blur hotărî pe loc: Îl numim Pornochio și-i vom trasa ca sarcină în viață să facă ordine în România. Odată pentru totdeauna. Cele două femei, de bucurie, au pus de-o băută, chit că Blur era cam efemeră, ba ardea, ba se stingea, dar până la urmă au dansat cu toții, Pornochio, Blur și Alba ca Zăpada pe o melodie mai veche a lui Doors.

Luându-și urseala în serios, Pornochio ajunse la majorat. A fost momentul cel mai cumplit din cariera sa, pentru că a înființat un partid numit Liftul Democrației Române, adică, se gândea, că e nevoie de un vehicul cu care România să ajungă urgent la bunăstare, democrație, bani și veselie prin case. Lucruri simple, dar obligatorii. Nou înființatul LIFT va avea membri din toate categoriile sociale, din toată Europa și nu numai români, pentru că LIFTUL va lupta și pentru bunăstarea altor oropsiți din lume. Programul politic al LIFT va apărea în câteva zile pe Net și va avea și o variantă suedeză.

Procuratura a mai mare din România redeschide dosarul Revoluției din decembrie 1989. Deocamdată în REM. Domnul Pornochio, deja implicat în treburile din țară, a declarat: Este o mârșăvie, o dezinformare, o manipulare oribilă acest REM. E ca și cum deși știm făptuitorii, mai deschidem din nou dosare ca să-i mai aflăm odată peste vreo șaizeci de ani, atunci când vinovații se vor fi săvârșit.

Domnul Pornochio intrigat de ascensiunea fără nicio bază a USR, a hotărât să cerceteze originea cămășii lui Nicușor Dan. Dânsul este convins că țoala este lucrătura unei croitorii a SRI.

Dându-și seama că din partea domnului Dacian Cioloș, timp de un an, n-a venit niciun mesaj politic important pentru România, LIFT s-a hotărât în adunarea generală să-i creeze câteva. Câteva cu care poate rămâne prim ministru până ce LIFT va lua puterea. Mesaj 1: România cu căpșuni/Europa cu magiun. Mesaj 2: Nu e țară ca Banatul/La Germania cu furatul.

Melodia Deliei Gura ta are probleme la CNA. Adică o melodie cu aproape trei zeci de milioane de accesări, pune probleme unor părinți idioți care au necazuri cu educația copiilor lor zicând, în reclamație, că Gura ta are conotații erotice și că copii habar n-are ce-i aia. Domnul Pornochio, care urmărește îndeaproape fenomenul muzical din România a declarat: Gura ta are buzele foarte frumos date cu ruj, și îmi zâmbește întotdeauna amețitor. Vom desființa și CNA și pe acești părinți de îndată ce vom câștiga la urne.

Biroul LIFT

02 noiembrie 2016

Poveste de dragoste cu umbrelă roșie

Generalul Manole Ben Manole nu fusese de la început general. Începuse cătană. La popotă. Că maică-sa zise în zorii vieții lui Manole, îi zise lui tac-so: Marine, ce facem cu Manole? E prost ca noaptea, are urechile clăpăuge, nu citește nimic, fură de la vecini porumb și cireșe, fete ioc, măcar că are șapte ani, ce facem? Omul zise: păi, io la șapte ani, și se ridică să arate. Dar Viorica, soția lui Marin, mama lui Manole, îl luă de mustață și-i zise: m-am gândit să-l dăm la armată. Acolo primește haine și într-o zi va ajunge să apere Constituția României, aici, pe Neajlov. Ce zici? Omul se ridică brusc și căută din ochi sabia de pe perete. Nu mai era, uitase că o vânduse pentru mâncare.

Manole nimeri la intendență. La curățat cartofi, varză, brânză. Ouă spărgea rar, și numai atunci când venea inspecția de la București. Curăța și cânta cântece ostășești de pe vremea lui Mihai Viteazul sau Ștefan cel Mare: Uite-l pe Mihai Viteazul, duba, duba, duba, duba și din cauza asta, din cauza hărniciei adică, a vocii sparte care deranja procesul culinar, din cauza că nu, nu-l vroiau la cantină, Manole căpăta des permisii de câte o zi, de câte trei ora sau nici atât. Se ducea la film. Văzuse, de exemplu, de opt ori un film cu Rita Pavone, una mică de tot, care cânta într-o limbă pe care Manole n-o știa de nicăieri de pe Neajlov. Adică vreun dialect ceva cum avea să afle mai târziu din Constituția României. La a noua vizionare se întâmplă însă ceva de nedescris, o minune care avea să-i schimbe viața pentru totdeauna, că așa se zice când te pocnește viața cu ceva neprevăzut. O cunoscu pe Mariana.

Mariana venise și ea la film cu o umbrelă roșie. Ploua și-și luase umbrela. Ca să nu deranjeze, în sală o închise. Manole era pe fază. Zise: E păcat, doamnă s-o închideți, cu ea deschisă filmul are alte calități, alte chestii, mă-nțelegeți? Se mira și el de cât de cursiv vorbise, dar ea zise: E umbrela maică-mii și mi-a zis să n-o stric. Așa că-i dădu cu ea în cap lui Manole. Manole râse ca de o glumă bună, deși îi curgea sângele pe nas. Văzură filmul mai departe fericiți. Se țineau de umbrelă. Un sărut. Mai venim, nu? Da, răspunse Mariana, dar nu tot la Rita. Îi spunea Rita ca să-și dea seama Manole că ea și muzica e totuna. Să mai venim și la B.D. ăștia, că e drăguț. Așa făcură. Și așa începu o cutremurătoare poveste de dragoste. Modernă. Tensionată. Un roman.

Mama lui Manole se întâlni, în cele din urmă, cu mama Marianei. Păi, al nostru devine general și va apăra Constituția. Tu ști ce-nseamnă să aperi Constituția României? Nu? Păi, bani căcălău, excursii, iaht pe Neajlov, ligheane roșii pentru murături, gagici, și mai ales, nu faci nimic toată viața, te plimbi cu broșura aia la casierie și-ți iei banii. Înțelegi? Tu ce dai? Ce zestre are Mariana? Mama Marianei era tristă, dar spuse: Mariana n-are decât umbrela roșie. Altceva n-avem să-i dăm. Să v-o băgați în cur, nu dau băiatul pentru așa ceva. Și plecă.

Mariana dacă văzu așa, dădu de trei ori umbrela roșie peste cap și se transformă în Zâna Zânelor. Frumoasă, elegantă, gigea de tot. În fața ei oprit un Ferrari roșu. Se sui. Mașina demară, bâr, bâr, bâr, cum fac toate astea italiene și dispăru spre regatul Munților de Aur, unde era împărăteasă.

Denis



01 noiembrie 2016

HYPERFEST 2016

Duminică seară/noapte, 30 oct, puteam să facem o grămadă de chestii. Le-aveam notate și le tăiam cu creionul: la asta nu, la asta nu, la asta da. Puteam să mergem, de exemplu, la Casa Scânteii, să vedem cum demolează aripile alea ale lui Buculei și-i pun lui un bust călare pe-o capră, puteam să mergem la Masa Tăcerii și să halim parizer, puteam să ne mascăm în Dracula și să furăm copii din maternități, puteam să facem gropi și mai mari pe străzile capitalei, puteam să ne uităm la televizor la Realitatea TV, care tocmai anunța că Tăriceanu se va spânzura în direct alături de Loredana Chivu, dar nu, nu. Ne-am dus la cinema Europa, fost Miorița, unde se terminase Festivalul de Film al Universității Hyperion și taman atunci se dădeau premiile.

Gazde ne-au fost domnii Vlad Leu, Mihnea Tăutu, din partea Hyperion, dl Avram Iclozan, din partea firmei Paradox, și cinematograful Europa, fost Miorița. Gazde perfecte. Le mulțumim.

Nici n-am apucat să ne așezăm jos, să aruncăm o privire sălii care se prăbușea de spectatori tineri, că domnul Vlad Leu a și dat citire premianților. Ia să vedem:

1. BEST SHORT MOVIE AWARD:

FOREST OF ECHOES (orig title WALD DE ECHOES), 2016, Austria
Directed by Miss Luz Olivares Capelle


2. SPECIAL MENTION AWARD in BEST SHORT MOVIE CATEGORY:

GOLDFISH (orig. title GOLDFISCHE), 2016, Germany
Directed by Mr. Facundo V. Scalerandi


3. SPECIAL MENTION AWARD in BEST SHORT MOVIE CATEGORY:

HOUSE ARREST (orig. title HAUSARREST), 2015, Switzerland
Directed by Mr. Mathias Sahli


4. BEST SHORT DOCUMENTARY:

WHITE SKIN CLOSED EYES, 2016, Belgium
Directed by Miss Mira de Boose


5. BEST SHORT ANIMATION:

THE ALAN DIMENSION, 2016, United Kingdom
Directed by Mr. Jac Clinch


6. BEST ROMANIAN SHORT MOVIE

ALL THE RIVERS RUN TO THE SEA (orig. title TOATE FLUVIILE CURG IN MARE), 2016, Romania
Directed by Mr. Alexandru Badea


7. SPECIAL MENTION AWARD in BEST ROMANIAN SHORT MOVIE CATEGORY

A WHILE AGO, 2015, Romania
Directed by Miss Stela Pelin


8. SPECIAL MENTION AWARD in BEST ROMANIAN SHORT MOVIE CATEGORY

GUILTY FOR FREEDOM (orig. title VINOVAT PENTRU LIBERTATE), 2016, Romania
Directed by Mr. Mihai Adrian Stanciu


9. BEST DIRECTING AWARD:

HILDE, 2016, Germany – Austria
Directed by Mr. Felix Knoche


10. BEST CINEMATOGRAPHY AWARD:

KRYO, 2016, Germany
Directed by Mr. Christoph Heimer


11. BEST ACTING AWARD:

Mrs. Mardy Ma in the role of Mother in the short movie FATA MORGANA, 2016, USA – China
Directed by Miss Amelie Wen


12. SPECIAL MENTION AWARD in BEST ACTING MOVIE CATEGORY

Mr. Matei Cojocaru in the role of Matei in the short movie MATEI, 2015, Romania
Directed by Miss Andreea Simion


13. BEST SCRIPT AWARD

STACEY AND THE ALIEN (orig. title STACEY EN DE ALIEN), 2016, Belgium
Written and Directed by Mr. Nelson Polfliet


14. VIEWERS AWARD

OFFICER (orig. title OFIȚER), 2016, Romania
Directed by Mr. Stefan Zaharia

Da, așa a fost. Cineva, la discuții, a zis că filmul românesc este pe drumul cel bun. Ca și România de altfel. Ca noi toți.

Agenția CĂLIMARA