07 ianuarie 2016

Bazaconii

Lupul stă ascuns după niște cărți de Gigi Becali într-un stufăriș albastru din Pădurea M. Așteaptă să treacă Scufița Roșie cu ligheanul plin de bucate, din alea de care-i plac lui: Plăcinte cu carne, răvașe cu partidul M10 în care se specifică rolul tineretului român în viața societății civile, pepene murat, vată de zahăr și alte chestii dulci. Auzi un cântec. Își ascuți repede dinții și așteptă. De după un copac înalt, care aducea a cocotier deși în pădurea asta erau numai conifere, își făcu apariția un gândac uriaș travestit în Scufița Roșie. Îi spuse lupului: Bă, n-am plăcinte, le-am mâncat io, bă, n-am răvașe, le-am dat la tineretul din pădure care s-a căcat pe ele, bă n-am nimic. Așa că, hai să bem de necaz. Cei doi o luară spre bodega M11 de la marginea pădurii. Aici, câțiva localnici o recunoscură pe Scufița Roșie și o violară. Aceasta născu sub atenta îngrijire a lupului opt scufițe mici albastre de care lupul are grijă și acum.

Potcoava Aurora D. Misterioza era îndrăgostită de măcelarul din colțul străzii ei, un băiat pe nume Grand Delamare. Grand se scula în fiecare dimineață la ora 4 și mergea la magazin prin fața Aurorei. Când o vedea, băiatul se ruga la ea ca ziua-i să fie bună, că potcoavele, știa, poartă noroc. Așa a făcut și în această dimineață. Ba chiar îi făcut cu ochiul, că Aurora înlemni de emoție și iubire. Ar fi vrut, biata de ea, să-și dea drumul de sus de atâta dragoste, dar fiind de fier îi putea sparge băiatului capul. Se hotărî doar să-i poarte noroc. Grand deschise magazinul. Hălcile de carne îl aștepatau. Luă un topor, o jumate de vacă și când să despice copanul vacii fierul toporului îi crăpă căpățâna. Muri la spital.

Înotătoarea braziliancă Marina del Fiore din Clejani, înota în această dimineață de Sft Ion prin Neajlov. La un cot al râului zări un delfin. Venea de la magazin încărcat cu conductori electrici, sape, un butoi cu asfalt. Se opriră să vorbească. Marina: În sfârșit, asfaltează la noi în sat că vin alegerile. Păi, io sunt cu asfaltul, spuse delfinul. Îmi dai o sută de mii și asfaltez numai la tine în față. O sută de mii de ce? De euro. N-am atât. Da' cât ai? Opt zeci de mii. Buni și ăia. Marina îi dădu banii și plecă mai departe. Delfinul, mai departe și el. Până seara, delfinul făcu două milioane de euro, își îngropă sculele și plecă din râu pentru totdeauna. Se duse la București. Din milioanele alea, dădu unul și fu numit ambasador în Brazilia. Din ambasadă o sună pe Marina. Îi spuse cu voce mieroasă: Marina, te iubesc. Și eu, io întoarse Marina.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: