31 martie 2016

Lamia, Liana și Leigh, Vivian Leigh

Da, așa facem. Mergem la teatru. Vedem Vivian Leigh de Marcy Lefferty la Excelsior. Un fel de-a spune că e de Marcy Lefferty, pentru că adaptarea textului aparține celor două românce ale spectacolului: Liana Ceterchi regizoare și Lamia Beligan rol principal. Cine a fost Vivian Leigh? E greu se spus în două cuvinte. Trebuie să treci prin căsnicia ei cu Laurence Olivier, prin cele două Oscar, unul pentru Scarlett din Pe aripile vântului și altul pentru Blanche din Un tramvai numit dorință, prin eșecul dezastruos cu Romeo și Julieta de pe Broadway, prin amorurile ei cu Peter Finch sau primul soț, Leigh, un jocheu oarecare, dar și prin faptul că era cea mai frumoasă actriță a timpului său, cea mai talentată și cea mai, probabil, bolnavă. Singură în sceană, Lamia Beligan ne-o aduce aminte pe Vivien Leigh cu forță, talent, durere, sensibilitate, delicatețe, măreție, feminitate, răutate, bolnavă, mamă, frumusețe, îndrăgostită și căsătorită cu cel cu care avea să devină cuplul regal al teatrului din Anglia, Laurence Olivier. Eforturile Lamiei Beligan sunt excelent susținute de regia Lianei Ceterchi: Să ne amintim momentul cu bărbatul iubit, reprezentat aici de o cămașă, de drumul sinuos al Vivianei prin viață, actorie și căsnicie (între două scări este o bandă pe care Lamia joacă acest greu drum al revenirii, al talentului, al ce vreți voi). Spectacolul se termină și n-ai prea vrea. Viața Vivianei Leigh a fost o aventură frumoasă pe care vrei s-o trăiești și tu, cel din sală. Mai ales partea cu Oscarurile. Un spectacol excelent datorat Lamiei Beligan, Lianei Ceterchi și, evident, Vivianei Leigh a cărei viață susține magistral adaptarea. Un spectacol biografic, tumultuos, tragic și imposibil. Așa cum a fost viața actriței.

Apoi, un monolog pentru care Ctin Tănase, Florin Piersic, Amza Pellea sau Toma Caragiu ar fi dat oricât să-l fi avut în repertoriu. E vorba de discursul talentatului Sebastian Ghiță în Parlamentul României în ședința de votare de reținere a sa. Zice Sebi Ghiță: Io nu m-am născut să fur, dar lui Iohannis i se va face dosar că a luat case mai multe decât poate duce, lui Ponta i s-a dres, lui Tăriceanu i s-a făcut, Ștefan cel Mare a ajuns la Paris, Dunărea n-am luat-o io și nici urmașii noștri ci urmașii și așa mai departe, autostrada aia nu se face că Zgonea e supărat, că DNA și așa mai departe. Un discurs agresiv, cu nume în clar, cu acuzații. Dacă ai scrie un așa monolog în teatru, orice director ți l-ar respinge instant, zicându-ți că bați câmpii.

Între altele, aduceți-vă aminte ce vorbe aveam fiteșcare prin piața Universității sau cu gașca noastră prin parc: Lasă, că vin ăia tineri și lucrurile se vor schimba în bine în politică, în administrație. Nu-i așa? Fiecare speram ceva de la generația noastră. Și a venit Olguța Vasilescu. Ea a fost schimbul de mâine. Și a venit Sebastian Ghiță, tot schimbul de mâine. Oameni tineri, cu școli, echipe de baschet, șefi, în Parlament, ai comisiei de verificare a SRI.

Slogan electoral genial al catindatului de la 5 din București: Io sunt ca tine. Sau cam așa ceva.

Denis

30 martie 2016

Mamaia și Eforie din Militari

Doamna Clotilde Armand, catindata de la sect 1, la primărie ne referim, nu vrea parcări, nu vrea nu-ș ce canalizare, nu vrea transport în comun mai bun, nu vrea să astupe gropile, ci taman să mute litoralul la București. Cum a văzut ea în 2003 pe Sena, în Paris. Atunci, e-adevărat, municipalitatea pariziană datorită lu' 50 de grade de-afară a pus pe malul Senei nisip, bărci, umbrele și șezlonguri că altfel mureau parizienii de cald. Acum, la București, după ce câștigă madam Armand, între Grivița și Herăstrău se vor muta Mamaia, Vama Veche, 2 Mai și Neptun sau Eforie ca să aibă bucureșteanul ce să nu mai caute la mare că oricum autostrada n-o să meargă anul ăsta. Frumos proiect. Realizabil. Noi votăm cu doamna Armand.

Doamna Gabi Firea, catindat la primăria generală a Capitalei, dorește pentru București mai multă curățenie. Nu tu parcări, nu tu spitale, nu tu canalizare, nu tu gropi asfaltate, nu tu RATB civilizat, nu tu nimic, ci numai curățenie. În sensul ăsta se va da fiecărui locuitor al Bucureștiului câte o mătură, făraș și găleată de gunoi. În drum spre serviciu, în drum spre cârciumă, venind de la serviciu bucureșteanul hop cu mătura pe jos, hop cu gunoiul în găleată, hop cu găleata la groapa de gunoi din Glina. Treabă care ar lua pe zi cam opt ore. Tot e mai bine decât să stai în mașină la Universitate. Frumos proiect. Realizabil. Noi votăm cu doamna Firea.

Domnul Nicușor Dan, catindat și dânsul la primăria generală, nu vrea nici dânsul parcări, circulație civilizată în București, supraterane sau subterane pentru aceeași circulație auto, ci dânsul vrea De 10 ani lupt pentru București. Ori, de 10 ani, dânsul a stat agățat atârnat ba de piața Matache, ba de arteziana de la Arhitectură cu aceeași cămașă de independent cum vrea să-l creadă alegătorii. Și pe dânsu-l votăm, n-aveți grijă.

Așa cum o vom face și cu ceilalți: punem ștampila pe toți, că poate vreunul asfaltează la noi în Ferentari strada care trece peste calea ferată.

PNL și UNPR strâng semnături pentru alungarea, ca să-i spunem așa, lui Tăriceanu din fruntea Senatului. Dăm știrea asta mai veche doar așa că să ne aflăm în treabă. Pentru că dacă cele două partide reușesc această vitejie, ne putem trezi cu Tăriceanu șeful DNA. Că de căzut, nu cade de nicăieri, niciodată.

Smell Dating, firmă americană de matrimoniale care propune să-ți alegi partenerul după miros. Aduci o țoală nespălată la agenție, vine ăla sau aia de vrea partener, miroase și zice: Îmi place, miroase a căcat. Sau a vanilie. Sau a flori de tei. Sau a transpirașie. Sau mai știu eu a ce. Îl iubesc. O iubesc. Și gata. E pe bune.

Agenția CĂLIMARA

29 martie 2016

Adam și Eva

Adam vorbea la telefon cu Eva. Adică Adam Mergebine din comuna Călugăreni, județ Giurgiu, vorbea în fiecare dimineață la telefon Cu Eva Babălată din orașul Giurgiu, care era iubita lui. Auzi, dragă, să treci pe la mine. Azi ne putem pune planul în aplicare, te iubesc. Bine, Adame, trec. Să iau și mitraliera, cum am vorbit? Da. Că după ce ne pozăm cu șarpele și cu mărul dăm iama prin județ ca Bonnie și Clyde. Nu așa am vorbit? Că nu mai lăsăm piatră peste piatră în Giurgiu ăsta și-apoi ne mutăm în Teleroman de unde e Dragnea ăla, ca să ne înscriem? Ba da, așa am vorbit. Te pup, te iubesc, te iubesc de șase ori.

Șarpele Siomionesc Dorel, o reptilă specială din comuna Podișor, județ Giurgiu, era la cules de mere. Unul îi plăcu în mod deosebit, unul roșu, verde, cu semințe de aur, mare cam la trei kile, îi plăcu deci în mod deosebit, îl luă în gură și se sui în copac. În cel mai apropiat copac. Văzu așezându-se sub o creangă pe doi țărănete de prin comunele vecine, unii de-și ziceau Bonnie și Clayde dar erau de fapt doi pârliți de necalificați, Adam și Eva. Vorbeau: Vezi șarpele ăla lung și prost din copac? Da, Adame, îl văd. Păi, e așa de prost, că și-a lăsat nevasta acasă și acum aia se regulează cu zmeul Bonifaciu, ăla care a venit în sat la noi de la MP, mișcarea aia. Șarpele când auzi, era să moară de indignare. Vorbi: Bă, șerpoaica mea nu se regulează cu Bonifaciu, moment în care scăpă mărul din gură. Mărul îl lua Eva, împușcă șarpele și-și făcură o poză. Aveau nevoie de ea la înscrierea în PSD, ca să dovedească că ei sunt..

Pe drum, spre Teleorman, Bonnie și Clayde împușcară tot ce prinseră: oameni, butoaie, mașini de cusut, șoferi beți, casiere, balerine, muște, astfel că ajunseră la sediul PSD blindați de glorie. Se înscriseră și o luară spre casă. Spre casa ei, că la el în sat nu se mai puteau arăta, că la marginea satului îl aștepta nevasta pe Adam cu toporul. Și cu cei 9 copii.

Ajunși la Giurgiu, se băgară sub plapumă și se iubiră doi ani. Făcură trei copii, se îmbătară de zeci de ori cruce, distruseră mii de cearceafuri, ascultară Delia de sute de ori, râseră și se strâmbaseră de milioane de ori, se lăudară cu goliciunea lor până adormiră. Apoi, că așa e în poveștile frumoase, trăiră până la adânci bătrâneți în căsuța lor cu șindrilă albastră pe care și-o făcuseră cu darea în plată.

Denis

25 martie 2016

Știri pe scurt

Târgul de carte de la Paris, ediția 2016. Invitat special Coreea de Sud. La standul românsc a fost vânzoleală mare: Virgil Tănase, Bodgan Teodorescu, Petre Răileanu, Wanda Mihuleac ?, Dinu Flămând, Bodgan Ghiu, Norman Manea. Și ne-ntrebăm de ce n-a auzit nimeni de literatura română. E-adevărat că la eveniment au vrut să participe și câțiva confrați de la Bellu. Dar nu mai aveau buletin.

Se demolează un simbol comunist, patinoarul Mihai Flamaropol. În ruine s-a găsit o patină. Pe ea scria: De la Decebal pentru Traian. De aici rezultă, probabil, că comerțul dintre Decebal și Traian, anul 100, era în floare. Romanii făceau drumuri, viaducte, irigații de exemplu, iar noi dansam în jurul lor.

Cercetătorii români au descoperit soluția pentru transportul de pasageri în întreg sistemul solar. E o căruță mică cu roți, care învârtite repede creează un curent cumva. Curentul ăla te duce în Univers. Cercetătorii au făcut rost de căruță, dar așteaptă de la guvernul Cioloș elice și combustibil. Poate și o manivelă. Le urăm cercetătorilor mult succes.

PUBLICITATE La Târgul de Carte de la Paris, 2016, cititorii francezi au întrebat la standul României dacă au volumul Cei trei muschetari. Li s-a răspuns că da, și că e scris de Doina Uricariu.

Madonna a trecut pe primul loc în lume la încasări din turneele făcute, cam 2 miliarde de euro. Pe locul 2 Bruce Sprinsteen. La trupe, Rolling Stones, cam 2 miliarde, pe 2 U2. Ne referim la banii din toate turneele vieții lor. Pe locul 3 și la soliști și la trupe sunt Holograf.

Te naști la Bolintin din părinți musulmani, faci școala, îți iei gagică, ai toate drepturile unui cetățean local și la un moment dat, brusc, nejustificat, îți pui niște bombe pe tine și te detonezi cu ele în mijlocul cetățenilor, prietenilor cu care și lângă care ai trăit. Ăsta e terorismul? Cine apasă pe buton ca tu să te detonezi? Ce ți se promite? Un căcat.

PUBLICITATE La Târgul de Carte de la Paris, 2016, numeroși cititori din Europa și America au întrebat la standul românesc cine e Frații Jderi și ce grad are?

Muschee turcească la București. Moschee românească la Istanbul. Meci de fotbal între cele două moschei. Scor 4 la 4.

VREMEA Vremea trece, așa că fiți atenți la ce faceți în viață.

Agenția CĂLIMARA

23 martie 2016

Triunghiul Bermudelor

Generalul Manole Ben Manole, apărătorul Constituției României pe râul Neajlov, primi ordin să verifice cum este respectată aceeași Constituție în Triunghiul Bermudelor, știut fiind că acolo dispar oameni și bani, mai ales bani, bani necesari guvernului Cioloș în programrul de eradicarea sărăciei din România. De fapt nu fusese ordin, ci o rugăminte a Floricăi Ben Florica, care dis de dimineață îi spuse: Manole, se scurg prea mulți bani din Românica noastră dragă și mi se pare că numai în Triunghiul Bermudelor, altfel n-are cum. Și cum ajungem acolo? Păi, zise dulce agresiv Florica, păi, ne facem un aparat de zbor, că așa zice și la Constituție. Uite, paragraful 2 alineatul 4: Libertatea de deplasare a românilor este garantată prin lege. Care lege, nu spune aici, dar aflăm noi odată și odată.

Își făcurtă un aparat de zbor dintr-o elice de ventilator pe care au atașat-o la o ladă mai ușoară, dar uriașă, în care să încapă amândoi. Localnici împinseră vreo doi km la ea până își luă zborul. Nici nu zburară două, trei minute că Triungghiul Bermudelor se ivi sub ei. Aterizară. Fură primiți de câțiva români care lucrau în domeniul consultanței financiare, de încă unii care făceau fezabilitate pentru autostrăzi în România, și de încă unii care lucrau la București în aparatul STS, ăla de ascultă legal sau nelegal, că nu contează. Ce-i cu voi pe-aici, fură întrebați Manole și Florica. Am venit să vedem cum dispar banii în Triunghiul ăsta blestemat. Unii au dispărut încă din 1990, alții mai deunăzi, că e campanie electorală.

Fură poftiți într-un birou spațios plin de cacluatoare. Nu era niciun om. Mașinăriile zumzăiau și vorbeau între ele, că erau din alea moderne făcute de coreeni: Bă, de la Banca Națională ți-au venit? Da, au intrat. Ce-i cu Banca Națională, întrebă Manole Ben Manole simțind că a prins un fir. Păi, Banca Națională din România știe toate tranzacțiile de bani, toate furăciunile mari din țară și atunci e normal să lucrăm numai cu ea. Uite, aici, în atașamentele astea se scurg în timp real niște bani. Sunt evziuni fiscale dintre diverse companii românești controlate de guvern, privați din guvern și bugetari din guvern. Fără știrea guvernului nu se mișcă niciun ban nici în consultanță, nici în evaziune, nici în fezabilitate.

Manole și Florica înțeleseseră tot procedeul. Întrebară: Și noi ce trebuie să mai aflăm, să mai facem aici. Nimic, li se răpunse și o luară înapoi spre casă. Pe Neajlov. Unde banii dispăreau la fel ca în Triunghiul Bermudelor.

Denis

21 martie 2016

Comoara și Lumea e a mea la Gopo 2016

În niciun film românesc nu se întâmplă nimic în primele 30, 40 de minute. Nici după aia, dar asta e altă poveste. Ceva ce ar trebui să te țintuiască pe scaun, să te lase fără respirație, să te facă maxim de curios ca să mai stai încă o oră să vezi ceva. De exemplu un cal citind o carte, un asasin dezgropându-și amanta și ducând-o la mall și așa mai departe. Nu. Filmul românesc, nepropunându-ți nimic, ție ca spectator în primele 50 de minute, te face să pleci din sală sau dacă nu, te face să te gândești la asasinul care își dezgroapă amanta, la calul care citește, la revoluția din 1989 și Ion Iliescu.

Comoara, regia și scenariul Cornel Porumboiu, e o peltea de la început până la sfârșit. Ceva cu Robin Hood citit copilului de Toma Cuzin. Apoi un vecin care are nevoie de bani. Și dacă banii nu apar, atunci apare o comoară în curtea unei vecine, bunici sau veterane de război ceva. Cei doi, Toma Cuzin și Adrian Purcărescu merg s-o dezgroape. Găsesc o cutie cu acțiuni la Mercedes, valabile și azi în 2015. Acțiunile sunt făcute bani și cu banii Toma Cuzin cumpără mărgele scumpe pentru copilul lui, că așa erau comorile pe timpul lui Monte Cristo. Se înțelege ceva? Nu. Ei bine, așa este și filmul. Cu un final care se vrea emoționant, dar e slăbuț rău de tot, ce mai. Această poveste era bună de scurt metraj, în zece minute se găsea și comoara, înbunai și copilul și o schimbai din rol și pe Cristina Toma, care dă aici nuca-n perete. Filmul a luat ceva la Cannes 2015, dar nu credem.

Luma e a mea este altă poveste. Regia Nicolae Ctin Tănase, scenariul Raluca Mănescu, cu actori neprofesioniști, exceptând Mircea Rusu și Crina Mureșan, dar cu Ana Maria Guran, circa 15 ani, în rol principal. În principiu, așa ca să fim drăguți, este vorba de problemele generației 2.000: emanciparea, telefoanele mobile, ceaiurile, băieții, fetele, părinții, școala, răzvrătirea și așa mai departe, care în acest film sunt făcute prost. Larisa, eroina principală este îndrăgostită de Florin, cam 20 de ani. Dar Florin o iubește și pe Ana, că așa-i la 20 de ani, nu știi cu care, ce, cum. Pentru că scenariul e prost și are găuri mari, Florin și Larisa se pupă cam câte cinci minute. Sărut libidinos, lung, inestetic. Și vorbesc în timpul ăsta. El: mmnnaaadud, telefonul, apjnfgfh astă seară. Ea-i răspunde, tot în dinți, că nu și-a dezlipit buzele de ale lui: lopfgtdvr poate mâine, dașlgfhts Ana, te iubesc. Neavând dicție, meteahnă generală a actorilor români, din dialoguil tinerilor din Lumea e a mea nu se înțelege nimic. Doar intuiești direcție filmului, plotul, ceva care mișcă subiectul înainte, cum ar fi marea care folosește doar într-o secvență: în valuri este aruncat un mesaj într-o sticlă. Gest urmat de dialog. Ea: juhdvdlo ha, ha, ha!! Alta: ipodgcvsb mâncami-ai curul și ultima: bhjgtrulsi, pula. Filmul se termină cu o inundație ceva, nu știm de ce în care ea plutește mamă, mamă.

Două filme, o singură întrebare pe care am mai pus-o și la ultimul nostru comentariu de Premii Gopo 2016: Cum intră aceste scenarii la fianțările CNC? Cine dă note? Hm!!!

Denis

20 martie 2016

Pompei, după 45 de ani

Băieții cu imaginea președintelui Iohannis, B.I.P., au ascultat toată muzica ușoară, rock, pop, populară, manelistă de la noi. Asta după ce, de-a lungul anilor au văzut că The Rolling Stones cântă împreună cu Bill Clinton, că Sting își dă mâna cu Obama, că Steve Tyler se pupă cu Michelle Obama și ce și-au zis? Al nostru, Iohannis ăsta, nu ascultă și el nimic? N-ar da bine la imagine să se pozeze, să dea o medalie lu' cuiva din muzica autohtonă? Ba da, și i-au ales pa Cargo. Grupul timișorean Cargo. Acum Iohannis poate merge liniștit în lume. Merkel, Ciu En Lai, Hollande, Musollini, chestii, Ytsak Rabin îl vor interpela cu: Păi, dacă ploaia va veni pas cu pas? Nu?

Grupul rock Cargo a fost vestit doar pe timpul solistului vocal Kempes. Atunci într-adevăr era forță, atitudine, rock prog, în linia rockului occidental. Acum, de câțiva ani, Kempes a plecat să ciobănească prin Australia și mai vine din când în când să vadă ce face rockul muribund de la noi. De când a plecat el, sunt ani, Cargo nu ne-a delectat decât cu o melodie proastă: Și dacă ploaia va veni. O baladă plângăreață, despre ploaia care nu știm de ce nu vine, dar vine în final, numai bine ca să plece ei la pescuit. O melodie fără rock, fără rezonanță, fără nimic, nici măcar bună de vreun Eurovision. O melodie în tonul celor autohtone, o compoziție de prin anii 50. Pentru melodia asta au fost decorați de Iohannis? Ne îndoim. Pentru altceva? Da, pentru imagine, că B.I.P numai cu asta se ocupă. Dar se ocupă prost.

B.I.P. a mai aflat și că la Pompei, Pink Floyd va concerta după 45 de ani. I-au luat bilet și lui Iohannis. În primul rând. Ca să fie văzut cum bate ritmul pas cu pas. Însă președintele nu va fi singur. Ca să ducă frumos imaginea României în lume, în primul rând la Pompei vor mai lua loc: Dumitru Dragomir, Adriean Videanu, Elena Udrea, M10, ALDE, MP, Puiu Popoviciu, Vasile Blaga și alții, adică tot ce are mai de soi România. Vă imaginați cum ar da pe CNN imaginea lui Vasile Blaga prin nisipul din anticul oraș italian. Mamă, mamă. Lovitură pentru B.I.P.

Traian Băsescu nu va merge la Pompei. Dânsul o ia spre Chișinău. De acolo, de la moldoveni, vrea cetățenia lor. Deși, ne trece acum prin cap, s-ar putea ca odată devenit cetățean al R Moldova să vrea să meargă cu câteva milioane de români de dincolo de Prut la Pompei. Să te ții atunci cântece, dansuri, și lălăieli stil Cargo pe Echoes Part 1 și 2 Live at Pompei de pe discul Floyzilor.

Denis

19 martie 2016

Iavol

Tina Cumva a zis că să mergem la mare că are de filmat un clip. O zi la Tuzla. Plajă mișto, soare, 20 de grade, un milion de câini vagabonzi și o filmare despre ceva cu un cort, care cort nici nu se desfăcea nici nu se strângea la loc. Chinul dracului.

Sub faleză, sub malurile destul de înalte sunt cinci, șase cazemate de beton masiv, baban, cu ambrazuri de mitralieră sau tun. Prin ele au tras, mai trag sau vor trage cei care apără țara de dușmani. Țara noastră, România, de dușmani precum: febra de găină, Zica, prostituție, terorism, corupție, bun simț, școală, sănătate, alegeri, politicieni inteligenți, oameni proști și așa mai departe. Ele au funcționat și în WW2. Ne îndreptăm spre una din ele. Aruncăm o privire.

Trei nemți echipați cu mitraliere joacă șah. Ei nu știu că WW2 s-a terminat, și că la noi este pas cu pas. Le spunem: La noi e pas cu pas. Ei răspuns: Iavol!! Le mai spunem odată: La noi domnesc democrația, libertatea presei. Ei: Iavol, iavol. De două ori, iavol, iavol. Asta înseamnă că au înțeles ce le-am zis? Sau că îi doare-n cur? Pentru că fără să-mi dea nicio atenție unul din ei a mutat un cal și-a luat un pion. Mai încerc: La noi, tineretul are de lucru. Ei: Iavol, iavol, iavol. De trei ori. Oare ce-o-nsemna? Că sunt sănătoși? Că nu mai vor în Germania? Le spun că avem o filmare, că ceva cu un cort, că ceva cu Tina Cumva. Nimic. Ei tot îi dădeau cu iavol, iavol. Renunț.

Brusc un zgomot de elicopter. Zic: Să vezi că vin nemții să-și salveze tovarășii. Ce frumos, iavol, iavol. Dar armata română survola plaja doar ca să se convingă că nu suntem refugiați sirieni sau din ăia care fug de ursul din The Revenant. Așa că nemții m-au invitat la o cafea. Una germană, mai bună și acum decât toate cele românești. Bem și discutăm. Eu: WW2 s-a terminat de mult. La care unul, să cad jos de vă mint, spune: Războaiele nu se termină niciodată. E pauză, noi suntem în pauză. La care ceilalți doi: iavol, iaviol, iavol.

Pe urmă ne-au deranjat de la cattering, de la scenariu, de la regizor, de la natură, pentru că a venit o noapte friguroasă rău și noi a trebuit să plecăm. Iavol!

Denis

17 martie 2016

Box, Carmen și Acasă la tata sau Premiile Gopo 2016

Un tânăr țigan, 18 ani, de foame se apucă de box. Condiții dure, saci de box, o sală austeră, un antrenor, țigan și el, un tată sărac, o casă mizeră, un nuc care trebuie tăiat și gata, am aflat totul despre băiat. De partea cealaltă este o femeie bine, actriță, 41 de ani, cu soț, copil, cu casă, chestii. Tânărul țigan se îndrăgostește de ea. O urmărește pe stradă. Mult. Scenariul fiind foarte slab, urmărirea ține juma de film. El îi spune, la un suc smuls cu chiu cu vai, te iau de nevastă. Femeia nimic, zice ceva neinteligibil, pentru că în filmele românești încă nu s-a rezolvat cu dicția actorilor, deci zice ceva de neînțeles și pleacă. El are meci la Cluj. Ea își minte soțul și fuge la el acasă, la boxistul nostru. Îl așteaptă degeaba, boxistul n-a terminat de boxit. Dar, surpriză, la final cei doi închiriază o cameră la hotel și una alta acolo, că filmul nu mai arată, deși poate se salva, pentru că duduia era apetisantă. Box, regia Florin Șerban, scenariul nu se știe, cu actori amatori.

Carmen, 10 ani, e bolnavă. Ceva cu capul. Familie modestă, mama, tata, chestii. Trebuie dusă la spital. Din nou la spital, unde a mai fost ca să fie operată că ceva cu capul, cum am mai spus. La spital nu-i bine. Doctorul vrea s-o opereze, șefa lui nu. Cadre lungi, ca să simțim emoția. Exemplu de cadre lungi, așa pentru patetism, tensiune, lacrimi: ea merge cu tramvaiul o juma de oră, o ușă e filmată zece minute, pentru că după ea, în spatele ei este o tipă care apare și zice: se termină, operația, și vă spunem atunci. Fata se întoarce la salon după operație. Nu se face bine. Moare. Cadre din nou lungi, în care mama privește nu se știe unde, tata e absent, că lucrează ca să stea fata lui la spital, se fumează mult, se dă dar la doctor, vai, dar nu trebuia și filmul se termină. Carmen, regia Doru Nițescu, scenariul Radu Voican, foarte prost, actorii Maia Morgenstern, Adrian Titieni, Rodica Lazăr, Mimi Brănescu, Doru Ana, un salon de spital, Ctin Drăgănescu, Monica Ghiuță, deci mamă, mamă, actorie nu glumă într-un film deosebit de prost. Producția Titi Popescu.

Tata bea singur în curte. Cum fac toți tații de la o vârstă încolo. Băiatul lui vine acasă după o vreme. Niscaiva treburi nerezolvate dintre ei ies din nou la iveală. Cu scântei. Băiatul pleacă în sat să-și vadă prietenii. E poet, are cu ce să se laude, a scos o carte. Pe prieteni îi întâlnește la cârciumă. Și dă-i și bea. Bufetiera e o fostă gagică de-a poetului nostru. E tânără, e frumoasă, parcă, parcă, că așa devine situația după o sticlă de vodcă. Că, hai la mine, zice unul din ei. Acasă la el, băuta continuă. Nevasta lui nu-i prea drăgălașă cu oaspeții. Motivele-s multe. Așa că poetul nostru sfârșește la bufetiră acasă. O scenă de sex amuzantă, reușită parcă, dusă bine de Ioana Flora și Alexandru Papadopol. Cum bună mai este și discuția de la cârciumă dintre Andi Vasluianu și Alex Papadopol: firească, dialog bun, banal, atrăgător, urmărești cu plăcere. Dar cam atât. Îl trecem la filme nereușite, cu goluri mari de scenariu. Cadre, din nou lungi, în care vedem câte cinci minute porți, mese, un pahar de vin, un frigider. Acasă la tata, regia Andrei Con, scenariul am uitat, actori: Andi Vasluianu, Alex Papadopol, Mirela Oprișor, Ioana Flora, Florin Zamfirescu și actrița aia cu mai ca la țară, mai ca la Covalact sau cam așa ceva.

Întrebări: Ce juriu dă note de trecere la concursurile CNC unor asemenea scenarii. Dacă juriul e corupt, de ce se finanțează totuși asemenea filme? Poate DNA să vază oleacă ce-i pe-acolo?

Concluzii: Credem că noul val s-a cam dus. A ajuns la mal. Și s-a risipit ca ceața pe o bucată de marmură.

Denis

16 martie 2016

Brexit

Manole Ben Manole, generalul care apăra Constituția României pe râul Neajlov, ieșise pe verandă. O urmărea pe Florica Ben Florica, nevasta lui, trebăluind prin curte fără nicio grijă: muta un nuc, căra fasole, arunca un lighean în capul porcului, recita discursul lui Isărescu despre ceva ce nu înțelegea și gata. Auzi, fă, îi aruncă generalul dintre paginile ziarului, Brexitul ăsta al Angliei afectează și vreo trei sute de mii de români. Ar trebuie să facem ceva pentru ei, că vreo zece mii sunt de pe Neajlov, de prin satele de până la Stâlpu sau Călugăreni. Înțelegi? Că așa scrie în Constituție: în caz de Brexit a se căuta în dicționar și a se vedea ce înseamnă. Ori, asta înseamnă.

Dădură anunț în ziar că ajută românii din Brexit. Săracii oameni sunară la telefon: ce ne puteți oferi de muncă? N-avem muncă nu ne-ntoarcem. Auzi, fă, ce slujbe să le dăm ăstora din Brexit ca să se întoarcă acasă? Păi, măi, Manole, pe Neajlov nu sunt slujbe, n-au fost niciodată. Nu scrie în Constituție? Ba da. Și totuși? Păi, e un post de jurat la Clejanii au Talent, mai e un loc lângă aia din Clejani, Viorica, de tot apare la televizor. Păi, da, măi, femeie, dar ei sunt zece mii. Și ce-are-a face? Fac pe rând. Lasă că și Mihaela Rădulescu mai pleacă și ea pe-acasă, lasă că Florin Călinescu mai joacă și el teatru, așa că ne-am descurca. Tu zi-le să vină, să dea casting.

Florica Ben Florica era deja la poartă. Venise comis voiajorul care vindea aparate de ascultat performante. Auzi, Manole, cumpărăm și noi unul? Putem asculta de la doi kilometri pe ăia care nu respectă Constituția. Da, ia două. Unul pune-l în copac, ca să auzim cale de câțiva kilometri, și altul pune-l în cameră la mine ca să ascult ce faci. Acum, lasă-mă, mă duc în Ghimpați că a venit o jurată pentru Clejanii au Talent taman din Brexit.

Seara veni repede, ca o glumă indecentă, și-o surprinse pe Florica Ben Florica sub nuc. Sub nucul în care era instalat aparatul de ascultat recomandat de doamna Kovesi. La un moment dat auzi, din copac, două voci, din care cea masculină era a lui Manole: Auzi, fă, am un Brexit de nu poți să-l duci. Hi, hi, hi, hi, făcea femeia. Dacă-l scot din pantaloni, mamă, mamă, n-ai văzut așa ceva. Hi, hi, hi, hi, făcea femeia. Tot ea: Și nu vrei să-l folosim pe Brexit ăsta? Ba da. Dar îmi dai mie postul de jurat la Talentele din Clejani!! Da, mai e vorbă? Și-ncepu o vânzoleală de mama focului.

Doamna Florica Ben Florica plângea. Scoase cuțitul să se sinucidă. Acolo sub nuc. Poate îngropată sub nuci. O moarte d-aia, babană, care să poată fi trecută în Constituție. Când să-și taie jugulara, aparatul învie din nou. Iar două voci, una feminină rău, cealaltă a lui Manole: Auzi, fă, am un Brexit de nu poți să-l duci. E trecut în Constituție, așa că e lucru serios. Ia pune mâna!! Hi, hi, ha, ha, hi, hi, da, așa e!!!

Denis

15 martie 2016

Bazaconii

Tânărul Ion Coxatrozu din comuna Uiești, județ Giurgiu, vindea bilete la meciurile de cocoși. Avea și el doi și aștepta un moment să și-i bage în turnee. Se ivi unul la Ghimpați, județ Giurgiu, unde veneau cocoși și din Bulgaria, Belgia, Burkina Fasso și alte țări care începeau cu litera B, cum ar fi Baustralia sau Bitalia. Cocoșii lui erau buni. Vasile și Eduard. Cu origini modeste, fani Iohannis, participanți la Românii au Talent și cu sechele în dragoste pentru Andreea Marin. Ei nu voiau la turneu. Găsiseră două găini sălbatice în pădure și vroiau cu ele. Una, Margareta, puse piciorul în prag: Ori noi, ori luptele. Vasile și Eduard rămaseră pentru tot restul vieții în pădure. O duceau bine și când se umplură de bani din șpăgi îl angajară pe Ion la ei la coteț. Ion își găsi și el o găină și făcură ouă până nu mai putură, de veni unul care nu vorbea românește și-i trecu în Giunness. Cam așa ceva.

Tânăra solistă de operă în mi minor Daniela Farmacie din comuna Clejani, județ Giurgiu, era angajată la Căminul Cultural să cânte în ficare seară Plutașul de pe Bistrița de Florin Comișel. Într-o seară, cântând ceva mai tare, o auzi plutașul. Omul își lăsă pluta, ceru voie de la partid, ALDE, să meargă în Clejani. Plutașul, cu tot cu vâsle intră în timpul concertului. Lumea se sperie tare, nu-și dădea seama de dragostea abia înfiripată, așa că tăbărî pe săracul plutaș și-l linșară. La înmormântare, Daniela Farmacie a cântat Da, mamă sunt beată!, dar nu știm dacă contextul a fost nimerit.

Fetele din comuna Vadu Lat, județ Giurgiu, jucau Lapte Gros. Numai că cele care stăteau tot timpul capră aveau aparatură de ascultare eliberată după noile norme ale CSM, DNA, SRI, FBI, RRA, și altele. Și auzeau ce vorbeau cele care le călăreau. Dăm câteva exemple: Fănico, diseară la farmacie vine bolnavul. Are la el cinci mii de medicamente. Ce farmacie, fă? Ce medicamente? Vorbește ca lumea. Păi, n-a rămas că vorbim cifrat ca să nu ne înțeleagă astea de sub noi? Nu vezi câta aparatura au? Altfel de ce-ar sta numai capră? Așa, zi. Când vin medicamentele, tu te maschezi în liliac și iei geanta de prune. Prune? Pui, da, fă, n-a rămas că la bani le spunem prune? Păi, și medicamentele ce sunt? Nimica, idioato!! E ca să le derutăm pe astea de sub noi cÂnd fac interceptările. Așa și? Iei medicamentele și le aduci la mașină. Mașina e sub pod. Și dacă cade podul, proasto? Păi, facem altul. Cum? Ca-n cântec: Podul de piatră s-a dărâmat, vom face altul pe râu în jos. Cu ce prune? Din vânzarea medicamentelor. Ai piață de desfacere? Nu. Mergem din casă în casă. Înțelegi? Nu.

Denis

14 martie 2016

Giovani Papini în vizită la Lenin, Moscova, 3 iulie, 1923

Ca sa ajung pana la el am cheltuit aproape douazeci mii de dolari - cadouri nevestelor comisarilor, bacsisuri soldatilor rosii, daruri orfelinatelor - dar nu regret. Mi se spunea ca Vladimir Ilici era bolnav, obosit si ca nu putea sa primeasca pe nimeni, in afara de intimii sai. Nu mai locuia la Moscova, ci intr-un sat din apropiere, intr-o veche locuinţa boiereasca, cu obisnuitul peristil de coloane albe la intrare. Vineri seara, ultimele dificultati fura inlaturate si telefonul ma instiinta ca eram asteptat duminica. I se spusese lui Lenin ca fondurile mele ar putea sa ajute inceputurile anevoioase ale Nep-ului si acesta consimtise sa ma vada. Fui primit de sotia sa, o femeie groasa si tacuta, care ma privi asa cum privesc infirmierele pe un nou bolnav care intra in sala lor. Gasii pe Lenin pe un mic balcon, sezand la o masa mare, acoperita cu foi vaste de desen. Imi facu impresia unui condamnat caruia i se permite, in ultimele ore pe care le mai are de trait, sa-si piarda timpul in pace, cu fleacuri. Capul sau foarte cunoscut, de tip mongol, parea taiat din branza veche si uscata: teapan si totusi molatic. Intre buzele lui respingatoare se vedeau doua randuri sinistre de dinti, ca ai unui cap de mort. Craniul sau, lung si gol, facea impresia unei urne barbare, taiata din osul frontal al unui monstru fosil. Doi ochi vicleni si inchizitori de pasare de prada stau pitulaţi indaratul pleoapelor insangerate. Mainile sale se jucau neglijent cu un creion de argint: se vedea ca fusesera groase si puternice, maini de mujic, dar in aspectul lor descarnat anuntau apropierea mortii. Nu voi uita niciodata urechile lui de fildes lustruit, intinse in afara ca pentru a prinde ultimele sunete ale lumii, inainte de linistea cea mare. Primele minute ale conversatiei noastre fura mai curand penibile. Lenin se trudea sa ma cantareasca, dar cu un aer distrat, ca si cum si-ar fi indeplinit o datorie de care de acum inainte nu se mai sinchiseste. Iar eu, inaintea acelei masti obosite de culoarea sofranului, nu mai gaseam curajul sa-i pun intrebarile pentru care venisem. Inganai la intamplare o lauda despre marea opera pe care o savarsise in Rusia. Si atunci, acea fata pe jumatate moarta se umplu de strambaturi spectrale, care voiau sa fie un zambet sarcastic. - Dar totul era facut, exclama Lenin, cu o insufletire neasteptata si aproape cruda, totul era facut inainte de a veni noi! Strainii si imbecilii presupun ca s-a creat ceva nou. Eroare de burghezi orbi. Bolsevicii n-au facut altceva decat sa adopte, dezvoltandu-l, regimul instaurat de ţari si care e singurul potrivit cu poporul rus. Nu se poate guverna o suta de milioane de brute fara bat, fara spioni, fara politie secreta, fara teroare si spanzuratori, fara tribunale militare, munca silnica si torturi. Noi am schimbat numai clasa care isi baza guvernarea pe acest sistem. Unde erau saizeci de mii de nobili si patruzeci de mii de mari functionari, in total o suta de mii de indivizi, azi sunt aproape doua milioane de proletari si comunisti. E un progres, un mare progres, deoarece privilegiatii sunt de zece ori mai numerosi, insa nouazeci si opt la suta din populatie n-a castigat prea mult prin aceasta schimbare. Fii chiar sigur ca n-a castigat nimic si e tocmai ceea ce vreau, ceea ce doresc si, de altfel, ceea ce este absolut inevitabil. Si Lenin incepu sa rida in surdina, ca un negustor care a inselat pe cineva si care contempla satisfacut umerii victimei care pleaca. - Si atunci, bombanii eu, Marx, progresul si celelalte? Lenin ma privi cu un aer foarte mirat. - Dumitale, care esti un om strain si puternic, relua el, pot sa-ţi spun tot. Nimeni nu te va crede. Dar aminteste-ţi ca Marx insusi ne-a invatat ca teoriile n-au decat o valoare pur fictiva, o valoare de instrument. Data fiind starea de lucruri din Rusia si din Europa, a trebuit sa ma servesc de ideologia comunista pentru a realiza adevaratul meu scop. In alte ţari si in alte vremuri, as fi intrebuinţat altceva. Marx nu era decat un burghez evreu, calare pe statisticile englezesti si admirator in secret al industrialismului. Un creier imbibat de bere si de hegelianism, in care amicul Engels injecta cateodata unele idei geniale. Revoluţia ruseasca e o dezmintire completa a profeţiilor lui Marx. Comunismul a triumfat tocmai intr-o ţara unde aproape nu exista burghezie. Oamenii, domnule Gog, sunt niste salbatici fricosi, care trebuiesc stapaniţi de un salbatic fara scrupule, asa cum sunt eu. Restul nu-i decat vorbarie, literatura, filozofie si alta muzica, pentru folosul nerozilor. Ori, salbaticii sunt la fel de criminali, ultimul ideal al oricarui guvern trebuie sa fie acela de a face in asa fel, ca ţara sa semene cu o ocna. Vechea (ocna - n.n.) tarista e ultimul cuvant al inţelepciunii politice. Daca te gandesti bine, vei vedea ca viaţa de inchisoare e cea mai potrivita celor mai mulţi oameni. Nemaifiind liberi, ei sunt, in sfarsit, feriţi de riscuri si in situaţia de a nu putea savarsi raul. Indata ce un om intra la inchisoare, trebuie, prin forta lucrurilor, sa duca o viata de nevinovat. Mai mult decat atat, nu mai are nici ganduri, nici preocupari, deoarece sunt altii care gandesc si poruncesc pentru el: lucreaza cu corpul, dar isi odihneste spiritul. Si stie ca in fiece zi va avea ce sa manance si unde sa doarma, chiar daca nu lucreaza si chiar daca e bolnav, fara grija pe care o are cel liber de a-si procura o paine in fiecare dimineaţa si un pat in fiecare seara. Visul meu este de a transforma Rusia intr-o imensa inchisoare: si sa nu crezi ca spun aceasta din egoism, caci intr-un astfel de sistem cei mai sclavi si cei mai sacrificati sunt tocmai paznicii si ajutoarele lor! Lenin tacu deodata si incepu sa contemple un desen pe care-l avea dinainte si care reprezenta, mi se pare, un palat inalt ca un turn gaurit de nenumarate ferestre rotunde. Indraznii sa pun una din intrebarile mele. - Si ţaranii? - Urasc ţaranii, raspunse Vladimir Ilici cu o strambatura de dezgust. Urasc pe mujicul idealizat de acel ramolit occidental care era Turgheniev si de acel faun convertit care era ipocritul de Tolstoi. Taranii reprezinta tot ce urasc mai mult: trecutul, credinţa, ereziile si maniile religioase, lucrul manual. Ii tolereze si ii cultiv, dar ii urasc. As vrea sa-i vad disparand pe toţi, pana la cel din urma. Un electrician valoreaza pentru mine cat o suta mii de ţarani. Se va ajunge, sper, sa traim cu alimente produse in cateva minute de masini, in laboratoarele noastre chimice si in sfarsit vom putea masacra ţaranimea devenita atunci inutila. Taranii se vor face lucratori sau vor crapa. Viaţa in natura e o rusine preistorica. Baga-ţi in cap ca bolsevismul reprezinta un razboi triplu: al barbarilor stiintifici impotriva intelectualilor corupţi, al Orientului impotriva Occidentului si al orasului impotriva satului. Si in acest razboi nu ne vom uita la alegerea armelor. Individul e ceva care trebuie suprimat. E o invenţie a acelor pierde-vara de greci si a inchipuiţilor de germani. Cine rezista, va fi taiat ca o tumoare vatamatoare. Sangele e cel mai bun igrasamant oferit de natura. Sa nu crezi ca sunt crud. Toate aceste executii si spanzuratori, care se fac din ordinul meu, ma plictisesc. Urasc victimele, mai cu seama fiindca ma silesc sa le ucid. Dar nu pot face altfel. Visez sa fiu directorul general al unei inchisori model, al unei ocne pacifice si bine intretinute. Dar se gasesc, ca in toate inchisorile, neasculatori, nelinistiţi, din aceia care au nostalgia stupida a vechilor ideologii si mitologii omucide. Toti acestia vor fi suprimaţi. Nu pot permite ca numai cateva mii de bolnavi sa primejduisca fericirea viitoare a milioane de oameni. Si apoi, in defintiv, vechile varsari de sange nu erau un fel rau de a ingriji corpurile. E o oarecare voluptate sa te simţi stapan pe viata si pe moarte. De cand vechiul Dumnezeu a fost ucis - nu stiu bine daca in Franţa sau in Germania - unele satisfacţii au acaparat oamenii. Eu sunt, daca vrei, un semizeu local asezat intre Asia si Europa, dar pot totusi sa-mi permit unele capricii. Sunt gusturi al caror secret s-a pierdut, dupa caderea paganilor. Sacrificiile omenesti aveau ceva bun: erau simbol profund, o invaţatura inalta, o sarbatoare sanatoasa. Dar aici, in locul imnului credinciosilor, aud ridicandu-se spre mine urletele prizonierilor si ale muribunzilor; te asigur ca n-as schimba aceasta simfonie cu cele noua ale lui Beethoven. Acesta e cantecul religios care anunta beatitudinea apropiata. Mi se paru atunci ca fata descompusa si cadaverica a lui Lenin se intindea ca sa asculte o muzica inceata si solemna, sensibila numai pentru el. Aparu doamna Krupskaia sa-mi spuna ca sotul sau era obosit si ca avea nevoie de putina odihna. Iesii indata. Am cheltuit douazeci mii de dolari ca sa vad pe omul acesta si, intr-adevar, am impresia ca nu i-am aruncat pe fereastra.
>
> memorii de Giovanni Papini (traducere de Ileana Zara, publicat 1990, Bucuresti)

Giovani Papini 1881 - 1956.

Agenția CĂLIMARA



12 martie 2016

Strpungerea șoselei Ștefan cel Mare

Pentru campania electorală de sector 1 la viitoarele alegeri locale, viitorul primar se va baza pe promisiunea că va străpunge șoseaua Ștefan cel Mare, în zona Perla, pentru a degaja intersecția. Sensul străpuns, subteran, va fi calea Dorobanților, iar peste linia de tramvai de pe Ștefan cel Mare se va înălța pe șine de cale ferată o supraterană care va dubla calea. În felul acesta, o celebră intersecție aglomerată bucureșteană va deveni circulabilă.

Neavând program electoral, viitorul primar de la sectorul 2 va promite același lucru. Însă în ședința Consiliului Local i se va spune că intersecția Perla este în sectorul 1. Atunci, viitorul primar va declara: Nu-i nimic. Ca să fie de folos și locuitorilor sectorului 2, la subsolul 2 al subteranei vom monta o ușă pe care cei din Colentina se pot duce acasă, că n-au ce căuta în Herăstrău. De la ușa aia până în Teiul Doamnei sau Doamna Ghica, să zicem, vor fi trotuare rulante, magazine cu chipul noului primar, Neculai Onțanu, și cu câțiva consilieri cu gradele sub cămașă.

Căutând un program electoral cu care să sucească mințile locuitorilor din comuna Bolintin Deal, mâine pomâine oraș, viitorul primar s-a uitat oleacă pe Net. A văzut străpungerea din intersecția Perla și brusc și-a adăugat-o în campanie. În discursurile pe care le ține prin satele pendente de Bolintin Deal, noul primar arată beneficiile străpungerii șoselei Ștefan cel Mare: Legumele și fructele noastre, domnilor, vor ajunge mai ușor în piețe, mai ales merele și laptele care altfel se strică și sunt date copiiilor de haleală. Noul primar va fi ales.

Aflându-se cu turma sa de porci pe șoseaua Dorobanților, ciobanul Malarie Nicotin din comuna Obedeni, județ Giurgiu, se gândea că ce bine că poate trece pe sub șoseaua Ștefan cel Mare fără să stea la stop. Turma lui avea două zeci de mii de porci și ar fi trebuit să încurce circulația vreo patru zile. Așa însă, pe sub șosea era perfect. Întâlni o barieră cu un avizier. Pe avizier scria: Întrucât campania electorală a trecut, proiectul Străpungerea Șoselei Ștefan cel Mare, va fi amânat pentru localele din 20120. Cetățenii care vor să treacă pe sub șoseaua Ștefan cel Mare sunt rugați să treacă prin pasajul din Piața Victoriei.

Agenția CĂLIMARA

11 martie 2016

Știri pe scurt

N-are rost să se mai deschidă dosarele revoluției române din 1989, întrucât s-a dovedit cu certitudine că morții s-au împușcat singuri. Cum a fost posibil acest lucru? Foarte simplu: Știe toată lumea acelor vremi că în piața Amzei se găseau gloanțe la alimentară.Îți cumpărai patru, să zicem, te întorceai acasă și-ți împușcai familia. Păi, cum, fără armă? Păi, pentru că aceste gloanțe, de fabricație românească se înghițeau și explodau ca un glonț adevărat și pac, dădeai ortu popii. Ori, la revoluție, au fost văzuți mii de oameni cumpărând gloanțe, așa că adevărul a ieșit la iveală de-atunci, la ce să mai redeschidem dosarul?

Există temeri ale Uniunii Europene că Turcia s-ar putea transforma din nou în sultanat. Și că primul sultan ar fi Erdogan. Și că prima acțiune militară a noii armate otomane ar fi să cucerească Viena. N-ar ține, știm de la istorie, pentru că bravii militari români cu pensii deja mărite ar apăra Europa de invazie și așa cum i-a alungat și acum sute de ani pe păgâni, așa îi va alunga și acum. Numai să treacă pe aici, că atunci, în secolul 16 s-a dovedit că armatele otomane n-au trecut pe la noi în drum spre Viena.

Știrea despre noul sultanat este confirmată și de soția lui Erdogan, doamna Emine, care a vorbit zilele trecute despre binefacerile haremului ca școală a veții importantă pentru orice mascul al imperiului otoman. Se pare că, în drum spre Viena și Paris, armatele otomane vor implementa haremul în toată Europa cu beneficii bugetare incalculabile pentru fiecare țară cotropită.

PUBLICITATE Un turc din Colentina doarme în mijlocul haremului. Apare tipa aia cu mai ca la țară, mai gros, mai înalt sau cam așa ceva. Turcul îi taie capul.

Noul rector al Academiei de Poliție din România, domnul Daniel Costel Torje, nu este altul decât actorul anonim din La Bloc, La serviciu, Nimeni nu-i perfect, Fete de măritat de pe televiziunile autohtone. Se pare că va juca episodic și în Las Fierbinți, Athletico Textila, vai ce prost serial, și în lungmetrajul Șase, vine Torje, în loc de Șase vine Poliția. Îi urăm succes. Și dânsului și Poliției Române.

PUBLICITATE Un turc își cară haremul în spate prin Europa. Toată Europa sare pe haremul lui fără niciun slogan.

VREMEA Vânt puternic.

Agenția CĂLIMARA

08 martie 2016

INTERVIU PLAUZIBIL

Mama lu’ Ștefan ce Mare: „Pe Ștefan, când era mic eu îl vedeam mare.”

Era o dimineață întunecată, ca știrile din 1980. Pe câmpul aburind de rouă și de râme eram doar noi doi: eu și Mama lu’ Ștefan cel Mare, la care venisem după un interviu. Era o femeie înaltă, cu cercei în urechi care-l înfățișau pe Ștefan cel Mare. În urechea stângă un Ștefan mic, ca la 12 ani, iar în urechea stângă un Ștefan mare, ca la 50 de ani. Din aur, din aur amândoi cerceii. Mai era un fir de păr albastru și cam atât. Femeia culegea ștevie. De 8 martie avea oaspeți și socotea că cea mai bună tratație e cea cu ștevie: sarmale, ciorbă, piure, savarine și-un suc ceva. Bătea un vânt subțire, ca de porumbel călător, așa că am intrat direct în subiect. Subiect pe care l-am abordat amândoi simplu, fără fasoane.

Eu: Abia au trecut Oscarurile 2016. E greu să intri într-un interviu când știi că un urs ca ăla....
Mama lu’ Ștefan: Dragă, pe urs îl cunosc, nu este în stare de răutățile alea așa cum arată în film nenea Înrăitu, regizoru’. Nu. E un urs foarte cuminte, vine la noi la horă, iar când Ștefan e plecat, deh, ca domnitorii, el face pe bărbatu-n casă pentru toate muierile din Moldova. Păi, ce crezi?, aia tânără de născu ieri l-a făcut singură? Că bărbatu-său e plecat de cinci ani la Poarta Albă? În sfârșit, ai făcut atâta drum până aici ca să mă întrebi de ursul nostru? Și ce dacă n-a luat Oscaru’? E al nostru și gata.
Eu: Localele astea...Alegerile...Nu vă îngrijorează că Ștefan cel Mare nefiind prezent ar putea pierde primăria Vasluiului? Femeile rămase acasă ar putea alege o femeie.
Mama lu’ Ștefan: Păi, și io ce păzesc aici? Care cum își depune candidatura, o iau și o zidesc într-o biserică din aia de le făcu Ștefănică, mânca-l-ar mama, prin toată Moldova. Zidite acolo, cin’ să le mai voteze?
Eu: Parcă Manole zidea, nu dvs.
Mama lu’ Ștefan: Nu, nu, aici e o greșeală a legendei că nu m-a menționat pe mine ca ziditoare. Aia cu Manole a fost așa: A luat-o pe Ana, a zidit-o, a venit noaptea, fata n-a murit, ba chiar s-a apucat să strige crezând că o aude cineva: Manoleeee, Manoleeee, Manoleee. Și ce crezi? În sat se auzea, din cauza cimentului din gura Anei, Maneleeeee, Maneeeleeeee!!! Și de atunci toată Moldova cântă manele fără să înțeleagă exact sensul subtil al acestei zidiri, de iubire, de dragoste de mamă care mă străbate. Înțelegi?
Eu: Da.
Mama lu’ Ștefan: Mai departe. Ce te-au mai pus să-ntrebi?
Eu: Concursul autohton Eurovision încheiat deunăzi a scos câștigător un tânăr de la școala vedetelor.
Mama lu’ Ștefan cel Mare: N-am nimic cu tânărul ăla, dragă. Nimic. Versurile mă incită pe mine la orice melodie. Ori, la băiatul ăla, versurile erau greșite. În melodia lui trebuia să scoată în evidență problematica feminină de la noi, cum femeile toarce singure acasă....
Eu: Torc....De fapt nu mai torc de mult, cumpără lucruri deja toarse....
Mama lu’ Ștefan: Nu mă-ntrerupe...Așa....Toarce singure acasă fețe de masă că bărbații sunt plecați la drepturile omului prin fața guvernului...Apoi, femeile de ce ar plăti RCA mai ieftin și nu mult mai scump? De ce? Că sunt femei? Nu. Ele ar trebui să plătească RCA-uri scumpe de tot, dar să nu-și ia mașini și să nu conducă.. Înțelegi? Cam așa trebuie vorbit în melodiile românești, ca să înțeleagă străinii cine suntem. Altfel de unde? Din fotbal? Haida de!!! Mai e ceva?
Eu: Ne trebuie o vorbă mare, un citat din dvs, ceva măreț care să intre sau poate a intrat în istorie. Ceva mișcător, lămuritor, un exemplu de urmat pentru tinerii din ziua de azi. Înțelegeți?
Mama lu’ Ștefan: Pe Ștefan, când era mic eu îl vedeam mare.
Eu: Mulțumesc!
Mama lu’ Ștefan: Și de femei nu zic nimic?
Eu: Ba da.
Mama lu’ Ștefan cel Mare: La mulți ani!!!

Denis

07 martie 2016

Visele și banii

Cârciuma din comuna Vadul Lat, județ Giurgiu, este plină. Sunt vreo opt bărbați, cinci femei și-un vultur. Vorbesc despre bani, ipotecă, politică văzută pe cine știe ce canale teve care nu semăna cu nimic din ce știau din sat, vorbeau de furtul bicicletelor, de sapă, de femei, nu de alea de față ci de unele de prin alte comune care nu existau decât în închipuirea lor: frumoase, deștepte, muncind în locul lor și alte alea, aducând bani acasă. Stăpâna cârciumii, Tanța, le ține isonul doar doar de-or bea mai mult.

La un moment dat, într-o pauză de idei și discuție, între trei fumuri de țigară și-un salam mâncat pe colțul tejghelei, vulturul zise: Bă, oameni buni, dacă n-ai vise degeaba ai bani. Adică, întrebă Tanța, în mijlocul tăcerii generale, adică dacă ai vise ai și bani. Da, răspunse vulturul și-și luă zborul. Cei de față rămaseră interziși. Dacă această propoziție venea de la unul de-al lor, râdeau de el, poate l-ar fi luat la bătaie, cine știe? Dar să zică așa ceva taman vulturul pe care-l știau de când erau cu toții de-o șchioapă și nu crâcneau în fața lui era altceva.

Vârâtă în așternut până la gât, Tanța se forța să viseze. Se făcea că era la mare cu fetele și-și vindea recolta de mere și vată de zahăr. O lună nu cumpără nimeni, ba chiar unii le dădeau cu merele-n cap că erau acre, iar de vata de zahăr ziceau că-i sărată, adică s-o dea la porci. Nu făcu niciun ban și se-ntoarse cu fetele acasă. Își pregăti mitraliera și-o ținea sub tejghea pentru cazul că ar mai fi apărut vulturul.

Fetele Tanței se băgară și ele sub plapumă. Se făcea că erau la casa de modă Versace, la femeia aia blondă, Domino sau Gonatela sau Mortadela sau cam așa ceva, care le angajase să prezinte niște țoale din Bărăgan. Avea ea, Mortadela asta, un model românesc, o iie ceva și vroia să-l promoveze. Când să pună modelul pe ele, fetele-i cerură bani, pentru că așa era legământul cu mama lor: visezi, ceri banii sau așa se înțelesese și de la vultur. Doamna Mortadela Versace le alungă instant, astfel că fetele Tanței se treziră din nou pe câmpul din fața casei cu câte o lopată în brațe. Luară lopețile și se instalară și ele la cârciumă că adică poate se-ntoarce vulturul și vede el bătaie.

Vulturul era în drum spre Londra. Fusese invitat de puzderia aia de prinți la un cașcaval pe cinste. Deși era obosit, da' obosit nu așa, că venea de la Hollande care-l rugase să le arate altă direcție refugiaților din Europa, deci deși era obosit, vulturul o luase spre Londra. Moment în care-i sună telefonul. Era un apel din Vadu Lat. Își dădu seama că oamenii de acolo, de pe cu totul altă lume, nu-nțeleseseră ce le-a spus. Așa că aruncă telefonul exact în clipa în care văzu Turnul Londrei.

Denis

05 martie 2016

Partidul Necunoscut Român

Legea Dării în Plată era pe masa șefului Partidului Necunoscut Român, PNR, singurul care lupta pentru eradicarea unor chestii secrete din Carpați. Era dimineață, ceva cafea, iar domnul Cartilaj Manole, șeful, și secretara sa, Cartilaj Corina, de fapt fiica sa mijlocie care nu reușise unde reușiseră Oana Zăvoranu și Iuliane Luciu, aveau deschisă legea la pagina 22. Ce scrie aici? Că banii de la buget pentru partide se dau o dată pe lună și sunt în valoare de cinci sute de mii de lei într-un cont pe care n-are voie să-l vază nimeni. Deci e secret. Păi, ne-ajung nouă banii ăștia? Nu, nu, draga mea, steluță-naripată, nu, sigur că nu. Și-atunci? Să mai facem patru partide, că de patru ori câte cinci sute de mii fac două milioane de care nu ne-ntreabă nimeni și putem marge la Miami să-ți faci viitorul acolo ca salvamarele alea în chiloți roșii. Nu, draga mea? Da, tată.

Făcură de îndată Uniunea Partidelor Necunoscute din România, UPNR, luară cinci sute de mii de lei și plecară în Florida în delegație. Aici, la poartă, era un negru mare, mare de tot, cam cât ursul din The Revenant. Și așa și vorbea. I-a întrebat mormâind: Aveți bani? Au desfăcut geanta și-au arătat milioanele precum și actele de decont, pentru că toată deplasarea ar fi vrut să fie pe facturi, ca să le dea la DNA. Trecură de portar și se duseră la barul cu piscină. Aici erau foarte mulți tineri români, fiii unor șefi de partide din România. Vorbeau cu toții de Legea Dării în Plată. Că dacă statul nu mai dă bani la partide, atunci vor da partidele băncii și ei vor plăti o chirie modică plătită tot de contribuabilul român din economii. Din care economii, întrebă Cartilaj Corina, ca să arate că e la curent cu darea asta în plată. Păi, dacă se mărește taxa tevere, atunci mai rămân niște bani. Cu ăia.

Se bălăciră până pe la nouă seara. Gagici, chestii. Corina Cartilaj se duse la film. Unul pentru adulți, că în țară nu era voie. Pe ecran apăru un ditamai bărbatul bine dotat, care-i spuse: Hai!! Ea se ridică și merse cu el în cameră. Făcură patru copii numai în seara aia. Alți opt a doua zi, pe plajă, că era voie. Apoi el, un oarecare John Poartăncasă, se înscrise în Partidul Necunoscuților din România cu sediul în Miami, că era bine, Era tare bine, bănuții, bănuți de care nu dădeai socoteală, doctrină bună, și membre cât cuprinde.

Denis

03 martie 2016

Solenoid și Surorile Jder

Astronautul american Scott Kelly și cel rus, Mikhail Kornienko, s-au întors pe pământ după aproape un an pe Stația Spațială Internațională, fiind cea mai lungă misiune spațială din istorie. Satelitul cu cei doi a aterizat pe aeroportul Băneasa iar cosmonauții au fost luați la întrebări de imparțiala presă autohtonă.

Primul a răspuns Scott Kelly: Cum mi-am petrecut anul sus acolo? Am avut grijă să-mi iau cu mine 10 cărți. Știam asta de la bunicul meu care n-a zburat, nici n-a citit, dar avea experiență de viață. Cele 10 cărți au fost Solenoid de Mircea Cărtărescu. Am luat 10 exemplare pentru că vroiam s-o citesc de 10 ori. Era însă în limba română și m-am descurcat greu, am și renunțat în cele din urmă încă de la primul volum.

Mikhail Kornienko a declarat unui ziar independent din România următoarele: Dacă am văzut că prietenul meu american ia Solenoid, adică ceva serios, io am zis să iau niște cărți care să contrabalanseze cantitatea de intelect covârșitor din paginile Solenoidului și am luat Surorile Jder, un volum scris de Mihail Sadoveanu când era tânăr și mergea la bordel. Dac-o fi fost tânăr, omul ăsta, am îndoieli. În sfârșit. M-am apucat de citit și mi-am dat seama că surorile Jder erau opt: Patricia, Maria, Nera, Augusta, asta a fost, mi se pare, și Împărăteasă undeva în județul Olîtî, așa se prounuță?, cu două semne moi?, Corina, Flebita, Aspirina și Micuța, așa că m-am îndrăgostit de una și m-am gândit s-o aduc pe pământ, s-o iau de nevastă.

Flebita Jder făcu un pas în față și spuse: Io am coborât pe pământ ca să candidez la primăria generală a Bucureștiului. Știu de pe acum cine va câștiga, Gabriela Firea, și am un contract cu ea să realizăm în capitală filmul Adevăratele Surori Jder, o epopee care să dea viață lu' întoarcerea românilor emigrați înapoi acasă la cultivat zmeură și la dat zăpada. Mai multe nu mai zic.

Cosmonauții s-au retras apoi pentru controlul de rutină al vameșilor români. Aceștia, vigilenți, n-au găsit nimic asupra celor doi prieteni ai văzduhului. Moment în care în fața aeroportului a oprit o mașină uluitoare absolut goală. Din ea a coborât Klaus Iohannis.

Agenția CĂLIMARA

02 martie 2016

Bazaconii

Tinerii din comuna Podișor, județ Giurgiu, stăteau la coadă la varză. Aduseseră din aia de Bruxelles și, deși amară, cancerigenă și cu molii, se băteau pe ea. N-ajungea la toată lumea și atunci se făcu o listă. Un tip gras, mare, negru se scrise primul iar când ajunse la tejghea ceru toată varza. O luă și se duse acasă. Satul după el. Omul mare și negru tăie o frunză dintr-o varză mai de Bruxelles decât celelalte, puse o sută de grame de carne în ea și-și făcu o sarma. O mâncă pe verandă să-l vadă tot satul. Satul plângea la gard. Omul mare și negru spuse: Mă votați primar, senator, deputat, șeful braconajului pe Neajlov și vă fac și vouă câte una. Așa făcură. Apoi, se înscriseră cu toții în Partida Romilor.

Tinerii din Colentina vroiau o pistă de biciclete care să lege Teiul Doamnei de la ei din cartier de Teiul lui Eminescu de la Botoșani. Credeau că, pedalând pe sub tei, cu mirosul ăla înebunitor gâdilându-le nările, cu foșnetul fustelor gagicilor care îi însoțeau devin mai deștepți sau pot obține mai ușor de muncă la vreo multinațională pentru 5.000 euro pe lună. Își luară bicicletele și se duseră în audiență la Onțanu, primarul de la 2. Onțanu era cu Marin Sorescu. Adică îl comemora sub formă de piftie, foto, lume bună și gagici, că Sorescu nu era, murise de mult. Ce-i cu voi, îi întrebă pe cicliști. Vrem pistă. Păi, aici, în primărie nu se poate. Facem una pe lac. În Plumbuita. Și dacă cineva i s-a desumflat cauciucul poate lua o barcă. Dacă și barca e găurită, punem la dispoziție mașini electrice care să vă ducă și la Teiul lui Sadoveanu, că și el a a vut un tei nu știu unde. Și dacă nici cu mașina electrică nu vă convine, luați de aici niște chiftele că și ele miros a tei. Ia, luați câte patru. Așa făcură. Ba chiar cei care luaseră câte șase se înecară mortal și acum sunt știri pe România TV.

Castingul pentru postul de moderator TV, care trebuia s-o înlocuiască pe inevitabila Andreea Marin, se desfășura conform planului. Prin fața comisiei treceau fete din toată țara, ba chiar și din Burkina Fasso, Guatemala sau Fidji care nu vorbeau româna dar nici nu trebuia. Brusc, în fața comisiei apăru bufnița Georgeta Mann, din Ogrezeni, județ Giurgiu. Spuse, țuguindu-și buzele, obrajii, umerii și ochii: Io sunt Andreea Marin. Și așa și era, că se vedea pe ea că e căsătorită cu Ștefan Bănică, că știe televiziune cât toată televiziunea la un loc, și că e în stare să câștige Românii au Talent fără să clipească. O angajară. În prima emisiune, bufnița Georgeta Mann făcu un ou în direct. Și întrebă telespectatorii: Ce-a fost mai întâi, bufnița sau oul? Telespectatorii nu știau și atunci stația teve fu închisă.

Întrebare la Radio Erevan: Presupunând că Gabriela Firea nu candidează la primăria generală și totuși o câștigă ce-avem de făcut.

Agenția CĂLIMARA