29 august 2018

Jazz at Bran Castle nr 6 - 1


Foto Tina Cumva, 2009.

Nu ne-a dat nimeni o foto oficială de la festival, așa că am improvizat cu una de-a noastră de la concertul pentru vioară și oboi din Obedeni, județ Giurgiu, anul 2009. Așa.

Desigur că Omar Sosa Trio, grupul din deschidere a fost excelent. O pată de culoare cu un proiect numit Transparent Water. Care de fapt înseamnă, zic muzicienii, să nu cânți de două ori același lucru. Cum făcea Angela Similea și mai fac și acum Inna sau Andra. Este de fapt o libertate totală de a improviza, bucuria de a cânta este atât de mare că doar asta contează. Cei trei membri ai grupului, Keita, Ovalles și Sosa vorbesc trei limbi diferite, dar asta nu contează niciun moment. Pe scenă nu se simte. Majoritatea pieselor sunt dominate de sunetul plăcut al korei, instrument asemănător lăutei europene cu 21 de coarde. În muzică, zice Keita, cel mai important lucru e să fii cinstit, să păstrezi mesajul cântecului, să explorezi fără să lași să se piardă tiparul inițial, originar, chiar dacă te plimbi printre tradiții și stiluri.

După un drum obositor pe DN1, am parcat la Bran Chalet. Întuneric. Un bec la un balcon. Dar hotel de patru stele al unui oarecare Tinu. Din balconul camerei se vede castelul. Doar ce ne-am scos basmalele și la telefon ni s-a spus: hai, că începe Lars Danielsson Quartet. Formulă de zile mari: Lars Danielsson bass, John Paricelli chitară, Gregory Privat pian și Magnus Ostrom tobe. Quartetul își prezintă ultimul album, Liberetto. Fără traducere. Căci jazzul este de fapt libertate absolută în gândire și-n simțire, cum ar spune și Mircea Tiberian, de care ne bucurăm că n-a participat la această ediție a festivalului. La oamenii ăștia muzica lor te lasă să cutreieri liber, fără să ții cont de frontiere în toată muzica vest și nord europeană, arabă și africană.

Ne-am dus la petrecerea de la etaj. Privată. Aici, Lenin, pseudonimul celui mai mare critic de jazz al momentului, nu-i știm numele, mânca, de șase ediții, fasole. Bun. A venit și pianistul Gregory Privat, care avea mâinile până la glezne, de-asta-i ieșea. Și așa mai departe.

Va urma, D.

21 august 2018

Surorile medicale din O, nou film românesc


Cele trei surori medicale din O erau foarte sărace.Erau nevoite să trăiască de pe urma unul urs. Îl vaccinau, pe animal îl durea și scotea un fel de melodie de supărare cu care ele mergeau pe la târguri prin B, Urlați, Mârșa, județ Giurgiu. Ploua mai tot timpul. Așa că una din ele a zis: hai la Chicago. Cu ursul? Da. În avion ursul făcea giumbușlucuri și câștiga bani. Toată lumea-i dădea ba o sută, ba două, ba un dolar. Așa că surorile avură ceva capital de început.

Treaba de-acasă se potrivește întotdeauna cu cea din târg, așa că fetele noastre își deschiseră un cabinet de medicină generală. Veneau americani cu urechi, nasuri, mâini, adică pe care-i dureau mâinile chestii și luau câte un piramidon și le trecea. Pe scurt, fetelor le mergea bine, chiar foarte. Și nu mai ploua. Pe râul Chicago treceau băieți veseli, negri sau albi, în canoe sau cu pălăriile ridicate și aruncau flori, medicamente sau căni cu cafea în direcția lor. Ajunseră să aibă bani. Moment în care le apucară dorul de țară. De orașul natal, Videle, de comuna O, județ Giurgiu. De ursul lor, care dispăruse înspre New York cu niște falsificatori de bani. Fetele plângeau. Nu mai mâncau pâine.

Nu mai puteau suporta să nu vadă nicio groapă, niciun țânțar, nicio Muie. Nicio lecție la fizică. Nicio înșelăciune la piață. Erau terminate. Cea mai mare dintre ele scăzu în înălțome, cea mai mică și mai și. Era un dezastru. Viața lor devenise un dezastru din cauza dorului de țară. Păi, hai înapoi, zise una. Hai!

Pe aeroportul din Chicago, un negru cânta la acordeon,. Așa că aia mare rămase gravidă cu el și se stabili în Texas. Celelalte se întorseră spășite, dându-și seama că numai în România se puteau realiza, puteau iubi, puteau muie.

Un film realist cu premii la Sarajevo, Milano, O, București, premiul de regie adică, cu aplauze, un film despre realitățile crunte ale emigrației românești. Așa că, ni se pare, ploua în continuare. De văzut.

D.

20 august 2018

O zi din viața familiei Muie

Doamna Muie se uită la ceas. Fusese ceas stradal în Videle și rămăsese cu obiceiul ăsta. Era patru. Domnul Muie dormea dus cu capul înfundat într-o pernă albastră. Să-l scoale, să nu-l scoale? Era încă la școala de miliție din localitate și avea practică în piața din oraș, adică să-i prindă p-ăia care vindeau roșii vopsite. Hai să-l scoale. Muică!! Nimic. Bă, Muie!! Nimic. Mai târziu avea să afle că domnul Muie visa la ora aia că vine din diaspora și pe unde trecea schimba guverne, ațâța la răscoale, scria la gazete de perete așa nu!, arunca cu petarde mai ales la Budapesta unde ungurii vroiau România. Doamna Muie se dădu jos din pat, își înveli goliciunea cu o basma inscripționată Muie și deschise televizorul, Toată lumea nu vorbea decât cu Muie. Nu tu o Ceapă sau Cartof. Prinsese atât de tare numele lor de familie că vor trebui să și-l schimbe. Și doar le atrăsese atenția ălora de la secție că Muie s-ar putea extinde în toată Europa. Muie la Berlin, la Milano sau la Paris. În fapt nu era rău, că făcea reclamă țării, dar parcă era mai bine cu o carte de fizică, cu un tablou ascuns în peretele cotețului sau cu o fuguliță în Costa Roca. Domnul Muie deschise ochii.

Aprinse radioul. Muie la guvern, Muie la Festivalul de la Brașov, muie în toate gropile țării, muie la granițe, în Suedia. Aha! În Suedia. Domnul Muie își scoase agenda și-și notă imediat că trebuie să amendeze Suedia. Muie n-are voie să părăsească teritoriul țării. Scrise acolo, pe pagina 9: Amendă 10 lei pentru Suedia. Era încântat. Își începuse ziua foarte bine, așa că-i trase o palmă doamnei Muie. De-i sări mustața.

În piață toate mergeau strună. Toată lumea fura, protesta, citea Liiceanu, flutura drapele, scanda lozinci. Toți îi îndesau bani domnului Muie într-un buzunar foarte larg, care curând atârnă curând zece kg. Se întoarse acasă, unde doamna Muie, veselă, îl aștepta cu sarmale și cu fundul dezgolit că poate, poate.

Obosit, domnul Muie își dădu jos gradele și se ascunse în perna albastră. Doamna Muie se uită la ceas. Fusese ceas stradal în Videle și rămăsese cu obiceiul ăsta. Era ora nouă.

D.

07 august 2018

Horoscopul zilei de ieri, 6 august


Ca de obieci, marțea, dna Sistermorphine prezintă horoscopul:

CAPRICORN. Mercur retrograd, nu ieșiți din casă. Mai bine mâine, 7 aug.

VĂRSĂTOR. Saturn retrograd. O veste proastă în plicul adus de Porumbelul Poștaș. Deschideți-l mâine, pe 7 aug. Pieptănat în oglindă. Sunteți frumoasă până mâine, 7 aug, la prânz. Ceva sănătate.

TAUR. Pluto retrograd. Mașina de făcut pâine nu funcționează. Îndoieli. Pe seară, ceartă în familie. Cu pocneli. Mă rog.

LEU. Jupiter retrograd. Există pastile de râs. Luați până mâine, 7 aug. Cine știe?

FECIOARĂ. Luna retrogradă în ultimul pătrar. Nu plouă.

Va urma.

D.

06 august 2018

Doamna în Negru


Doamna în Negru a coborât pe malul râului Neajlov acum 100 de ani. Dintr-un submarin negru.Avea un sac negru, pălărie și rochie negre. Submarinul negru a plecat iar ea s-a instalat în primul copac negru din pădurea Uiești. Da, pentru că această pădure este jumătate neagră. Doamna a scos un caiet negru, un pix așișderea, și a scris pe o foaie neagră: Lumea mea neagră a devenit realitate. O spun cu curaj. Știi că ție îți scriu, Mister Black, și că n-o să mă mai vezi niciodată. Te-am iubit și încă te mai iubesc, dar ochii tăi negri nu-mi spun asta. Mă-nșel? Ieri, când desfăceai conserva de șprot negru nu te uitai la mine. Ci la teve, unde o gagică de la Meteo spune prostii despre Bărăgan. Tot ieri, te-ai băgat în dulap, n-ai vrut să mă privești cum îmi pun sutienul negru. Ori? Nu te urăsc, nu. Știi când visam amândoi să fim două portocale negre? Atunci, da, atunci m-am îndrăgostit de tine și o paloare de vânt negru a trecut prin părul tău ca să sublinieze starea de portocală. Ce frumos. Poate zici că bat câmpii. Da, îi bat. Viața e despre dragoste și bătut câmpii, ce credeai? Acum sunt în Uiești, județ Ilfov, și pădurea de aici este urâtă, exact ca sentimentele mele. Am conserve de fasole neagră, așa că n-am să mor de foame cum ai vrea. Am să cultiv ananas și banane. Am să pescuiesc peștii cei mai negri. Așa am să fac ca să-mi treacă dorul de tine. Viața trece oricum. Sau nu? Nu mai știu.

În timp ce Doamna în Negru scria iubitului ei Mister Black, Porumbelul Negru Poștaș îi aduse un bilețel negru. În el scria: Doamna mea, Noir, te iubesc!! Doamna în Negru se transformă într-o portocală neagră și își luă zborul sau, mai bine zis, se rostogoli cu iuțeală spre Pădurea Neagră din munții Snagov. Se sărutară îndelung. Luuuuung, lung de tot.

D.

05 august 2018

Investitorii


Foto Marna.

Îngrijorați de lipsa investițiilor în țara noastră, de starea precară a economiei, de evoluția muiei pe străzi, de pesta porcină a unui porc mistreț de prin Cahul, de dispariția gimnasticii autohtone, de rectificrea bugetară în minus a SRI și celelalte, de duioasele întâlniri ale lui Dăncilă pe colo pe colo pe unde este cineva dispus să-i asculte limba română, ei bine, ne-am adunat io, Tina Cumva, Marna și Vlad la o terasă ca să vedem ce putem face pentru țara noastră. Ceva concret, palpabil, noduros, înălțător și care să dureze 500 de ani, nu 100 ca până acum. Marna, de exemplu, ar fi cules ciuperci chiar otrăvite, pentru că din pălăriile lor colorate s-ar putea face pălării pentru toată populația României, astfel că în campania electorală din 2019 programul economic al PNL, să zicem, să fie Fiecare cu Pălăria lui. Vlad i-ar fi pus tramvaiului aerian al lui Firea, care circulă deja pe ruta Bolintin Obedeni, niște aripi de lemn, că dacă se termină electricitatea, călătorii să poată vâsli făcând hărăbaia să plutească în continuare până la Paris. Io aș fi inventat o cheie pentru a putea desface lacătul de pe CNSAS, datorită cărei lipse mulți băieți ne râd în nas și au specii speciale. Tina Cumva, ce să mai zic, și-ar fi făcut expo itinerantă de fotografii ca să vadă țara la ce nivel poate ajunge. De bunăstare. Daaaaa.

Cum stăteam noi așa și dumicam care cumva ceva și mai stătuse ploaia și vorbeam și vorbeam, iată că apare omul providențial: Omul Loteriei Române cu lanțul de lozuri în Plic. Una bucată, 2 lei. Marna, că era ziua Tinei Cumva, a câștigat 5 lei. Excepțional. Ne întrebam de unde vom lua bani de investiții și iată-i ca prin farmec apăruți. Am scos fiecare caietele de investitii, ca să vedem ce putem face de cinci lei pentru România. Io am zis să facem o fabrică de nasturi, pentru ca în campania electorală de la anu, fiecare român să aibă un nasture colorat arătându-și apartenența înlocuind astfel lozincile. Vlad a zis ceva de o fabrică, de un atelier de muie. Având dreptate, pentru că și PSD-ul ăsta dă el muie la toată lumea, dar nu poate la toți deodată. Marna a zis ceva de o depășire în Dr Taberei, una care să te scoată cumva din aglomerație. Tina cu fabrica ei de foto. Cu bunăstarea. Cu Chestii. Eram deci pe drumul cel bun.

Ospătarul ne-a întrebat dacă plătim. Că să plecăm, adică. Nu ne-a-ntrebat de card și noi n-aveam cash. Așa că am achitat cu cei 5 lei și investițiile pentru țara noastră s-au dus pe apa sâmbetei. Ne pare rău.

D.