30 septembrie 2015

Ne mai uităm și noi la tv

La Capatos apar cele 80 de neveste ale lui Guță cu Guță cu tot. Guță, mascat într-o burtă enormă, stă pe o canapea acoperind-o de cărnurile proprii. Nevestele încep cârâiala: Că i-a luat banii, că a luat toporul, că nu se regula numai cu ea, ci cu toate, că cei 19 copii gemeni n-au urechi, că la țambal nu poți cânta olog, că unul din copii aleargă fără ambele picioare suta de metri în opt secunde. Una îi dă o palmă celeilalte. Una blondă zice: Să-mi halești pizda. Până aici, Guță se ridică și le ia la bătaie. Ia un reflector, dă cu el în cap uneia. Capatos râde. Guță ia un operator cu aparat cu tot și dă alteia în cap. Curge sânge. Canapeaua se desumflă. Vine ambulanța. Și așa mai departe. Totul în direct.

La Berecleanu câteva accidente. Un copil de 2 ani fură mașina lu' tac'so și merge în Centrul Vechi. Aici găsește o fetiță de 3 ani. O sărută. Din gura fetiței cad doi dinți. Băiatul de 2 ani o suie în mașină. O violează în mers în drum spre dentist. Apare un stâlp. Poc în el. Copiii mor, lăsând două perechi de părinți orfani pe viață. Ba nu, o pereche mai are acasă unul.

O muscă locuiește într-o solniță. Într-o dimineață își face bagajele cu gândul de a emigra la Paris. Zboară ea ce zboară pe deasupra lui A1, când la o curbă apar două TIR-uri. UNul o vede, zice celuilalt: Uite-o, bă, pe aia care ne-a futut toată naptea. TIR-urile strivesc musca între ele.

Crime la Esca. O babă are un topor de cinci metri. Abia îl ridică. Apare un puști de 10 ani cu poftă de sex. O ia pe babă, o răsucește în pat, îi ridică fustele. Ia sexul de unde nu-i, baba îl ascunsese. Enervat, cu lacrimi în ochi băiatul ia toporul de cinci metri și-i crapă babei capul.

Un bărbat gelos de 35 de ani, abia întors din Spania cu o mie de euro la el bea într-un bar din comuna Șanțu Florești. Bea zdravăn. Pune ochii pe barmaniță. Îi sparge o cană în cap. Barmanița și ea. Apare poliția. Barmanița, mai aprigă, ia o masă și-o frânge în capul spaniolului. Omul cade mort la pământ. Dar și barmanița cade mort la pământ. Ca și polițistul. Iată unde duce băutura fără măsură, trei crime într-o seară de toamnă taman când Iohannis e la New York.

Fotbal la Digi. Unul de la Steaua pasează unuia de la ASA. E gol. Apoi, unul de la Dinamo pasează unuia de la Steaua, iar e gol. Petrolul înscrie și el în poarta Chaijnei, Hagi își pune tălpile în ciment, Viitorul Cța înscrie cu același jucător de mai sus în poarta Craiovei și uite-așa, după un meci disputat comentatorii din studio în loc să ne explice prostia din terenurile românești de fotbal, zic că ce genial a pasat Panduru.

Agenția CĂLIMARA

26 septembrie 2015

"Destinul unui om de stânga" de Ion Iliescu

Pur și simplu un nou volum marca Ion Iliescu. Lansare: vineri, 25 sept, 2015, la Clubul Pensionarilor din Ferentari. Nu ne-am dus până acolo, nu ne interesează nicio carte lansată de Ion Iliescu, dar avem dubii că există un Club al Pensionarilor din Ferentari. Noi stăm în inima Ferentarilor, suntem pensionar și am fi știut de acest club, pentru că mai făceam o socializare, mai întâlneam vreo gagciă de 90 de ani, am fi curățat fasole când ne lăsau copiii să plecăm de acasă și alte alea. Concluzia? Omul scrie cărți cu ghiotura înainte de a da socoteală pentru mineriade, probabil vrând să ia o condamnare cu libertate definitivă.

Mai înțelegem că Ion Iliescu nu poate fi condamnat singur pentru mineriade, pentru că nu a luat hotărârea de unul singur. Știm asta din interviurile lui Victor Stănculescu, care spunea de celebra întâlnire de la Vila din Floreasca de dinainte de mineriade. Au fost acolo mai mulți tovarăși. V. Stănculescu a declarat că nu le va spune numele niciodată.

Zilele trecute, Mihai Pâlșu, să zicem un fost prieten, și fost director editorialist la cotidianul Puterea (?) și-a dat demisia. Puterea n-a mers niciodată, am vrut să-i spun, pentru că, ca și restul presei de la noi, n-a corespuns așteptărilor cititorilor. Îl întreb acum: De ce niciun cotidian vreme de 25 de ani n-a trimis un redactor la Moscova ca să aflăm și noi, cititorii, ce fel de facultate a făcut acolo Ion Iliescu. Asta printre alte multe întrebări la care, dacă ar fi răspuns, presa ar fi avut acum o altă viață. Mai bună.

Începând cu anul 2017, Festivalul Internațional G. Enescu se va numi Ion Iliescu, deci Fest Int de Muzică Ion Iliescu. La fel va fi și cu festivalul național de teatru, el se va numi Fest Național de Teatru Ion Iliescu.

În noaptea de 27 spre 28 sept, 2015, planetele Marte, Pământ și Soare se vor alinia formând o rară "opoziție" a planetelor ce se produce odată la 778 de zile, fenomen numit până ieri "Luna Sângerie". E bine de știut că din 2015 acest fenomen se va numi Ion Iliescu.

Pentru a i se stabili rolul în istoria recentă a României, mineriada din 1990 se va numi Mineriada Ion Iliescu.

Și așa mai departe.

Denis



25 septembrie 2015

Vesele realități românești

Parlamentarii români mor de grija condamnării comunismului. Vor să aprobe un proiect de lege în acest sens. Că adică să se construiască un Muzeu Național al Totalitarismului Comunist, în care ca exponate vor fi chiar ei, nu? Ei, împreună cu cei care nu ne lăsau să ascultăm Beatles sau Polnareff? Ei, care ne tăiau fustele și părul mai lungi? Ei, care ne obligau să ascultăm Dan Spătaru? Păi, ce fel de clădire ar trebui să fie? Cât Pentagonul? Și când te gândești că proiectul de lege mai conține și construirea unui monument în Piața Universității tot dedicat victimelor totalitarismului, iar acel monument să fie o cruce înaltă de 25 de metri, luminată noaptea, din oțel, ce să mai zici? Iar în mijlocul crucii să fie un uriaș ecran în care să vedem eroi precum Păunescu, Vadim Tudor, Ion Iliescu, și alții pe care-i știm, că atunci cine alții? În sfârșit, țara arde.

Iohannis în Statele Unite. Când au auzit chestia asta investorii americani au dat năvală. Cu banii la ei. Munți de bani. Au întrebat unde sunt Oprescu, Videanu, Onțanu, Blaga, Oprea, Adamescu, Mazăre, Berceanu și ceilalți ca să înceapă afacerile.

Premiera filmului "Un etaj mai jos" de Radu Muntean. Cumva stă în picioare. Film care nu va avea spectatori, încă unul?, pentru că pleacă de la greșita premiză că spectatorul nu trebuie să știe cine e criminalul. Pentru că are și o gravă greșeală de scenariu: Crima se întâmplă într-un bloc. Babele, moșii din fața blocului nu sunt întrebați nimic de polițiști. Tocmai ei, care știu cine cu cine, de ce, cum și așa mai departe? De aici, impresia unui gust amar cu care pleci de la film. Dacă aveți vreo curiozitate, mergeți și-l vedeți.

Mare corupție la Apa Nova. Plăteam mai mult, adică facturile erau umflate. Păi, da, dar acum vom plăti mai puțin? Vom vedea că nu.

În fiecare tabără de refugiați din județul Giurgiu se vor construi foișoare înalte de 50 metri. De sus, sirienii puși de gardă vor vedea când vin turcii și vor da alarama. În felul aceste România va păzi pe veci Europa de invazia Otomană.

Editura Humanitas se laudă mereu cu vânzările babane de cărți. Da, dar ei fac și manuale școlare. Alte edituri nu fac. Păi, de ce?

La proba de sărituri în lățime din cadrul Campionatelor Europene de Atletism din Caracal, ediția 2015, nu s-a prezentat nimeni. Iohannis, bravul nostru președinte, a declarat pe bună dreptate: Să-și dea Ponta demisia, că nu se mai poate.

Agenția CĂLIMARA

24 septembrie 2015

La cor 2

Când am intrat în Sala Palatului am înlemnit. Toată sala avea părul alb. Mulți spectatori erau în cărucioare, alții veniseră împăiați. Niciunul n-avea ceas la mână, iar toate femeile alea trecute de 90 de ani erau violate, scria în ochii lor, era o lumină, că poate nu li se mai întâmplase așa ceva de mult. Erau bătrânii cărora Armata Roșie le furaseră ceasurile, pe care aceași armată le violase femeile sau albiseră de emoție la revederea armatei care-i umilise ca aliați. Recunosc, că de la un moment dat, o parte a sălii s-a mai blonzit, și au apărut zeci de tineri, care voiau să se dumirească de ce-o fi cu Armata asta Roșie.

După primele patru melodii cântate de Corul Armatei Roșii nu simțeai nicio emoție, nicio umbră de interes chiar dacă melodiile cântate de bărbații mareșali din cor erau vag internaționale, și puteai liniștit să te gândești la motanul de acasă, că de ce l-ai lăsat, că puteai veni și cu el. Apar soliști, apar dansatori. Spectacolul nu trezește niciun pic deșteptarea, deși spectatorii aplaudă copios. De unde că se aplauda dormind. Câte un mareșal din cor vine la scenă și dansează ceva. Este doza de umor a Corului. Un minut, acolo. Apoi, vine Tom Jones soldat cu You are a sexy bombe. Sala în picioare. Apoi o melodie militară a lui Take That, nu știu care, sala mustește a rock. Un colonel la chitară bas impecabil. Mă gândeam că niciun grup britanic n-a avut ideea să cânte în uniforme militare, cu grade de mareșali sau coroane de împărați. Apoi Smog in the Water la mandoline, mamă, mamă. Apoi, dansul săbiilor reușit, inedit. Dansul țiganilor la melodia Kalinka, destul de bun. Apoi, Evening Bells și la final Katiusha.

Vocile sigure și frumoase ale coriștilor și soliștilor, dansurile colorate și pline de ritm mai atenuează comerțul, sărăcia și șușa oferite de acest Cor intitulat nu știm de ce al Armatei Roșii. Sau, singura explicație, este că a fost un spectacol pentru România, pentru cât a putut țara noastră oferi ca bani. Pentru că diverse formule ale acestui cor cântă prin Europa și America cu spectacole de-ți bubuie inima și sufletul de plăcere. Amintim doar că, într-un spectacol la Paris, pe scenă au fost 300 de coriști, 300 de mareșali care nu avea nevoie de niciun microfon. Apăi, aia emoție. Cam de milioane de euro, ceea ce românii n-au să aibă niciodată să dea.

Ne retragem ușor triști. Din sală se revarsă hainele elegante de secol 21: Pantofi albi, fuste mai lungi sau mai scurte, două blonde mișto, un șofer, un căruț, bastoane, din nou păr alb. Păi, ce vreți?, era deja ora 11 din noapte și pe fiecare acasă îl așteptau refugiații ca să le dea de haleală.

Denis

23 septembrie 2015

La cor 1

Cor e atunci când un grup de cântăreți execută împreună o compoziție muzicală. Toți deodată, în același timp. Dar cor poate fi și o reuniune de persoane, care în loc să cânte, se bat pe muzică, chiar fredonând unele pasaje. Exemplu: Și lavs iu, ie, ie, ie, poc, poc, poc, morții mătii, ie, iu, iu!! Cor poate fi și atunci când soția sau soțul nu sunt de acord unul cu celălalt: Duc copilul la mama!! Nu-l duce, e prea urâtă și se ia!! În cazul acesta se folosește expresia "perechea cutare nu gândește niciodată în cor". Și așa mai departe, exemplele ar putea continua.

Corul a fost unul din primele "socializări" din istorie. Și un sistem educativ în același timp. În țările sărace ale Evului Mediu, când școlile erau numărate pe degete în Europa, locuitorii oricărei comune, oricărui oraș se adunau la biserică și cântau împreună tot felul de trăznăi ba canonice, ba populare, ba cum le venea. Așa a apărut corul ca manifestare culturală. În satele de la marginea Siberiei, în Vietnam sau Cambodgia, dar și în India copiii erau strânși de câțiva întreprinzători și puși să cânte împreună. Așa se învățau unii pe alții la prostii, în comunitate, sau la lucruri bune, așa aflau ce se mai întâmplă prin lume, dat fiind că această activitate corală era prima acțiune de cunoaștere și de cultură.

În timpul războaielor, corurile erau mai toate bărbătești. În cuvinte simple, cu melodii la fel, cântecele se executau în marș, la bărbierit sau la acțiuni agricole, adică atunci când le era foame soldaților, săpau după cartofi și dădeau de mine. Așa au apărut coruri mari de armată. Ale armatei americane, ale armatei roșii sau armatei germane. Din surse am aflat că există și un cor al armatei române, care execută în marș melodia "Da, mamă, sunt beată!!"

Se pune întrebarea: De ce o tot ardem noi cu corul aici, în loc să scriem despre pensia tatălui lui Oprescu, pensie strânsă în saci ca să fie mai ușor de numărat. Păi, pentru că noi am fost ieri, 22 sept, la Corul Armatei Roșii, la Sala Palatului.

De fapt, cronologic, lucrurile au stat cam așa: Tina Cumva a zis prin iulie 2015 că vine în sept Corul Armatei Roșii și că să mergem și noi, așa că ne-am dus cu cadouri la Radu Lupașcu, doi porci, o navetă goală, adică, bă, Radule, a venit Armata Roșie, și Radu a înțeles și și-a luat și el Florentina și ne-am îmbrăcat cu cămășile alea pe care scrie Io rock, tu rock, el rock, referindu-ne la ceilalți băieți din gașcă.

Io ca să fiu mai șmecher, m-am dus mai devreme la Sala Paltului, ca să halesc un falafel de la turcul ăla de acolo, falafel tare bun, cu cuș cuș, pilaf sau ardei umpluți, dar n-a fost să fie că a apărut Tina Cumva care a zis, zice: Io am mâncat plăcintă cu mere.

Și asta fost tot. Se făcuse de opt și începea concertul, așa că salut Tati, salut Lia și am intrat. Pam, pam!!

A suivre, Denis.

17 septembrie 2015

Vesele realități românești

Problema României nu este dacă vin o sută, două mii sau o sută de mii de refugiați. Așa cum juma' de țară o frige pe sărăcie, n-au decât s-o frigă și sirienii. Și după ce-și potolesc sărăcia furând, n-au decât să plece mai departe. Problema e alta. Odată scăpați pe plaiurile mioritice românești, refugiații ar observa câteva lucruri care ar ajunge la urechile Europei: Că la noi se taie în continuare ilegal pădurile, că autostrăzile sunt doar haioase nu și folositoare, că se minte mereu cu numărul de turiști care se bate să vină în România, că se fură la contracte, că sunt prea multe firme mici care halesc bani serioși pentru consultanță, că cazărmile, unde ar trebui puși refugiații, au fost furate de mult, că asfaltul turnat prin sate e o minciună grosolană, că marea majoritate a populației rurale încă își mai face nevoile în fundul curții, că în portul Constanța traficul și contrabanda sunt supravegheate de la cel mai înalt nivel, că CNSAS-ul nu ne dă pe cine trebuie, că nu-ți poți publica o carte dacă ești pe lista neagră, că temperaturile de la Meteo sunt mincinoase și așa mai departe.

CSM-ul a luat, în sfârșit, o hotărâre serioasă: Scriitorii pușcăriași nu vor mai avea voie să publice milioane de cărți "științifice", ci numai una intitulată Cei trei mușchetari. Apoi, la ieșirea din detenție, fiecare fost deținut, fie el Copos, Vanghelie sau Becali, să completeze numele autorului cu al său. Exemplu: Cei trei mușchetari, de Alexandre Dumas, în interpretarea lui Gigi Becali, sau Copos și tot așa. Vom fi astfel prima țară care va publica în cinstea lui Dumas câteva mii de interpetări ale celebrei sale capodopere.

Eveniment la Berlin: "Jazz la Berlin", în care doamna Oana Cătălina Chițu, stabilită în Germania din 1990, va cânta șapte melodii de Edith Piaf și șapte de Maria Tănase în același concert.

Pe 18 septembrie, Noaptea Filmelor Românești. Evenimentul are cap de afiș două filme, QED cu cinci premii Gopo, cu Florin Piersic Junior, care este un film foarte prost și filmul Comoara al lui Corneliu Porumboiu, care chiar dacă a luat în 2014, la Cannes, Un Certain Regard, este deosebit de prost. Restul nu contează. Noul val cinematografic continuă să se micșoreze.

Domnul Ion Obiect, de profesie zugrav anonim, stabilit în Olanda de 60 de ani, a declarat pentru Agenția Călimara: Astăzi, 17 septembrie 2015, a avut loc o lovituă de stat în Burkina Fasso. Negrul ăla de era președinte acolo, și care e arestat, trebuie adus în România ca președinte. În felul acesta vom semăna, noi românii, la culoare cu Obama, cu sirienii și cu țiganii.

Agenția CĂLIMARA

16 septembrie 2015

Exodul

Generalul de Brigadă Manole Ben Manole, cel care apăra Constituția României în zona Neajlovului, privea râul de-a lungul lui. Era nemulțumit că cei din Bolintin Deal își vindeau produsele pe Neajlov, chiar în dreptul satului său, Uiești. Și nu așa scria în Constituție. Acolo scria că fiecare cu treaba lui. Se duse să vorbească cu negustorii bolintineni: Bă, că așa și pe dincolo, dar vreau să vând și io produse la voi, așa scrie, liberă corculație. Bolintinenii au râs de el și l-au luat la bătaie. Afacerea asta murdară dura de doi ani, astfel că uieștenii au ajuns să moară de foame cu produsele nevândute. Ce era de făcut? Toată omenirea de pe Neajlov aștepta o decizie a generalului. Binențeles conformă cu Constituția României.

Generalul o chemă pe nevastă-sa, Florica Ben Florica, la el: Fă, cum îi chiamă pe ostașii ăia doi cu care te regulezi când sunt plecat la Constituție? Să vie la mine. Cei doi apărură înarmați. Generalul le spuse: De mâine începeți un război civil pe Neajlov până îi facem pe locuitori să emigreze în masă. Cei doi așa făcură. Traseră vreo doi ani în stânga și în dreapta, și omorâră cinci mii de oameni.

Sătui de război, oamenii rămași în viață de pe valea Neajlovului, cam două milioane, își luară traista în băț și porniră o migrație colosală spre Bolintin. Erau considerați refugiați și erau cazați pe la casele oamenilor. Asta a durat puțin, pentru că ce a fost mai greu pentru bolintineni și pentru tot județul Giurgiu a început după două, trei zile de la instalare. Refugiații au început să fure, să traverseze pe roșu, să dărâme casele, să scoată calea ferată, să se roage în cârciumi și pe autostrada A1, să tragă cu mitralierele, să împuște oameni.

Comuna Bolintin fu destabilizată. Nimeni nu mai putea fura, munci, cânta sau iubi liniștit. Totul o luase razna, iar economic Bolintinul fu curând la pământ.

După vreo doi ani de la acest succes, Florica Ben Florica îl strigă pe bărbatu-său și-i spuse: Genial ai fost, Manole, genial. Numai o minte ca a ta putea să disloce atâtea milioane de oameni ca să dărâme o economie fără a declara cuiva război. Vai, Manole, cât de mult țiu la tine. Cât de mult te iubesc. Vai, vaii!!!

Și ca să probeze că-i adevărat ce-a spus, se duse în livadă, smulse un păr din rădăcini, și-și dădu cu el în cap, pedepsindu-se pentru că se regula cu cei doi soldați făcuți maiori de general. Apoi, se lăsă seara.

Denis

15 septembrie 2015

Știri pe scurt

Primii 11 sirieni care se vor stabili în România definitiv, vor fi naturalizați și vor alcătui o echipă de fotbal în Liga I. Ei vor fi antrenați de Anghel Iordănescu și nu vor juca niciun meci, dar vor câștiga campionatul național, ediția 2016 - 2017. Concomitent, echipa va mai fi antrenată și de Victor Pițurcă, Victor Jenei, și alții, cu toții foarte pricepuți.

Comunele Bolintin Deal și Vale vor fi rebotezate Siria din Deal și Siria din Vale. Localitățile vor fi vopsite în negru, iar moscheile tot în negru, ca să se deosebească și să poată fi recunoscute. Vâzând că e mai bine să fii sirian, pentru că poți munci mai ușor în Germania, țiganii locali se vor înregistra la primărie ca sirieni. Primarii sirieni ai celor două comune, domnii Vasile Decuseară Ion din Deal, și Petrică Noroc din Vale, vor pleca la studii la Damasc, ca să studieze luarea de mită la sirieni.

Primele șase femei siriene stabilite la București, vor alcătui o echipă de baschet. Ele vor fi antrenate de un american celebru, din părinți sirieni, și vor juca numai în NBA. Cu această ocazie, se va lansa baschetul în șase pe plan mondial, baschet la care vor adera Rusia, Spania și 200 de echipe germane, toate feminine.

Jumătate din cei aproape 600 de parlamentari români vor face loc altora sirieni. Cei 300 de viitori parlamentari sirieni din Parlamentul României, dimpreună cu Gabriel Oprea și Rovana Plumb se vor ruga de cinci ori pe zi la Allah ca să treacă câte o lege.

PUBLICITATE Un sirian trece pe actuala Calea Siriei, fostă Calea Victoriei din București. Vede o româncă frumoasă. Îi spune: România, plai islamic. Femeia îi dă cu o bâtă în cap. Apare sloganul: Mai bine român decât sirian, Mai bine cu fustă scurtă decât cu căcatul ăla negru pe noi.

Auzind Angela Merkel că în România sirienii și românii trăiesc în consens, că au echipe de baschet și de fotbal, că merg împreună pe Calea Victoriei, că gătesc numai mâncare siriană, că iau mită după un model sirian mai isteț, a lăsat cancelaria germană și a venit la București pentru a candida la locale. Dânsa țintește primăria sectorului 2 bucureștean, de unde, înțelept, Onțanu ar trebui să se retragă. Nu de alta, dar vor fi arestați toți primarii al căror nume începe cu O.

Sirienii IT-iști din Pipera, în număr de câteva mii, vor organiza duminică 20 septembrie un marș cu următoarele doleanțe: Întrucât se înțeleg atât de bine cu românii, ar fi normal să fie lăsați să facă export, furăciuni, evaziuni prin firme de consultanță, răpiri, șantaj și escrocherii în locul românilor. Dacă nu li se vor aproba cererile vor pune mâna pe arme sub deviza: România pământ sirian.

PUBLICITATE Doi sirieni stau de vorbă pe actuala Calea Siriei, fostă Victoriei: Ce-i, bă, România asta? Un căcat, furăm tot și ne cărăm în Germania, cum fac și ei.

Agenția CĂLIMARA

14 septembrie 2015

Bazaconii

Cursa de 8 metri plat din cadrul Campionatelor Internaționale de Atletism de la Clejani, 2015, a fost câștigată de sportivul local Patru Lalopată, care a alergat distanța în 5 secunde și câteva zecimi. Sportivul american clasat pe locul doi l-a invitat în Statele Unite, unde această cursă se aleargă pe distanța de 9 metri plat. Ajunși la New York, cei doi sportivi, Patru Lalopată și Petter Cavendisch s-au căsătorit instantaneu, iar domnul de-acum Patru Lalopată, după nuntă s-a stabilit în Las Vegas. Aici și-a deschis un cazinou cu banii de la nuntă, a construit o pistă de 9 metri, l-a angajat pe super sportivul Petter Cavendisch și l-a pus să alerge de 10 ori pe zi această distanță în cadrul programului de divertisment desfășurat seară de seară la bar. Astfel visul româno american s-a împlinit și este urmat acum de mii de tineri români specializați pe distanțele de 10 metri plat, sau 11 și chiar 12, maximum permis.

Sirianul Mehmet Belgrădeanul, instalat de două zile în Casa Poporului din București, în cadrul programului pentru refugiați Casei Poporului Câți mai mulți Refugiați, a declarat pentru cotidianul Adevărul: Nu, nu este mare pentru noi această cazarmă, avem loc de ședințe parlamentare, de bătăi în cazul în care cineva ne fură haleala, vom vota legile pentru români, pentru că nu vom mai da voie nici unui parlamentar să intre în clădire, așa e contractul, vom dărâma zidul dinspre Parcul Izvor ca să avem perspectivă spre Dâmbovița, că noi dacă n-avem apă ne ceartă Allah și facem urât cu AKM-urile, vom da foc lucrărilor din Muzeul de Artă Contemporană, ca așa se cade, și vom construi la fiecare etaj câte o moschee. Credem că e un program perfect de socializare.

Gigi Becali a declarat că va primi 1.000 de refugiați, dar va avea grijă să nu-i trimită nimeni, ca să nu aibă bătăi de cap și să rămână doar cu o declarație voioasă pentru imaginea sa și pentru popor. Pe locul pe care ar fi vrut să primească mia de refugiați s-a instalat o vacă. Animalul și-a adus calculatorul, vițeii, boul și amantul, că la vaci e voie la vedere. Au început să bea. Comentau: Bă, că Oprescu, că boul ăla de Iordănescu, că șpaga la vaci are voie?, dar la boi?, că dentiștii de vaci d-asta pleacă, din cauza pliculuii, și așa mai departe. S-au îmbătat și locul pentru mia de refugiați a început să fie strâmt, pentru că în realitate avea doar 10 metri pătrați, un pat și o chiuvetă nemontată. Animalele au scos un chibrit și au dat foc stabilimentului, oferindu-i lui Gigi Becali scuza sinstrului pentru a nu-i primi pe refugiați.

Denis.

13 septembrie 2015

Cadavrul plutea pe Dunăre

Declarația amantei cu chiloții roșii:

Polițistul Stacojiu primise ordin de la șeful său, Polițistul Maroniu: Stacojiule, du-te, ia o barcă, și caută pe Dunăre și Neajlov cadavrul unui bărbat dat dispărut acum zece ani, că a sosit sorocul să-l aducem la viață. Pardon, să rezolvăm cazul.

Apele line ale Dunării îndemnau la visare. Polițistul Stacojiu visa la chiloții roșii pe care urma să-i cumpere amantei, o polițistă grasă din secția lor. Că lui îi plăceau numai femeile grase. Chiar îi spusese nevesti-sii: Până nu te faci de 120 de kile, nici nu mă mai urc în pat cu tine. Ori polițista avea 140. Visa în continuare liniștit. Se gândea că chiloții pe care avea să-i cumpere pentru așa matahală de amantă puteau fi folosiți și ca față de masă, și ca perne, sau ca palton. Era mulțumit.

Vâslea liniștit. La un moment dat, în jurul lui apărură sticle cu mesaje în ele. Era mesaje din anii 1700, 1520 sau mai recente, din 1907 care descriau răscoala moldoveană. Stacojiul luă o sticlă, scoase dopul și citi un mesaj din anul 1623: "Stacojiule, te iubesc". Polițistul se făcu alb la față și arse biletul, că dacă i-l citeau nevasta și amanta era vai de el. Luă altă sticlă. Un mesaj de acum zece ani: "Stacojiule, cadavrul e sub bancheta ta". Polițistul se stafidi.

Un miros de cadavru venea de sub banchetă. Se aplecă, se uită sub scândurile cu pricina. Într-adevăr, un cadavru era chiar acolo. Îl legitimă. Era chiar cadavrul pe care-l căutau de zece ani. Îl luă în spate, se duse la secție cu el. Îl întinse pe o masă și-l sună pe șeful său, Polițistul Maroniu.

Ăsta e, zise Maroniul de cum intră. Ăsta! Îl treziră. Cadavrul se șterse la ochi și spuse: A fost din gelozie. Io o iubeam pe amanta lu' Stacojiu' da' ea trăia cu tine, Maroniule. V-ați înțeles să scăpați de mine, și m-ați împușcat, apoi m-ați băgat într-un sac și m-ați aruncat în Dunăre. Pluteam io ce pluteam așa, până o altă femeie m-a găsit și m-a pus în barcă, zicând: Mergi și tu cu sticlele astea pe Dunăre, poate te-o găsi cineva.

Cei trei băură până în zori. De bucurie. O chemară și pe amantă. Aceasta își scoase chiloții cei noi, roșii, acoperi cu ei geamurile, ca să nu se vadă în secție și-ncepură un futai în trei de mama focului.

Denis.

12 septembrie 2015

Povestea crocodilului cu pene roz

Crocodilul Ygrasie Cornel trăia pe Neajlov între satele Bulbucata, Vadu Lat, Uiești, Clejani și Podișor. Cauză din care în fiecare sat avea o gagică. În Uiești se iubea cu o tânără păstoriță, Agrafa, care îi dădea zilnic să mănânce o vacă, iar seara îl poftea la așternut. Într-o seară, după o partidă de dragoste nebună, Agrafa îi lipi pe corp câteva sute de pene roz pe care le avea de la un porc bătrân Mangalița. De atunci, așa îi rămase numele crocodilului nostru, ba chiar în unele sate era numit Corocdilul cel Frumos cu Pene Roz.

În serile liniștite, apelea Neajlovului curgeau lin, ca în anii 50, apa era verde, câte un pet cu mesaj în el se scurgea spre București, iar pescărușii de baltă repetau pentru Eurovision celebra melodie Cine a pus căcat pe clanță/Să îi fac o aroganță. Era momentul în care Cornel își lua acordeonul și pleca spre Clejani unde se iubea cu o profesoară de engleză de la clasele unu cinci. Bătu la ușă. Profesoara îl aștepta goală, ca de obicei. Vorbiră de refugiați, că ei ar putea fi primiți în Casa Poporului, vorbiră de un submarin care să facă legătura dintre Clejani și Călugăreni, până când profa de enleză se sculă în picioare și îi spuse: Cornele, mă mărit. Mai zise: Cu proful de matematică din școală. Iar la final: E un om tare bun, îmi face curte de cinci ani. Cornel zise și el: De cinci ani? Dezamăgit, Cornel, cu lacrimi în ochi, își luă acordeonul și dispăru în apele Neajlovului.

Pentru că nu era singura gagică pe care o avea, Cornel se puse la drum în dimineața imediat următoare spre Uiești. Avea cu el grătarul, ceva carne de vacă de la Agrafa și acordeonul. Ajunse și bătu la ușa frumoasei zâne locale Perdeaua. Perdeaua, înaltă de doi metri, lată de cinci, îl aștepta la fel de goală ca și profa de engleză. Trecură direct la subiect: Noul Cod Fiscal. Cornel nu era mulțumit de accizele la mașini, Perdeaua de accizele la tutun, că fuma ca o șerpoaică cum se zice. Se aruncară în pat. Într-un moment de acalmie, cu sudoarea pe ei, Perdeaua spuse: Cornele, mă mărit. Mai zise: Cu proful de mate din Clejani. La final: De cinci ani îmi face curte. De cinci ani?, întrebă Cornel cu lacrimi în ochi. Da, de cinci ani. Așa a spus Perdeaua: da, de cinci ani. Cornel se ridică cu lacrimi în ochi, își smulse penele roz, distruse acordeonul și formă un număr de telefon.

La telefon îi răspunse doamna Tina Cumva. Cochilia Zburătoare zboară? Da, spuse doamna Tina Cumva. Vreau s-o împrumut ca să emigrez în America.

Cornel se stabili în Chicago. Deveni cel mai mare achizitor de pene roz din Statele Unite. Cu ele își ridică o Catedrală, își cumpără un telefon mobil și o sună pe Agrafa. Formă numărul și fu auzit spunând: Alo, Agrafa?

Denis

10 septembrie 2015

Presa străină

THE PĂTRUNJEL TIMES - Migranții sirieni, în număr de 200.000, ajunși în comuna Cisnădie din România, fost oraș cu covoare, au aflat de arestarea lui Sorin Oprescu. Imediat au luat-o spre București, cu gândul de a organiza alegeri pentru primăria Capitalei. Ei îl vor vota pe un sirian de-al lor venit din Irak, care nu vorbește nicio limbă, știe doar să ia bani.

NEWS ONLINE - Faptul că Sorin Oprescu împrumuta bani cu nemiluita, câteodată și inscripționați, i-a făcut pe locuitorii comunei Potrigrafu, județ Ilfov, să facă la fel. Au luat cinci mitraliere, patru furci și două dube și au devalizat BCR-ul din localitate luând câteva milioane de euro cu împrumut. Au lăsat în urmă cinci cadavre.

ADEVĂRUL DE TURDA - Arsenie Boca s-a plimbat prin localitate și i-a făcut pe toți locuitorii turdeni să plângă. Apoi, aceeași locuitori l-au luat la bătaie. Câțiva sociologi de la SRI, care au organizat bătaia, cercetează acum cauzele acestui sângeros eveniment.

GOL - revistă lunară de fotbal. Anghel Iordănescu explică strategia pe care avut-o pentru meciurile cu Ungaria și Grecia: Am pasat mult, și la adeversar și în tribune, am tras la poartă mult, dar mai mult în tribune, am frecat-o la marginea terenului, în centru, prin fața careului, c-așa-i și la handbal și la hochei, sporturi la care naționala noastră are succese peste succese, așa că și noi fotbaliștii trebuie să ni se mărească salariile. Astfel nu se poate. Ori toți ca Messi, ori niciunul.

ROLLING STONES - Turneul Holograf din 2015 pe la Craiova, Timișoara, Constanța. Prestigioasa revistă atrage atenția că nici Beatles, nici Rolling Stones n-au cântat la Craiova. La final redactorii postează și un foto cu Holograf cântând la Carei, oraș aflat în România. Da, în România.

THE PARPALAC CHRONICLE - Revistă specializată în vaccinuri. Astăzi se ia la puricat vaccinul autohton contra mitei. Vaccin care nu are niciun efect, deși medicii îl recomandă cu nemiluita. Ce-i de făcut, se întreabă acești onești jurnaliști cu case îm Miami, Los Angeles, Snagov, Mamaia, cu mii de amante, cu acțiuni la hoteluri în Dubai și câte și mai câte. Toate din salarii de 1.400 lei, minimul pe economie.

THE DIDINA TIMES - Revistă feminină cu multe pagini albe. O singură reclamă: O tipă mișto se suite într-un BMW. BMW-ul pornește fără TVA. Din față vine cu viteză un BMW cu TVA. Mașinile se ciocnesc. Tipa noastră coboară și zice slogan: Cleiul de dantură, GLUCOLACT, și-și pune dantura distrusă înapoi în gură.

Agenția CĂLIMARA

09 septembrie 2015

Vox Maris

Până la urmă nervii tuturor au explodat și doamna Tina Cumva, cu un porumb în mână, a zis: Dar mai lăsați-o-ncolo de Cochilie. Și a aruncat cu porumbul după noi. De fapt după mine, că eram singurul care o asculta. Când a văzut ce cucui îmi crește, doamna Tina Cumva a adăugat: Hai, la Costinești, la filmare.

Pe drum am văzut frumusețile patriei pas cu pas. Ba lebede, ba pârloagă, ba floarea soarelui arsă de soare, ba țărani dormind prin case că pe câmp nu erau, ba cireși de vânzare deși nu era anotimpul, ba un tractor, ba un accident toate cam jalnice. Ca toată România. Așa am ajuns la Costinești, la Vox Maris, unde ne aștepta echipa de filmare: Haide, bă, că ne așteaptă Brad Pitt. Adică era un film cu Brad Pitt, în care doamna Tina Cumva avea rol de femeie pe care o cară cineva prin niște grote. Și de fapt nu era vorba de Brad Pitt, ci de actorul moldovean Ioan Becket, care a zis: Io sunt din Chișinău și așa mai departe.

Și bătea soarele, trecea musca și noi la piscina lui Vox Maris. Să luăm un somon și-un mușchi de porc. Ne-a usturat la buzunar. Vreo 200 lei. Așa era și cu restul: te uitai după un pahar, pac 100, te uitai după o gagică mișto, pac 200, 50 de grame de icre, pac 175 lei, o sută uischi, pac 300, că ne-am zis: Hai, bă, să nu mai mâncăm aici, hai la Ardeleanca în centrul Costineștiului. Și așa am făcut, deși era noapte și pe teren se chinuiau de-a fotbalul grecii și românii sub privirile mediocrității numite Anghel Iordănescu.

Scenariul lu filmu nu era așa mare filozofie, cică doamna Tina Cumva venea într-o rochie albastră și bea șampanie într-o carieră de piatră. Apare un băiat și-o ia în brațe, o duce într-o grotă de unde se vede Casa Poporului. Băiarul îi spune: Uite, Casa Poporului. Dar nu era așa, că cariera asta de piatră este la Albești, lângă Negru Vodă și de acolo nu se vede nicio Casă a Poporului. Așa că băiatul mințea sau cam așa ceva, dar asta nici măcar nu era în scenariu pentru că nu l-a citit nimeni, ci toată lumea asculta de ce zicea producătorul Don Titi, care el singur avea scenariu. Oricum era palpitant, emoționant și lacrimile care au curs după aceea te și miri de ce au curs, că nu era nimic ca lumea. Ba era ca lumea, dar ne dădeam noi infatuoși.

Seara, hai la piscină, hai în oraș, hai la bere, hai la plajă, hai la nisip, numai la Vox nu, că și așa era ocupat că începea HOP, gala tânpărului actor. Adică cine câștiga Gala, era repartizat direct la Hollywood. Păi, deși n-a participat, la Hollywood a fost repartizată doamna Tina Cumva. Așa mi s-a spus.

Denis



07 septembrie 2015

Doua la un leu - 69

Vazute în Suedia, da' nu ce credeti voi.
1. Un Audi depasit de un camion oarecare, pe autostrada.
2. La scoala, o profesoara se mira ca eleva ei de 10 (zece) ani, clasa a IV-a, nu are telefon mobil.

05 septembrie 2015

Cu Cochilia la castel 3

De câteva zile, Cochilia tremura din toate încheieturile. Probabil, zise Tina Cumva, șefa, e din cauza aerului condiționat în exces. Pentru că de-o vreme Cochilia noastră dădea aer condiționat în tot Branul, nu numai unde eram cazați. Instrumentele de bord nu se mai supuneau comenzilor. De exemplu, calculatorul principal, în loc să ne arate unde-și ascunsese banii Regina Maria, ne arăta acum mii de refugiați sirieni luând cu asalt Branul. Și ăștia nu erau întregi la cap. Nevorbind nicio limbă, smulgeau mașini din parcări, femei din paturi, bărbați din cârciumi, copii din bazar și-i aruncau de pe zidurile castelului taman în Brașov. Era nenorocire. Tina Cumva a zis: E nenorocire. Și Tati a zis: E nenorocire, fraților, sau cam așa ceva.

Am lăsat naibii Cochilia și ne-am dus la Castel. Era a treia zi de jazz. Ultima. Tina Cumva a zis: E ultima zi, și un berbec a trecut strada. Și Tati a zis: E ultima zi, și refugiații sirieni au luat cu asalt și Munchenul. Io nu știu ce-am mai zis și țin-te-n sus pe pantă. Fac o paranteză: Se aude că la anu, 2016, organizatorii fac panta invers, adică s-o cobori și asta mă face să urc mai tare.

În scenă Arild Andersen, basistul celebru al proiectului din seara asta, Nomad Project. Arild e bine cunoscut la București. Nu mai zic de Zimnicea sau Caracal. Vine cu mare plăcere în locurile în care jazzul e la el acasă. De exemplu, la Castelul Bran. Melodios, parcă tandru cumva și delicat, Arild face cu contrabasul său solistică. Îl auzi, îi urmărești linia melodică, fredonezi un refren. Ferenc Snetberger este chitaristul solo al trioului acestui proiect. Se pare că dintre cei trei soliști, el e singurul nomad. Cântă excelent. Cumva meridional, cumva de prin părțile spaniole ale Europei. Cumva un flamenco adaptat la jazz. Căldură și ritm. Linie melodică interesantă, aspră, cumva ca pașii unui dansator de step. Al treilea om al proiectului Nomad este Paolo Vinaccia, tobarul despre care am mai scris. La fel de impetuos, de riguros, de delicat. Juca tobele alea de parcă erau cubul Rubic. Că toată lumea zicea: Uite, bă, ce tipă are Vinaccia, și arătau una blondă, înaltă, o frumoasă de prin părțile Suediei.

Se făcuse noapte de-a binelea și Tina Cumva a zis: Hai, să curățăm cartofi. Pentru, întreb. Pentru Cochilie, mai zice șefa, altfel n-ajungem la București cu ea. Amdionul ăla îi dă energie. Așa a zis: Amidonul îi dă energie. Și Tati a zis, gustând un cartof: Mamă, câtă energie e aici.

Era deja noapte la Bran. Cavalerii Teutoni coborau dinspre Moeciu. Mâine avea să fie lupta finală. Teutonii vor ocupa Branul Pas cu Pas și vor lua în robie femeile. Ăsta era scopul lor, femeile. Ei nu șțtiau că în Bran nu mai era decât una, și pe aia o păzea Prișcu, directorul, cu sabia în birou.

Denis

04 septembrie 2015

Cu Cochilia la castel 2

Se lasă seara peste Bran. Mulți japonezi se îndreaptă spre niște autobuze cu care n-au să ajungă niciodată nicăieri, că prea-i vezi la San Francisco, în Canare, la Zimnicea sau Constanța, în Tunis sau Moscova mitraliind cu aparatele lor foto copaci și femei cu aceleași mașini și zâmbete. Mai acana, prin fața castelului, recunoști turiști români după vorbă după fapt, care se instalează la mici, bere, cârnați și magiun. Câțiva americani care cred că le știu pe toate, se miră de târgul chici de la intrarea castelului, cumpărându-și totuși câte o basma pentru consoartele lor grase cu aparate de gât. Tabloul e completat de sute de pierde vară, care se duc la manelele de pe terenul Regina Maria, de șoferi proști, de turiști bătând Mega Image-ul de-un cârnat sau de-o bere. Apoi, la final, trec porumbeii poștași, care duc veștile despre Ponta, Prahova, Iohannis, autostrada cutare, refugiații sirieni sau despre nimic.

Noi am priponit Cochilia într-o parcare mai veche neobișnuită cu un astfel de vehicol. Curioșii au venit imediat. Că pe unde punem benzină? N-are roți? Cu aripi? Păi, de ce?

Urcăm panta care duce la castel. Lungă. De-asta castelul n-a putut fi cucerit niciodată. Că până urcau atacatorii panta li se făcea somn, foame, sete, de câte-o femeie și atunci cei dintre ziduri îi hăcuiau cu veselie. Că urci panta n-ar fi nimic. Când crezi c-ai scăpat apar niște trepte, de ne pare rău că n-am luat Cochilia cu noi.

În cocheta curte interioară a castelului îl aflăm deja pe Paolo Vinaccia aranjându-și tobele. Paolo este un prieten mai vechi al României, el participând la un festival Dracula Bass la București. Paolo bate ritmul, ca să se încălzească, cu palmele, cu coatele, cu genunchii, cu răsuflarea, adică încet ca să nu-și deranjeze colegii care-și acordează intrumentele. Apoi, odată cântarea începută, Paolo devine un vulcan, un baterist de poveste, ireal, cosmic.

Paolo cântă în proiectul LEGACY al lui Terje Rypdal. Un chitarist uimitor. Riff-urile sale ascuțite, prelungi, ne amintesc de strigătele de bucurie ale fetelor și băieților când se întâlneau pe câmp, de acea bucurie a revederii, a dragostei. Rypdal este acompaniat la trompetă de Palle Mikkleborg și la keyboards de Stale Storlokken, quartetul reușind să fie nestemata serii.

Asta a fost în seara de 29 aug, la Jazz at Bran Castle, ediția 3, 2015.

Ne-am retras să ne gândim, să fredonăm, să luăm Cochilia, să mâncăm, să bem, că ce seară minunată, lume nu mai era în Bran, la cabană aveam paste, că Tina Cumva a și zis: Băieți, mai avem paste. Și la final, a mai zis: Nu dați pe jos, că nu măturați voi în Cochilie. Da, așa a zis: Nu măturați voi în Cochilie.
Câtă răutate, câtă curățenie și-am adormit.

A suivre, Denis.

02 septembrie 2015

Bazaconii

O delegație de porci mangalița din satul Uiești, jud Giurgiu, condusă de porcul Militant Vasile, s-a deplasat în comuna Bulbucata, același județ, pentru a-și negocia o oarecare cantitate de tărâțe. Să zicem patru tone. Pe drum, cum era și normal, delegația fu atacată de porcii bandiți cunoscuți sub numele de Turma Anisiei, pentru că era condusă de o scroafă frumoasă cu acest nume, Anisia Papuc. Se luară la bătaie, dar în focul luptei prvirile lui Militant se încrucișară cu ale Anisiei. Se îndrăgostiră pe loc. Opriră lupta și Militant spuse Anisiei: Te iubesc. Hotărâră să banditească împreună. Prin codrii, heleștee, pe litoral, prin munți, oriunde unde era haleală, gagici și bani. Năvăliră în București. Aici făcură pace cu armata de porci a orașului și, ca să o parafeze se duseră la Parlament. Porcii de aici dormeau. Bandiții scoaseră pistoalele și traseră în aer focuri de avertisment. Un glonț nimeri candelabrul de deasupra Anisiei. Îi câzu scroafei în cap. Fu mare jale. O îngropară la Mamaia și dădură tot atunci o lege prin care porcii din Parlament n-au voie să doarmă în timpul sesiunilor.

Porcul de lapte Cici Minaret era ucenic la brutăria Mamutul din București. Sarcina lui era să micșoreze cantitățile de făină din pâine, dar să aibă grijă să cântărească la fel. Devenise cel mai priceput din oraș. La brutărie venea mereu și scroafa, tânără și ea, Marcella, care-și lua zilnic un covrig cu sare de mare. Din vorbă în vorbă cei doi tineri se îndrăgostiră. Cerură voie părinților să se căsătorească. Făcură nuntă mare. În timpul dansului lui Cici îi căzu o farfurie zburătoare în cap. Leșină. Chemară doctorul, un porc uriaș cu urechi de cămilă și pălărie de lemn. Acesta numără banii din plic, dădu chitanță și plecă fără să-i facă nimic lui Cici, care agoniza mamă, mamă. Îl chemară pe doctor înapoi. Acesta veni și mai gras, și mai roșu în obraji și mai verde în talie. Ceru patru milioane de lei. Adică tot darul. Porcii dădură banii și Cici se făcu bine. De cum se făcu bine, Cici se duse la ANAF și-l reclamă pe doctor. Sentința a fost dură: doctorul luă patru ani prin împușcare.

Turma de porci Harap Alb din Tușnad, trecu selecția pentru Românii au talent, ediția 2016. Ei cântau melodia Da, mamă, sunt beată dar fără Delia. Considerau că sunt mai buni decât solista. Turma fu promovată cum nu mai fusese niciuna până atunci. Cine mai văzuse porci la Românii au Talent? Poate doar Mihaela Rădulescu. În sfârșit. Una peste alta, Harap Alb a câtigat toate etapele și a ajuns în finală. Aici li s-a cerut cardul de sănătate, o adeverință că sunt cu taxele la zi, o alta că n-au reclamat pe nimeni în ultimii 20 de ani, și o declarație pe proprie răspundere că fac totul Pas cu Pas. Turma s-a simțit ofensată. Dar ofensată rău. Porcii soliști și-au luat coada între picioare și s-au dus la ICR în Aleea Alexandru. De acolo au fost trimiși la târgul de turism din Munchen, ca să reprezinte frumusețile patriei. Excelent.

Denis

01 septembrie 2015

Cu Cochilia la Castel 1

Cochilia noastră zburătoare l-a depus, într-u ultim drum prin București, pe Dan la aeroport. Lua avionul de Paris, un oraș, mi se pare, european, în care locuiește. Și am ajuns prea devreme, era cinci, și avionul zbura la opt. Am stat de vorbă: de ce nu s-au copt pepenii, de ce țigările-s așa scurte, ce bine că băieții ăia bogați de la Mercedes nu s-au băgat să modifice sexul femeii, adică din vertical cum e acuma, să-l fi făcut emblemă de Mercedes, că ei pot, și ar fi fost nasol pentru bărbați, apoi am mai zis de muzică, de aia peruană, de scris, că scrisese Tudor Stancu o carte, de premniul lui Kiki Vasilescu pentru filmul Terapie prin crimă. Da, așa am făcut.

Cochilia zburătoare e programată să zboare 24 din 24, așa că Tina Cumva a zis să mergem la Festivaulul de Jazz de la Castelul Bran, unde ne invitase Tati. Am pus în Cochilie zahăr și unt, să avem la concerte, băști, că seara era frig. I-am aburcat și pe Dion și pe Ștefan, un operator, și ne-am pus pe orbita Cochiliei, cam la 50 de metri deasupra pământului. Am admirat piesajul. Valea Prahovei. Se construia autostrada Comarnic Brașov. Erau acolo cu lopețile Văcăroiu, Ciorbea, Petre Roman, Boc, Mihai Ungureanu, Mugur Isărescu și ăștia de acum. Dădeau cu lopețile 25 de ani și cântau: Autostrada, cuibușor de nebunii și de șpăgi babane, tra, la, la, la!!!!!

Castelul Bran în formă perfectă. Așa cum îl știți. Am aterizat în curtea de sus a castelului, pentru că eu nu pot urca panta și scările colosului și ne-am așezat. Curtea era plină, spectatori cu duiumul. A început un trio italian, stabilit de fapt pe undeva prin Europa. Luca Aquino trompetă, Carmine Ioanna acordeon și Marco Bardoscia bass.

Sonoritatea plăcută a acordeonului, bașii săi inconfundabili făceau ca bucățile lui Carmine să sune dumnezeiește. Spirit peninsular, melodic, aducând în jazz particularitățile intrumentului, Carmine și-a deschis sufletul fiind foarte ușor pentru ceilalți doi, Luca și Marco să-l acompanieze. Suntem dintre cei care cred că jazzul clasic va dispărea. Îi va lua locul un jazz mult mai modern, mai ritmat, mai deștept și cu mai multă muzicalitate. Și nici nu cred că noile formule ale jazzului se vor globaliza. Arâta timp cât există asemenea propuneri, ca a trioului Carmine, Aquino și Bardoscia jazzul e pe drumul bun: elevat, diferit, și totuși clasic.

Din Cochilie s-a auzit alarma. Am ieșit imediat. Dion a luat un buzdugan, io o seceră, Tina Cumnva un scut. Ne-am luptat ce ne-am luptat pas cu pas cu niște necunoscuți până i-am bătut.

Ne-am uitat pe cer. Luna era acolo. Ne-am uitat pe cer. Luna nu mai era acolo. Doar un corb.

A suivre, Denis.