31 martie 2017

Zborul de Sighișoara

A fost coadă la cursa aeriană Bucuești Sighișoara din această dimineață. S-a întins pe doi km. Cu papornițe, copii în spate, șifoniere cu patru uși, motorete Carpați, plase cu cartofi, măști de gaze, creioane, coli albe de hârtie pentru turnat pasagerii, iar copii, un domn cu pălărie, cinci stewarde spaniole care nu înțelegeau nimic din ce vorbeau miile de pasageri care se îmbarcau pentru Festivalul de Blues din Sighișoara, 31 martie - 1 aprilie. La scara avionului a fost ceva vânzoleală, s-au aprins lumânări pentru cei decedați, mirosul de ulei încins plutea în aer, roțile avionului erau dezumflate iar colac peste pupăză cerul era negru ca smoala, da' chiar ca smoala, că nimeni nu mai văzuse așa ceva în afară de Casa Scânteii care trona deasupra.

Avionul era unul din ăla modern fără aripi, ca să anuleze frecarea cu aerul, așa că ajungea la Sihghișoara în patru minute, două până la Brașov, alte două până în capitala bluesului din acest sfârșit de săptămână. Și a decolat. Cu zgomot specific. A făcut-o de parcă săream la groapa cu nisip, că toate bagajele ne-au aterizat în poală și abia atunci am observat că eu aveam coleg de scaun un motan. Unul verde cu nasul mare. Era înarmat și i-a zis să-mi țin gura. Avea un tun de 88 d-ăla german pe care-l curăța de zor cu o felie unsă cu miere. Și dăi și dăi, zbura avionul și stewardele spaniole, parcă japoneze nu-mi dau seama acum, ne aduceau conserve pe care nu aveam cum să le desfacem că toți ne uitaserăm desfăcătoarele acasă. Al meu era într-un dulap enorm, nedeschis de când l-am cumpărat, ci doar un sertar era funcțional, acolo unde-și făcea generalul Manole Ben Manole lecțiile la Constituția României.

Cu un zgomot brusc, avionul a oprit deasupra Ploieștiului. Era control și n-aveam voie să aterizăm. Au venit niște vameși electrici, pe mici navete spațiale, care ne-au confiscat alcoolul că adică au spus că la Sighișoara nu se bea, se cântă, alte chestii. Toți pasagerii erau nervoși, așa că eu i-am făcut semn motanului de lângă mine care a armat tunul și i-a zburat pe vameși de lângă avion. Înțeleaptă decizie și avionul trecea munții acum, unde mii de daci îmbrăcați în alb votau cu PSD chiar dacă nu erau alegeri, iar Europa trecea cu nu se știe care din viteze pe lângă țara noastră iar noi ne-am bucurat.

Se vedea Sighișoara la orizont, un oraș vechi, neîntreținut, cu străzi pavate prost, și când motanul de lângă mine s-a prins că aterizăm a sărit din avion. M-am uitat după el. Era un râu acolo, în el a căzut. Ne-am făcut semne, că adică io să părăsesc repede aeronava că cade, iar el să fugă mai repede spre Europa. Așa că au început să cânte John Lee Hoocker cu Santana și m-am cazat la un hotel din Cetate. Poate prea târziu. Poate prea târziu.

Denis

30 martie 2017

Elixirul Tinereții

Trecutul are obiceiul de a se întoarce, gândea generalul Manole Ben Manole în timp ce-și tăia unghiile. Era la masa de la fereastră. Un pahar gol. Perdeaua portocalie, cumva roasă la franjuri, un tablou cu Muma Pădurii, prietenă bună a generalului, o coasă și doi cai completau scenografia camerei. În surdină un cântec trist din perioada comunismului, Se-ntorc vapoarele. O prostie, că niciodată nu se întoarce niciun vapor, dar așa fabulau comuniștii. Ca chestia aia cu peștele oceanic: Pe mesele tuturor românilor pește oceanic. Bătu la ușă. Își trase halatul, luă pila de unghii în drum.

Era Eva. Da, chiar Eva. Iubita lui din WW1. Umblase cu armata română prin Italia și o cunoscuse pe Eva la o tratorie de lângă Veneția, oraș ce nu se lăsa cucerit și pace. Asta nu însemna că nu se ducea în oraș. Se uita la ea, la fel de frumoasă. Se mai uita odată, la fel de tânără, parcă n-ar fi trecut o sută și ceva de ani de atunci. Am trecut să-ți aduc inelul înapoi, zise tânăra fată. L-am pus pe deget și te-am așteptat. N-ai mai venit și, pentru că nu l-am scos niciodată, am ratat absolut toate iubirile ulterioare. Toată lumea se ferea de o fată măritată. Am plecat în America unde am făcut bani. Mulți bani. Iar prin anii 50 am inventat Elixirul Tinereții. Ți l-am adus și ție, deși văd că ai aproape 200 de ani. Și ești și general cu multe stele. Și căsătorit cu Florica, dar nu-i nimic. Dar io încă te mai iubesc, zise generalul pilindu-și unghiile. Dragostea nu trece, măi, Eva. Nu trece. Cioc, cioc, cioc. Bătea cineva la ușă.

Era Maria. Da, chiar Maria. Generalul înlemni. Era iubita lui din timpul răscoalei. Aia din 1907. Ce faci, Maria? Tot tânără și tot frumoasă, m-ai omorât. Suntem de-o seamă, însă tu ai tot 20 de ani iar eu 200. Și sunt și general cu multe stele, cum tu nu ești. Am venit să-ți aduc ceva, zise Maria, și scoase din sân o sticlă pe care scria Elixirul Tinereții. Bea seara la culcare și-ai să-ți revii ca acum 200 de ani. Un tânăr frumos, cu vise elegante.

Generalul se holba acum la cele două sticle colorate. S-a uitat o vreme după fete, iar acum s-a așezat din nou la fereastră. Ce să mai facă cu Elixirul? Dacă ar fi trăit într-o țară mai veselă, mai înstărită, mai civilizată poate nu i-ar fi stricat o gură. Dar așa? Luă sticlele și le sparse de podeaua băii. Vraja dispăruse, acum pe fereastră se vedea doar România. Tristă, singură, bătută de vânt. Rea, săracă și leneșă. Bogată și nu prea. Dacă ar fi ieșit acum tânăr pe stradă ar fi fost luat la bătaie. Ar fi fost o bătaie de joc la adresa unei țări bătrâne și înapoiate. Închise fereastra. Clanța făcu scârț.

Denis

27 martie 2017

Brangelina la Zimnicea

Lumea a fremătat și s-a panicat în vikendul ăsta. Universul s-a cutremurat, soarele a pâlpâit a stingere, porcii au născut nevăstuice colorate numai la aflarea veștii că Angelina Jolie și Brad Pitt s-a reîntâlnit după divorț și au discutat prietenește. Nu s-au lovit adică, nu s-au înjurat, nu și-au rupt unghiile, nu. Ceea ce a fost ascuns însă de ochii lumii a fost locul în care ei s-au revăzut: Zimnicea. Unde ei au sosit incognito și într-un bar cu o singură masă din centru au vorbit de problemele României: de gropile și canalele de pe șosele care sunt, numai ele canalele, de fapt denivelări de 10 sau 15 cm în care-ți rupi mașina, de abandonul școlar, de filmul românesc Dublu în care n-au prins rol, și de faptul că ei doi ar înlocui-o cu succes pe Andreea Marin în tot ce face. Trecerea lor prin Zimnicea va fi aprobată ulterior de Parlament, iar autoritățile locale vor comanda o ecvestră.

România Danemarca la fotbal, zero zero. Noi n-avem nicio valoare. Aceeași Chiricheși, Chipcii, Alibeci sau Săpunari care jucau și la danezi, și ei veniți cu o echipă mediocră rău de tot. Se va trage linie și-n fotbalul românesc odată și-o dată, linie de la care să înceapă un fotbal serios pentru noi. Știm și cine va trage linia: Burleanu, Dragomir, Sandu, Vochină, Hagi și echipele Voluntari, Chiajna, Bolintin, Mediaș, Cugir, Astra, generalii de securitate din jurul Viitorului și multe altele care dorm într-o mediocritate penibilă în Campionatul intern.

Domnul Klaus Iohannis a plantat un puiet cu ocazia Zilei Naționale a Pădurii. Ocazie cu care a zis: Nu este de ajuns să ne opunem defrișărilor ilegale, ci trebuie să sprijinim și acțiunile de împădurire. În timp ce vorbea, la rădăcinile puietului plantat de dânsul erau deja aliniați 50.000, cinci zeci de mii, de tineri cu cărți de fizică sub braț. Pentru meditații.

Ryan Gosling, actorul principal din La, La, Band a fost vizibil amuzat de gafa de la Oscar, când Moonlight a luat locul filmului său la premiul cel mare. Amuzat de faptul, am aflat, că locul de la Oscar n-a fost luat totuși de filmul românesc By pass al lui Nap Toader.

Zice Mitropolitul Clujului cu prilejul băgării în seamă a persoanei sale: Ca să nu se prăbușească demografic România, în fiecare familie de români trebuie să se nască cel puțin trei copii. Unul mare care să voteze PSD, unul mijlociu care să nu guițe împotriva bisericii și a abuzurilor ei și unul mic care să nu ceară astuparea gropilor din țară.

Agenția CĂLIMARA

24 martie 2017

Interviu plauzibil cu domnul Ion Iliescu - partea I

Domnul Iliescu mi-a deschis ușa bine dispus. Așa ne-a răspuns și la telefon, mie și Aidei: dau oricând interviu Călimării cu Cerneală. Avea o găleată în mână, se ducea să ia apă de la cișmeaua stradală. Apă, bună, curată, m-a asigurat. Dulce hrănitoare, mi-a mai spus și s-a întors într-o secundă. Am băut încet, prevăzător și dialogul s-a legat firesc, de parcă ne cunoșteam de la Moscova, din școală.

Reporter: Din Oltenița direct la Moscova, un drum surprinzător, inedit pentru acele vremuri, anii 50 probabil. Erați îndrăgostit iremediabil de apă, ați iubit Dunărea la Oltenița și ați fost după ea la Moscova? Sau cum?
Ion Iliescu: Am absolvit, într-adevăr, secția de apă caldă de la Moscova, dar acolo am fost repartizat, nu plecai de acasă, cum eram eu din Oltenița, cu apa caldă în cap, nu. La Moscova puteai fi repartizat și la poezie, artă, literatură, organizator de spectacole de teatru, manager, vânzător și dizident mai știu eu unde, dar mie mi-a plăcut apa, am devenit ceva ce se chiamă în limbaj popular hidrolog, ca să nu intrăm în amănunte sau sinergii acolo unde nu sunt.
R.: Și Nicolae Ceaușescu a fost la aceeași școală, dânsul s-a întors general de armată sau de securitate și a condus România. Nu cumva e vorba de același lucru și în cazul dvs? V-ați întors de la Moscova și ați condus România!!! Similară situație.
I.I.: Nu, la mine a fost altfel. Eu am fost emanat de revoluție, nici nu m-am gândit vreodată să conduc țara asta, atunci, în decembrie 89, eu mă pregăteam să mă duc în munți să studiez apele repezi ale Mureșului. Sunt niște particularități ale sale, ale râului, care trebuie evidențiate în procesul penetrării râului, Mureș evident, în apele Oltului și așa mai departe.
R.: Și cine îi comanda lui Virgil Măgureanu? Că nu era de capul lui. De cine asculta? Nu de dvs?
I.I.: Nu, era de chiar capul lui, stabilisem doar să luptăm pentru bunăstarea țării, ceea ce s-a și întâmplat.
R.: Și cine și-a dat aprobarea pentru primii milionari de carton ai țării? Pentru devalizarea Bancorex? Altele.
I.I.: Acestea au fost niște evoluții corecte ale societății: apare capitalul de stat, brusc apare și cel privat, se îngemănează, lucrează împreună, apare capitalul public privat cu care poți să faci râuri, fluvii, ape curgătoare bienențeles. Ape care contribuie la export import.
R.: Cum a cazul la Sorin Oprescu.
I.I.: Exact.
R.: La Institutul de Literatură al agenției noastre se lucrează de zor la o piesă de teatru numită Ion Iliescu student la ape. Acolo e o scenă în care Andropov, fostul șef al URSS, bea apă cu dvs. Sunteți într-o sală plină ochi de apă, mai bine zis în apă până la gât, și numărații peștii care se hlizesc pe lângă dvs. Ați vrea să jucați un rol?
I.I.: Am auzit de această piesă, de acest spectacol vesel. Mă bucură nespus că predispoziția dvs pentru ironii, dar vârsta mă pune de-o parte, mă face să las locul altora mai tineri ca mine. Nu mai țin minte ce vorbeam cu Andropov, așa că am să viu la premieră dacă mă invitați.
R.: În mod normal, tot ce însemna apă în România trebuia să fie atribuția dvs: inundații, ploi, aluviuni, irigații. În loc să faceți acest lucru, ați condus țara, ați câștigat două alegeri. Era o chemare? O datorie? Așa vi s-a spus la școală?
I.I.: Era un vid de putere care trebuia ocupat. Eu eram acolo. M-am uitat în ochii lui Militaru. M-am uitat în ochii lui Sârbu. M-am uitat în toți ochii. Toți îmi cereau ceva. Și-atunci am înțeles. Am lăsat găleata cu apă deoparte, că mă pregăteam să duc apă revoluționarilor, deci am lăsat găleata deoparte și m-am avântat în conducerea țării. Restul e istorie.
R.: Da, istorie, o istorie a apei potabile dimpreună cu o istorie a unei țări care acum, iată, iese din istorie.
I.I.: Nu, nu va fi așa, poporul român are resurse. Nu vreți o cană de apă fierbinte? Fiartă de mine după un procedeau necunoscut?
R.: Ba da.

Agenția CĂLIMARA

23 martie 2017

Interviu plauzibil cu domnul Nicușor Dan

Agenția CĂLIMARA începe de astăzi o serie de interviuri politice necesare înțelegerii unor fenomene îmbucurătoare din societatea română. Vom începe cu domnul Nicușor Dan. Vor urma nume celebre: Ion Iliescu, Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea, Arsenie Boca, Nicolae Văcăroiu, Ecaterina Andronescu, Rovana Plumb și așa mai departe până vom epuiza tot spectrul politic al vremii.

Pe domnul Nicușor Dan l-a găsit rezolvând celebra problemă de matematică a românilor: de ce au ieșit ei în stradă pe 31 ianuaria 2017, când cu celebra ordonanță 13 și nu ies niciodată în stradă pentru că n-au autostrăzi sau pentru că-și rup mașinile prin București? Ne-a tratat cu varză roșie și, în timpul dialogului, am depănușat porumb ca să atragem atenția asupra agriculturii din România, de fapt țelul USR.

Reporter: V-ați legat, în trecut, de zidul din Piața Matache. Aveți vreo legătură de rudenie cu el? Ce-a însemnat gestul dvs?
Nicușor Dan: Nu, nu sunt rudă cu zidul, dar am vrut să atrag atenția domnului Manole că dacă o mai zidește pe Ana în zid, fapta dânsului poate fi încadrată la "crimă din partea zidarului", ori această meserie a dispărut de mult din nomenclatorul muncilor din România.
R: Excelent. Nu se înțelege nimic din ce spuneți, dar mergem mai departe. Apoi, v-ați confundat cu arteziana de la Universitate. Ce semnificație a avut acest gest? Politic? Sportiv? Social?
N.D.: Politic evident și de media.
R: De media?
N.D.: Crezând că mă înec, domnul Raed Arafat a dat Codul Roșu, și au venit televiziunile să preia cazul.
R: Dar dvs nu v-ați înecat, nici nu era cazul, apa acolo are 20 cm.
N.D.: Evident. Dar așa m-a ținut minte poporul la alegerile viitoare. Altfel cum să-mi fi făcut intrarea?
R: Păi, multă lume se scaldă în arteziană și nu ajunge la televizor.
N.D.: Da, dar eu am fost susținut, dacă mă înțelegeți. Susținut, susținut, nu așa.
R: În sfârșit, trecem mai departe. Sunteți un mare matematician. Ați descoperit Teorema lui Nicușor. Ce spune această teoremă și de ce v-ați făcut partid pentru asta?
N.D.: Teorema lui Nicușor nu spune nimic, sau încă nu mi-am dat seama, că nu mi-au ieșit toate calculele, dar ea se referă la probabilitatea ca un bec dacă e stins să poată fi aprins în orice condiții chiar dacă nu există întrerupător. E de altfel și doctrina partidului USR, iar doamna Clotilde Armand umblă cu becuri prin Bucuești oferind oricui această teoremă. Dacă voi reuși să o implementez, Teorema Nicușor va salva omenirea.
R: Iată, în sfârșit, un om, un român, dedicându-se salvării planetei. Ce spuneți despre economia României?
N.D.: Economia Rpmâniei este pe drumul cel bun. Lipsa infrastructurii duce la păstrarea valorilor pe plan local. Adică de ce să umbli cu cartofii la vânzare prin Europa? Pe ce autostrăzi? Mai bine-i mănânci la marginea drumului, în fața casei tale, în felul acesta nu te vede nimeni când plescăi, când te duci la wc și când tata socuru îți rupe șalele cu toporul. Sunt elemenete de mândrie națională, de identitate culturală care nu trebuie înstrăinate. La fel și cu arborii cotiți, cu păpădia, cu tot ce vreți. În felul acesta cele cinci milioane de români din diaspora se vor întoarce acasă ca să fie repartizați în piața Victoriei la proteste. Pentru că se va protesta pentru orice, nu numai pentru ordonanța 13, mai sunt și alte motive.
R: Binențeles. Vă mulțumim, domnule, vă urăm succes.
N.D.: Și dvs.

Agenția CĂLIMARA

21 martie 2017

Cioloș, Cioloș nu pleca/Că românii te iubea!!!

În laboratoarele secrete al USR se lucrează intens pentru alipirea lui Dacian Cioloș la partid. Pe media a ieșit și Clotilde Armand, care a zis că Cioloș în sus, că Cioloș în jos, și că tot înainte spre bunăstarea românilor. Din surse știm că se lucrează inimos și la două lozinci mobilizatoare care ar trebui să înlocuiască indicatoarele rutiere din țară, pentru a-l atrage pe Dacian Cioloș în această hazoasă formațiune politică. Prima lozincă este: Cioloș, dacă vrei să știi/Românii te va iubi și va înlocui toate indicatoarele de cedează trecerea din țară. A doua lozincă, ceva mai tare, și mai convingătoare este: Cioloș, Cioloș nu pleca/Că românii te iubea. Acest minunat îndemn va fi amplasat în locul culorilor verde și galben de la semafoare, culoarea roșie reținându-l pe Dacian Cioloș să plece. Excelent.

CET Sud sau Craiova sau n-are importanță își vinde bisericile neperformante din patrimoniu. Bravo lui, lui CET ăsta. După exemplul acestei instituții, ar trebui vândute toate bisericile din țară, cele mai neprofitabile binențeles, pentru că cu ajutorul acestor lăcașuri sunt ținuți românii săraci în ignoranță și îndemnați de ani de zile, 27, să voteze numai cu Ion Iliescu.

Epopeea Ciuculete nu se va opri curând. Cum nu s-au oprit nici Elodiile, nici Mădălinele Manole, nici Arsenielele. Se vor face ani de zile de acum înainte reportaje cu viața secretă a solistei, cu spionii cu care avea întâlniri, cu amanții din Venezuela, cu cucerirea tătarilor, cu turnătoriile la știm noi unde, obligatorii pentru toți soliștii de populară, cu moștenirea ei fabuloasă lăsată tot lui Tavi Colen, cu cum a vrut ea să cucerească Eurovisionul și cu multe, multe altele.

Îngrijorare mare la Bruxelles: România ar putea ajunge în situația Greciei. În cazul acesta, guvernul nostru ar trebui să ia urgent următoarele măsuri: să închidă Thassosul și Corfu, să reevalueze răscoala lui Spartacus, să nu-i mai batem atât de des pe greci la fotbal și la înot sincron, să nu mai mergem pe autostrăzile bulgărești, să ținem cu grecii la Eurovision, să aruncăm toate pet-urile din România pe Acropole, să punem vize pentru greci și așa mai departe.

Urmează importantul meci de fotbal Danemarca România de la Cluj, 26 martie. România va ataca, va ataca, va ataca, Danemarca va ataca, va ataca, va ataca, România va da cu capul, Danemarca va da cu capul, România face fault, dar și Danemarca va face două și uite-așa va câștiga Danemarca cu 1 la 0.

Grupul muzical autohton Omul Cu Șobolani a împlinit 20 de ani ieri, alatăieri. Așa și?

Agenția CĂLIMARA

19 martie 2017

Tablouri dintr-o expoziție

Raport despre Starea națiunii, film de Ioan Cărmăzan, în studioul Realitatea TV. Vorbește Hoandră. Nu se înțelege nimic. Poate că n-a văzut filmul și-i mai simplu să te referi la el așa. Vorbește Bichir, care se vede, habar n-are de film în general așa că behăie ceva ininteligibil despre anticorpuție și alte alea. Vorbește în sfârșit și Ioan Cărmăzan, cel care a făcut filmul. Aflăm câte ceva de la un om care știe cu ce se mănâncă și filmul ăsta și altele. Este întrerupt foarte des, continuu, de Bichir și Hoandră cu ceva luptă dintre putere și nu se știe cine. Închidem, noi vroiam să-l ascultăm pe Cărmăzan, dar fost imposibil.

De treci codri de aramă, de departe vezi fierăria galbenă a ursului Lagardere. Vopsită galben prăvălia, ursul uriaș. Acum, Lagardere are o comandă colosală de la PSD: trei milioane de potcoave. Pentru că în programul PSD este și acest aspect ca să-i spunem așa: creșterea infrastructurii rutiere, parcarea, și viteza de deplsarae din Moldova până la București, că despre Transilvania nu poate fi vorba, ea se deplasează în altă direcție. Bun. Lagardere bate fierul roșu. Cântă o melodie, transpirat tot, sub un păr: "Potcoavă, potcoavă/Grijania cui te-a făcut/Am jocuri erotice cu un cuc". Brusc apăru cucul Mărgărit. Ce faci, Lagardere? Ce faci cu potcoavele astea? Păi, le fac pentru caii cu care PSD vrea să îmbunătățească infrastructuara. Cu cai? Da, cu cai. Interesant. Mă mai iubești? Tocmai asta cântam. Se zvârcoliră în fierărie până îi auzi paznicul codrilor. Acesta veni tiptil, șparli cele trei milioane de potcoave și le vându USR-ului, care și le trecu în programul economic.

Premiile UARF 2017, adică Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film, acordate în condiții de mare spectacol, aproape hollywoodian, păstrând proporțiile. La Palatul Ghica Tei, după bară la bară, că nimeni nu te chiamă la un eveniment după unșpe noaptea când e mai liber orașul, așa, deci la palat lume bună și multă. Amfitrion: Ioan Cărmăzan, șeful acestei instituții. S-au dat icre și băuturi fine iar printre ele premii. Iată cui: Horațiu Mălăele, Magda Catone, Daniela Nane, Cristi Brancu, Denis Dinulescu, Sofia Vicoveanca, Irina Movilă, unor artiști moldoveni de peste Prut, Marilena Rotaru, Ioan Chelaru, Liliana Țuroiu, Ana Maria Carablais, Stela Enache. Suze dacă am uitat pe cineva. Eveniment bun, de clasă, superior celorlalte din palmaresul UARF. Deși nu toți paricipanții erau membri UARF, adunarea a părut ca o mare familie a filmului românesc. Da. Ca o mare familie. Evenimentul a fost sponsorizat de Casa Regală a României. Na, ca să vezi.

Agenția CĂLIMARA

18 martie 2017

Chipul lui Nicușor Dan pe noile bancnote de 4 lei

După ce a fost deconspirat ca turnător, după ce face vin și vinde în draci, după ce e mucles cu hoțiile țării, după ce vinde plăcinte de mere angajaților, după ce numără și împarte banii țării de mai bine de 20 de ani, ei bine, Mugur Isărescu, că despre el este vorba, poate să facă ce vrea. Cine să i se opună? Milionarii români care au banii prin el la alte bănci de afară? Societatea civilă? Armata? Cultivatorii de pepeni? Bibliotecarii? Autobuzele cu aer condiționat cumpărate de Videanu? Ghiță fugarul? Parlamentarii? Jurnaliștii care se miră de cum a ajuns Olguța Vasilescu să vorbească greaca veche în Thassos? Minerii? Haida de!!! În acest sens, Mugur Isărescu pregătește o nouă înfățișare a banilor țării, mai pe scurt, va tipări noi bancnote care să reprezinte realitățile României de după 11 decembrie 2016.

Astfel, noua bancnotă de 4 lei va avea pe față chipul lui Nicușor Dan legat cu lanțuri de Piața Matache, iar pe verso, logo-ul USR: Europa, venim!! în patru limbi. Noua bancnotă de 11 lei îl va avea pe față pe generalul Coldea tricotând un fular tricolor, iar pe verso SRI-ul luptând pentru binele țării prin Monaco, Las Vegas, Paris, Coasta de Azur sau pur și simplu la Snagov. Noile bancnote de 28 de lei, ceva mai mari, vor avea pe față cele trei grații ale politicii române: Elena Udrea, Monica Macovei și Monica Tatoiu sau cam așa ceva, pentru că chipul Monicăi e cu spatele, iar pe verso stă scris logo-ul bancnotei: Unde-s trei puterea crește! Pe cele de 53 de lei este înfățișat Teodor Stolojan dând sfaturi despre averea lui Ion Țiriac, iar pe cele de 107 lei va fi înfățișat însuși Ion Țiriac câștigându-și averea din tenis, mai precis avem imagini din meciul cu Stan Smith de la București de prin anii 70 ai secoluluii trecut. Și gata. Sistemul financiar se va revigora, poporul român nu va mai fugi peste granițe, ci va colecționa noile bancnote prin spargeri, devalizări, evaziuni fiscale. România se va salva astfel de la dezastru în ceasul al 12 lea și va reveni în rândul țărilor europene cu wc-ul în casă. În bucătărie adică sau sub aragaz. Te caci și mănânci, noul logo al bunăstării României.

Musca țețe, Maria Cumajuscule, de meserie vorbitoare de limba engleză, va fi angajată la parlament pentru că dacă adică decât un demnitar român este nevoit să nu vorbească nimic să vorbească ea. Numele ei de cod va fi, în limbajul criptat al SRI, Manole 2 sau 3, pentru că unele muște vorbesc germana, altele polona, altele nimic, doar fac denunțuri de la târgurile de carte din străinătate la care România are stand cu cărți de Norman Manea.

Agenția CĂLIMARA

17 martie 2017

Ploaia de sticle

Ploua cu sticle, binențeles. Trebuia să te ferești, că erau sticle de un litru, de jumate, de doi, care mai de care. Noroc că goale. Cădeau pe asfalt, se spărgeau cu un zgomot cumva interesant, plăcut. George privea de la fereastră. Nu-și amintea de vreun fenomen asămănător. Poate în altă viață. Pentru că în altă viață el fusese domnitor, și ca domnitor trebuia să stea cu ochii pe iatacul haremului, nicidecum la ploaia de afară. Fuma și număra cioburile care astupaseră strada. Un milion sau două. Căzu chiar și-o sticlă plină cu lapte. Râul alb o luă la vale spre centrul vechi al orașului. Îl urmări o vreme, până când ceva senzațional îl lăsă mut: o sticlă nu s-a spart. A rămas întreagă printre cioburi. Avea dop și-năuntru era, parcă, ceva ce semăna cu o hârtie. Își luă umbrela și-o aduse în casă. În sticlă era într-adevăr un bilet. De acum două sute de ani. Îl desfăcu cu emoție. Îi era adresat, culmea: Te-am așteptat de ziua ta câțiva ani. Mă pregătisem cu masa, îți luasem cadou un vultur alb viu. Tânăr. O frumusețe de pasăre. Fără colivie. Îți dădea încredere în libertatea de care aveai nevoie și-o chiar afișai. Topea nesiguranța. Ochii lui inteligenți. Limpezi. Aripile vânjose, încordate, prezente într-o realitate pe care n-o simțeai, degaja un sentiment de măreție cumva. În prima sută de ani, cât n-ai venit zicând că pleci pe mare și-o să-mi scri, deci în prima sută de ani i-am dat să mânânce câteva tone de șoareci cumpărați din deșert. Deșertul de lângă casă, îl ți minte, ăla de pe strada Cehov. Se făcuse cât un butoi și nu mai zbura. Nici nu mai vorbea cu mine, pentru că nu știa ce. Asculta muzică și mânca. Mânca continuu. I-am adus o vulturoaică, Cerasela. A gonit-o instant. El pe tine te vroia. Cu imaginația ta. Umorul limpede, absurdul, ironiile tale. Prozele tale scurte, în doi peri, poveștile tale de dragoste. Da. M-am hotărât să-ți scriu. Biletul îl citești chiar acum când plouă cu sticle. Altfel n-aveam cum să fac să ajungă la tine. Pe vultur l-am îngropat în deșert. I-au ajuns săracului două sute de ani de așteptare. Acum beau o cafea. Rece. Mi-am pus un film. Charlie Chaplin, poate remontează. Îmi mai risipește dorul de tine. Poate totuși reușești să te-ntorci. Sunt încă tânără, încă frumoasă, încă râd de bancurile pe care nu le spuneai. Te sărut, Mina.

George avea lacrimi în ochi. Se ridică, se uită în oglindă. Se duse la bucătărie. De ce plecase? De ce lipsise două sute de ani? Ce poveste frumoasă cu vulturul ăsta. Cu Mina, iubita lui. Luă o tavă cu jăratic și se duse la grajd. Un cal alb, costeliv, își ridică ochii dintr-o carte interzisă cailor și hali iute toată tava așa fierbinte cum era. Se trasformă pe loc într-o mândrețe de armăsar. Întrebă cu voce gravă: Unde mergem, George? O luară spre deșert.

Denis

16 martie 2017

Țară, țară vrem partid!!! Nou binențeles

E clar că trebuie un partid nou, cum România n-a mai avut niciodată. Ăla cu Nicușor Dan s-a fâsâit și oricum n-avea cine știe ce prospețime sau vigoare de secol 21. Nouă, românilor, acum în al 12 lea ceas, adică până nu pun ăștia și mai multe viteze la mașina europeană, ne trebuie un partid tânăr, vesel, adică treaba să se facă în hohote de râs ca la Guerrilla de dimineață când se hlizesc ăia fără rost, deci un partid care să corespundă imenselor nevoi ale românilor: bunăstarea, cireși mai mari și mai coapte, albastre dacă se poate, wc-ul nu în fundul grădinii ci la șosea, ca să stai pe tron, să numeri mașinile care trec și să faci raport la secție, banane din Zair și multe, multe altele. Un partid care să propună o strategie economică serioasă, care să scoată România din Balcani și s-o mute în locul Angliei. Că acum, cu Brexitul ăsta Angliei îi este indiferent unde pune Londra, și cel mai bun loc este lângă Slobozia. Un partid care să stabilească traseele țânțarilor, această pacoste mondială, un partid care să facă autostrăzi în direcții greșite pentru a inventa apoi un joc, tot mondial, numit Caută, caută, caută!!!, cum a zis Lenin, un partid care să construiască de la zero noi cursuri de apă, știut fiind că Ion Iliescu va lăsa în urma sa o mare inundație, un partid care să anticorupționeze degeaba, că corupția a fost eradicată și tot așa. Specialiștii în politică de la Călimara cu Cerneală vor studia programul partidului și vă vor ține la curent. Vă vor ține la curent ani de zile la posturile tv Antena 3, Realitatea și România TV, ba chiar și la B1.

Circulă pe Net, pe Fb, și pe unde mai vreți o înregistrare a unei ședințe masonice ținută la Teatrul Odeon. În filmare apar actori și personaje cunoscute. Nu dăm nume, dar dacă ne enervăm facem publică filmarea. Care este autentică, parol!! Cu mantii negre, cu săbii, cu ciocane, cu talăngi, șorțuri, medalii și alte lucruri hilare, personajele alea negre behăie ceva atât de haios, că s-ar putea face un serial horor pentru copii. Aceste ședințe primitive, anacronice, ridicole chiar, reprezintă, de fapt, marea noastră masonerie, care nu e decât o căpușă pe banii noștri. Da, da, pe banii noștri.

Ion Țiriac zice ceva de un hoț care lasă ceva în urma lui. Se referea la Ali Baba și cei 40 de hoți, care au lăsat în urmă puncte, puncte, puncte prin țară, prin Monaco, Paris sau Berlin. Dar a zis și ceva bine: dacă justiția din România și-ar face datoria cum ar trebui, noi, românii, am recupera diferența dintre noi și vest în câțiva ani.

Agenția CĂLIMARA.

14 martie 2017

Jurnalul generalului Manole 4

1 fev 1254. Trebuie să învăț un joc de societate. Poate două. Florica zice: învață, bă, și tu un joc, două de societate, că ce faci cu băieții ăia toată ziua? Bun, învățați de rupeți, dar după aia? N-o să puteți bea, deși la Moscova e gălăgie mare cu vodca în unitățile militare. Uite, hai să te învăț șah. Am găsit tabla, am întins-o, dar n-aveam figurine. Decât un cal alb amărât. Am jucat cu el. L-am trântit de colo, colo, dar nu puteai să dai mat, așa că animalul s-a șucărit și a plecat în curte. Ne-am gândit la alt joc. Bunică-meu, zice tot Florica, știa popice. Nu-i mare lucru. O pistă, o bilă și câteva popice, vreo opt. Dai cu bila, le răstorni și câștigi. Hai, să vedem. Am găsit bila, am ieșit în curte și-am aruncat-o pe o pistă imaginară. Bila, grea de cinci kile, a spart geamul vecinilor, a dărâmat un acoperiș și s-a înfipt sub fusta vecinei. Nu era bine, prea multe stricăciuni. Lasă, a zis Florica, o să patentăm popicele astea când ne mutăm la Obedeni, mai jos pe Neajlov, acolo e o cârciumă, Evelyn, facem campionate naționale, internaționale, d-astea. Hai, pleacă la școală, întoarce-te general. Le arătăm noi.

5 iunie 1960. Până să plece trenul de Moscova ne-am dus la film. Vedem În căutarea tatălui pierdut, documentar în care e vorba de John Ctin Brâncuși, adică de fiul nelegitim al marelui Brâncuși făcut cu Vera Moore o muziciană din Venezuela rătăcită prin Paris. Adică nu rătăcea de colo, colo, ci dădea concerte în toată regula. E, chestia e că bătrânul Brâncuși nu și-a recunoscut niciodată fiul, și că John, acum un moș de 80 și ceva de ani vrea să fie recunoscut. Migăleală mare. Ce să vezi, că bătrânul John vine în vizită și la Tg Jiu, dă și prin Hobița, și mare minune că zicala aia a lui Brâncuși, v-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci și și mai proști, se potrivește de minune și acum. Florica mi-a zis: bă, da puteau să le bage în documentarul ăsta și pe Antonia asta frumoasă sau pe Mihaela Rădulescu, ca să mai tensioneze puțin trăirile moșului. Prin sală umbla un om care vindea pepeni pe întuneric. Am luat și noi doi. Am scos cuțitele și i-am mâncat până s-a terminat proiecția. Nu era treaba noastră dacă filmul era mișto, noi ne-am petrecut o oră cu un pepene excelent. Ba chiar am vrut să stăm și la cel de-al doilea film: Afacerea Est al lui Igor Cobileanski, dar Florica a zis că pierd trenul și că un asemenea film o să ni-l dea la școală la lecția de capitalism feroce. Așa că am plecat, am aruncat sâmburii pe jos cum făceau toți, feliile în capul unei babe care se rânjea la mine și gata.

7 sept 1970. Florica are viziuni corecte, face predicții uluitoare, așa cum fac toate femeile cu sânii mov, urechile verzi și sexul galben cu picățele albastre. Zice: O să ne instalăm la Obedeni și-o să facem Campionat Mondial de Popice, tu o să fii general și-ai să aperi Constituția României, iar eu cu Costache Ben Costache o să-ți apărăm onoarea de familist. Vai, cum o să fie!!!, și-i curgeau lacrimile de fericire.

2 mai 1962. Dar să nu ne grăbim. Este abia data la care, în România, se termină colectivizarea. Deci mai e.

Institutul de Literatură bună CĂLIMARA

13 martie 2017

Jurnalul generalului Manole 3

14 mai 2001. Florica a deschis discuția despre armată. Zice: du-te la armată. Dă haine, bocanci, șepci și țoale cu nemiluita. Și, foarte important, du-te la arma păză. Că stai cu pușca-n spinare, nu păzești nimic, ba mai faci și-un ciubuc cu ofițerii care vin și iau una alta din depozitul tău. Tu taci, marci banu în buzunar și scri la sfârșit că în timpul gărzii tale nu s-a-ntâmplat nimic. Așa merge. Știu de la Giurgiu, de când te-ai născut. Ei bine, vreo zece ani cât am stat acolo cu tine ca să crești portul era păzit de un singur soldat. Singur și simplu soldat, dar care avea apartament la New York, casă în Deltă, vilă pe Coasta de Azu și cinci apartamente în București. Din ce, mă rog? Din pază. P-ormă, n-ai să rămâi toată viața la pază în port, ai să ajungi cu paza mai sus. Întâi la graniță, apoi în Anglia, îți dai seama: să fii paznicul Angliei?, înțelegi? Apoi, Franța, Germania, îți dai seama ce viață te așteaptă? Mergi acum la garnizoană până nu se răzgândesc și-l schimbă pe paznicul ăla bătrân de pe vremea ta, că am auzit că postul e vizat de fiul primarului.

1 ianuarie 1880. Așa am ajuns să păzesc Constituția României. Aseară a fost Revelionul. L-am făcut la noi. Un brad în curte, un porc tăiat, sarmale, contese din Clejani, turnători din Bolintin, vioriști din Uiești, câțiva senatori din București, un amiral de armată cu echipajul după el, vreo-sută de marinari, câțiva scăpați de la evaziune fiscală, infractori cu banii pe ei, maneliști, adică din toată societatea, ca n-ai voie, după Constituție, să le pui cuțitu-n gât tuturor. Cu unii te întâlnești la alegerile viitoare în partidul care trebuie, și ce-ai făcut? A ieșit beție și bătaie, dar noi am pus robotul să-i caftească și s-au liniștit dându-ne câteva ponturi grase ca să acoperim pierderile. Bucătăria, de exemplu, era praf. Se bătuseră și cu tigăile, băuseră și cu scobitorile.

17 februarie 1955. Ăia de la pază mi-au zis că trebuie să fac Academia Militară de la București, dacă nu cumva aia de la Moscova, pe care au făcut-o și Ceasușescu și Iliescu. Adică pentru un amărât de vapor din port să mă duc la școli așa înalte? Da, au spus și mi-au dat un bilet de trimitere la Frunze, școala din cadrul Academiei de la Moscova, unde l-am avut profesor pe Andropov. Dar n-a fost simplă despărțirea. Florica a plâns. Mi-a cusut un telefon de ebonită în căptușeala hainei ca să putem vorbi. Mi-a făcut un cozonac de vreo-mie de metri ca să-l am patru ani și, ce era mai important, mi-a dat cerceii ei, ca să-mi aduc aminte de ea. Dar ea ce-o să facă între timp? O să mă mut pe Neajlov, la Obedeni, să cultiv gutui, că știu că-ți plac, zice.

20 sept 1960. Ne-am uitat la televizor în seara aia. Cânta Petre Magdin o melodie cu soarele. Când zice "soare" arăta cu degetul spre noi. Când zice "soarele e ca mama" arăta cu degetul spre bucătăria noastră. N-am înțeles nimic și am închis că era un singur canal. Am deschis radioul, dar era tot Magdin care arăta cu degetul spre bucătăria noastră. Speriați, am luat-o într-acolo.

Institutul de Literatură bună CĂLIMARA

12 martie 2017

Jurnalul generalului Manole 2

5 iunie 1972. P-ormă, Florica a zis că-mi citește foarte atent Jurnalul, că vrea să ies în evidență rău de tot, nu ca toți imbecilii. Și că vrea să vadă ce spun despre oameni. Dar ce contează ce spui despre oameni? Poate că spui una și gândești alta. Poate că nu spui nimic și tot îți ies vorbe c-ai zis. Ori de rău, ori de bine. Așa că mai bine zici ce vrei și gata. Florica zice că Jurnalul meu se adresează posterității, că să știe lumea cum a fost. Posteritatea e-o târfă, ea nu știe asta. Poate să nu te bage în seamă, și să rămână cu Vișniec. Ieri a fost cursa de măgari din Bolintin. M-am dus cu Gabi, măgarul meu alb. N-a vrut să plece de la linia de sosire și înapoi l-am dus într-un camion descoperit. Cu camionul am trecut prin pădurea Uiești și acolo ateriza un OZN. M-am dat jos și-am vorbit cu ozenistul, un tip cu antene în cap, cu curul verde și cu niște baterii de curent electric în spate. Mi-a zis că nici la noi nu-i viață, nu numai pe Marte sau Saturn. El d-asta a venit, să vadă dacă poate trăi aici. Dar nu, nu poate. România va ieși din istorie și alta nu te primește. Mi-a dat să mănânc pastile verzi. Gustoase, ce să zic. I-am dat cadou măgarul, iar el mi-a dat un robot. Nu știu la ce-i bun, dar l-am luat. Ne-am despărțit plângând. Io am luat-o spre Clejani ca să-mi fac rost de altă istorie, el s-a întors în văzduc. Că o să ne scriem.

18 august 1789. Robotul a luat-o la bătaie pe Florica. A sărit și la mine și-a zis că să-mi fac partid. Ăla al lui Cioloș nu-i bun. Partidele astea de la noi sunt niște gropi în care te afunzi rău de tot. Fără să vrei te apuci de matrapazlâcuri. Îți trebuie casă, îți trebuie mașină, lemne, amantă, casă la țară, ajungi senator și dintr-o dată se schimbă situația, că uiți de unde ai plecat. În loc să nu mai sapi la groapa în care ești cu partidul, tu o faci mai dihai și te-ai terminat. După ce l-am bătut pe robot de l-a luat mama dracului ne-am dus la restaurant. Ceva Bucur din spatele fostei operete. La turnul de la Națiunile Unite, na. Am luat de post. Măiestria bucătarului se vede la cum face mâncare de post nu la fript bucăți de carne. Bucătarul de-acolo era un prost. Ne referim a ziua de 11 martie a.c. Ne-a adus sarmale umplute cu keciup, salată de vinete de la borcan, ardei umplut cu brânză proastă. Am vrut să-l atenționăm pe șeful lui, să-l dea afară, dar Florica a zis că să luăm mâncarea pentru robot, că ce dacă a dat în noi, e și el un robot ca toți roboții și el nu știe finețuri de bucătari. Noroc cu Violeta c-a făcut colivă.

3 aprilie 1922. Am jucat un singur număr la 6 din 49, 8, și n-am câștigat nimic.

16 mai 1948. Comuniști peste tot. Peste tot. Până scăpăm de ei, mă dau cu ei, că așa va merge vreo sută de ani pe meleagurile astea. Da, așa va merge până prin 2.300.

Institutul de Literatură bună CĂLIMARA

10 martie 2017

Jurnalul generalului Manole 1

Florica Ben Florica fu cea care-l îmboldi, îl frecă la icre, îl bătu la cap pe generalul Manole Ben Manole, soțul ei, să țină un jurnal: toți oamenii de seamă țin jurnale că au ce spune. Tu, ditai apărătorul Constituției acestei țări, tu să n-ai ce spune? Tu să nu poți da sfaturi sau opinii? Viața ta a fost un căcat? Nu ți s-a întâmplat nimic folositor omenirii, nu poți împărtăși din experiențele tale de viață ca lumea să știe ce și cum? Uite, până și Adrian Minune sau Salam au jurnale, e-adevărat că le cântă, dar au. Își expun problemele de viață: că cu banii, că cu femeile, cu partidul, cu balconul, înțelegi? Ia, să pui mâna și să te-apuci de scris. Uite, ți-am luat un caiet gros, cam cât pentru trei ani, două pixuri și-mi mai ceri dacă ai nevoie, îți sting lumina și, gata, la treabă!!

1 martie 1898. Încep jurnalul: Florica mi-a zis să facem un copil că trece timpul. Da, dar eu vreau patru. M-a-ntrebat de ce. I-am zis că unul trebuie să păzească Constituția României când n-oi mai fi eu, altul să ia în primire vaucerele când le-o da guvernul, altul să stea pe Omul și să anunțe când vin turcii, iar ultimul să stea pe litoral și să aștepte mesajele la sticlă, că poate vine unul de la pirații ăia cu comori. A nins toată ziua, dar Florica n-a fost de acord, nu și nu că numai unul. Evident, bun la toate, că tot ce zic eu e adevărat. În frigider mai sunt decât patru ouă și facem omletă, apoi pe seară vine la noi generalul Benone, cel care taie frunză la câini în guvernul ăsta. I-am promis că vorbim de miere. Da, de miere. Că cum să scoatem din minele închise miere și nu cărbune, ca să devină rentabile.

8 august 1907. E răscoală. Țăranii s-au ridicat contra evreilor care le-au luat pământurile. Trebuie avut grijă pe viitor cu țăranii ăștia. Trebuie dat la fiecare câte un metru pătrat de teren ca să-și pună latrinele, restul trebuie dat la moșieri pricepuți, italieni, unguri sau nemți care să pună mere, pere, pepeni și usturoi. Poate și mălai că mămăliga merge cu usturoi. A-nceput școala și copiii cer în locul lui Slavici și Sadoveanu pe Madonna și Michael Jackson, că ce căcat e Moara aia a lui Călifar? Da, chiar, ce e? Ăsta e un punct de vedere inedit și trebuie făcut ceva la garnizoană. Poate o Gazetă de Perete în care toți gradații să zică pe cine vor la română, că cu alde Breban nu merge.

5 aprilie 1602. M-au înebunit ăștia cu telefoanele mobile. Toți cu nasul în ele. Păi, io cu Florica doar o strig și gătim împreună ghiveci, semințe, compot, nu ne trebuie rețete de pe net că nici n-avem uaifai d-ăla. Florica a zis de dimineață să mergem la curățat de floarea soarelui. Dar eu n-am putut că studiez părți din Constituția României care n-au nicio valoare. De exemplu că românul, tot românul, are dreptul la informație. Ia să vedem, te duci la ghișeu și ceri o informație: domnule dragă, puteți să-mi spuneți cum a făcut banii Videanu? Din care salariu? Și ei te arestează că ataci intimitatea omului. Florica face o plăcintă cu carne. Foarte bună. Foarte bună. Abia aștept.

Agenția CĂLIMARA

07 martie 2017

Știri pe scurt

În definitiv, Dunărea curge din Germania spre România și trece și prin Giurgiu, așa că autoritățile locale s-au gândit să construiască pe sub fluviu un tunel după modelul celor care leagă Suedia de Danemarca sau Anglia de Franța, tunel care să nu iasă în niciuna din aceste țări. Așa că au votat ca tunelul care pleacă din Giurgiu să iasă tot în Giurgiu iar cel din Ruse să iasă tot în Ruse, Bulgaria. În felul acesta transportul peste Dunăre se va îmbunătăți.

La recentele Campionate Europene de Atletism de la Belgrad, România n-a obținut nicio medalie. Și-a propus doar una și n-a fost să fie. Din cei 12 sportivi români participanți, doar 12 dintre ei au obținut câte un meritat loc 11 la probele la care au concurat. Olga Szabo a declarat: La următoarele europene sau mondiale de atletism, voi face o selecție de sportivi din azilele de bătrâni. Măcar ăștia bătrâni dacă aleargă îi uită Dumnezeu pe teren și se eliberează azilele.

Conceptul Europa cu mai multe viteze își face deja efectul în România. Șoferii români au dat iama în magazine și au cumpărat toate cutiile de viteze din Europa, ca nu cumva vreun netot european să schimbe viteza fără să știm și noi.

PUBLICITATE O doamnă în vârstă, 70, 80, l-a prins pe Peștișorul de Aur și-i spune arătând spre un porc: Ficat, Ficat, Căcat!!

Fiind invitat la întâlnirea anuală a jurnaliștilor români, Donald Trump a luat cuvântul și a spus: Mințiți, mințiți, mințiți!, că numai așa găsiți drumul spre bunăstare!! Spre o Românie normală.

HOROSCOPUL zilei de 7 martie 2017: Cei născuți în această perioadă văd cum pe cer se conjugă Jupiter cu Saturn și pleacă la slujbă. Pe drum întâlnesc numai corupție. Este urmare a grațierii trecute prin parlament, pentru care oamenii au ieșit degeaba în stradă. La prânz, vă dă mama telefon. Ea spune: Fato, ți-ai uitat mănușile!! Treceți peste și săriți în brațele băiatului care vă iubește.

PUBLICITATE Mihaela Rădulescu s-a tot ajustat la față până a ajuns Baba Cloanța. Apare sloganul: O babă, un cuțit, o babă, două cuțite, slogan însoțit de mitraliera cu care s-a pozat la revoluție.

SPORT N-a înscris nimeni.

VREMEA A reapărut cotidianul Oglinda al lui Dan Diaconescu. Cu Elodia pe prima pagină. Punct.

Agenția CĂLIMARA

05 martie 2017

Europa cu mai multe viteze

Cârciuma lui Evelyn din satul Obedeni, județ Giurgiu este plină. Cineva a desenat cu cărbune un portret al lui Junker, ăla de se dă șef al Europei, și sub poza lui este adunat tot satul: ciobanii Ilie, Manu și Ciorap, învățătorul, preotul, Doanld Trump care este în vizită oficială pe Neajlov cu niște submarine, Gilliola Cinquetti care nu era chiar Gilliola aia italiană, dar fusese la selecții la Vocea României, picase, dar vocea ei spartă, falsă, mormăită aducea nu se știa de ce cu a celebrei soliste, mai erau cei 400 de copii de pripas ai satului, nevestele rămase acasă definitiv după ce soții lor se "specializaseră" la câte ceva în Spania, moașa, câteva zeci de țărani specialiști în migrație, PSD, politică în general și la carduri, că adică de ce Visa și nu All nu știu cum. Da, toți erau adunați pe prispa cârciumii, lângă pista de popice și vorbeau.

Primul vorbi Donald Trump, că așa se cădea. Stătea cu o bere Stejar în față, cu chica aia blondă vâlvoi, cu armata americană în spate. Zise: Faceți Obedeniul Mare din nou, great again adică, cum vom face noi America cât de curând. Vă ajutăm. Secăm râul, vaccinăm animale și oameni, facem tot ce ne stă în putință dacă aveți bani. Ciobanul Ciorap zise și el: nu putem, că acuma Europa are două viteze. Păi, și de unde știi care sunt, întrebă gestionarul de la magazin. Dacă sunt vitez-ntâia și-a doua, ne descurcăm, dacă sunt a treia și-a patra nu mai e bine. Că alea-s mai rapide, bagă gonetă și noi nu putem deveni great again cum spune omul ăsta la asemenea viteză. Nouă ne trebuie două viteza-ntâia, că la o singură viteză de două ori facem ce facem mai încet și rămâne și ceva după noi. Uite, până când mai ținem Avicola aia în brațe? S-a furat tot, nu mai e nicio găină acolo, niciun curcan, nu mai face nimeni ouă, înțelegi? O-nchidem, o vindem și împărțim banii, adică nu-i împărțim că nu toți au lucrat așa cum trebuie. Domle, dar dacă sunt vitezele patru și cinci? Noi unde ne situăm? Că în a cincea, să zicem, nu sunt decât ăia din Giurgiu că nu mai au nicio barjă, le-a luat Dunărea în aval pe toate, și fără ele le e mai ușor. Sau a patra, cum sunt cei din Oltenița unde-a scris Ion Iliescu Revoluție și Reformă, păi, da, la ei a patra se potrivește că stau cu mâna pe schimbător și nu schimbă nicio viteză, zic și ei așa, ca să nu se sperie Junker ăla. Vorbim degeaba, zise o cucuvea apărută din senin, atrasă de părul galben al lui Donald Trump, vorbim degeaba. Nouă ne trebuie toate vitezele, dar să nu schimbăm niciuna, stăm așa cu ochii pe schimbător și ne mirăm și iar ne mirăm, de trei ori ne mirăm, până când vedem că Europa trece pe lângă noi și-abia atunci acționăm. Băgăm și-a-ntâia, și-a doua, facem tot ce vrem, că așa s-a făcut și America aia great again, nu-i așa, băi, Trump? Sau, băi, Donald, cum vrei?

Se făcuse liniște. Cucuveaua apărută din senin avea dreptate. Ce căcat să schimbăm vitezele? Așteptăm să le schimbe alții și apoi le furăm. Evelyn, patronul cârciumii, aprinse radioul. Vorbea Iohannis: România nu vrea nicio viteză!! V-am spus?, zise Cucuveaua, care acum se împăunase cu proverbul spus de președintele țării. Iar liniște. Până când Donald Trump făcu un semn păsării, încălecă pe ea, băgă viteza a zecea și dispăru la orizont, cu tot cu înfricoșătoarea lui armată, ca să facă great again pe alte meleaguri.

Se înserase. Muștele decât.

Denis.

03 martie 2017

Revista presei

OLTENIȚA TIMES - Președintele american Donald Trump în vizită în orașul de la Dunăre. Este pe urmele lui Ion Iliescu. Este dus la un depozit uriaș de cartofi, momument UNESCO al orașului. Donald Trump gustă un cartof vechi, ceva mai negru la coajă. Este uimit, are un gust care-i face o mare plăcere. Secretarul apărării americane îi spune: Este cartoful pe care Columb l-a adus din America acum 600 de ani. L-a adus întâi aici, când a acostat la Dunăre, și de aici l-a dus în toată Europa. Un singur cartof? Da. Nemaipomenit. Este chemat primarul Olteniței, care seamănă izbitor cu Ion Iliescu, e cumva sosia lui. Trump a scos o bancnotă de 3.000 de dolari și i-a spus: Fă un monument acestui cartof. Așa a și fost, și pentru că a ieșit o capodoperă, cartoful a fost mutat la București sub fostul balcon al CC-ului.

THE GIURGIU NEWS - Logo-ul care patronează vestitul oraș cu pod la bulgari este: Cine n-are bătrâni să-și cumpere. Așa că în dimineața reportajului o mie de tineri au ieșit la cumpărat de bătrâni. Cu plase, arcane, furci, topoare pentru cei care nu s-ar fi lăsat cumpărați. Pe malul Dunării pescuiau trei sute de bătrâni. Aveau găleți în față de care erau legați cu lanțuri, întrucât nepoții, neavând ce mânca, îi obligau să le umple. Liderul tinerilor zise: Bă, cumpărăm bătrâni. Bătrânii s-au șopotit vreo juma de oră și-au zis: 6.000 de euro. Tinerii să-nnebunească, n-aveau atât. Dacă aveau la ei 5 euro nu mai mult. Începu bătaia. Bătrânii chemară și înecații, și morții din cimitire și ieșiră victorioși. Îi legară fedeleș pe tineri și plecară la Valea Cascadelor unde este mare târg. Îi vândură cu un euro și trăiră tare fericiți până la alte bătrâneți.

THE JOURNAL - În trenul de costișă ce duce la Vaslui era tânărul meloman Arthur Paragină din Moldova de peste Prut. Se ducea la Eurovision. Dar mai întâi trebuia să treacă pe la București să facă semifinalele, că fără ele nu ajungea la Kiev. Avea o compoziție serioasă, una în care era vorba de un pămătuf. Fără glumă. Avea un pămătuf excelent și-i dedicase o melodie frumoasă, zicea el. Era cam așa: Pămătuf, pămătuf, mie-mi vine să te tuf, dar cerul, ooooooooo, cerul cu ghioceii lui se opune, se opune și nu mai suport!!! Ăsta era refrenul Îl cânta tare în tren. Pe la stația Focșani, tot trenul urla: ăăăăăăăăăă, mie-mi vine să mă tuf, păăăămăăăăătuuuf, păăăămăăăăătuf!!! Controlorii alergau pe lângă tren închipuind un balet mecanic de toată frumusețea, astfel că fură cooptați în baletul solistului Paragină. La București, Paula Seling, membru al juriului, îi spuse: o melodie atât de tinereacă, de antrenantă, de veselă, de coregrafie cu controlori CFR, atât de voioasă n-am văzut de mult. Și nici colegii mei. De parlamentul României nu mai zic. De la mine ai 10. Acum, Arthur Paragină este în drum spre Kiev. Tot trenul urlă melodia lui și așa mai departe.

Agenția CĂLIMARA

01 martie 2017

Vă avertizăm că urmează secvențe cu un uriaș impact emoțional

Pe Muma Pădurii o dor dinții. Se zvârcolește, adică, de durere. Face: uuuuuu, niiiiiiii, buuuuuuu, dar rău de tot, că răsună pădurea, stepa de pe malul Neajlovului, că se zgâlțâie vapoarele în Giurgiu sau iarba verde, verde de-acasă din Bulgaria. Se îmbrăcă și se duse la dentist. Era închis. Un bilet pe ușă: De azi nu se mai scot dinți decât cu adeverință de la Anticorupția din Giurgiu. Muma Pădurii se duse la fierar. Își așeză dantura pe nicovală, fierarul luă toporul și-i scoase cele patru măsele dureroase. Trei căzură pe jos cu belșug de sânge, dar a patra măsea o luă spre București. Aici, printr-o fericită întâmplare nimeri în gura tinerei vânzătoare la Mall Codruța Ștefănescu, care cu ajutorul ei învăță limba engleză în două zile.

La Maternitatea Giulești din capitală se născu prin cezariană, săptămâna trecută, un bătrân de 77 de ani. De fapt, de cum îl văzură, medicii refuzară să-l scoată din pântecele mamei. Încă un pensionar? N-ajung? Nu sunt o povară pentru țară? Dar ei aveau jurământ cu Hypocrate sau cu directorul spitalului precum că-și fac datoria. Odată instalat în incubator, bătrânul făcu pe el de emoție. Văzu asistentele alea de 25 de ani și începu să-și amintească de statul în burtă. Mamă, mamă cum era!! Se scotoci în buzunare, că era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni vechi din 1950, cu o cămașă verde din anii 60 și avea pe cap o pălărie scorțoasă. Se scotoci și găsi un creion. Asistentele îl văzură că scrie. Groază pe ele. Una din ele avea un satâr în dotare. Se repezi și-i tăie capul bătrânului nou născut. Abia la sosirea poliției s-a putut descifra înscrisul de pe bilet. Era indescifrabil.

Cinstit vorbind, tot satul Uiești, județ Giurgiu, știa că tractorul lui Tim Buclăverde, consătean de-al lor, este condus de o fantomă. Hărăbaia mergea singură pe câmp, trecea mlaștina, ocolea pădurea, ara, cosea, tăia lemne, se pișa, bea apă din Neajlov sau căra cartofii și ceapa fără ca nimeni se fie la volan. Oamenii se adunau seara la cârciumă la Evelyn și-și dădeau cu părerea: ăsta să fie pariul cu agricultura al PSD-ului?, că, dacă-i așa, trebuie să ne dea la fiecare câte un tractor, noi îl programăm ce să facă și plecăm la Paris la meciurile de fotbal ale PSG-ului sau la Berlin să vedem artă modernă. Sau le-am pune să aibă grijă de femeile noastre, în timp ce noi citim aici la Evelyn cărțile lui Norma Manea sau Liiceanu. Ehe, câte am pute face, zise un tinerel cu coif de spartan în cap pe care și-l cumpărase de la Acropole și umbla acum cu el prin sat ca să se fălească și să-l remarce Steluța, vecina lui, nemăritată și cu opt copii. În seara aceea, Fantoma nu era la treabă. Era și ea la Evelyn și asculta bând un țoi de bere. Scoase o mitralieră și spuse: până aici!! Curse mult sânge, așa că 300 de copii rămaseră fără părinți. Fără ambii părinți, asta-i mai trist.

Denis