29 aprilie 2015

Vrăjitorul din orz

Pe o bucată de zece metri pătraţi din curtea noastră cultivăm orz. De două zile, în orzul crescut cam până la brâu, s-a instalat un vrăjitor. L-am recunoscut după nasul subţire şi lung, mantia neagră, pălăria con de pe cap, mustăţile şi barba negre. Peste toate astea mai ţine în mână şi un caiet cât o cărămidă în care notează tot ce facem. L-am numit fără să ne doară capul: Vrăjitorul din Orz.

În fiecare dimineaţă ne întreabă pas cu pas despre tot ce facem: cum mâncăm, unde mergem, de ce ne uităm la televizor, cum e cu Iohannis ăsta, adică de ce merge el pe bicicletă când ţării i-ar trebui câteva autostrăzi bine făcute şi tot aşa până când am început să ne dăm seama că e ofiţer acoperit.

Orzul a crescut mare şi în scurt timp nu l-am mai zărit pe vrăjitor. În schimb îl auzeam: ne asculta telefoanele, ne ascuţea cuţitele, ne mânca marmelada, ne citea cele mai dragi cărţi. Adică venea noaptea, se urca în bibliotecă şi lua o singură carte: De ce iubim femeile, după care se supăra foarte repede pentru că nu-i convenea pluralul "noi". El ar fi vrut ca proza lui Cărtărescu să se numească De ce iubim io femeile, pentru că numai el, zicea, înţelege iubirea.

Încet, încet ne-am împrietenit şi l-am întrebat de ce s-a stabilit în orzul nostru. Mi-a spus: vreau să organizez o răscoală pe strada voastră, Echinocţiului, să compun o melodie închinată bicicliştilor, să trimit toată strada la DNA, să fac câteva gropi bine făcute în carosabil, vreau să scumpesc carburantul şi pâinea, vreau să scad TVA-ul la agăţat gagici la 2%. Nu-i mult?, zic. Nu, zice.

Aşa s-a întâmplat cam într-o săptămână. În timp ce noi cântam Imnul Bicicliştilor în mijlocul străzii, el şi-a luat zborul şi dus a fost. Pe o mătură, cu caietul sub braţ. De atunci îl căutăm cu îndârjire, nu numai noi, ci toată strada pentru că nu ne-a spus cum e cu ăia 2% la gagici.

Denis

28 aprilie 2015

Ştiri pe scurt

TVA-ul redus cu 5% la cărţi compensează scumpirile datorate reducerii TVA la alimente. Se vor ieftini în special cărţile lui Sadoveanu, Stealian Tănase şi ale unor poeţi de la Gurile Dunării. Datorită acestei reduceri de TVA la cărţi, vor apărea noi librării în toată ţara. Sunt vizate autostrăzile noi construite, gospodăriile ţărăneşti cu WC în curte, precum şi partidele de vânătoare: citeşti şi mai tragi câte un glonţ.

Abandonul şcolar din România este privit cu satisfacţie de părinţii ai căror copii au terminat clasa mare de la grădiniţă. Astfel ei îşi vor vedea odraslele ingineri, medici, savanţi sau gimnaşti de la cinci, şase ani. Se lucrează deja la o nouă lege a învăţământului, nu prima şi nici ultima în aceşti 26 de ani de tranziţie.

Aseară vântul bătea. Sau astăzi.

PUBLICITATE Doi tineri stând de vorbă. Ea cocoţată pe creanga unui cireş roade o felie de caşcaval, el sub cireş aşteptând să intre în vorbă. Ea spune: Hai şi tu sus. Moment în care-i scapă caşcavalul din gură. El, contrariat, îi dă cu el în cap. Apare sloganul: vorbeşti puţin mai mult, da'-i mai ieftin.

Ştire confirmată: autostrada Comarnic Braşov va fi construită la Mangalia.

Din nesfârşitele tocşouri televizate autohtone reiese că nimeni n-a cunoscut-o pe Elena Udrea. Iar fotografiile în care aceasta stătea alături de Băsescu sau Blaga sunt contrafăcute. De altfel, dânsa nici nu este în arest, ci în studiourile TVR, unde se pregăteşte pentru Eurovision cu melodia: Pe când nu te-am cunoscut, adaptare după Maria Tănase.

PUBLICITATE Doi tineri stând de vorbă. Ea cocoţată într-un cireş, el dedesubt. El aşteaptă să cadă fata şi să-şi rupă un picior. Bate vântul, scutură cireşul, fata cade şi-şi rupe ambele picioare. Apare sloganul: compotul de cireşe, mai bun, mai ca la ţară.

Se vorbeşte în mediile politice că Victor Ponta se va retrage şi va face minuni ca Arsenie Boca.

SPORT Partizan Belgrad cu Steaua Roşie Belgrad, fotbal: 100 de răniţi, un stadion demolat, doi morţi, 50 de poliţişti în spital. Meci admirabil.

VREMEA Totu' depinde de ziua de mâine, 29 aprilie, când vor fi 16 grade.

Agenţia CĂLIMARA





27 aprilie 2015

Toate drumurile duc la Craiova

Zice un vechi proverb pe care ni l-am reamintit la cafea. Adică Tina Cumva a zis: ştii proverbul ăla? Io am zis: nu. Şi ne-am suit în maşină spre Craiova. Pe drum, ţăranii îmbrăcaţi imaculat, în ii albe, dansau de bucurie că s-a redus TVA, pădurarii erau entuziasmaţi şi aruncau în aer cu gloanţele că nu se mai scumpesc, în sfârşit, alimentele, carburanţii şi urşii, elevii mergeau, tot în ii albe, pas cu pas la şcoală, medicii veneau cu ghiotura înapoi în ţară de la Paris, căpşunarii se întorceau la cules autostrăzi, şi alţii şi alţii şi alţii care, cu feţele bucuroase, ca de copil hlizindu-se la corn şi mere făceau un LBF atât de bine făcut că ne-apucase şi pe noi dihania veseliei.

Aşa am ajuns la Craiova, că un taximetrist văzându-ne bucuroşi de drum s-a răstit la noi zicându-ne că i-am lovit maşina. Nu era aşa, da' asta n-a-nsemnat că nu ne-am ţigănit în drum ca diplomaţii noştri cu ruşii certându-se că al cui e tezaurul nostru.

Şi-am ajuns la teatrul Colibri, teatrul de păpuşi al urbei. Vedem Frumoasa din pădurea adormită, despre care n-avem ce povesti. Putem povesti doar de păpuşi, care sunt mişto şi te fac să stai în sală.

Aşa că ne-am întors înapoi şi toată veselia aia care ne-a însoţit la drumul spre Craiova dispăruse uite aşa, uite-aşa, că pe la două eram acasă şi Tina Cumva a zis: ştii că frumoasa din pădurea adormită ţi-a luat locul de parcare? M-am uitat şi aşa era. Mi-l luase definitiv, aşa că la Craiova n-am să mai calc niciodată.

Denis

24 aprilie 2015

Bazaconii

Invazia măslinelor în Bucureşti a început ieri dimineaţă, 23 aprilie 2015, la ora 3. Primii care s-au sesizat au fost poliţiştii Stacojii de la secţie de poliţie Stacojie nr 8. Măslinele ocupaseră Calea Victoriei, întrucât erau pe biciclete, aşa încât poliţiştii stacojii au făcut uz de bastoane electrice stacojii ca să depresureze această colosală prin frumuseţe arteră a Capitalei. Într-un final, au fost ascultate doleanţele măslinelor: ele doresc să facă partide politice de câte trei măsline, cum permite acum parlamentul, şi să aibă acces în acest fel la bani de la buget pentru finanţarea lor. Şi cu asta basta. Poliţiştii Stacojii au înţeles despre ce-i vorba şi, cu LBF (Lucru Bine Făcut) le-a permis măslinelor să-şi facă partide. Au apărut astfel 4 milioane de partide, care se vor înscrie la BEC în următoarele zile. Deci se poate şi civilizat.

Parteneriatul civil se complică din prima zi de funcţionare. Astfel, doi homosexuali care trăiau în parteneriat civil de 79 de ani s-au luat la bătaie când au aflat că la Elena Udrea în celulă şobolanii intră în încăpere prin gaura de la wc. Ori, au declarat cei doi în faţa organelor de anchetă, gaura foloseşte la alt ceva. Şi au dat exemple de găuri celebre: Piaţa neagră din România, aia din Galaxia noastră, găurile drapelelor naţionale unugureşti şi româneşti şi, în sfârşit, găurile din bugetul de stat. Cei doi au sfârşit prin a se lua la bătaie, înregistrându-se un sec doi la doi pentru n-are importanţă cine, că aşa ne-a parvenit ştirea, şi noi, ce dracu' să modificăm?

Dacii aveau cunoştinţe de astronomie şi şi-au construit primul telescop uriaş pe zidurile Sarmisegetuzei. Cronicile spun că atunci când au fost aduse lentilele de la Karl Zeiss Iena, din Germania, şi după ce au fost montate, dacii au putut vedea pe Saturn prima bătălie din istorie. 2.000 de saturneni se băteau cu turcii până ce turcii au pierit într-o mlaştină, iar dantura şefului lor de oaste, unul Sinan Paşa, a pierit în fluviul Neajlov de pe Saturn, nume de apă izbitor de asemănător cu al râului din judeţul Giurgiu din România, de unde şi concluzia că saturnenii se trag din daci. Adăugând şi observaţia că fustele scurte erau leit ca cele dace, chiar dacă purtate de bărbaţi avem concluzia clară că dacii se trag din Saturn.

În 21 aprilie, ora 18, 2015, la ICR Bucureşti a avut loc citirea piesei LEGEA LOCATARULUI UNIVERSALE a lui Denis Dinulescu. După spectacol, autorul avea să declare: Rău cu rău, da' mai rău fără rău, referindu-se probabil la prezenţa în sală a pretenilor Radu F. Alexandru, Dinu Grigorescu, Lucia Veroona, Emil Mladin Ljuba Beceiski, Marius Burhuş, Irina Crivăţ, Candid Stoica, Sonia Neagu, Luca Dinulescu, Gabriela Tănase, Coca Popescu, Horia Gârbea, grupul Oregon şi a multor altora cărora le-au fost uitate numele. De emoţie.

Agenţia CĂLIMARA

22 aprilie 2015

Cinemateca Soniei Nî - Azi filmul italian: Giovani is fast and furious

Giovani, un tânăr de 22 de ani, avea o mezelărie la marginea Padovei. Oraş care n-ar fi fost atât de frumos dacă pe deasupra lui nu trecea cursa aeriană regulată TAROM: Bucureşti Feteşti. Pentru că într-o zi obişnuită de primăvară, ca cea de azi 22 aprile 2015, în cursa zilnică se afla şi tânăra Maria Delanoi. Cei doi îşi făcură semne, el scăpă un parizer pe jos de uimire, pentru fata era foarte frumoasă, educată, că avea bacul dat.

Giovani se sui pe bicicletă şi se duse la Feteşti unde tocmai ateriza cursa. Maria se dete jos, îşi luă valiza plină de cărţi şi i-o dădu lui Giovani să i-o ducă. Însă Giovani dispăru cu cărţile. 10 ani, atâta a durat dispariţia, dar fata nu l-a reclamat la poliţie că încă-l mai iubea.

Cu valiza plină de cărţi, Giovani se duse în pădurea Snagov şi se puse pe citit. Avea de gând să recupereze toţi anii în care stătuse la căpătâiul maşinii de tocat carne pentru salamul de vară şi nu învăţase nici unde e Groenlanda, nici ce înseamnă Tăriceanu, nici nimic. După 10 ani era învăţat, aşa că se întoarse şi sună la uşa Mariei. Îi deschiseră 10 copii mai mici sau mai mari. Maria îl recunoscu, soţul ei, Petrică, tot un italian de pe traseul cursei TAROM, nu.

Începu bătaia. Petrică îl luă pe Giovani de cap şi-l înfipse în aragaz. Giovani îl luă pe Petrică de subţiori şi-l înfipse până la gât în wc. Trase apa. Petrică se scurse la canal.

Apoi, fericiţi, Maria şi Giovani, împreună cu cei 12, că 12 erau acum, copii trăiră până la la adânci bătrâneţi.

Un film aprioric, fudul, o combinaţie româno italiană, care ne arată pe lângă frumuseţea curselor aeriene şi caracterul minunat al popoarelor italian şi român.

De văzut. Neapărat de văzut.

Agenţia de CULTURĂ CĂLIMARA

20 aprilie 2015

I see a red door and I wanted painted black

Pe urmă, dacă a venit pisoiul să mănânce noi am tăcut din gură, că adică să n-auză ce vorbim. Dar de fapt despre ce vorbim, de nu tre' să auză nimeni? Vorbim de Bulbucata, că a zis Ioana Crăciunescu că hai pe la mine la Paştele Cailor. Da, aşa a zis: Facem Paştele Cailor duminică la Bulbucata, un foc, grătar, voi aduceţi nişte seminţe.

Da' ploua şi ploua şi nu ne-am mai dus. Acu' dacă nu ne-am mai dus, Tina Cumva mi-a spus: Vezi că a rămas uşa aia roşie nevopsită. Ia culoarea neagră de după uşă, de după uşa verde şi fă-o neagră. Negru sugerează căldură, cinste, pârjoale din care-mi plac mie, baloane de săpun, cercei, şoareci de pluş, peşti de pus pe televizor, da' cam prea multe şi totuşi am luat vopseaua şi am dat cu bidineaua pe uşă. Odată.

P-ormă am zis că hai în oraş să vedem Tribul, filmu' ăla ucrainean. Nu ne-a mai dus, da' a venit Candid şi am început să repetăm la piesa lui Denis Legea Locatarului Universale şi s-ar putea s-o repetăm cu succes că toate teatrele o vor. Da, aşa am făcut.

Candid a spus: ne trebuie un cărucior, da' io cu uşa neagră ce era să fac? Ori uşă, ori cărucior. Aşa că am vrut să desfac o bere neagră şi s-o vopsesc în roşu, da' nu ne dădea voie melodia lu' Rolling şi-am zis că să schimbăm melodia, da' culoarea neagră de pe uşă mi s-a imprimat pe tricou şi berea le fel şi ne-am dat seama cu toţii că începe nebunia şi-am zis: Până aici. Da, aşa am zis: Până aici. Io chiar m-am ridicat în picioare, am luat bidineaua, mi-am dat pe faţă, şi-am răcnit: Până aici.

După care, la finalul serii, ne-am jucat cu mingia. Uşa roşie era deja vopsită în negru. P-o parte, că pe cealaltă era verde. Adică p-o parte era noapte, pe alta venise primăvara. Chestie de interpretare, de sentiment, de bidinea şi de culoarea pe care o ai în afară de aia neagră. Să zicem că ai tot negru şi faci ambele feţe ale uşii la fel. Ce-nseamnă asta? Da, aşa ne-am zis: Ce-nseamnă asta?

Şi ne-am suit în dirijabil fredonând melodia lui Jagger cu painted blacku'. Cam aşa: La, la, la, lllaaaaa, ănd ai uantit peintit bleeeeeeeccckkkkk.

Mamă, mamă, ce zi.

Denis

19 aprilie 2015

Sebastiao Salgado

În mina de aur Serra Pelada, Brazilia 1994, mii de oameni muncesc ca la începuturile piramidelor egiptene, ca la monumentele incaşe sau ca la Marele Zid Chinezesc. Sunt mii de oameni goi, negri de pământ, care scot dintr-o groapă uriaşă minereu de tot felul din care, cu preţul vieţii, separă aurul. Îl cară la marginea gropii pe scări uriaşe de lemn, mulţi în picioarele goale, şi se întorc în adâncuri alergând, întrucât nu poţi coborî pe nicio potecă practicată în munte pentru că rişti să cazi de la înălţimi ameţitoare. Aşa că alergi spre fundul gropii cale de sute de metri şi nu te opreşti decât în braţele unor tovarăşi de-ai tăi care ţi-au păzit gropiţa la care săpai căutând aur. Aceşti oameni vin benevol, nu-i plăteşte nimeni, şi sunt ingineri, şomeri, vagabonzi, profi universitari, hoţi care muncesc cot la cot pentru a se îmbogăţi. O fac foarte puţini, cei mai mulţi mor în condiţii uluitoare: în picioare, pe scări, cu sacii de pământ agăţaţi de frunte, cu pistolul sau în bătăi cumplite. Sunt imagini puternice, copleşitoare, care anunţă un film impresionant despre planeta noastră supusă ochiului critic, atent şi iubitor al unui fotograf de exepţie: Sebastiao Salgado.

Sunt imagini cumplite, apocaliptice ale mizeriei umane, ale visului de îmbogăţire rapidă, ale sărăciei. Imagini surprinse de celebrul fotograf brazilian Sebastiao Salgado şi puse pe ecran într-un documentar senzaţional semnat de regizorul Wim Wenders, în pelicula The salt of the earth.

Sebastiao Salgado renunţă la o carieră universitară în Franţa, unde se stabilise din cauza dictaturii braziliene din anii 80, îşi cumpără un aparat de fotografiat performant, se căsătoreşte cu o femeie unică, care-l va susţine necondiţionat în toate proiectele lui şi pleacă în lume ca să devină martorul tăcut al dramei planetei pe care trăim.

Face astfel volumele de fotografii Otras Americas, Exodul, Sahel, Workers, La ma de l'homme şi Genesis, devenind celebru. Spre finalul vieţii, Salgado are acum 72 de ani, fotograful se întoarce pe pământurile natale unde acum este deşert. Cu o putere senzaţională împădureşte câteva mii de hectare dând locului aspectul de acum câteva mii de ani când prin iarba verde şi jungla deasă umblau jaguarii şi păsările. Acest ultim volum se numeşte Genesis, 2013, şi spune totul despre credinţa, convingerea lui Salgado că planeta noastră poate fi salvată.

Fotografiile din mina Serra Pelada, reunite într-un album foto fabulos, dau şi titlul documentarului: The salt of the earth, fiindcă oamenii şi aurul sunt sufletul, sarea pământului.

Regizorul german Wim Wenders a început prin anii 70 prin a face fotografie. Aşa l-a cunoscut pe Sebastiao Salgado. Devenind cineast celebru, stabilit de mulţi ani la Hollywood, neamţul şi-a adus aminte de prietenul său brazilian Salgado. Şi bine a făcut.

Denis

17 aprilie 2015

Interviu plauzibil cu cel mai înalt om de pe Pământ

CelmaiÎnaltomdepePământ Bo Jr ştie că vin să-i iau un interviu. L-a anunţat Aida. Îşi fierbe cafeaua, se uită la ştiri. Intru direct în subiect, întrucât cafeaua lui nu mă interesează şi oricum n-aud nimic din ce spune, fiindcă este la zece metri deasupra mea.

Io: Bună dimineaţa!!!
El: Bună. Ai venit!!
Io: Da, şi vreau să intru direct în subiect.
El: Te ascult.
Io: Sunteţi cel mai înalt om de pe pământ?
El: Da, aşa mă şi chiamă, Bo Jr CelmaiÎnaltomdepePământ, am zece metri şi douăştrei de centimetri înălţime, patru metri lăţime, 70 la picior, am în proprietate 55 de hectare de pădure de linte, adică îmi fac lintea singur, nu dau la nimeni, cresc două animale: un şoarece, o pisică, un leneş, doi veveriţoi şi multe vulpi, am depus la parlament o lege de control a partidelor, în ideea în care ori de câte ori anunţă cineva că-şi face partid trebuie văzut dacă el nu conţine aceiaşi membri PSD, PNL, PDL, PMP, UDMR şi altele, ai căror membri se mută de colo, colo ori de câte ori Tăriceanu are nevoie de alt partid cu care să fugă de DNA, mai am două blocuri ANL pe care le-am făcut dispărute în acte şi le-am închiriat în folos personal, am luat bani de construit cincizeci de bazine fără apă, pentru ca să nu se înece oamenii, scriu acum în avans o carte de bucate, una de ştiinţă acută, o alta de istorie flegmatică în eventualitatea în care iau ceva puşcărie, mă culc cu zece femeie deodată, din astea care fac pe modelele şi ne aruncă nouă în ochi că se duc numa' la Milano sau Paris, vezi Pelineala aia, şi dacă vreau mă apuc de tenis şi devin Halep număru' doi. Cred că ajunge.
Io: Da. Vă mulţumesc.

Agenţia CĂLIMARA

16 aprilie 2015

Ştiri pe care dorim să le auzim

O nouă iniţiativă legislativă autohtonă furnică deja spinările bărbaţilor din România: introducerea, de la 1 iunie a instituţiei Haremului. Fiecare bărbat va avea dreptul să aibă cinci sau şase neveste. Argumentul parlamentarilor: aşa s-a făcut imperiul otoman, cel arab şi aşa mai departe. De la 1 iunie, noi, românii, vom intra la categoria "Şi aşa mai departe". Nu-i târziu niciodată.

TVA de 2% se va aplica de la 1 iunie biletelor de cinema. Mai bine bilete ieftine şi spectatori mulţi decât invers.

Într-un interviu acordat de domnul Gabriel Oprea Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, acesta a declarat:"Nicio o notă în plus, niciuna în minus, întrucât începem războiul cu Ucraina".

Scăderea preţului la carburanţi se va face pe bază de liste. Doar primii trei înscrişi vor primi benzină ieftină şi aia doar pentru brichetă.

Podul Prieteniei se va scufunda. Cei care vor dori să călătorească în Bulgaria sunt sfătuiţi să n-o facă.

Agenţia CĂLIMARA

15 aprilie 2015

Doua la un leu - 67

Colorata, de ieri era gata:

1. Aici se deschid portile unui complex rezidential mai verde.
2. Pîna una alta, tiganii nostri înca nealungati de la Malmö traiesc aici.

Teatru cu Denis

Anunt important pentru toti cititorii Calimarii aflati pe o raza de 1000 km de Bucuresti!
Parasiti în liniste locuintele. Ardeleneste. Pas cu pas.
Urmariti pasarile evadate din colivie.
Toate drumurile duc la... Pentru ca e singurul loc din Bucuresti unde trebuie sa va aflati:

Institutul Cultural Român
aleea Alexandru, 34
marţi 
21 aprilie 2015
la ora 18

Se joaca piesa lui DENIS! 
(Absentele NU pot fi motivate. Nu se accepta nici macar certificate de deces.) 


Cinemateca Soniei Nî - Azi, filmul românesc CARTOFUL

Prietena noastră, Sonia Nî, trece în fiecare seară pe la noi, aduce ba un cozonac, ba o fructă de mare vie şi ne povesteşte filmele pe care le-ar face ea. Adică ar înlocui Noul Val al cinematografiei române cu poveştile ei, cu ea însăşi. Deci, vine, se aşează lângă Tina Cumva, nu-şi aprinde nicio ţigară că nu fumează şi zice câte o poveste de ţi se face părul măciucă. I-am promis că în acest colţ de pagină, aici în Călimara asta citită de atâta lume am să fac loc poveştilor ei în fiecare miercuri. Poate vreodată, un regizor talentat îşi va arunca ochii pe sinopsisurile ei şi va face mult visatul film românesc de Oscar.

Astă seară ne spune povestea viitorului film românesc CARTOFUL. Şi e aşa: Doi tineri se iubesc năpraznic, cum nu s-a iubit nimeni până acum în cinemaografia română, că n-a avut de ce. El, Marcelino, 19 ani, este băiatul unui moşier din nordul Moldovei care cultivă milioane de hectare de cartofi. Ea, Margareta, 17 ani, este fiica unor moşieri din sudul ţării care cultivă şi ei milioane de hectare de cartofi. Tinerii se întâlnesc la mare, la o terasă unde se mănâncă numai piure de cartofi. Din vorbă-n vorbă se iubesc definitiv.

Ajunşi acasă, îşi scriu pe facebook. Bă, ce mai faci, Marcelino, bă, ce mai facă, Margareto, şi-şi dau seama că nu mai pot trăi unul fără celălalt. Da-i încurca Bacul. Nu luaseră nici unul din ei examenul de capacitate şi asta-i încurca. Până-ntr-o zi când izbucni războiul din Ucraina. Marcelino văzu în acest conflict o oportunitate colosală ca să vândă cartofii lu' taică-său. Aşa că vându tot la războinicii ăia, îşi cumpără un iaht şi se duse la mare la terasa unde mâncase piure cu Margareta. Margareta era colo şi vindea cartofi. Îi vândură şi făcură doi copii. Ba chiar se mutară la Bucureşti, unde deschiseră un magazin de cartofi din care confecţionau pălării şi furouri pentru fete şi băieţi. Mai făcură doi copii şi pas cu pas începură să se certe că de ce cartofii ei sunt mai dulci. Copiii plângeau. Socrii otrăviră fântânile, nepoţii siluiau femeile prin păduri. Ce era de făcut? Că aşa nu se mai putea. Ea chiar spuse: Aşa nu se mai poate.

Am uitat să vă spunem de la început, că Marcelino era însurat cu una, Marina, de 22 de ani, care făcea cartofi prăjiţi între Constanţa şi Vama Veche. Marina luă o mitralieră şi veni la terasă. Primele gloanţe pulverizară piureul de cartofi. Următoarele i se înfipseră Margaretei în ochi. Şi gata. Povestea de dragoste luă sfârşit.

Plângeam când a terminat Sonia Nî povestea. Mirosea a cartofi. Din ăia mari, din care se face pască. Sau nu.

Denis



12 aprilie 2015

Înviatul

Aveam pe listă 10, 12 invitaţi de Înviere. Aşa că am stat toată ziua în bucătărie şi am tăiat: morcovi, ţelină, cozonaci, carne, ouă, bobiţe pentru pisică, iar carne, că la drob e de mai multe feluri, ridichi, roşii, halva, din nou carne şi tot aşa vreo patru ore de mirosea în bucătărie ca pe un transatlantic unde se găteşte pentru 2.000 de oameni. Apoi ne-am îmbrăcat frumos, ne-am pus filmul românesc QED şi am aşteptat oaspeţii. N-a venit nimeni.

De-abia Înviat, Isus a coborât în biserica de lângă noi şi a întrebat unde stăm. Credincioşii nu ştiau, pisicile da. Isus a intrat la noi în curte pas cu pas, a luat loc la masă şi am început împreună, io, el şi Tina Cumva un dialog de toată frumuseţea. Da' de ce n-am vorbit? Isus a zis de arestări, de securitate, de codul fiscal, de minciunile cu autostrăzile, mamă, mamă le ştia pe toate, nici el nu credea că odată cu arestarea Elenei Udrea, gata, corupţia la noi s-a sfârşit. A mai zis de medicamente, de educaţie, adică de educaţia de căcat care se face copiilor de la noi, de Ion Iliescu judecat, da' care scapă cu doo cărţi scrise dspre băutul apei în Bărăgan că el e specialist în ape şi aşa mai departe. A mai zis la final: Nu mai vin la voi, degeaba pas cu pas sau LBF (Lucrul Bine Făcut) pe la vârful societăţii când la bază nu se schimbă nimic. Pa!!! Adică mai viu, da' să se schimbe naiba ceva odată şi la voi, înţelegi?

Noi înţelegeam. Isus a dispărut în înaltul cerului. Aşa cum a venit: discret, frumos, încrezător, puţin bucuros, şi timid ca o promisiune.

Denis

11 aprilie 2015

Urări de Paşte

Paşte Fericit tuturor cititorilor noştri. Fie ei spanioli, evadaţi, spioni, Adrian Năstase, bucătari, Delia Leiţoiu, cărămidari, florărese, americani, regizori din Noul Val, ba şi din cel Vechi, Mihnea Tăutu, Laurei, mamei lui Ştefan ce Mare, Miuzetei, Floricăi, ba chiar Violetei, Adilă, câteva geamuri deschise, Anda Pittiş, fie ea primăvara, toamna, autostrada care ne va duce departe de ţară cu ouă, slană, pietre ponce, piepţăni, maşini de marcat, bonuri fiscale, butelii, comuna Obedeni, terasa Foişor, Marius, Ljuba, Metallica, Naia, Raphael, azi e ziua Liei, La mulţi ani, Luizei, DNA-ului, mecanici, sudori, podari. Tina Cumva, Luca, Christiana, Lorena, mese de lemn în tavernele mohorâte, un burlan, unei ţigle, şi aşa mai departe. Cine lipseşte, lipseşte. Şi e vina fusului orar. Dacă la noi, la Bucureşti, este ora 4 la Iaşi e la fel, da' e 5. Nu mai zicem la Malmo.

Să aveţi ouă pe masă. Cozonac pe scaun. Marmeladă în cearceaful curat şi sub pernă şi căcat pe clanţă.

11 aprilie 2015, Denis şi Aida.

10 aprilie 2015

Poliţistul Maroniu

Într-o farfurie, pe masă, o măslină. Suntem în bucătăria Poliţistului Maroniu, celebru în toată lumea nu doar pentru culoarea sa, maronie din cap până în picioare, ci şi din cauza rapidităţii cu care rezolvă orice caz de crimă, viol, sau jaf de bancă.

Măslina vede că nu-i nimeni în bucătărie, alunecă din farfurie, apoi jos de pe masă şi rapid sub dulap. A făcut mişcarea într-un minut fără să se audă nici cel mai mic zgomot nici de la ea nici din apartament. Dacă a văzut aşa, a deschis uşa apartamentului şi a coborât în Calea Victoriei, pentru că acolo stătea Poliţistul Maroniu, pe Calea Victoriei.

Poliţistul Maroniu s-a sculat şi a intrat în bucătărie ca să-şi mănânce măslina de fiecare dimineaţă. A simţit un miros puternic de măslină în aer şi a ştiut instant că măslina a fugit. V-am spus, omul avea calităţi extraordinare. S-a îmbrăcat, şi-a luat armele din dotare şi a pornit pe Calea Victoriei după măslina lui.

Măslina era însă departe. Luase un camion până la Ploieşti.

Poliţistul Maroniu n-avea chef să meargă la Ploieşti după ea. Intră într-un bar în care o doamnă ospătar, tânără, roşie la piele şi la ţoale îl iubea. Îi spuse: Maroniule, te iubesc, las-o dracului de măslină. Băură cafea cu lapte. Fata roşie îi spuse că nu mai are bani de telefon, de chirie, de make up, de disco, de bărbaţi. Maroniul băgă mâna în buzunar şi-i dădu tot mărunţişul de două mii de euro pe care-l avea la el. Dar femeia roşie mai vroia.

Măslina se opri la poşta din Ploieşti. Luă un aparat şi-i spuse Maroniului: Poliţistule, nu mă mai întorc la tine. Nu mai am sentimente, stări, culori, înălţimi, fuste scurte, pantaloni, sâmburi şi mirosuri pentru tine. Ţi-o las pe soră-mea. O şti, e o măslină verde cu părul mov. Te ştie, te iubeşte de când ai rezolvat cazul ăla cu scarlatina care a ucis un milion de oameni numai în Câmpina. Du-te la ea, stă pe Spătarului 9 într-o vilă cu 14 camere. Îţi dă şi ţie 8.

Poliţistul Maroniu închise telefonul. Dragostea lui se dusese pe apa sâmbetei. Ce să caute el pe Spătarului? Ce-avea să spună el măslinii verzi cu părul mov? Nimic. Scoase pistolul şi se împuşcă în tâmplă.

Aceasta este versiunea reală a sinuciderii Poliţistului Maroniu, oricare alta e greşită. Falsă. Răuvoitoare. Plină de ură. Fără pic de sentiment, de parcă Poliţistul Maroniu nu ne-ar fi fost drag tuturor.

Surse Agenţia CĂLIMARA

09 aprilie 2015

Ştiri pe scurt

Obiceiuri româneşti străvechi de Paşte: În Bucureşti vor fi furate 34 de automobile, în Constanţa vor fi violate 44 de tinere pe faleza Casinoului, la Iaşi 57 de schizofrenici vor defila prin grădina zoologică însuşindu-şi cinci urşi, patru lupi şi un fazan.

Se prefigurează o nouă axă politică în Europa: cea dintre Atena şi Moscova. Pe această axă vor fi mutate: Valea Prahovei, litoralul, Şova, cărţile lui Copos, multe meciuri de fotbal ale diviziei A, precum şi filmele Noului Val al cinematografiei româneşti, acestea din urmă pentru creşterea numărului de spectatori, întrucât se estimează că pe această nouă axă vor circula cu 3% mai mulţi turişti decât acum zece ani, zece ani şi ceva.

Copos s-a băgat în istorii medievale ca să scape de o parte din puşcărie. Aşa va face şi Ion Nicolae, care va scrie, ştim din surse, o impresionantă monografie cu poze numită: Năvala popoarelor migratoare la grătar. Nici Elena Udrea nu se va lăsa mai prejos, dânsa va juca în filmul românesc turnat în puşcărie numit: Io când mă scarpin în nas fluier.

Cei care îşi fac pâine în casă trebuie să fie atenţi la noul TVA de 9%. Cum îl aplică? Când? Câţi copii sunt la masă? Dacă află Mihaela Rădulescu şi Cotimanis?

PUBLICITATE M-a sunat Adilă şi mi-a spus: Hai la bere, la COŞ.

Incendiul care a cuprins sectorul 5, a cuprins sectorul 5.

În săptămâna ALTFEL copiii nu face nimic ALTFEL, ci aceleaşi lucruri pe care le fac de ani de zile: merg la aceleaşi piese de teatru, văd aceleaşi filme pe calculator, cos aceiaşi nasturi, bat aceiaşi vecini, fură aceleaşi cireşe. Şi-atunci? Săptămâna ALTFEL e un căcat.

PUBLICITATE Lui Adilă i-am zis că nu merg, da' că să vină cu Adela pe la noi de Paşte. Om vedea.

VREMEA Rea.

SPORT Dinamo joacă prost, Dinamo joacă prost, Ura, drăguţa mea, Dinamo joacă prost!!!!

Agenţia CĂLIMARA

07 aprilie 2015

Probleme, probleme, probleme

Dacă scădem TVA cu 9 procente, în cât timp ajunge un camion plin cu marmeladă de la Bucureşti la Braşov?

Dacă cumpărăm un kil de zahăr de la Mall, de ce când ajungem acasă şi-l cântărim are doar 900 de grame?

Dacă construim autostrada Piteşti Sibiu şi începe războiul cu Ucraina, de ce s-o mai construim?

Dacă se desfiinţează malpraxisul la medici, cum e vorba, ne înţelegm amiabil cu ei pe baza poliţelor RCA?

Dacă filmul românesc DE CE EU se poate conjuga, atunci DE CE NOI se poate spune DNA-ului când intră intempestiv pe uşa noastră.

Un camion plin de deţinuţi politici pleacă cu 60 de km la oră spre Poarta Albă. Câţi au mai ajuns?

Se pare că Renoir va face un portret al ministrului Vâlcov. În fundalul tabloului, în planul doi adică, va fi Lavinia Şandru citind cu voce tare din cărţile scrise la puşcărie de Gigi Becali. Va fi primul tablou vorbitor din istorie.

Să promiţi femeii pe care o iubeşti că nu te-ai uitat niciodată la Dan Negru.

Românii au talent cu anostul şi insipidul Cotimanis în juriu.

Dacă un român, să zicem, se stabileşte în vestul Europei, de ce se mai stabilesc tot acolo şi alte şapte milioane de români?

Agenţia CĂLIMARA

06 aprilie 2015

Get on up

Hai să aşteptăm şi noi Floriile ca lumea, ca să nu zică lumea că nu aşteptăm Floriile ca lumea. Aşa că ne-am zis să terminăm cu filmele de la Gopo. Mai aveam de văzut Al doilea Joc al lui Porumboiu, şi Toto şi surorile lui al lui Alexandru Nanau. Sau Nanău. După cum e filmul n-are nicio importanţă.

Al doilea Joc are la început o secvenţă din fotbal cumva şi ne-a sunat telefonul. Era Moş Crăciun care ne întreba ce să ne aducă de Florii. Io am zis de filmul lui Saizescu din 2006, ceva cu Păcală, film antologic la care râzi până te-nchid la Spitalul 9, iar Tina Cumva a zis că să-i aducă nişte măslini, cireşi, lămâi, portocali şi ananaşi ca să planteze la ţară. Moşul a venit cu sania, a parcat pe stradă, a descărcat, ne-a întrebat la ce ne uitam, i-am spus că la Al doilea Joc al lui Porumboiu şi el ne-a spus: puneţi-vă altul.

Am pus Toto şi surorile lui al lui Alexandru Nanau. Nişte ţigani spală pe jos, alţii dorm, alţii se injectează că au gripă iar alţii sunt la Poarta Albă. Taman atunci ne-a sunat telefonul. Era Moş Crăciun care ne-ntreba ce să ne aducă de Florii. Noi i-am spus că a mai fost la noi acu' o juma' de oră, el nu şi nu şi-ntr-o secundă a fost la poartă. I-am arătat cireşii, lămâii, io fişa de internare de la 9 şi şocurile electrice datorate filmului lui Geo Saizescu, dar el nu şi nu. La plecare a zis că ne pierdem timpul cu Toto şi surorile lui, că să-l schimbăm, că ne lasă el alt film. Ne-a lăsat Get On Up.

Get on up, film produs de Mick Jagger, este un Biopic al vieţii lui James Brown, celebrul funkist şi soul man al secolului trecut. Un derbedeu, un tip primitiv cu o fabuloasă intuiţie a talentului său, cu fler desosebit spre calitate, cu o paleta extraordinară de interpetări. Un geniu, dacă scădem sau uităm comportamentul lui de bădăran adresat nevestelor, iubitelor, muzicienilor din bandurile cu care s-a ilustrat.
De văzut. Neapărat.

Discutăm cu câţiva prieteni despre muzica, coloana sonoră din filmul românesc. Ne-a auzit Moşul şi a zis că nu mai vorbeşte cu noi niciodată. Aşa că am tăcut. Şi, în definitiv, despre ce am fi avut a vorbi? Despre care muzică din filmele româneşti? Dar despre care filme? Câţi din regizorii români ascultă muzică? Şi de care? Că în filmele lor nu se vede şi nu se aude nimic. E vreunul din ei Martin Scorsese ca să facă Biopicuri Iris, Cargo, şi aşa mai departe? Aş.

Denis

05 aprilie 2015

Bazaconii

Ursul Stacojiu Picollo Georgescu, un animal mare ca la 800 kg, pieptănat a la Florn Piersic, căsătorit cu veveriţa Leila Costineşti, nu numai că era proprietarul pădurii Moara Neagră din Carpaţii Meridionali, dar era şi un vestit coregraf. Dragă, zice Picollo nevesti-sii, hai să facem un balet cu toţi ăştia care nu ne plac din politic şi datorită cărora România stagnează, nu merge mai departe nici cum. Care-s ăia dragă? Păi, au fost Cosmâncă, Stolojan, Văcăroiu, Boc, Ciorbea şi acum e Tăriceanu. Lasă, mai bine să facă cu ăştia un film Noul Val, că sunt pricepuţi. Noul Val asculta după un copac şi nu i-a plăcut ce-a auzit. A scos puşca şi a tras. Ţeava era însă îndoită spre trăgător, aşa că glonţul i s-a înfipt între ochi. Aşa a fost consemnat decesul Noului Val. Acolo, în pădurea Moara Neagră din Carpaţii Meridionali.

Cintezoiul Melania Bonfiscal asculta duetul John Travolta - Olivia Newton John cântând melodia românească Pe lângă plopii DNA adesea am trecut pas cu pas. Sub creanga pe care stătea, a apărut şarpele Meredith Nicolae Strop. Văzându-l pe cintezoi cu ditamai roata de caşcaval în cioc, şarpele zise: Bă, da' ce voce ai. Unde ai învăţat melodia asta de-o cânţi aşa bine? Cintezoiul căzu în plasă. Zise: La Next Star cu Dan Negru. Şi roata de caşcaval se rostogoli la picioarele şarpelui. Care, evident, o luă şi dispăru cu ea în pădurea Moara Neagră unde murea Noul Val, cu gândul să-i mai dea o ultimă masă: Caşcavalul CNC.

Lupul Otilia Vaf Popescu vroia să joace fotbal numai la CF Barcelona, cu Messi, cu ăia de acolo. Îi ştia proiectul numai sora lui, bursucul Marin Derdeluş Fericitu. Şi-i spune: Viu şi io, Vaf!! Nu se poate, Marine, cine rămâne în ţară ca să facă LBF? Adică? Lucrul Bine Făcut, ce, nu ştii? La ce te gândeai? Hm, rămân Videanu, Şova, ăştia cinstiţi. Păi, da, da' n-au dovezi. Marin se supără tare. Scoase o lopată să-şi sape groapa. În groapă era Ion Ţiriac, care dădea interviuri că ce bine e să faci afaceri, că românii, dom'le, sunt ca Halep, sănătoţi, cu drag de ţară şi că acum se-ntorc cu toţii de la căpşuni ca să se apuce de tenis. Marin uită de ce făcuse groapa. Începu s-o astupe. Glasul lui Ţiriac nu se mai auzi.

Agenţia CĂLIMARA

04 aprilie 2015

De veghe în oraş

Am fost noi la festivalul de blues de la Sighişoara, ce să zic, da'-n timp ce cânta Joe Louis Walker sau The Jimmy's noi ne gândeam că am lăsat Bucureştiul fără stăpân. De exemplu se întâmplau premiile Gopo, alea acordate lui Nae Caranfil, că-n rest n-a fost vorba de niciun film, apoi veneau floriile şi vroiam să vedem dacă sunt păpădii în oraş şi alte alea şi, cel mai important, începea lupta ANAF cu evaziunea.

Aşa că ne-am luat sacoşa la spinare şi ne-am dus la Spitalul Fundeni să ne dregem un picior stricat anu' trecut şi să mâncăm Eugenii, că numa' acolo-s bune. Draci. Nici piciorul nu l-am reparat, nici eugenii n-am halit. Că se-ntâmpla aşa: piciorul s-a amânat pe mai, iar la Eugenii era un afiş mare pe care scria: Magazin închis de ANAF că aşa şi pe dincolo. Idioţi. Ăştia de la ANAF. Pentru un biscuite evazionist au închis sursa de trai a unei familii? Păi, dacă eugeniştii ăştia furau şi ei una alta n-o făceau decât ca să-şi ţină copiii la şcoală sau să-i înveţe limba engleză ca să se care de aici, din România, în niciun caz cu furtişagurile lor nu particpau la licitaţii pentru Renoir.

Acum suntem în casă şi ascultăm un RPWL, trupă mare, solidă, şi ne gândim cum să îmbunătăţim lupta ANAF. De exemplu, pisica noastră nu ne-a cerut niciodată bon fiscal de câte ori îi dăm să mănânce, da' noi ne-am cumpărat casă de marcat şi de câte ori îi dăm bobiţe, peşte, ficat, apă, rinichi, aer, oţet sau halva batem şi bon fiscal în valoare de cât e haleala. Pisoiul ia bonul şi-l bate-ntr-un cui, are deja 2.000, cu care participă la loteria naţională a bonurilor fiscale.

Că se-nserase şi hai să vedem un film. Ce film? Păi, din seria celor de la Gopo. Aşa că băgăm discul cu lungmetrajul Ultimul an în 114 minute datorat regie şi scenariu lui Daniel Nicolae Djamo sau cam aşa ceva. Film făcut cu ajutorul CNC. Şi pe ecran apare o bătrână de 99 de ani stând în pat. Şi stă aşa 114 minute că-nebuneşti. Nu tu dialog, nu tu nimic, ba din când în când bătrâna se scarpină în nas, vrea pilule şi-i spune nepotului ce frumos e. Închidem. Credem că e mare păcat că Noul Val al Cinematografiei Române s-a terminat aşa de repede, ne aşteptam să dureze câteva mii de ani, iar peliculele lui să se vândă pe marginea şoselelor patriei aşa cum se vinde şi acum mierea dacică. Aţi văzut oamenii ăia cu borcane pe care scrie Miere de Salcâm? La ei ne referim.

Şi aşa mai departe.

Denis