13 noiembrie 2019

CIRQUE DE SOLEIL


Foto, arhiva E.M.

Un nou turneu al celebrei instituţii de circ la noi în ţară. Se va desfăşura în turul II la intrarea în sălile de vot. În imagine, numărul principal de dresaj al spectacolului.

D.

12 noiembrie 2019

ŞTIRI PE SCURT


Doamna Sistermorphine prezintă ştirile. Normal..


Colecţia de iarna 2020. Ce purtăm? Ceva călduros, elegant, vaporos, fără mănuşi sau ciubote. Colecţie Sistermorphine este îndrăzneaţă, la mare căutare, ieftină. Doar un scaun. O fereastră, o atitudine, ceva molcom. Poate că la primăvară se schimbă, dar până atunci vedem. Curaj.


Adelina Pestriţu şi Kim Kardashian vor şi ele în turul doi. Le mai trebuie câteva meditaţii la fizică. Le mai trebuie caiete? Cărţi? Vectori? Întrebăm şi noi ca să le pregătim pantru marea confruntare.


Ioamna Crăciunescu în piesa CONTRACT. Pusă la Deva, de Mihai Panaitescu. Bă, ce piesă!!! Fuse şi la Nottara. Succes monstruos.


Pe Netflix, acum când scriem, este documentarul Rolling Stones în America Latină. Clasă. Cultură, viaţă, oameni, societate, modestie, politică, dictatură, Cuba, sex, rock, pe scurt e ce ne propunea nouă Văcăroiu şi gaşca prin anii 90. De văzut. Nu vă prefaceţi că n-aţi asculat Satisfation.

Agenţia de ştiri Călimara cu Cerneală.

07 noiembrie 2019

PLAUZIBILA CONFRUNTARE DINTRE KLAUS IOHANNIS ŞI VIORICA DĂNCILĂ dinaintea alegerilor prezidenţial din 10 nov 2019

MODERATOR: Ne mai despart câteva ore de alegerile primului tur din 10 nov 2019, în urma cărora unul din dvs va deveni preşedintele României, iar dacă nu, acest lucru va fi posibil din turul II. Regulamentul, aprobat de cele două staffuri de campanie al acestei confruntări este foarte simplu: dacă eu scot din urnă o bilă roşie şi o arunc înspre domnul Iohannis, vorbeşte dânsul. Şi atât. Poftim, domnule!


Foto, Google

Iohannis: Am stabilit în CSAŢ că programul Roşia salvează România este unul de impact pe plan mondial. Şi atunci am vorbit cu preşedintele Erdogan...
Dăncilă: ...Esteban....
MODERATOR: Vă rog, nu întrerupeţi...
Iohannis: ...deci am vorbit cu preşedintele turc Erdogan....
Dăncilă: ....Erevan....
MODERATOR: Doamnă, vă dau afară....
Dăncilă: Aşa-l chiamă...Everrac...Am vorbit şi io cu el şi şi-a schimbat numele în Eberhardt...De ieri, alaltăieri....
MODERATOR: Continuaţi, domnule Iohannis....
Iohannis: Deci am vorbit cu acest Esteban, cum l-o chema, să suplimentăm programul Roşia Română şi cu programul Ia, nene, usturoi chinezesc...
Dăncilă: Apelativul nene în acest caz e greşit....Am stabilit în şedinţa de guvern....
MODERATOR: Vă sfătuiesc să săriţi peste roşii şi usturoi, problemele ţării nu stau numai...Poate ne amintiţi de un mic program economic....
Iohannis: Am stabilit în CSAŢ de ieri alaltăieri că programul economic e depăşit. Numai PSD-ul e în stare să ne lase cu wc-urile în fundul curţii....Mai mare ruşinea...Nu mă mai pot duce nici la wc-ul meu...Îmi cade şapca în el....
Dăncilă: Şapca lui Trump....
Iohannis: Da, a lui Trump...
Dăncilă: Se pronunţă Krupp....Karp după unii profesori....
MODERATOR: Şi cine v-a scos şapca? Pentru că e o valoare naţională...
Iohannis: Domnul Arafat...Devotatul, stringentul şi apocalipticul Arafat...
Dăncilă: Se pronunţă Farfarat....Sau Răsfirat....Şi era plină?
Iohannis: Cine?


Dăncilă: Şapca.....
Iohannis: Acum că există Guvernul meu, aceste lucruri nu vor mai avea loc....Cum spunea Hamangia: Gândeşte în altă poziţie şi şapca-ţi va rămâne pe cap....
MODERATOR: Să revenim la realitate: românii părăsesc ţara...
Iohannis: Rău fac...Pentru că conform devizei un securist pe cap de locuitor bunăstarea se va ivi şi-n Carpaţi....Chiar şi aici în studiourile în care vorbim...
Dăncilă: Minciuni....Numai PSD e în stare de bunăstare....Uitaţi-vă la Adrian Năstase, la Văcăroiu....
MODERATOR: O altă problemă ar fi doamna Codruţa Koveşi.... De ce nu ia banii infractorilor? De ce nu se desfiinţează pensiile speciale?
Dăncilă: În ultima şedinţă de guvern, după ce l-am potolit pe Orban să nu mai cânte, am stabilit.....
MODERATOR. N-am scos bila galbenă, doamnă, numai atunci aveţi voie să vorbiţi. Ştiţi, regulamentul....
Iohannis: Banii aceia sunt pentru o dezvoltare durabilă...Să vă explic...Acum, când vorbim, coloane de penelişti, cu roabe, căruţe, camioane se duc înspre cei condamnaţi şi nu li s-a luat banii furaţi.,.. Banii vor fi depuşi într-un cont...Contul e secret, pentru că sunt prea multe urechi în studio la dvs şi-ar dispărea....
Dăncilă: Scoateţi, vă rog, şi bila galbenă, să pot vorbi şi eu....
MODERATOR: Bilă galbenă n-avem...aşa e regulamentul....să ştiţi....Vă mulţumesc....Stimaţi telespectatori din toate colţurile ţării aceasta a fost ultima şi chiar prima confruntare dintre cei doi candidaţi mai bine plasaţi la alegerile din 10 noiembrier 2019....Ieşiţi la vot!!!

A consemnat Denis Dinulescu

06 noiembrie 2019

HOROSCOP cu cea mai rămas din noiembrie


Doamna Sistermorphine:

BALANŢĂ O lună nebună pentru nativi. Familiile cu câte 19 membri se pregătesc de vot chit că el a avut loc în 10 nov. Cei şase bunici vor să se îmbrace ca Adrian Copilul Minune, cele opt nore ca fetele alea de la Met Gallery. Înainte de ieşirea din casă nu găsiţi buletinele de vot. Le-a rătăcit ăla micu. După 15 o schimbare. Poate alt guvern, pentru că acum e permis să avem câte un guvern la două zile. E mult mai bine aşa, nu ca pe timpul lui Dăncilă. Dăncilă e la mare acum, cu disidenţii. Adică cu Cumpănaşu şi Diaconu. Fac castele de nisip, trag pe nas gazul din Marea Neagră. Pe seară, poa să treacă un cocoş cu o veste bună. Prea bună ca să nu-i tăiaţi gâtul şi să-l vindeţi în Bulgaria. Cu banii, măriţi pensiile. Toată Europa cu ochii pe noi. Suntem Polul Prostiei de pe continent. Supăraţi de cum au ieşit lucrurile la vot, toţi cei din opoziţie fac un vaccin pe care-l aruncă pe spate, ca-n basme, şi răsare o autostradă. Este autostrada iubirii dintre Barna şi Barna şi chiar SRI. Nasoală lună pentru nativi.

CIULEANDRA O nouă zodie introdusă de guvernul Orban. Ea este în casa a patra, dar poate fi într-a noua dacă lucrurile nu dau în fiert. Creşte amantlâcul în guvern. În instituţii. În orfelinate. Pe stadioane în timpul oricărui meci, iar programul Roşia salvează România se transformă în programul Roşia nu salvează nimic şi se scumpeşte. Relaţiile cu Turcia acum după învestire sunt din ce în ce mai bune. Turcii exportă roşii la noi, neştiiind ca astfel salvează România. Saturn e de acord cu Jupiter şi zice: Bă, uite, România asta, ce guvern!

PEŞTI Guvernul Orban la pescuit. Aşa e zodia. La nebunia asta de Horoscop ce vreţi. Vine o scrisoare. Nu se adresează nimănui, dar guvernul Orban se ascunde sub plapumă ca s-o citească. Paginile sunt goale. La fel ţara.

D.

05 noiembrie 2019

FIGURANTA, TANIA POPA la TNB




Foto TNB

Regia de teatru sau de film, de vreun eveniment cu săbii sau cântece la Sala Palatului este atunci când noi, ca producători sau protagonişti chemăm un om de specialitate, numit regizor, care să ne arate cum să plângem, cum să dăm viaţă cutărui obiect sau personaj, cum să suferim, cum să transmitem ceva în sală sau cum să spălăm rufe într-un lighean fără apă. Pata de culoare a regizorului, a talentului său salvează sau îngroapă spectacolul. Tania Popa în Figuranta de la TNB a ales să-şi facă regia singură şi acest lucru se vede, se simte, nici măcar salteaua nu trepidează la oftaturile ei. Păcat.

În Figuranta, autor Andreas Petrescu, nu avem de-a face cu un text care să ne dea pe spate. Autorul recunoaşte că n-a scris decât o comedie fără profunzime, ceva de care noi să râdem puţin, ceva să ne facă să uităm că am lăsat pisoiul casei în cuptorul fierbinte. Astfel că Figuranta, Tania Popa, este binenţeles o figurantă, nu duce o viaţă uşoară în lumina scenei, este plătită cu 10 lei pe zi, stă acolo nemişcată şi alte alea deloc vesele, dar deloc transmisibile în sală. Noi, spectatorii nu ne emoţionăm, nu plângem când aflăm că Figuranta nu prea are bani de copil, ba chiar nici la ştirea că a născut nu ne impresionează nimic. Pentru că textul este spus aproape liniar, exceptând cumva trăirile Figurantei prin marea scenă goală. O poveste banală, prin care am trecut sau trecem fiecare, cu bani sau fără, cu telefoane sau fără, cu aşteptări în special sau fără, cu speranţe de toate felurile.


Figuranta şi-a dorit o viaţă mai bună în luminile scenei, şi-a dorit să fie vedeta timpului său dar nu i-a ieşit. O ştim pe Tania Popa din Hotel Curcubeu, unde este magnifică. Evident sub bagheta Lianei Bugnar. O mai ştim şi din alte producţii teatrale sau cinematografice. Credem că luat din nou la mână, sectacolul Figuranta, va deveni capul de afiş al acestei stagiuni. Da, da, aşa credem.

Denis Dinulescu


02 noiembrie 2019

Halloweena




Foto, arhica E.M.

A fost o întreagă aventură să aducem o haloweenă în sat la noi. Vezi foto. La început a zis că nu şi nu, că n-are ce căuta în căcatul ăla de sat mai ales că ea era pesedistă. După o gonetă ca-n trei filme americane, primarul a prins-o şi a legat-o de clanţa Poliţiei rurale. Imediat a început să guiţe: că ea închide magazinele, aruncă mazărea pe patinoar, răreşte şi mânâncă copacii, vrea să stea numai la etajul doi sau la trei, dar la noi nu e cu etaje, ori stă la parter să aibă buda aproape, ori în bucătărie în oala cu fasole. S-a mai liniştit.

Pe seară ne-a chemat la o şedinţă la Căminul Cultural. A-nceput să întrebe: tu cine eşti, tu cine eşti şi ne-am enervat că nu aşa vorbise cu primarul să ne aducă o halloweenă vorbitoare ci doar una care la adăpostul ţoalelor să mai ostoiască bărbaţii rămaşi în sat, că ăia de la New York sunt la New York, ceilalţi la fel. Dar ea ştia că bărbaţi stătuţi în sat erau toţi. Ultimul care stătea într-un măr a murit.

Cum era de aşteptat halloweena noastră n-a stat mult. A făcut doi copii cu cârciumarul, s-a tuns şmechereşte, a şparlit un ceas şi ne-a lăsat pe prima născută. Vezi foto.


Halloweena mică şi-a tras umbrelă roşie, aşa era de verde în sat la noi, a scos un pantof şi a început să ne dea un el în cap, zicând: prost mai eşti, prost mai eşti. Ne-am înfuriat ca o barză bătrână care nu mai vrea să aducă copii. Am scos un pistol şi am împuşcat-o pe tânăra haloweenă.
Ce să-i fac? Probleme fireşti de viaţă.

D.


01 noiembrie 2019

Cu mama la telefon



Foto, arhiva E.M.

Domnul Vitican Alceste, vezi foto, din Balta Brăilei, sat Cutare, nu divulgăm, vorbeşte cu mama lui la telefon, cu doamna San: mamă au ridicat tot trifoiul, nu mai găseşti nicăieri. Nu ne putem face provizii. Deşi iarna-i aproape. Au dispărut şi cămăşile roz cu nasturii albaştri din alea de care purtam noi la câmp, nu putem face provizii nici din acelea. Primăvara-i aproape. Să vedem care-i mai aproape şi hotărâm la care să renunţăm acum. Hai, treci acasă!

Domnul Feisbuc Vasilie, de profesie paznic la ciocârlii, din satul Mo, judeţ Caransebeş, vorbeşte cu mama lui la telefon, doamna Klop: darurile pe care mi le-ai dat pentru Regina Veveriţelor ca să accepte ordinea noastră la prezedenţialele astea nu ajung. Ca să treacă pe liste un urs din pădure mai trebuie 5 tone de mălai, 8 de euro şi băutură din aia bună, vodcă chestii. Reţeta de mâncare pe care mi-ai dat-o era greşită, n-am putut face nimic pentru invitaţii mei. M-am dus în talcioc la Bolintin şi le-a cumpărat tuturora pantofi găuriţi acelaşi număr, au fost fericiţi. Bine, hai, treci acasă.


Doamna Tamara Ge Petrescu, vezi foto, studentă la fabrica de lumânări din Iepureşti, jud Giurgiu, vorbea cu mama dânşii la telefon, doamna Fim: în primul rând că ţiganul ăla de-mi ziceai să mă mărit cu el nici n-a venit la întâlnire, cică era la Realitatea TV să stingă lumina şi să spargă cauciucurile, deci nu l-am văzut, avea o burtă de 120 kg başca restul, şi vinde seminţe la stadion în timpul meciului Craiovei de una singură. Avea bască nasoală. Ba n-avea nimic. Să-l iei tu, mamă, nu mă mai trimite pe coclauri vrându-mi fericirea. Bine, mamă, rămâi acolo până te măriţi. Ia-i toţi banii. Seminţele. Vindem noi aici la lumânări. Pup!!

Bucuroşi că au putut comunica între ei, cetăţenii de mai sus au plecat în munţii Japoniei. Cu căruţe, schiuri, maşini. În vârful muntelui stătea ţiganul nostru de la stadion. Mânca şi pe munte seminţe. Începu o nuntă ca-n poveşti cu multe răpiri, violuri, asasinate. Foarte frumos-

D

25 octombrie 2019

PROGRAMUL LIBERAL DE GUVERNARE


Foto, arhiva E.M.


Prietenul meu, Lupul Negru, foto, iese în fiecare dimineaţă în stradă după ce a mâncat o omletă şi s-a ras. Se aşează pe pragul uşii şi ceartă trecătorii. Primul care trecut astăzi a fost lăptarul. Lupul i-a zis: băăă, laptele nu este trecut în programul liberal de guvernare, nu. Copiilor, la şcoli, li se vor da cartofi. Îi curăţă şi-şi face ceva. Aşa că du canistrele înapoi, smântâna în cur şi dispari de pe o piaţă care n-are nicio treabă cu vacile, cu oile deci cu laptele. Omul pleca supărat, azvârlea recipientele, venea o echipă guveramentală şi se mira.


Pe urmă au trecut fotbalistul, tinichigiul de la Chanel, proprietarul pădurii de migdale, un croitor, cizmarul din Braşov, un nene ras la subraţ, învăţătoarea noastră, librarul, popa, curva, mazărea, un pian. Adică oameni obişnuiţi, harnici, patrioţi. Lupul cu gura pe ei: băăăă, voi nu vedeţi că nu existaţi în programul liberal de guvernare? Acolo sunt tecute ceva amante, ceva cu justiţia, ceva cu Jos MCV-ul, sus Ion Iiescu, România normală, schimb de mame şi de tate, relaţii externe, jandarmi ca să aflăm după 50 de ani ce-a fost pe 10 august, bazine goale iar nu voi. Voi nu vedeţi că acolo, în program nu-i vorba de nicio muncă, de nicio economie, de fabrici noi de ligheane sau caltaboşi? Oamenii se uitau urât la prietenul meu, aruncau paşapoartele şi copiii şi rămâneau în ţară. Că poate peste 5 ani, celălalt program de guvernare va fi mai bun, va începe cu cuvântul bunăstare, va continua cu altele care ne privesc şi pe noi.



În final trecu doamna Black. Cu şpriţul. Băură amândoi până eliberară ăştia paşapoarte pentru Cluj sau Arad şi Oradea, care până acum erau la noi. Noroc!

d.

17 octombrie 2019

La cules de corcoduşe

Venea frigul şi trebuiau culese corcoduşele. Când vine frigul nu te pui. Toată planeta stă. Boxerii nu mai boxesc, secretarele nu mai secretează, cataifele devin sărate rău, berzele nu aduc copii. Bine, bine, mai e o lună până la frigul cel rău, dar noi trebuia să fim pregătiţi. Cu pompe, cu umbrele.


Foto, arhiva E.M.

Aşa că ne-am suit în furgoneta noastră şi ne-am dus la Obedeni cu ligheane, căzi, plase, saci şi alte alea ca să avem unde pune frumuseţe de corcoduşe. Că erau vreo două milioane. Pe care aveam să le împărţim. Întâi la primăria Bucşani, apoi la Giurgiu, apoi pe o insulă îndepărtată din Caraibe sau Bahamas dac-o fi acelaşi lucru. Şi era ceva şi mai important: cu două corcoduşe am fi împodobit-o pe frumasa Obedeniului, Larisa Uaţap, şi-am fi trimis-o la parada modei de la Călugăreni.

Culegeam ce culegeam şi a apărut u pupăză. De unde vii? De pe Neajlov. Am făcut u circuit de două săptămâni cu opriri la Braşov, Iaşi, Giurgiu. Frumoasă e România asta a voastră. Ce faceţi aici? Culegem corcoduşe că vine frigul. De ce numai roşii? Şi uite-aşa am ajuns să trecem prin fizica atomică, educaţia sexuală la albine, interzicerea urşilor, borurile pălăriilor, maşina de cusut, inudaţii necesare şi economia ţării noastre. Pupăza a zis că aici în Carpaţi nu merge decât producţia de alambice. Să alambicăm pentru toată Europa. S-ar face drumuri, pe drumuri baruri cu fete şi aşa mai departe.


Radioul era deschis. Spunea: frigul e de mult instalat pe aceste meleaguri. Dar vine pe seară din sud. Va opri în Colentina, în Militari, aşa că ieşiţi cu toţii la vot. Păi, cu cine? Cu nimeni, voi doar ieşiţi.


D.


13 octombrie 2019

HOROSCOPUL DUPĂ DĂNCILĂ


Doamna Sistermorfhine cu noutăţi:

PEŞTE. Schimbare majoră. Nativii vor construi o autostradă între Dijon şi Tg Mureş. Lată, frumoasă, nu-i vezi capătul nici când ninge. În partea franceză se aude mereu româneşte, întrucât prostituatele românce lucrează acolo pe muştar. Un export dur, masiv. Seara încă se mai aud cazmale. Sunt muncitorii care fac autostradă între Capricorn şi Balanţă.


SĂGETĂTOR. Sub presiunea lui Saturn în Casa a IX a, pe poarta fabricii Ford iese noul Ford numit Dăncilă. E mişto. Are fustele strâmte, cireşi în păr. Vizavi, în Scorpion, se sapă o fântănă. Este făcută pentru a atrage atenţia lumii că noi, românii, suntem nişte băieţi, bunici, fete şi babe de ispravă. Fântâna va fi construită de Buculei. Vâslele ei tot de Buculei, pentru că fântâna va pluti priin toate zodiile.


ION. Nativii din Ion se vor naşte după epoca Dăncilă Avram. Avramii vor culege roşii pentru programul românesc Cu Roşia la Datorie, adică România să scape de datoriile imense prin vânzarea de roşii. Acest lucru se practică deja pe autostrada Dijon Tg Mureş.


DĂNCILĂ. Noua zodie va fi axată pe Nobelul lui Cărtărescu. Ce scrie marele scriitor nu ştie nimeni, deşi cartea lui este cumpărată. Cauză din care premiul Nobel cărtărescian va deveni colectiv şi va fi acordat celor mai proaste femei din România. Sunt cele cu coc, fuste albastre, figuri din munţi şi cearcăne pe sub fuste.

Smorphine


07 octombrie 2019

Ştiri pe scurt


Foto, Google

Doamna din imagine construieşte picioare de schimb pentru femei. În penitenciar. Plouă acum când scriem, dar asta nu înseamnă că nu suntem obiectivi şi că nu ne pricepem. Bunăoară, doamna Ispas Venezuela, aşa se numeşte, participă la festivalul de poezie al peniteciarelor din România. Ieri, cam pe la ora asta, doamna Ispas a scris această poezie cutremurabilă:

Deunăzi ţi-am dat telefon
Şi nu mi-ai răspuns
Că luai piramidon
Dintr-o cutie goală
....aşa că io o să-ţi crăp capul, toanto!

Cât talent, câtă determinare.

Aşa că de-acolo ne-am dus la Berăria H, unde era festivalul de reclame al lui Dan Chişu, Noaptea devoratorilor. Excelent festivalul, dar nouă, mie şi lui Flaviu, ni se făcuse foame. Chelnăriţa Sofia ne-a spus să luăm orice, că acolo domneşte ca patron şi Chef Scărlătescu. Am luat ciolan cu fasole. N-aveau niciun gust dar era săţios că a hrănit 9 persoane. Fasolea era mai bună că era cu mult zahăr, ceea ce n-a plăcut nimănui. Apoi zacuscă. Era din borcanele de la alimentară. N-avea nimic special.

Nouă persoane adulte părăsesc România la fiecare ceas. Nasol. E cel mai bun export al ţării noastre. Anul trecut, 2018, emigranţii români au trimis în ţară 10 miliarde de euro. Aşa a crescut consumul. Păi, ăsta se pune la bunăstare. Dar, la noi, nu-i nicio bunăstare.Şi, culmea, emigranţii nu zic nimic de salarii, ci de faptiul că nu-şi pot creşte copiii într-un cadru civilizat. Adică le e teamă de viitorul lor. Normal.


Suntem acum în parcul Herăstrău. Acolo ne-am întâlnit cu perechea din imagine. La Poliţie, doamna a declarat că în Herăstrău se aruncă toţi piticii. Ei nu ies la pensie, ca să vezi. Asociaţia Piticilor, fă ceva.

D.



04 octombrie 2019

Chestii economice

Ne-am pus fularul şi bretelele şi-am ieşit în oraş. Să vedem despre care economie ar putea vorbi prezidenţiabilii din România. Că nu zic nimic. Şi brusc am intrat la Jocker într-un mall pe jumătate în faliment. Regia Todd Phillips. Cu Joachim Phoenix. Nene, ce face băiatul ăsta! Cum joacă! Scenariu magistral, regia impecabilă, film de Oscar la mai multe categorii. Leul l-a luat. Leul de la Veneţia. După ce se termină filmul rămâi mut o juma de oră. Te-ntrebi: se poate aşa ceva.


Joachim Phoenix, foto wkp.

În oraşul fictiv Gotham, creat de desenatorii americani de benzi desenate, trăieşte un fel de homeles care-şi zice comediant. În băruleţe, pe stradă, pe te miri unde, pa bani puţini, cu o mamă superbolnavă. Speră să facă stand up într-o sală uriaşă, să facă lumea să râdă, chestii. Nu va face nimic din toate astea preţ de o oră şi jumătate. Viaţa mizerabilă pe care o duce, la marginea societăţii, nu-i permite de fel să se desprindă. Sfârşeşte la spitalul de nebuni. Rol magistral interpretat de Joachim Phoenix. Tulburător, tensionat, cu emoţie, cu un mare talent, impresionant, realist, tandru, rol mănuşă.


Nu ne-am propus să vorbim mult de film, trebuie văzut obligatoriu. Este cel mai bun rol masculin din istoria cinematografiei mondiale. Bravos!

Ieşind de la film, ne-am întâlnit cu Kill Bill. Ne-a spus: economia României e greu, n-ai despre ce să vorbeşti. Aşa că ne-am cumpărat un ziar de seară şi am aflat că, transplantul de organe este trăznet în România din cauza faptului că spitalele au numai plămâni. Vrei să-ţi schimbi inima, ţi se pune un plămân. Că numai asta dau donatorii. Vrei o dantură nouă, la fel. Mai la vale, la pagina 12, este un interviu cu un nou născut. El zice aşa, înţelept: frica e singurul mod de control, referindu-se la naiba ştie ce. Aşa că ne-am suit în tramvaiul 11 şi ne-am cumpărat bilet, că nu se ştie niciodată.

D.


28 septembrie 2019

Geniile din Carpaţi


Foto, arhiva E.M.

Cele două fete din imagine au câştigat medaliile de aur la Olimpida din Vietnam, 2019. Are cineva curajul să le posteze? Noi da. Una, cea brunetă, e cea mai mare dintre ele. Cealaltă la fel. Sunt gemene. Ele au câştigat Olimpiada de Matematică. Ce uşor e pentru tineretul ăsta din 2019. Ele s-ar fi putut mărita în Vietnam, dar s-au întors ca să voteze cu Cumpănaşu, Diaconu, şi unul din SRI care face jocurile.


Tinerii din imagine au câştigat Olimpiada de Română desfăşurată anul acesta la Montevideo. Ei au dezvoltat volumul Pas cu Pas din programă şi le-a dat Pâş cu Pâş. Volum de versuri al preşedintelui Iohannis. Are cineva curajul să-i promoveze? Noi da. Ultimul vers din trilogia Pâş cu Pâş este revelator pentru capodopera Johannistă: Pâş, Pâş la primărie. Pâş, Pâş la meditaţ la fizică, Pâş, Pâş la sacul cu bani. Frumos mesaj al volumului, pe care cei doi tineri din Vaslui l-au înţeles.

D.

26 septembrie 2019

30 de preşedinţi

După 30 de ani de democraţie avem exact ce ne-am propus ca proiect de ţară: 30 de candidaţi la prezidenţiale. Doamnele din imagini se vor duce zilele astea în Parlamentul României ca să explice de ce toţi trebuie să câştige indiferent de numărul de voturi, pentru ca lucrurile să nu mai fie atât de greu sau de pas cu pas de făcut.


Foto, arhiva E.M.


Ia să vedem:

1. Preşedintele Educaţiei va merge din şcoală în şcoală pentru a proba trăinicia weceului din fundul curţii. Numai după aceea va da calificativul de cutare cutare.

2. Următorii cinci preşedinţi să stea numai la Bruxelles, ca să numere absenţele Rovanei Plumb.



3. Preşedintele Morilor de Vânt trebuie să ne propună mandat de mandat autostrăzi, intersecţii supraterane în Colentina şi Lizeanu, ouă mai mari, mai multe cărţi cu Iohannis, paharul de bere de trei litri, caiete şi albume de călătorii în judeţul de unde este preşedintele.


4. Următorii opt vor fi prim miniştri.

5. Ceilalţi până la 30 se vor apuca de proiectul de ţară al României. În care să fie prevăzut terenuri de fotbal, de oină şi nunţi, câte o catedrală a neamului în fiecare intersecţie a localităţilor din ţară, mai multă vată, cuie şi gropi.



Am fost asiguraţi că acest proiect legislativ cu 30 de preşedinţi va trece prin Parlament luni 30 sept 2019. Cu mici modificări. Doar, doar de vom rămâne agăţaţi de ultimul vagon al UE. Care însă, aflăm din surse, nu ne va lua cu el. Ne va lăsa cu fetele noastre din Caracal şi cu multe, multe minciuni.

D

25 septembrie 2019

APUS DE SARE

Îşi încărcase strugurii în Golf şi a purces spre piaţă. O piaţă mare, în nordul oraşului. Recoltase struguri cu bobul roşu, aurii, verzi. Din strugurii cu bobul verde se făceau alifii pentru doamnele de la Paris. Pur şi simplu n-aveai voie să intri în Paris fără boabe verzi la tine. Arătai mai bine, mai cu bani, forme mai generoase, se părea că joci în filme sau teatru tot aia era, era foarte bine.


Drumul făcea la dreapta. Ei discutau. Zicea Cătălina, o femeie albastră cu gâtul mov: Ai zis că scrii Apus de Sare. El, cu nasul negru şi urechile galbene de la atâta condus: Şi? Păi, nu rămăsese că rămânem pentru totdeauna la oraş dacă scrii piesa? Că ţi-o joacă în toate piesele. C-or să dea năvală toţi actorii. M-ai minţit. El o tot dădea jos din maşină, ea se suia la loc. Maimuţele alergau pe lângă ei. Cu viteză. Una în picăţele, mare, cu burta cât casa, spunea: Bă, ai zis că mă iubeşti. Cătălina amuţi. I-ai spus c-o iubeşti? Pe maimuţa asta? Da, i-am zis. Că m-ascultă mereu când zic ceva şi ridică steagul ori de câte ori termin cursa primul. Ne-am dat şi cu balonul.

Drumul acum făcea la stânga. O balenă uriaşă, din alea de stepă, apucă cel mai mare ciorchine şi fugi cu el. Un ciorchine de şase sute de kg. În imagine. S-au luat după ea. Baleno!! Baleno!! Balena se opri să vorbească ceva cu un iepure. Moment în care Cătălina a spus: dar pe mine de ce nu mă iubeşti? Când m-ai luat aşa mi-ai zis. Zi ce mi-ai zis. Te iubesc! Şi de ce nu mai e valabil? Pentru că ne-a furat ciorchinele. Dar era de sare. N-ai zis că scrii Apus de sare? Uite, au venit şi albinele. Cum le atragem atenţia? Pui, pui, pui, albinele!! Ce frumos. Pe tine te-aş striga aşa: pui, pui, pui albinele!

Se înserase. Listele cu invitaţii pentru piesa de teatru Apus de Sare, scrisă de şoferul Golfului erau gata. Erau pe ele toţi paznicii din piaţă, ăla de lua ciubuc pentru tarabe, clovnii, câinii vagabonzi, o viespe matură de tot, brutarii, mamelucii din Tibet, candidaţii, moaşele şi aviatorii care ducea de colo colo marfă.

A fost un succes formidabil, iar Cătălina şi iubitul ei uitară de strugurele furat de balenă. Da!

D.




22 septembrie 2019

NEGUŢĂTORUL DIN VENEŢIA, TNB



Foto, TNB

Mai întâi am pus mâna să vedem filmul. The Merchand of Venice, varianta 2004, este un film plictisitor, cărpănos aşa ca scenogafie şi al dracului de mediocru. Noroc cu Al Pacino, rolul Shylock, care străluceşte. Trage filmul după el, îl aştepţi să intre în orice secvenţă, ţii la el şi îl compătimeşti pentru tot ce i se întâmplă. Nu la fel se întâmplă la TNB. Adică spectacolul este la fel de mediocru, iar Shylock/Caramitru nu trage spectacolul la un nivel de neatins pe viitor. Câteodată şi uiţi că e şi el în spectacol. Spectacol care are multe burţi: prinţul marocan şi cutare neamţ care o cer pe Porţia de nevastă. Care Porţia nu se potriveşte deloc cu rolul. Şi mai sunt. Ceea ce a uitat regizorul Morfov este că în piesa shakesperiană este vorba doar de Shylock şi de evenimentele care-i fac viaţa un chin. Îl fac să sufere. Să plângă după fata fugită de acasă. Cântecul trist al lui Shylock din finalul actului 1 este magistral jucat şi cântat de Ion Caramitru. Momentul este superemoţionant, duios, omenesc.


Trioul Caramitru, Bovnovski, Potocean salvează cât de cât piesa. Păi, cum? Prin faptul că acţiunea, mai ales procesul şi morala piesei, trec în sală prin ei. Adică-i aşa: Shylock este cămătarul evreu stabilit la Veneţia. Bogat, cu bancă, cu fată frumoasă, cafea, ameninţări, vise. El împrumută trei mii de ducaţi lui Antonio pentru o afacere pe mare. Banii trebuie returnaţi peste trei luni. Altfel, i se taie datornicului o livră de carne din corp. Excelent Shakespeare aici. Dar corabia lui Antonio se scufundă cu tot cu aurul pe care-l aducea. Jale mare. Proces. Shylock cere dreptate, întrucât Antonio nu mai are niciun ban. Sentinţa îi dă dreptate lui Shylock: poate tăia o livră de carne din corpul lui Antonio şi anume din dreptul inimii. De aici, din proces, rezultă şi mesajul piesei: mila, dragostea faţă de duşmani sau generozitatea. De altfel, acest ultim act fiind şi cel mai bun al spectacolului. Este mai viu, mai colorat, mai bine jucat, mai strâns, cu un Shylock ceva mai atent la aberaţiile justiţiei şi la nedreptăţile vieţii.


Echipa Neguţătorului este mare şi, pe alocuri, inutilă. Ia să vedem: Ion Caramitru, Richard Bovnovski, Ada Galeş, Alexandru Potocean, Cosmina Olariu, Silviu Mircescu, Flavia Giurgiu, Ciprian Nicula, Emilian Mârnea, Mihai Calotă, Florin Călbăjos, Mihai Munteniţă, Ştefania Cîrcu, Mohammad Jawad, Dragoş Dumitru. Regia Alexander Morfov, costume Liliana Cenean, decor Gabi Albu.



Spectacolul este crud, trebuie jucat o vreme, şi se vrea a fi bun. Cine ştie?

Denis Dinulescu



20 septembrie 2019

HOROSCOP


Doamna Sistermorphine:

VĂRSĂTOR – Seara apar în sat haiducii. Tropot de copite, zurgălăi de argint, săbii de sultan, pinteni de aur. Chiote. Flăcăii sunt veseli, înalţi. Au pus flori în părul cailor. Au venit să petreacă, să ciupească fetele de sâni, să iubească. Şeful lor, un zdrahon de trei metri, blond, cu cercei roşii, duce o sticlă în mână. Pregătit s-o arunce. Este sticla de mesaje. Aia care o laşi la Marea Neagră în valuri şi iese în Atlantic cu mesajul proaspăt scris peste o sută de ani. Mesajul: Te iubesc!

Nativele din sat sunt la gard. Sticla zboară spre ele. Pentru cine-o fi? Sticla ocoleşte un copac, scoală câinele, dă o palmă măgarului. Este pentru Ileana Cosânziana. Ea vede biletul şi face un semn zdrahonului. Încep păsările să cânte, munţii să vuiască, lemnul să se vaiete, furnica să cânte la vioară. Aşa a fost. Dar ce te faci? Că vor toate nativele. Toate, toate. Chiar şi alea mai bătrâne, că vârsta nu importă.

Şi atunci, Ileana a spus înţeleaptă: Restul e istorie. Dar haiducul de colo: Istoria e un căcat, Domnul a poruncit dragostea asta, aşa că, hai să te pup!

SĂGETĂTOR – Nativii spală rufe. Ceva Dero, o maşină de spălat. Nativa întreabă: unde ai fost aseară. Nativul o înşfacă, o bagă în maşina de spălat şi apasă pe uscător. Până duminică.

D.

16 septembrie 2019

La Gomera





Film de Cornelui Porumboiu. Propus de pricepuții în ale filmului din România la OSCAR ul ce vine, în 2020. Așa și? Păi, pelicula începe cu o idee genială: înlocuirea cuvintelor uzuale mamă, sex, copac, găleată ca să zicem numai unele, cu fluierături. Vrei să zici, bă, nu plătim benzina, fluieri într-un fel, fă, vine proful, cu alte tonalităși sau lungimi de fluierături. Să ne băgăm într-o propoziție: Cumpănașu ăsta nu poa să iasă președinte și-n turul trei? Fluieri: Fiiiuuuuuu fifiu fiaaa, feeeeeeeuuuiiiiii! Și vecinii din blocul de vizavi înțeleg și-ți răspund: fiiiiiiiii, făăăăă, fuuuuu!! Adică: fi, bă, serios. Deci, stimați cititori, adăugăm excelent la o așa bună idee. Cam ăsta e tot filmul. Numai că el continuă: Vlad Ivanov se dă jos de pe o corabie în insula La Gomera din arhipelagul Caraibe. Aici se-ntâlnește cu Gilda, fostă Menghia, și-și dau întâlnire la București. Pân să plece la București, Vlad, prost distribuit în rolul polițistului, învață limba fluierată că s-o folosească și în draga noastră capitală, am zis mai sus. Învățatul limbii fluierate este cea mai bună secvență din film. Apoi, se închid și se deschid niște uși. Apar niște saltele pline cu bani. Banii sunt din traficul de coca. Carevasăzică, începe o copiuță de film american polițist de duzină. Chair mai rău. Dar n-ai timp de gânduri, filmul continuă: un cuțit taie beregata unui polițist (Piștereanu), apare procuroarea Magda (excelentă Rodica Lazăr), Catrinel Menghia ( mai matură doar) cu un pistol, în pat, goală în pat, cu un rănit dus la spitalul Colentina (am uitat cine) și cu un fluierat peste blocuri cu propoziția ”Bă, e la Colentina, salon 3, atajul 4”. Care fluierat sună așa: fifi, fuuuuuuuiiieeee, fafafa, fiiiiiiiiiuiiiiii!

Ne-am pus basmaua, cu ea mergem întotdeauna la AFI Cotroceni, și am năvălit în marele mall. Aveau de toate: pere, fasole, chibrituri, cămăși subțiri, cămăși groase cu dungi așa și așa, gulere false, mănuși, ceapă, mere, ceva pentru copii care începuseră școala în mall, păpuși, mărgele, usturoi, pălării, au trecut două gagici mișto și așa mai de parte.
Noi ne-am cumpărat trotinetă cu bazin de înot. Adică, te suiai pe cadru, dădeai drumul la apă caldă și te-arunci. Beneficiind de excelentul IT românesc de la Cluj, trotineta mergea singură. Păi?

D.



07 septembrie 2019

Fotograful Călimării


Fotograful Călimării noastre, arhiva E.M.

D.

Far aways eyes


Porcul citea în livadă Patul lui Procust. Cu o mână, cu cealaltă halea o gutuie. Bună, galbenă, cu puternic miros de piersică. Un altoi. Aruncă cotorul cât colo, închise cartea la pagina 8, la care stătea de cinci ani, şi se uită spre fereastra lui Ionuţ. Ionuţ nu se sculase, aşa că porcul îşi dădu seama că poate să mai tragă o priză de cocaină. Apoi, perdeaua s-a mişcat. Se duse să-l scoale. Hai, te-aşteaptă maică-ta. Ionuţ îşi trase costumul, vezi foto, şi o luă spre dormitorul Amaliei, mama lui şi a porcului. Era deja soare, cădeau gutui.


Foto, arhiva E.M.

Matinal. Da, mamă, că vreu să prind trenul de 7, ăla spre Veneţia. Că acolo, la festivalul de film, sunt Brad Pitt, Mick Jagger, Catherine Deneuve. Înţelegi? Îmi trebuie câte o ieşire. Aici, m-am săturat să învăţ falsuri la şcoală, să tai iarba, să strâng pisicile, să măsor munţii. Am şi io nevoie. Dar abia ai 10 ani, Ionuţ. Ce vorbeşti cu Mick Jagger, de exemplu. Păi, de-ale noastre, de băieţi. Adică, despre Bianca Jagger, chestii, nu pot să-ţi spun. Iar la final, am să-l pun să-mi cânte Far away eyes. Celebră. În ce limbă, mamă? Nu ştiu. Totul e să ajung acolo, că mâine se-nchide festivalul. Hai, lasă-mă. Bine. Dar să-mi aduci de aolo o gondolă. Să ne plimbăm prin curte, printre gutui.

Cu gondola adusă de Ionuţ, făceau acum plimbări prin ogradă. Culegeu gutui şi le duceau pe malul celălalt al Neajlovului, la Vadu Lat. Primăria din Vadu Lat dimpreună cu cea din Clejani rechiziţionaseră rapid gondola şi o transformară în Bac. Cu nişte sfori groaase, cutare. Amalia şi Ionuţ transportau cu bacul gutui, rechizite şcolare, beţe de schi, peşte proaspăt, lemne, roşii din programul guvernamental Nicio masă fără roşii, pe dl prof de fizică atomică, pe noua de geografie, cărbuni, jar, prune, ţuică, alune, cafea. Cei doi se îmbogăţiră.
Ionuţ strânse banii şi-l chemă pe Mick să concerteze în Lunca Neajlovului. Acum, în fiecare seară, printre altele, se aude doar Far away eyes. Ce-nseamnă!

D.

13 august 2019

Mărturia Butoiului din Caracal

Abia la ce-a de cincizecea percheziţie a poliţiei în casa lui Dincă, butoiul a vorbit. A deschis gura, mirosea a cenuşă. S-a prezentat, i-a căzut instant părul, trecea o albină şi, ce să vezi?, i-a lăsat polenul ca să-l ducă la Mega, la vânzare. Zice: eram pe raftul de sus. Noi, butoaiele de-o sută de litri suntem pe ultimul raft ca să putem fi luate mai uşor de clienţi. Se apropie, brusc, doi clienţi, o fată de 16 ani şi un bărbat de 60. Bărbatul: Cumpărăm butoiul ăla mare verde, eu eram, şi facem dragoste în el. Toată lumea face aşa din nu ştiu unde până-n nu ştiu unde. Fata: Nu vreau. Sun la 112. Poate la 113, că pe 112 l-am ocupat io, zice bărbatul, trăgânduşi o cagulă pe faţă ca să nu fie recunscut.

Fata sună la 112. E ocupat, i se răspunde. Fata sună la 113, aşa e educată. Răspuns: Unde vă aflaţi, ce vârstă şi nume au bărbatul, ce limbă vorbeşte şi dacă a cules roşiile pentru programul guvernamental, Roşiile Salvează Româniile sau cam aşa ceva din raţiuni patriotice. Fata urlă: Vine, vine...!!! 113: cine, dragă? Unde eşti?Fata: într-un butoi de la magazinul Dedeman. Are o flacără mare în mâini. Cine dragă? Mi-a dat foc. Cine, dragă? Ai înebunit?Uite ce e: culcă-te, om vorbi dimineaţă, când porumbeii dunga dunga şi muştele sârba sârba. Trimtem un echipaj.

Magazinul se închidea. Printre scândurile arzând ale butoiului, fata vedea cum se fură cuie, cum femeile de serviciu trăgeau de ceva din pantalonii bărbaţilor colegi pe după stive de wc-uri, cum o casieră luase paltonul alteia deşi era un august călduros. Dar, nea Dincă nu plecase. Stătea toată noaptea lâmgă ea. Luase, de fapt, nişte acid sulfuric şi turna în butoi, astfel că fata se făcusă albastră. Apoi, roşie. Neagră. Mică. Şi mai mică. Rămăseseră nişte oase. Două.

Se aude sirena poliţiei. Aşa e poliţia română, vine doar când vede acidul sulfuric. Urlă la mine: Bă, stinge focul. Io n-aud bine, n-am stins nimic. Tergiversam. În timpul ăsta, oasele fetei o luaseră spre Dunăre. Pleosc în apă.

Venise noaptea. Neagră. Fără vedere. Zgomot de apă. Poliţiştii plecaseră. Fata vorbea în pod. Că o scosesem din Dunăre. Vorbea. Alo, 112? Venim, venim. Daţi-ne adresa. Fata mai sună şi la 113. Mi-e sete. Păi, noi vrem să-ţi salvăm viaţa, şi tu vrei să bei apă? Da. Sun la 114. Nu există.

În timpul ăsta, Dincă era în Craiova. Cumărase feţe de masă, mănuşi, o cadă albastră, un fes roşu, cizme pân la gât, ouă verzi, banane, sucuri, şerveţele, un lampdar, o maşină de scris, chiar două, şine de tren, bidinea şi un bilet la cursa de cai, cursă la care a investit în numărul patru. O iapă bătrână, sexoasă încă. Era, cum spuneam, noapte. Adâncă. Fără niciu rost. Doar la orizont, pâlpâia un butoi şi ăla fără niciun rost. Hm, ca să vezi.

D.

03 august 2019

DERVIŞOAICA din Cartojani

Poliţistul ne-a spus să facem dreapta, e indicator spre Orăştie, de acolo stânga 5 km şi-apoi iar dreapta încă 3. E indicator din nou spre dreapta, scrie pe el Oraviţa. Ei bine, ăla e drumul. Dar, de unde ştiţi de Dervişoaică? Că nu-i simplu drumul, trebuie să aveţi la voi provizii, puteţi ajunge după două zile. Zahăr mult, porumb, oase pentru ciorbă, şorici, cozonac. D-astea săţioase. Ouă. Apoi, ne-a legitimat şi ne-a dat o amendă pentru parcare neregulamentară.
Cartojaniul era în cealaltă parte a ţării, dar n-am sunat la 112. L-am crezut pe poliţist. Am trecut prin zăpezi, prin văi şi munţi. L-am luat şi pe Harap Alb de la Sibiu la Braşov, că p-acolo era drumul. Se-nserase. Citeam. Am io o combinaţie la condus care-mi permite să citesc în timp ce dau din volan. Am trecut de 2 Mai.


Fto, Cartojan.

În Cartojani, lumea culegea flori. Ştiuleţi. Luminau seara, d-asta. Un castel în mijlocul satului. De-acolo, venea o muzică misterioasă. Dervişoaica dansa pe un colţ de masă. Dacă ar fi dansat pe un colţ de planetă războaiele ar sta, drugurile ar dispărea, bătăliile chestii, pentru că toată omenirea ar fi stat pe dansul Dervişoaicei.
Nu eram decât noi trei: Dervişoaica, io şi Tina Cumva. N-aveam glas. Nu mai aveam mâncare. De cazare nici atât. Aş că a trebuit să apară un băiat cu nişte chei. Ne-a făcut semn să stăm liniştiţi. Dervişoaica se rotea către cer. Băiatul era iubitul Dervişoaicei. În chema Cartojani şi satul îi aparţinea. Chiar şi Dervişoaica.

Băiatul ne-a-ntrebat ce şi cum. N-a fost mulţumit. Adică să baţi atâta drum pentru un dans? Şi-a luat-o la bătaie pe Dervişoaică iar pe noi ne-a arestat.
Zăbrelele celulei erau groase. Dar nu ne-am descurajat. S-a auzit un vânt eolian şi prin faţa celulei noastre a trecut, zburând, Dervişoaica. Ne-a făcut semn. Frumoasă era!

d.

02 august 2019

FINAL de Gărâna

La urmă, proprietăreasa de la Wolf ne-a dat drumul la căldură. Moment în care ne-am dat seama că şi pe ploaie sau frig Gărâna e la fel de mişto. O tipă, vezi foto, a închis festivalul. Informaţie de ultimă oră: s-ar putea ca de la anul, 2020, să stăm mai mult pe coclaurile din jurul Reşiţei şi asta pentru că primăria Reşiţa vrea să facă cel mai mare festival de rock din ţară. Primul pe listă este Bon Jovi. Şi va fi în continuarea festivalului de la Gărâna. Aşa!


Foto, Wiki.

De bucurie că a băgat căldură, ne-am cumpărat roşii, brânză, vin, icre, pastă de măsline, murături, salam franţuzesc, alune, porumb, iar roşii, iar salam, cinci feluri de brânzuri, farfurii unice, pahare la fel, cafele, şi câteva fete de 10 ani ca să le ducem la Caracal. Am dansat, desigur, norii s-au mai adunat şi aşa mai departe. Paranteză: adică Tati a cumpărat tot.
Ne-a plăcut ediţia 23 a Gărânei.


Paolo Fresu.

Au cântat câţive băieţi buni de tot: Paolo Fresu, Dennis Chambers, Lars Danielsson, Jan Garbarek, Trilok Gurtu, Jacky Terrasson, şi mulţi, mulţi alţii, că erau cântări şi pe la biserica din Văliug şi la aia, şi la aia, şi La Răscruce.
Se apropie Gărâna 25. Vedeţi cum trece timpul? Pas cu Pas.

D.

29 iulie 2019

POTOP la Gărâna

Cum spuneam, era foarte frig la Gărâna. Mai ales în camere. La Wolf. Aşa că vorbeam ca să ne mai încălzim. Beam diverse coniacuri. Făceam poze înduioşătoare. M-am dus după pahare. Ploua cu înghiţituri. Nene!! De nestat.


Foto, Florin Oniga

Gărâna este situată la vest de Reşiţa, la sud de Reşiţa, le est cu Reşiţa, iar la nord cu Mamaia. Vezi marea. Te poţi scula din scaunele improvizate şi faci o baie în mare. Asta am şi făcut. Era noapte da ne-am descurcat. Eu şi Florin Oniga, vezi foto, ne-am luat câte o carte cu noi. Să citim. Dacă înţelegi ceva dintr-o carte bună începi să ai opinii. Io am avut-o pe prima: hai înapoi, Florine, cântă Dennis Chambers.


Dennis Chambers

Ne-am întors în Poiana Lupului. Păi, Dennis Chambers ăsta poate acoperi o varietate mare de genuri muzicale, dar cel mai mult este apreciat pentru jazz-fusion, funk şi latino. A susţinut concerte alături de John Scofield, John McLaughlin, Herbie Hanckok, Chick Corea şi Mike Stern.


Trilok Gurtu

Când să bubuie toba mare a lui Chambers, Florin îmi spune: hai, e momentul să pescuim, mâine nu avem ce mânca. Zic: e dooşpe noaptea, Florine. Şi ne-am dus pe malul Cernei. Io am tras vreo patru plătici, dintre care trei fără bacul luat, iar ultimei i-am dat drumul. Florin a tras două ştiuci, una lui, una lui Tati. Aşa că veseli nevoie mare ne-am întors. Începea Trilok Gurtu. Ori, cu ăsta nu te pui. Ne-am umplut câte un pahar cu ceai de migdale, asta s-a băut tot festivalul, şi am ascultat. Mamă, mamă!

D.

26 iulie 2019

Gărâna XXIII

Programul zilelor noastre la Gărâna era asemănător. Mai întâi se scula Tina Cumva şi făcea cafea. Apoi Madi Cutare şi făcea cafea. Apoi io care-o beam. Apoi la soare în grădina pensiunii. Citeam Bukovsky. Madi zicea: vreţi fructe? Noi: nu! PLecam apoi spre Poiana Lupului, la concerte. Astăzi erau Paolo Fresu cu Lars Danilesson. Ne aşezăm pe bancă tacticos, adică era banca noastră, o adusesem de la Bucureşti şi începeam să trăncănim despre jazz.


Foto, Florin Oniga.

Zice Madi Cutare: să ştiţi că Jan Garbarek este un din acele prezenţe rare, care la un moment dat observi ca te-a-nsoţit toată viaţa. Denis: folclorul scandinav ese unul din inspiraţiile lui majore în marile teme pe care le-a lansat. Tina cumva se bagă şi ea: după ce mi-am petrecut ultimele săptămâni ascultând în grădină Praise of Dreams, mi-am dat seama că udatul trandafirilor îl fac după muzica lui Garbarek. Ce mişto.

Am băut. Tati avea o ceapă. O roşie, un castravete. Oniga pepene. Noi pahare. Era frig şi negru afară. Nicio promisiune pentru a doua zi. Pe Denis îl plimbau unii de colo colo prin Poiană. I-au făcut cunoştinţă cu un tip care se dădea Garbarek. Săracul, a muşcat.


A suivre, D.

25 iulie 2019

Spre Gărâna

Aşa că ne-am spălat pe cap, am închise ceea ce era de închis cu cheia, plăpumile la aer, pisoiul de strajă la hărăbaia asta şi am demarat spre Herculane. De-acolo Gărâna. Frumos, foarte frumos. Dar am greşit drumul că trebuia să cumpărăm ceva şi ceva-ul ăla era spre Oraviţa sau cam aşa ceva. Ne-am întors, ne-am rătăcit. Când s-o luăm înapoi spre Bucureşti ne-a salvat mama lu Peştişoru de Aur.


Foto, arhiva LDA

Ne-a oprit şi mama a zis: peştişorul meu vă va îndeplini trei porunci. Peştişorul a zis: sunteţi de acord? Noi am zis: da. Alin Ludu l-a invitat să bea Calvados şi-am pornit pe drumul bun. Când stânga când dreapta şi-am ajuns. Trei Ape, faci la dreapta şi iar am ajuns. La Răscruce băteau cuie, deci, ne-am zis noi, fără Ludu, că chiar am ajuns. Din Poiană se auzeau Garbarek şi Trilok Gurt.


Trilok Gurtu.

Repetau. Era tema aia pe care românii o copiază fără talent de zici că e Pe Valea Prahovei. Jazz românesc. Ne-a îmbrăcat gros. Şi Madi s-a îmbrăcat şi mai gros, că era şi ea. Am vrut să ne batem cu zăpadă, dar nu era. Vin? Cât vin luăm? Cerul era negru. Venea ori iarna ori toamna târziu. Solo Gurtu. Păi, să facem linişte!

d.

21 iulie 2019

TEZE ŞI ANTITEZE în Călimară, cu Marilena Dumitrescu


Foto, arhiva M.D.

1. Dramaturgia asta vine din talent sau noaptea în pat? Te culci, te gândeşti la ţoale, să zicem, şi pac, dramaturgia cu tine în pat. Şi pac, o piesă, după care următorii zece ani zici prin media că personajul tău feminin este copie după Mercedes din Monte Cristo.

Noaptea în pat, gândindu-mă la ţoale? Eu? Nu, nicidecum. Mai întâi protestez împotriva întrebării ăsteia discriminatorii. Voi, bărbaţii, credeţi că noi, femeile, ne gândim numai la ţoale. Dacă asta ar servi drept inspiraţie, toate pipiţele care au doar ţoale în cap ar face dramaturgie. Ori, ştii bine că nu e aşa. Talent? Fără îndoială. Este necesar, dar nu suficient. Eu personal am nevoie de o revelaţie, ca să încep o piesă. O idee care îmi vine cumva, din câmpul cuantic, şi mă trăzneşte pur şi simplu, ca să nu cad în misticism şi să zic că de la Dumnezeu. Deşi în ultima vreme pare a fi totuna. O energie creatoare. Apoi totul merge de la sine, nu e nevoie decât de ceva disciplină, pentru că în general ideea îmi vine cu totul. Adică nu e doar o idee, e toată piesa. Mie nu îmi mai rămâne decât să le mai înfloresc pe ici, pe colo. Şi, desigur, s-o scriu. În rest... să mă laud, cum zici tu, că personajul meu e o copie? Fie şi după Mercedes din Monte Cristo? Nu, personajele mele se străduiesc, cu ajutorul meu, desigur, să fie cât mai originale. Urăsc plagiatul. N-am de ce să copiez când eu am idei de mă dau afară din propriul meu cap, că nu mai am loc de ele.

2. Ai scris pentru grupul Vouă. Aveai un personaj al tău? Adică cineva pentru care scriai cu plăcere? Fetecău, Gabriel, Ciocea? Scenaristica ta nu se reflectă în dramaturgie. Am văzut câteva spectacole bune de-ale tale la teatrul fiului tău, Felix. Este deci o tehnică diferită între teatru şi film?

Nu scriam pentru cineva anume decât când scriam pentru seriale. Acolo ştiam cine va interpreta personajul. În scenete însă, nu făceam eu distribuţia, ci Adrian Fetecău. Important pentru mine era să găsesc o idee bună, restul făceau ei, grupul. Îmi amintesc cu drag cum Adrian mi-a spus de la început, de când am „contractat” colaborarea mea cu Vouă, să nu îmi limitez fantezia în niciun fel, că ei rezolvă toate aspectele materiale. Asta mi-a dat aripi. În rest, am muncit mult să îmi desprind dramaturgia de scenaristică. În piesele mele de început e mai evidentă formaţia mea de scenarist de sitcom, dar am înţeles că, dacă vreau să evoluez, e nevoie de altceva. Am învăţat, cu timpul.

3. Actorii, după părerea mea, sunt asistaţi sociali. Ei nu investesc, în afară de ceva talent, nimic în munca lor. Mi se va spune, păi, da, dar talentul ăla nu contează? Ba da, dar sunt şi ingineri sau sportivi talentaţi şi aşa mai departe. Actorii vor bani de la primărie şi nu puţini. În occident, actorii din mari teatre private vând bilete, dau cu mătura. Actorii români nu răspund de nimic, nici de succese, nici de eşecuri. Adu-ţi aminte de spectacolul Eduard al III lea de la TNB. Cu Caramitru, Tocilescu şi Buhagiar. Spectacolul s-a jucat de trei ori în stagiunea 2007-2008. Ori, acolo, numai scenografia cred că a halit o grămadă de bani. A răspuns cineva de acest eşec? Ce zici?
Dă-mi voie să mă delimitez de părerea ta despre actori. Eu iubesc actorii. Şi n-aş vrea să fiu în pielea lor. Numai când mă gândesc la castinguri... Şi-apoi, sunt într-o etapă a vieţii mele când văd doar lucrurile bune în toţi şi în toate. Nu critic pe nimeni. Nu mă uit nici la televizor măcar, ştirile mi se par mult prea agresive pentru starea mea de zen de acum. Nici măcar n-am văzut Eduard al III-lea de la TNB. Nu mă preocupă deloc acest subiect şi de aceea nu sunt în măsură să răspund. Aşadar, vorba unui personaj celebru, altă întrebare.


4. Teatrul Dramaturgilor Români. Acest punct al discuţiei noastre poate fi un eşec. Declarativ, TDR însemna dramarurgi români. Asta aşa e, deşi lipsesc foarte mulţi. Dar ce caută Hausvater acolo? Gârbea? Haida de! O fi TDR-ul în piaţă? În sensul că nu mă duc la un concert Bill Evans pentru că mă duc la Cimitirul lui Hausvater? E normal?

Nu ştiu ce e normal pentru tine, fiecare are limitele lui de normalitate. În legătură cu Teatrul dramaturgilor români, altele sunt nemulţumirile mele. Sigur, am fost deosebit de onorată şi de fericită că teatrul s-a deschis cu piesa mea, Învăţăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său. Dar fericirea mi-a trecut repede. Piesa n-a ieşit aşa cum speram. Nu ştiu de ce. Era bine să fie regizată de un regizor cu experienţă în comedie. Atunci când piesa a fost lăudată de toţi cei care-au citit-o, când s-a râs şi s-a aplaudat la spectacolul-lectură de la Clubul dramaturgilor dar spectacolul jucat pe scenă nu a reuşit să atingă potenţialul comic al textului, undeva s-a greşit fără îndoială. Iar dacă mi-am exprimat această părere cu voce tare la un colocviu al dramaturgilor, mi s-a reproşat că nu am participat la repetiţii să spun ce mă deranjează şi simt că mi-am făcut ceva duşmani, ceea ce nu intenţionam. Îmi pare rău. Totuşi, treaba mea s-a terminat în momentul în care am încheiat de scris piesa. Cât despre celelalte nume despre care îmi ceri să-mi dau cu părerea... nu asta îmi doresc. Tot ce vreau e să am linişte sufletească, înţelepciune şi inspiraţie să scriu. Atât.

5. N-a scris nimeni o piesă de teatru despre Catedrala Neamului. Şi acolo trebuie să fi fost o poveste de dragoste iar preafericitul Daniel a zidit-o, ca să aibă construcţia zile multe. Zic că e un subiect posibil. Te bagi?

Nu cred că a fost vorba despre o poveste de dragoste. Nici măcar de dragoste de Dumnezeu, din păcate. E mai degrabă o poveste de lăcomie, orgolii, lipsă de măsură şi bun-simţ, dar şi lipsă de bun gust artistic. E păcat să se risipească atâtea resurse şi atât efort pentru un kitch. E un subiect posibil, dar l-a tratat cu pricepere Dan Teodorescu de la Taxi în cântecul lui: Dumnezeu iubeşte lemnul, lemnul şi spaţiile mici. Şi eu la fel.

6. În piesa Un Fluture vine pe Lampă şi desface pachetul cu sanvişuri făcute de acasă de fluturoaică. Iubita strigă: lasă şi mie! Lasă şi mie! Nu-i aşa, şi fluturoaica moare de foame pe lampa aprinsă. Un mesaj puternic, realist Ce zici? Se putea altul?

Oooo, aşa, dă-mi apă la moară. Sau mai degrabă înclinaţiei mele spre teatru absurd, sau teatru al absurdului, cum se pare că e corect dar mie nu-mi sună bine. Ei, hai să-ţi spun eu cum văd lucrurile. În primul rând, în piesa Un fluture pe lampă este vorba despre atracţia fluturelui faţă de lumină, nu faţă de haleală. Realismul socialist determină autorul să ardă metaforic aripile fluturelui căruia-i trăznise că e mai bine în capitalism decât în socialism, lucru care ni s-a întâmplat şi nouă de nenumărate ori. Miroase a aripi arse toată ţara de 30 de ani încoace. Cât despre intriga amoroasă pe care încerci să o insinuezi în firul narativ, asta nu ţine, deoarece fluturele e uşor hermafrodit. Putem înlocui sanvişul cu şaorma?


7. Îţi mulţumesc!

Şi eu îţi mulţumesc, Denis. Mă duc să îmi prepar un gin tonic. Cheers!

A cosemnat Denis Dinulescu