10 iunie 2016

Știri pe scurt

Muncitorii de pe o plantație de măslini din Insula Thassos, Grecia, culegeau în dimineața zilei de 10 iunie, 2016 recolta de măslini. Erau cățărați pe scări, scuturau pomii, apoi umpleau lăzile. Muncă grea, prost plătită. La un moment dat, a apărut Victor Ponta aflat în Thassos la vânătoare de disapora, o plantă care fuge de România și n-are unde să se ascundă de PSD. Ponta le-a promis muncitorilor greci, că PSD-ul la va aduce măslini care vor rodi o singură măslină, deci va fi mai ușor de recoltat. Voturile PSD au crescut simțitor.

Astăzi 10 iunie, 2016, la MȚR, ora 18, va avea loc lansarea unui volum de muzică, sunete și lumini a site-ului de specialitate Arta Sunetelor. Va fi prezentă toată redacția. Cu această ocazie va fi lansat și alt proiect de viitor al acestei redacții minunate. Producerea unui film artistic muzical cu teme luate din site-ul cu pricina. Producător va fi Radu Lupașcu, regia Ioan Big, scenariul Denis Dinulescu. Acțiunea va fi o pastișă după scena balconului din Romeo și Julieta. Pe scurt: În balcon vor sta Capuleții Big, Lupașcu, Relu, Birișteică, Cantacuzu, Grigoraș, Denis și Mircea iar sub balcon, unde ar trebui să stea Montaguezii nu este nimeni. Sub imensa greutate balconul se va prăbuși pe muzică, pe o muzică colosală, care se va edita pe un cd.

Personajele principale din serialul House of Cards, Francis și Claire Underwood vor sosi la București pentru a înființa în secret o alianță între USR, Uniunea Salvați România, și USR, Uniunea Scriitorilor din România. În urma unui protocol între cele două instituții se vor construi în fiecare oraș mai răsărit din România câte o ecvestră cu Norman Manea citindu-și cărțile pe cal. Evident, statuile vor călători și vor duce mesajul USR/USR peste tot în lume cu poza lui Norman și Nicușor.

Oastea eterogenă a lui Spartacus, formată din greci, atenieni săraci, siracuzeni cu trei urechi, moldoveni cu aripi de zmei și sirene din Dunărea de Jos se apropia de București. Le-a ieșit în cale noul primar general, Gabriela Firea. Ea le-a spus oștenilor flămânzi: Intrați în oraș, transportul e gratuit. Așa a și fost, iar după ce au distrus autobuzele, tramvaiele și metroul oștenii s-au opus pe violuri în Centrul Vechi.

PUBLICITATE Velasquez o picta pe Gabriela Firea în mărime naturală. Brusc, în pânză intră un submarin. Căpitanul Pandele zice sloganul: Moldova nu-i a noastră, nu știu a cui e, dar sigur e pesedistă.

Tăcerea Floricăi Ben Florica, soția generalului Manole Ben Manole, îl îndemna pe acesta la fleacuri: Tăia nasul fluturilor, făcea mustăți Gabrielei Firea, îl căsătorea pe hârtie pe Tăriceranu cu Monica Macovei ca să-și alizeze partidele, scotea din gura lui Blaga dinții care-i măreau fața, decupa poze nud cu Corina Chiriac, Eugenia Vodă și Klaus Iohannis și lipea pe pereții de la bucătărie slogane PNL: Prin noi înșine nu ține, trebuie să vină securitatea să ne salveze.

PUBLICITATE Nicolae Grigorescu îi picta pe Dragnea și Gorghiu ținându-se de gât și sărutându-se. În pântece, Gorghiu avea un bebeluș nenăscut. Bebelușul zice sloganul: Mai bine pesedist decât penelist și pictura, aproape erotic, arată o sticlă de șampanie pocnind.

Criminalul în serie Aldenevoie Didin a declarat: Nu e bine să te cerți cu o femeie obosită. Dar nici odihnită. Așa că am omorât-o instant.

Agenția CĂLIMARA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: