04 iunie 2016

Regretele Sophiei Loren

Celebra Sophia Loren, aflată cu treburi pe la Cluj, regretă ca n-a jucat în niciun film românesc. I-ar fi plăcut în Ilustrate cu flori de câmp, ea să fie pe câmp, poștașul să o alerge cu ilustratele, ea nu și nu, iar când citește una să afle că planul de la fabrica de ciorapi a fost depășit. Sau să fi jucat în Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii, ca să fie alergată cu lopata pe câmp de Șerban Ionescu, apoi să bea apă cu el de la izvor în cămeși albe cum numai în cinematografia românească se găsesc, cămeși scrobite, care nu se murdăresc niciodată și care sunt amuzant de false. Ar fi vrut dânsa și în Miss Litoral, ca să facă un dans cu Mitică Popescu sau Eusebiu Ștefănescu. Dar e târziu acum. Prea târziu. Nici măcar Bacalaureat n-a apucat, că ar fi vrut să dea și ea o șpagă să-l ia. A fost prinsă cu alte filme și-i pare rău. Foarte rău. Așa de rău îi părea că în interviul pe care l-a dat pe media nici măcar nu știa vreun nume de regizor român.

Meci de vreificare foarte bun al naționalei României la fotbal. A jucat cu Georgia. Într-o atmosferă delirantă întreținută de copii de doi și trei ani. În fapt pe teren era o singură echipă în două culori. Ăia roșii pasau la ăia galbeni, la ai noștri adică, și ăștia înscriau. De obicei Torje sau Stanciu, jucători buni, amândoi la Real Madrid Clejani. Apoi steaguri și baloane galbene, și hăuleli când atacau cei în galben. Dar și când atacau cei în roșu. Antrenorul Iordănescu a avut de aplicat o tactică foarte simplă: Ajungem la poartă și tragem în tribune, astfel ne reglăm tirul pentru ultimul meci din grupă cu Albania. A fost, recunoaștem, un meci reușit, cu o adverasară de nota, hai să nu zicem 10, dar de 9 era.

La J.O. de la Tokyo, 2020, se vor introduce două noi sporturi olimpice: Skateboardul și Surfingul. C.O.R. dacă a văzut că se poate, a făcut cerere din partea României ca să fie intruse și alte noi discipline mult mai spectaculoase ca cele două pomenite mai sus: Inundațiile din Moldova, Salamul de Sibiu făcut la Sofia, covorele zburătoare făcute la Cisnădie, Daciile făcute în India și Brazilia și așa mai departe. Care ar fi regulamentul după care aceste produse românești vor deveni probe olimpice rămâne de văzut, adică după localele de mâine.

De luni, 6 iunie, 2016, mergem la Festivalul de Teatru organizat de Universitatea Hyperion. La Godot, da, la Godot.

Agenția CĂLIMARA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: