În timp ce eruropenii mai căutau să sape în fundul curții pentru noi weceuri, englezii zgâriau fața pământului cu calea ferată apoi cu locomotivele cu abur. În timp ce în Europa se mai ardeau cărți pe rug, englezii brăzdau mările pentru a aduce ceai, piper sau nu știm mai ce din Indii. În timp ce fotbalul englez, muzica rock engleză, Heathrow, canalele de irigații, manufacturile de bumbac, America cucereau lumea, europenii îi aveau pe Stalin, Lenin și mai târziu pe Ceaușescu sau Brejnev. În timp ce Anglia ne trăgea după ea spre secolul 21, noi, europenii, mai ales cei din vestul estului o tot trăgeam înapoi spre secolul 19. În timp ce Anglia trăiește bine mersi fără nicio Constituție, multe țări europene, cum am fi noi, încă o mai bălmăjesc. În timp ce Pink Floyd, Rolling Stones, Beatles, Who, Yes sau Genesis au schimbat pentru totdeauna fața lumii, noi o înfundam cu Holograf, cu formații maghiare sau sovietice care trebuiau tunse că altfel nu suna chitara ca lumea. Nu mai continuăm, este clar ce vrem să spunem. Și după toate astea, Anglia să iasă din Europa? Să se despartă de partenera ei vioaie, imposibilă, dragă și deseori iubită Europa? Noi credem că nu. Anglia va ieși, dar va rămâne, va fi semnat acolo un act, o scrisorică, care, evident, va fi pierdută prin biroul lui Trahanache de la Bruxelles.
Gabriela Firea și-a intrat în pâine serios. La braț cu toți ceilalți șase primari de sectoare iese pe media și zice grav: Vom rezolva problema locurilor de joacă. Până vom identifica niscaiva locuri de parcare, vom rezolva această spinoasă problemă a locurilor de joacă. Noi să explicăm cum va fi: Fiecare cetățean, om al muncii, al nemuncii, copil, necopil, femeie sau bărbat, pensionar sau aviator locuitor ai Bucureștiului va avea câte o lopățică și găletușă. Cu ele, după servici sau în timpul liber se vor duce în parcuri sau unde sunt amenajate locurile de joacă cu pricina, să zicem mall-uri. Cu uneltele din dotare, toți cei două milioane de locuitori ai Bucureștiului vor trebui să se joace cam două ore pe zi construind blocuri, autostrăzi, spitale, alte clădiri în locul celor cu bulină și mai ales reducerea numărului de parlamentari. Asta ultima nu știm cum se face în joacă, dar așteptăm următoarea intervenție a dnei Firea.
Se aude că Ion Creangă va fi predat în Australia, Norman Manea în Japonia, pictura lui Baba în Sudan, inteligența Gheniei în Statele Unite, filmul Dublu în Egipt. Dacă e așa, abia atunci povestitorii indigeni de la tocșourile teve vot putea behăi ceva coerent despre Anglia. Pă ideea că când nu te știe decât nimeni, ce naiba vorbești?
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: