Foto, arhiva TC
Geamul este deschis. Soarele bagă 25 de grade în calculator. Ordonanța Militară zice că numai 24 e voie. Închid geamul. Aceeași ordonanță, sau poate și următoarele, zice că n-avem voie decât între 11 și 13, asta e ziua, noaptea merge mai mult. Până la Cluj. Acolo, niște avioane, cum știm, la sparanghel. Nu știm cu sparanghelul din ordonanța militară, pentru că ea a fost obstrucționată de Iohannis care a zis că stă acasă: ‘’Io, de Paști, dragii mei, stau acasă! Mi-am pus globuri în pom și mă bucur pentru voi, că e o perioadă grea, dar o vom trece cu Cîțu și Tătaru.’’
Puțin bate vântul. Aud o mătură. Zboară. În spatele ei este Florica Ben Florica. Vorbește la telefon. Cu mine: bă, carantină! Ai săpun? Ai de citit? Asta a lui Hossu? Bun. Îți trimit și io o poezie de pe mătură, că n-am timp să stau cu tine la un săpun. O poezie modernă, cum scriu toți cei pe care-i cunoști, se pot da nume dar nu-i cumva, mai puțin Costache. O știi, Costache. Cecilia. Fii atent:
Mătura zboară elocvent
Iubirea mea lugubră
Cine te-a pus, cine te-a pus
Să fii curvă
Ah, cataclismul modern
Stă după dulap într-o nișă
Zbor ca un cuib peste o veioză
Avea s-au n-avea lactoză
Iubirea mea prognoză.
Pe urmă, dacă se liniștesc lucrurile
Io te iubesc ciclic, de formă
Cauciucul meu de la Renault
Io te iubesc cu proformă.
Dragostea mea, dragostea mea
Munții ne înconjoară
Sânii tăi sunt agățați de o sfoară
D-aia te iubesc, da, da-aia.
Izolarea continuă. Să plătim telefonul. Să cosim iarba. Liliacul? Așa că, vă dați seama că lucrurile, viața, continuă într-un fel.
D.D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: