Foto, arhiva E.M.
România face măști de când cu Burebista. Dacii, ca să nu bea, erau obligați să le poarte. Erau făcute din căciuli de blană de lup și se exportau oriunde erau tăiate sau interzise vinurile, vița de vie sau întrunurile a mai mult de 100 de daci cu traci și cu vizigoți cu tot. Apoi, măștile s-au făcut în mod organizat în comunism. Nu vroiai să zici ceva de Ceaușescu sau de ăia care ne tundeau pe stradă, tăiau fustele gagicilor sau, și mai și, ne interziceau să ascultăm Beatles sau Donovan, păi, ce făceai, îți puneai o mască și înjurai în ea. România devenise cu Mască și fără Mască. Și s-a mutat pe TVR 1.
Îmboldiți de tradiție ne-am apucat să facem și noi măști, vezi foto. În casă. Ca să ajutăm la lupta contra pandemiei. Luăm informații din presa autohtonă. Am calculat așa: dacă un atelier de sudat tablă, cum scriu ziarele, face cinci mii de măști pe zi, dacă o bucătăreasă din Giurgiu are contract de doișpe milioane euro să facă jde mii de măști, dacă în toată țara sunt implicați mii de croitori care fac miliarde de măști și totuși mai e nevoie și de importuri gratis din Coreea sau de aiurea în Antonovuri uriașe atunci de ce nu am face și noi? Noi le facem, pe măști, din franjuri de perdele. Cu un singur ochi. Ceea ce e foarte ieftin. Cu un ochi, ăla dreptul, te protejezi de Covid 19, iar cu celălalt te gândești că militarizarea spitalelor este binevenită. Pentru că în cazul unui război, Doamne Ferește, trimiți un spital de tancuri la înaintare. Apoi un spital de infanterie și tot așa, până apar americanii.
Mi-am pus masca, mi-am făcut cizmele și a sunat telefonul. Era Valentin Leahu, foto. Zice: băi, Denis, io sibiesc pe-aici că dacă nu se mai ține Festivalul de Teatru din Sibiu, că dacă nu mai ai voie cu mască și fără mască, ce v-am spus io?, că dacă la vremea asta n-ai voie să cânți colinde pe stradă și nici să bei că vorba ta cu Burebista și nici nu poți, în ditai Sibiul, să ieși cu un parizer pe stradă să-l împarți, sau să agăți o gagică grasă care să te ferească de virus și iar virus, io m-am săturat, mă știi, și am scos numărul 74 din revista noastră sibiană Jurnalul de la Păltiniș. Îți trimit un exemplar, cu sumar cu tot, ca să vază lumea că nu numai Covidul 19 e important acu’ la stat în casă, ci și strădania noastră în ale culturii. Găsești acolo, adică în paginile Jurnalului de la Păltiniș și poezie și proză și critică și, să nu spui la nimeni, la mijloc, la pagina 47 ți-am pus o sută de euro ca să ai la atelierul de măști. Poate-mi trimiți și mie una liberă la ochiul drept, că cu stângul nu văd decât vinul din sticla de pe noptieră. Vorba cântecului: Te rog să-mi pui/Un Riesling de pe noptieră! Hai!
Interesant Jurnalul. Mișto întreprindere. În zilele astea de căcat, să dai cu cultura în virus, mi se pare mișto. S-a auzit ceva rostogolindu-se pe parchet, era dintele meu din față, și m-am apucat să citesc. Acum sunt la pagina 12 a Jurnalului de la Păltiniș.
D.
schimba Denis, o simpla comanda
RăspundețiȘtergere