JURNALUL statului în casă, ziua 37

Foto, Tina Cumva

Era un om integru. Se vedea de cum intra pe ușă. Era clarvăzător. În stare de o prietenie feroce. Era prevăzător. Prevăzuse, nemaiîntâlnit lucru, că după cifra 3 va urma cifra 4. Un om spumos. Un tacit. Învăluit în cinste și-n principii. Principiul patinajului îi aparține. Cânta O sole mio cui trebuia. Prietenos. Trecea babele strada. Nu urca scările. Inteligent și tandru. Creștea un cărăbuș. Purta întotdeauna o pălărie dodecadenă. De armată. Viguros și ironic. Citea. Visa să compună o melodie pentru The Rolling Stones. Păzea Constituția României cu o singură mână. Făcea vântul să bată. Ciorile să cânte Michelle. Spunea lucrurilor pe nume. Vedea, de exemplu, un scaun și spunea: uite un scaun. Apoi, cu horărârea și priceperea care-l caracterizau, adăuga: mă voi așeza pe el. În felul acesta lucrurile căpătau concretețe, deveneau solide, promisiunile valabilitate. Sau, vedea o gagică mișto. Spunea: uite o gagică mișto! Apoi, cu hotărârea și priceperea care-l caracterizau, adăuga: mă voi așeza pe el. Mă gândeam la toate astea, când mă surprinse o bătaie în ușă, cioc, cioc, cioc! Era chiar omul descris mai sus, de care aveam nevoie pentru o rețetă de compromis albastru, prietenul meu cel mai bun, generalul Manole Ben Manole, foto. S-a așezat.

Zice:’’Pe Florica am cunoscut-o în tranșee, că tot mă întrebai. Erau anii tulburi 44 sau 45, când armata română, mai ales cea din Ținutul Secuiesc, strălucea pe câmpul de luptă. Mitraliere peste tot, tunuri, baionete, ca la război. Eu, ca general, păzeam Constituția României și umblam de colo colo prin tranșee după semnături. Îmi trebuiau multe pentru a fi votată cu majoritate. Atacau nemții, rușii, mongolii, tătarii, secuiștii ăștia, alpiniștii germani, patinatorii albanezi și eu cu registrul de semnături după ei. Îți dai seama! La un moment dat, o bucătărie în fața mea. D-aia de front. Se auzea fasolea fierbând. Intru, o gagică. Zic, cum mă știi: uite o gagică! O pun să semneze, ea îmi dă cu polonicul în cap. Îi răstorn fasolea pe foc, ea îmi crapă capul cu grătarul. Scot grenada din dotare cu gândul s-o fac martir. Ea dă să aprindă aruncătorul de flăcări cu care aprindea aragazul când privirile noastre s-au întâlnit. Am înlemnit cu grenada, ea cu flăcările abia pornite.

Ei, ce era, bătrâne Denis? Era dragoste la prima vedere. Ne-am dat seama amândoi și ca să ne vedem mai bine ne-am spălat cu zeama fierbinte de la fasole. Ce frumusețe de femeie, mi-am zis. Ce bărbat, aruncau ochii ei de-un roșu aprins. Brusc, ea a scos telefonul, vezi foto, și l-a sunat pe comandant: Ben Vasile, nu mai veni diseară după bombardament, că mi-am găsit omul. Așa a zis, mi-am găsit omul. Fierbeam de mândrie. Miroseam de vitejie. Nu-mi încăpeam în Constituție. Chiar m-a-ntrebat: ce-i cartea aia, de rețete? A râs când i-am spus că-i Constituția României și că eu o păzesc ca pe ochii din cap. A zis: păi, s-o păzim amândoi. Și mi-au dat lacrimile. Așa iubire nu pățisem în viața mea. Și-a ridicat fusta. Avea niște chiloți de lemn, militari, cu lacăt. L-am fărâmat cu un capitol din Constituție, unul gros. Se chema Bunăstare. Ne-am tăvălit prin compotul de piersici. Din ăla american. Ne-am pupat prin zeama de urzici de la desert. Ce n-am făcut? Ne-am schimbat bocancii între noi, că aveam același număr, vestoanele, semănam, ce mai, era dragoste mare. Ne-am îmbrățișat și așa ne-a găsit sfărșitul războiului. Eu am devenit General de Brigadă iar ea soția mea, Florica Ben Florica. Și am trăit veșnic fericiți până în zilele noastre. Așa a fost.’’

Așa cult și zburdalnic cum îl știu, Manole a dispărut cu liftul. Mă bucuram pentru prietenii mei care de mult voiau să-i știe povestea de dragoste: Lupașcu, Birișteică, Tina Cumva, Mihnea, Laura, Rodica, Rodica, sunt două, Mirela, Geta, Giurgiu, Big, Luca, Irina, Cristiana, Luiza, Baum, Cocărăscu, Paraschiv, Lecca, altă Rodică, Milescu, Sonia, Adriana, Feraru, Marius, Anca, Max, Leahu, Ioana, Păduraru, Rusu, Jean, Rita, Gigi, Gigi, sunt trei dar pe al treilea nu mi-l amintesc, Maggie, Mihai Ș, C. Vlad, Păunescu, Mirea, Carmen, Liliana, Madi, Madi, sunt două din care una în Sydney și conduce mașina cu volan pe stânga adică invers ca la București și cum scrie în Constituția României că de la dreapta la stânga sau cam așa ceva. Ceea ce nu-i în regulă.

D