JURNALUL statului în casă, ziua 10

Foto, arhiva E.M.

Virusul a intrat la mine în casă pitit după picioarele vecinei madam Ionescu, foto. Ea a plecat, i-a dat nu știu cum la manivela de apă, adică minus ceva, mi-a spus domnu’ Denis folosiți prea puțină apă și asta a fost tot. Io am tras din nou cafeaua lângă mine și hop, Virusul. Dădea din coadă și se hlizea la mine. Io m-am încruntat, și i-am spus:

Bă, virusule, crezi că ne dovedești? Crezi că poți să ștergi într-un minut cei 2000 de ani de când ni s-a interzis vinul? Că poți să zici că nu noi l-am dat pe Brâncuși? Sau pe ăla care făcea jonglerii cu becuri aprinse? Paranteză: aici am încercat să găsesc un nume, dar n-a fost chip. Continui: ești un bou, dacă crezi că noi, românii, nu vom mai turna în continuare tot ce mișcă aici, în Carpați, și în lume. Boule! Cât ești tu de Virus, te halim. Numa’ noi, ăștia de pe scară. Crezi că se șterge că am fost în cosmos? Că Nadia Comăneci s-a cărat pas cu pas de prea mulții oameni noi din jurul ei? Că uităm de pensile speciale? Că suntem o țară în care pe prea mulți români îi chiamă Doru și asta e de rău? Că am ținut piept turcilor și ei nouă? Paranteză: aici am vrut să dau exemplu autobuzele de pe linia 331, dar n-am putut, s-ar fi putut ca Virusul, așa mic cum părea să nu știe ce e aia. Continui: Nenorocitule! Ce dacă medicii își dau demisia? Frica e un sentiment uman. O reacție. Așa cum ție ți-e frică să citești o problemă de fizică. Ia, zi, știi ceva fizică? Un vector, ceva? Vrei să iei meditații? Nu te mai făli atâta că te transmiți prin aer! Pe asfalt. O să dăm drumul din nou la fabricile de mașini, la fotbal! Paranteză: am vrut să-i spun că la ăla românesc nu, dar eram deja emiționant vrând să-l fac să priceapă cu vom lupta cu el până la capăt. Cu el, cu Virusul. A înțeles. Continui: La noi în țară totul e pregătit, așa a zis Nelu Tătaru, ministrul sănătății, omul pe care-l crezi imediat că e medic priceput. Așa să știi. N-am cedat noi nici când dantura lui Sinan Pașa a căzut în Neajlov. Nici când ne-au bătut suedezii la fotbal. N-am cedat nicicând. Da’ ia stai așa! Tu cu ce te ocupi? De ce umbli creanga prin lume fără rost? Să-ți văd declarația de proprie răspundere. Hai, scoate-o! Până nu te iau la bătaie sau nu-ți mai dau să mănânci. Boul dracului!!

Deși mai aveam de ocărât, Virusul a început să tremure. Dădea din coadă. Auzise de declarație pe propria-i răspundere, de amenzile mari. Nici pentru Virus dooj’de mii de lei nu-s un fleac. S-a scuturat și s-a topit în ceașca de cafea, lăsându-mă cu reproșurile în aer. De-acolo s-a întrupat în Muma Virușilor și s-a evaporat. Cam ca în foto.

D.D.