23 decembrie 2016

CTP la un Show Păcătos? Se poate

Ursul ăla care l-a sfâșiat pe DiCaprio în The Revenant a fost dat afară din Canada și Statele Unite. A luat o barcă și a nimerit pe Neajlov, în bătătura generalului Manole Ben Manole. Au băut o cafea. Ursul a zis: Ce film prost, generale!! Calul ăla vroiam să-l halesc io, da s-a băgat DiCaprio în el. Un căcat, că avea cabina aproape, cabină încălzită, că pe cine mai minte el că te bagi în cal ca să nu-ți degere deștele de la picioare? Apoi, i-ai văzut pe sălbaticii ăia, fie indieni, fie oșteni, cum își coseau rănile? Aveau pensete la ei? Aveau dezinfectant? Nu, că era ca în spitalele de la voi, nu era nimic. Nici wc n-aveau, făceau în natură, da' în film n-a arătat. Filmul are și părți bune, ca alea în care DiCaprio înoată cu blana pe el la minus 60 de grade, că așa e acolo, ori ai blană ca el și nu te bagi în niciun cal, ori te bagi la căldurică în cabină tot ca el. Ce să mai zic? Ai văzut cum aprindeau focul? Imediat, instant. Suflau în câteva paie, frecau două pietre și pac, ditai pălălaia. Hai să încercăm și noi aici, să vezi că nu se aprinde nimic. Și-apoi acțiunea, povestea filmului. Ai mai văzut o asemenea prostie? Un subiect atât de ridicol? Ditai Innarritu ăsta, ce să zic? Ce să zic? Sunt revoltat, și am venit să organizez, aici în Carpați, o revoltă a urșilor, pentru că filmul ăsta e o prostie. Și noi ne-am făcut de râs. Nici diurnă n-am luat, înțelegi, generale? Ce pui la cafea? Zahăr sau sare? Că nouă la filmări, în Canada, ne puneau sare. Îi nenorocesc, îi halesc, mă auzi? Ce zice în Constituția dumitale de noi? De urși? Zice că avem drepturi? Păi, atunci să ne dea nouă Oscarul ăla. Ne susții? Bravos, hai să te pup. Pu, pu, pu, pu!!!!

Când se scumpesc ciorapii în România, când chibritele nu mai iau foc, când ușile de la sobă devin albastre de la jeratec, când ouăle de Paște sunt vii, când apele fac și dreg, când aia și ailaltă prin țară pe ProTv nu mai este chemat, ca pe vremuri, Silviu Brucan, ca să ne explice, ci Cristian Tudor Popescu. Așa a fost și acum când a fost nominalizată Sevil Saiddeh sau cam așa ceva la prim ministru. CTP-ul nu era revoltat, nu era vesel, nu era indignat, nu era nicicum, nu avea adică poza aia de Che Guevara cu care ne-a obișnuit, ci era apropae sulgarnic, dar nu cu noua ministreasă, ci cu noua putere. Oare de ce mai avem nevoie de sfaturile, părerile acestui personaj? Au contat vreodată? A pus el umărul la vreo chestie importantă pentru noi? Ceva referitor la fiarele de călcat? La veverițe? Nu. Ba din contră, a behăit în Adevărul din 13 iunie 1990 că e bine că au venit minerii. Îi recomandăm lui CTP să ia el fost emisiune nocturnă a lui Capatos. Atunci să vezi veselie și divertisment. Să vezi gagici.

Când a auzit de Capatos, Ursul din The Revenant a trântit cât colo cafeau oferită de general, s-a suit în barcă, a luat Dâmbovița în piept și s-a dus direct la Ion Iliescu. Ion Iliescu tocmai cântărea apa din România, că el asta e: inginer de ape. Ursul l-a întrebat: Bătrâne, cum stai cu apa de la revoluție din 89? Hai, nu te fă că nu-nțelegi. Ia-ți o cană de doi litri, umple-o cu ce vrei și du-te de dă socoteală, nu te sfii, că justiția la voi e dreaptă, e așa și pe dincolo. Hai, te aștept să te-mbraci!!

Denis

2 comentarii:

Lăsați răspuns aici: