13 decembrie 2016

Schimbarea este sub nasul nostru și noi habar n-avem

Ne bate la ușă Ecaterina Andronescu. Aceeași Ecaterina Andronescu. Are o mustață uriașă, ceva roz, sub nas, pe care și-o piaptănă, în timp ce vorbește cu noi, cu un pieptăn Svarovski. Zice: Partidul nostru s-a schimbat. Învățământul s-a schimbat. Pe viitor nu mai chinuim copiii cu școala, nu-i mai silim să ia sau să dea meditații la fizică. Va fi mult mai simplu. Fiecare elev va face doar clasa de liceu care-l interesează și la care îl pot ține părinții. Vrea ăla mic numai clasa XII? Păi, se înscrie de la 6 ani la ea și gata, o absolvă și poate trece mai departe. Vrea ăla mic doar cinci clase, păi, se bagă în clasa a cincea direct. Ați înțeles? Apoi, programul cornul și laptele va deveni numai cu mere acre românești după care copiii se dau în vânt, și ăia de a douășpea, cum zisei, și ăia de a cincea, cum zisei. Marea noastră schimbare este un vehicol spre bunăstare, spre popor, dacă vreți să știți. Și a ieșit, așa schimbată cum era, așa cu mustața aia roz cu pene galbene.

Ne bate la ușă Rovana Plumb. Aceeași Rovana Plumb. Are o mustață uriașă albastră sub nas pe care și-o piaptănă cu o furcă de depănușat porumbul. Zice: Partidul nostru s-a schimbat. Țara i-a cerut-o și s-a conformat. De-acum înainte mediul, dezvoltarea regională, mama naibi la ce minister m-or mai da, deci aceste ministere se vor schimba. Nu mai mergi la munte să iei aer cu familia, ci vine aerul la tine. Vor fi niște cutii mici cu aer, ca alea franceze, pe care fiecare din voi le va ține la nas. Respirați până vă reveniți ca să vă întoarceți la ghișeu. Acum, la ghișeu e online, că așa a zis Cioloș, mânca-l-ar mama, dar nu tot românul știe online așa că mergeți prin case și luați taxele la voi și nu vă mai spun ce să faceți. Marea schimbare a partidului nostru este una modernă, cum nu se vede nici în Europa, nici în America, nici la ceilalți alegători care nu pot ieși din starea de PSD. Și a ieșit, așa schimbată cum era, așa cu mustața aia sub care mocnea un jeraec clotildic armandin sau nicușoresc dănuț.

Ne bate la ușă Elena Udrea. Aceeași Elena Udrea, recuperată din afara Parlamentului și făcută membru PSD, pentru ca să i se dea Ministerul pe care-l știe ea cel mai bine. Are o mustață uriașă sub nas, care-i modelează vorbele, i le face dulci-mieroase, aspre-scârțâit, leneș-apoase. Zice: Partidul nostru s-a schimbat. De ieri până azi. Noi ținem cont de alegători. Dar de acum nu mai merge, că aceste mustăți ale schimbării ne împiedică să mai fim corupți, pentru că mustățile sunt tratate cu mărghiran de fier și se înroșesc când iei mită peste un milion de euro. Mitele mai mici sunt la ministere mai mici. Știu ăia de la Taxi care sunt, așa că nu vă mai obosiți. Partidul nostru a vrut schimbarea, alegătorii au vrut-o, așa că ce vă mai căcați pe voi, ieșiți în stradă pentru a vă apăra slujbele, alea prin care încasați taxele, că online-ul ăsta nu-i de voi. Și a ieșit, așa schimbată cum era, așa cu mustața aia care-i atârna până la șold ca să-i astupe geanta în care avea milioanele.

Ne-au mai bătut la ușă Alina Gorghiu, Corina Șuteu, Monica Macovei și Arsenie Boca. Toți cu niște mustăți serioase. Că vorba lui Lenin, când a constatat că nu mai avea bani de revoluție: Să-mi rad mustața? Nu e bine, că vine altul și-o ridică și-l apucă schimbarea. Ori noi suntem gata schimbați.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: