Generalul Manole Ben Manole dădu urgent ordin ca noaptea să se retragă în fântâna din fața casei. Să dispară urgent și atunci apăru un soare orbitor care bătea printre crengile liliacului neînflorit din fața geamului său. Ieșise PSD-ul și avea nevoie de puțină liniște, vroia să vegheze la trebile casei și la apărarea Constituției pe Neajlov, chestie cu care se ocupa de mai bine de 50 de ani. Trebuia să vorbească cu nevastă-sa. Ea era mai supărată puțin, că mizase pe Nicușor Dan și n-a ieșit Nicușor Dan. Generalul privi pe gaura cheii. Florica Ben Floirca era în pat cu Costache Ben Costache, cel care-i apăra onoarea de familist.
Nu vă deranjați, nu vă deranjați, le spuse generalul Manole. Am adus niște cafea să bem. Și niște biscuiți că să-i înmuiem în cafea. Sunt din ăia căpătați înainte de alegeri de la PSD ca să-i votăm. Uite care-i treaba, io zic să ne continuăm viața liniștiți, ca și până acuma. Ce, ne ia cineva porcul? Nu. Începe cineva vreo autostradă? Nu. Copiii noștri devin alfabeți? Nu. Nu mai pleacă la căpșuni? Nu. Din contră, nemaiplecând nicăieri se apucă de dat meditații la fizică. Vă dați seama ce-ar însemna să dechidem un birou de meditații la fizică pe Neajlov? Și-ar lua cu toții mașini, bibelouri și jocuri d-alea erotice. Înțelegeți? Noi o să ne sfârșim bătrânețile cum om ști, dar ei au viitorul înainte. Se vor stabili în Spania, America, Japonia sau Madagascar și vor răspândi fizica în lume. Pentru că, până la urmă, PSD-ul ăsta de ce să ne schimbe viața? Care viață? Oricum ea-i în altă parte, cum zice prozatorul ăla de nu știu unde. Așa zicea: Viața e în altă parte, și se referea la mine și la voi, adică voi stați în dormitor aveți o viață, io stau singur în bucătărie și am altă viață. Înțelegeți? Apoi, brusc, Manole trecu din social în politică. Vroia să testeze nivelul celor doi, pentru că onoarea de familist impunea o mare implicare politică. Să vedem.
Să zicem că Elena Udrea n-a intrat în Parlament. Și? S-a sfârșit cu viața ei? Se tunde la chelie? Se mărită cu Nicușor Dan? Nu, domnule!! Se va înscrie în PSD la Fonduri Europene și va redeveni ce-a fost ba chiar mai mult decât atât. Pentru că viața merge înainte, nu înapoi. Așa a fost și votul ăsta, pentru înainte, nu pentru înapoi. Odată instalată la Fonduri Europene, Udrea își va face partid. Unul la care vor adera și Nicușor Dan, că tot n-avea nicio țintă, și PMP, că tot caută aliați de zor. Și-uite-așa PSD se va mări, va exploda în toată țara, ajungând în 2020 să iasă 30 de milioane la vot. Da, 30 de milioane.
Și asta nu-i nimic. Imediat ce se va simți mirosul de bani dinspre UE, cu Fondurile astea, marii regizori Tudor Giurgiu și Cristian Mungiu vor face un film despre viața Elenei Udrea, pe care o să-l bage la Oscar. Filmul va fi, dacă vreți, o îngemănare a vieții dulci din Carpați, viață netulburată nici de alegeri, nici de frizeri, nici de fotbaliști, nici de nimic. Pentru că viata merge, cum spuneam, tot înainte sau tot înapoi, dar merge. Vă las acum, sunt mulțumit de voi, să nu faceți porcării, că viața nu iartă.
Generalul a ieșit în grădină. S-a urcat într-un păr. De acolo văzu un avion PSD trecând peste moară. Îi făcu cu mâna și din avion câzu o pâine albă din făină de castan.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: