17 decembrie 2016

Promisiunile lui Liviu Dragnea sunt sublime, necesare, dar nu știm dacă mai interesează pe cineva

Să vii în secolul XXI și să mai promiți 200 de lei, o ambulanță prin pustiurile sătești ale țării sau gratuitate pe CFR înseamnă o slabă consolare pentru un popor căruia, de fapt, îi trebuie o altă țară. O altă Românie. Schimbată din temelii. În primul rând, o Românie cu autostrăzi, subiect de nimeni discutat în campania electorală, o Românie cu oameni care stau acasă și-și vând forța de muncă cui vor ei, obțin bani cu ea și-și cresc copiii, o Românie cu vinovații de mineriade la bulău, o țară fără gargarele lui Ion Iliescu, o țară cu parcări, cu spitale noi funcționale, cu irigații, cu fotbal fără acoperiți, cu instituții fără acoperiți, cu pensii onorabile nu doar pentru acoperiți, cu slujbe nu doar pentru fiii acoperiților, cu stadioane elegante, cu metrou în toate cartierele, cu o educație modernă, cu profesori și doctori bine plătiți, și așa mai departe într-o listă care ar consuma tot calculatorul. Pentru multă lume 200 de lei nu mai înseamnă nimic. Sunt români plecați definitiv, copii crescuți de oameni cu scaun la cap, adică vreo 5 milioane, iar o ambulanță pe noroaiele patriei este cu desăvârșire inexistentă. Onorabilă și corectă promisiunea PSD, Liviu Dragnea, dar cumva nu mai mulțumește pe nimeni atâta timp cât nu există un proiect de țară de care tot pomenim. Nu numai noi, ci și fel de fel de lume. Un proiect prin care să fim siguri că acești 200 de lei nu ni-i va mai lua nimeni. Nici la benzină, nici la medicamente, nici la nimic. Uf!!! S-a-nțeles ceva? Că dacă nu, o luăm de la capăt mult mai rău.

Klaus Iohannis zice că nu vrea ca Radio și TVR să fie bugetare. Că să plătim tot noi ca să nu vedem niciun program pe TVR1.

Finala la Vocea României. Primii doi concurenți falsează grosolan. Schimbi canalul și dai de Delia pe Antena 1. Ceva mai bine, dacă ar fi fără Dan Negru.

Câteva milioane de tineri din România au fost surprinși scriindu-i Moșului. Din toate, am făcut o scrisoare tip. Iat-o: Dragă Moșule, mie să-mi aduci bani să plec în vest. Să lucrez într-un spital, la o creșă, într-o fabrică IT, într-un loc în care demnitatea mea să nu poate fi terfelită de salariul mic, de fiul vreunui securist care este șeful șefilor, de fusta prea scurtă și ști tu mai bine. Vreau să trăiesc în secolul ăsta, nu ascultându-i pe Ion Iliescu, pe Fuego, pe Ecaterina Andronescu, pe aceeași Rovana Plumb, aceiași Oreste sau Ciutacu. Mă-nțelegi? Mai sunt de spus, dar mă duc la concert. La Londra, la Dream Theatre. Pa!!!

Agenția CĂLIMARA

2 comentarii:

  1. Eu imi doresc o tara unde politca sa nu mai fie "UN JOC".Un joc al intereselor personale si de grup,un joc al orgoliilor si al rafuielilor,un joc al penibilului,un joc cacealma,un joc al promisiunilor desarte,un joc la care presa chibiteaza frenetic amagind platitorii din tribune.Un joc pentru care suntem chemati in numar cat mai mare la stadion,amagiti de speranta ca vom participa de data asta la MARE FINALA PE BUNE. Exista tara asta ?

    RăspundețiȘtergere

Lasati raspuns aici: