31 martie 2016

Lamia, Liana și Leigh, Vivian Leigh

Da, așa facem. Mergem la teatru. Vedem Vivian Leigh de Marcy Lefferty la Excelsior. Un fel de-a spune că e de Marcy Lefferty, pentru că adaptarea textului aparține celor două românce ale spectacolului: Liana Ceterchi regizoare și Lamia Beligan rol principal. Cine a fost Vivian Leigh? E greu se spus în două cuvinte. Trebuie să treci prin căsnicia ei cu Laurence Olivier, prin cele două Oscar, unul pentru Scarlett din Pe aripile vântului și altul pentru Blanche din Un tramvai numit dorință, prin eșecul dezastruos cu Romeo și Julieta de pe Broadway, prin amorurile ei cu Peter Finch sau primul soț, Leigh, un jocheu oarecare, dar și prin faptul că era cea mai frumoasă actriță a timpului său, cea mai talentată și cea mai, probabil, bolnavă. Singură în sceană, Lamia Beligan ne-o aduce aminte pe Vivien Leigh cu forță, talent, durere, sensibilitate, delicatețe, măreție, feminitate, răutate, bolnavă, mamă, frumusețe, îndrăgostită și căsătorită cu cel cu care avea să devină cuplul regal al teatrului din Anglia, Laurence Olivier. Eforturile Lamiei Beligan sunt excelent susținute de regia Lianei Ceterchi: Să ne amintim momentul cu bărbatul iubit, reprezentat aici de o cămașă, de drumul sinuos al Vivianei prin viață, actorie și căsnicie (între două scări este o bandă pe care Lamia joacă acest greu drum al revenirii, al talentului, al ce vreți voi). Spectacolul se termină și n-ai prea vrea. Viața Vivianei Leigh a fost o aventură frumoasă pe care vrei s-o trăiești și tu, cel din sală. Mai ales partea cu Oscarurile. Un spectacol excelent datorat Lamiei Beligan, Lianei Ceterchi și, evident, Vivianei Leigh a cărei viață susține magistral adaptarea. Un spectacol biografic, tumultuos, tragic și imposibil. Așa cum a fost viața actriței.

Apoi, un monolog pentru care Ctin Tănase, Florin Piersic, Amza Pellea sau Toma Caragiu ar fi dat oricât să-l fi avut în repertoriu. E vorba de discursul talentatului Sebastian Ghiță în Parlamentul României în ședința de votare de reținere a sa. Zice Sebi Ghiță: Io nu m-am născut să fur, dar lui Iohannis i se va face dosar că a luat case mai multe decât poate duce, lui Ponta i s-a dres, lui Tăriceanu i s-a făcut, Ștefan cel Mare a ajuns la Paris, Dunărea n-am luat-o io și nici urmașii noștri ci urmașii și așa mai departe, autostrada aia nu se face că Zgonea e supărat, că DNA și așa mai departe. Un discurs agresiv, cu nume în clar, cu acuzații. Dacă ai scrie un așa monolog în teatru, orice director ți l-ar respinge instant, zicându-ți că bați câmpii.

Între altele, aduceți-vă aminte ce vorbe aveam fiteșcare prin piața Universității sau cu gașca noastră prin parc: Lasă, că vin ăia tineri și lucrurile se vor schimba în bine în politică, în administrație. Nu-i așa? Fiecare speram ceva de la generația noastră. Și a venit Olguța Vasilescu. Ea a fost schimbul de mâine. Și a venit Sebastian Ghiță, tot schimbul de mâine. Oameni tineri, cu școli, echipe de baschet, șefi, în Parlament, ai comisiei de verificare a SRI.

Slogan electoral genial al catindatului de la 5 din București: Io sunt ca tine. Sau cam așa ceva.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: